Laura Mihaela Fulgeanu-Moagher

„Actul de justiție, în slujba cetățeanului’’

Justiția din România trebuie să fie garanția respectării și apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale românilor, iar abuzurile și imixtiunile în înfăptuirea actului de justiție să nu mai fie tolerate sub nicio formă.

Justiția este un serviciu de interes public, esențial în procesul de consolidare a statului de drept, și ea trebuie să fie înfăptuită în slujba cetățeanului, fiind garantul realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia.

Independența justiției și a judecătorilor nu reprezintă un scop în sine și nici nu este suficientă pentru realizarea actului de justiție în mod echitabil. Pentru ca actul de justiție să fie echitabil mai este nevoie și de imparțialitate.

O justiție imparțială presupune două cerințe: pe de o parte, activitatea de judecată trebuie să se înfăptuiască în mod obiectiv, în numele legii, ținându-se seama de faptul că „nimeni nu este mai presus de lege”, în acest caz principiul imparțialității justiției constituind un principiu al legalității care caracterizează statul de drept, iar, pe de altă parte, principiul imparțialității presupune ca autoritățile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiția să fie neutre, avându-se în vedere faptul că neutralitatea este un principiu esențial al unei justiții corecte.

În justiția română au existat multe modalități de presiune și control asupra magistraților, fiind deja bine cunoscute efectele mediatizatelor protocoale în cursul anumitor dosare, dar și faptul că, pentru atingerea anumitor interese obscure, instituții ale statului s-au erijat în organe de înfăptuire a justiției, în contextul în care aveau doar competența cercetării judiciare. Sunt de notorietate cazurile în care procurorii DNA realizau adevărate spectacole mediatice cu persoane încătușate pe care puneau eticheta de „penal” înainte ca un complet de judecată să dea un verdict definitiv. De altfel, știm cu toții că în marea majoritate a acestor cazuri instanțele de judecată au pronunțat achitări sau au trimis cauzele la rejudecare, pentru lipsa de probe. Îngrijorător este faptul că aceste instituții nu au acționat niciodată în interesul dreptății pentru cetățean sau în interesul aflării adevărului.

Sunt cunoscute de altfel cazurile în care dosare penale au fost înfăptuite „la comandă”, ba chiar au fost „plantate” sau contrafăcute probe care, în final, au dus la condamnări eronate, care au avut doar darul de a scoate din viața publică persoane care deranjau interesele anumitor grupuri de interese.

Este timpul să stopăm acest mod de înfăptuire a justiției, să vedem unde ne aflăm, cine suntem și ce perspectivă avem asupra noastră și asupra lumii, să acceptăm că până azi au fost făcute destule greșeli, iar de azi înainte să facem o justiție eficientă care să fie pusă în slujba cetățeanului.

Adoptarea celor trei legi care reglementează înfăptuirea actului de justiție, coroborată cu adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului pe tema Legilor justiției, ordonanță dată în concordanță cu recomandările Comisiei de la Veneția, reprezintă o armonizare a prevederilor legislative, astfel încât aceasta să răspundă cât mai bine situațiilor întâlnite în practică, pentru buna desfășurare a actului de justiție și pentru a asigura o mai bună funcționare a sistemului de justiție în interesul cetățenilor.