Iulian-Alexandru Muraru

Acum o sută de ani, în anul 1911, s-a sărbătorit prima dată Ziua internațională a femeilor. A fost o mișcare îndreptată împotriva discriminărilor de gen și pentru asigurarea unor condiții de muncă mai bune pentru femei.

În vestul Europei a rămas acest spirit și, de aceea, pe 8 martie se sărbătorește mai degrabă ca un proces de reflecție în privința pașilor de făcut pentru ca femeile să aibă parte de un tratament demn, egal și nediscriminatoriu în raport cu bărbații.

În estul Europei, inclusiv în România, 8 martie este o zi în care celebrăm femeile și mamele cu flori, bomboane și citate pe Facebook, fără a discuta deschis despre rolul lor în societate* și despre ce trebuie să facem pentru ca drepturile și libertățile universale să fie aplicate.

În privința reprezentării politice mai avem mult de lucru.

În România, peste 51% dintre cetățeni sunt femei, dar reprezentarea lor la nivel politic rămâne una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană – din cei peste 250.000 de candidați înscriși pentru funcții județene sau locale în septembrie 2020 doar 23% au fost femei.* În alegerile parlamentare din decembrie, 29% din candidații înscriși au fost femei.

Disproporția cea mai mare se întâlnește însă atunci când analizăm prezența femeilor pe tipurile de funcții pentru care candidează – pentru poziția de primar, sub 10% au fost candidați femei, la fel și pentru cea de președinte de consiliu județean. Funcțiile alese direct – primar, președinte CJ, care dau legitimitate și putere executivă reală – rămân în continuare cele mai inaccesibile femeilor.