Stenogramă plen

Mulțumim și noi.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Sonia Drăghici.

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Ce datorăm copiilor noștri?”.

## Stimați colegi,

Astăzi ar trebui să ne sărbătorim copiii, să ne bucurăm împreună cu ei, să fim fericiți că suntem părinți într-o țară liberă și democratică din Uniunea Europeană. Pe 1 iunie se aniversează Ziua Internațională a Copilului în 30 de țări ale lumii, printre care și România. Mulți susțin că 1 Iunie e o sărbătoare comunistă, întrucât țările fostului lagăr socialist, inclusiv Cuba, au acceptat-o în bloc, în timp ce restul țărilor lumii sărbătoresc același eveniment în date diferite.

De fapt, în 1925, la Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copiilor, desfășurată la Geneva, s-a decis ca prima zi a lunii iunie să devină Ziua Internațională a Copiilor, iar în 1954, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a recomandat ca data să fie recunoscută în întreaga lume și marcată ca atare.

Această aniversare ar trebui privită nu numai ca o zi de sărbătoare, ci și ca o zi a responsabilizării faptelor noastre față de generația în creștere. Pornind de la considerentul că omenirea datorează copilului tot ce-i poate oferi mai bun, Organizația Națiunilor Unite a adoptat, la 20 noiembrie 1959, Declarația drepturilor copilului, iar la 20 noiembrie 1989 – Convenția Internațională cu privire la Drepturile Copilului, care prevede că statele-părți se obligă să asigure protecția și îngrijirea copilului, necesare în vederea asigurării bunăstării sale.

În contextul celor menționate, statele se angajează să asigure ocrotirea drepturilor copilului, devenind astfel responsabile pentru elaborarea și adoptarea de politici naționale clare pentru protecția copilului, de asemenea, pentru implementarea unor mecanisme eficiente pentru diferitele categorii social vulnerabile.

Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de Parlamentul României, devine, conform Constituției, parte integrată a dreptului intern. Conform art. 27 din Convenție, e dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

Respectă oare România această convenție? Principala problemă a României de azi, deci și a copiilor, este sărăcia extremă a populației. Guvernul actual al țării noastre nu a reușit să propună o reformă eficientă pentru a scoate țara din criză, iar măsurile de echilibrare bugetară luate intempestiv îi afectează grav pe cei săraci și cu mai mulți copii.

Scăderea dramatică a veniturilor populației, lipsa locurilor de muncă, diminuarea resurselor financiare ale bunicilor, ajunși și ei niște asistați social, vor fi factori de dezechilibru familial și de descurajare a natalității. În condițiile actuale, nașterea unui copil într-o familie obișnuită nu poate fi privită ca o bucurie. Responsabilitatea creșterii copiilor va fi din ce

în ce mai mult o povară, avorturile și abandonul copiilor vor crește.

Grevele și manifestările de protest ale angajaților și pensionarilor întunecă bucuria sărbătorii copiilor noștri, care nu mai au puterea să zâmbească, aceștia trăind o viață prea dură pentru vârsta lor și confruntându-se prea devreme cu greutățile vieții.

Deciziile luate de actualul Guvern al României de diminuare a salariilor bugetarilor și a pensiilor, alături de cuantumul indemnizațiilor de creștere a copiilor fac din 1 iunie 2010 cea mai tristă aniversare a Zilei Internaționale a Copilului, într-un stat cu guvernanți iresponsabili, care nu asigură cetățenilor un trai decent și prin aceasta încalcă, în primul rând, drepturile copilului, prevăzute în Convenția Națiunilor Unite.

Vă mulțumesc.

Mulțumim.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Cătălin Cherecheș.

Mulțumesc, domnule vicepreședinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de azi este intitulată: „De ziua lor, copiii primesc «daruri otrăvite» de la Guvern».

A intrat în tradiție ca, în 1 iunie, copiii să-și sărbătorească ziua lor, iar noi, cei mari, fie că suntem părinți sau bunici, educatori sau decidenți în ceea ce-i privește, să le facem sărbătoarea mai frumoasă, să fim alături de ei. Să le arătăm că-i iubim și că ne pasă de viitorul lor.

În loc de cadouri și dragoste, chiar de 1 iunie guvernanții noștri, iată, le fac „cadouri otrăvite”. Dijmuiesc salariile părinților și pensiile bunicilor, diminuează indemnizația mamelor, desființează școli, închid spitale, taie bani de medicamente, iar acestea sunt doar condițiile asigurate pentru a deveni oamenii de mâine, pe ai căror umeri să se sprijine România.

Doamnelor și domnilor colegi,

Rostesc cu tristețe aceste cuvinte astăzi, când cu toții ar trebui să fim alături de copii și, în loc de asta, vedem cum Guvernul anulează ajutorul financiar plătit mamelor la nașterea copilului, precum și alocația destinată tinerilor aflați la prima căsătorie, descurajând întemeierea unei familii și dorința de a avea copii.

În această lume întoarsă pe dos cadrele didactice fac grevă, în loc să participe la ore sau la alte activități, nu trec notele în catalog, iar elevii amenință cu marșuri de protest chiar în 1 iunie, în cazul blocării bacalaureatului.

Să ne mirăm că, în anul 1990, numărul total al elevilor din învățământul preuniversitar era de 4,87 milioane, iar în 2008 numărul acestora scăzuse cu aproape 30%?

Se spune că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată, și așa este. Fiecare dintre noi își amintește de anii când eram învățați să ne bucurăm de simplitate, să prețuim ce e în jur, să fim responsabili, fiecare învățătură bună prețuiește mai mult decât orice, iar azi, în loc de pilde și povești frumoase, copiii României primesc „cadouri otrăvite”.

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Nistor.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația politică pe care o prezint astăzi este intitulată: „Școala furată de justiție și făcută cadou ilegal celor care nu au construit-o”.

În urma deciziei nr. 93/22.02.2001 a Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara, prin care se respinge ca nefondată notificarea formulată de Nădăban Josefina Emma și Pondichy Maria Antonia, prin care se solicită restituirea în natură a imobilului școală și teren, în suprafață de 2,58 hectare teren intravilan, și plata despăgubirilor bănești pentru anexele gospodărești demolate, în 21.09.2001 este depusă cererea de chemare în judecată a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara de către Nădăban Josefina Emma și Pondichy Maria Antonia (dosar civil nr. 5.893/2001 – Tribunal Hunedoara). Prin cererea nr. 3.927/11.12.2001, Inspectoratul Școlar Hunedoara solicită introducerea în cauză și a Primăriei Șoimuș.

În data de 21.02.2002, sus-numitele depun la Primăria Șoimuș notificarea nr. 85/12.02.2002 prin care executorul judecătoresc Benteu Anton cere restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. 1.383 Șoimuș, nr. topo 73-73/a,74/1/2/2/2/2 plata despăgubirilor bănești pentru locuințele de servitori, anexele gospodărești care au fost demolate, plata de despăgubiri pentru terenul intravilan care nu se poate restitui în natură și pentru inventarul aparținând viei.

În urma sentinței civile nr. 2.151/11.12.2002 a Tribunalului Hunedoara, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanți și s-a anulat decizia nr. 93/22.08.2001 a Inspectoratului Școlar Hunedoara și s-a stabilit emiterea de către Primăria Comunei Șoimuș a unei dispoziții în temeiul căreia reclamanții să primească despăgubiri bănești corespunzătoare imobilului cu destinația locuință, înscris în CF 1.383 Șoimuș nr. topo 73-73a, 74/1/2/2, restul acțiunii fiind respins.

S-a emis de către primarul comunei Șoimuș, județul Hunedoara, dispoziția nr. 24/5.03.2003, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul cu destinația de locuință, precum și pentru dependințele și anexele gospodărești demolate, în sumă de 453.619.070 lei ROL, pentru teren reclamantele fiind trecute la Legea nr. 1/2000, pe anexa nr. 39, poziția nr. 6 cu suprafața de 41 hectare de teren, restul suprafeței de 9 hectare fiind primită la Legea nr. 18/1991.

Împotriva sentinței civile nr. 2.151/2002 a Tribunalului Hunedoara, petenții declară recurs, solicitând din nou restituirea clădirii și terenului în suprafață de 2.584 m² și plata de despăgubiri bănești în valoare de 1.500.000 mii lei ROL pentru imobilele demolate (dosar nr. 1.801/2003).

Prin decizia civilă nr. 476/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, dată în dosarul nr. 1.801/2003, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți.

Împotriva sentinței civile nr. 2.151/2002 a Tribunalului Hunedoara și deciziei civile nr. 476/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a formulat de către reclamanți recurs (dosar nr. 6.950/2004).

Prin decizia nr. 5.284/30.05.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul formulat de reclamanții Năbădan Sorin Gheorghe și Pondichy Maria Antonia împotriva deciziei nr. 476/A/5.12.2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care au modificat-o în parte, astfel încât Primăria Comunei Șoimuș, județ Hunedoara, a fost

obligată să restituie reclamanților imobilul din CF 1.382 nr. topo 73-73/a, 74/1/2/2/2, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.

Prin această situație s-au încălcat foarte grav procedurile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Cred că această decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă, este dată cu rea-credință sau nici măcar nu au fost consultate documentele date de către Primăria Șoimuș, județul Hunedoara, din care rezultă că s-a construit pe orizontală sau verticală mai mult de 180% față de ce a avut fostul proprietar, lăsând astfel o comună fără școală, cu gust amar și neîncrederea în justiție a tuturor cetățenilor din Șoimuș.

Nu este de mirare neîncrederea în justiție, dacă se poate da o asemenea sentință împotriva tuturor argumentelor legale prezentate.

Cine face presiuni pe justiție sau cui îi este frică? Cine face presiuni împotriva tuturor legilor din această țară?

Împotriva deciziei civile nr. 5.284/30.05.2006, Primăria Șoimuș a înaintat contestație în anulare, respinsă ca nefondată prin decizia nr. 2.668/23.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 3 mai 2007, recurenții au solicitat îndreptarea, lămurirea și completarea deciziei instanței supreme. Prin încheierea nr. 1.328 din 25 septembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de îndreptare materială a CI din 1.328 în 1.383, iar cererile privind lămurirea dispozitivului (a alineatului prin care s-a dispus obligarea primăriei de a restitui în deplină proprietate și posesie imobilul școală înscris în CF 1.382). Contrar tuturor prevederilor în materie și a legilor la acea dată, s-a solicitat completarea dispozitivului cu obligația de a se restitui întreaga componență a imobilului, pentru a se elimina înțelesul că se restituie nu numai clădirea, fără terenul de 6.020 m² pe care aceasta este situată, și acordarea cheltuielilor de judecată. Au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei încheieri s-a declarat recurs, criticile vizând greșita soluționare a cererii de lămurire a dispozitivului. Prin decizia nr. 210/24.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție le-a respins recursul ca inadmisibil.

În urma deciziei nr. 5.284/2006, primăria Șoimuș a emis dispoziția nr. 240/2006, prin care s-a restituit în natură imobilul școală din satul Șoimuș, înscris în CF 1.383, cu o suprafață construită de 702,37 m², pentru care în prezent plătește chirie, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.887/2006 și Hotărârii Guvernului nr. 343/2007.

În data de 10 aprilie 2007, reclamanții au repus pe rol dosarul nr. 2.872/2003 la Tribunalul Hunedoara, dosar care fusese suspendat la cererea acestora în aprilie 2004, deoarece aveau recurs formulat împotriva deciziei nr. 476/A2003 a Curți de Apel Alba Iulia. Până la soluționarea acestuia prin recursul formulat în acest dosar, se solicită a se ține cont de noile prevederi ale legislației privind reforma în domeniul proprietății și activarea tuturor dosarelor care au făcut obiectul proceselor cu privire la imobilul școală, chiar dacă există o decizie irevocabilă: ÎCCJ.

Prin sentința civilă nr. 242/23.12.2008, Tribunalul Hunedoara a dispus admiterea în parte a acțiunii, adică trimiterea dosarului cu notificarea nr. 85/2002 la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, iar pentru construcțiile demolate contestatorii fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii.

Împotriva sentinței, atât Primăria Șoimuș a înaintat apel la Curtea de Apel Alba Iulia, cât și petenții. Prin decizia civilă nr. 123/A/2009 din dosarul nr. 41/97/2003, Curtea de Apel a respins apelul declarat de Primăria Șoimuș și a admis în parte apelul reclamanților, în sensul că a obligat Primăria Șoimuș să restituie imobilul școală înscris în CF 1.383, cu o suprafață de 6.020 m², respectiv școala în întregime, deși pe acest teren mai sunt edificate grădinița, magazia, terenul de sport și grupurile sociale, și menționarea celorlalte dispoziții ale sentinței civile nr. 242/2008 a Tribunalului Hunedoara.

O altă eroare deosebit de gravă, stimați colegi, este aceea că pe o parte din acest teren sunt edificate grădinița, magazia, terenul de sport și grupurile sociale care sunt, la ora actuală, proprietatea comunei Șoimuș, județul Hunedoara.

Ce justiție este aceasta în România, care încalcă în mod voit cele mai elementare prevederi în materie? Ale cui interese sunt subordonate aceste hotărâri nedrepte și discriminatorii?

Doriți, domnule ministru, să protesteze copiii în stradă, care rămân fără școală din cauza unei justiții oarbe?

Decizia civilă nr. 123/A/2009 a Curții de Apel a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin decizia nr. 1.303/26.02.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat. Față de această decizie, Primăria Șoimuș a depus contestație în anulare și cere eliberarea unei copii de pe această decizie, împreună cu motivarea ei. Nu s-a primit încă originalul și motivarea ei și nu s-a dat încă termen pentru contestație.

Astfel, circa 250 de copii, la ora actuală, au rămas fără școală, nefiind niciun orizont de așteptare cât mai scurt, deoarece atât Ministerul Învățământului, cât și Inspectoratul Școlar Hunedoara nu au niciun interes pentru a se da bani să construim o nouă școală.

Mulțumesc.

Din partea deputaților independenți, doamna deputat Luminița Iordache.

Bună dimineața, domnule președinte de ședință! Bună dimineața, stimați colegi!

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Unde e țara de altădată? Unde e patriotismul din noi?”

E greu să înțelegem ce se întâmplă cu noi. Cu noi, toți românii, indiferent de pregătire, de situație materială, de etnie, de naționalitate, de gen, de vârstă. E greu să ne dumirim ce se întâmplă cu noi și parcă mulți nu se mai regăsesc aici acasă la ei, pe pământ românesc, ei, românii, cei din totdeauna stăpâni aici.

Suntem cu toții nedumeriți și nu știm încotro ne îndreptăm. Parcă suntem născuți azi, parcă suntem pierduți în spațiu, parcă ne-am pierdut cu totul, parcă nu ne mai găsim liniștea, locul, pacea.

Parcă nu ne mai înțelegem cu nimeni, nu mai avem încredere în nimeni, nu mai avem încredere nici în noi. Noi, un popor dârz, care secole la rând am stat stavilă împotriva atâtor nevoi.

Parcă nu ne regăsim și nu ne recunoaștem. Parcă așteptăm ceva din cer, o minune să ne salveze.

Parcă ne-am luat gândul de la bine și așteptăm resemnați ceva, dar nici noi nu știm ce.

Parcă ne e frică de ceva sau cineva, parcă nu mai suntem noi, noi românii de altădată.

Parcă mama noastră, România, nu mai are putere să fie o mamă puternică și iubitoare.

Și parcă ar trebui să scăpăm de acest „parcă”.

Ar trebui să fim mai vehemenți, dar mai corecți, ar trebui să fim mai duri, dar mai solidari în același timp, ar trebui să luăm atitudine, dar să avem și înțelegere, ar trebui să cerem, dar să știm cui și cât, ar trebui să dăm, dar nu degeaba, ci să primim ceva și în loc. Multe ar trebui.

Ar trebui să facem grevă sau greve, dar să știm exact de ce, ar trebui să cerem salarii mari, dar să știm de unde. Ar trebui să ieșim în stradă când suntem nemulțumiți, dar chiar nu cu toții, pentru că viața merge înainte, ar trebui să ne gândim și pe cine afectăm când nu mai vrem să muncim. Ar trebui să dăm socoteală contribuabililor onești de ce nu suntem la ghișeu, ar trebui să ne gândim și la cei care au nevoie de noi, prezenți acolo la locul de muncă.

Ar trebui ca eu, medic, să nu mai stau în stradă, că bolnavii nu au nicio vină că plicurile sunt din ce în ce mai subțiri, ar trebui ca profesorii să fie la catedră, că nu sunt vinovați copiii – viitorul nostru – că banii din buget pentru învățământ se duc și la școlile particulare, ar trebui ca funcționarii din primării să fie acolo unde îi plătesc eu, cetățeanul de rând, salariații de la finanțe să stea la ghișeu să încaseze taxe și impozite, că uite eu azi am bani să dau la buget, dar bucuria mea că nu are cine să îi încaseze, ar trebui ca eu, transportator, să nu fac economie la combustibil ca să le mai rămână și șefilor câte ceva.

Ar trebui să mă gândesc și la săracul muncitor din privat, care nu face grevă, ci se gândește să aibă loc de muncă, că de! el nu e funcționar public și nu îl apără nimeni de falimentul patronului.

Ar trebui ca liderii de sindicat să-și dea, din banii adunați, cât mai mulți la Fondul solidaritatea.

Ar trebui ca politicienii să nu se mai certe pe doctrine, principii sau mai degrabă neprincipii, să nu se mai dezlănțuie care mai de care în acuzații grave și să nu mai arunce vorbe în vânt doar de dragul reclamei electorale.

Ar trebui ca Guvernul să nu uite că, de fapt, nu el conduce țara, ci Parlamentul.

Ar trebui ca Parlamentul să fie mai credibil și mai serios. Ar trebui ca PDL-iștii, PSD-iștii, PNL-iștii, UDMR-iștii, independenții să uite de lupta dintre ei și să-și dea mâna cu toții pentru a găsi soluții anticriză.

Ar trebui să mai lase marii politicieni gustul pentru averi. Ar trebui! Ar trebui cu toții să ne iubim țara și neamul! Ar trebui din dragoste, și nu din ură să ieșim în fața oamenilor cu dorința de a face bine, și nu din dorința de a ne înverșuna unii împotriva altora...

Ar trebui să luăm exemplu de la bunicii și părinții noștri, care, de dragul copiilor lor, au trecut prin războaie, prin lagăre, prin foamete, prin comunismul ucigaș.

Ar trebui să ne dăm demisia când nu mai suntem în stare să conducem.

Ar trebui să ne gândim să lăsăm copiilor o țară demnă de noi.

Ar trebui să ne gândim că părinții și bunicii nu au nicio vină și că zilele lor sunt numărate de Dumnezeu, și nu de noi, ar trebui să ne gândim că ai noștri copii trebuie să fie crescuți în dragoste și în dorința de viață, aici, la ei acasă.

Ar trebui să facem greve, dar pe rând, sau grevă japoneză, sau grevă de avertisment, nu toți laolaltă, de parcă nu ne-ar mai păsa deloc că țara asta se duce de râpă.

Noroc că armata nu face grevă. Măcar ne păzește cineva, dacă noi nu suntem în stare să ne păzim nici măcar conștiința. Dar, totuși, politicieni și guvernanți, e timpul să mai și muncim, dar să mai și gândim, că oamenii săraci nu au nicio vină că sunt în stradă.

Mulțumesc.

Da.

Mulțumim.

Vom face mare „Hora Unirii”, inclusiv UDMR-ul.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Pető Csilla Mária.

Domnule președinte,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Fiecare zi să fie Ziua Copilului”.

Doamnelor și domnilor deputați,

După cum știți, astăzi, 1 iunie, sărbătorim Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului, un prilej de a sărbători copilăria, de a arăta copiilor noștri dragostea și aprecierea noastră, de a le întări încrederea că suntem alături de ei pe drumul pe care îl vor urma.

Motivul pentru care, însă, am dorit să fac această declarație, nu ține neapărat de caracterul festiv al acestei zile, ci mai mult de o realitate gravă a societății în care trăim.

Trebuie să mă refer în acest sens la rezultatul unui studiu „Gallup”, la cererea Romtelecom, care arată adulților că tot ce fac alături de copiii lor, în fiecare săptămână, se poate măsura pe ceas, și încap în cel mult 60 de minute pe zi. Astfel, 49% dintre copiii între 7 și 14 ani petrec cel mult o oră pe zi cu părinții lor. Doar unul din patru copii petrece mai mult de cinci ore cu părinții într-o zi de weekend.

Părinții a 38% din cei mici nu se joacă decât rar sau niciodată cu aceștia, chiar dacă această activitate este cel mai des menționată între preocupările copiilor în relația cu adulții.

Cei mici vorbesc rar sau niciodată cu părinții despre planurile lor, 31%, despre sentimente 26%, sau despre problemele pe care le au, 16%.

Dincolo de cifrele seci, un lucru este cert: copilăria nu vine de două ori. Tocmai de aceea, de Ziua Copilului vreau ca aceasta să fie un semnal de alarmă, dar și o încurajare pentru părinți, să acorde mai multă atenție copiilor lor. Chiar dacă problema nu pare evidentă, ea este pe cale să afecteze o întreagă generație de viitori adulți.

Astăzi, în această zi specială, încurajez părinții să-și asculte copiii, pentru că o voce mică de multe ori poate semnala o problemă mare. Ceea ce au copiii de spus trebuie auzit de toată lumea, dar mai ales de cei de care aceștia au cea mai mare nevoie: părinții.

Mulți dintre adulții de azi sunt prea preocupați să fie părinți buni, responsabili, care oferă, dar uită să fie atenți la ce și-ar dori copilul să primească.

Sunt convinsă că astăzi toți părinții vor încerca să ofere copiilor ceva special, să le arate că este ziua lor, însă doresc să le transmit pe această cale că Ziua Copilului este și trebuie să fie, de fapt, fiecare zi din viața lor și a copiilor lor, nu doar un eveniment care se serbează o dată pe an.

Le doresc un sincer „La mulți ani!” copiilor României, dar, dincolo de sărbătorirea cu fast a acestei zile, sper și la o reflectare serioasă din partea societății asupra realităților prezentate.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Vă mulțumesc și eu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Cristian Buican.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Apel la raționalitate și bun-simț”.

Stimați colegi,

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru că demiterea acestui Guvern reprezintă, în viziunea mea, singura soluție rezonabilă prin care, noi, ca parlamentari, și ca exponenți ai clasei politice, putem readuce speranța în viața românilor.

Toate studiile sociologice arată că acest Executiv se confruntă cu cea mai mare lipsă de credibilitate pe care a avut-o vreun guvern în ultimii 20 de ani. Mai mult decât atât, lipsa totală de reacție, măsurile aberante pe care le propune, lipsa de viziune, neputința de a comunica eficient și unitar și, nu în ultimul rând, incompetența, sunt doar câteva dintre caracteristicile acestui Executiv.

Tocmai de aceea el trebuie demis. Nu cred că există niciun argument plauzibil pentru păstrarea acestuia. Iar noi, parlamentarii, suntem singurii care putem face ceva în această privință.

În condițiile în care primul-ministru nu remaniază miniștrii incompetenți, care nu fac altceva decât să-și exprime părerile personale, iar președintele nu atrage atenția asupra furtului din banii publici, care a devenit o politică în anumite ministere, noi, parlamentarii opoziției, și cei care mai au un dram de conștiință trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a demite acest Guvern. Acum, când acest Guvern intenționează să ia din drepturile bunicilor și părinților noștri și să taie din salariile bugetarilor, trebuie să-l schimbăm neapărat.

Propunerea acestor măsuri criminale, venite din partea Guvernului Boc, ar trebui să reprezinte momentul de trezire a tuturor parlamentarilor care susțin acest Executiv. Acest lucru îl afirm cu toată responsabilitatea și le recomand colegilor din arcul guvernamental, care au dubii în privința unei eventuale demiteri a Guvernului Boc, să consulte cetățenii din colegiul în care au fost aleși. O astfel de consultare ar spulbera orice urmă de îndoială în privința demiterii Guvernului.

Vă reamintesc, dragi colegi, că sunteți aleși uninominal și că, înainte de a da socoteală în fața șefilor de partid, va trebui să răspundeți locuitorilor din colegiul pe care îl reprezentați. Susținerea acestui Executiv reprezintă un vot împotriva alegătorilor dumneavoastră.

În ciuda diferențelor ideologice dintre noi, liberalii, și cei de la PSD, diferențe care ar trebui să ne situeze pe poziții diferite, căderea acestui Guvern reprezintă un deziderat comun.

Fac pe această cale un apel la raționalitatea și bunul-simț ale colegilor de la UDMR, UNPR, independenților și, nu în ultimul rând, ale celor de la PDL, să voteze, atunci când va fi cazul, demiterea acestui Guvern iresponsabil. Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Gheorghe Antochi.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

Am intitulat declarația mea politică „Politizarea excesivă și interesele de partid accelerează, în continuare, declinul agriculturii din România”. Ea este determinată de modul în care s-au desfășurat dezbaterile moțiunii pe agriculturii în ședința Camerei Deputaților din 25 mai 2010.

Toți recunoaștem că agricultura românească se află într-o îndelungată și gravă suferință. Această stare s-a agravat în anul 2010, pentru că, începând cu 1 ianuarie, s-au suspendat subvențiile de circa 3,3–3,7 miliarde de lei, acordate anual agricultorilor din România, așa cum s-au negociat acestea cu autoritățile europene la aderarea României în Uniunea Europeană.

Lipsa de răspundere a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru notificarea și obținerea aprobării unor noi forme de sprijin agricultorilor după 1 ianuarie 2010, starea cronică de sărăcie a celor mai mulți dintre producătorii agricoli și dificultățile mari întâmpinate pentru obținerea creditării activităților curente și investițiilor, costul ridicat al resurselor de producție, carburanți, pesticide, material biologic, prin comparație cu prețul de valorificare a produselor agricole, suprafața agricolă pulverizată în peste 3,7 milioane de parcele și dimensiunea mică, de numai circa 2,15 hectare de exploatații agricole familiale, investițiile scăzute, care determină o slabă productivitate a muncii pentru cele peste 3 milioane persoane care lucrează în agricultură, randamentele mici pe care le obținem pe unitatea de suprafață și pe cap de animal, care se situează la circa 40% față de producția obținută în țările cu agricultură dezvoltată și de circa 60% față de media celor 27 de țări ale Uniunii Europene – de altfel, circa 80% din exploatațiile agricole, produc, în principal, pentru autoconsum – importurile masive de produse agroalimentare, pe care îl face România, și care a reprezentat anul trecut peste 2 miliarde de euro sunt doar câteva aspecte pe care le recunoaștem toți, inclusiv cei din Partidul Democrat Liberal și din Uniunea Democrată Maghiară din România, care sprijină actualul Guvern și care au contestat în ședința din 25 mai, în mod politicianist, fără argumente tehnice și economice, atât prezentarea critică a situației dramatice în care se găsesc cei mai mulți dintre agricultorii României, cât și măsurile – spunem noi – realiste, propuse pentru limitarea declinului agriculturii românești. Cu profesionalism, cu înțelepciune și realism am fi putut măcar în cel de-al doisprezecelea ceas să facem ceva pentru ca acest sector important, declarat prioritar doar în campaniile electorale, să stopeze declinul pe care îl înregistrează în ultimii 20 de ani.

Timpul rămâne, însă, cel mai obiectiv judecător și, cu siguranță, la toamnă vom contabiliza producții agricole mai mici, efective de animale mai puține, compensate de importurile tot mai mari de produse agroalimentare pentru aprovizionarea populației României.

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Farcas Anna Lili.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește: „România – restanțiera eternă a retrocedării proprietății private”.

Nu constituie o noutate faptul că restituirea proprietăților confiscate de comuniști este mult întârziată în România. Deși a început acum 19 ani, procesul încă nu s-a încheiat, din motive ce țin de schimbarea repetată a legislației și de lipsa voinței politice. Această realitate deloc nouă coincide cu concluzia unui studiu făcut în șase țări, la cererea Parlamentului European, făcut public la începutul lunii mai.

După cum am semnalat într-o întrebare adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, poate cel mai mare rol în actualul haos este lipsa unei viziuni politice unitare și întârzierea adoptării unui cadru legal adecvat. Tocmai din acest motiv, CEDO a decis în favoarea foștilor proprietari, într-un mare număr de cazuri, dosarele de retrocedare constituind, de altfel, majoritatea plângerilor depuse la instanța europeană care privesc România.

În ciuda deciziilor CEDO, România nu respectă termenul de 3 luni pentru plata compensațiilor. Potrivit raportului citat, în 2008, numai 5% din compensațiile decise de CEDO au fost plătite în decurs de 3 luni de la decizia finală.

La fel de grav este că sunt deosebit de mulți cetățeni cu dosarele teoretic soluționate, cu conturi bancare aferente deschise, dar care de ani de zile nu au primit nicio veste legată de problema lor. În acest context, consider a fi de neacceptat ca pe site-ul ANRP să fie afișate numere de telefon la care nu răspunde nimeni. Este o sfidare absolut inacceptabilă a cetățenilor acestei țări și, implicit, o încălcare a drepturilor fundamentale ale acestora.

Cu toții suntem conștienți de gravitatea perioadei pe care o traversăm, însă consider că ar fi de bun-simț informarea celor interesați și explicarea situației. Măcar să le răspundă cineva la telefon.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Ionuț Stroe.

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața, dragi colegi!

Declarația mea politică de astăzi se numește „Mituirea românilor la bucată”.

Stimați colegi,

Asistăm de circa o lună de zile la o întețire a agresării informaționale și chiar psihice din partea guvernanților împotriva propriului popor, acțiune desfășurată chiar sub înaltul patronaj al Președintelui României.

Zilnic, poporul află mai mult sau mai puțin „pe surse” despre noi și noi posibile dezastre economico-sociale, concretizate, deocamdată, din fericire spun, sub forma unor documente prezentate ca proiecte de ordonanțe de urgență sau de legi, ca la scurt timp acestea să fie denunțate de unul sau altul dintre membrii Guvernului, sau dintre parlamentarii care fac parte din arcul guvernamental, pe motivul pueril, bineînțeles, că documentele respective nu sunt cele finale, ca și cum intenția nu ar conta din punctul de vedere al aprecierii populației.

Uită respectivii că și câștigarea unor alegeri are la bază intenții cu privire la modul în care vor guverna țara, iar cetățenii le acordă votul în funcție exact de aceste intenții prezentate public în campania electorală, și nu „pe surse”.

Până acum, președintele nu a ieșit public să dezmintă, personal, măcar o parte dintre aceste documente, documente care circulă pe piața media, încercând să ne convingă dumnealui că este adeptul menținerii categorice a prevederilor cuprinse în textul scrisorii de intenție către Fondul Monetar Internațional, ca singură soluție de ieșire din criza financiară în care, în realitate, atât membrii Guvernului, în frunte cu domnul Boc, cât și parlamentarii PDL, repetă la toate posturile de televiziune exact măsurile pe care le-a comunicat adevăratul lor șef de partid la ultima consfătuire pe care au avut-o chiar aici, în Palatul Parlamentului, care contrazic, în bună măsură, intențiile trecute de Guvern în așa-zisele proiecte de ordonanțe de urgență.

Cred că acest mod de acțiune nu reprezintă nimic altceva decât un plan de testare a nivelului până la care pot întinde coarda pe seama populației, care va trebui să suporte, din păcate, povara măsurilor ce se anunță a fi luate, în timp ce clientela politică a actualei puteri își va putea vedea, în continuare, de afacerile profitabile cu statul.

Și, pentru a fi siguri de reușita acestui plan, am impresia că guvernanții, după ce au văzut în 19 mai 2010 ce poate însemna o bună organizare a populației nemulțumite, au anunțat conștient un set de măsuri maximale de reducere a cheltuielilor bugetare cu salariile, pensiile și ajutoarele sociale, pentru ca, imediat, pe parcursul fiecărei zile ulterioare, o bună parte dintre aceste măsuri fie să dispară cu totul, fie să fie redusă amploarea ciclică a lor.

Ce este interesant este că aceste măsuri vizau categorii socioprofesionale distincte, impresia lăsată fiind că, practic, s-a realizat o mituire virtuală din partea Guvernului în schimbul neparticipării lor la greva generală anunțată pentru data de 31 mai 2010 de personalul bugetar și la mișcările de protest și solidarizare cu greviștii din partea unor pături largi ale populației.

