Adrian Pãunescu

Acesta este adevãrul despre România, domnule S—gor de la U.D.M.R., ºi nu angajamentele stupide, exacerbate, criminale, verbale din ºedinþe.

Altceva sigur cã era obiectul luãrii mele de poziþie. O sã trec în fugã peste multe, deºi toate se împart, astãzi, de la sine în veºti bune ºi veºti rele. E o veste rea, pe care trebuie s-o oprim, ºi mã adresez tuturor, nu mai e vorba de partide, nu mai e vorba de ideologie, nu mai e vorba de nimic: sã oprim înstrãinarea Bãncii Comerciale Române! Sã încurajãm Guvernul pe linia pãstrãrii în proprietatea naþiunii române a Bãncii Comerciale Române. N-avem voie sã ne lipsim de ultima bancã pe care o mai avem cu capital românesc. Ar fi o responsabilitate prea mare, pe care nu ne-am putea-o asuma. Suntem prea mici faþã de o atât de mare responsabilitate. Oricine va acþiona în direcþia înstrãinãrii B.C.R.-ului va comite o eroare greu de reparat într-o istorie întreagã.

Sã spunem Guvernului nostru, pe de altã parte, cu toatã dragostea ºi cu toatã amãrãciunea, cã escaladarea preþurilor nu favorizeazã nici una dintre mãsurile cu adevãrat reformiste pe care acest Guvern le ia de o bunã bucatã de vreme încoace. Nu putem sta indiferenþi, când toþi românii, indiferent de naþionalitatea lor, ne atrag atenþia cã nu mai pot suporta viaþa grea pe care o trãiesc din cauza escaladãrii aberante, criminale a preþurilor. Trebuie gãsitã o soluþie ca Ministerul Finanþelor Publice sã fie inspirat în ceea ce propune Guvernului ºi în ceea ce propune Parlamentului, pentru politica

financiarã a României. Nu putem privi cu iresponsabilitate cãderea fãrã putinþã de oprire, pe aceastã cale, a nivelului vieþii. Cum spunea un ministru: preþurile sunt vestea rea care ajunge în orice casã de român!

Doamnelor ºi domnilor colegi,

Sunt ºi veºti bune. Sunt unele veºti excepþionale. O asemenea veste este ceea ce s-a întâmplat sâmbãtã, 1 iunie 2002, seara, la Sala Palatului, cu acei copii fãrã pãrinþi, cu acei copii fãrã familii, pe care Guvernul României ºi Uniunea Europeanã i-au scos din tristeþea ºi din mizeria unor ani de indiferenþã ºi i-au propulsat într-o calitate pe care ei o ºi meritau: aceea de artiºti ai propriei suferinþe. Nu ºtiu dacã am trãit multe momente de satisfacþie ºi de lacrimã condensatã în viaþa mea cum au fost cele pe care am avut norocul sã le gust în faþa acestor copii extraordinari. Unii dintre ei atât de triºti ºi atât de bolnavi, ºi atât de dezmoºteniþi încât nici n-au putut fi de faþã! Fac o precizare cu aceastã ocazie: îi mulþumesc doamnei Ecaterina Andronescu, ministrul învãþãmântului, le mulþumesc tuturor celor care au înþeles apelul meu pentru un copil care Ñ la el în cãrucior Ñ parcã e numai un costum ºi niºte firicele de oase ºi care recitã dumnezeieºte ºi care e atât de bolnav încât nimeni nu s-a gândit sã-l premieze, iar el visa sã obþinã un premiu pentru a-ºi întreþine tatãl, despre care el crede cã e ºi mai trist, ºi mai necãjit decât el.