„Adevăratul bilanț pentru 3 ani de guvernare Ponta în domeniul muncii și protecției sociale – promisiuni încălcate, reforme blocate, dispreț pentru tineri, politici cinice pentru familii și copii”
Adevăratul bilanț pentru 3 ani de guvernare Ponta în domeniul muncii și protecției sociale poate fi descris astfel: promisiuni încălcate, reforme blocate, dispreț pentru tineri, politici cinice pentru familii și copii.
Dezastrul PSD din domeniul muncii și protecției sociale este atât de mare și de strigător la cer, încât ar trebui redactată o întreagă moțiune de cenzură legată numai de acest sector. Cei 3 ani de guvernare Ponta înseamnă încălcarea grosolană a promisiunii creării unui milion de locuri de muncă, în timp ce rata de ocupare a forței de muncă este de doar 63,8% (24–64 de ani), față de media europeană de 68,5%, și ținta fixată pentru 2020 de 70%. În cazul tinerilor (15–23 ani), aceasta este de doar 23,9%, față de media europeană de 48,9%, șomajul în rândul tinerilor apropiindu-se de 25%. Trista guvernare Ponta–Plumb a privit cu dispreț și politicile pentru susținerea familiei și a copilului, iar nivelul alocației, de 42 lei/lună, nu a mai fost actualizat din luna ianuarie 2009. Ar mai fi de adăugat că una dintre minciunile cel mai des folosite de guvernarea PSD în toți acești ani, aceea că ar fi reparat nedreptăți sociale din guvernarea PDL, este foarte ușor contrazisă de cifrele oficiale. Astfel, cifrele oficiale arată că, în guvernarea Ponta, creșterea prețurilor a fost mai mare decât veniturile populației. Din 2012 până în 2014 nivelul prețurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6%, rata
de creștere a veniturilor la nivelul gospodăriilor. Indicele prețurilor de consum (IPC), indicator care măsoară creșterea prețurilor la bunuri și servicii, a avut o creștere în fiecare an (2012 – 3,33%, 2013 – 3,98%, 2014 – 1,07%). În cei trei ani de guvernare prețurile au crescut cu 8,59% în termeni reali. Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în 3 ani (2012 – trimestrul II – 2014 – trimestrul IV) cu 7,6%, de la 2.396 de lei la 2.579 de lei. În același timp, cheltuielile medii lunare au crescut cu 9,4%, de la 2.155 de lei la 2.357 de lei. Surplusul real pentru pensii și salarii este unul jignitor, față de retorica constantă susținută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu mai puțin de 2%, iar salariul mediu cu sub 5%. Astfel, pensia medie a crescut cu 10%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 1,4%. Din anul 2012 (trimestrul II) până la finalul lui 2014 (trimestrul IV), pensia medie a crescut cu 10%, adică de la 769 de lei la 847 de lei/lună, în condițiile în care numărul pensionarilor a scăzut cu 3%. În același timp, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 4,4%. Între mai 2012 și februarie 2015, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13%, adică de la 1.530 de lei per lună la 1.731 de lei pe lună.
Concluzia legată de trista guvernare Ponta–Plumb în domeniul muncii și protecției sociale este că acest Guvern crede că prin firimituri aruncate diferitelor categorii sociale și asmuțirea acestora una împotriva celeilalte reușește să îi păcălească pe români. Așa cum a arătat însă votul din 16 noiembrie 2014, românii nu pot fi cumpărați cu pomeni electorale. Românii nu au nevoie de mila Guvernului, ci de măsuri concrete care să ducă la crearea de locuri de muncă, garantarea unor pensii decente, reducerea sărăciei, sprijinirea familiei și a copiilor.
Într-o țară normală, cu un guvern responsabil, un ministru cu bilanțul doamnei Plumb ar fi avut decența să demisioneze. Pentru asta ar trebui însă să lași indolența și cinismul caracteristice deoparte. Mai devreme sau mai târziu doamna Plumb va trebui însă să plece din această funcție pentru care este total depășită și atunci poate va realiza dezastrul pe care îl lasă în urmă, dezastru vizibil doar dacă ieși din turnul din fildeș din minister și din studiourile prietenoase ale televiziunilor de partid care îți ridică ode.