Pentru că nu poți explica logic cum altfel au dispărut, de exemplu, rând pe rând, reducerile de 25% din bursele pentru învățământ, salariile minerilor, salariile celor de la CFR și TAROM. Apoi, de ce indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani se va reduce doar cu 15%, și nu cu 25%, cum tot ei anunțaseră ceva mai devreme? Sau, de altfel, cum au dispărut aceste reduceri de 15% din indemnizațiile, de exemplu, pentru invalizi, pentru veteranii de război, pentru văduvele de război, pentru urmașii acestora, și multe și multe alte măsuri care au dispărut din planul maximal de reduceri, pentru ca totul să culmineze cu decuplarea pensiilor speciale de la reducerea de 15%, care se va face pentru pensia pensionarului obișnuit, apărând peste noapte un proiect de lege pentru care Guvernul vrea să-și angajeze, și nu să-și asume răspunderea, cum continuă să gândească și să vorbească, neconstituțional, primul-ministru, în fața Parlamentului, proiect în care se prevede că aceste pensii speciale se vor recalcula, ele rămânând în plată la valoarea actuală până se termină recalcularea! Da, exact cum am spus, ba chiar și aceste pensii speciale se prevede a avea un regim special de recalculare, unul pentru pensiile de stat ale militarilor, pensiile de stat ale polițiștilor, ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, și alt regim de recalculare pentru pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților asistenți ai Curții Constituționale, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular, pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, pensiile deputaților și senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi.

Peste toate, prevederile acestui proiect de lege vin în contradicție cu prevederile Proiectului Legii unitare a pensiilor

de stat, aflat chiar acum în dezbatere la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților.

Un mic exemplu vreau să dau în acest sens: în acest nou proiect de lege se prevede că pensionarii militari beneficiază în continuare de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar în Proiectul Legii unitare a pensiilor de stat se prevede că această prevedere legală se abrogă.

Știți la ce se referă, de exemplu, această prevedere din Statutul cadrelor militare? Se referă la faptul că „Pensionarii militari decorați cu Ordinul «Meritul Militar» clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de un spor de 10%, 15% și, respectiv, 20% din cuantumului pensiei”.

Și mai sunt foarte multe contradicții majore în cele două proiecte de lege, inclusiv privind calculul punctului de pensie pentru recalcularea pensiilor speciale, fapt care va conduce, în final, din punctul meu de vedere, la situația în care ambele proiecte de lege, dacă vor trece de Parlament și Curtea Constituțională și vor fi promulgate... să fie necesar un nou proiect de lege organică care să clarifice care dintre cele două variante rămâne în vigoare, fapt care va conduce la reluarea procesului de recalculare a acestor pensii speciale. Știa, oare, domnul ministru al apărării, domnul Oprea...

## Domnule deputat,

Vă rog să vă apropiați de sfârșit, deoarece, conform regulamentului, trei minute aveți alocate.

## Un minut, doar.

Mulțumesc, domnule președinte.

Știa domnul ministru Oprea foarte bine la ce se referea când a afirmat public că recalcularea pensiilor militare va dura 15–20 de ani și va costa mult mai mult decât se presupune că se va economisi.

Era mult mai cinstit din partea Guvernului și a Președintelui României să spună direct și clar că cuantumul pensiilor militare de stat și cele ale polițiștilor aflate în plată nu se pot modifica legal, decât să vină cu astfel de momeli care arată clar că le este frică de reacția pensionarilor militari.

Guvernul știe în mod sigur că nu poate cădea la „mica înțelegere” cu cei din Sindicatul cadrelor militare disponibilizate, în rezervă și în retragere, de exemplu, pentru că acolo sunt oameni care știu ce însemnătate are un jurământ depus față de patrie și poporul român și care nu discută decât pe bază de lege, ordine și disciplină.

Oricum, acest nou mod de abordare a acestei probleme a pensiilor speciale nu este altceva decât o nouă diversiune rudimentară a guvernanților prin care se urmărește ațâțarea sentimentelor negative ale poporului în privința celor care beneficiază de pensii date în baza legilor speciale.

Oare chiar nu-și dă seama Guvernul că, practic, incită la dezbinare socială între cetățenii pe care îi guvernează? Până când, oare, are de gând să continue cu astfel de diversiuni? Până unde va merge cu astfel de tentative de mituire a categoriilor de populație, doar cu scopul de a rămâne la putere? De unde a reușit să obțină, peste noapte, bani pentru ca reducerile financiare să nu se mai facă conform planului inițial?

Vă mulțumesc, domnule președinte.

## Mulțumim.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Farago Petru.

Vă mulțumesc, domnule președinte, Stimați colegi deputați,

Declarația mea politică se intitulează „Responsabilitatea guvernării”.

Guvernul a decis să-și asume răspunderea în Parlament privind pachetul de măsuri de austeritate pe două proiecte de lege.

Primul proiect prevede adoptarea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, al doilea proiect de lege se referă la stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Aceste proiecte de lege a fost adoptate de Executiv, în marja Acordului convenit cu FMI pentru reducerea deficitului bugetar.

Suntem nevoiți să adoptăm aceste legi din cauza suprapunerii, într-un mod nefericit, a două crize majore în România: o criză internă, legată de deficitul structural al bugetului, și o criză economică externă.

Scopul măsurilor este normalizarea situației economice și sociale, crearea premiselor însănătoșirii tuturor domeniilor, acum afectate grav de criză. De aceea, am hotărât să fim solidari cu partenerii noștri de guvernare în eforturile de a scoate România din impas. Am acceptat aceste măsuri conștienți că vor genera mai mult decât un gust amar celor care sunt afectați de ele. Le-am acceptat, știind că vindecarea oricărei boli se face prin medicamente, iar medicamentele rareori au un gust plăcut. În schimb, deseori au efecte secundare nedorite, pentru prevenirea acestora fiind necesară, de multe ori, prescrierea suplimentară a unor medicamente care să le contracareze.

Este clar că aplicarea măsurilor de austeritate care vor fi adoptate va crea o situație în care vom fi nevoiți să tratăm multitudinea de efecte secundare care vor apărea și care vor afecta sănătatea întregii societăți din România. De aceea doresc, și pe această cale, să invit toți actorii politicii românești să pregătească din timp medicamentele suplimentare necesare, măsurile de protecție care trebuie întreprinse în mod inevitabil pentru a ocroti acea parte a populației care, nu din vina sa proprie, se va afla în imposibilitatea de a-și rezolva problemele vieții cotidiene. Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dușa:**

Vă mulțumim.

Au depus declarații scrise din partea Grupului parlamentar al PDL domnii: George Ionescu, Corneliu Olar, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Eugen Constantin Uricec, Stelică Iacob-Strugaru, Răzvan Mustea-Șerban, Mircea Marin, Petru Movilă, Ioan Botiș, Silviu Prigoană, Cezar Preda, Ioan Oltean, Rogin Marius.

Din partea Grupului parlamentar al PSD domnii: Mircea Dușa, două, Vasile Mocanu, Marian Ghiveciu, Vasile Popeangă, Valeriu Zgonea, Bogdan Liviu Ciucă, Ion Călin, Sonia Drăghici, Dorel Covaci, Mugurel Surupăceanu, Cornel Itu, Manuela Mitrea, Mircea Drăghici, Neculai Rățoi, Ciprian Luca, Florin Pâslaru, Radu Moldovan, Cristinel Rizea, Florea Damian.

Din partea Grupului parlamentar PNL: Teodor Atanasiu, Marian Almăjanu, Gheorghe Dragomir, George Dumitrică, Mihai Donțu, Andrei Dominic Gerea, Radu Stroe, Lucia Varga, Bogdan Radu Țîmpău, Victor Paul Dobre, Nicolae Jolța, Ionel Palăr, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Viorel Palașcă, Cristian Horia, Viorel Buda, Cristina Pocora.

Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul deputat Mircea Grosaru.

Din partea deputaților independenți, domnul deputat Tudor Ciuhodaru și domnul deputat Vasile Soporan.

Tot de la grupul minorităților, domnul Aledin Amet. Dacă mai dorește cineva să prezinte?

Dacă mai dorește cineva să intervină la declarații politice? Dacă nu, declar ședința dedicată declarațiilor politice închisă și reluăm la ora 10.00 cu dezbaterea moțiunii simple.

„15 ani de la înființarea Colegiului național «Kemal Atatürk»”

Vineri, 28 mai anul curent, la Medgidia, în sala de festivități a Casei de Cultură, s-a desfășurat o importantă manifestare, prilejuită de împlinirea a 15 ani de când a fost înființat Colegiul național „Kemal Atatürk”.

Am afirmat, deseori, că învățământul în limba maternă, dar și cel religios, reprezintă esența identității unei națiuni. Dacă aceste elemente de maximă spiritualitate își pierd, din cauza ignoranței, profunzimea, destinul respectivei națiuni devine îndoielnic. Iată de ce, promovând politica păstrării valorilor tradiționale, Uniunea Democrată a Tătarilor Turcomusulmani din România, alături de alte instituții cu competențe specifice, a sprijinit înființarea unei unități școlare reprezentative, așa cum este, fără îndoială, Colegiul Național „Kemal Atatürk” din Medgidia.

Reluându-se un șir al istoriei seminarului, întrerupt în perioada regimului comunist, s-a putut reface, nu ușor, structura învățământului destinat comunităților tătară și turcă din România.

Secțiile speciale de pedagogie și de predare a religiei islamice au fost și sunt bine coordonate, astfel încât se poate afirma că pasiunea, talentul, abnegația au avut și au întâietate.

Trebuie evidențiat și faptul că între România și Turcia există, inclusiv în domeniul învățământului, relații benefice pentru ambele țări.

De altfel, în anul 1995 s-a semnat un astfel de protocol, făcând posibilă trecerea de la simpla intenție la faptul concret. Se dorește, în continuare, modernizarea bazei materiale prin construirea unui nou campus. Sunt de apreciat toate aceste eforturi deoarece, pentru a reuși, este nevoie, în primul rând, de cutezanță.

„Poveste pentru copiii români: «Oglindă, oglinjoară, cine este cel mai mincinos din țară?»”

„Vom mări alocația de stat pentru copii la 100 de lei pe lună” – sursa Theodor Stolojan despre „Programul anticriză al PDL”, 26 noiembrie 2008, www.pd.ro

Era promisiunea făcută de mai marii PDL în perioada campaniei electorale, când voturile părinților erau țintă pentru vânătoarea electorală a actualului partid de guvernământ. Această prevedere este întărită și de declarația Sulfinei Barbu, în emisiunea „Alege Parlamentul tău”, la TVR1, pe 3 noiembrie 2008, care spunea: „Da, este o măsură pe care ne-am asumat-o prin programul de guvernare, ca alocația pentru copii să fie mărită la suma pe care ați spus-o, deci minim un milion de lei vechi, dar este una dintre măsurile necesare pentru protecția copilului”.

Și iată cum arată realitatea la un an și jumătate de când au fost rostite aceste promisiuni: – valoarea alocației unui copil este neschimbată – adică ajunge la 10 euro;

– indemnizația pentru creșterea copilului scade cu 15%;

- este eliminată acordarea trusoului pentru nou-născuți;

– se impozitează tichetele de creșă.

Acesta este cadoul pe care guvernanții PDL l-au pregătit pentru Ziua Copilului, și asta pentru că, în aceste momente, nimeni, nici Theodor Stolojan, nici Sulfina Barbu, nu își mai aduc aminte de propriile vorbe din campania electorală, pentru că acum interesul lor a fost atins. Au pus mâna pe bugetul țării, deci pot construi patinoare și case pentru specialiști cu dedicație pentru clientela politică, au un președinte-jucător care vorbește țării „sub influența băuturilor alcoolice” și o marionetă la Palatul Victoria care deține rolul principal într-un trist și grobian teatru de păpuși portocalii. Iar mesajul lor către copiii României pare să fie: „Nouă ne e bine, voi învățați-vă cu greul încă de mici!”

Iar eu le spun tuturor copiilor români, de ziua lor: „Să creșteți puternici și sănătoși, cu forța de a schimba lucrurile într-o țară în care finalul fericit al poveștilor pe care le ascultați în fiecare seară pare să se amâne nedorit de mult. Să credeți în Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, în lupta câștigătoare cu Zmeul cel mincinos, pentru că, chiar dacă mai târziu, și în România binele va învinge! Și asta pentru că voi meritați o viață mai bună.”

„Leasingul forței de muncă”

Leasingul forței de muncă, numit oficial „muncă temporară”, este activitatea prin care o companie de resurse umane pune la dispoziția unei firme din alt domeniu personalul calificat de care aceasta din urmă are nevoie pentru o anumită perioadă, de maxim 18 luni, plus încă două prelungiri de termen. Personalul care funcționează pe acest principiu nu este angajat direct al companiei pentru care prestează servicii, ci al companiei de resurse umane.

La nivel mondial, conceputul funcționează de aproximativ 60 de ani. Pe piața din România, leasingul de personal a apărut în a doua jumătate a anilor ’90 și a fost legiferat în anul 2004, prin Codul muncii.

Leasingul de personal poate fi folosit de orice tip de firmă, indiferent de domeniul de activitate și dimensiune, însă se potrivește cel mai bine în cazul companiilor care lucrează pe proiecte, deoarece astfel își pot crea echipe pe o perioadă limitată de timp. În prezent, cele care apelează la aceste servicii sunt mai mult multinaționalele și mai puțin companiile locale.

În funcție de domeniul de activitate, cele mai interesate de leasingul de resurse umane sunt firmele de producție (auto sau construcții) și cele cu activitate sezonieră (agricultură, turism).

Legal, nu există un număr minim sau maxim de persoane care pot fi angajate prin leasing. Cifra depinde de dimensiunea și de nevoile unei companii, precum și de motivele pentru care se recurge la acest instrument, putându-se ajunge până la câteva sute de astfel de salariați.

Popularitatea muncii temporare a crescut mai ales în rândul tinerilor, deoarece oferă provocări noi, salarii mai mari, o planificare mai bună a carierei și posibilitatea dezvoltării profesionale în diverse tipuri de companii sau pe diverse proiecte.

Ținând cont de situația economică și socială din această perioadă, consider că atât flexibilizarea programului de muncă, cât și leasingul forței de muncă sunt două concepte

care ar reuși să îmbunătățească și să întărească încrederea dintre angajat și angajator.

„ _Breaking news_ : declarații incendiare ale miniștrilor Șeitan, Vlădescu și Berceanu”

În fiecare zi asistăm la declarații ale unor membri ai Guvernului României, care sunt foarte grave și fac referire la minciuna la care asistăm cu toții de mai bine de un an și jumătate, la incompetența care caracterizează acest Executiv și la lipsa de comunicare între membrii actualului Cabinet.

„Practic, minciuna la care vă referiți a fost o minciună prin omisiune. Adică n-a existat un partid atât de sinucigaș – cum nici în alte țări nu cred că sunt asemenea partide sinucigașe – care în campania electorală sau oricând, dacă pot să n-o facă, doar așa, pentru dorința de a arăta că sunt sinucigașe, să iasă și să spună că este extraordinar de rău și că ne ducem spre prăpastie”.

Acest text îi aparține ministrului Radu Berceanu, care recunoaște că Guvernul Boc a mințit prin omisiune când a vorbit despre situația în care s-a regăsit România pe tot parcursul anului 2009. În fața unor asemenea dezvăluiri incendiare, nu doar dânsul, ci întreg Guvernul ar trebui să își dea demisia imediat. Bineînțeles, acest lucru este valabil într-o țară normală, în care bunul-simț și responsabilitatea sunt două dintre calitățile obligatorii ale unui ministru. În cazul de față, însă, în care se recunoaște fără niciun fel de urmă de rușine că pe parcursul anului 2009 Guvernul Boc a mințit populația, numai de normalitate nu poate fi vorba.

Un alt exemplu de acest fel îl reprezintă și declarațiile ministrului muncii, domnul Mihai Șeitan, de ieri, 31 mai 2010. Acesta nu numai că s-a contrazis pe parcursul zilei de cel puțin două ori în timpul conferinței de presă, dar a turnat și gaz pe foc, amenințând pensionarii și bugetarii cu noi tăieri de venituri în anul 2011, chiar dacă ulterior a revenit și a completat că aceste noi tăieri vor fi necesare doar în cazul în care aceste prime tăieri nu vor fi puse în vigoare sau nu își vor face efectul. Concluzia este că domnul Șeitan fie s-a trezit spunând adevărul, fie se află în afara politicilor pe care acest Guvern dorește să le implementeze.

Am lăsat pentru final una dintre cele mai stupefiante declarații ale domnului Sebastian Vlădescu, ilustrul nostru ministru de finanțe. Acest domn a declarat că ar fi fost nevoie de o tăiere de doar 5% din salariile bugetarilor, dacă reducerea cheltuielilor bugetare se făcea încă din ianuarie 2009.

În aceste condiții, concluzia este una singură: recunoașterea faptului că tăierea salariilor cu diferența de la 5% la 25% este exclusiv vina guvernelor Boc, că doar Boc guvernează din ianuarie 2009 încoace.

Dacă ar fi să continui critica actualilor guvernanți legată de declarațiile pe care aceștia le fac, ar trebui să scriu un roman pentru că miniștrii succesivelor guverne Boc se pot lăuda cu cele mai multe declarații aberante și contradictorii. Mai nou se contrazic și între ei, în condițiile în care ar trebui să aibă o poziție unitară.

Tocmai de aceea afirm de mai bine de un an că acest Guvern trebuie demis. Altă soluție nu există. Dacă dorim ca prăpastia în care ne-am afundat să nu fie și mai adâncă, Guvernul Boc trebuie să plece de la Palatul Victoria de mâine, dacă este posibil.

* „Ministrul educației, Daniel Funeriu, se comportă ca un comunist și dictator făcând presiuni asupra sindicaliștilor”

Am venit astăzi în fața dumneavoastră mai ales în calitate de profesor pentru a trage un semnal de alarmă și a protesta instituțional față de comportamentul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, domnul Daniel Funeriu, care, în ciuda numeroaselor sale experiențe profesionale în țări occidentale, se comportă ca un adevărat comunist și dictator.

Aduc aceste acuzații pentru că de câteva zile încoace acest simulacru de ministru recurge la tactici securistocomuniste pentru a determina profesorii să renunțe la grevă și să nu mai boicoteze examenul de bacalaureat.

Mai mult decât atât, organizarea examenului de bacalaureat din acest an este ilegală și caracterizată de grave deficiențe de ordin organizatoric. Chiar ieri, în cadrul primei probe de bacalaureat, au existat școli în care nu s-a ținut această probă a bacalaureatului.

Daniel Funeriu, această vedetă a celebrei televiziuni OTV, care în campania electorală prezidențială ne explica teorii legate de viteza brațului lui Traian Băsescu când lovea acel copil, a apărut din neant și a primit drept recompensă a slugărniciei lui unul dintre cele mai importante ministere din România.

Timp de cinci luni de când este ministru, acest domn Funeriu ne-a spus cum în România profesorii nu mor de foame și a promovat o lege a educației prin care geografia și istoria României vor fi predate în limba maternă, distrugându-se autonomia universitară. Toate aceste fapte sunt doar câteva dintre motivele pentru care acest domn care se pretinde a fi un intelectual școlit în Occident, trebuia de mult să își dea demisia.

A fi profesor în România nu mai este de mult o virtute. Comportamentul acestui ministru a reușit să transforme meseria de profesor, de educator sau de învățător într-una hulită, umilitoare și neatractivă.

Să ceri în anul 2010, într-o țară democratică, membră a Uniunii Europene, liste nominale cu cei care au intrat în grevă reprezintă un abuz fără precedent. Să ameninți liderii de sindicat, profesorii și alt personal nedidactic că își vor pierde locurile de muncă dacă vor intra în grevă este un demers înjositor. Să organizezi un examen de o importanță covârșitoare precum bacalaureatul fără respectarea normelor și a metodologiei în vigoare reprezintă o lipsă totală de bunsimț și incompetență. Acestea sunt doar câteva dintre practicile, tacticile și măsurile pe care acest simulacru de ministru al educației le aplică în aceste zile.

Să vii în fața opiniei publice și să mulțumești profesorilor, în condițiile în care tu susții un proiect de lege al educației îndreptat împotriva cadrelor didactice, îi ameninți că îi dai afară dacă fac grevă și le tai împreună cu Guvernul din care faci parte 25% din salariile oricum mici, nu este altceva decât un tupeu fantastic care ar trebui sancționat.

Eu, în calitate de profesor, nu pot sta deoparte. Tocmai de aceea vă anunț că susțin greva din sistemul educațional, care după părerea mea este mai mult decât legitimă.

„Interesul public – prioritate zero pentru români, prioritate deloc pentru șeful TVR”

Sfidarea legii și a românilor este principiul după care conducerea TVR ia de ceva vreme deciziile privind ce și când apare pe post, chiar dacă mesajele și comunicatele transmise sunt de interes public. Cel mai recent exemplu este refuzul de a transmite concluziile privind planul de măsuri de austeritate adoptat de Guvernul României, deși

milioane de români au așteptat până noaptea târziu încheierea ședinței extraordinare pentru a afla ce avem de făcut în continuare să depășim perioada dificilă creată de criza economică.

Potrivit prevederilor Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, TVR este un serviciu public autonom de interes național, obligat „să transmită, cu prioritate și în mod gratuit, comunicatele sau mesajele de interes public primite de la Parlament, Președintele României, Consiliul Suprem de Apărare a Țării sau de la Guvern” (art. 9).

Contrar legii și în disprețul românilor, conducerea TVR a refuzat să transmită în data de 30 mai 2010 declarațiile de presă ale primului-ministru Emil Boc, făcute în urma celei mai importante ședințe extraordinare de Guvern din ultimii 20 ani. Deși cele mai multe televiziuni private transmiteau în direct de la Guvern, întrerupându-și programul stabilit, pentru Televiziunea Română nu a reprezentat o prioritate anunțarea deciziilor adoptate pentru ca România să depășească cu bine această perioadă a crizei economice, decizii pe care fiecare dintre cetățenii români trebuie să le cunoască, să le înțeleagă și să le aplice solidar.

Decizia TVR este incalificabilă și intolerabilă. Este nepermis ca TVR să nu transmită cetățenilor României declarațiile primului-ministru făcute în urma unei ședințe extraordinare de guvern, în care au fost adoptate cele mai dure măsuri de austeritate de vreun guvern al României din ultimii 20 de ani și care îi privesc pe toți românii.

Dacă în timp ce declarații de interes public ale Guvernului României cu privire la măsurile luate într-un moment în care acestea constituie prioritatea zero a României și a fiecărui român au reprezentat o „prioritate deloc” pentru conducerea Televiziunii Române, cred că domnul președinte al TVR, Alexandru Sassu, nu mai trebuie să rămână nicio zi în plus în fruntea televiziunii române. Postul național de televiziune are nevoie de un președinte care înțelege sensul termenului de interes public și știe să-și îndeplinească atribuțiile corect, profesionist și loial românilor.

„Sistemul sanitar, pe marginea prăpastiei”

În ultima perioadă, întreaga societate civilă, din care fac parte presa, partidele politice sau diversele ONG-uri, s-a concentrat poate prea mult asupra planului de măsuri de austeritate propus de Guvern. Din păcate, au scăpat din vedere anumite disfuncționalități din societate care au tendința să se agraveze și asupra cărora, dacă nu acționăm acum, s-ar putea ca mai târziu efectele acțiunilor noastre să fie limitate. Pentru mine, nu faptul că pensiile se reduc cu 15% sau salariile cu 25% este știrea negativă a săptămânii, ci observația din ce în ce mai contondentă și mai dureroasă a prăbușirii sistemului sanitar românesc.

Ceea ce s-a întâmplat cu copilul de la Slatina care a murit din cauza neglijenței doctorilor în tratarea unei simple fracturi, ceea ce s-a întâmplat cu fetița de la Iași moartă în urma unei toxiinfecții alimentare sau de-acum celebrele cazuri de la CF 2 nu sunt subiecte parazite, nu sunt diversiuni Fle puterii, nu sunt sfori trase sau jocuri de culise, sunt realități dure, și cred că acțiunea noastră politică trebuie să se îndrepte în direcția corijării unor asemenea disfuncții sociale grave.

Faptul că oamenilor le este frică să meargă la doctor mi se pare un lucru cu mult mai grav decât lipsa de încredere, spre exemplu, în prim-ministru. Ar trebui deci să ne preocupe mai mult rezolvarea unor astfel de flageluri sociale decât retorica politică și câștigul electoral pe termen scurt, care, oricum, nu s-ar materializa mai devreme de doi-trei ani de acum încolo.

Merită să punem un diagnostic: sistemul sanitar românesc are o boală cronică. Nu, nu suntem în convalescență, după perioada îndelungată de subfinanțare de până la începutul anilor 2000. Sumele relativ mari investite în spitalele din România nu au adus cu sine creșterea calității serviciilor medicale oferite. Ba chiar din contră, aș îndrăzni să afirm. De aceea, nu pot decât să concluzionez că sistemul sanitar nu-și ghidează evoluția ca rezultat al unei strategii, că leadership-ul, atât la nivel ministerial, cât și la nivelul asociațiilor profesionale ale medicilor și asistenților medicali, este defectuos, iar noi ne ascundem în spatele unor mituri precum „salariile mici pe care le primesc doctorii”. Din punctul meu de vedere, este revoltător, oricât de mic ar fi salariul pe care îl primește doctorul, să refuze serviciul medical, așa cum s-a întâmplat la Iași, sau să-și bată joc de propria meserie, așa cum s-a întâmplat la Slatina. Aici nu mai este vorba de o chestiune de bani, ci de una morală de o gravitate ieșită din comun.

Atunci când președintele Traian Băsescu a vorbit despre numărul mare de diagnostice greșite, despre faptul că în România anului 2010, intrată deja în al patrulea an de când este membră a Uniunii Europene, există oameni care mor cu zile în spitale, există oameni care pleacă cu boli mai grave decât cele cu care au venit, opoziția și societatea civilă au criticat declarațiile președintelui.

Din păcate, realitatea crudă este aceea că președintele a avut dreptate. Așa că, domnule Nicolăescu, nu vă mai prefaceți că problema este numai una a Guvernului. Renunțați la ipocrizie și la filistinism și deschideți ochii: cadrele medicale care ies de pe băncile facultăților de medicină sunt slab pregătite și indolente, medicii care rămân în țară sunt fie blazați, fie oameni care au intrat de mult în sistemul „șpagă contra servicii prestate”. Trebuie să admitem că problema este și una a societății, nu numai a mediului politic.

Ministrul Cseke Attila are în față o sarcină extrem de dificilă: aceea de a reforma cu adevărat sistemul, și mă tem că nu măsuri precum introducerea sistemului de coplată sau limitarea medicamentelor compensate sunt rezolvările de care avem nevoie. Aș vrea să văd mai multe controale în spitale, aș vrea să văd cum asociațiile profesionale nu se mai așază cu toată forța în spatele medicilor acuzați de malpraxis. Știu că e greu de făcut, dar resursele financiare avute la dispoziție de Ministerul Sănătății ar trebui direcționate așa cum trebuie. De aceea, dacă în loc de 350–400 de spitale, municipale și județene, vom avea doar 200, bine dotate, cu profesioniști din punct de vedere medical și cu o atitudine mai corectă în raport cu pacienții, atunci ne va fi mai bine.

În sfârșit, nu pot să nu abordez în declarația mea politică și tema alocărilor bugetare de anul trecut. Am depus la bugetul de stat amendamente referitoare la finanțarea unor spitale și dispensare din colegiul pe care îl reprezint. Acestea au fost votate de plenul Parlamentului și incluse în Legea bugetului de stat pe anul 2009. Din păcate, banii nu au ajuns nici până acum, iar interpelarea mea către ministru s-a soldat cu un răspuns generic, lipsit de specificitate și, în cele din urmă, neconcludent. Nici măcar nu mi s-a spus în urma cărei rectificări bugetare banii respectivi au fost deturnați spre alte zări. Deci, la nivel personal, le-aș recomanda celor de la Ministerul Sănătății mai multă deschidere și o poziție ceva mai constructivă. Sarcina dumnealor este de a reforma sistemul, nu de a croniciza cangrena.

„Legea privind asigurarea asistenței medicale gratuite și a fondurilor din sistemul sanitar”

Finanțarea serviciilor medicale din fonduri publice provine de la bugetul de stat, din venituri proprii ale Ministerului Sănătății și din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și urmărește asigurarea gratuității actului medical pacientului asigurat, precum și a fondului de salarizare a personalului din sistemul sanitar.

Un raport al SAR din 2009 arată că, în condițiile unui buget al sănătății aflat la minimul ultimilor nouă ani, de numai 3,2% din PIB, în scădere cu 20% față de anul precedent, sistemul sanitar românesc este comparabil doar cu cel din țările cele mai sărace de pe mapamond, iar colapsul pare a fi iminent în 2010 în lipsa unei suplimentări a finanțării.

Patru miliarde alocate sănătății celor 20 milioane de români înseamnă doar 200 euro pe an pentru sănătatea fiecăruia dintre noi și reprezintă suma cea mai mică din UE – media 3.000 euro/an/locuitor –, deși costurile sunt însă asemănătoare.

Singura excepție sunt costurile salariale care sunt foarte mici în România, în ciuda acoperirii insuficiente cu personal.

Disiparea fondurilor limitate către alte unități sanitare private ce percep tarif, obțin profit cu reguli proprii ce nu se supun limitărilor actuale privind angajările, salarizarea sau achizițiile publice, nu face decât să limiteze gratuitatea actului medical în sistemul sanitar public și să ducă la reduceri salariale de 25%, iar retragerea posibilității finanțării unităților private din fonduri publice poate constitui una dintre soluțiile creșterii eficienței utilizării unor fonduri și așa insuficiente.

Voi depune azi un proiect legislativ la Camera Deputaților, un proiect legislativ de modificare și completare a Legii nr. 95/2006 ce vizează asigurarea (chiar în condițiile crizei economice) în unitățile sanitare publice a gratuității actului medical pentru pacientul asigurat, precum și menținerea salarizării în sistemul sanitar prin creșterea eficienței utilizării bugetare și retragerea posibilității finanțării unităților private din fonduri publice.

Dacă există voință politică și este susținută această lege, putem contribui la realizarea României sănătoase.

*

„Explozia «fenomenului Lăzărescu» la Iași – consecința protocoalelor DSP”

Am analizat și noi statistica DSP din săptămâna 17-24.05.2010

1. În primul rând putem spune că este irelevantă din punct de vedere al prezentărilor, întrucât intervalul de timp este extrem de limitat (o săptămână) și nu ține cont de accesibilitate și variații sezoniere (am fi extrem de interesați de o statistică similară în lunile de iarnă când cazurile de traumatologie sunt preponderente).

2. 1.448 de pacienți nu au necesitat internare – adică 59,17% – asta nu înseamnă că acești pacienți nu au fost urgențe (plăgi, arsuri, intoxicații, fracturi, entorse), ci că au fost rezolvați ambulatoriu din lipsa spațiilor pentru rezolvare adecvată (vă reamintesc de pacienții care refuză internarea din cauza riscurilor de a sta câte doi în pat) sau că au fost rezolvați rapid, solicitând însă același personal insuficient. Mai mult decât atât, nu se contabilizează internările de zi (care arată de fapt numărul real al celor ce ar necesita internare). Mai nou, Casa de Asigurări de Sănătate decontează un număr limitat de internări pe zi, iar pacienților nu li se mai fac foile de internare de zi, deși beneficiază de același tratament. 3. Statistica adresabilității indică de fapt că dacă au o patologie ce necesită rezolvare urgentă și sunt puși să aleagă singuri pacienții, se adresează preponderent Spitalului de Urgențe „Sfântul Ioan” din Copou – diferențele nesemnificative de 40 de pacienți rezultă din dirijarea preponderentă cu ambulanța la „Spiridon” datorită programării făcute de DSP privind gărzile pe oraș; 343–154=189 pacienți au fost duși suplimentar cu ambulanța la „Spiridon” doar pentru că așa indică DSP! Faptul că sunt duși cu ambulanța nu indică neapărat că sunt urgențe.

4. Nu indică și gradul de solicitare a unităților de primire urgențe. În fiecare dintre aceste spitale există un număr diferit de linii de gardă – în UPU – Neurochirurgie (un medic); Spitalul de Urgențe „Sfântul Ioan” (doi medici simultan de gardă); Pediatrie (doi medici simultan de gardă); „Spiridon” (4 medici simultan de gardă).

Dacă raportăm prezentările la numărul de linii de gardă, constatăm:

- a) UPU Neuro – 438 cazuri/medic

- b) UPU Urgențe – 764 cazuri pe două linii=382/medic

c) UPU Pediatrie – 610 cazuri pe două linii=305/medic d) „Spiridon” – 804 cazuri pe 4 linii UPU-SMURD=201 cazuri/medic

O analiză obiectivă ne arată că cea mai dificilă și solicitantă gardă este la Spitalul de Neurochirurgie, urmată în ordine descrescătoare de cea de la Spitalul de Urgențe „Sfântul Ioan”, de pediatrie „Sfânta Maria” și de cea la „Spiridon”.

