Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 iunie 2003
procedural · adoptat
Doru Ioan T„r„cil„
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
A venit doamna ministru Andronescu? Nu a venit. Ini ˛ iatorul este prezent.
Sigur c„ da, dar dac„ reprezentantul Executivului, Ón spe ˛ „, ministrul, a dorit s„ fie prezent este corect s„-l lu„m Ón dezbatere Ón prezen ˛ a Domniei sale. Eu nu am crezut c„ ajungem a∫a de repede. Am crezut c„ ajun-
gem Ón jurul orei 10,30 la acel punct. De data aceasta m-am Ón∫elat ∫i eu asupra bun„voin ˛ ei manifestate de dumneavoastr„ Ón dezbateri. Deci punctul respectiv Ól lu„m Ón dezbatere, cu prioritate, Ón momentul Ón care vine doamna ministru. Adresez rug„mintea reprezentan ˛ ilor Executivului s-o anun ˛ e pe doamna ministru c„ putem lua Ón dezbatere ∫i am Ón ˛ eles c„ dore∫te s„ participe la cele dou„ puncte, 16 ∫i 17.
Deci putem s„ intr„m Ón dezbaterea punctului 14 Ónscris Ón ordinea de zi: propunerea legislativ„, respectiv proiectul de Lege privind modificarea ∫i completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002.
Invit ini ˛ iatorii. Salut„m prezen ˛ a domnului pre∫edinte Ralu Filip, Ómpreun„ cu ceilal ˛ i demnitari din C.N.A.
Comisia sesizat„ Ón fond — Comisia pentru cultur„, culte, art„, mijloace de informare Ón mas„.
Ini ˛ iatorii, ave ˛ i cuv‚ntul.
## **Domnul Márton Árpád-Fráncisc** _– deputat_ **:**
Domnule pre∫edinte, Doamnelor ∫i domnilor.
Aceast„ ini ˛ iativ„ legislativ„ a pornit din necesitatea gradualiz„rii sanc ˛ iunilor aplicabile acelor persoane juridice care Óncalc„ Legea audiovizualului. Dup„ cum ∫ti ˛ i, aceast„ gradualizare a lipsit din aceast„ lege, pentru anumite Ónc„lc„ri put‚ndu-se aplica doar Ónjum„t„ ˛ irea timpului acordat pentru licen ˛ „, respectiv retragerea licen ˛ ei.
Propunerea noastr„ introduce o gradualizare. Œn prima faz„, dup„ ce se aplic„ sanc ˛ iunile financiare, prima, este doar o Óntrerupere de 10 minute a emisiunii postului respectiv, care se aplic„ de cel pu ˛ in dou„ ori. Dac„ se mai gre∫e∫te Ónc„ o dat„, numai dup„ aceea poate fi aplicat„ cea de a doua treapt„ a sanc ˛ iunilor, care reprezint„ o Óntrerupere de 3 ore a emisiunii.
Œn ambele cazuri, postul respectiv va afi∫a sau va citi textul prin care a fost sanc ˛ ionat, ar„t‚ndu-se ∫i cauza. Varianta retragerii definitive a dreptului de licen ˛ „ este posibil„ numai Ón situa ˛ ii expres ∫i limitativ enumerate de lege, de maxim pericol al securit„ ˛ ii na ˛ ionale.
Ulterior, Ón Comisia pentru cultur„, culte, art„, mijloace de informare Ón mas„ a Camerei Deputa ˛ ilor acest proiect de lege a fost Ómbun„t„ ˛ it cu mai multe texte. Œn primul r‚nd, pentru a se ∫ti mai exact cine sunt persoanele juridice c„rora li se aplic„ aceast„ lege, pe de alt„ parte, de a ne ralia la anumite prevederi ale acquis-ului comunitar. Œn Senat proiectul de lege a mai fost Ómbun„t„ ˛ it cu mai multe amendamente, care fac, Ón primul r‚nd, mai inteligibil textul din Camera Deputa ˛ ilor. S-a corectat o eroare Ón leg„tur„ cu rolul pe care Ól are Ministerul Comunica ˛ iilor Ón sanc ˛ ionarea anumitor Ónc„lc„ri tehnice ∫i amendamente prin care autoritatea audiovizual„ va fi mai independent„, deci va avea o autonomie mai mare.