*
## „Avem nevoie de o lege a economiei sociale”
Despre o lege a economiei sociale tot vorbim de mai bine de trei ani și, din păcate, și Guvernul, și Parlamentul trebuie să își asume responsabilitatea pentru o întârziere nepermisă. Avem două proiecte legislative în Parlament pe această temă, dar niciunul nu reușește să ajungă pe ordinea de zi la plen într-o formă agreată de toți actorii.
Nu cred că este o temă pe care să o politizăm sau unde să ne batem în orgolii, pentru că nu vom reuși așa să deblocăm reglementările în ceea ce privește economia socială. Așa cum o dovedește implicarea activă a organizațiilor nonguvernamentale în corectarea proiectului de lege, dar și succesul liniilor de finanțare POSDRU pentru economia socială, există o oportunitate foarte mare în România de dezvoltare a acestui sector. În condițiile în care rata de ocupare a persoanelor din grupuri vulnerabile este la niveluri mult mai scăzute decât mediile europene, discriminarea este, din păcate, o realitate zilnică, iar serviciile sociale oferite de stat insuficiente și de multe ori la standarde foarte scăzute, economia socială este soluția pentru a deveni o societate incluzivă.
Sunt câteva probleme majore, în opinia mea, la proiectul inițiat de Guvern și pe care încă îl dezbatem în comisie. În primul rând, însăși definiția economiei sociale ca „ansamblul activităților al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități și/sau interesele personale nepatrimoniale prin creșterea gradului de ocupare a persoanelor din grupul vulnerabil și/sau producerea și furnizarea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări”, prin acel „și/sau” permite practic includerea oricărei companii, fără a mai avea o distincție clară referitoare la întreprinderile sociale.
În al doilea rând, proiectul nu include practic nicio măsură concretă de sprijin, facilități clare, ci doar bune intenții. Aș vrea să enumăr aici cam care erau prevederile din proiectul pe care l-am susținut eu:
– cele care reinvestesc cel puțin 75% din profitul obținut în activități de restructurare, achiziție de echipamente tehnologice necesare dezvoltării activității economice, amenajarea și/sau crearea locurilor de muncă pentru persoanele care aparțin grupurilor vulnerabile beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit/venit pe anul respectiv;
– pentru persoanele care fac parte din grupurile vulnerabile și care sunt angajate în baza unui contract de muncă încheiat potrivit legislației în vigoare, atât întreprinderile sociale, cât și persoanele angajate din grupurile vulnerabile sunt scutite pe o perioadă de un an de la angajarea acestora de plata impozitului pe venit, atunci când angajarea este pe cel puțin un an;
– persoanele juridice care achiziționează bunuri, produse și/sau servicii prestate de întreprinderile sociale au dreptul de a beneficia de o deducere suplimentară a bazei de calcul a impozitului pe profit cu 60% din prețul bunurilor sau serviciilor achiziționate de la o întreprindere socială;
– consiliere gratuită la constituirea și/sau dezvoltarea afacerii prin compartimentele pentru economie socială înființate în cadrul AJPIS-urilor;
– facilitarea accesului la finanțare din fonduri naționale sau internaționale care au ca scop dezvoltarea economiei sociale sau creșterea eficienței activităților specifice prin mecanisme precum:
• stabilirea contribuției proprii în proporție de până la 10%;
• acces gratuit la consultanță pentru accesarea de finanțări în domenii relevante pentru economia socială;
• recunoașterea costurilor de personal, spații, utilități și dotări drept cheltuieli eligibile pentru finanțare nerambursabilă;
• credite de maximum 10.000 euro pentru achiziția de echipamente tehnologice, necesare extinderii afacerii de economie socială, a căror dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita fondurilor alocate;
• din partea autorităților administrației publice locale:
a) scutiri de la plata taxelor și impozitelor locale aplicate asupra bunurilor mobile și imobile deținute în proprietate și utilizate de acestea în scopul realizării activităților de economie socială cuprinse în domeniul lor de activitate, pe perioada de valabilitate a mărcii sociale;
b) concesionarea cu titlu gratuit a unor imobile aflate în domeniul public al autorităților locale, în vederea utilizării acestora ca spații de producție, pe o perioadă de 2 ani de la data acordării mărcii sociale, cu posibilitatea prelungirii acesteia;
c) sprijin în promovarea produselor și serviciilor realizate în comunitate, precum și în identificarea unor piețe de desfacere a acestora;
d) sprijin în promovarea patrimoniului istoric și cultural local, în vederea stimulării turismului și activităților conexe acestuia.