Dacă luăm ca bază numărul de cazuri și vrem să vedem și de câte ori sunt mai solicitante gărzile din alte spitale comparativ cu „Spiridonul” (cea mai lejeră) vom constata: Neuro (de 2,17 ori mai dificilă decât la „Spiridon”; Spital de Urgențe „Sfântul Ioan” de 1,9 ori mai dificilă decât la „Spiridon”; Pediatrie de 1,5 ori mai dificilă, iar „Spiridonul” este unitatea de referință. În urma acestei analize, se poate constata necesitatea suplimentării cu o linie de gardă în UPU de la Neurochirurgie (eventual prin translarea unei gărzi de la Spiridon)

5. Dacă ne referim la numărul de pacienți internați și rezolvați – atunci greul l-a dus Spitalul de Urgențe „Sfântul Ioan” (ce a internat în regim continuu 124 de pacienți pe 190 de paturi), iar cel mai lejer sistem de internare de urgență l-a avut „Spiridonul” (doar 202 în regim continuu pe aproape 1.000 de paturi). Procentul celor internați în urgență și de urgență pe număr de paturi a fost de 65% la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan” și doar undeva în jurul a 20% la „Spiridon”. 65% versus 20%? Mă întreb cine nu vede care e spitalul de urgențe al Iașiului?

6. Numărul „pacienților redirijați (putem traduce plimbați) de la „Spiridon” spre alte spitale este aproape de 4 ori mai mare” (185:49 = 3,77) decât cel de la Spitalul de Urgențe „Sfântul Ioan”.

Într-o singură săptămână doar de la „Spiridon” și Urgențe au fost pacienți Lăzărescu – 185+49=234 –, ceea ce înseamnă că într-o lună au fost plimbați 234x4=936, iar într-un an 936x12=11.232 și asta doar de la două spitale de urgență. Dacă le mai considerăm și pe celelalte două, putem dubla la 22.464 (și aici nu am considerat maternitățile, spitalul de boli infecțioase, institutul de cardiologie, dializa – vă dați seama de amploarea fenomenului „Lăzărescu”, și nu numai în cazul patologiei traumatice...)

Anul trecut, DSP raporta că 19.282 au fost redirecționate către alte unități sanitare.

Estimările lejere au arătat un potențial de 22.464 de pacienți plimbați între spitale. Numărul ar fi mult mai mare

dacă punem în calcul și celelalte spitale care deservesc urgențe pe oraș.

7. Constatăm o creștere cu 16,5% a plimbării pacienților între spitale (și asta în urma „protocolului”), ceea ce înseamnă:

– temporizarea rezolvării cazului cu risc de complicații și deces;

– plimbări inutile între spitale (cu ambulanțe blocate în acest transport, nu ar putea deservi alte urgențe?);

– reevaluarea în fiecare stație din fiecare spital cu iradieri inutile, cu repetarea analizelor pentru reevaluare și completare (dublarea sau triplarea costurilor sau chiar mai mult), cu blocarea până la supraaglomerare a spațiilor, personalului medical, mediu și de transport).

8. Constatăm munca de Sisif a celor de la ambulanță (685 de cazuri transportate, deși nu sunt menționate cazurile duse la Neurochirurgie sau alte spitale), în schimb, nu remarcăm date despre EPA – SMURD – măcar pentru comparație.

9. Suntem încântați că DSP-ul face statistici în urma raportărilor pe care suntem obligați să le facem zilnic, dar am fi preferat să găsească soluții la problema domnului Lăzărescu.

10. Vă reamintim că noua clădire din Copou proiectată și realizată în proporție de 90% ca spital de urgențe este finalizată și doar temporizarea inaugurării ei face ca acești pacienți să se plimbe între spitale.

Ne întrebăm cine răspunde pentru viața lor!

„Vara vrajbei sau datu-n șaibă”

PNL se vrea un partid cu lideri puternici. Crin Antonescu l-a dominat pe Geoană și îl domină pe Ponta. PSD își menține dimensiunea de partid foarte mare, pe măsură ce liderii lui devin mai dezorientați, mai nesiguri și mai inconsecvenți. Comportamentul echivoc al liderilor PSD este specific comuniștilor luminați puși să lucreze într-un regim democratic. Gorbaciov, Elțîn, Iliescu și Putin au dat dovadă de toleranță sau intoleranță pentru că nu au practicat niciodată managementul deciziei în stări de incertitudine. În capul postcomuniștilor există ideea că realitatea se va desfășura conform teoriilor dogmatice și de aceea ei au luat decizia numai după ce realitatea s-a așezat pe variantele lor teoretice și, deci, atunci când decizia nu mai era necesară.

Liderii postcomuniști nu știu că realitatea de după luarea deciziei, oricare ar fi aceasta, nu mai corespunde cu realitatea de dinaintea deciziei și că, în cazul realităților dureroase, capacitatea de a lua decizii este imperativă, aducând o mare probabilitate de modificare în bine.

PNL s-a vrut și se vrea stindardul liberalismului, dar – secondat de comuniștii din PSD – a luat prea multe măsuri populisto-PSD-iste, care au descentrat partidul spre stânga, eliberând poziția de dreapta de pe eșichierul politic. PDL este un partid de centru, nu a fost niciodată de dreapta, dar deplasarea PNL spre stânga și criza economică îl împing spre dreapta, adică spre o poziție pe care nu și-o dorește în mod deosebit.

Măsurile luate de PDL pentru combaterea crizei sunt aproape de caracterul libertarianist al lui Dinu Patriciu, mentorul lui Crin Antonescu și dogmaticianul PNL. Întotdeauna îl ascult cu interes pe Dinu Patriciu. Libertarianismul lui este coerent și bârâie constant ca frigiderul FRAM. Dar cât este de sincer? Ceea ce nu știe Patriciu este faptul că practica discursului coerent creează mecanisme interioare menite a-l face perfect într-o realitate permanent imperfectă și, deci, de a îndepărta preopinentul de realitate.

Pentru liderii postcomuniști și pentru Patriciu realitatea și faptele au probleme: nu se conformează teoriilor. Nu i-am reproșat lui Patriciu prin ce-am spus și lipsa capacității de repliere. Aceste abilități de repliere – convulsive, de intrigant mărunt și cu iz fanariot – par a mă contrazice, dar ele sunt efectul faptului că și el, ca și postcomuniștii, nu crede în ideile liberale. Posibilitatea de a deveni un oligarh după modelul sovietic al lui Putin s-a năruit odată cu Geoană, dar a rămas visul... din care nu se poate trezi.

Liberalii români nu cred, de fapt, în nimic. Ei raționează pentru că-i de bonton și judecă conjunctural. Spre exemplu, Crin Antonescu și-a deconspirat îndoiala în valorile liberale atunci când i-a reproșat premierului Emil Boc, care tocmai se plângea de eforturile depuse (evident, intelectuale): Ce eforturi, că doar n-ai dat la șaibă! Nici Dinu Patriciu și nici Crin Antonescu nu au dat la șaibă, dar, deși se consideră purtătorii virtuților meseriilor mult mai liberale decât datu-n șaibă, se dau în stambă și se comportă ca liderii postcomuniști: ei nu sunt liberali pentru că este evident că ei nu cred în idei liberale, ci numai în mâini vânjoase care mulg ugere sau care dau la șaibă. Putem constata că oligarhii români nu sunt nevoiți să plece din România pentru a putea vorbi liber, așa cum pleacă oligarhii din sovietele lui Putin, și că deși presa este polarizată, totuși, este liberă.

Ca moț m-am tot întrebat de ce s-a născut România pe cenușa Imperiului Austro-Ungar și de ce a renăscut libertatea incisivă și plină de vervă a românului pe cenușa URSS? Pentru că în România nu au fost mari latifundiari și șerbi, ci mici gospodării, și pentru că România nu a capitalizat prin crearea de oligopoluri, așa cum au vrut Iliescu, Patriciu și Moscova lui Geoană. Micile gospodării au salvat România în timpul crizei din 1933, pe vremea comunismului și pe vremea în care Iliescu a ademenit satul românesc cu gazul rusesc, punând în mod perfid toată economia în dependență de dogma originalilor oligarhi postsovietici. După 1989, micile gospodării au creat micii întreprinzători, în ciuda faptului că Iliescu și Tăriceanu susținut de Iliescu au dezavantajat întreprinzătorii față de leneși și birocrați.

Deci micile gospodării și micii întreprinzători constituie motorul dezvoltării României, aici mâinile au adus, prin idei nemijlocite de stat, profitabilitate ugerelor comuniste și înlocuirea penibilelor șaibe cu idei și deci cu tehnologie. Micii gospodari din Țara Moților își întrețin cu pachete odraslele din orașele afectate de criză. Pe acești mici gospodari și pe acești mici întreprinzători se bazează PDL. Dar toți aceștia și faptul că ei nu sunt afectați prin măsurile anticriză nu îi dau PDL caracterul de dreapta, așa cum a început să îi fie teamă PNL.

Am auzit mulți liberali înainte de primul tur prezidențial spunând că îl vor vota pe Geoană pentru că Crin nu are șanse și pentru că mașinăria PSD este mai teritorializată și mai eficientă. Recent i-am auzit spunând, cam cu aceleași justificări, că impozitarea progresivă a PSD trebuie susținută pe ascuns pentru că nu este o măsură... teoretic, liberală, dar pentru că... teoretic, realitatea o cere. Șocat de caracterul libertarian al soluțiilor de criză enunțate de Băsescu, Dinu Patriciu a făcut cu ochiul sindicaliștilor, s-a complăcut o perioadă de timp în Hoară. Mai recent, Dinu a surprins prin faptul că a început să fie de acord cu Băsescu, dar, concomitent, să ademenească cu soluția disponibilizării a jumătate de milion de birocrați... pentru a mări Hoara împotriva lui Băsescu. Dar, și mai recent, Dinu s-a repliat: Crin a început atacurile la adresa PSD. PSD este de-a

dreptul uluit, Ponta nu mai face gropițe ironice în obraz și nu mai are haz!!

Ce li s-a năzărit prietenilor PNL-iști să-i atace tam-nisam!? Nu cumva vrajba între PNL-iști și PSD-iști a început din teama lui Patriciu că măsurile libertariene enunțate de Băsescu ar putea da roade într-un timp mai scurt decât se anticipează? Cert este că liberalii nu își mai pot permite să sprijine măsuri de stânga, să critice măsurile libertariene anticriză și concomitent să rămână de dreapta. Întârzierea detașării de PSD deconspiră nu numai neîncrederea liberalilor români în libertarianism, ci și faptul că descendența lor din PSD și lunga lor coabitare conspirativă au creat în PNL obligații mai mari și mai perene față de PSD decât în PDL. Împreună se laudă că au izolat PDL... spre o poziție de dreapta?

Eu, unul, nu cred în teorii economice decât dacă acestea au reușit să fie confirmate de realitate și, mai ales, sunt reticent la teoriile experimentale, care nu țin seama de specificitățile românilor, dar sunt convins că măsurile de criză enunțate de președinte sunt singurele care pot fi luate acum și sunt singurele care au în ele patriotism. Eu sper că restricțiile din această vară vor aduce relansarea mult mai repede decât se anticipează pentru că mă bazez pe micii gospodari și pe micii întreprinzători. Dacă prețul cherestelei de calitate a crescut cu peste 10%, iar prețul pieilor și al animalelor de calitate a crescut semnificativ față de aceeași perioadă a anului trecut, acum, când măsurile de austeritate împing la prudență excesiv de periculoasă, înseamnă că nu teoretizez și că am cel puțin câteva exemple care susțin speranța în micii întreprinzători și în capacitatea lor de a crește calitatea produselor.

Mai fac precizarea, spre liniștea liberalilor, că niciodată nu voi trece din poziția de centru în poziția de dreapta. Oscilările PNL îi mai dau o singură șansă de a nu pierde „L” și de a rămâne numai cu „N”: să vină la guvernare, așa cum i-a tot rugat Băsescu. Altfel, este posibil ca măsurile libertariene să dea rod în lipsa lor, în perioada în care se refugiază prin populism, instigare și vrajbă în naționalismul mediocrilor din PSD. De fapt, naționalismul este ultimul refugiu al ticăloșilor. Naționalistul este un extremist, și nu un patriot. Pentru a schimba realitatea trebuia luată, și asumată o decizie, pentru că numai o decizie poate schimba realitatea... să ne rugăm și să sperăm că realitatea se va schimba în bine.

„Colapsul sistemului sanitar românesc”

Nu sunt medic, dar nici nu trebuie să fiu pentru a observa că acest sistem sanitar despre care mii de articole s-au scris, în care zeci de măsuri s-au încercat, pentru care puțini bani s-au alocat, este într-un declin continuu și sigur.

M-a șocat cazul băiatului de 9 ani din Slatina, care a decedat în condițiile în care diagnosticul pus de medici fusese o fractură de antebraț. Ministrul sănătății, domnul Cseke Attila, i-a demis pe cei pe care i-a considerat responsabili, însă faptele rămân neschimbate: un copil și-a pierdut viața pentru că sistemul sanitar din România nu a fost capabil să îi ofere minimum de asistență și îngrijire medicală.

Sistemul sanitar românesc poate fi redus la următoarele variabile: aparatură de sute de mii de euro achiziționată de către managerii de spitale doar pentru a încasa comisioane, exodul unui număr mare de medici competenți către state în care aceștia sunt remunerați pe măsura calității lor profesionale, acuzații din partea cetățenilor români care au asigurările de sănătate plătite la zi, de condiționarea actului medical de binecunoscuta „atenție” pe care trebuie să o dea medicilor pentru a fi tratați corespunzător, spitale insalubre din care riști să ieși mai bolnav decât ai intrat și lista poate continua, din păcate, la nesfârșit.

Având în vedere cele de mai sus, măsurile Guvernului Boc sunt tăierea salariilor medicilor, închiderea unor spitale din lipsă de fonduri, reducerea personalului din domeniul sanitar sau introducerea sistemului de coplată. Aș vrea ca Executivul să vină în fața cetățenilor și să explice care sunt efectele pozitive ale acestor măsuri menite să repună pe picioare acest sistem muribund, pentru că, oricât de evidente ar fi ele pentru domnul Boc, eu nu le văd.

Lipsa banilor nu este o scuză pentru gestionarea proastă a unui domeniu de maximă importanță precum sănătatea publică. Sarcina și responsabilitatea unui guvern este să găsească soluții, și nu scuze. Variante există întotdeauna, însă probabil că, domnii guvernanți sunt prea ocupați să-și păzească spatele și funcțiile ca să le mai găsească.

De spus ar fi multe, de făcut ar fi și mai multe. Prioritară, în domeniul sănătății, pe lângă infrastructura absolut necesară unui tratament decent în orice zonă a țării, este resursa umană. Dacă vom continua în același fel, riscăm ca în câțiva ani să trebuiască să ne tratăm singuri, pentru că nu cred că fiecare cetățean român va avea posibilitatea financiară de a se trata la Viena, precum Președintele României.

„Tânăra opoziție, între demagogie și dezamăgire”

Conflictul, indiferent de natura lui, a existat și există dintotdeauna între oameni, între generații, dar, în special, în politică – între putere și opoziție. Oriunde sunt oameni, există idei, valori, conjuncturi, standarde care pot intra în conflict. Aceasta înseamnă că orice poate fi cauza unui conflict: obiective, scopuri, aspirații, prejudecăți, dar, mai cu seamă în mediul politic, setea de putere și de control.

Anul 2004 a înregistrat cea mai spectaculoasă schimbare la nivelul clasei politice de după decembrie 1989, în ceea ce privește promovarea de către PDL a tinerilor în funcții de demnitate publică, acest lucru tocmai pentru a contrabalansa lupta cu partidul-stat format încă de pe aceea vreme, respectiv PSD. Promovarea tinerilor în politică și acordarea încrederii pentru punerea în practică a ideologiilor și doctrinelor partidelor politice a fost un pas important în evoluția societății românești și, în egală măsură, în politică.

Eu am fost unul dintre acei tineri cărora li s-a acordat șansa politică. În calitate de parlamentar, la al doilea mandat, în același context, nu de puține ori mi-am pus întrebarea oare ce înseamnă victoria în viața politică. Cu certitudine înseamnă ca ideile, principiile, politicile tale să fie aplicate de adversarii politici ajunși la guvernare sau să guvernezi tu însuți, dar ideile și politicile pe care le aplici să fie și ale adversarilor politici.

România trece în acest moment printr-o perioadă deosebit de grea atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al credibilității clasei politice, și mă refer la clasa politică din care și eu fac parte și la abordările absolut surprinzătoare ale unor tineri politicieni. În orice stat democratic, puterea și opoziția joacă un rol extrem de important pentru binele cetățenilor. Însă, din nefericire, opoziția actuală mi-a lăsat un gust amar și am convingerea că nu sunt singurul.

Să le luăm pe rând: PSD, în fruntea căruia se află un tânăr politician pe care l-am admirat, cu care am colaborat foarte bine și mi-am exprimat încrederea că nu va apela la același mod murdar de a face politică, respectiv blamarea

celor aflați la guvernare și amenințarea cu moțiuni de cenzură și fără însă să vină cu proiecte concrete, din păcate, m-a dezamăgit. Am fost plăcut surprins în momentul în care la conducerea PSD a fost ales un tânăr cu aspirații puternice, cu credință în valorile democrației și care mi-a creat impresia, ce-i drept, vremelnic, că interesul cetățeanului primează interesului personal, de grup sau de partid. Din nefericire, a fost doar o vagă impresie.

În colțul celălalt, un alt partid din opoziție, condus de un fost ministru al tineretului și sportului, care a reușit deosebita performanță de a plasa în anonimat sportul românesc și tot ceea ce a însemnat proiecte pentru tineret și care, aflat într-o debusolare politică profundă, nu prea știe pe ce parte să-și poziționeze partidul: ba vor la guvernare, ba vor în opoziție.

Îmi exprim dezamăgirea față de modul cum partidele politice din opoziție înțeleg ce înseamnă, cu adevărat, rolul lor într-o societate democratică. Asistăm zilele acestea la dezbateri sterile și înfocate în fața camerelor de luat vederi, unde reprezentanții partidelor de opoziție își prezintă cu maximă încredere „măsurile excepționale” de scoatere a țării noastre din criza economică și financiară, și anume: inițierea unei moțiuni de cenzură și organizarea unui referendum pentru consultarea populației cu privire la faptul dacă sunt de acord sau nu cu reducerea salariilor sau a pensiilor. Absolut hilar sau trist. Nu contest dreptul constituțional al nimănui de a dezbate sau de a utiliza mecanismele legale, în fapt sunt instrumente politice la îndemâna tuturor, însă trebuie să ai decența și capacitatea politică de a discerne între a uza de un drept și a face rău societății în ansamblu și a reacționa inteligent și constructiv la situația actuală. În acest moment, România are nevoie de o opoziție care să apeleze la instrumentele democratice, însă într-un mod constructiv și în interesul cetățenilor. Nu consider că este cel mai bun moment ca România să între și într-o criză politică sau să se organizeze un referendum, ducând, astfel, la accelerarea scăderii economice și la pierderea încrederii partenerilor europeni și euroatlantici.

Fără îndoială, dacă facem abstracție de contextul economic, putem să ne imaginăm multe scenarii pentru România. Ceea ce mi se pare mie, însă, important este faptul că acest scenariu, pus în practică de reprezentanții opoziției, este, deocamdată, o suită de pure jocuri politice și speculații rușinoase, respectiv expresia a ceea ce știu mai bine: demagogie și atât. La fapte sunt buni doar când sunt la putere, și atunci pentru a servi clientela politică, și nu cetățenii. Acest mod jalnic de a face politică, a condus România în situația actuală.

România are nevoie, acum, în acest moment, mai mult decât oricând, de calm, de o clasă politică responsabilă cu capacitate de a-și asuma răspunderea pentru faptele politice și, evident, de stabilitate politică, care poate garanta stabilitatea economică.

În ceea ce privește provocarea tinerilor politicieni, am convingerea că tinerii vor învinge în politică, însă numai atunci când vor renunța la metehnele politicienilor din umbra lor și vor avea tăria și puterea de a-și susține ferm punctele de vedere în folosul cetățenilor.

„Românii pierd în fiecare zi câte ceva”

Astăzi este 1 Iunie, este Ziua Copilului și darul pe care noi, oamenii politici, am fi putut, am fi avut datoria!, să-l facem tuturor copiilor români ar fi fost acela de a le oferi condiții să crească fericiți într-o țară sigură și liniștită. Știu că aceste cuvinte pe unii dintre dumneavoastră – slavă Domnului!, din ce în ce mai puțini! – vă duc cu gândul la celebrul articol 53 al Constituției, sub umbrela căruia domnul Boc și mentorul său cred că pot face ce vor cu și din România!

Și pe mine sintagma „țară sigură și liniștită” mă duce cu gândul tot la Constituție, însă în integralitatea literei și spiritului ei!

Din păcate, iată de ce au parte cei mai mulți dintre copiii români astăzi: de părinți îngrijorați de ziua de mâine, de bunici prăbușiți sub vremuri, de frați șomeri cu diplome fără să le fi folosit vreodată în vreun loc de muncă...

Tristă țară, fericit președinte care nu mai are ce pierde, indiferent cât de mult ne-ar îngenunchea ca popor!

Am să închei amintindu-vă ultimul editorial semnat de Octavian Paler, în „Cotidianul”: „Iată, deci, care e teama mea. Retorica de care face uz acum Băsescu: acuzarea întregii clase politice, «mesianizarea» sa, cu un tot mai pronunțat iz fascistoid, amintește de cea care a dus la ascensiunea extremei drepte în România interbelică. Las la o parte ridicolul pretenției lui Băsescu, că el ar fi altfel decât ceilalți politicieni, că el ar fi, vezi Doamne, un misionar al anticorupției și că el n-ar proveni, în linie directă (cum provine!) din «sistemul ticăloșit». Mă mărginesc să spun doar atât: inflamarea demagogiei populiste într-o atmosferă plină de materii inflamabile e un joc iresponsabil cu focul. Ea poate activa, din cauza mizeriei, derutelor, frustrărilor și exasperărilor, riscuri grave, încât, dacă va mai învârti flașneta populismului, Traian Băsescu amenință să devină un pericol mult mai mare decât a fost până acum.”

„Ieșirea din criză prin reabilitarea muncii”

Acum, când se trece la reducerea salariilor și a pensiilor, mi-am adus aminte de o analiză apărută în _Le Monde diplomatique_ , în 2007, intitulată „O uriașă deturnare a bogățiilor – Nu sunt fonduri pentru salarii”, consecință a mai multor studii apărute în perioada 2004–2008 sub semnătura lui François Ruffin. Se pornește de la un articol al BRI în care se afirma că „partea profiturilor este neobișnuit de ridicată, iar partea salariilor neobișnuit de joasă”. Această constatare este împărtășită și de un studiu al FMI, în care s-a constatat că în statele membre G7 partea pe care o reprezintă salariile în produsul intern brut (PIB) a scăzut cu 5,8% între 1983 și 2006. La nivelul Uniunii Europene, această scădere a înregistrat 8,6%, iar la nivelul Franței 9,3%. Calculele lui Jacky, directorul Institutului de Cercetări Economice și Sociale (IRES) din Franța, ne arată că la nivelul Franței 120–170 de miliarde de euro s-au scurs dinspre muncă spre capital, adică de zece ori deficitul de la Securitatea socială și de vreo douăzeci de ori cel de la pensii (5 miliarde de euro). Această situație este percepută ca o deformare de structură nu numai la nivelul economiei, ci și la nivelul societății, deformare rezultată dintr-un întreg ansamblu de factori: amploarea șomajului, politicile economice, schimbările în modul de conducere care au loc în sânul companiilor de vreo 20 de ani încoace.

Odată cu scăderea ponderii retribuțiilor s-au mărit și deficitele bugetare și datoriile suverane la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Astfel, folosind datele statistice oferite de Eurostat, Marea Britanie are un deficit bugetar de 12%, echivalentul a 190 miliarde euro, și o datorie suverană de 79,1%, Franța are un deficit bugetar de 7,5%, echivalentul a 80 miliarde euro, și o datorie suverană de 83,6%, Germania are un deficit bugetar de 5,0%,

echivalentul a 79,4 miliarde euro, și o datorie suverană de 78,8%, Spania are un deficit bugetar de 8,0%, echivalentul a 117,6 miliarde euro, și o datorie suverană de 64,9%, Italia are un deficit bugetar de 5,3%, echivalentul a 80,8 miliarde euro, și o datorie suverană de 118,2%, Grecia are un deficit bugetar de 13,6%, echivalentul a 32,3 miliarde euro, și o datorie suverană de 124,9%, România are un deficit bugetar de 8,3%, echivalentul a 40,8 miliarde euro, și o datorie suverană de 30,5%.

Din datele prezentate, la o creștere a PIB ce se situează în ultimii treizeci de ani la 2%, se constată următoarea situație: scăderea ponderii salariilor în PIB, creșterea deficitelor bugetare, creșterea deficitelor la nivelul asigurării fondului pensiilor, creșterea deficitelor la nivelul securității sociale, creșterea șomajului, imposibilitatea susținerii sau susținerea parțială a sistemului de sănătate publică și multe altele. Echilibrul ne arată faptul că diminuările clare, materiale, determină creșteri în cealaltă parte, la nivelul capitalului și al anumitor cheltuieli nejustificate ale statului.

Din această prezentare, constatăm că România a atins, sau chiar a depășit, standardele europene în desfășurarea acestor fenomene, fenomene care au fost precedate la noi de distrugerea sofisticată a capacităților productive și a piețelor specifice.

Sunt multe lucruri de spus pentru această evoluție europeană și națională, criza actuală fiind criza puternică a unui sistem care conduce la o reducere generalizată, la o diminuare a clasei de mijloc și la o diminuare a aprecierii forței de muncă. Prin urmare, avem de a face cu o problemă de sistem în care statul are stări de conflict structural cu retribuirea muncii prezente, cu retribuirea muncii trecute și cu retribuirea muncii viitoare. Poate să ducă statul această bătălie, numai cu mentalitatea de a lupta împotriva unor probleme, în cazul cărora nu există nici responsabili, nici vinovați, iar partidele de stânga pot să continue nestingherite politica exprimării luptei împotriva tuturor formelor de nesiguranță, împotriva abandonului școlar, contra vieții scumpe și a consensului în care se va relansa creșterea economică pentru că se vor concilia interesele companiilor cu cele ale salariaților, aceasta fiind considerată cheia reușitelor dezvoltărilor economice?

În acest context, mă gândesc cu indulgență la naivitatea mesajului candidatei la Președinția Franței, Ségolène Royal, care le spunea patronilor: „Faceți profit, măriți-vă veniturile!”, ca și cum aceștia ar fi așteptat permisiunea ei. Aș mai adăuga un lucru, demonstrat de practica creșterilor durabile, „asigurați și o rată de creștere de peste 5%”, singura care ar putea da putere instrumentelor care asigură cu adevărat justiția socială. Și încă un lucru, deosebit de important și actual, exprimat de un om de dreapta, președintele Nicolas Sarkozy: „Munca înseamnă emancipare, iar șomajul alienare”.

Personal, nu cred în succesul partidelor politice care solicită numai răbdare și înțelegere, în cele care consideră că statele nu pot rezolva problemele, care nu pot stabili obiectivele, care nu pot defini viziunile asupra dezvoltării, care nu pot elimina sărăcia, care nu asigură abundența și altele. Corelând evoluțiile ultimilor doi ani, consider că acest tip de stat este pe cale de dispariție, iar partidul mulțumit numai să gestioneze va lăsa locul partidelor capabile să propună și să producă schimbarea prin promovarea respectului, ordinii, meritului și credinței.

În același timp, consider că ar fi greșit să credem că socialismul nu mai interesează pe nimeni, că abuzurile sunt acceptate pe termen lung, că securitatea socială, învățământul generalizat și serviciile publice de sănătate nu rămân în continuare extrem de populare interesului cetățenilor.

Consider că, în momentul de față, este nevoie de căutarea echilibrului și a adevăratului interes național pentru ca bătăliile să nu fie sterile și să nu vizeze doar oamenii și acțiunile lor de moment. În acest context, apreciez că starea economiei naționale reprezintă un factor care ține de siguranța națională și de devenirea europeană a României.

„Reducerea numărului de parlamentari – o contribuție la reducerea cheltuielilor bugetare”

Criza din economia românească nu reprezintă doar un subiect de știri, preluat de către toate posturile de televiziune, ci reprezintă o realitate nefericită cu care ne confruntăm în momentul de față, dar pe care trebuie să o depășim în primul rând printr-un exemplu de luciditate și sacrificiu al clasei politice.

Este o situație gravă în toată Europa, iar România trebuie să ia deciziile raționale din punct de vedere financiar, pentru a nu frâna economia. În acest sens, un prim pas vital este dat de reducerea cheltuielilor cu aparatul bugetar, inclusiv cu Parlamentul României. Pe 22 noiembrie 2009, românii care s-au prezentat la urne într-un procent de 50,95% au decis în proporție de 88,84% în favoarea reducerii numărului de parlamentari. Acum este momentul ca voința românilor să fie ascultată, rezultatul referendumului să fie pus în aplicare și Parlamentul României să fie reformat.

Parlamentul României trebuie să fie un exemplu pentru cetățenii săi, iar măsurile de austeritate trebuie să pornească de aici. Este necesar ca și politicul să poarte o parte din povara măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de ajustare a cheltuielilor publice. Decizia Biroului permanent de a lua o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor curente ale Camerei este una lăudabilă, dar avem nevoie și de măsuri pe termen lung, cum ar fi reducerea numărului de parlamentari.

Vă propun să ne uităm înspre Parlamentul maghiar care a decis recent înjumătățirea numărului de deputați, votând pentru modificarea Constituției, măsura fiind propusă de partidul de centru-dreapta Fidesz, aflat la putere. De asemenea, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, însuși președintele Partidului Conservator recunoștea faptul că numărul parlamentarilor de la Westminster este mult prea mare, motiv pentru care, ajuns în poziția de primministru, David Cameron vorbește de reducerea cu 10% a numărului membrilor din Parlament.

La noi, în ciuda rezultatelor concludente ale referendumului care a însoțit alegerile prezidențiale din 2009 și în ciuda situației economice precare și incerte, încă nu s-a stabilit nimic privind o eventuală comprimare a numărului de parlamentari. Este timpul să dăm și noi un exemplu!

Este nevoie să adoptăm o politică de reducere a îndatorării noastre și să vizăm în special reducerea cheltuielilor instituțiilor politice, reducerea risipei din cheltuiala guvernamentală și reducerea deficitului bugetar, printr-o reevaluare a cheltuielilor bugetare, a structurii de funcționare a statului și de performanță a acestuia.

„Creditul neguvernamental și criza românească”

În urmă cu mai puțin de zece ani, atunci când economia României făcea eforturi considerabile pentru a lansa creșterea economică și a reduce inflația, creditul neguvernamental era practic inexistent. El nu putea fi

accesat nici de firavii agenți economici, care încercau să se înființeze.

Mai târziu, profitând de această stare de lucruri, deconcentrările băncilor comerciale străine au găsit profitabil să acorde în România deja celebrul „credit cu buletinul”, la costuri ale dobânzilor și cu comisioane nemaiîntâlnite în lume. Pe lângă aceasta, o mare parte a creditelor accesate au fost acordate în moneda unică europeană sau în monede exotice, expunând clienții la fluctuații de curs valutar periculoase.

Astăzi, când economia României a încetinit considerabil ritmul, când măsurile de ajustare a deficitului bugetar vor implica reduceri ale veniturilor celor care lucrează în sectorul public, băncile comerciale vor trage ponoasele politicii practicate în anii de boom economic, în ciuda avertizărilor constante ale guvernatorului Băncii Centrale.

Spre deosebire de continentul american, unde creșterea creditelor restante a provocat șocuri economice mondiale, în România, băncile străine vor suporta ușor politica cămătărească pe care au practicat-o în ultimii cinci ani. Spun asta, având în vedere că profitul tuturor filialelor bancare prezente în România reportează în anul 2010, după primul trimestru, creșteri uriașe, și asta în condițiile în care creditele restante ale românilor la bănci însumează peste 2,6 miliarde de euro, iar această cifră înregistrează creșteri semnificative zi de zi.

Astăzi, când băncile culeg roadele politicii „creditului cu buletinul”, accesibilitatea creditului s-a întors înapoi în timp, prin restricții și costuri inimaginabile. Este greu de crezut că, în astfel de condiții, sectorul privat din România, care are nevoie substanțială de finanțare, va găsi sprijin pe piața locală.

Creditul sustenabil este cheia ieșirii noastre din recesiune, iar, din acest punct de vedere, rolul sistemului băncilor comerciale este unul crucial.

„Polonia, un vecin, un prieten, un partener”

Este deja notorie și exemplară în istoria omenirii solidaritatea pe care cele două popoare, român și polonez, au demonstrat-o în urmă cu mai bine de șapte decenii. În toamna anului 1939, când trupele sovietice au atacat Polonia dinspre est, povestea tragică a războiului s-a transformat într-una de solidaritate între cele două țări, România, o țară cu o soartă cu nimic mai fericită, deschizându-se exodului refugiaților polonezi pe teritoriul românesc.

Anii usturători ai comunismului bolșevic nu au putut îngenunchea sub niciun fel cele două popoare și nici aspirațiile lor pentru libertate și prosperitate.

