Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2016
procedural · respins
Aurel Vainer
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
Acum mă auziți, da? Domnule președinte de ședință, Stimate colege deputate, Stimați colegi deputați,
Eu doresc să-mi exprim deschis votul pe care l-am dat. Am votat pentru această lege și să motivez de ce. Evreii, ca toate celelalte minorități naționale, constituie fiecare un grup social. Or, o lege care vine să favorizeze relațiile între cetățenii României aparținând diferitelor grupuri sociale nu are decât să fie bine-venită.
Întru totul de acord cu programele de educație, avem nevoie să educăm copiii, viitorul țării, în spiritul înțelegerii și toleranței. Această lege nu face decât să aducă spre oameni principii morale extrem de importante, valori. Valorile democrației înseamnă, în special, înțelegerea între oameni.
Eu, personal, practic această idee a deschiderii și a dialogului cu orice alt membru al societății românești.
De aceea, cred că e bine-venită această lege care încurajează înțelegerea între oameni și, bineînțeles, toleranța acolo și atunci când este cazul.
Vă mulțumesc de atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.