Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Vasile Filip Soporan
Discurs
„Acceptăm șabloanele sau încercăm să impunem o percepție adevărată asupra realităților?!”
La sfârșitul săptămânii trecute am participat, alături de alți colegi, la o întâlnire cu una dintre personalitățile politice importante ale Uniunii Europene. Am crezut că voi participa la o întâlnire în care vor fi puse în discuție problemele importante cu care se confruntă Europa în contextul globalizării și al omogenizării stării economico-sociale a țărilor membre, în situația în care aproape jumătate dintre acestea se află în structurile Uniunii Europene de mai puțin de cinci ani de zile.
Am avut convingerea că, la acest nivel, dispar șabloanele de apreciere, fie că este vorba despre o națiune sau despre anumite grupări confesionale ori profesionale, iar discuțiile se vor purta pornind de la cunoașterea și aprecierea realităților.
Din păcate, nu a fost așa, cel puțin dacă iau în considerare aprecierile făcute la adresa Bisericii Ortodoxe Române.
Am rămas surprins, aprecierile făcându-se la Cluj, că BOR este o structură închisă, nu este deschisă dialogului și nu are capacitatea de a comunica la nivel european.
Această prezentare a punctului de vedere m-a supărat, readucându-mi în memorie perioada în care, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, primeam diverse delegații din străinătate, care aveau stabilite mental anumite păreri asupra Clujului, unde caracteristica dominantă era cea a naționalismului.
În timp, pentru că alta era situația, mi-am stabilit un discurs de prezentare cu întrebări comparative asupra stărilor prezentate la Cluj și oriunde altundeva în Europa.
La această întâlnire, având în vedere situația creată, am folosit aceeași prezentare, încercând să-i fac oaspetelui o prezentare corectă asupra realității, realitate care apare altfel decât cea percepută de acesta.
L-am întrebat pe oaspete dacă ne poate da un exemplu european în care, în același loc, coexistă șase episcopii: Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopia Greco-Catolică a Clujului, Episcopia Reformată, Episcopia Unitariană, Vicariatul, Episcopia Evanghelică Luterană și Episcopia Romano-Catolică.
L-am mai întrebat dacă ne poate da un exemplu, din cele cunoscute de dânsul, în care, în aceeași Universitate, să funcționeze Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie RomanoCatolică și Facultatea de Teologie Reformată.
În acest context, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române au inițiat numeroase întâlniri, au organizat împreună acțiuni, au avut discuții teoretice profesionale și pot să afirm că, deasupra acestora, a existat și o confruntare în sensul pozitiv, benefică tuturor și poate, în primul rând, Bisericii naționale.
Pe lângă aceste acțiuni, aș prezenta colaborarea complexă între Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului și una dintre bisericile luterane din Germania, acțiunile sociale, dezvoltarea parteneriatelor cu universități de prestigiu din Europa, fapt care a determinat ca numeroși studenți din Cluj să participe la schimburi universitare ce au cuprins cursurile de masterat și doctorat.