Am ajuns, în sfârșit, în vremurile visate ani de-a rândul de părinții noștri, în care cele două țări, aparținând unei istorii geografice relativ similare, să gândească la viitorul generațiilor ce vor veni ca parteneri în marea familie europeană, în Statele Unite ale Europei.

Destine tragice, care au acum, mai mult ca niciodată, oportunitatea realizării viselor celor care s-au jertfit pentru libertate.

Vă aduc aminte că în urmă cu an de zile, la nivelul președinților de stat, s-a semnat la București un parteneriat strategic extrem de important. Diluarea constantă a sensului termenului de parteneriat strategic ne-ar duce cu gândul că el este un alt document, printre altele, care parafează relațiile formale dintre state.

Aș spune că este cu totul greșit dacă am aborda astfel și acest document, precum și oportunitățile care ar putea marca realizarea obiectivelor lui. România și Polonia sunt state cu suprafețe agricole însemnate, cu probleme și provocări similare, care se confruntă cu nevoia promovării producției agricole la nivel intern și comunitar.

România și Polonia nu mai pot acționa separat, problemele emergente obligându-le să coopereze. Cooperarea în domeniul securității regionale, a energiei, a dezvoltării durabile, a dezvoltării regionale, a transporturilor poate aduce beneficii majore ambelor popoare europene.

În încheiere, aș dori să reamintesc și viziunea pe care regretatul președinte polonez Lech Kaczyński o avea asupra parteneriatului cu România: „În condițiile în care Polonia și România sunt două dintre cele mai mari țări din Europa Centrală, cooperarea dintre Varșovia și București trebuie să dea rezultate pozitive pentru toți. În plus, această cooperare poate să aducă valoare adăugată politicii europene. Avem frontiere cu Europa de Est, cu Ucraina, Republica Moldova, cu Rusia, în cazul Poloniei, ceea ce este semnificativ pentru Uniunea Europeană”.

„Halucinanta pereche: președintele Băsescu și premierul său, ecoul Boc”

Că președintele Băsescu a ținut să aibă în fruntea puterii executive din România un om politic care să nu-l contrazică niciodată și nici să nu aibă vreodată tendința să nu-i îndeplinească _ad litteram_ dorințele, a fost extrem de evident atunci când acesta l-a numit pe domnul Boc în funcția de premier.

Astfel, instituția prezidențială, în această privință, a fost cât se poate de perfectă: niciodată acest premier nu a ieșit din cuvântul președintelui și nici nu a avut, în toată această perioadă de guvernare, de peste un an și jumătate, vreo inițiativă prin care să dovedească că ar avea vreo calitate pentru această funcție, în afară de aceea de ecou prezidențial.

Și președintelui Băsescu i-a plăcut extrem de mult această variantă. L-a lăudat tot timpul pe domnul Boc și nu l-a deranjat din letargie nici măcar o secundă, deși a știut tot timpul în ce direcție se îndreaptă România.

Și președintele Băsescu și ecoul său, domnul Boc, ne-au spus, extrem de calmi, tot timpul, că stăm foarte bine la toate capitolele, că nu avem probleme financiare și că economia este din ce în ce mai revigorată, cu fiecare zi petrecută în companie guvernamentală portocalie, cu fiecare ordonanță pe care o mai semna premierul-ecou.

Toate aceste basme, înflorite cu tone de populisme și minciuni sforăitoare, au ținut atât de mult încât președintele a putut trece nestingherit – și cu tot succesul asigurat – peste hopul unei campanii prezidențiale, mai mult decât promițătoare, dar dureros de costisitoare.

Probabil că lucrurile ar mai fi mers așa, cu demagogia turată la maxim, încă vreun an-doi, dacă forța împrejurărilor nu ar fi prăbușit brusc această cortină, construită numai pe neadevăr și incompetență crasă. Tot acest tablou idilic s-a făcut praf, odată cu sosirea momentului decontului final, în fața reprezentanților FMI.

Cine ar fi crezut că România, la douăzeci de ani de la Revoluție, va ajunge într-o situație cumplită, într-o sărăcie lucie, cu ajutorul substanțial al celui ce s-a vrut cel mai bun și puternic politician?

Acesta este rezultatul celor cinci ani și jumătate de învrăjbire permanentă a tuturor categoriilor sociale, a tuturor instituțiilor esențiale ale statului, a tuturor împotriva tuturor!

Acesta este rezultatul menținerii în fruntea Guvernului a unui om care n-a știut să facă altceva decât plecăciuni și a

lăsat toată vistieria statului pe mâna clientelismului portocaliu!

Cu ce curaj mai puteți veni, domnule Băsescu, în fața românilor, să le cereți sacrificii și înțelegere, după ce devalizatorii dumneavoastră de contracte de milioane de euro au acaparat fiecare bănuț public?

Cum îl lăsați pe domnul Boc să invoce, cu tupeu, art. 53 din Constituție, articol ce nu are absolut nicio legătură cu situația actuală? În art. 53, alineatul (1), se stipulează următoarele: „(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.

România nu se află nici în stare de calamitate, nici în stare de război, domnule președinte Băsescu! Sinistru este modul în care v-ați comportat, cu tot cinismul de care ați fost capabil, în acești peste cinci ani de minciună profundă!

Dacă dumneavoastră vreți ca România să fie din nou în stare de dictatură, aveți măcar curajul să recunoașteți că aceasta vă este ultima dorință!

„Pensia, un drept care nu poate fi mutilat după bunul-plac al unui premier perfect anticonstituțional”

Deja este de domeniul obișnuinței, pentru orice român, faptul că premierul Boc are, la fiecare pas guvernamental pe care-l mai face, numai idei năstrușnice!

De la mobilizarea întregului aparat guvernamental pentru urgentarea proiectului său privind automobilul electric, până la ținerea într-un picior a câte trei directori de deconcentrate pe un singur post, aproape că toate acestea au devenit atât de uzuale, încât par cele mai normale îndeletniciri de pe mapamond pentru un premier în funcție! Dar, faptul că un mare specialist în drept constituțional ajunge să încalce în fiecare zi Constituția țării și, mai nou, să recurgă la invocarea siguranței naționale pentru a-și ascunde opresiunile la care recurge acum împotriva pensionarilor și a salariaților, în virtutea necesităților stringente de economisire a banului public, aflat subit pe cale de dispariție de vreo două săptămâni încoace, constituie un abuz fără precedent.

Situația economică a României este cu adevărat foarte dificilă la acest ceas, dar ceea ce se întâmplă nu li se datorează nici pensionarilor și nici bugetarilor sau altor categorii sociale, așa cum înfierează, cu orice ocazie, președintele Băsescu și aprobatorul său de serviciu, domnul Boc.

Tot dezastrul actual este rezultatul incapacității portocalii, dovedită mai bine de un an și jumătate, prin acoperirea adevărului cu milioane de minciuni și cu tone de populism ieftin.

Oricine are un dram de bun-simț în țara aceasta realizează până unde vor să ne împingă iresponsabilii care ne guvernează: ridicolul cu care se acoperă acest premier halucinant și disperarea care-i șterge orice urmă de raționament ne aruncă din nou în prăpastia dictaturii.

Cred că premierul Boc ne citește de fiecare dată din constituțiile altor țări sau inventează câte una nouă pentru fiecare situație, dar în niciun caz Constituția României nu a avut până acum vreo legătură cu multe dintre aberațiile dumnealui legislative și nici cu situația invocată acum.

Ce legătură are, domnule Boc, securitatea națională cu tăierea pensiilor sau a salariilor și a altor drepturi? Pensia este asimilată proprietății private și proprietatea privată este garantată de legea fundamentală, iar salariile stabilite prin atâtea legi în vigoare reprezintă drepturi deja câștigate.

Nu cred că în acest partid de guvernământ nu mai există nicio minte luminată care să le atragă atenția, atât pierdutului premier, cât și incredibilului președinte, că nici Constituția României și nici CEDO nu le vor da voie vreodată să joace la ruleta rusească drepturile cetățenilor români!

„Opresiunea profesorilor”

Domnul Funeriu se voia acel ministru modern, crescut și școlit la cele mai înalte standarde vestice. Experiența actualului ministru al învățământului prin democrațiile consacrate părea promițătoare și toată lumea se aștepta ca acesta să implementeze școlii românești inovarea și, mai ales, să reinstaleze respectul pentru domeniul educației, lucru esențial într-o societate modernă și de care România are atâta nevoie.

Dar surpriza mult așteptată devine din ce în ce mai neplăcută: domnul Funeriu a demonstrat până în prezent că nu poate conlucra cu nimeni, că tot ceea ce își dorește dumnealui sau șeful suprem de la Cotroceni nu poate fi dezbătut și agreat cu cei direct interesați, că legile educației nu pot face obiectul negocierilor nici cu profesorii, nici cu elevii sau studenții, pentru că numai ce vrea dumnealui sau șeful său este bun și corect.

Ce a ieșit din mult tergiversata reformă în educație nu mai are sens să evidențiem acum, deoarece legile au trecut prin Parlament, conform voinței portocalii, dar ceea ce contează este faptul că, din păcate, multe generații de elevi vor fi grav afectate dacă lucrurile vor rămâne așa cum le-a împietrit cu aroganță domnul Funeriu.

Să rămânem totuși cu speranța că nimic nu poate fi veșnic, deci nici legile domnului Funeriu nu vor putea rămâne eterne! Gravitatea momentului constă, de fapt, în abuzul fără precedent pe care acesta îl utilizează pentru a închide cu forța gura profesorilor nemulțumiți de faptele sale.

De luni de zile, profesorii din toată țara au protestat împotriva degringoladei din educație și a problemelor din sistem care s-au acutizat pe măsură ce promisiunile și legile în vigoare au fost uitate și încălcate cu mult entuziasm de cei care le-au legiferat salarii cu 50% mai mari și, după ce s-au văzut votați și susținuți pentru a ocupa primul loc pe oricare podium al conducerii țării, le-au tăiat veniturile la sânge și le-au aruncat drepturile la coșul de gunoi.

Odată cu anunțul profesorilor că au decis, începând cu 31 mai, intrarea în grevă generală pe termen nelimitat, domnul ministru Funeriu a început vânătoarea de vrăjitoare prin școli și inspectorate: de la amenințarea directă a inspectorilor în videoconferințe că vor fi demiși dacă în zilele bacalaureatului vor fi distorsiuni din cauza greviștilor, până la întocmirea în școli de tabele cu protestatarii și supunerea acestora la presiuni puternice din mai multe direcții.

Este foarte adevărat faptul că această anunțată grevă prejudiciază destul de mult elevii și, în special, pe cei care sunt în anii terminali și au de dat examene, dar ceea ce li se întâmplă acum profesorilor este, de asemenea, foarte grav, iar îngrădirea fără precedent a drepturilor acestora, și mai ales încălcarea dreptului la liberă exprimare, ne întoarce în timp cu 20 de ani și ne demonstrează că eludarea flagrantă a Constituției a devenit, pentru orice membru din guvernele domnului Băsescu, o îndeletnicire la ordinea zile, și cel mai trist este faptul că Legea educației a devenit un simplu obiect de troc între PDL și UDMR!

Jocul de-a baba-oarba cu Legea pensiilor și cea a lustrației contra Legii educației a funcționat perfect ca element de șantaj între cele două formațiuni guvernamentale. După ce s-au șicanat reciproc o perioadă, prin blocarea legilor respective în cele două Camere ale Parlamentului, până la urmă au cedat, acceptându-și condițiile, dar demonstrându-ne foarte clar că nu educația sau pensionarii erau prioritare pentru UDMR sau PDL, ci ambițiile nemăsurate ale acestora de a obține o victorie sau alta. Ceea ce s-a statuat legat de învățarea în limba maternă a istoriei și a geografiei ne arată că avem un Guvern perfect antinațional, care este în stare să negocieze orice, chiar și educația copiilor noștri.

„De 1 Iunie, Guvernul Boc uită de copii”

Pe 1 iunie vom sărbători Ziua Copilului, prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea și familia noastră, de a aprecia și iubi copiii și, de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit și fără necazuri.

Ziua Internațională a Copilului a intrat în istorie ca având începuturile în anul 1925, an în care, la Geneva, s-a ținut Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor, iar în China, în acea zi de 1 iunie, s-a sărbătorit Festivalul Dragonului, sărbătoare străveche ce marchează începutul verii, festival organizat de către consulul Chinei la San Francisco pentru copiii chinezi orfani. Nu se știe de ce a fost aleasă data de 1 iunie, se spune că a fost o simplă coincidență, dar de atunci ziua de 1 iunie a rămas ca fiind considerată Ziua Internațională a Copiilor din lumea întreagă. De fapt, nu chiar peste tot în lume, căci unele țări sărbătoresc Ziua Copilului la alte date din an, astfel în India se sărbătorește pe 14 noiembrie, în Japonia și Coreea de Sud, pe 5 mai, în Hong Kong pe 4 aprilie, în Turcia pe 23 aprilie, în Mexic pe 30 aprilie, în Indonezia pe 8 iunie, în Singapore pe 1 octombrie, iar în Congo pe 25 decembrie.

Chiar și așa, 1 Iunie ar trebui să fie, înainte de toate, un moment de responsabilitate a noastră, a tuturor, față de toți copiii din România, de copiii care, prin seninătatea și sinceritatea zâmbetului lor, ne înfrumusețează zilele și ne fac să uităm de toate grijile cotidiene.

Uitând parcă de toate bucuriile pe care ni le aduce în viața noastră un copil, dar și de faptul că un copil nu crește cu promisiuni electorale, Guvernul Boc ia în calcul, pe fondul reducerii cheltuielilor publice negociate cu Fondul Monetar Internațional, scăderea indemnizației de creștere a copilului cu 25 de procente, scădere care va fi aplicată la cuantumul rezultat din echivalentul a 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni. Dar miniștrii acestui Guvern incapabil nu se opresc numai aici. Vor fi afectate și alocațiile familiei monoparentale și ale celor complementare pentru copii. Aceste măsuri, consideră specialiștii în demografie, vor avea un impact negativ considerabil asupra ratei natalității. Ridicolul situației este că această scădere a indemnizației ar trebui să înceapă de la 1 iunie. Halal cadou de Ziua Copilului!

Cadoul Guvernului Boc pentru copiii noștri va fi „condimentat” cu mișcări sindicale din partea mai multor confederații, nemulțumite, bineînțeles, de anunțul privind micșorarea salariilor.

Dar, așa cum spunea marele nostru Ion Creangă, „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată. Și, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal din cei mai strașnici, pe care aleargă, cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ți ia auzul, și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului...”

„Anii 2005, 2006, 2009 și 2010 sunt șterși cu desăvârșire din memoria premierului Boc”

Fiecare discurs al premierului Boc începe și se termină cu lamentările nesfârșite despre greaua moștenire primită în dar de la guvernarea liberală. Dar, acesta nu ia niciodată în calcul faptul că și partidul dumnealui a făcut parte, timp de doi ani și jumătate aproape, din aceeași guvernare.

Amnezia premierului în funcție este atât de puternică, încât acesta nu-și amintește sub nicio formă faptul că a revenit la guvernare de la sfârșitul anului 2008 și că a condus, în acest timp, patru guverne.

Doar pentru că nu a fost dumnealui premier și în perioada 2005–2008, acesta nu poate recunoaște, cu niciun chip, beneficiile acelei guvernări?

În anii 2005 și 2006, România a avut parte de o creștere economică substanțială și, pe acest fond, au crescut de fiecare dată, așa cum era firesc, pensiile și salariile.

Domnul Boc îi reproșează fostului premier Tăriceanu că a dublat punctul de pensie în perioada guvernării liberale.

Vi se pare normal, domnule Boc, ca atunci când totul mergea bine în țara asta, toți banii din vistieria bugetară să se fi dus pe licitații trucate și pe atribuiri de contracte fabuloase, de zeci de milioane de euro, numai pentru săli de sport sau alte proiecte nu atât de stringente și, în același timp, categoria cea mai defavorizată, care a fost ținută zeci de ani într-o sărăcie lucie, pensionarii, să fi fost lăsați în continuare să moară de foame?

Ați uitat complet, domnule Boc, ce le promiteați acestora, în multele dumneavoastră campanii și programe de guvernare portocalii?

Ați uitat că le-ați jurat bunăstare și le-ați promis de nenumărate ori, în direct, că le veți crește și dumneavoastră pensiile și chiar salariile bugetarilor și, acum, după ce ați tocat fiecare bănuț public existent în buget și după ce ați ratat, timp de un an și jumătate, implementarea oricărei măsuri benefice pentru economia României, ștergeți cu buretele tot timpul petrecut degeaba la Palatul Victoria?

De ce nu ați redus benchetuiala nesfârșită a miniștrilor dumneavoastră pe banii publici, domnule prim-ministru?

De ce ați lăsat în 2009 și în jumătate din 2010 cheltuielile cu materialele cu deplasările, cu studiile fără nicio finalitate, cu licitațiile păguboase și chiar cu salariile în anumite instituții preferențiale să explodeze, deși știați foarte bine că aveți nevoie stringentă de economii?

Unde ați fost, domnule Boc, și anul trecut, și anul acesta, când trebuiau luate o mulțime de măsuri ferme, ca lucrurile să nu degenereze în asemenea hal?

De ce, domnule prim-ministru Boc, ați mințit românii cu o totală indiferență, atât de mult timp și acum veniți, cât se poate de senin, cu coasa în buzunarele acestora, ca să vă plătească tot ei nota de plată a desăvârșitei dumneavoastră incapacități guvernamentale?

„Autocritica, un cuvânt inexistent în vocabularul premierului Boc”

Este limpede pentru toată lumea că premierul Boc nu are nici măcar în al doisprezecelea ceas curajul să-și asume neputința, greșelile flagrante și minciunile nesfârșite, ridicate timp de aproape doi ani la nivelul de adevăr absolut!

Că oricine este de vină pentru ceea ce se întâmplă, numai dumnealui și ale sale guverne nu au nicio legătură cu dezastrul în care se scufundă România, deja nu mai pare deloc surprinzător! Dar aberațiile cumplite la care premierul a ajuns să apeleze în aceste dureroase momente pentru cetățeanul obișnuit ne mai demonstrează, încă o dată, deși nu mai era deloc necesar, că domnul Boc poate să inventeze fără întrerupere, poate să mintă cu o candoare infinită, poate să-și acopere cu mare pricepere devalizatorii de bani publici din propriul partid, dar nu poate sau, mai degrabă, nu vrea să-și recunoască incompetența desăvârșită!

Domnul Boc, crezându-se, probabil, singur pe nava în derivă a domnului Băsescu, aruncă cu înverșunare, în stânga și în dreapta, noroiul greșelilor sale nemăsurate, având chiar proasta inspirație de a-l înfiera și pe directorul general al FMI, domnul Strauss-Kahn, făcându-l și pe acesta mincinos!

De ce nu recunoașteți, domnule prim-ministru, că nu FMI v-a constrâns să luați aceste măsuri groaznice de austeritate, măsuri fără precedent în Europa, și că acestea nu vor fi ultimele, că urmează altele și mai grele, deoarece nu ați rezolvat nicidecum problemele pe care le-ați acutizat cu bună știință?

„Nu există în acest moment semne că peste trei luni, șase luni sau un an ar putea fi mai bine. Ar putea fi mai rău”, ne spune plin de pesimism domnul ministru Vlădescu, și este ministru în Guvernul dumneavoastră, domnule Boc!

De când a început criza mondială, unde știți dumneavoastră că s-au mai tăiat pensiile și apoi s-a invocat necesitatea restrângerii drepturilor și libertăților cetățenilor, domnule prim-ministru?

De ce nu le spuneți românilor că adevărul este cu totul altul și că țara a intrat de multă vreme în faliment pentru că ați cheltuit în fabuloasele campanii până la ultimul bănuț, iar ceea ce ne așteaptă de acum încolo va fi cu mult mai dificil?

Le garantați cetățenilor acestei țări că soluțiile unilaterale găsite de dumneavoastră și impuse cu forța sunt cele mai corecte și că acestea nu vor fi urmate de un alt val de austerități în următoarele luni?

Ați amanetat pentru multe generații viitorul acestei țări, domnule Boc, și nu aveți decența să le spuneți românilor că nu domnul Strauss-Kahn este mincinosul, ci dumneavoastră și miniștrii pe care-i apărați, cu prețul ieșirii definitive pe ușa istoriei politicii românești!

„Dezastrul și sinistrul, Traian Băsescu și Emil Boc”

După părerea lui Traian Băsescu și a lui Emil Boc, criza economică în care se află România nu are nicio legătură cu actul guvernării, cu incompetența și iresponsabilitatea actualului Executiv.

Criza a fost imprevizibilă. După cum știți, a venit brusc după alegerile prezidențiale și s-a amplificat prin aprilie-mai anul curent. Criza a fost și inevitabilă, după ce Guvernarea Băsescu – Boc a aruncat cu bani în stânga și în dreapta, pentru a prospera clientela politică a PDL. Prin urmare, Guvernul PDL asimilează criza economică unei calamități naturale, unui dezastru sau unui sinistru deosebit de grav, invocând articolul 53 din Constituția României pentru a explica de ce taie pensiile și salariile. O explicație halucinantă, care arată incompetența fără margini a guvernării portocalii! Invocând articolul 53 din Legea fundamentală, acești iresponsabili care se află la guvernare pot adopta orice măsură le trece prin cap.

Subliniez că invocarea siguranței naționale ca temei al restrângerii dreptului contravine conceptului de siguranță națională prevăzut de articolul 1 din Legea nr. 51/1991, care, definind această noțiune, fixează una dintre componentele sale ca fiind asigurarea unui climat de exercitare neîngrădită a drepturilor și libertăților cetățenilor. În plus, criza economică nu se încadrează în niciunul dintre cazurile menționate expres la articolul 3 din lege, în care sunt enumerate, limitativ, acțiunile ce constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României, precum atacul armat, actele teroriste, trădarea prin ajutarea inamicului, spionajul, subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români.

Totodată, decizia guvernanților nu respectă principiul nediscriminării, în sensul că trebuie să fie aplicabilă întregii populații, conform sintagmei utilizate, „națională”. Prin măsurile dispuse de Traian Băsescu și Emil Boc, sunt vizați în mod exclusiv bugetarii și pensionarii, fiind excluși de la aplicarea cu caracter general salariații regiilor autonome și ale celorlalte companii la care statul este acționar, ale căror venituri implică și o componentă bugetară importantă, precum și sectorul privat.

Măsura anunțată de Traian Băsescu și Emil Boc nu este proporțională nici cu situația care a determinat-o, întrucât prin aplicarea reducerilor prevăzute de Guvern se obține efectul contrar celui urmărit de articolul 53 din Constituție, respectiv adâncirea stării de pauperitate a unor largi categorii sociale, și nicidecum susținerea economică a acestora pe vreme de criză. Propunerile Guvernului nu sunt însoțite de măsuri menite să ajute populația în condiții de criză, contrar scopurilor declarate prin Strategia de siguranță națională.

Pe de altă parte, Guvernul PDL spune că măsura de diminuare a pensiilor, salariilor și ajutoarelor sociale este valabilă doar până la sfârșitul acestui an, dar nu garantează acest lucru. Mai mult, acum românii sunt amenințați cu noi tăieri din salarii și pensii, de 30% sau chiar de 70%! Am citit proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, încropit de Guvernul Boc. Potrivit ultimului paragraf din acest proiect de lege, începând cu 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010. Această prevedere se traduce simplu prin salarii diminuate și concedieri masive din sectorul bugetar!

În acest moment, angajații din instituțiile publice sunt amenințați cu disponibilizarea dacă îndrăznesc să protesteze împotriva măsurilor aberante pentru care Guvernul PDL își va angaja răspunderea. Guvernarea portocalie încearcă să instituie frica în rândul oamenilor, un sentiment pe care românii nu l-au mai avut în ultimii 20 de ani. Cu toate neajunsurile, cu toate frustrările și neîmplinirile, am învățat să sperăm, am reușit să ne învingem frica. Dar Traian Băsescu și Emil Boc, împreună cu întregul Guvern PDL, cu armata de prefecți și directori portocalii din întreaga țară, au readus în prim-plan spectrul acestui sentiment. Românii sunt hărțuiți și se tem că vor fi dați afară și mâine nu vor mai avea ce pune copiilor pe masă.

Disprețul față de cetățeni a fost ridicat la rang de politică de stat! În timp ce oamenii ies în stradă pentru a protesta și

a-și striga disperarea, Președintele țării, Traian Băsescu, declară senin că nu are nimic de pierdut.

Fuga de responsabilitate a actualilor guvernanți demonstrează că dezastrul și sinistrul au nume: Traian Băsescu și Emil Boc. Un dezastru de președinte și sinistrul său premier, care și-au bătut joc de români!

„Constituția și Emil Boc”

Ultima fortăreață luată cu asalt de partidul de guvernământ a fost Constituția. Prevalându-se de echivocul interpretabil, Emil Boc a anunțat săptămâna trecută tăierea pensiilor, salariilor și a altor drepturi, invocând ca temei legal articolul 53 din Constituție: „(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenești; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”. Această forțare a legii fundamentale, prin apelarea la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, are ecouri în multe articole din Constituție. De aceea, „calul troian” întruchipat de articolul 53 poate fi deosebit de periculos dacă este interpretat într-o cheie abuzivă, de rea-credință.

În orice caz, acest simulacru de justificare al premierului Emil Boc este demantelat de specialistul în drept constituțional Gheorghe Piperea, care declara la RFI că „[...] invocarea acestui articol 53 [...] este o găselniță stupidă a cuiva care nu se pricepe deloc la drept constituțional. Articolul acesta 53 a fost interpretat foarte restrictiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Într-un caz împotriva uneia dintre Țările Baltice a spus negru pe alb: criza economică nu este deloc un motiv ca statul să nu își respecte obligațiile, cum ar fi obligația de plată a pensiei”. Astfel, în numele siguranței și al ordinii publice, Emil Boc și Traian Băsescu aruncă în prăpastia sărăciei extreme și a falimentului cea mai mare parte a cetățenilor țării. Însuși ministrul finanțelor era sceptic relativ la eficiența măsurilor de austeritate: „Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare este că nu există în acest moment semne că peste trei luni, șase luni sau un an ar putea fi mai bine. Ar putea fi mai rău”. Cât de rău ar mai putea fi răul, în condițiile în care deja România este singura țară care a luat măsurile cele mai dure?!

Declarațiile făcute în zig-zag atât de președinte, cât și de premier, mai ales în ultimul an, ridică un mare semn de întrebare asupra responsabilității acestora. Aplicarea principului _divide et impera,_ în care diverse categorii sociale sunt asmuțite unele împotriva altora pentru a se abate atenția de la principalii vinovați, pe lângă lipsa lui de etică este și extrem de contraproductiv și nefast.

Luăm deja lecții de la bulgari – care au depășit cu bine criza și a căror economie se află în creștere –, dar poate că este prea târziu!

„Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!”

Cine nu are bătrâni, ar trebui să-și cumpere, pentru că astăzi, mai mult ca oricând, această veche zicală populară pare a fi mai înțeleaptă ca niciodată.

Și asta nu pentru că bătrânii sunt cei care, prin experiența și înțelepciunea lor, pot ajuta societatea în ansamblul ei să evolueze și să ia decizii corecte, așa cum ne învață poveștile populare cu tâlc, ci pentru că bătrânii s-au dovedit o excelentă monedă de schimb pentru actuala guvernare. Dacă Guvernul Boc nu ar fi avut bătrâni, atunci nu ar fi avut pensionari și, prin urmare, nu ar fi avut pe cine să învinuiască pentru mersul prost al economiei, pentru deficitul bugetar și, în general, pentru criza pe care o traversăm. Dacă nu am fi avut pensionarii și „pensiile nesimțite”, cum ar fi abătut guvernanții atenția cetățenilor de la propria incapacitate de a guverna? Cum ar fi mascat îndestularea firmelor clientelei politice din bugetul de stat, dacă nu ar fi existat pensionarii pe care să dea vina?

În România sunt peste 5 milioane de pensionari, ceea ce înseamnă un cec în alb pentru Guvernul Boc în negocierile cu organismele financiare internaționale. O aritmetică simplă ne arată că reducerea fiecărei pensii din România cu doar un leu ar însemna aproximativ 1,5 milioane euro, ceea ce înseamnă o reală garanție financiară pentru Guvernul Boc în sensul că, chiar în lipsa oricăror măsuri anticriză și a oricăror rezultate economice, Guvernul tot are la dispoziție o importantă resursă financiară, și anume sistemul de pensii publice.

Dacă acum câteva luni această teorie era doar o ipoteză și nimic mai mult, zilele acestea asistăm efectiv la măsura de scădere a pensiilor cu 15%. Cum ar fi reușit Guvernul Boc, în lipsa oricăror măsuri anticriză și în lipsa oricăror rezultate economice, să scadă deficitul bugetar dacă nu ar fi avut bătrânii cărora să le diminueze drepturile ce le revin după o viață de muncă.

Realitatea este că pensionarii sunt pentru această guvernare doar o cifră dintr-o statistică. Altfel, cum s-ar explica faptul că, în ciuda previziunilor nesustenabilității pe termen lung a sistemului public de pensii, Guvernul introduce prin proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice noi categorii de asigurați în sistemul public de pensii. Militarii, magistrații, diplomații și alte categorii de cetățeni care beneficiază de pensii de serviciu, care nu au contribuit niciodată la sistemul public de pensii și care, prin natura meseriilor pe care le au, nu pot avea un stagiu complet de cotizare se vor adăuga masei de manevră a acestei guvernări.

De ce să iei măsuri economice ferme, de ce să te preocupe gradul de colectare la bugetul de stat ori combaterea evaziunii fiscale, măsuri care ar putea conduce la greve în anumite sectoare, când poți să reduci pensiile cu 15% fără teama că pensionarii vor bloca vreun domeniu vital de activitate? De ce să superi clientela politică, când ai bătrâni cărora le poți diminua drepturile?

„Învinovățirea întregii clase politice, o strategie de discreditare a tuturor instituțiilor democratice de către guvernanți”

Se pare că s-a ajuns la fundul sacului. Cu mâinile vânturând și ultimele rămășițe, preaonorații guvernanți se întreabă acum mirați cine oare le-a putut găuri bunătatea de sac, doldora nu demult.

Și, ca să rămână imaculați în ochii opiniei publice, ce altă opțiune mai bună puteau găsi decât să arunce gunoiul în curtea vecinilor, în stilul caracteristic, spălându-se pe mâini de orice urmă de mizerie compromițătoare.

În discursul savant al celor de la putere, bugetul golit este acum opera parlamentarilor leneși, a funcționarilor publici corupți, a medicilor incompetenți, a profesorilor ineficienți și a pensionarilor nesimțiți.

Dezmățul bugetar e apanajul tuturor acestor categorii, mai puțin a lor, a guvernanților. În replici halucinante și grotești, spun că se poate trăi cu câțiva bănuți, o pâine la congelator

din care să se mănânce câteva firimituri în fiecare zi, și nimeni nu va muri astfel de foame. Aceasta e probabil transpunerea concretă a sloganului electoral „Să trăiți bine!”, pe care l-au asumat nu demult.

Strategia de denigrare are largi variațiuni și e aplicabilă tuturor categoriilor sociale, inclusiv clasei politice oponente și instituțiilor democratice ale statului, protectoare ale drepturilor și libertăților cetățenești. Toți sunt vinovați, mai puțin ei, care au luat toate măsurile dezastruoase pentru țară. După ce prin tactici de o corectitudine îndoielnică au reușit să creeze o majoritate în Parlament, acum încearcă să deturneze atenția și vina înspre bastionul celor care au curajul de a-i înfrunta până la capăt. Acum duc o campanie acerbă de discreditare a parlamentarilor, reprezentanții poporului în forul legislativ.

Se vehiculează idei cum că deputații, în speță, ar dispune discreționar de sume consistente, în afara retribuției directe, a indemnizației, de sume cheltuite ilegal pe transport, cazare și deplasări în delegații, deși programul de activitate și bugetul sunt aprobate de conducerea Camerei Deputaților.

Cheltuielile de transport sunt diferențiate, în funcție de colegiile reprezentate, aflate la distanțe variabile față de Capitală. În acord cu principiul reprezentativității teritoriale, fiecare zonă a țării are un trimis în Parlament, fie că e la 10 sau 500 km de București.

Activitățile de reprezentare la nivel înalt, pe plan internațional, sunt privite și interpretate, în mod tendențios, ca mijloace de relaxare, de lux. Delegațiile parlamentare sunt stabilite însă în conformitate cu programul Camerei, în baza relațiilor de parteneriat cu celelalte organisme legislative din lume și se constituie ca o sarcină de serviciu a deputatului.

Cazarea deputaților în București este hotărâtă și negociată de către conducerea Camerei, și nu rămâne la liberul-arbitru al beneficiarului.

