Adrian Pãunescu

Abia acum v-am auzit. Sau mã îngânã un pãcurar dintr-o baladã.

Aceasta este o a doua problemã pe care neapãrat trebuie sã o spun. În ce priveºte sãnãtatea publicã, revin, ne aflãm, poate, în situaþia din ”Salonul nr. 6Ò de A. P. Cehov, ºi anume, teoretic, suntem de acord cu treaba aceasta, cum era ºi directorul respectivului salon care vorbea despre durere pânã când a intrat el însuºi ºi nu ºtiuse cât de mizerabilã e ºi cum e sã te izbeascã un mujic peste bot, pânã a intrat el acolo sub autoritatea mujicului ºi ãsta l-a izbit peste bot pânã i-a curs, nu sângele, ci tot sângele din el. Sã nu ajungem în aceastã situaþie!

Doamnelor ºi domnilor,

Sã nu fim un: ”Popor condamnat sã nu ºtie/ Aproape nimic despre el,/ Popor infectat fel de fel/ De cancer sau de nebunie?Ò

Îmi permit acum sã vã fac aici elogiul opoziþiei. Am participat în aceastã perioadã la momente ale istoriei lumii ºi la momente ale istoriei noastre care s-au putut realiza, s-au putut împlini pentru cã a existat ecuaþia ”Putere Ñ OpoziþieÒ. Dar confruntarea de idei s-a manifestat nu numai în planul vieþii noastre de fiecare zi (atunci când opoziþia a existat ºi nu a plecat din locul ei), ci ºi în lume. Mã refer, de exemplu, ºi la marea confruntare care se petrece azi pe plan mondial între Statele Unite ale Americii, pe de-o parte, ºi unele þãri, mari þãri europene, Germania, Franþa, Rusia, pe de altã parte.

Reamintesc ºi reconfirm faptul cã sunt un proamerican convins, nu sunt un prorãzboinic. Asta este altã treabã, deºi de aceastã problemã s-a ocupat ecuaþia de care vã vorbesc, pe de-o parte America, pe de altã parte un pol de reale puteri europene. Salut faptul cã, datoritã libertãþii de fond de pe planeta Pãmânt, în ciuda tuturor restricþiilor, în ciuda tuturor rãzboaielor, în ciuda tuturor fundamentalismelor, este posibil ca niºte þãri mai mici, oricum, mai mici, sã blocheze ºi sã amâne o decizie care nu trebuie în nici un caz grãbitã, cã este posibil sã existe puncte de vedere care sã cenzureze elanul prea congestionat cãtre rãzboi.

Se confirmã deocamdatã vitalitatea de esenþã a acestei organizãri a lumii, care suportã ºi, uneori, nu descurajeazã dialogul, confruntarea de idei, pluralismul, dialectica. Unde am ajunge dacã, în plan mondial, ar fi asasinat pluralismul? Repet, sunt un proamerican, nu am, de exemplu, nici o simpatie specialã pentru o anumitã þarã între alte þãri. ªi aºtept foarte mult de la America. Nu doresc ºi nu aºtept rãzboiul. Nu aºtept transformarea soluþiei de inteligenþã în altceva decât soluþie de inteligenþã, dar mi se pare extraordinar cã pe pãmânt, la ora de faþã, se poate crea aceastã opoziþie.

România a fost cândva într-o situaþie de acest fel, o situaþie istoricã pe care a rezolvat-o strãlucit, prin preºedintele ei de atunci, Nicolae Ceauºescu, în 1968, moment extraordinar de istorie naþionalã, în care România s-a opus intervenþiei în Cehoslovacia a celor care ulterior aveau (poate, cândva, pe bunã dreptate) sã-i dea lecþii de democraþie: Uniunea Sovieticã, Ungaria, R.D. Germanã, Bulgaria ºi Polonia. Momentul 1968 mã îndreptãþeºte sã fiu, din acest punct de vedere, liniºtit. Avem momente de demnitate în care am ºtiut sã ne opunem, deºi aceasta însemna un risc imens. A fost o prioritate româneascã. Ei, bine, faptul cã astãzi existã aceastã problemã, sigur cã mã neliniºteºte pentru perspectiva viitorului NATO ºi asta cred cã este o chestiune care trebuie sã ne doarã ºi sã ne intereseze pe toþi, cã, parcã, unde ajungem noi începe sã se distrugã locul în care ajungem. Din aceastã perspectivã, a neînþelegerilor din NATO, sunt neliniºtit, dar din perspectiva a ceea ce trebuie sã însemne democraþia planetarã sunt profund miºcat. Nu sunt neapãrat de pãrerea celor care se opun, aºa cum nu sunt de pãrerea opoziþiei de la noi, dar, parafrazând o cunoscutã vorbã a lui Voltaire, nu sunt de pãrerea ta, dar voi face tot ce depinde de mine ca sã te poþi exprima liber.