Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2024
Declarații politice · respins
Florin-Claudiu Roman
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Aderarea la OCDE reprezintă obiectivul prim al statului român”
Din anii ‘90 încoace, România a făcut progrese consistente, chiar dacă poate în viața de zi cu zi tindem să trecem cu vederea realizările noastre din ultimele 3 decenii. Aderarea la NATO și la Uniunea Europeană au fost niște realizări colosale ale românilor, iar astăzi, dacă o ducem mai bine și ne simțim apărați în fața pericolelor, este pentru că am devenit parte din familia euroatlantică. Aceste două momente din istoria noastră contemporană sunt stâlpii stabilității și dezvoltării României. Însă România are nevoie de mai mult. Dezvoltarea și modernizarea trebuie să fie accelerate pentru a recupera decalajul dintre noi și cele mai dezvoltate țări din zona euroatlantică la care ne uităm cu admirație astăzi.
De aceea, principalul obiectiv al țării noastre este aderarea la OCDE, organism de expertiză în zona economică, fiscală, socială, și nu numai. Recent, România a primit recomandările organizației prin care se sugerează creșterea producției de energie verde.* Dorim ca țara noastră să fie un furnizor de energie în următorii ani, iar pentru acest lucru va trebui să investim mai mult în producția de energie, inclusiv a celei verzi. Însă nu putem fi de acord cu unele măsuri, cum ar fi introducerea impozitării progresive.12