Poate veți spune că nu ne permitem aceste măsuri, că sunt prea costisitoare sau prea multe, însă nici nu putem cădea în extrema cealaltă și să credem că vor răsări întreprinderi sociale peste noapte doar pentru că dăm o lege care spune că există și economie socială. Avem nevoie de măsuri foarte clare prin care economia socială să devină o alternativă reală pentru integrarea socială a categoriilor vulnerabile, dar care să favorizeze și dezvoltarea economică.
Am speranța că până la sfârșitul acestui mandat vom reuși să promovăm prin Parlament o lege a economiei sociale, nu o vom politiza și o vom promova cu toții.
Sper ca actuala guvernare să nu se mai opună și să lase să fie introduse inclusiv măsuri ce privesc acordarea de facilități pentru întreprinderile ce se înființează prin această lege.
„Rata de ocupare în rândul tinerilor poate crește odată cu implementarea unei legi a stagiilor profesionale, precum și prin practica învățământului dual”
Vreau să felicit CCIA Arad, pe această cale, pentru organizarea acestui Edu2Job. Am participat cu mare interes la masa rotundă pe tematica învățământului profesional din cadrul evenimentului, deoarece această tematică este în acord cu viziunea PNL asupra unei guvernări eficiente. Ne propunem o schimbare de abordare în domeniul muncii și protecției sociale, de la împărțirea de ajutoare sociale și consumarea resurselor bugetare la crearea de valoare adăugată și creștere economică. Crearea de locuri de muncă, creșterea ratei de ocupare, stimularea antreprenoriatului, acestea sunt măsurile sociale de prevenție pentru a reduce numărul persoanelor vulnerabile și pentru a crește nivelul de trai.
Rata de ocupare în România în cazul tinerilor (15–23 ani) este deosebit de scăzută, 23,9%, față de media europeană de 48,9%. Diferența arată că foarte puțini tineri urmează un program de muncă în paralel cu perioada de școlarizare sau instruire. Acest lucru îi privează, din nefericire, de experiența de care au nevoie la angajare, precum și de venituri salariale. În vederea unei mai bune adaptabilități a tinerilor la cerințele pieței muncii, una dintre soluții este crearea unui mecanism de cooperare pe mai multe paliere între mediul educațional și mediul privat. Învățământul dual vine ca un răspuns specific la facilitarea unei mai bune inserții a tinerilor pe piața muncii. Mă bucur că la Arad avem deja un exemplu de funcționare a învățământului dual, organizat după model german, la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, cu sprijinul Asociației Economice Germano-Române DRW Arad.
O altă soluție la problema majoră a lipsei abilităților practice ale tinerilor care să le faciliteze ulterior accesul la piața muncii este Legea stagiilor profesionale, un proiect de lege pe care l-am depus alături de alți colegi în Parlament. Proiectul vine să reglementeze modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale plătite pentru persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 16 și 35 de ani, care sunt în cursul efectuării unui ciclu de învățământ sau au finalizat o formă de învățământ. Este vorba de o soluție de care vor beneficia atât tinerii în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorii.
Pentru munca prestată, stagiarul primește o plată lunară din partea organizatorului acestui stagiu, iar perioada de stagiu se poate efectua pe un interval de timp cuprins între 3 luni (perioada minimă) și 12 luni (perioada maximă). În ceea ce privește organizatorii acestor stagii, aceștia vor beneficia de forță de muncă, a cărei remunerare poate fi subvenționată de la bugetul de stat.
„Tinerii vor putea beneficia de stagii profesionale plătite, care să îi ajute la ocuparea rapidă a unui loc de muncă, după adoptarea noului proiect legislativ pe care l-am lucrat împreună cu mai mulți colegi și cu studenți”
În calitate de coinițiatoare, vă cer sprijinul de promovare a unui proiect legislativ prin care tinerii să poată beneficia de stagii profesionale plătite și care să îi ajute în acumularea experienței necesare ocupării unui loc de muncă.
Proiectul vine să reglementeze modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale pentru persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 16 și 35 de ani, care sunt în cursul efectuării unui ciclu de învățământ sau au finalizat o formă de învățământ, pentru a facilita tranziția între școală și piața muncii. Proiectul de lege este astfel gândit încât derularea stagiilor de practică să fie atât în interesul stagiarului, cât și în avantajul organizatorului. Propunerile au venit ca urmare a consultărilor cu mediul asociativ studențesc.
