Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2009
other · adoptat
Horea Dorin Uioreanu
Discurs
## „Aceeași Mărie, cu altă pălărie”
În octombrie 2009, Guvernul condus de Emil Boc și format din membri PD-L a fost demis prin moțiune de cenzură de Parlament, o premieră absolută pentru România postdecembristă. Motivul inițierii și adoptării acestei moțiuni de cenzură a fost unul simplu și destul de evident: incompetența de care a dat dovadă Guvernul Boc.
Astăzi, la două luni după acest vot de blam dat Guvernului, Băsescu sfidează din nou Parlamentul, nominalizând același premier demis pentru nepricepere. Mai mult, premierul desemnat Emil Boc vine cu o echipă care, deși e cârpită pe alocuri, conține aceleași nume controversate ce au făcut parte și din guvernele Boc precedente: Berceanu, Videanu, Blaga sau Udrea.
Dincolo de faptul că atât președintele, cât și premierul desemnat ne desconsideră propunându-ne aceiași miniștri puternic contestați, acest demers este unul împotriva principiilor constituționale, împotriva instituției Parlamentului, dar și împotriva bunului-simț. Din acest motiv, Partidul Național Liberal va vota împotriva acestui Guvern, în această formulă sensibil asemănătoare cu cea a guvernului demis în luna octombrie.
După cum am precizat, incompetența este principalul motiv pentru care Guvernul Boc III a fost demis acum două luni. Acum, însă, atât președintele Băsescu, cât și Emil Boc încearcă să ne convingă că, în acest răstimp, nepriceperea și toate erorile grave de judecată ce au caracterizat actul de guvernare din ultimele luni au dispărut subit și că noul guvern, mai spălat, mai împrospătat va face față cu brio, de data aceasta, provocărilor crizei economice și morale din România.
Din păcate însă Programul de guvernare a rămas neschimbat, viziunea asupra economiei este neschimbată și cei mai importanți miniștri din guvern au rămas aceiași: oameni asupra cărora încă planează suspiciuni de corupție.
Și, atunci, mă întreb și vă întreb retoric: cum va putea evolua România de acum încolo având la cârmă aceiași oameni ce au condus-o aproape de faliment în ultimul an de zile?!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.