Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 martie 2011
other
Cristian Buican
Discurs
## „Adevăratele probleme ale României”
Încerc să readuc astăzi în atenția dumneavoastră adevăratele probleme cu care se confruntă România și cetățenii acestei țări. În timp ce în majoritatea mediilor politice și jurnalistice subiectul WikiLeaks reprezintă capul de afiș și substanța oricărei dezbateri, populația acestei țări se confruntă cu probleme grave, ce țin de supraviețuire, nu de atitudinea vreunui oficial american în legătură cu țara noastră sau de personajele, mai mult mai puțin oficiale, ce se perindă pe la Ambasada Americană pentru a-și împărtăși opiniile, opțiunile, visele, spaimele sau mărețele planuri personale.
Scumpirea alimentelor, a carburanților, întârzierea plății salariilor profesorilor, creșterea numărului restanțierilor la bănci, nevoile fermierilor, scăderea veniturilor bugetare, creșterea evaziunii fiscale sunt doar câteva dintre problemele punctuale sau generale cu care se confruntă România și populația ei.
În tot acest timp, dacă nu se vorbește despre WikiLeaks, se dezbate despre războiul surzilor din PDL, iar ambele subiecte nu vor conduce la niciun fel de rezolvare a problemelor expuse mai sus.
Tocmai de aceea, stimați colegi, doresc să fac un apel la dumneavoastră și să ne concentrăm atenția la aceste probleme, și nu la diversiuni inutile și dezbateri sterile.
Un subiect pe care aș dori să îl dezvolt este acela al situației profesorilor din câteva dintre județele din nordul Moldovei, iar alegerea acestuia nu este întâmplătoare: în primul rând, ca fost profesor, nu pot să nu fiu solidar cu cele câteva mii de profesori care nu și-au mai primit salariile, iar în al doilea rând, pentru că această situație prevestește colapsul economic în care eu cred că vom intra în acest an. În timp ce piticul politic Emil Boc și acoliții săi portocalii trâmbițează ieșirea din criză la sfârșitul acestei săptămâni, mii de profesori nu și-au primit salariile din cauza incompetenței funebrului ministru ce conduce Ministerul Educației și din cauza căpușării bugetului de către firmele portocalii.
La începutul anului, sindicatele din educație atrăgeau atenția că bugetul alocat acestui domeniu nu ajunge pentru plata salariilor profesorilor pentru ultimele luni ale acestui an, iar realitatea ne-a demonstrat că nu a ajuns nici pentru plata salariilor în primele trei luni. Ce se va întâmpla în perioada următoare? În condițiile în care ministrul Funeriu afirmă că nu este vina sa, iar protestele îndreptățite ale acestor profesori se lovesc de ignoranță și nepăsare, singura soluție este închiderea școlilor, iar acest lucru ar însemna îngroparea învățământului românesc.
Degradarea morală și prăpastia în care ne-au adus guvernații portocalii se dovedesc a nu avea sfârșit. Dacă la începutul mandatului meu de parlamentar militam pentru alocarea unui procent mai mare din bugetul educației către cercetare, acum am ajuns să consider că dacă actualii guvernanți reușesc „performanța” de a plăti salariile profesorilor este o „mare realizare”. În urma discuțiilor pe care le port constant cu foștii mei colegi de la catedră am ajuns să cred că distrugerile provocate sistemului de actuala guvernare sunt aproape ireparabile.