Florin Costin Pâslaru

„Actul medical din România”

În ultimii ani, cu zeci sau poate sute de milioane de euro plătiți din banii publici, altfel zis, din buzunarele pacienților, spitalele au fost utilate cu aparatură medicală, cu tehnică de ultimă oră de investigare și diagnosticare, dar oamenilor nu le este mai bine, nu sunt mai sănătoși. Pacienții continuă să moară în autosanitarele echipate necorespunzător sau chiar în spitale, înainte sau după intervenții chirurgicale de rutină.

Cauzele sunt multiple și complexe. Unele țin de indolența medicilor, insuficient stimulați de pacienți, altele țin de slaba acoperire a relației medic–pacient de către legislație, altele, cu o puternică componență obiectivă, țin de managementul defectuos din unitățile sanitare.

De multe ori este invocată lipsa banilor. Cu toate acestea, sumele care tranzitează prin sănătate sunt imense. Acest raport se întâlnește și în țările în care se operează cei mai înstăriți și mai populari români, cu deosebire că procentele sunt distribuite exact invers față de ceea ce se întâmplă la noi.

Cred că a venit vremea să recunoaștem că o principală cauză a extrem de proastei calități a actului medical din România o reprezintă indolența cu care noi, instituțiile statului, am tratat și tratăm condiționarea actului medical de către medic sau asistent, în funcție de „prestația” pacientului. De multe ori, salariile medicilor, care, oricum, au ajuns în

unele cazuri la 2 mii de euro pe lună, reprezintă simple venituri colaterale față de „atențiile” venite drept „mulțumiri” din partea pacienților.

Dacă sunt adevărate justificările unor medici care primesc aceste atenții ca să nu-i jignească pe pacienți refuzându-i sau, mai savant, pentru că stă în firea poporului român să-și arate _a priori_ recunoștința, este absolut obligatoriu să-i fixăm un cadru legal acestei „recunoștințe”.