Neluarea unei poziții de către conducere poate avea o explicație în faptul că și aceasta este complice la ampla acțiune de discreditare a acestei instituții, un pas important în procesul de instaurare a dictaturii prezidențiale. Din păcate, această inacțiune nu va dovedi decât ineficiența și incapacitatea celor care trebuie să ne coordoneze, aserviți unui regim autoritar extrem care își urmărește interesul – acela de a acapara toată puterea din stat.

Nu întâmplător, anumite instituții sunt atacate înainte de un eveniment politic major. Denigrarea parlamentarilor are oare vreo legătură cu introducerea Proiectului de lege a pensiilor sau cu asumarea răspunderii Guvernului pentru legile ce urmează să fie aduse în Parlament?

Ca parte a acestui întreg, instituția supremă reprezentativă a poporului român și unica autoritate legiuitoare a României, ultimul resort în apărarea democrației, toți parlamentarii, precum și conducerea Camerei Deputaților trebuie să facem front comun pentru apărarea imaginii acestei instituții, explicând ce trebuie explicat, îndreptând ce trebuie îndreptat și sancționând ce trebuie sancționat.

„Parcul copiilor din Timișoara, închis de 6 ani, nu se deschide nici în 1 iunie 2010”

Parcul copiilor din Timișoara continuă să rămână pentru timișoreni o amintire. Închis în anul 2004 de inspectorii Oficiului pentru Protecția Consumatorului din cauza nesiguranței și deteriorării echipamentelor de joacă pentru copii, parcul nu își va deschide porțile nici astăzi, 1 iunie 2010. Anul trecut, edilii municipiului Timișoara ofereau asigurări ferme că de Ziua Copilului vor fi în măsură să redeschidă parcul, dar astăzi poarta de la intrare nu ne așteaptă cu o panglică, ci cu același lacăt de 6 ani.

După ce patru ani proiectul de modernizare a fost blocat, consilierii locali au votat în luna iulie a anului trecut Studiul de fezabilitate privind modernizarea Parcului Copiilor, iar lucrările ar fi trebuit să înceapă în luna octombrie a anului 2006. Edilii promiteau că investiția va fi inaugurată de 1 iunie 2010, dar, din păcate pentru copiii orașului Timișoara, la această dată lucrările nu au fost nici măcar demarate de primărie. Pentru investiții, Consiliul local a aprobat, în luna martie a acestui an, suma de 4,5 milioane de lei, dintre care 3 milioane provin de la bugetul local și 1,5 milioane din fondul de rulment. După îndelungi tergiversări, Primăria Timișoara trebuie să organizeze o nouă licitație internațională pentru proiectul tehnic din cauza faptului că specialistul din Germania a renunțat la proiect.

Parcul copiilor din Timișoara reprezintă un loc reprezentativ pentru oraș, o locație care poate fi cu adevărat modernizată și transformată într-un loc atractiv pentru copiii Timișoarei. Gestionarea situației până în acest moment demască lipsa de viziune a municipalității și incapacitatea de a susține proiecte viabile pentru modernizarea și dezvoltarea orașului. Copiii au nevoie de spații de joacă adecvate, sigure, moderne, în mijlocul naturii, iar autoritățile locale nu trebuie să ignore investiția în acest spațiu cu un potențial deosebit de important în modernizarea orașului.

Petiția lansată pe internet, încă de acum doi ani, de cetățenii orașului Timișoara, prin care se cere reabilitarea urgentă a Parcului copiilor, a adunat peste 900 de semnături. Aceasta este o dovadă incontestabilă a faptului că cetățenii nu pot rămâne indiferenți la faptul că Parcul copiilor este învăluit de promisiuni, dar timp de 6 ani nu s-au făcut progrese în reabilitarea locației.

Astăzi, de Ziua Internațională a Copilului, Parcul copiilor din Timișoara rămâne închis.

*

## „Fondurile europene – resurse vitale pentru dezvoltarea României”

La patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România nu a reușit să atragă decât 16% din cele 33 de miliarde de euro care i-au fost alocate pentru perioada 2007– 2013. Un raport preliminar al Comisiei Europene, prezentat de EUobserver, subliniază faptul că statul român are dificultăți majore în accesarea de fonduri prin proiecte de infrastructură și energie, rata de absorbție fiind de 14,1%. Pentru aceste sectoare, suma disponibilă în perioada 2007 – 2013 este de 19,6 miliarde de euro. Se cuvine a fi subliniat faptul că Uniunea Europeană a alocat pentru dezvoltarea infrastructurii din România fonduri în valoare de 4,56 miliarde de euro, prin Programul Operațional Sectorial Transport (POST), resurse financiare care trebuie utilizate până în anul 2013. Finanțarea vizează dezvoltarea unui sistem de transport legat de rețelele de drumuri și autostrăzi ale spațiului comunitar. În mod regretabil și inexplicabil, prin acest program au fost contractate doar 20 de proiecte, nivelul plăților efectuate de Uniunea Europeană fiind de 30 de milioane de euro. De asemenea, prin Programul Operațional Sectorial Mediu, statul român are posibilitatea de a accesa 4,51 miliarde de euro. Până acum, valoarea proiectelor aprobate se apropie de 2 miliarde de euro.

Într-o vreme de recesiune economică, accesarea fondurilor europene trebuie să devină o prioritate națională pentru statul român. Se cuvine a fi subliniat faptul că microîntreprinderile care depun proiecte pentru finanțare UE prin Programul Operațional Regional vor primi fonduri

nerambursabile în proporție de 100% din costurile eligibile ale proiectului, în limita sumei de 200.000 de euro. Astfel, beneficiarii nu mai trebuie să contribuie cu 30% din costurile eligibile, cum au fost regulile până în prezent. Dar, pentru ca astfel de proiecte să reprezinte un sprijin real pentru întreprinzătorul român, trebuie eliminate cauzele care blochează frecvent absorbția fondurilor structurale în domenii vitale pentru dezvoltarea României.

Lipsa de informare a potențialilor beneficiari, lipsa de implicare efectivă a statului, lipsa de inițiativă și creativitate a autorităților locale care au un rol esențial în implementarea proiectelor sunt motive reale care ne țin departe de fondurile europene. În ceea ce privește sistemul de gestionare, sunt invocate frecvent aspectele legate de cadrul de reglementare, structura organizatorică, resursele umane (numeric și calitativ), materialele și resursele financiare bugetate pentru cofinanțarea pusă la dispoziție de statul membru (circa 15%). În cazul beneficiarilor, sunt relevante aspectele ce țin de capacitatea acestora de a elabora proiecte care să corespundă nevoilor proprii și cerințelor de eligibilitate, capacitatea de implementare a proiectelor contractate (resurse umane, calitatea consultanței), capacitatea de cofinanțare a proiectelor contractate cu un procent între 2 și 60% sau, mai mult, în funcție de tipul de beneficiar și de proiect, și nu în ultimul rând contextul economic general.

Alte trei surse de finanțare puse la dispoziția României sunt Programul Operațional de Asistență Tehnică (POAT), Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Capacității Administrative (PODCA) și Programul Operațional Regional (POR). Cea mai mare alocare se face prin POR, care dispune de 3,726 miliarde de euro, în timp ce POAT are un buget de 170 de milioane de euro, iar PODCA – de 208 milioane de euro. Și aici gradul de absorbție este foarte redus. Autoritățile care gestionează aceste programe atrag atenția asupra procedurilor foarte rigide privind achizițiile publice, corupției, insuficienței personalului specializat pentru implementarea proiectelor cu finanțare europeană, dar mai ales asupra lipsei de comunicare la nivel instituțional, acestea fiind doar câteva dintre cauzele care împiedică România să utilizeze resursele comunitare.

Fondurile europene reprezintă resurse importante pentru dezvoltarea și consolidarea României, de aceea nu trebuie risipite prin meandrele corupției, ale incompetenței sau indiferenței. Absorbția fondurilor comunitare trebuie să fie susținută de un cadru legislativ și instituțional solid, care să permită valorificarea efectivă a unor resurse care nu pot fi neglijate în contextul economic actual.

*

„Modificarea legilor proprietății ca efect al celor peste 1.000 de cauze românești de la CEDO”

În februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a decis aplicarea procedurii-pilot în două dintre cazurile aflate pe rol cu privire la imobilele naționalizate confiscate în mod abuziv de regimul comunist din România în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Hotărârilepilot adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului au menirea de a identifica acele probleme juridice controversate cu care se confruntă în mod constant un număr mare de justițiabili care se adresează Curții de la Strasbourg. În fapt, printr-o asemenea hotărâre, CEDO identifică principalele disfuncții din legislația internă și oferă indicații guvernelor cu privire la măsurile care se cer adoptate pentru a elimina inadvertențele sistemice și structurale care determină numărul foarte mare de cereri. Odată cu declanșarea procedurii, toate cauzele având acest obiect vor fi suspendate de pe rolul CEDO până când autoritățile statului român vor adopta măsurile legislative, administrative și bugetare care se impun.

În motivarea hotărârii, Curtea a invocat cele peste 1.000 de cauze privitoare la imobilele naționalizate de statul român și cauzele în care România este frecvent condamnată pentru diversele încălcări ale Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Dincolo de statistica îngrijorătoare, Curtea a atras atenția că, în ciuda zecilor de hotărâri prin care s-a pronunțat asupra ineficienței mecanismului de acordare a compensațiilor pentru imobilele naționalizate de statul român, nu s-au realizat progrese semnificative în privința reformării și consolidării cadrului legislativ în materie. Din aceste motive legitime, Curtea a decis aplicarea procedurii hotărârilor-pilot în cazurile aflate pe rol: „Atanasiu și Poenaru contra României” și „Solon împotriva României”. În cazul „Atanasiu și Poenaru contra României”, acuzațiile se referă în principal la imposibilitatea accesului la un tribunal pentru a revendica un apartament naționalizat și întârzierea autorităților administrative în luarea unei decizii referitoare la cererea de restituire. În cauza „Solon contra României”, autoritățile sunt acuzate pentru imposibilitatea obținerii de către reclamant a despăgubirilor la care avea dreptul conform Legii nr. 10/2001 pentru un teren naționalizat și utilizat de Universitatea din Craiova.

Se impune în mod efectiv modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Reformarea cadrului legislativ în materia proprietății trebuie să asimileze în mod concret recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului privind eficientizarea și accelerarea procesului de despăgubire, prin instituirea unor termene pentru fiecare etapă de soluționare a notificărilor și adoptarea unor sancțiuni în cazul nerespectării acestora. Cadrul instituțional trebuie, de asemenea, consolidat, în sensul în care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să comunice constant și direct cu instituțiile locale și centrale implicate în procesul de retrocedare. Se cuvine a fi subliniat faptul că sistemul despăgubirilor trebuie reformat și îmbunătățit, astfel încât persoanele să beneficieze de despăgubire și/sau să primească acțiuni la Fondul Proprietatea, în funcție de opțiunea lor, în termen rezonabil. Chiar dacă din anul 2005 despăgubirile se acordă în bani sau în acțiuni ale Fondului Proprietatea, Curtea a atras atenția asupra faptului că acțiunile nu au valoare de piață întrucât Fondul Proprietatea nu este cotat la bursă.

Modificarea și consolidarea cadrului legislativ în materia proprietății trebuie să devină o prioritate, având în vedere sumele exorbitante pe care statul român le plătește ca urmare a condamnărilor la CEDO, din cauza legislației incoerente în materie. Mai mult, dacă statul român nu adoptă măsuri eficiente pentru remedierea situației restituirilor și, implicit, a respectării drepturilor omului, România poate fi sancționată chiar și cu excluderea din Consiliul Europei. Temeiul juridic al hotărârii-pilot este art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia statele semnatare sunt obligate să execute hotărârile CEDO, iar Comitetul de Miniștri are rolul de a supraveghea executarea acestor hotărâri.

## „Legea educației «antinaționale»”

În ziua în care în fața sediului Guvernului manifestau circa 50.000 de sindicaliști împotriva măsurilor de austeritate

impuse de Executiv, în Camera Deputaților s-a dezbătut și s-a votat Legea educației naționale sau, așa cum au numit-o unii, Legea educației „antinaționale”. Așa cum am susținut și atunci, doresc să evidențiez încă o dată faptul că forma care a trecut de Camera Deputaților este expresia unor mari concesii făcute UDMR-ului de către PDL. Practic, limba română a fost vândută. Prin această lege, minoritatea maghiară a obținut mai mult decât spera: predarea istoriei românilor și a geografiei României în limba minorităților naționale, la toate nivelurile școlare, din școala primară și până în liceu. Mai mult, minoritățile naționale vor învăța limba română ca pe o limbă străină, respectiv ca limba engleză, franceză sau germană. Așadar, UDMR a reușit să obțină tot ceea ce nu a reușit să câștige în 20 de ani: învățământ în limba maghiară de la grădiniță până la facultate, transport, cazare și masă gratuite pentru elevii maghiari care nu pot studia în localitățile în care locuiesc, finanțarea suplimentară pentru școlile minorităților.

Este o reglementare inexplicabilă și aberantă, mai ales că România este mereu dată ca exemplu în Europa pentru modul în care a reușit să rezolve problema minorităților. Susțin în continuare că această decizie va avea consecințe negative asupra cetățenilor români de etnie maghiară care, neștiind limba română, vor avea dificultăți de comunicare în zonele care nu sunt locuite în majoritate de maghiari.

Pe lângă faptul că această lege aduce atingere gravă identității naționale, ea conține și o serie de prevederi cu care nu suntem de acord: încalcă dreptul de proprietate prevăzut de Constituție prin prevederea potrivit căreia bunurile dobândite de universitățile private după înființare sunt bunuri publice, încalcă Codul muncii prin prevederea că în învățământ contractele individuale de muncă se încheie pe durată determinată, deși regula este încheierea acestor contracte pe durată nedeterminată, se încalcă principiile autonomiei universitare prin puterea discreționară conferită ministrului educației de a-i demite pe rectori, prin dreptul conferit rectorului sau decanului desemnat de a-și alege întreaga echipă și prin excluderea studenților din procesul de alegere a conducerilor facultăților și universităților etc.

Este o lege care are un singur obiectiv: politizarea învățământului și transformarea lui într-un sistem supus actualei puteri portocalii, așa cum se încearcă, din păcate, cu toate categoriile sociale și în mai multe segmente ale societății românești.

## „Obediență și reformă”

În ultimul an suntem supuși tot mai des dezbaterii unor probleme de importanță majoră pentru societatea românească, precum tăierea salariilor și a pensiilor, creșterea șomajului, prețurile tot mai mari, prelungite proteste, apogeul crizei economice, dar fără să conștientizăm parcă aceste pericole, și acest lucru deoarece totul rămâne în plan teoretic, fără să aibă practic o finalitate, adică o strategie pe termen lung de urmat.

Este greșit, nedemn și necinstit față de oamenii care te-au ales să acreditezi ideea că sunt doar două variante de ieșire din criză, și anume: tăierea salariilor și a pensiilor sau majorarea taxelor. Mai sunt și alte modalități: de exemplu, să reașezi fundamentele economiei naționale pe alți piloni, care pot genera profit.

Tragedia nu constă în faptul că se taie salariile și pensiile unor cetățeni și așa bătuți de soartă. Nu este agravată nici de crizele economice ori sociale. Drama noastră este legată de lipsa de moralitate, de absența profesionalismului, de dispariția respectului de sine, într-un cuvânt, de colapsul definitiv al sistemelor bazate pe valori.

Nu mi-am închipuit după revoluție că voi trăi coșmarul instituirii unei societăți-junglă, bazată pe câștig prin nemuncă, debandadă în toate domeniile. Atunci când legea nu e lege, atunci când legea este aplicată doar pentru unii, atunci când seriozitatea și disciplina în toate domeniile vieții sociale sunt o _rara avis_ , atunci când incultura și banditismul fac casă bună cu opulența și sfidarea, ce ne mai rămâne de făcut? Să așteptăm prăbușirea totală, așteptând poate ca generațiile viitoare să elimine noul dezastru creat de politica aplicată astăzi.

Dacă actualii guvernanți și-ar pune taxă pe incompetența de care dau dovadă de când au ajuns la cârma țării, în mod sigur bugetul ar crește de câteva ori și am avea bani și pentru învățământ, sănătate, salarii și pensii.

Românii suportă cu greu birurile actualei guvernări de dreapta care, zilnic, practică o politică antisocială și împotriva cetățenilor acestei țări.

Se spune peste tot că una dintre greșelile făcute în anii ’30 de mai multe guverne, pe care ar trebui să o evite în contextul actualei crize, este reducerea drastică a cheltuielilor publice. Iată că FMI acceptă o formulă de ieșire din criză, care constă în exact ce se recomanda cândva să nu facem, și anume tăierea drastică, fără discernământ, a cheltuielilor publice. Aceste măsuri vor avea un final sigur: sărăcirea populației și creșterea șomajului.

Ceea ce lipsește actualei guvernări este nu doar viziunea, dar și interesul, poate chiar refuzul de a se proiecta într-un viitor care să nu mai semene în niciun fel cu mediocritatea și anomaliile prezentului.

Consider că nu trebuie să omitem necesitatea unei strategii politice care ar trebui să prevină sau să stopeze efectele pe care sărăcia le poate avea pe termen lung. Nu cred că o parțială deposedare de proprietate a pensionarilor, concomitent cu stagnarea economiei indigene și migrația accentuată a forței de muncă sunt soluțiile imediate ale unei relansări economice.

„România ca o pradă”

„Ha! Ha! Ha! Un fleac, vă ciuruiesc!”, acesta este mesajul Președintelui României, Traian Băsescu, către populația Românie, mesaj preluat fără nicio remușcare și transmis cu zâmbetul pe buze românilor de reprezentanții Guvernului, care țin cu tot dinadinsul să-și sfideze cetățenii, de parcă umilința la care îi supun nu ar fi de ajuns.

Nu contează că zeci de mii de oameni în mitingurile din întreaga țară au strigat cât i-a ținut gura că s-au săturat să sufere pentru a prospera camarila portocalie din ministere și membrii marcanți de partid care fac afaceri de milioane de euro cu statul, în timp ce pensionarii, profesorii, medicii tânjesc în fața galantarelor din supermarket.

Contează doar membrii de partid portocalii care sunt răsplătiți cu funcții importante de conducere în toate instituțiile din această țară, indiferent dacă profesionalismul și competența le sunt străine deoarece nu contează țara, cetățenii, interesul public, nimic, doar interesele meschine de grup care se realizează prin prăduirea țării și a resurselor bugetului statului.

Solidaritatea le este cerută doar pensionarilor și oamenilor din sistemul bugetar care, în marea lor majoritate, au venituri mici și foarte mici, în timp ce acoliții puterii sunt premiați cu contracte grase din bugetul de stat și doar de ochii lumii sunt rugați să nu dețină și funcții de conducere în stat și să facă afaceri cu instituțiile statului.

Dar bani de pe urma contractelor cu statul pot să facă, nu au restricții la banul public, vor avea restricții doar la funcții publice, în timp ce pensionarul trebuie să se sacrifice și să accepte o reducere a pensiei, în timp ce alții prosperă căpușind bugetul statului fără niciun pic de jenă încât ne întrebăm dacă trăim într-o societate democratică din Uniunea Europeană sau în junglă, deoarece, dacă ne uităm la modul în care este privit bugetul statului de către guvernarea cenușie Boc, observăm că este privit ca o pradă care trebuie exterminată cât mai repede și în orice condiții, fără a lăsa nimic în urmă.

Iar atunci când au constatat că banii din buget nu mai sunt suficienți pentru îndestularea fiarelor înfometate trec, fără pic de rușine și frică de Dumnezeu, la prăduirea pensiilor și salariilor cetățenilor români, încât se poate afirma fără niciun risc de a greși că întreaga Românie, pentru portocalii, a devenit o pradă.

„Singura soluție pentru Guvernul Boc este demiterea” Partidul Conservator, ca un partid responsabil aflat în opoziție, împreună cu reprezentanți ai societății civile, deschide o listă de semnături prin care cetățenii României să poată subscrie la cererea de demitere a Guvernului Emil Boc.

Vina acestui Guvern incapabil și incompetent o rezumăm în zece puncte:

1. Creșterea galopantă a șomajului.

2. Umilirea și sărăcirea pensionarilor.

3. Reducerea arbitrară a salariilor din sistemul bugetar.

4. Blocajul sistemului de educație.

5. Falimentul sistemului sanitar.

6. Degradarea dramatică a rețelei de infrastructură.

7. Dezastrul din agricultură.

8. Prăbușirea economiei naționale.

9. Disprețul pentru valorile românești.

10. Conflictul și dezbinarea din societatea românească. Situația gravă este că PDL, ca partid de guvernământ, se comportă în continuare ca și cum nimic nu se întâmplă. Nu au niciun proiect! Au, în schimb, Guvern, prim-ministru, miniștri, secretari de stat, prefecți și un întreg aparat care îi deservește.

Preocuparea principală a PDL este de a abate atenția opiniei publice de la problemele reale ale României. Pentru asta vine cu așa-zise soluții din care vă prezint, din lipsă de spațiu, doar trei:

– Legea lustrației: la 21 de ani de la Revoluție, în timp ce țara se află la un pas de greva generală;

– o propunere serioasă, aplicată și la obiect este cea de demolare a zidului Parlamentului și aparține Robertei Anastase, președintele Camerei Deputaților;

– ceva și mai la obiect este Proiectul de lege privind închirierea Casei Poporului, coroborată cu mutarea Parlamentului, Curții Constituționale și a celorlalte instituții care funcționează aici, în alte locații.

Nu vă mai pomenesc de criza imobiliară, ca să nu vă întrebați cine o va închiria.

Garantul acestui partid, domnul Traian Băsescu, ne-a spus că dumnealui nu a promis nimic în campanie în afară de reforma statului, de parcă acest proiect poate să răspundă imediat provocărilor economice cu care se confruntă România și Europa.

În schimb, s-a opus unei soluții politice viabile date de coaliția parlamentară PSD, PC, PNL, UDMR, adică trei sferturi din spectrul politic, care venea cu un prim-ministru independent de interesele de partid și care nu ar fi abandonat bugetul intereselor de partid și de clan.

Demagogie, lipsă de viziune, aroganță și incompetență, aceștia sunt cei patru piloni pe care se sprijină actuala putere, care trebuie să plece. Pentru toate aceste motive și pentru încă multe altele chemăm cetățenii României să subscrie la lista deschisă prin care cerem Parlamentului demiterea Guvernului Boc.

„Ziua Internațională a Copilului”

Ziua Copilului (numită și Ziua Internațională a Copilului) a fost menționată prima dată la Geneva, la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor din luna august a anului 1925. Atunci, cei 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.

În anul 1954, Adunarea Generală a ONU a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să sărbătorească o zi universală a copiilor. Totodată, a sugerat guvernelor să sărbătorească această zi la o dată stabilită de fiecare țară. 1 iunie este recunoscută ca Ziua Internațională a Copilului, dar este sărbătorită în zile diferite peste tot în lume: în India se sărbătorește pe 14 noiembrie, în Japonia și Coreea de Sud pe 5 mai, în Turcia pe 23 aprilie, în Mexic pe 30 aprilie, în Indonezia pe 8 iunie, iar în Singapore pe 1 octombrie.

Nu mulți sunt aceia care știu că în preajma zilei de 1 iunie sunt celebrate alte două zile dedicate tot copiilor: pe 25 mai este Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, iar pe 5 iunie este Ziua Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii.

Istoria Zilei Internaționale a Copiilor Dispăruți începe pe 25 mai 1979, când un copil de șase ani a dispărut de la domiciliul său din New York, Statele Unite ale Americii, și nu a mai fost găsit. În 1983, Președintele SUA a declarat Ziua de 25 mai „Ziua națională a copiilor dispăruți”. Această zi a început să fie celebrată la nivel internațional din 1986, la inițiativa Crucii Roșii Internaționale, pe fondul înmulțirii alarmante a cazurilor de dispariții în rândul copiilor.

În 2002 a fost organizată prima Zi Europeană a Copiilor, la inițiativa a două organizații: „Child Focus” și „Vermist”. Motivația alegerii florii de „Nu-mă-uita” ( _Myosotis sylvatica_ ) ca simbol al acestei zile este atât numele, dar și abundența acesteia în luna mai.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor Dispăruți, Comisia Europeană a îndemnat statele membre ale UE să-și intensifice eforturile în vederea introducerii unor sisteme de alertă privind copiii și în vederea punerii cât mai repede în funcțiune a liniei telefonice de urgență 116000, destinată semnalării copiilor dispăruți. La 15 februarie 2007, Comisia a adoptat o decizie care impune țărilor UE obligația de a rezerva numărul 116000 pentru linii de urgență privind copiii peste tot în UE, „pentru a permite semnalarea copiilor dispăruți și pentru a oferi recomandări și sprijin familiilor acestora oriunde în Europa. Fiecare copil dispărut înseamnă o tragedie și trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a preveni astfel de tragedii”, a afirmat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. Statele membre au fost îndemnate să pună acest număr în funcțiune cât mai curând posibil, iar în acest moment linia de urgență este operațională în 11 state membre: Belgia, Danemarca, Grecia, Franța, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România și Slovacia. Statele membre ale UE au obligația să depună toate eforturile astfel încât linia de urgență 116000 să fie activată până la data de 25 mai 2011.

Începând cu anul 1983, Ziua Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii este marcată pe 4 iunie, în memoria copiilor omorâți în timpul invaziei israeliene în Liban din 1982. La 19 august 1982, în cadrul sesiunii speciale de urgență în problema Palestinei, membrii Adunării Generale ONU, „șocați de numărul mare de copii palestinieni și libanezi care au căzut victime ale actelor de agresiune din partea Israelului”, au decis să comemoreze în fiecare an ziua de 4 iunie ca Zi Internațională a Copiilor Victime ale Agresiunii.

Prin instituirea ei s-a urmărit să se pună capăt tuturor agresiunilor fizice și psihologice asupra copiilor, dar și prevenirea unor asemenea acte în viitor. Cu toate acestea, numeroși copii nevinovați mor anual în lume din cauza diferiților factori ce presupun violență și agresiune. Violenței sunt supuși copii aparținând diferitor medii sociale, culturale, religioase și etnice și se poate petrece oriunde: acasă, la școală, în stradă. Agresiunea fizică asupra unui copil are consecințe medicale ușoare sau grave, uneori fatale.

Din 2006, la inițiativa Organizației Salvați Copiii din România, Parlamentul României a consacrat ziua de 5 iunie ca „Ziua împotriva violenței asupra copilului”. Astfel, în România, țară semnatară a Convenției ONU, este interzisă prin lege violența împotriva copilului, în familie și în afara mediului acesteia.

De ziua lor, copiii se bucură de manifestări special organizate pentru ei: petreceri, acțiuni dedicate lor, reuniuni în aer liber ale familiilor, programe TV și radio cu emisiuni care le sunt dedicate.

Ziua Copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia și iubi copiii și, de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos și fericit.

Vă invit să încercăm să păstrăm, în suflet, copilul din noi și să le urăm „La mulți ani!” tuturor copiilor și părinților.

„Dezastru în finanțarea agriculturii românești”

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, nevinovatul Mihail Dumitru, împreună cu Guvernul Boc au început în acest an de guvernare să blocheze „Politica agricolă și de dezvoltare rurală”.

Agricultorii constată, astăzi, că purtătorii mesajului „Să trăiți bine!” în perioada campaniei electorale dau dovadă de inconsecvență, de incompetență, de lipsă de strategii de guvernare, de elaborare de acte normative care se obstrucționează unele pe altele, mai simplu, de o guvernare la distanță mare de nevoile agricultorilor, în particular, și ale populației, în general.

În situația în care peste 40% din populația țării este ocupată în agricultură, eșecul politicii Guvernului Boc în acest domeniu afectează grav economia țării.

Este evident că în România există condițiile ca pâinea să se găsească pe masa tuturor. Ce ne lipsește atunci? Este întrebarea care frământă aproape întreaga populație a României. Răspunsul meu este simplu: un nou executiv de stânga, care să înțeleagă importanța agriculturii românești și care să propună soluții competente, moderne, eficiente și bine fundamentate.

Ce au făcut însă Guvernul Boc și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de Mihail Dumitru, din Programul de guvernare promis.

În primul rând, numita „alocare eficientă a subvențiilor pentru sprijinirea producătorilor agricoli” a fost transformată într-o acordare a subvențiilor cu prioritate clientelei politice PDL din agricultură, în toate județele țării.

Întârzierea absorbției fondurilor europene pentru agricultură, cu toate că actualul ministru este un produs al școlii Uniunii Europene, este o contraperformanță uriașă și serioasă ce va avea efecte pe termen lung, ceea ce demonstrează atitudinea delăsătoare a conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care va afecta mediul rural.

Subvențiile pentru agricultură pentru anul 2010 înseamnă lipsă de alocare, întârzieri, birocrație și clientelism politic. Subvențiile reduse pentru producția vegetală, producția animală, în condițiile acestui an de criză economicofinanciară, vor crea premisele unei crize de cereale, plante tehnice furajere, carne și lapte și, în final, periclitarea securității alimentare.

Responsabilitatea pentru situația menționată revine în totalitate ministrului agriculturii, Mihail Dumitru, care nu a luat la timp măsurile ce se impuneau pentru această perioadă grea, când exploatațiile agricole sunt în sistemul de finanțare europeană, cât și în cel de competiție europeană.

Constat, cu tristețe, că agricultura a devenit Cenușăreasa Guvernului Boc. Este de necrezut cu câtă neștiință și reacredință premierul Boc și ministrul agriculturii Mihail Dumitru tratează agricultura și spațiul românesc, domenii care ar trebui să aibă prioritate absolută pentru orice guvernare.

Vrem ca pâinea românilor să fie asigurată din producția proprie, și nu să împovărăm țara cu noi biruri care să aducă populația în pragul disperării.

„Aniversare italiană în România”

În aceste zile este în plină desfășurare „Festivalul italian”. Ample manifestări pe care Ambasada Italiei împreună cu instituții de cultură, sociale și economice, acreditate în România, dar și cu parteneri români, au fost organizate pentru a sărbători cele două mari și importante aniversari: 150 de ani de la constituirea Italiei Mari și Ziua Republicii. Festivalul, care se întinde pe parcursul unei luni, include o „Săptămână italiană la Muzeul Satului”.

Ca parteneră, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. contribuie la multiplul programul propus cu spectacole, un stand meșteșugăresc de măști venețiene și o interesantă expoziție de fotografie.

Expoziția fotografică intitulată „De la emigrație la integrare” prezintă în imagini sugestive (fotografiile sunt realizate într-o tehnică nouă de reproducere, recent introdusă în țara noastră, „digigraphia”) istoria minorității italienilor din România, ilustrând perioada de început a constituirii ei, rolul și relaționarea ei cu comunitatea majoritară. În realizarea expoziției am fost sprijiniți de Ministerul Culturii și Guvernul României, cărora le mulțumim. Spectacolele susținute de artiștii reprezentanți ai RO.AS.IT., soliști și dansatori care au prezentat un program specific de cântece și dansuri tradiționale italiene, au prilejuit interpretului Antonio Furnari să lanseze imnul asociației RO.AS.IT. intitulat „Frumoasă ești Italie”. Versurile acestui cântec propus ca imn sunt ale marelui poet Grigore Vieru și sunt o expresie reală de simțire a tuturor celor care iubesc cele două țări gemene: Italia și România.

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. este astfel, în aceste momente aniversare, alături de patria de origine a străbunilor săi, sărbătorind cu toți italienii răspândiți în întreaga lume cea de-a 64-a aniversare a Republicii, din

2 iunie, celebrată ca de obicei la Roma printr-o ceremonie la Monumentul Soldatului Necunoscut.

La fel este și în multe locuri ale lumii, unde cetățenii italieni se bucură la fel ca acasă, dar la fel de mult aici, în România, unde italienii chiar sunt ca la ei acasă.

La mulți ani, Italia! Viva l’Italia!

„Relansarea agriculturii în România”

În anul 1949, Partidul Comunist Român demara programul de colectivizare în întreaga țară. Un proces dureros prin care țăranul român era deposedat în mod abuziv de toate proprietățile mai mari de 50 hectare. Prin expropriere, statul comunist devenea proprietarul terenurilor agricole și al mijloacelor de producție, iar agricultura ajunge principala ocupație economică în România.

După 1989, fostele CAP-uri se desființează și astfel începe retrocedarea terenurilor, care, din păcate, a avut mai multe efecte negative decât pozitive. Deși aceasta reprezenta un început bun al reformei, în lipsa unei politici ferme și coerente, și după gustul amar lăsat de fostul regim, agricultura, încet, dar sigur, începe să piardă teren.

În prezent ne aflăm în postura de a importa alimente, când, de fapt, ar trebui să exportăm. Configurația geografică și clima ne postează printre țările ce nu au nevoie să importe hrană, putând satisface necesitățile alimentare ale unei populații de două ori și jumătate mai mari decât cea prezentă. Din păcate, am neglijat prea mult potențialul agricol, iar ca principală consecință este scăderea nivelului de trai în mediul rural.

Agricultura în țara noastră, cu peste 4 milioane de gospodării și peste 3 milioane de persoane active în domeniu, nu poate asigura hrana necesară pentru 23 milioane de locuitori, în timp ce, în Uniunea Europeană, 7,8 milioane de agricultori produc hrană pentru 350 milioane de locuitori.

Reforma politicii agricole în România este un proces greu și care se va face în timp, deoarece depinde de situația internă, de evoluția Politicii Agricole Comune și de evoluția situației internaționale.

Sunt esențiale obiective precum: creșterea suprafețelor agricole prin asociere, prin promovarea formelor asociative de parteneriat pe baza competitivității și a intereselor producătorilor agricoli, continuarea reformei structurale ce pune accent pe exploatațiile agricole, dezvoltarea rurală și așa mai departe.

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloș, dorește reformarea din temelii a Politicii Agricole Comune până în 2013, fiind nevoie de o schimbarea radicală printr-o regândire a principiilor de funcționare. Miza securității alimentare are aceeași mare prioritate ca în 1958, când începea agricultura comună, în ciuda trecerii timpului.

Până acum am avut o agricultură de subzistență ce a generat dezechilibre cerere-ofertă, creșterea prețului la produsele de bază, decăderea pieței interne și dependența de import. Avem nevoie de o agricultură viabilă, prin așezarea agriculturii și a întregului sistem agroalimentar pe principii concurențiale, creșterea ofertei interne de produse agroalimentare în vederea asigurării unei creșteri economice neinflaționiste și ajutând la consolidarea mediului de afaceri.

Încurajarea agricultorilor să valorifice potențialul agricol din perspectiva durabilității este o necesitate, fiind un domeniu important pentru creșterea și siguranța economică și la nivel social. Cred cu tărie că România are șanse reale să redevină „grânarul” Europei.

„De ce eu nu sunt un animal de turmă”

Pentru că refuz să fiu tratat ca un animal de turmă.

Pentru că refuz să locuiesc într-o jumătate de apartament de 4 camere (la care eu am câștigat baia și am pierdut bucătăria), cu ferestre de pe vremea lui „împușcatu”, cu baia înfundată și cearceafuri rupte, care e botezat „Hotel București”. Pentru că refuz ca cineva să plătească și altcineva să încaseze 8.500 RON pe lună pentru asta.

Așa că m-am mutat în gazdă. Dar, ca să fie corect, trebuie să vă informez că nu locuiesc cu proprietarul în același apartament, ci doar am închiriat unul mobilat, care costă doar 2.800 RON pe lună, incluzând chiria, utilitățile, curățenia, televizorul și internetul. Și arată mai bine decât apartamentul de la Hotel București.

A, și să nu uit, am locul meu de parcare, care nu costă 200 euro pe lună și nu mi-a spart nimeni mașina și nu mi-a ridicat-o nimeni.

Pentru că refuz să fiu tratat ca un milog care cerșește bilete de avion, care în 4 din 5 plecări din București nu are bilet la Tarom, pentru că „se implementează un sistem informatic nou”, sistem informatic care, ca pe orice vițică, îl botează săptămânal, în fel și chip. Refuz ca cineva să plătească și altcineva să încaseze 5.300 RON pe lună pentru astea. Adică 1.300 RON pe un zbor care costă în mod obișnuit 400 RON.

Așa că voi circula cu Blue Air între Timișoara și București.

Pentru că mă încăpățânez să vin în fiecare zi la lucru, chiar dacă asta înseamnă să vin în fiecare săptămână la București, să plec luni dimineața din casă la 5,30 și să ajung „la gazdă” la 19,30, să mănânc la „bufet” din picioare, unde nu degeaba e ieftin, grătare de pui reci sau crenvurști încălziți la microunde, să lucrez câte 12 ore pe zi, marți și miercuri, și să ajung acasă la ora 11 noaptea, ca să mă trezesc dimineața și să îmi trebuiască 5 minute să îmi aduc aminte unde m-am trezit și ce zi a săptămânii este. Ca să uite prietenii de mine. Noroc cu dușmanii...

Pentru că mă încăpățânez să cred că legile se votează și nu sunt mânjite prin numărători strâmbe. Contează cine și cum votează și nu contează cine numără, pentru că toți știu aceeași aritmetică.

Nemulțumirea generală a societății românești în legătură cu măsurile anunțate săptămânile trecute de la Cotroceni a determinat sindicatele să organizeze o serie de acțiuni greviste de amploare.

Se pare însă că guvernanții nu au fost sensibilizați decât de greva din învățământ, pentru că dascălii au dorit să facă greva exact în ziua în care se desfășura una dintre probele bacalaureatului. De aceea, guvernanții au încercat toate tertipurile posibile pentru a împiedica profesorii să intre în grevă și nu s-au dat în lături de la nimic: șantaj, amenințare, încălcarea legii și a Constituției. Este incalificabilă atitudinea Ministerului Învățământului, condus de un reprezentat al PDL, adică partidul care conduce astăzi România și care a ridicat falsul și impostura la rang de politică de stat.

Săptămâna trecută, în școlile românești au circulat tabele cu profesorii care au fost obligați de inspectorii școlari și directorii de școli să semneze pentru participarea la bacalaureat. Cine nu semna, i se aducea aminte că nu este titular pe post sau că, potrivit noii legi a învățământului,

directorii instituțiilor de învățământ au drepturi extinse asupra carierei dascălilor. Oamenii au fost astfel obligați să nu intre în grevă.

Mai mult, ministrul învățământului declara fără nicio problemă că probele de examen se vor desfășura în orice situație și, dacă va fi nevoie, va aduce personalul auxiliar să asiste copiii la examen.

Doresc pe această cale să îi spun domnului ministru Funeriu că acțiunea sa este ilegală deoarece niciun angajator nu are voie să împiedice desfășurarea unui protest grevist legal prin înlocuirea personalului aflat în grevă. Mai mult, reprezentanții PDL au încercat, în stilul deja binecunoscut, să antagonizeze profesorii, pe de o parte, cu părinții și elevii, pe de altă parte.

Din păcate, examenul de bacalaureat s-a desfășurat într-un haos total. Oare asta au urmărit guvernanții? Eu cred că da. Cred că PDL urmărește destructurarea sistemului de învățământ românesc și creșterea gradului de analfabetism. Nu de alta, dar așa pot să mintă mai ușor poporul român.

„De 1 Iunie, La mulți ani!”

Începând din anul 1925, când Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, organizată la Geneva, a declarat ziua de 1 iunie ca Ziua Internațională a Copilului, în fiecare an îi sărbătorim pe cei mai mici cetățeni ai României în prima zi din iunie.

Cred că Ziua Copilului trebuie să fie, pentru noi, oamenii mari, părinți sau nu, un pretext pentru a ne apleca câteva minute asupra copiilor și nevoilor lor reale, pentru a medita la modul în care drepturile lor sunt apărate în România.

În acest context, permiteți-mi să vă reamintesc câteva dintre drepturile fundamentale ale copiilor stipulate în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, convenție ratificată de România încă din septembrie 1990, și care stipulează că „Statele părți se angajează să respecte drepturile care sunt enunțate în convenție și să le garanteze tuturor copiilor care țin de jurisdicția lor, fără nicio distincție, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie a copilului, a părinților sau a reprezentanților săi legali, de originea lor națională, etnică sau socială, de situația lor materială, de incapacitatea lor, de nașterea lor sau de altă situație”:

1. copilul trebuie să fie efectiv protejat împotriva oricărei forme de discriminare;

2. orice copil are un drept inerent la viață;

3. copilul este înregistrat imediat după nașterea sa și are de la această dată dreptul la un nume și dreptul de a dobândi o cetățenie;

4. copilul are dreptul la libertatea de exprimare;

5. copilul are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religie;

6. copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijență, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violență sexuală;

7. copilul cu handicap fizic și mental are dreptul să aibă o viață plină și decentă în condiții care să îi garanteze demnitatea, să îi favorizeze autonomia și să îi faciliteze participarea lui activă la viața colectivității;

8. copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă și de a beneficia de servicii medicale și de reeducare; 9. copilul are dreptul la un nivel de viață suficient pentru a permite dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială;

10. copilul are dreptul la educație.

Lumea fragilă a copiilor depinde însă de deciziile adulților și, mai grav, depinde de deciziile politicienilor, depinde de situația materială a părinților sau de situația economică a statului în care trăiesc.

Cum le garantează statul român copiilor dreptul la sănătate și asistență medicală atâta vreme cât medicii au coborât în aceste zile din spitale în stradă?

Cum le garantează statul român copiilor dreptul la educație când legile care guvernează sistemul de învățământ se schimbă anual și profesorii boicotează, din pricina neajunsurilor materiale, examenele?

Cum le garantează statul român copiilor dreptul la un nivel de viață suficient pentru a permite dezvoltarea lor fizică, mentală, spirituală, morală și socială atâta vreme cât alocația de stat pentru un copil este în România de 10 euro, în vreme ce Germania plătește alocație de stat pentru primii trei copii în cuantum de 154 de euro lunar/copil, iar pentru următorii copii alocația crește la 179 euro/lună. Irlanda plătește lunar pentru primul și al doilea copil câte 150 de euro, iar pentru următorii copii alocațiile sunt de 185 de euro? Chiar și state mai apropiate de nivelul economic al României ne depășesc cu mult în ceea ce privește cuantumul alocației de stat pentru copii, acesta fiind de 47 de euro în Ungaria și de 25 de euro în Cehia.

De ce conceptul de nivel de viață suficient diferă de la stat la stat? Nu toți sunt copii?

Aș vrea să închei într-o notă mai optimistă și, de aceea, le doresc tuturor copiilor „La mulți ani!” de 1 Iunie, iar adulților le doresc să dea dovadă de mai multă responsabilitate în ceea ce privește copiii.

„Ziua Internațională a Copilului”

„Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singura este veselă și nevinovată. Și, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal de cei mai strașnici, pe care aleargă, cu voie bună, și-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul, și răcnește la el din toată inima, de-ți ia auzul; și de cade jos, crede că l-a trântit calul, și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice.”

Ion Creangă – „Amintiri din copilărie”

Când Ion Creangă făcea apologia copilăriei, acum mai bine de 100 de ani, nu exista o zi a copiilor. Aceasta a fost instituită abia după ce numărul foarte mare al victimelor provenite din rândul copiilor în timpul Primului Război Mondial a atras atenția guvernelor și le-a determinat să fie preocupate de respectarea drepturilor celor mici. Astfel, în anul 1925, a avut loc la Geneva Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copilului, când reprezentanții celor 54 de state participante au adoptat Declarația de la Geneva privind Protecția Copilului. Declarația era axată pe prevenirea exploatării copiilor prin muncă, pe asigurarea educației și pe bunăstarea celor mici.

În același an, la data de 1 iunie, consulul Chinei la San Francisco a organizat pentru copiii orfani Festivalul Bărcilor

Dragon, o sărbătoare ce marchează în China începutul verii. Succesul evenimentului a determinat ca ziua de 1 Iunie să fie dedicată de atunci copiilor, fiind preluată ulterior și de alte state.

În anul 1954, Organizația Națiunilor Unite a făcut recomandarea ca toate țările să adopte o zi a copilului, ca simbol al activităților de promovare a bunăstării mondiale a acestora.

Ziua Copilului ar trebui să fie un prilej de sărbătoare, dar acest lucru nu se întâmplă peste tot, mai ales în această perioadă de criză. Din nefericire, această situație o întâlnim inclusiv în România. Dintre cele cinci milioane de copii din țara noastră, există unii care nu se pot bucura de ziua dedicată lor, pentru că părinții nu le pot asigura un trai decent, pentru că nu pot beneficia de educație adecvată, fiind obligați să renunțe la școală și forțați să muncească pentru a-și câștiga existența. Mulți copii duc lipsa dragostei părintești pentru că sunt despărțiți de părinții plecați la muncă în străinătate.

Din păcate, măsurile de austeritate luate de Guvern, exact în această perioadă, îi afectează direct pe copiii din România, ele ducând doar la accentuarea situației dificile în care se află mulți dintre aceștia.

Ar trebui să ne gândim că, lovind în copii, lovim în viitorul țării noastre.

„România – membru exemplar al AIEA”

Ministrul român de externe s-a întâlnit, la București, cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Yukiya Amano. Ministrul Baconschi a mai afirmat că directorul AIEA s-a arătat încrezător că oferta lansată de Brazilia și Turcia ar putea detensiona situația, adăugând că se așteaptă, într-o săptămână, transmiterea la Viena a unei scrisori cu un conținut clar referitor la felul în care această operațiune se va desfășura. Agenția Internațională pentru Energia Atomică este o organizație independentă, cu caracter interguvernamental, agenție specializată a ONU care servește ca punct focal global pentru cooperarea în domeniul nuclear, și asistă statele membre în planificarea și utilizarea științei și tehnologiei nucleare în scopuri pașnice și facilitează transferul de tehnologii pentru susținerea dezvoltării statelor membre.

La rândul său, Yukiya Amano a declarat că Agenția Internațională pentru Energie Atomică așteaptă scrisoarea din partea Iranului privind acordul încheiat cu Brazilia și Turcia pentru schimbul de uraniu. „Luni, 17 mai, am fost informat că o declarație a fost semnată între miniștrii din Iran, Turcia și Brazilia. Această declarație spune că Iranul va trimite o scrisoare AIEA într-o săptămână, aștept această comunicare scrisă”, a menționat Amano. Întrebat dacă acordul va contribui la detensionarea situației, directorul AIEA a evitat să dea un răspuns direct, menționând că trebuie să vadă comunicarea scrisă din partea Iranului. Directorul AIEA a salutat, de asemenea, „leadership-ul” Braziliei și Turciei în dosarul iranian.

Miniștrii de externe iranian, brazilian și turc, care au ajuns luni la un acord pentru ca Teheranul să trimită la Ankara majoritatea uraniului său slab îmbogățit, urmând să primească în schimb combustibil destinat reactorului de cercetare, au anunțat că vor trimite o scrisoare AIEA în termen de o săptămână pentru a declara că Iranul este gata pentru schimbul de combustibil. Purtătorul de cuvânt al MAE iranian, Ramin Mehmanparast, anunțase că circa 1.200 de kilograme de uraniu slab îmbogățit iranian vor fi trimise la Ankara, în schimbul a 120 de kilograme de uraniu îmbogățit 20%. Iranul a fost supus la presiuni pentru a pune capăt procesului de îmbogățire a uraniului, necesar atât pentru producția de electricitate, cât și pentru arme. Teheranul a respins în repetate rânduri cererea, subliniind că dezvoltă un program civil.

Secretarul de stat american Hillary Clinton a anunțat marți că Statele Unite, Rusia și China au ajuns la un acord privind adoptarea de noi sancțiuni împotriva Iranului. Presa de la Washington a anunțat miercuri că SUA a pus în circulație la Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluție ce ar impune o a patra rundă de sancțiuni vizând Iranul, care refuză să își suspende programul de îmbogățire a uraniului.

„După cum știți, în trecut, Franța și Federația Rusă au făcut oferte similare, respinse de partea iraniană. Sperăm că este vorba despre o intenție serioasă, asumată cu toată responsabilitatea, și nu doar de o mișcare tactică de eschivare în momentul în care o nouă rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la o posibilă înăsprire a regimului de sancțiuni contra Iranului este iminentă”, a adăugat Baconschi. Vizita lui Yukiya Amano reprezintă un prilej important pentru reconfirmarea colaborării excelente în domeniul nuclear civil între Agenție și România, pentru identificarea de noi oportunități de dezvoltare și diversificare a cooperării bilaterale, precum și pentru realizarea unor schimburi de opinii referitoare la teme de actualitate de pe agenda internațională de neproliferare nucleară, arată un comunicat al Ministerului român de Externe. Ministrul român l-a asigurat totodată pe directorul general al AIEA de „sprijinul necondiționat” al României pentru succesul misiunilor Agenției.

„Îi urez încă o dată domnului Amano mult succes în desfășurarea mandatului său extrem de important. Îl asigur de sprijinul necondiționat al autorităților române pentru succesul, vizibilitatea internațională și funcționarea efectivă a Agenției, mai ales că ne vom ocupa în interiorul boardului guvernatorilor și de chestiunea spinoasă a perspectivei bugetare a AIEA. Predecesorul domnului Amano avansase o propunere de creștere cu peste 23% a bugetului Agenției. Timpurile de criză prin care trece întreaga lume ne obligă să ne limităm aceste ambiții, dar sperăm ca, și cu contribuția esențială a SUA, AIEA să-și poată în continuare îndeplini misiunea pentru care a fost creată”, a mai spus Baconschi. La rândul său, directorul general al AIEA, Yukiya Amano, a spus că vizita sa în România este una plină de succes.

„Am fost foarte plăcut impresionat, iar România este un membru exemplar al AIEA”, a spus el. „Am fost, de asemenea, foarte plăcut impresionat să observ că România investește în tehnologia nucleară și în energia nucleară chiar și în aceste vremuri dificile, pentru că energia și tehnologia nu sunt pentru generația noastră, ci în beneficiul copiilor și nepoților noștri”, a spus Amano, care a adăugat că România joacă, de asemenea, un rol important în tehnologia de raze gama și laser.

Prezența înaltului oficial AIEA în țara noastră are loc în contextul în care, în perioada septembrie 2008 – septembrie 2010, România este stat membru în Consiliul Guvernatorilor AIEA, îndeplinind și funcția de vicepreședinte al acestui organism decizional. România este membru fondator al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică din 1957. Pe durata mandatului în Consiliul Guvernatorilor, România și-a propus promovarea programului nuclear național prin consolidarea credibilității acestuia. Totodată, a susținut inițiativele și demersurile menite să întărească siguranța și securitatea nucleară. În egală măsură, s-a implicat în

procesele de negocieri multilaterale, România fiind desemnată să conducă în 2009 negocierile la nivelul AIEA pentru convenirea bugetului AIEA pentru 2010 – 2011, iar în 2010, țara noastră a fost desemnată să gestioneze negocierile multilaterale menite să elaboreze Strategia pe Termen Mediu a AIEA (MTS), ciclul 2012 – 2017, arată comunicatul MAE. Protocolul adițional la acordul de garanții între România și AIEA, semnat la 11 iunie 1999, a intrat în vigoare la 7 iulie 2000. Începând cu 2007, România implementează sistemul integrat de garanții (de verificare) care permite monitorizarea în timp real a gestionării materialului nuclear.

„Prevenirea delincvenței juvenile”

Copiii reprezintă cel mai important avut al oricărei țări. Organizații internaționale au emis directive, au enunțat norme și principii care reglementează drepturile și obligațiile minorilor, dar și sancțiunile ce se pot aplica părinților în caz de nerespectare a legislației în vigoare.

În special după 1990, odată cu deschiderea României, au apărut și primele probleme: minorii au descoperit sălile de joc, discotecile și, ce e și mai rău, barurile. Cu toate că există acte normative care reglementează ordinea publică, intrarea minorilor în localurile unde se comercializează alcool și tutun fiind interzisă, se pare că nu au efect.

Statisticile prezentate de autoritățile abilitate sunt din ce în ce mai îngrijorătoare: consumul de droguri și tutun a crescut în rândul minorilor, iar reprezentații Poliției adună elevii, care ar trebui să se afle la cursuri, din baruri și terase.

Fapt incontestabil, fenomenele de violență și de delincvență în rândul minorilor există de mulți ani în țările europene, sub forme recurente. În general, aceste fenomene au fost percepute ca forme de patologie socială. În prezent, în schimb, ele sunt definite mai curând ca elemente de insecuritate.

Trebuie menționat că sporirea actelor de violență – acte de distrugere și de vandalism, bătăi și agresiuni, furturi însoțite de violență, violuri etc. – nu se manifestă exclusiv în rândul tinerilor, epoca noastră fiind marcată de o recrudescență a violenței. Cu toate acestea, vârsta persoanelor care comit acte de violență urbană constituie un factor important de înțelegere și de soluționare a fenomenului, proporția minorilor și adulților tineri fiind, într-adevăr, considerabilă. Din perspectiva unei abordări preventive, este necesar să se acorde o atenție specială unor soluții permanente orientate.

Violența juvenilă își are cauza într-o anumită lipsă de coeziune socială, legată de o criză a sentimentului cetățenesc la nivelul orașelor. Spațiul public, a cărui principală caracteristică este coexistența unor cetățeni foarte diferiți, necesită respectarea unor reguli comune, care urmăresc protejarea libertăților individuale. Metropolele se confruntă însă cu fragila coabitare a unor grupuri de populație bazate pe coduri și culturi diverse, prin urmare diferite unele de altele, ceea ce poate determina fragilizarea legăturilor sociale și a anumitor relații de solidaritate.

Se impune un răspuns interinstituțional și multifactorial, care să permită punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire eficace și utile pentru toți actorii implicați în mod direct sau indirect: poliția, justiția, serviciile sociale, aspectele privind locuințele, ocuparea forței de muncă sau educația. Autoritățile locale capătă, totodată, o importanță deosebită în această privință, competențele acestora exprimându-se, în special, în definirea spațiilor urbane și a serviciilor oferite cetățenilor.

„Guvernul face publicitate mincinoasă pe bani publici” Astăzi, de Ziua Mondială fără Tutun, urarea cea mai vehiculată ar trebui să fie tocmai Directiva CE 89/622/CEE, conform căreia tutunul dăunează grav sănătății celor care îl consumă, dar și celor din jur. În armonie cu acest mesaj, o campanie inițiată de Ministerul Administrației și Internelor își propune să descurajeze nu consumul de nicotină, ci contrabanda cu țigări.

Publicitate mincinoasă pe bani publici, mesajele pun un semn de echivalență între contrabandă și infracțiune, în condițiile în care e binecunoscut faptul că vânzarea sau distribuirea de țigări contrafăcute sau fără timbru fiscal constituie, în baza actualei legi, o simplă contravenție, nicidecum o infracțiune. Aparent insesizabilă, distincția este majoră, ea realizând, metaforic vorbind, saltul de la amendă la dosar penal pentru cei care introduc sau comercializează marfă netimbrată, contrafăcută, adusă, via duty-free-uri sau nu, din Republica Moldova, Ucraina sau Serbia, ba chiar din China.

Astfel, în încercarea de a stopa rata contrabandei cu țigări care a atins în 2010, în condițiile majorării prețurilor și a scăderii salariilor, aproape 40% din consumul național, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de circa 700 de milioane de euro, Ministerul Administrației și Internelor s-a mobilizat glorios, servind cetățenilor, în pauzele de la televiziune, felii siropoase de spoturi anticontrabandistice. Cam în contratimp și cam în contrasens, am spune, dacă avem luciditatea de a accepta că nu spoturile publicitare (și acelea eronate) din bani publici vor rezolva problema, ci mobilizarea reală a autorităților în domeniu. Altfel, meditând la costurile unei asemenea campanii și așteptându-i emoționați efectele, nu ne rămâne decât să proiectăm niște viitoare spoturi care să descurajeze contrabanda cu ananas și banane, cu ghiocei sau cu usturoi chinezesc. Pe principiul maximei eficiențe, nu-i așa?

„Copiii noștri, încă o generație de sacrificiu”

Această săptămână a debutat cu dovada clară a faptului că PDL, președintele Băsescu și Cabinetul Boc, nu muncesc pentru bunăstarea românilor, cu dovada clară că cei care conduc astăzi România nu sunt partenerii noștri, nu sunt cei care se gândesc la binele comun al românilor, ci sunt adversarii noștri, cei care vor să ia pielea de pe români în favoarea clientelei lor.

Luni a fost ziua în care românii au văzut adevărata față a celor care, de șase ani de zile, ne mint spunându-ne că vom trăi bine. În realitate, nu numai că nu vom trăi bine, dar aproape că nu vom mai reuși să supraviețuim.

Astăzi este marți, ziua în care dezbatem moțiunea colegilor de la PNL, dar, să nu uităm, este și Ziua Copilului. O zi destinată frumuseții și purității, o zi în care măcar cei mici ar trebui să simtă, din plin, bucuriile acestei vieți.

Majoritatea dintre noi avem copii și am considerat că peste această zi nu merită să trecem fără a o marca și la nivelul Parlamentului.

Pe data de 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Convenția Drepturilor Copilului care statuează o serie de drepturi fundamentale de care ar trebui să se bucure copiii din întreaga lume. Printre acestea: „dreptul de a primi o educație”, „dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate”, „dreptul de a fi protejat împotriva exploatării”, „dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală,

morală și socială”, „dreptul de a beneficia de asistență socială”.

V-am citit toate aceste drepturi de care ar trebui să beneficieze copiii pentru a vă aduce aminte cât de nedrept este statul român și cât de mult le sunt încălcate drepturile copiilor.

Dacă Parlamentul a devenit ușor-ușor o anexă guvernamentală și vinovatul de serviciu pentru orice eșec al actualei puteri, măcar să le spunem acestor domni cum calcă în picioare și drepturile celor mai nevinovate și neajutorate ființe de pe această lume – copiii.

Dreptul la educație este un drept de care Băsescu, Guvernul și Ministerul Educației nu sunt preocupați. Băsescu vede numai „tâmpiți” ieșiți de pe băncile școlilor, iar Ministerul Educației privește nepăsător cum crește abandonul școlar, de la an la an. Conform datelor Institutului de Științe ale Educației, pe durata unui ciclu școlar de opt ani, din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs. În anul școlar 2004–2005 au abandonat cursurile primare și gimnaziale aproape 33.000 de elevi, iar în anul școlar 2007–2008, abandonul școlar în România a fost de 2%, ceea ce a făcut ca România să fie pe locul trei, din Uniunea Europeană, într-un top negativ al abandonului școlar. În anul școlar 2008–-2009, peste tot în țară, abandonul școlar a fost, de asemenea, în creștere. UNICEF a atras atenția, de curând, în legătură cu faptul că efectele crizei vor duce, printre altele, și la creșterea numărului copiilor care vor renunța la școală.

În același timp, ar trebui făcute studii pentru a se vedea cât de bulversați sunt copiii în legătură cu modificările care se aduc an de an legilor educației. Pentru că, trebuie spus și faptul că elevii, copiii noștri, nu mai știu ce să învețe, deoarece totul se schimbă, de la an la an.

Iată, așadar, cum este respectat, în România, dreptul la educație și cum, mai devreme sau mai târziu, fiecărui copil căruia i se refuză dreptul de a se educa i se va călca în picioare și dreptul de a fi protejat împotriva exploatării prin muncă sau prin alte forme de exploatare.

Convenția Drepturilor Copilului mai prevede, printre altele, și dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate. De nenumărate ori am arătat faptul că sistemul sanitar din România este în colaps și că programele naționale nu mai sunt finanțate, iar cei mai afectați de subfinanțarea acestui sistem sunt copiii și pensionarii.

Îi întreb pe guvernanți: ce vină are un copil de 3 luni că statul român nu este capabil să îi ofere, gratuit, vaccinul pe care el trebuie să îl facă sau ce vină are un copil de 3 săptămâni că statul român nu este în stare să îi ofere laptele praf de care are nevoie și pe care acest stat s-a obligat să îl furnizeze bebelușilor prin Legea nr. 321/2001 privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni? Este o întrebare retorică. Desigur, singurii vinovați sunt cei cărora le pasă atât de puțin de problemele cu care se confruntă românii, dar sunt atât de preocupați să ia pielea de pe acest popor cu o singură dorință: să își cumpere ei sau ele genți de lux, mașini de lux, ceasuri de lux și să plătească pentru toate acestea taxe la fel ca restul românilor, cei care merg cu metroul sau RATB-ul sau cei care merg prin trei-patru farmacii, doar vor găsi medicamente mai ieftine.

Am vrut să vorbesc astăzi, de Ziua Copilului, despre drepturile acestora și despre modul grosolan în care se încalcă aceste drepturi pentru că doresc să atrag atenția și asupra unui alt aspect: acesta este doar începutul! La cât de incapabili sunt PDL-iștii care ne conduc astăzi, abandonul școlar nu va fi redus, ci va crește, iar programele naționale prin care bebelușii beneficiază de laptele praf sau vaccinurile gratuite vor deveni doar o amintire.

Sigur, acestea sunt doar câteva exemple ale rezultatelor dezastruoase pe care această guvernare le va genera în România în anii care urmează.

Am făcut această declarație pentru că eu cred că pot exista și soluții, altele decât cele prin care Băsescu și PDL vor să ia pielea de pe români. Am spus-o și o repet: trebuiau să colecteze accizele la produsele alcoolice, la tutun și la benzină în perioada noiembrie-decembrie 2009 pentru a aduce bani la buget, trebuiau și trebuie și acum să oprească contrabanda și să oprească evaziunea fiscală făcută de marii afaceriști. Nu este posibil ca un mic om de afaceri din Panciu, care nu este membru PDL, să fie controlat și de Garda Financiară și de Direcția de Finanțe de două ori pe lună, iar marii afaceriști, cei care cotizează la PDL sau care au candidat pe listele PDL să facă afaceri de sute de milioane de euro și să nu îi întrebe nimeni de sănătate.

Nu este normal ca cel care are un ceas de 10.000 euro să nu plătească niciun fel de taxe suplimentare, în timp ce copiii noștri nu mai pot merge la școală pentru că părinții nu-și permit să le cumpere pantofi și rechizite școlare, la fel cum nefiresc este ca spitalele și cabinetele medicilor de familie să nu aibă medicamentele de bază pe stoc, iar alții să își cumpere case de vacanță pe la Cannes sau prin Palma de Mallorca și să nu fie impozitați suplimentar.

Cred că multe dintre principiile care stau la baza funcționării statului român sunt greșite. Dar, mai grav este că Băsescu și PDL se cred zei pe pământ și, fără să se consulte, fără să întrebe, vor să ia o serie de măsuri care vor face ca statul nostru să fie și mai nedrept cu cei mulți, vor face ca numărul săracilor să crească și mai mult, iar averile celor bogați să crească proporțional cu sărăcia care va cuprinde România.

Din păcate, cei mai afectați de toate aceste decizii vor fi copiii noștri care, an de an, vor gusta din pâinea amară a sacrificiului și a lipsei de bunăstare. În loc de bucurii, vom da copiilor noștri doar speranța într-un viitor puțin mai bun, vom încerca să le arătăm „luminița de la capătul tunelului” și îi vom consola că sunt generație de sacrificiu, așa cum suntem toți, de zeci de ani încoace, numai generații de sacrificiu.

„Sistemul unitar de pensii publice”

De câteva luni, una dintre temele preferate ale actualei majorități parlamentare constă în culpabilizarea opoziției pentru ritmul lent în care se dezbate Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, inițiat de Guvern și transmis Parlamentului spre dezbatere în a doua jumătate a lunii februarie.

Totuși, un proiect de lege de importanța acestuia, care va afecta peste 5 milioane de cetățeni, nu se dezbate pe genunchi, așa cum ne-a obișnuit Guvernul Boc că pot fi adoptate ordonanțele de urgență, doar pentru ca, ulterior, acestea să fie desființate de Curtea Constituțională.

Abia în ultimele zile am reușit să întrevăd miza ascunsă a grabei cu care majoritatea parlamentară dorea trecerea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice prin Parlament. Abia după ce domnul președinte-premier Băsescu a anunțat măsurile așa-zis anticriză, mi-am dat seama de lipsa de profesionalism a guvernanților.

După ce anunțata reducere de 15% a tuturor pensiilor a fost făcută publică, am realizat că Parlamentul dezbate o

lege inițiată de Guvern, pe care același Guvern o modifică înainte de a fi adoptată.

În acest context, există două ipoteze: fie majoritatea preconiza adoptarea acestor măsuri și tocmai acesta era motivul pentru care a făcut presiuni constante pentru urgentarea procedurilor parlamentare de dezbatere a legii, astfel încât măsura de scădere a pensiilor cu 15% să fie o măsură suplimentară care să se aplice pensiilor deja micșorate după adoptarea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, fie majoritatea a căzut în capcana propriilor inadvertențe legislative, ajungând să își asume răspunderea pentru o măsură care modifică propria viziune asupra sistemului unitar de pensii publice.

În oricare dintre situații, un fapt este cert, și anume acela că Guvernul a pus Parlamentul în postura, fără precedent în ultimii 20 de ani, de a dezbate o lege care se modifică înainte de adoptare, prin asumarea răspunderii pe o altă lege.

Aștept cu interes poziția oficială a Guvernului cu privire la acest aspect, dar și soluția juridică pe care Guvernul o are în vedere pentru reglementarea corectă a măsurilor de reducere a pensiilor cu 15% înainte, dar și după adoptarea Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, mai ales că, de câteva săptămâni, Guvernul refuză soluția cea mai evidentă și mai simplă, respectiv demisia motivată de incapacitatea de a guverna.

„Primarul – om de partid sau harnic gospodar?”

Instituția Primăriei este una dintre cele mai vechi instituții administrative din lume și reprezintă esența organizării vieții sociale și economice a unei unități teritoriale, fie ea comună, municipiu sau oraș. În România, în temeiul legislației în vigoare, administrația publică se organizează și funcționează bazându-se pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

Primarii gestionează resursele împreună cu consilierii locali și soluționează, în numele și în interesul comunităților locale pe care le reprezintă, toate problemele care apar.

