Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dan Ilie Morega
Discurs
„Actuala putere proeuropeană de la Chișinău impune Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe din România măsuri imperative pentru reluarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie”
Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova au demonstrat clar voința românilor de peste Prut pentru democrație, pentru altfel de instituții ale statului, care să aibă la bază statul de drept. Scepticismul – dacă la unii încă mai persistă – cu privire la unitatea partidelor democratice din Republica Moldova: PL, PDL, PD și Alianța Moldova Noastră, că vor deveni o entitate politică cu un program comun de scoatere a Republicii Moldova din totalitarism, a fost spulberat. Acum, acestea sunt o realitate. Implementarea instituțiilor de drept, cu o direcție foarte clară a celor patru partide spre Europa, este neîndoielnică. De altfel, și alianța acestora denotă evident această direcție, prin însăși titulatura adoptată: Alianța pentru Integrare Europeană (AIE).
Ceea ce este extrem de important, și doresc să salut de la tribuna Parlamentului, este respectarea primelor promisiuni și înțelegeri ale acestor partide cu privire la nominalizarea și alegerea în fruntea forului legislativ, a Guvernului și a altor instituții, a unor oameni politici pragmatici, proeuropeni.
Salut, cu această ocazie, și alegerea ca președinte al Parlamentului de la Chișinău a lui Mihai Ghimpu, de la PL, desemnarea și alegerea lui Vlad Filat în funcția de premier al Republicii Moldova și, nu în ultimul rând, a întregului său Cabinet.
Salut, de asemenea, măsurile concrete care au fost deja luate: ridicarea vizelor pentru români, abrogarea hotărârii fostei puteri comuniste ca limba oficială să fie limba moldovenească – ignorând faptul că _de facto_ și _de iure_ românii de dincolo de Prut au avut și au aceeași limbă, respectiv limba română. De remarcat este și dorința actualei puteri de la Chișinău de a încheia cât mai multe acorduri cu România, menite să accelereze integrarea în UE.
Consider că este absolut necesar, așa cum a declarat și ministrul de externe Cristian Diaconescu, de a relua cât mai grabnic legătura cu noua putere de la Chișinău și încheierea mai multor acorduri bilaterale care să creeze mai rapida apropiere a statului moldovean de România și UE.
Am convingerea că printre primele probleme care cad în atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe este aceea de a fluidiza intrarea pe teritoriu a fraților moldoveni și anularea taxelor consulare pentru vize, pentru a nu se mai aștepta, ca în timpul președintelui comunist Voronin, câte două, trei sau chiar mai multe luni la Consulatul român.
Doresc să cred că, în același timp, ministrul de externe va stabili, împreună cu celelalte ministere din România, misiunea diplomatică și echipa de lucru care să conducă la dezvoltarea relațiilor bilaterale în mod pragmatic și efectiv, nu numai declarativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .