Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2008
other · adoptat tacit
Anca Constantinescu
Religia, parte integrantă a culturii europene
Discurs
„Abuz. Discriminare. Iresponsabilitate economică.”
Guvernul Tăriceanu II a inclus abuzul, discriminarea și iresponsabilitatea politică în Programul de guvernare și face tot posibilul pentru a le îndeplini cu succes. Din păcate, „prioritățile” acestui Guvern sunt în totală contradicție cu nevoile românilor, încălcând prevederi europene elementare din dorința de reparare a unor „inginerii” economice eșuate.
Partidul Democrat Liberal supune spre dezbatere moțiunea „Anulați taxa de primă înmatriculare”. Este un demers normal, iar formațiunea noastră a atras atenția, în nenumărate rânduri, asupra neregulilor care stau la baza acestei taxe. Încă de la începutul anului 2007, i-am cerut domnului Tăriceanu anularea taxei de primă înmatriculare. Dacă premierul a uitat, îi reamintim că după o ședință a
Coaliției, pe 7 ianuarie 2007, a promis că va modifica taxa. Din păcate, ca și în cazul altor promisiuni, domnul Tăriceanu și-a uitat această intenție.
De ce trebuie anulată taxa de primă înmatriculare? Simplu.
În primul rând, contravine reglementărilor europene. După numeroasele avertismente primite din partea Comisiei Europene, domnul Tăriceanu declara nonșalant în decembrie anul trecut că „nu se pune problema reducerii sau eliminării taxei de primă înmatriculare”. Premierul uită din când în când că România este membră a Uniunii Europene și, în consecință, trebuie să respecte prevederi și reguli europene.
Declarația menționată anterior vine după ce, în noiembrie 2007, comisarul european László Kovács afirma că „indiferent dacă Guvernul României își va modifica legislația privind taxa de primă înmatriculare, astfel încât să fie armonizată cu normele europene, banii încasați trebuie dați înapoi”.
Astfel, lipsa armonizării legislației în acord cu normele europene și discriminarea generată în urma aplicării taxei ne fac să ne întrebăm ce stă, de fapt, la baza acestui mod straniu de gestionare a unui simplu act normativ.
Poate că domnul Tăriceanu împreună cu stimatul domn ministru Vosganian sunt în pană de idei economice. Dacă ne gândim că Ministerul Finanțelor preconiza că veniturile generate de taxa de primă înmatriculare pot depăși 220 de milioane de euro anual, putem înțelege de ce este atât de greu să renunți la o taxă noneuropeană.
Este oarecum bizară explicația conform căreia banii rezultați din încasarea acestei taxe ajung într-un fond de mediu. Cert este că, în 2007, niciun leu nu a ajuns la Fondul de mediu în urma încasării acestei taxe. Din păcate, Guvernul României încearcă, în detrimentul românilor, să justifice o acțiune condamnată din start de către Comisia Europeană. Nu putem vorbi despre taxă de mediu atâta timp cât modul de calcul nu are la bază nivelul emisiilor de CO . 2 Fără îndoială, este o măsură fiscală, creată pentru a acoperi găurile produse de neproductivul Guvern Tăriceanu II.
Nu putem caracteriza decât ca fiind hilară explicația Guvernului, conform căreia autoturismele mai noi sunt mai periculoase decât cele vechi, pentru că cele dintâi vor polua timp de mai mulți ani. Această explicație puerilă ne face să ne punem serioase semne de întrebare cu privire la capacitatea de argumentare a specialiștilor din acest Executiv. Tocmai lipsa argumentelor și a logicii elaborării legislative a dus la această puternică contradicție cu înseși normele europene, norme pe care ni le-am asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.