Legea prevede că primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a Constituției țării, precum și punerea în aplicare a legilor. El trebuie să ia măsuri pentru prevenirea și limitarea urmărilor eventualelor calamități, a catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, mobilizând pentru aceasta populația, agenții economici și instituțiile publice. Tot primăria este cea care trebuie să asigure respectarea planului urbanistic, întreținerea și repararea drumurilor publice, funcționarea serviciilor de stare civilă, asistență și ajutor social.

Toate aceste activități și responsabilități care îi revin primarului presupun din partea acestuia un cumul de cunoștințe, calități și abilități intelectuale, psihice și fizice, la un nivel mult mai înalt față de cel al unui om obișnuit.

Iată care este motivul pentru care actul alegerii sale în această funcție incumbă o imensă responsabilitate din partea electoratului aparținând comunității respective. Pentru fiecare dintre noi, participarea la vot este una dintre expresiile concentrate ale democrației directe. Exprimarea votului este un drept, dar, în același timp, și o îndatorire cetățenească de care depinde desemnarea în fruntea comunităților a acelor cetățeni care să reprezinte în mod real interesele obștei, care să lupte pentru realizarea doleanțelor legitime ale concetățenilor, care să-și dedice eforturile bunului mers al vieții sociale și economice a localității în care trăiesc. De aceea, apatia politică și absenteismul cetățenilor nu fac decât să netezească drumul veleitarilor politici, al celor care prin ajungerea la demnități nu urmăresc decât satisfacerea intereselor personale sau de grup. Calea acestora trebuie barată prin mijloace pașnice, democratice. În fruntea comunităților locale trebuie aleși cetățenii care merită respectul și care se bucură de încrederea tuturor locuitorilor, cei care sunt hotărâți să pună umărul la înlăturarea greutăților zilnice, să contribuie la eliminarea birocrației și la eradicarea corupției din viața socială a localității.

De acord, exercițiul democratic se învață în timp. Nu trebuie să vorbim despre alegeri doar în preajma acestora, din interes. Cetățenii trebuie să fie informați, în primul rând să se prezinte la vot pentru a nu îi lăsa pe alții să hotărască pentru ei, apoi să își exercite dreptul de a alege în cunoștință de cauză. Oamenii sunt datori să vegheze ei înșiși la corectitudinea desfășurării procesului electoral.

Ne confruntăm în prezent cu o criză a încrederii. Neîncrederea este rezultatul conflictului dintre ambițiile politice, care sunt, de fapt, interese individuale ale politicienilor pentru care populația plătește la un moment dat polița ajunsă la scadență. Încrederea este motorul democrației. Aceasta este cea care promovează la putere forțele capabile să dezvolte statul de drept și o economie de piață funcțională. Atrag atenția că acest mecanism este frânat acum de obediență, de intimidare și de dependența față de anumite interese. De aceea, soluția este o urgentă însănătoșire a clasei politice și a mediului politic în general, concomitent cu dezvoltarea societății civile, care este expresia organizată a forței și voinței populației. Politicul este cel care trebuie să își schimbe mentalitatea în primul rând și pentru aceasta el trebuie să accepte o reformă.

Toate acestea nu sunt posibile cu o clasă politică imună la problemele comunității, ci cu una nouă, sănătoasă, legitimată de cetățeni informați și implicați în structurile unei societăți civile organizate, coerente și stabile. Numai astfel se va rezolva conflictul dintre ambițiile politice și nevoile societății, numai astfel se va reinstaura mult dorita și absolut necesara încredere.

„Traian Băsescu și clientela politică”

În esență, bugetul finanțează proiecte de investiții prin diverse companii publice. Lucrările sunt, de regulă, acordate localităților cu primari PDL. Aceștia au dezvoltat metode prin care contractele ajung la firmele clientelei politice. Pentru ca toată lumea să fie mulțumită, prețurile de execuție sunt de trei-patru ori mai mari decât ar trebui.

Omul muncii din România plătește distracția, iar când nu mai sunt bani la buget, i se spune senin că trebuie să strângă cureaua. De ce ar trebui ca pensionarul, profesorul sau funcționarul să fie acum solidari cu jefuitorii din sistem? Domnul Traian Băsescu a ajuns președinte ca adversar neînfricat al „statului ticăloșit”. După atâta amar de vreme, vine Monica Macovei și ne spune că statul e la fel de ticăloșit. Și populația care plătește la vremuri de criză ce vină are?

Este evident că nu există nicio șansă pentru a spera la solidaritate socială într-o lume atât de putredă. Oamenilor li se cere să accepte sacrificii, dar nu a venit premierulpreședinte să propună un program de eliberare a statului din mâinile celor care îl țin captiv și scot miliarde din banii de răscumpărare. Singura parte bună a acestei crize este că românul poate învăța, în sfârșit, că demagogia și minciuna nu au cum să țină de foame.

*

„Gestionarea programelor cu fonduri europene”

Cheltuirea banilor din fondurile europene este o problemă încă nerezolvată în România. Guvernul declara că există ceva probleme în acest domeniu, dar că lucrurile merg spre bine. Întreb retoric cum merg spre bine dacă România se află pe penultimul loc după Grecia, cu 14,1%, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de 27%?

Nu există un organism care să tragă la răspundere agențiile, ministerele sau autoritățile locale care nu cheltuiesc așa cum trebuie banii. Gestionarea programelor cu fonduri europene este stânjenită de slaba comunicare public-privat și de lipsa transparenței, dovedite pe parcursul întregului proces decizional.

România ar putea pierde unica șansă pe care ar fi putut-o avea pentru ieșirea din recesiune, un prim pas fiind blocarea recentă a unei plăți în valoare de 8 milioane de euro destinate beneficiarilor români de către Comisia Europeană.

Acest Guvern nu gestionează așa cum trebuie nici banul public, nici banul venit din fondurile europene. Cei vinovați pentru pierderea atâtor finanțări europene trebuie să fie sancționați și destituiți din funcțiile pe care le dețin.

*

„Pensia minimă este discutată în stare de ebrietate de către președinte”

O temă precum pensia minimă în România este discutată de Domnia Sa „în stare de ebrietate” sau, în orice caz, „sub influența băuturilor alcoolice”. Cum este admisibil ca un președinte să glumească în felul acesta cu lucruri care sunt dramatice, care țin de supraviețuirea a milioane de oameni.

Cei care și-au făcut speranțe că se va acționa de către președinte și Guvern, președintele fiind astăzi adevăratul Guvern al României, și-au făcut iluzii. În România contează, de o bucată bună de vreme, voința unui singur om, în ciuda semnalelor date de societatea românească.

Lunga expunere televizată a președintelui nu a sesizat nicio referire la reducerea cheltuielilor din bani publici ale clientelei, deși discursul a trecut la subiectul despre modul în care intră în țară flori și legume, despre comerțul cu ananas. Traian Băsescu va face ce va dori, abuziv, discreționar, incompetent și cu rea-credință, va merge în continuare cu clientela sa politică.

Deși umblă de vreo șase ani cu steagul dreptății în mână, ne spune pur și simplu în față, la ceas târziu, că nu face ce ar trebui să facă pentru a pune ordine în lucruri necinstite sau ilegale, ci face șantaj la televizor.

România este o țară din UE, unde președintele spune public că era beat când a hotărât asupra pensiei minime, că știe ce furturi se petrec sub oblăduirea șefilor Poliției de frontieră și că nu ia măsuri.

O țară în care președintele preferă să taie din pensiile câtorva milioane de oameni, ceea ce nu s-a întâmplat în nicio țară din UE aflată în criză, în loc să clintească un leu de la clientela sa, de la Udrea, de la Berceanu, de la Videanu... *

„Președintele României, responsabil de situația actuală” Este de necontestat faptul că România este într-o situație fără precedent. Responsabilitatea clară pentru situația în care ne aflăm aparține domnului Președinte al României și domnului prim-ministru, dat fiind faptul că au avut și au în prezent toate pârghiile de putere din România.

Traian Băsescu a numit persoanele care să formeze guverne și care să dea direcție guvernării în ultimii 6 ani. A acceptat împreună cu actualul Guvern să prezinte date false privind atât situația exactă a economiei, cât și perspectivele reale privind datoriile publice. A tolerat folosirea banilor împrumutați de la FMI, precum și de la bănci într-o modalitate care în orice țară normală ar trebui să ducă la răspunderea politică și juridică a miniștrilor responsabili.

Iar acum a venit în fața oamenilor să ceară solidaritate. Traian Băsescu produce un genocid social prin măsurile propuse. Nu ajută economia să crească, ci sunt puși cei cu venituri mici să acopere gaura produsă de mafioții lui: Berceanu, Blaga și Videanu. Președintele Băsescu instigă la crearea unei Românii SRL, adică un Stat cu Răspundere Limitată. Rolul statului este social, iar răspunderea statului trebuie să fie mai mare față de cei slabi.

De 6 ani este șeful „omului gras” care fură din bugetul statului, iar acesta nu e format din profesori, medici sau militari, ci din clientela politică a PDL, care a început să fure din banii publici și acum vor să scape de răspundere. PDL nu a făcut absolut nimic pentru a lupta împotriva declanșării crizei. Actuala putere a adâncit România în criză prin inacțiune și prin căpușarea banului public.

## „Starea jalnică a economiei românești”

În timp ce criza internațională este gradual resorbită, România se afundă tot mai mult într-o profundă criză internă. Starea jalnică a economiei românești are mai multe cauze principale.

Pentru a nu-și pune în pericol realegerea din funcția de Președinte al României, Traian Băsescu a amânat asanarea finanțelor publice și a tolerat și susținut minciuni privind situația reală a economiei. Miniștrii PDL care au în gestiune domeniile economice sunt profund incompetenți și/sau profund corupți, eșuând lamentabil în realizarea unor politici pentru relansarea economiei.

Pe fondul unei creșteri economice nesănătoase, pe datorie externă, între 2005 și 2008, având venituri bugetare în creștere, puterea de dreapta a sporit personalul bugetar, în general pe criterii clientelare, de la 900.000 persoane în 2004 (câți a lăsat Guvernarea PSD) la 1.400.000 persoane în 2008, respectiv cu 55% mai mult.

Cheltuielile bugetare continuă să crească, în ciuda evidentei necesități de a le reduce, chiar și în ultimele luni, iar ținta a fost proiecte absurd construite, precum alocarea a 10 milioane de euro pentru construcția unui patinoar, cost dublu decât unul similar în țările din Europa, a 45 de milioane de euro pentru un stadion în Cluj, proiectarea unui site de 500 milioane de euro sau înlocuirile aberante de borduri, și exemplele pot continua.

O mână de români „de dreapta” doresc un capitalism „pe seama semenilor”, realizându-se capitalizarea unor grupuri economice și politice de dreapta prin decapitalizarea, sărăcirea restului populației. Aceasta după ce tuturor românilor li se promisese în 2005 că vor trăi bine, iar în 2009 li s-a spus că vor trăi într-un stat de drept, iar după cum decurg lucrurile ei trăiesc într-un „stat de drepți”.

## „25 mai – Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți”

Familia este elementul vital în formarea micuților, dar, din păcate, problemele actuale îi obligă pe părinți să se concentreze pe satisfacerea nevoilor de bază, educarea propriilor copii trecând deseori pe plan secund.

Sărăcia produce frustrări în primul rând adolescenților, lipsa de comunicare în familie sau pretențiile exagerate ale părinților fiind doar câteva dintre situațiile care favorizează fuga copiilor de acasă.

Peste 90% din cei 3.259 de copii dispăruți în perioada aprilie 2009 – aprilie 2010 au fugit de acasă sau din centrele de ocrotire. Nimeni nu poate ști ce e în sufletul lor atunci când pleacă sau când nu se mai pot întoarce acasă. În cifre, totalul disparițiilor înregistrate în România nu înseamnă nici mult, nici puțin. Criza economică, o povară pentru familiile defavorizate, le-ar putea înmulți.

Introducerea unor sisteme de alertă privind copiii și punerea cât mai repede în funcțiune a unei linii telefonice de urgență destinată semnalării copiilor dispăruți pot preveni astfel de tragedii.

„Scrisoare deschisă adresată parlamentarilor clujeni”

Am adresat o scrisoare-deschisă tuturor parlamentarilor clujeni prin care le solicit să nu semneze și să nu voteze o viitoare moțiune de cenzură împotriva premierului Emil Boc, întrucât acest lucru ar însemna un vot împotriva Clujului.

Lăsând la o parte apartenența politică, invit parlamentarii de Cluj la o porție de rațiune atunci când vor fi puși în situația de a alege între continuarea proiectelor pentru Cluj sau stoparea lor de la sursă.

Mai presus de interesele politice trebuie să primeze interesul cetățenilor clujeni. Parlamentarii clujeni reprezintă în primul rând Clujul, iar Emil Boc este persoana care militează pentru Cluj și pentru clujeni.

Evenimentele din ultimele luni au condus la o degradare a imaginii Guvernului, dar trebuie să abordăm realist situația: pentru Cluj, omul politic Emil Boc și-a lăsat amprenta. Realizările lui le simțim fiecare dintre noi atunci când mergem cu mașina pe străzi modernizate, când folosim autostrada sau când ne amintim de traficul greu care trecea poate prin fața geamului și care acum e deviat pe centurile ocolitoare. Din momentul apariției pe scena politică a domnului Emil Boc, mai întâi prin funcția de primar, și apoi ca premier, economia Clujului a cunoscut cea mai prosperă perioadă din ultimii 20 de ani. Stadionul municipal, autostrada, centurile ocolitoare, spitalul regional de urgență, parking-urile, Filarmonica Transilvania, aeroportul, salina Turda, băile Cojocna și Dej, investițiile străine, dezvoltarea imobiliară, sunt doar câteva file din istoria recentă a Clujului. Toate aceste realizări și proiecte s-au petrecut într-un timp relativ scurt, printr-un parteneriat între primar, președintele Consiliului județean și Guvernul României. Nu putem ignora faptul ca am avut un ajutor constant de la București prin intermediul premierului Emil Boc.

Puntea dintre politic și economic e atât de fragilă încât se poate rupe oricând, cu consecințe directe asupra cetățenilor. Criza politică a costat deja România prea mult. Timpul înseamnă bani. S-a ajuns mai departe decât ne-am fi imaginat. Continuarea alături de un premier implicat direct în măsurile de reformă reprezintă singura soluție de ieșire din această situație.

De la cetățenii fără simpatii politice până la aleșii locali sau parlamentari, toți avem nevoie de o viziune și un obiectiv realizabil unic, și anume, prosperitatea orașului și a județului.

Solicit tuturor parlamentarilor de Cluj să facă front comun și să strângă rândurile în jurul premierului, astfel încât niciun clujean să nu semneze și să nu voteze o viitoare moțiune îndreptată împotriva premierului Emil Boc.

„Un proiect pentru România”

Înțelepciunea românilor a fost mai puternică decât manipularea politică. Greva generală nu a aruncat România în haos așa cum și-ar fi dorit PSD și PNL. Nici nu a făcut să curgă sânge pe străzi, doar lacrimi, și noi am recepționat mesajele populației nemulțumite.

Criza economică lovește fără părtinire. Știm că este foarte greu, știm că nivelul de trai al românilor s-a deteriorat, dar recesiunea poate fi depășită doar dacă rămânem împreună. Câte guverne au avut curajul, în ultimii 20 de ani, să spună adevărul românilor? O problemă poate fi rezolvată doar atunci când știi că ai o problemă.

Iar noi avem o mare problemă, la agravarea căreia au contribuit mai ales guvernele anterioare. Economia românească nu a duduit niciodată, dar ar fi putut merge cum trebuie dacă, în 2007 și 2008, PNL și PSD, aflate într-o alianță pe cât de nefirească pe atât de rapace, nu și-ar fi bătut joc de banii românilor. Zeci de miliarde de euro au fost risipite în acea perioadă pe pomeni electorale, și nu pe sprijinirea economiei reale. Un exemplu? Numărul de asistați sociali a crescut în acei ani, deși economia avea o mare nevoie de forță de muncă. Descurajarea muncii a fost efectul cel mai perfid al alianței electorale dintre PNL și PSD.

Setul de măsuri dureroase propus de Cabinetul Emil Boc are drept obiectiv ieșirea României din criza economică. Următoarele șase luni sunt esențiale pentru atingerea acestei ținte, dar trebuie să rămânem împreună, împreună și la bine, și la greu.

Știm că PSD și PNL se laudă că sunt doldora de soluții. Oare de ce nu le-au aplicat când erau la guvernare? Și de ce, la televizor, liderii celor două partide nu fac altceva decât să-și încordeze mușchii unul în fața celuilalt și amândoi în fața românilor? Am văzut că au tranșat deja o problemă foarte importantă pentru țară: PSD ar fi singurul partid de stânga, iar PNL ar fi singurul partid de dreapta. Eu știu un singur lucru: PDL este singurul partid aflat în mijlocul românilor! În vremuri de criză nu pozezi la televizor, ci ești alături de oameni. Propui soluții, vii cu proiecte, te zbați pentru a rezolva problemele.

Singura soluție a PSD și PNL sunt moțiunile de cenzură. Adică tot o metodă de a lovi în stabilitatea țării. Dacă nu le-a mers cu greva generală, poate le vor fi utile moțiunile de cenzură. Se fac eforturi demne de o cauză mai bună pentru a transforma România într-o altă Grecie.

Și, pentru că tot veni vorba de Grecia, un sfat pentru toți românii: feriți-vă de PSD-iști și liberali mai ales când aceștia promit daruri!

Ați văzut cât de otrăvite le-au fost darurile!

„Adio, zâmbete de copii! 1 Iunie 2010, o sărbătoare amară”

„Politica este când mai mulți oameni se întâlnesc și vorbesc foarte mult”, a răspuns un copil de 8 ani la întrebarea ce este politica. Nimic mai adevărat, nu-i așa? Ne întâlnim zi de zi în Parlament, în Guvern, în sediile de partide și vorbim. Vorbim la întruniri publice, vorbim în campania electorală, vorbim la televizor. Unii dintre noi, prea puțini însă, ne și străduim să facem ceva pentru cei care ne-au ales: părinții și bunicii copiilor. Astăzi, însă, în fruntea României, sunt acei politicieni care iau decizii fără să țină cont de nevoile părinților, bunicilor, copiilor.

Din păcate, 1 iunie 2010 este o sărbătoare amară. Părinții și bunicii copiilor au de suferit: pierd din salariu și din pensie banii care li s-au cuvenit până acum. Fac calcule cu disperare dacă le vor mai ajunge banii pentru întreținere, mâncare, haine, transport... 1 iunie 2010 este o zi tristă. Și dacă părinții și bunicii sunt triști, deznădăjduiți, atunci cum

sunt copiii și nepoții lor? Câți bani le vor rămâne părinților și bunicilor pentru educația copiilor? Pentru rechizite școlare, pentru cărți, pentru hăinuțe, pentru jucării, pentru a-i putea duce la grădiniță și la școală?

N-am să vorbesc astăzi despre statisticile privind abandonul școlar, despre faptul că bătaia nu este ruptă din rai, despre orfani sau despre copiii rămași în plata Domnului după ce părinții lor au plecat la muncă în străinătate. Cifrele sunt și ele alarmante. Și, în loc să găsească soluții economice reale, viabile, pentru ca părinții și bunicii să ducă un trai decent, Guvernul PDL face exact contrariul: înfometează populația și îi condamnă pe copii la o viață mizeră.

Acest lucru se întâmplă în ciuda solicitărilor, dacă este să o amintesc doar pe cea a Comitetului ONU care recomandă ca statul să asigure alocări bugetare corespunzătoare în vederea implementării integrale a strategiei naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului.

Comitetul ONU recomandă ca statul-parte să revizuiască statutul și eficiența instituției Avocatului Poporului în domeniul promovării și protecției drepturilor copilului întrucât acest organism trebuie să beneficieze de toate resursele umane și financiare în ceea ce privește capacitatea sa de a primi și de a examina plângeri de la sau în numele copiilor, legate de violarea drepturilor acestora. De asemenea, Comitetul ONU recomandă ca statul parte să realizeze în continuare eforturi pentru înființarea unei instituții independente a Avocatului Copilului.

Iată doar o măsură pe care actualii guvernanți o pot lua pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor. Numai că, dincolo de aceste recomandări, de necesitatea de a avea legi bune și clare care să-i protejeze pe copii, astăzi, altele sunt îngrijorările majore. Cea mai mare este grija zilei de mâine. Îmi povestea o doamnă profesoară că pe vremea lui Ceaușescu îi leșina în clasă, din când în când, câte un copil, de foame. Nici nu vreau să-mi imaginez că aceste scene se pot repeta în România secolului XXI. Dar, din păcate, se pare că spre acest tablou sinistru ne îndreptăm.

Astăzi, 1 iunie 2010, încerc doar să-mi imaginez câți copii vor primi o jucărie de ziua lor. Un zâmbet, o vorbă bună, o bomboană sau o carte. Probabil foarte puțini! Cei mai mulți nici nu vor ști că astăzi e ziua lor, ziua în care fiecare copil ar trebui iubit și respectat atât de părinți și bunici, cât și de cei care le hotărăsc, dintr-un condei, viitorul.

„Politica este când mai mulți oameni se întâlnesc și vorbesc foarte mult”, a răspuns un copil de 8 ani la întrebarea ce este politica. Întrebați-i acum, vă rog, pe părinții și bunicii acestui copil ce este politica. Răspunsul lor vă va cutremura, probabil. Deși, ce s-ar mai putea spune când Băsescu și Boc, uitându-se spre popor, au spus, și acum acționează în consecință: „Un fleac, i-am ciuruit!”

„Greaua moștenire a Guvernului Boc”

În ultima vreme, speriați de consecințele propriilor acțiuni iresponsabile, în încercarea de a deturna atenția de la haosul generalizat din țară și de la subiectele care îi ard pe români la buzunare, democrat-liberalii fac apel constant la „greaua moștenire” lăsată de liberali. Nu este zi, nu este intervenție televizată lăsată de la Dumnezeu în care greaua moștenire liberală să nu fie invocată de către democrat liberali, ca motiv unic al incompetenței actualului Guvern. Complet rupți de realitate, aceștia încearcă să convingă poporul român cât de rău era în urmă cu un an jumătate–doi, când, de fapt, lucrurile mergeau bine, și cât de bine e acum, când, în realitate, România e aproape de faliment. Aceste declarații nu pot fi luate în serios, pentru că este clar că guvernanții au pierdut de mult contactul cu oamenii, cu românii de rând, motiv pentru care vor deveni, în scurt timp, istorie.

Dar să vedem cum va arăta greaua moștenire a Guvernului Boc, odată ce actualul Executiv va dispărea.

Nu cred că, după plecarea Guvernului, România mai are șansa de a reveni în timp util la starea de normalitate de dinainte de a trăi această catastrofă. Efectele devastatoare ale mișcărilor greșite din economie se simt deja și lucrurile nu par să se îmbunătățească în viitorul apropiat. Pentru mulți dintre români, vremurile în care trăim seamănă din ce în ce mai mult cu penuria anilor ’80 când, în aceeași măsură, poporul a trebuit să se sacrifice pentru nepriceperea și nebunia conducătorilor și pentru a plăti datoriile externe ale țării.

Rana deschisă de acești ani de sărăcie, amenințări și batjocură nu se va vindeca în curând, chiar dacă guvernanții vor pleca mâine. În urmă vor rămâne doar ură, mizerie, sărăcie și umilință, sentimente pe care ei înșiși le-au sădit, cu atâta sârg, în inimile românilor.

În urma lor, va rămâne o bolnăvicioasă dependență între generații, care ne va dezumaniza. Părinții pensionari, neputându-se susține financiar, vor depinde exclusiv de ajutorul copiilor. De cealaltă parte, tinerii nu își vor mai permite să crească copii sau să se bucure de viață. Emigrarea va atinge cote fenomenale și România va rămâne ca un sat fără câini.

Boc va lăsa în urma lui o economie devalizată, dependentă de împrumuturile externe și incapabilă de a se mai ridica vreodată la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene. Nu mai vorbim de sectorul privat, care cu greu se va putea repune pe picioare după episodul cu impozitul forfetar. De cealaltă parte, bugetul de stat va fi lăsat complet secătuit și incapabil de a mai colecta taxe și impozite de la un popor sărăcit, conectat la economia neagră. Prin urmare, sistemul de contribuții sociale va fi complet inaccesibil, iar românii vor trebui să scoată bani în plus din buzunar pentru a-și asigura pensia și sănătatea.

Ură, acesta este sentimentul care va rămâne în sufletul românilor, după plecarea acestui Guvern incompetent. În urma sa, Boc va lăsa un clivaj social greu de surmontat, pentru că, în derapajul guvernamental, Executivul a reușit să învrăjbească categoriile sociale. Profesorii îi urăsc pe funcționarii publici care reușesc să își păstreze sporurile, săracii îi urăsc pe bogați, medicii reclamă că iau mai puțini bani decât alți salariați din mediul public. Iar salariații din mediul privat îi urăsc pe bugetari. Și toți își vor îndrepta mai apoi ura împotriva politicienilor, guvernanților, oricare vor fi aceia, și, ce e cel mai trist, românii își vor urî țara și soarta.

Poate că, înainte de a arunca pisica în curtea altora, Boc și ai lui ar trebui să tragă linie și să analizeze, cu toată obiectivitatea, dacă mai sunt capabili de așa ceva, portofoliul acestei guvernări. Vor vedea, fără dubiu, că nicicând, în acești 20 de ani de la revoluție, românilor nu le-a mers mai rău, chiar dacă țara se află, în acest moment, în cele mai bune auspicii geopolitice. Și când vor fi făcut asta, abia atunci, aceștia vor putea vorbi despre o moștenire grea – cea proprie.

## „Normalitate, anormalitate, haos”

Normalitatea a devenit un lux. Nimic din ceea ce făcea viața noastră, a cetățenilor români, stabilă și predictibilă nu pare a mai funcționa. Valorile se răstoarnă, interesele devin

unicul criteriu de performanță, iar timpul pare să se contracte încontinuu. Trăim într-un vârtej și se pare că am ajuns în zona de viteză maximă.

Aceste timpuri nu trebuie, însă, să ne facă să scăpăm atenției ceea ce ne-am propus și am propus celor care au făcut posibil să ne aflăm în această sală.

Ce avem de făcut? Poate să ne oprim puțin, să reevaluăm unde suntem și unde vrem să ajungem, prin ce mijloace și cu ce costuri? Sau, poate, să continuăm să reparăm perpetuu ceea ce au stricat generațiile trecute de politicieni, guvernanți sau cetățeni?

Este, cred, decizia pe care o așteaptă de la noi cei care ne-au trimis aici, în Parlamentul României. Este decizia pe care o așteaptă concetățenii noștri de 20 de ani. Este decizia care ne poate scoate din anormalitate sau duce în haos. Este decizia pe care trebuie să o luăm pentru copiii noștri... La mulți ani, copii!

„Cocoșul de Hurez – sărbătoare a tradițiilor românești” Sărbătoarea cântecului, jocului și portului popular, sărbătoarea lutului, a lutului care prinde viață în mâinile fermecate ale meșterilor olari, așa cum este cunoscut Târgul de ceramică „Cocoșul de Hurez” a ajuns anul acesta la a XL-a ediție.

Așa cum se întâmplă din 1974, deși prima ediție a avut loc în 1971, Târgul se va desfășura într-un cadru natural deosebit, în vatra lui firească, la Horezu, unde, printre stejarii seculari, fiecare participant va avea spațiu pentru a-și expune lucrările. La acest eveniment vor participa nu doar olari din această frumoasă zonă a Olteniei, ci și meșteri populari din celelalte centre românești, realizându-se astfel o viziune de ansamblu a olăritului contemporan. La eveniment participă olari din toate centrele active din țară: Baia Mare, Corund, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Oboga, Șișești, Obârșia, Braniștea, Dumbrava, Găleșoaia, Curtea de Argeș și, bineînțeles, din Vlădești, Lungești, Măldărești, Slătioara și Horezu, din județul Vâlcea.

Zeci de mii de iubitori ai autenticului românesc, ai tradiționalului adus la nivel de artă, oameni care știu să pună preț pe tradiția populară românească, vin în fiecare an la Târgul de la Horezu.

Olăritul este practicat la Horezu ca principală sursă de venit a descendenților vestitelor familii de ceramiști Vicșoreanu, Iorga, Frigură, Mischiu, Popa, Bâscu, Ogrezeanu și alții, oameni care, în condițiile unei societăți moderne, în permanentă schimbare, s-au străduit să păstreze peste ani această tradiție unică.

Momentul important al „Cocoșului de Hurez”, îl reprezintă concursul de creație și de păstrare a tradiției și autenticității olăritului. Numeroși meșteri se înscriu la concurs și creațiile lor sunt analizate de un juriu compus din specialiști și cunoscători ai artei populare tradiționale, iar obiectele colecționate sunt predate Casei de Cultură „Constantin Brâncoveanu” Horezu, care are în patrimoniu exponate unicat, strânse de peste trei decenii.

„Cocoșul de Hurez” este cel mai mare târg de ceramică populară din țară, recunoscut în țară și străinătate, reprezentând un eveniment de primă mărime în calendarul anual al culturii naționale. În 2010, la această ediție jubiliară, vor fi prezenți președinții și experții tehnici ai Asociațiilor Orașelor Centre de Ceramică din Italia, Franța și Spania, care, alături de Asociația Localităților Centre de Ceramică Populară din România, cu sediul în Horezu, vor înființa Asociația Europeană a Centrelor de Ceramică, organizație care își propune să susțină interesele localităților centre de ceramică din Europa. Având în vedere că este o ediție jubiliară și se înființează Asociația Europeană a Centrelor de Ceramică, actul de naștere semnându-se la Horezu, vă invit, dragi colegi deputați, să luați parte, în perioada 4-6 iunie, la un eveniment cultural deosebit, o adevărată sărbătoare a tradițiilor populare românești, „Cocoșul de Hurez”!

Guvernarea PDL, în frunte cu Președintele țării, domnul Traian Băsescu, nu a omis niciodată în decursul acestor ani să se laude cu faptul că a dus România în Uniunea Europeană, că a scris astfel o filă importantă din istoria acestei țări și că integrarea europeană a fost cea mai mare realizare a României după decembrie 1989.

România este membră a Uniunii Europene, dar și membră NATO, statut de care ar trebui cu toții să fim mândri și care ar trebui să ne ducă și pe noi în rândul țărilor civilizate. Integrarea în Uniunea Europeană înseamnă dezvoltare economică și socială, cu respectarea unor linii directoare impuse de Uniunea Europeană.

Nu aș fi adus vorba despre acest subiect dacă nu am fi fost cu toții martori, în ultima perioadă, la numeroasele atenționări ale Uniunii Europene privind nerespectarea legislației comunitare. Trebuie amintit domnului premier că, în calitate de membră a Uniunii Europene, România trebuie să respecte reglementările europene, iar legislația românească nu o poate încălca pe cea europeană. În calitate de membră a Uniunii Europene, România are și drepturi, dar și obligații, iar tratatele pe care țara noastră le-a semnat trebuie respectate cu sfințenie. Dacă actualul Guvern nu a putut nicio clipă să își țină promisiunile față de popor, și acum vine și cere solidaritate cu angajamentele față de Uniunea Europeană, nu se poate proceda la fel. Am în vedere recenta Ordonanță de urgență privind introducerea unor măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Concepută la repezeală, din nevoia de a prezenta cetățenilor și măsuri anticriză, dar care să nu fie antisociale, ordonanța de urgență are reglementări ce contravin legislației europene.

Experții fiscali atenționează că deciziile în acest sens nu vor face altceva decât să crească birocrația. În plus, vor genera probleme cu Bruxelles-ul, pentru că, potrivit reglementărilor europene, toate tranzacțiile comunitare sunt scutite de TVA. Consultanții fiscali spun că noile prevederi referitoare la antrepozitele fiscale reprezintă o altă încălcare a legislației europene, pentru că, prin interzicerea dreptului deținerii de antrepozite fiscale de către importatori se creează o discriminare. În plus, o astfel de măsură încalcă principiul securității juridice, conform căruia orice contribuabil trebuie să aibă o garanție a stabilității legislației, care să îi ofere posibilitatea unei planificări a activității pe termen lung. De asemenea, propunerea de reintroducere a accizelor pentru unele produse considerate de lux încalcă prevederile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene. Le amintesc aici domnilor guvernanți că România, la atenționarea Uniunii Europene, a micșorat aceste accize la 1 ianuarie 2010.

Acestea sunt doar câteva dintre măsurile care contravin legislației europene luate într-o singură ordonanță de urgență emisă de către Guvernul Băsescu-Boc.