Este vorba de o soluție win-win de care vor beneficia atât tinerii în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorii. În ceea ce privește beneficiile pentru stagiari sau interni, aceștia vor avea parte aproape de același tratament ca un angajat, în cadrul colaborării semnându-se un contract de stagiu, contractul individual de muncă de tip particular. Pentru munca prestată, stagiarul primește o plată lunară din partea organizatorului acestui stagiu, iar perioada de stagiu se poate efectua pe un interval de timp cuprins între 3 luni (perioada minimă) și 12 luni (perioada maximă). La sfârșitul perioadei de stagiu, stagiarul poate primi un certificat și i se poate recunoaște experiența dobândită, ca vechime în muncă, fără a reprezenta stagiu de cotizare potrivit legii. De asemenea, una dintre cele mai importante prevederi ale legii prin care este reprezentat interesul stagiarului este cea privitoare la atribuțiile de serviciu care pot fi alocate unui stagiar. Ele trebuie clar stabilite, astfel încât să corespundă pregătirii sale teoretice și care să îl ajute în achiziționarea abilităților și competențelor practice specifice profesiei/meseriei pentru care face stagiul. În ceea ce privește organizatorii acestor stagii, aceștia vor beneficia de forță de muncă a cărei remunerare poate fi subvenționată de la bugetul de stat. Astfel, organizațiile care intră sub incidența art. 17 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă beneficiază de drepturile prevăzute de art. 79–81 din actul normativ menționat privind subvenționarea locului de muncă pe perioada stagiului profesional, dar nu mai mult de 12 luni, în anumite limite bugetare. Remunerarea stagiarului de către angajator, conform Legii nr. 76, nu este considerată salariu și nu poate fi asimilată salariului din punctul de vedere al contribuțiilor la sistemul de asigurări sociale de stat și de șomaj, cu excepția asigurărilor de sănătate ce vor fi plătite pe toată durata stagiului de către organizația-gazdă. Prin urmare, spre deosebire de practica universitară solicitată de facultate și care este menită să ajute la verificarea și sedimentarea cunoștințelor teoretice, stagiul profesional (internshipul) este experiența reală din câmpul muncii.
*
„8 mai – Ziua egalității de șanse între femei și bărbați” Începând cu acest an, data de 8 mai este declarată Ziua egalității de șanse între femei și bărbați. Este o zi în care avem prilejul să facem un bilanț al principalelor progrese făcute de țara noastră în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.
Luna trecută, Comisia Europeană făcea public Raportul privind egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru anul 2014. Raportul prezintă o sinteză de statistici și politici de la nivelul UE privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, precum și cele mai recente evoluții în acest domeniu. Permiteți-mi să punctez mai departe câteva dintre acestea.
Primul capitol al raportului vizează independența economică. Cu 5 ani înainte de data la care Europa 2020 ar trebui să își îndeplinească toate obiectivele, este nevoie de o mai bună valorificare a potențialului femeilor. Deși procentul femeilor active încadrate în câmpul muncii a crescut ușor în ultimii 12 ani (63,5% din totalul femeilor în 2014, față de 58,1% în 2002), totuși cifra este cu 11,5 procente sub obiectivul fixat pentru anul 2020, și anume de a avea 75% femei active implicate în activități economice sau în câmpul muncii. Criza a întreținut și amplificat procentul redus al femeilor încadrate în câmpul muncii și foarte puține țări au reușit să recupereze decalajul între femei și bărbați în câmpul muncii. Raportul arată că România se numără printre țările unde acest decalaj s-a adâncit în ultimii ani. Rata de integrare pe piața muncii a femeilor active cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani este de 56,2%, față de 71,6% cât este cea a bărbaților din aceeași categorie. Prin urmare, vorbim de o diferență de 15,4 procente, conform datelor din raport valabile până în anul 2013. Datele din 2014 incluse în cele mai recente statistici Eurostat arată că diferența a crescut și mai mult, respectiv la 16,7%.
Raportul comisiei atrage atenția asupra ratei alarmant de mari a șomajului în rândul femeilor tinere (16–29) care nu sunt încadrate într-un program de educație sau training. Rata femeilor aflate în aceste situații este de două ori mai mare decât cea a bărbaților, România fiind printre statele care întăresc aceste cifre.
