Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2005
other · respins
Gheorghe David
Discurs
A∫ vrea s„ spun doar ceea ce membrii comisiei, atunci c‚nd am analizat acest proiect, au avut Ón vedere, ∫i anume am pornit de la faptul c„ Ón titlul acestui proiect, respectiv al acestei ordonan˛e, se prevede recunoa∫terea ∫i func˛ionarea grupurilor de produc„tori, ∫i
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 134/4.X.2005 nu organizarea, recunoa∫terea ∫i func˛ionarea grupurilor de produc„tori.
Atunci, reprezenta˛ilor ministerului care au fost de fa˛„ le-am pus aceast„ Óntrebare, iar precizarea a fost, din partea d‚n∫ilor, c„ organizarea se face Ón baza altor legi.
Acum, dup„ ceea ce constat„m ∫i dup„ ce ne-au precizat juri∫tii, eu cred c„ este acela∫i ∫i punctul de vedere al comisiei, poate s„ fie Ón forma Ón care domnul senator Daea a propus.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.