Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2011
other · adoptat
Mircia Giurgiu
Discurs
„Același regim pentru toți”
Recent, a avut loc o ultimă inaugurare a ansamblului monumental Mátyás Király, în prezența autorităților Guvernului român și a celui de la Budapesta, care au finanțat împreună restaurarea statuii ecvestre a regelui Matei Corvin și a celorlalte patru statui de la bază.
Problema nu rezidă în faptul că a fost restaurată o statuie a unei mari personalități a Ungariei, ci în aceea că monumentele conducătorilor români nu sunt prevăzute pentru a fi restaurate de autoritățile de la București.
Un astfel de exemplu este cel al monumentului dedicat lui Mihai Viteazul, care este amplasat în piața centrală a municipiului Cluj-Napoca și care se află într-o stare avansată de degradare. Nu cred că a fost prevăzut nici de autoritățile locale, nici de cele centrale un buget pentru refacerea acestui monument.
În plus, nu cred că ar fi prea mult ca data de 27 mai să fie marcată în calendarul manifestărilor culturale ca o zi în care, pentru prima dată în istorie, au fost unificate toate cele trei provincii românești sub sceptrul lui Mihai Viteazul, în 1600.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.