În ce privește politicile de _work and life balance_ , documentul evidențiază manifestarea unui raport dezechilibrat între numărul de ore alocat de bărbații care lucrează activități de îngrijire a copiilor și treburi gospodărești și cel alocat de femeile care lucrează pentru aceste tipuri de activități. Astfel, bărbații alocă în medie 9 ore pe săptămână pentru astfel de activități, în timp de femeile alocă 26 de ore, un timp aproape de 3 ori mai mare. Raportul oferă exemple de bune practici în acest domeniu. Un astfel de exemplu este Reforma beneficiilor pentru părinți, adoptată în Germania în 2014. Astfel, dacă părinții împart sarcinile de îngrijire a copilului în mod egal și lucrează între 25 și 30 de ore pe lună timp de 4 luni, aceștia primesc beneficiul acordat părinților pentru 4 luni în plus.
De asemenea, raportul amintește țintele stabilite la Barcelona care fac referire la faptul că toate statele membre trebuie să asigure locuri de îngrijire a copiilor pentru 33% din copiii cu vârste de până la 3 ani și pentru 90% din copiii cu vârste între 3 ani și primul an de școlarizare. România se află printre cele 10 state asupra cărora s-au făcut recomandări în cadrul Strategiei Europa 2020, în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor de îngrijire și educație timpurie a copiilor, pentru a veni în sprijinul femeilor cu copii.
În ceea ce privește situația femeii ocupate, paradoxal, deși femeile studiază mai mult, ele sunt plătite ulterior mai puțin în câmpul muncii pentru atribuții similare cu cele
ale bărbaților. În medie, la fiecare euro cu care este plătit un bărbat, o femeie este plătită cu 84 de cenți. Se impune ca UE și statele membre să gândească și să implementeze politici de stimulare a antreprenoriatului feminin, deoarece doar 30% din start up-urile lansate la nivel european sunt inițiate de femei. Un exemplu pentru reducerea diferențelor de plată între bărbați și femei ni-l oferă Austria. Aceasta a introdus rapoartele privind plata egală. Astfel, din 2014, companiile cu peste 150 de angajați sunt obligate să prezinte astfel de rapoarte.
Lucrurile privind egalitatea între femei și bărbați sunt mai optimiste în ce privește componenta de implicare a femeilor la nivelul luării deciziilor în instituții politice. Raportul scoate în evidență faptul că 2014 a fost un an important datorită alegerii unui nou Parlament European, precum și a unei noi comisii. În timp ce în cazul Parlamentului European rata de reprezentare a femeilor a atins un nou maxim, crescând de la 35% în 2009 la 37% în 2014, la nivelul comisiei însă lucrurile lasă loc de îmbunătățiri majore, aceasta având doar 9 femei, față de 19 bărbați.
Nu în ultimul rând, raportul tratează și aspectul violenței împotriva femeilor. Realismul crud al cifrelor arată că problema este una sistemică, fiind răspândită la nivelul tuturor statelor. Conform primului sondaj realizat la scară largă în UE de către Agenția UE pentru drepturi fundamentale, violența are loc în multiple locuri și situații, în oricare dintre societăți, fie acasă, la locul de muncă sau la școală, pe stradă sau în mediul online. În medie, în orice minut, în orice zi a anului, 7 femei sunt victime ale violului în Europa, 25 sunt victime ale violenței fizice și 74 sunt victime ale hărțuirii sexuale. Violența în mediul online a căpătat și ea amploare, 10% din femei semnalând acest comportament.
Așadar, acest raport ne oferă o imagine completă asupra a ce înseamnă egalitatea femeilor cu bărbații în statele europene, precum și care sunt principalele provocări pe care trebuie să le adresăm în următorii ani.
În ce privește țara noastră, România trebuie în primul rând să își intensifice eforturile de recuperare a decalajului de integrare pe piața muncii între femei și bărbați. De asemenea, trebuie să lucrăm îndeaproape în direcția îndeplinirii unor indicatori calitativi și cantitativi, precum: o calitate a vieții mai bună pentru femeile din România, cu o atenție sporită asupra celor din mediul rural, un mai bun acces la educație și la programe de formare, venituri mai mari și un raport echilibrat între viața personală și carieră. Pentru toate acestea avem, după cum am văzut, numeroase exemple de politici din celelalte state membre. Trebuie doar să manifestăm bunăvoință și să ne implicăm activ în acest sens.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.