Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Deneș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Ministerul Apelor și Pădurilor, în calitate de autoritate publică centrală în domeniul apelor, împreună cu Administrația Națională „Apele Române”, instituție publică de interes național aflată în coordonarea ministerului, asigură gestionarea domeniului public al statului, constituit din apele de suprafață, cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km, și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km[2] , precum și administrarea infrastructurii sistemului național de gospodărire a apelor, având în vedere structurile existente la nivel central și bazinal.
Reducerea lungimii albiilor și a suprafețelor bazinelor hidrografice prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, ar avea interferențe asupra activității altor domenii de activitate și autorități, precum fondul forestier și/sau îmbunătățirile funciare care sunt responsabile cu lucrările de combatere a torenților sau de consolidare a terenurilor adiacente albiilor torențiale și a terasamentelor drumurilor forestiere, așa cum este menționat și în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Ministerul Apelor și Pădurilor nu susține această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.