Cristina Ancuța Pocora

„Adio, zâmbete de copii! 1 Iunie 2010, o sărbătoare amară”

„Politica este când mai mulți oameni se întâlnesc și vorbesc foarte mult”, a răspuns un copil de 8 ani la întrebarea ce este politica. Nimic mai adevărat, nu-i așa? Ne întâlnim zi de zi în Parlament, în Guvern, în sediile de partide și vorbim. Vorbim la întruniri publice, vorbim în campania electorală, vorbim la televizor. Unii dintre noi, prea puțini însă, ne și străduim să facem ceva pentru cei care ne-au ales: părinții și bunicii copiilor. Astăzi, însă, în fruntea României, sunt acei politicieni care iau decizii fără să țină cont de nevoile părinților, bunicilor, copiilor.

Din păcate, 1 iunie 2010 este o sărbătoare amară. Părinții și bunicii copiilor au de suferit: pierd din salariu și din pensie banii care li s-au cuvenit până acum. Fac calcule cu disperare dacă le vor mai ajunge banii pentru întreținere, mâncare, haine, transport... 1 iunie 2010 este o zi tristă. Și dacă părinții și bunicii sunt triști, deznădăjduiți, atunci cum

sunt copiii și nepoții lor? Câți bani le vor rămâne părinților și bunicilor pentru educația copiilor? Pentru rechizite școlare, pentru cărți, pentru hăinuțe, pentru jucării, pentru a-i putea duce la grădiniță și la școală?

N-am să vorbesc astăzi despre statisticile privind abandonul școlar, despre faptul că bătaia nu este ruptă din rai, despre orfani sau despre copiii rămași în plata Domnului după ce părinții lor au plecat la muncă în străinătate. Cifrele sunt și ele alarmante. Și, în loc să găsească soluții economice reale, viabile, pentru ca părinții și bunicii să ducă un trai decent, Guvernul PDL face exact contrariul: înfometează populația și îi condamnă pe copii la o viață mizeră.

Acest lucru se întâmplă în ciuda solicitărilor, dacă este să o amintesc doar pe cea a Comitetului ONU care recomandă ca statul să asigure alocări bugetare corespunzătoare în vederea implementării integrale a strategiei naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului.

Comitetul ONU recomandă ca statul-parte să revizuiască statutul și eficiența instituției Avocatului Poporului în domeniul promovării și protecției drepturilor copilului întrucât acest organism trebuie să beneficieze de toate resursele umane și financiare în ceea ce privește capacitatea sa de a primi și de a examina plângeri de la sau în numele copiilor, legate de violarea drepturilor acestora. De asemenea, Comitetul ONU recomandă ca statul parte să realizeze în continuare eforturi pentru înființarea unei instituții independente a Avocatului Copilului.

Iată doar o măsură pe care actualii guvernanți o pot lua pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor. Numai că, dincolo de aceste recomandări, de necesitatea de a avea legi bune și clare care să-i protejeze pe copii, astăzi, altele sunt îngrijorările majore. Cea mai mare este grija zilei de mâine. Îmi povestea o doamnă profesoară că pe vremea lui Ceaușescu îi leșina în clasă, din când în când, câte un copil, de foame. Nici nu vreau să-mi imaginez că aceste scene se pot repeta în România secolului XXI. Dar, din păcate, se pare că spre acest tablou sinistru ne îndreptăm.