În perioada în care se conturau măsurile de austeritate ale președintelui Traian Băsescu am adus în discuție fenomenul evaziunii fiscale ca modalitate de strângere de bani la buget, atrăgând atenția asupra faptului că România ocupă un loc fruntaș în Europa privind gradul ridicat al evaziunii fiscale. Potrivit unor studii realizate de italieni, România ocupă locul al doilea în UE, cu un nivel al evaziunii fiscale de 42,4% din veniturile taxabile în 2009.

Susțin în continuare un set de măsuri împotriva evaziunii fiscale, dar nu măsuri discriminatorii, nu măsuri care nu fac altceva decât să mărească unele impozite deja existente și nu măsuri împotriva legii, fie ea românească sau europeană.

Dar nu pot să susțin un guvern care ia decizii neconstituționale, împotriva propriului popor. Nu pot susține un guvern care nu respectă drepturile fundamentale ale omului și nu pot susține un guvern care ignoră legislația românească în favoarea unor decizii luate în disperare de cauză.

„Spor de sinceritate pentru domnul ministrul al muncii” Declarațiile făcute în ultimele două zile de premierul Emil Boc și de miniștrii pe care-i păstorește ne-au lămurit, o dată în plus, asupra degringoladei care domnește în actualul Executiv. În timp ce domnul ministru al economiei, Adriean Videanu, spune că economia își poate reveni în semestrul doi al acestui an, premierul spune că în 2011 datoria publică a României va crește la 41% din PIB, față de 37% în 2010. Tot premierul a promis că măsurile de austeritate la care obligă bugetarii vor fi aplicate doar până la 31 decembrie 2010, iar din economiile rezultate va plăti datoriile statului către firmele private și va relansa, astfel, economia. Potrivit Domniei Sale, în 2011 salariile și pensiile vor crește la nivelul actual.

Din păcate pentru domnul Boc, mai vorbărețul său coleg, titularul portofoliului muncii și protecției sociale, domnul Mihai Șeitan, a avut un moment de sinceritate: el a declarat că este foarte posibil ca în 2011 să fie aplicată o nouă curbă de sacrificiu. Astfel, Guvernul are în vedere o nouă reducere a salariilor și pensiilor, dacă actualele măsuri de austeritate vor eșua. Viitoarea reducere a salariilor din sectorul bugetar ar urma să fie de 30 până la 50%! Nu este prima dată când ministrul muncii face declarații șocante, diferite de cele ale șefului său.

Cu infinită bunăvoință, aș putea spune că persoanele angajate în compartimentele de comunicare, în medie câte zece comunicatori pentru fiecare minister, sunt insuficiente pentru a asigura un proces coerent și eficient de informare reciprocă între ministere. Cred că se impune dublarea personalului din aceste servicii, astfel ca premierul și miniștrii săi să vorbească aceeași limbă, să facă publice aceleași informații. De asemenea, se impune și creșterea veniturilor acestor funcționari, prin acordarea unor sporuri de coerență și promptitudine.

Iar pentru domnul ministru Șeitan, propun să se instituie, pe toată durata mandatului, sporul de sinceritate, pentru că a recunoscut că măsurile recent adoptate de guvern sunt inutile și nu vor rezolva problema deficitului bugetar și nu vor determina scăderea cheltuielilor bugetare. Domnul Șeitan a recunoscut faptul că bugetarii sunt condamnați să tragă ponoasele unei guvernări incapabile, care sacrifică milioane de oameni pentru binele câtorva mii de clienți și sponsori de partid. Măsurile de austeritate adoptate de Executiv pot fi descrise drept frecție la un picior de lemn. Pentru a fi eficiente, e nevoie și de politici economice, dar, în actualul Executiv, oamenii capabili să întocmească și să implementeze aceste politici strălucesc prin absență.

„Dați ordin să fim arestați, doamnă Roberta Anastase” Regret că există în Parlamentul și în Guvernul României persoane care pentru a ascunde propriile greșeli aruncă vina pe alții, deși știu foarte bine că lucrurile nu stau deloc așa. Concret, zilele trecute, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, declara public la Radio France International că situația de acum a României este cauzată de „malefica alianță PNL-PSD”. Stau și mă întreb, doamnă președinte, dacă alianța PNL-PSD (de fapt, știți foarte bine că nu a fost vorba de nicio alianță, ci de o susținere în Parlament, nu integrală însă, a unor acte ale Guvernului Tăriceanu II, dar la capitolul manipulare sunteți expertă) a fost una malefică, atunci cum catalogați alianța – de această dată oficială, la guvernare – a PDL cu PSD? Sau, de ce s-a aliat PDL cu PSD? Colateral, se mai impune o întrebare: de ce PDL acceptă acum să fie aliat cu o grupare care are vârfuri din una din părțile malefice ale așa-zisei alianțe de dinainte de 2009?

Tot doamna Roberta Anastase a mai declarat un lucru, de această dată de-a dreptul periculos. „Dacă vorbim de trădare națională, apoi de trădare națională, în adevăratul sens al cuvântului, putem să discutam de guvernarea PNL, susținută de PSD după toate regulile constituționale”. În primul rând, cred că nimeni nu poate să-și explice cum poate fi vorba de trădare națională dacă, în același timp, s-au respectat regulile constituționale. Dar revenind la fondul problemei, acuzația pe care o aduceți fostei guvernări din perioada 2007–2008 trebuie să o demonstrați. Și, în primul rând, trebuie să specificați dușmanul în favoarea căruia a avut loc actul de trădare. Pentru că, în ultimă instanță, trădarea înseamnă pactizarea cu dușmanul.

Personal, cred că dacă tot ați utilizat un limbaj specific anilor ’50, atunci procedați la fel ca înaintașii dumneavoastră din acei ani și dați ordin ca noi, liberalii, să fim arestați. Părinții și bunicii noștri – făcuți și ei trădători de cei care au preluat puterea cu sprijinul tancurilor sovietice – au fost arestați, deci pentru liberali nu ar fi o noutate.

Dacă totuși considerați că guvernanții din 2007–2008 se fac vinovați de trădare națională, spuneți-mi, doamnă Roberta Anastase, de această dată în calitate de vicepreședinte al PDL, de ce acceptați în actualul Guvern o parte dintre acești trădători? Mă refer la foștii miniștri liberali, la UDMR-iști și la ministrul apărării, ținând cont că și el a făcut parte dintre cei considerați că au trădat, chiar dacă nu a fost în PNL, ci în maleficul PSD. De ce ați nominalizat pentru postul de comisar european un fost ministru din Guvernul pe care îl numiți „al trădării naționale”?

Colega dumneavoastră, doamna Raluca Turcan, acuză ca și dumneavoastră fosta guvernare că a mărit nejustificat pensiile și salariile. De ce nu ați făcut aceste acuzații în campania electorală din noiembrie 2008? Din câte îmi aduc aminte, la vremea respectivă ați criticat Guvernul Tăriceanu II de faptul că refuză să mărească salariile cadrelor didactice.

„Păstrarea cotei unice – argument pentru relansarea economică”

După ce Guvernul Boc a dat o lovitură grea populației prin reducerile anunțate, premierul a afirmat că „nu poate garanta că TVA și cota unică nu vor crește”.

Cota unică de impozitare presupune aceeași taxă de impozitare pentru persoane fizice și companii, deci un sistem de impozite corelate, cu rată unică de impozitare, pentru toate tipurile de venituri obținute din diferite activități. Succesul regimului cotei unice de impozitare depinde de nivelul acestei rate: cu cât aceasta este mai mică, cu atât este mai eficientă colectarea ei.

Cota unica de impozitare a fost introdusă la începutul anului 2005 de Guvernul condus de Călin Popescu-

Tăriceanu și a constituit motorul creșterii economice a României.

Prin aplicarea acestei măsuri s-au atras multe investiții străine și au fost oferite stimulente pentru cei ce doresc să economisească și să investească. Totodată, a dus la reducerea evaziunii fiscale, devenind un sistem mai ușor de controlat, descurajează munca la negru și elimină toate tipurile de excepții și scutiri de la plata taxelor.

Prin introducerea cotei unice în anul 2005, produsul intern brut a fost într-o continuă creștere, astfel că la sfârșitul anului 2008 acesta era mai mult decât dublu față de anul 2004, prin stimularea investițiilor și a creșterii consumului.

Argumentele în favoarea taxei unice sunt directe și convingătoare. În primul rând, duce la simplificarea sistemului fiscal care, astfel, este mai ușor de administrat și înțeles, este mai eficient, elimină birocrația și stimulează economia.

Prin mărirea cotei unice de impozitare sau desființarea ei, Guvernul nu ar face altceva decât să stopeze investițiile, să încurajeze iar munca la negru și să destabilizeze economia, care oricum este greu încercată.

„Educația – prioritate în securitatea națională”

Gradul de civilizație al poporului român este dat de gradul de profesionalizare și creștere morală care se realizează în școală și universitate. Analizele, dezbaterile ori previziunile, mai ales din ultimii 5-6 ani, ale oamenilor politici de la guvernarea României, s-au plasat în jurul noțiunii de putere, numindu-se cu diferite sintagme: strategii educaționale, educație națională, școală aplicativă, formarea de competențe etc. După ce ajung la putere, mulți politicieni se întreabă ce să facă cu ea și, fără pauză, și-o subordonează intereselor personale și ale susținătorilor care formează astăzi clientela politică.

Spre a face analize și judecăți de valoare, credem că de bază și întemeiată rămâne admirabila afirmație a lui Spiru Haret, adevăratul întemeietor al învățământului național, și anume: „Cum arată școala astăzi, așa va arăta Țara mâine.”

După cum ne demonstrează datele statistice în ultimii 20 de ani, România a pierdut 10% din populație ca urmare a reducerii natalității, 3 milioane de persoane au migrat ireversibil în alte țări, peste 50% din elevii de 15 ani se află sub pragul alfabetizării științifice, numărul studiilor publicate și al brevetelor pe plan internațional este de până la 50 de ori mai mic decât în alte state de aceeași categorie, personalitățile școlii, culturii și științei românești nu sunt puse în valoare, noua Lege a educației naționale introduce politica în școală, desființează autonomia universitară și face din limba maghiară a doua limbă oficială.

În ultimii ani, mai cu seamă de când guvernarea a fost preluată de PDL și UDMR, medicii și personalul sanitar, în număr mare, pleacă în alte state europene, profesorii și alți intelectuali pleacă, la fel, la diverse activități, inclusiv la adunat căpșuni în Spania, mulți tineri de la sate au devenit deja cetățeni ai unor state europene.

Ceea ce propune PSD este acreditarea valorii sociale a lucrului bine făcut, formarea și valorificarea deplină a capitalului uman al țării. Socotim că de bază pentru următoarele decenii rămâne dezvoltarea capitalului uman: educație și formare profesională, cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, viață culturală națională într-un cadru legislativ modern, prospectiv și activ.

Susținerea financiară a educației, promovarea de reglementări în spirit haretian modern, realizarea unui învățământ aplicativ și prospectiv, prețuirea și răsplătirea calității muncii din societatea românească sunt tot atâtea pârghii pentru aducerea României în lumea statelor europene. Și, pe deasupra, mai trebuie respectat ceea ce spunea Spiru Haret: „Cel dintâi act al oricărei acțiuni naționale este tărâmul școlar.”

„Istoria și geografia României în limba maghiară”

De la dezbaterea și adoptarea în Camera Deputaților a proiectului privind Legea învățământului s-au scurs aproape două săptămâni, pe parcursul cărora, prin prezența în colegiul meu electoral, am luat contact direct cu cetățenii preocupați de modul în care se preconizează predarea istoriei și geografiei României în școlile frecventate de către elevii de etnie maghiară.

Din discuțiile purtate s-au desprins puncte de vedere justificate, izvorâte din realitatea conviețuirii dintre români și minoritatea maghiară.

Este vorba, în primul rând, de relațiile existente între populația majoritară română și minoritatea maghiară, care împărtășesc aceeași soartă, au aceleași aspirații și nemulțumiri sociale și privesc cu aceeași îngrijorare viitorul. Din acest punct de vedere, pentru ei, problema predării într-o limbă sau alta a istoriei și geografiei patriei este mai puțin importantă în raport cu situația socială actuală, ea fiind indusă de anumite interese politice generatoare de false preocupări, cu miză electorală.

Oare cine i-a întrebat la modul serios pe etnicii maghiari din Harghita și Covasna dacă aceasta este problema arzătoare a momentului și dacă învățând în limba maghiară istoria și geografia patriei vor cunoaște mai bine limba română, și, mai ales, dacă vor rezolva problema zilei de mâine?

De altfel, această problemă nu este numai a noastră și nu cred că noi suntem chemați să elaborăm un model, știut fiind că în SUA, geografia și istoria sunt predate în limba engleză, în Franța, franceza este unica limbă admisă, în Grecia, limba greacă etc., fără ca diferitele minorități să întâmpine greutăți lingvistice în ce privește însușirea limbii oficiale și fără să considere aceasta un atac la adresa identității lor etnice.

Oare pentru comunitățile de etnici români de pe teritoriul Ungariei există o astfel de problemă, cu aceeași abordare și manieră de soluționare? Categoric, nu!

Adevăratul substrat al acestui demers așa-zis profund democratic, care i-a determinat pe reprezentanții PDL să susțină propunerea UDMR este, fără îndoială, un jenant troc politic.

Sper că până la următoarea dezbatere a Legii învățământului în Senatul României, noi, cei chemați să rezolvăm problemele tuturor cetățenilor țării, vom ajunge la o abordare înțeleaptă și la adoptarea unei legi a învățământului în folosul tuturor cetățenilor României.

## „Măsurile proaste ale Guvernului Boc”

Săptămâna trecută Guvernul a aprobat proiectele de reducere a pensiilor și salariilor bugetarilor cu 15%, respectiv 25%, măsuri pe care Executivul le ia în ciuda protestelor românilor și fără a lua în calcul părerile sindicatelor, ale partidelor politice din opoziție sau ale reprezentanților Fondului Monetar Internațional, care au propus mărirea taxelor, în special pentru bogați, ca măsură alternativă.

Nu suntem singura țară din Europa aflată în dificultate, dar măsurile pe care Guvernul le propune sunt dintre cele

mai drastice. Luați exemplul Portugaliei, unde s-a decis înghețarea salariilor din sistemul bugetar, reducerea cu 5% a salariilor oficialilor cu rang înalt, creșterea TVA cu 1% și creșterea impozitului pe profiturile de mai mult de 2 milioane de euro pe care companiile le fac. Aceste măsuri au scos zeci de mii de oameni în stradă, deși la nivelul populației efectele lor sunt mult mai blânde decât ale măsurilor pe care Guvernul României le propune. În Italia se propune reducerea salariilor doar pentru bugetarii cu salarii foarte mari și o prelungire cu 6 luni a perioadei active pentru cei care ies la pensie. Celelalte reduceri vizează bugetele autorităților locale. În Spania, s-au luat măsuri ca: reducerea cu 5% a salariilor bugetarilor, cu 15% ale miniștrilor, prelungirea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani și taxarea celor cu venituri foarte mari. Germania a redus impozitele pentru veniturile foarte mici și cuantumul contribuțiilor pentru sănătate, alegând să susțină firmele cu fonduri de la bugetul de stat, și toate acestea pentru a încuraja consumul.

România taie și iar taie de la categoriile cele mai defavorizate. Nicăieri în Europa nu s-au luat măsuri de micșorare a pensiilor. Executivul nostru este singurul care crede că ieșirea din criză stă în mâinile pensionarilor, nu în ale celor îmbogățiți peste măsură din relațiile dezvoltate cu statul. Pentru aceștia Guvernul păstrează un climat bun, în care să poată câștiga în continuare și să cotizeze la partid.

Măsurile drastice de tăiere a cheltuielilor bugetare nu numai că vor afecta grav nivelul de trai al românilor, dar nu sunt suficiente pentru ca România să iasă din criza economică. Acestea nu atrag venituri suplimentare la buget, ci doar lungesc perioada de supraviețuire cu câteva luni. Acțiunile Guvernului Boc sunt îndreptate împotriva cetățenilor acestei țări, și nu spre ieșirea din criza fără precedent în care ne aflăm. PDL continuă să trateze cu aceeași lipsă de respect și cu aceeași lipsă de interes românii, prin luarea unor decizii cu efecte pe termen scurt și fără șanse de succes pe termen lung. Iar pentru starea în care România se află acum, Executivul dă vina pe ultimii 20 de ani, neavând curajul de a-și asuma greșelile.

Acest Guvern laș și incapabil trebuie schimbat și, de aceea, vă îndemn să votați moțiunea de cenzură pe care opoziția o va susține în plen.

Închei prin a vă spune că pentru a avea o alternativă mai bună la starea actuală de lucruri, avem nevoie de un alt guvern la conducerea țării.

„O problemă de insolvență”

Potrivit legii, declararea stării de insolvență este o procedură care ar trebui să permită firmelor în dificultate să evite falimentul. Dar, din 2006, de când a intrat în vigoare noua Lege a insolvenței, nicio firmă din Iași care a ajuns în incapacitate de plată nu a mai putut fi salvată.

Cifrele sunt cât se poate de clare în această privință: 1.233 societăți ieșene au intrat în procedura de insolvență, 1.233 societăți au falimentat. La nivelul economiei ieșene, eșecul este de 100%!

Cum de a fost posibil așa ceva? Sunt menționate cel puțin două motive foarte importante. În primul rând, firma care intră în procedura de insolvență s-ar afla deja în ultimul stadiu al existenței sale, din cauza imenselor datorii acumulate. În al doilea rând, pentru că se află în proximitatea falimentului, aceste firme nu mai pot accesa niciun fel de credite, întrucât băncile refuză să le mai împrumute. Astfel, în pofida oricărui plan de reorganizare a firmelor, fie el oricât de genial, societățile aflate în procedură de insolvență nu mai pot fi salvate.

Iată un nou exemplu de frecție la piciorul de lemn al economiei naționale din partea actualilor guvernanț, iar situația economică a județului Iași devine pe zi ce trece tot mai complicată. În prima parte a anului, adică în primele patru luni ale lui 2010, peste 1.000 de firme și-au suspendat activitatea, cu 70% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult, în aceeași perioadă, numărul cazurilor de dizolvare voluntară a crescut de la 104 la 168!

De ce ne mai vorbesc atunci guvernanții de dezvoltarea mediului privat, de consolidarea economiei reale, de reluarea investițiilor și de stoparea recesiunii?

Din pricina măsurilor iresponsabile ale Cabinetului Boc și a lipsei de soluții, economia din România se prăbușește. Poate că n-ar fi rău dacă actualul Guvern ar intra el însuși în procedura de insolvență!

Declarație privind sănătatea alimentară

În ciuda dezvoltării fără precedent a tehnologiei, societatea contemporană, caracterizată de serioase crize economice, este amenințată de o creștere alarmantă a maladiilor cardiovasculare, proliferative (cancere), boli de nutriție și metabolism (gută, obezitate etc.). O cauză importantă a acestor maladii o reprezintă dezechilibrele metabolice determinate de alimentația incorectă. În mod paradoxal, în prezent, din ce în ce mai frecvent „mâncăm fără să ne hrănim”, deoarece alimentele și comportamentul nu ne oferă un aport adecvat, în special de compuși biologic activi. Carența sau chiar lipsa unor factori biologic activi din alimente, cum sunt vitaminele, mineralele (macro, micro, oligoelemente), antioxidanții, acizii grași polinesaturați stau la originea unor patologii: boli cardiovasculare, ateroscleroză, diabet, cancere, obezitate etc. Iată un tablou succint al structurii mortalității și morbidității actuale, la noi în țară:

Boli cardiovasculare – 61,7% din decese.

Boli tumorale – 11,84% din decese.

Boli ale aparatului respirator – 8,41% din decese.

Specialiștii din medicină recomandă să avem o alimentație cât mai sănătoasă și naturală, ca să putem trăi sănătos. Majoritatea alimentelor sunt pline de substanțe chimice, pornind de la fructele și legumele tratate în timpul creșterii cu chimicale și terminând cu alimentele de genul mezelurilor și al lactatelor care, pentru a rezista mai mult timp și a avea un aspect cât mai plăcut, conțin o multitudine de aditivi alimentari. Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, a atras atenția în nenumărate rânduri asupra pericolelor E-urilor din alimentație, dar și asupra faptului că legislația este mult prea permisivă, iar laboratoarele nu pot depista cu precizie substanțele chimice în alimente.

Conservanții, coloranții, potențatorii de aromă și de gust, emulgatorii, gelificanții sunt doar câteva dintre tipurile de aditivi pe care le găsim în alimentele de zi cu zi. Consumatorul este atras în general de produse care au un aspect frumos. Nu există campanii de informare și educare a consumatorului cu privire la aceste aspecte. Nu numai hrana nesănătoasă dăunează corpului uman, ci și un mod de hrănire necorespunzător, derivat din deprinderea unui comportament alimentar greșit. Alimentul reprezintă un produs mai mult sau mai puțin natural, capabil să îi asigure omului energia necesară desfășurării activităților biologice, intelectuale și fizice. Alimentul potolește senzația de foame, iar multora le procură senzația de plăcere și de satisfacție. Se cunoaște foarte bine faptul că nu orice aliment este benefic corpului uman. Astăzi, aproape că au intrat în

vorbirea cotidiană, expresii ca „hrană nesănătoasă” sau „hrană sănătoasă”. Calitatea unui aliment rezidă atât în sursa din care provine, cât și în modul de prelucrare industrială sau casnică al acestuia.

Ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că regimul nostru alimentar este apropiat de ceea ce înseamnă normalitate doar în weekenduri, când suntem acasă și avem posibilitatea de a consuma mâncarea ce este recomandată de specialiști. În timpul săptămânii, atât noi, cât și copiii noștri suntem la serviciu, respectiv grădiniță și școală, și de aceea alimentația noastră are de suferit. Nu și dacă îi acordăm puțină atenție și suntem dispuși să facem unele mici compromisuri. Părinții trebuie să țină cont de faptul că elevii au nevoie de o alimentație sănătoasă, mai ales că sunt în plin proces de dezvoltare, și nu trebuie să le lipsească principalele elemente care îi ajută să crească normal și să fie sănătoși. Chiar dacă programul de la școală nu le permite să mănânce o masa caldă, se poate opta pentru alte produse care să fie și sănătoase, și să aducă și necesarul zilnic de vitamine și minerale în organism.

În ziua de azi, când totul se mișcă cu o viteză amețitoare, ne grăbim să ajungem la serviciu, să muncim cât mai mult, să câștigăm cât mai bine, să ne asigurăm un confort cât mai mare și uităm de un lucru foarte important: sănătatea noastră. Puține sunt persoanele care au grijă de propria alimentație. Toată lumea a auzit, măcar în treacăt, de aditivii alimentari, dar puțini sunt cei care s-au interesat de natura acestora și care știu să citească printre rânduri o etichetă. Întrebarea mea este: cum putem rămâne atât de indiferenți la o otravă, ba, mai mult, să ne semnăm testamentul cu pixul oferit cadou la așa-zisele sucuri naturale? „De la fermă la furculiță” acesta este principiul după care europenii se ghidează tot mai mult atunci când vine vorba despre hrana noastră cea de toate zilele. Legea siguranței alimentare este esențială pentru a asigura un nivel crescut de protecție a sănătății și vieții umane. Strategia Uniunii Europene este să urmărească lanțul alimentar „de la fermă la furculiță”. Etichetele alimentelor au scopul de a ne da informații care să ne ajute să facem alegerea corectă între produse diferite, fără a ne induce în eroare în privința calității acestora. Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci privește tot atât de mult societatea în întregime, dreptul la sănătate fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Deși legea pentru o alimentație sănătoasă în școli a intrat în vigoare încă de pe 2 iulie 2008, ea există, dar se respectă pe ici pe colo, fără să producă efecte importante! Asta, în condițiile în care statisticile arată că, la nivel național, 35% dintre copiii sub 16 ani suferă de obezitate. Nutriționiștii spun că alimentele nesănătoase pot fi înlocuite cu fructe, salate, lactate degresate și apă sau sucuri naturale.

În România, Guvernul nu intervine în niciun fel pentru a interzice spoturile publicitare care promovează alimente nesănătoase pentru copii sub denumirea de alimente sănătoase, deși o directivă UE în acest domeniu trebuia transpusă până la finalul anului trecut.

Pentru sănătatea noastră ar trebui să luptăm zi de zi și să încercăm să devenim mai buni, mai raționali, mai darnici cu trupul nostru care, în schimbul sănătății sale, ne oferă toată forța și frumusețea sa. În zilele noastre, sănătatea e o problemă care ar trebui să fie luată în serios nu doar de cei care studiază domeniul, ci de toată lumea!

„Reforma sărăciei: din sărăcie-n sărăcie, salvăm Guvernul României”

Am o veste proastă pentru ocupantul degeaba al fotoliului premierului României: Jean Constantin a murit înainte de a-i vedea lui Boc rânjetul de satisfacție pe față când i-ar fi înmânat strălucitului actor pensia diminuată cu 15%, însă, ca un adevărat cioclu perfecționist ce este, întâiul cosaș de venituri sărace al țării va găsi imediat alt motiv de rânjet: o pensie mai puțin de plătit, și asta integral, nu 85%. Ura! Guvernul României este salvat! Mai sunt de murit încă vreo două milioane măcar, în care bineînțeles sunt incluși și copii și, dacă se poate, n-ar fi rău să înceapă mamele și copiii, pentru că tot este ziua lor, dar și bugetarii, jocul ăsta...

Haideți însă să băgăm obiectul acela ascuțit și în coastele Bocului! Măi, PDL-ist cu față umană și fără papion, știi tu, măi profesorule de drept constituțional specializat în chestii total anticonstituționale, că pensia este o proprietate privată? E ca și cum, prin lege, în loc să pună o sumă de bani la bancă, pentru zile negre, omul împrumută guvernul (mă rog: mai puțin Guvernul ăsta, că ăsta-și ia și singur) – mă refer la un guvern normal –, care constituie fondul de pensii, urmând ca să i se ramburseze banii la vârsta neputinței, sub formă de pensie? Ce face domnul cu coasa, în schimb? Precum o bancă la care un om depune banii și, când are nevoie de ei, banca-i zice: „Pardon! Îți dau numai 85% din sumă, în rate!” De ce? C-așa „vrea mușchii mei”! Pentru că pot să fac orice tâmpenie numai că-s la putere și că tu n-ai ce-mi face, iar până la următoarele alegeri uiți din nou, și-ți mai dau o găleată, un „kil” de făină și unu’ de ulei, și te prostesc iar, că te-am mai prostit de atâtea ori doar, și văd că-ți place, doar l-ai revotat tu pe Băsescu, darămite pe niște PDL-iști mărunți”... Acum să răsucim aia-n coaste, bre, cosașule fruntaș al țării: dacă pensia asta pe care-o ciuntești și îi vine ideea la vreun pensionar isteț să te dea în judecată pe chestia asta și-o să câștige, o să zică lumea de tine, tu, fruntaș anticonstituționalist al Clujului, decât: „Un fleac! L-a ciuruit!...”. Apropo: taică-tu politic, don’ Băsescu, i-a dat drepturile de autor lui Sergiu Nicolaescu pentru uzul, pe micile ecrane, al celebrului citat din film? Sau deh, dacă tot e să tăiem „tot ce-atârnă”, hai să nu iertăm nimic? E mai simplu așa: decât să i se dea drepturi de autor, mai bine i se mărește impozitul pe aceste drepturi...

Bocule, Bocule, ce s-o alege de tine când o să crești mare, pentru că se vede că de mic nu ești bun de premier... Apropo: când a auzit taică-tu că o să îi tai pensia cu 15%, cu ce a promis că-ți mai dă în cap? Că oul se vede că n-a avut efecte benefice – probleme cu colesterolul rău, probabil... Hai, nu fi pufi, zi-ne și nouă!

„1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului”

1 Iunie reprezintă Ziua Internațională a Copilului. Această sărbătoare a fost stabilită la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, organizată la Geneva în 1925.

Din istoricul momentelor mai importante ale mișcării de promovare a drepturilor copilului amintesc:

– 1925 – Conferința mondială pentru protejarea și bunăstarea copiilor, organizată la Geneva;

– 1989 – Adunarea Generală a Națiunilor Unite adoptă la 20 noiembrie Convenția privind Drepturile Copilului;

– 1990 – în luna septembrie, Parlamentul României ratifică și el Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, aceasta devenind, conform Constituției, parte integrată a dreptului intern.

Cum îi găsește ziua de 1 Iunie 2010 pe copiii din România?

De copii și de problemele lor actuala putere își aduce aminte numai în campaniile electorale. Astfel:

– în iunie 2009, premierul Emil Boc participa la manifestări organizate de actualul partid de guvernământ, PDL, care cuprindeau, printre altele, un spectacol de circ, teatru de păpuși, că doar era campania pentru alegerile europarlamentare;

– în septembrie 2009, actualul premier promitea câte 500 de euro de la stat pentru educația fiecărui copil, adică statul îi va deschide fiecărui copil la naștere un cont bancar cu echivalentul în lei al sumei de 500 de euro, bani care vor putea fi utilizați doar în scopuri educaționale;

– în octombrie 2009, Emil Boc declara că va urmări cu atenție Programul „Școala după școală” unde, cu contribuția Guvernului, copiii să primească o masă caldă și să beneficieze de supraveghere pentru efectuarea lecțiilor și activității extracurriculare.

Aceste promisiuni erau valabile doar în campaniile electorale. Acum, după ce au trecut campanile electorale și PDL a devenit partid de guvernământ, la 1 iunie 2010, în locul spectacolelor, copiii vor face mitinguri, iar premierul Emil Boc le oferă gratuit spectacol de circ pe toate canalele tv.

Convenția Națiunilor Unite, în articolele 27 și 31, prevede „Dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică și dreptul la odihnă și la vacanță” și „Dreptul de a practica activități recreative proprii vârstei sale, de a participa liber la viața culturală și artistică”.

Cum a înțeles Guvernul Boc să aplice aceste reglementări? Simplu! În localitățile cu primari PDL, copiii sunt trimiși în tabere, așa cum a procedat fostul ministru Monica Ridzi, sau au săli de sport construite de ministrul Elena Udrea. În localitățile cu primari de altă culoare politică, copiii nu au dreptul la nimic, că așa-i în guvernarea celor din PDL, totul pentru clientela lor politică, ceilalți nu contează.

„Statul va lua toate măsurile necesare pentru a preveni răpirea, vânzarea și traficul de copii în orice scop și sub orice formă”, conform articolului 35. În România, din cauza sărăciei pe care actualul Guvern o promovează, părinții își vând copiii, care ajung să cerșească sau să fie abuzați sexual, țara noastră fiind considerată o țară de origine pentru copii traficați.

Despre respectarea „dreptului copilului la educație” (art. 28), ce să mai amintesc. Actualul Guvern a comasat școlile, a promovat o lege nouă a învățământului, în defavoarea copiilor. Cine mai crede oare în șansa copiilor de la sate de a învăța, acum, când din cauza problemelor economice, tot mai mulți copii renunță la școală din cauza condițiilor de transport și a lipsei de resurse financiare ale părinților.

Chiar dacă Emil Boc nu dorea să facă economii pe spinarea copiilor, iar alocațiile pentru copii nu se micșorează, totuși Guvernul va reduce trusoul pentru nou-născuți, indemnizațiile pentru creșterea copilului cu 15% și, bineînțeles, veniturile majorității părinților și pensiile bunicilor. În asemenea condiții, cum crede oare Guvernul că va fi respectat articolul 39 privind „dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice și de a nu fi constrâns la vreo muncă ce comportă vreun risc potențial sau care este susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării”?

Numai în momente-cheie actuala putere își aduce aminte de copii, așa s-a întâmplat în campaniile electorale, așa s-a întâmplat când au anunțat măsurile de austeritate, „dacă nu le aplicăm acum, este în joc viitorul copiilor noștri”, însă în restul timpului se uită complet de aceștia. Totuși, eu o să le amintesc în încheiere doar citatul lui Mark Twain „N-am avut cu toții marele noroc de a fi doamne, n-am fost cu toții generali, poeți, sau oameni de stat, dar când e vorba de copii mici, atunci suntem cu toți egali”.

„Pilotul-jucător Traian Băsescu conduce România spre un eșec dezastruos”

Ultimele ieșiri publice ale președintelui Băsescu au reliefat calitățile acestuia de „mare profet în țara lui”, prin vestirea măsurilor de austeritate ce au fost preluate și asumate ulterior de Guvern privind reducerea salariilor cu 25% și diminuarea pensiilor cu 15% începând cu 1 iunie 2010.

După episodul nefericit consumat de președintele Băsescu la Televiziunea B1 TV, a urmat întâlnirea cu parlamentarii din Coaliția guvernamentală în ziua de marți, 25 mai 2010.

Președintele Traian Băsescu ar fi afirmat, marți, la întâlnirea cu parlamentarii din Coaliția guvernamentală, că s-a aflat „sub influența băuturilor alcoolice” când a susținut în 2009 că pensia minimă socială garantată trebuie să fie de 500 de lei.

Potrivit înregistrării audio difuzată de Antena 3, parlamentarul independent Marian Sârbu îi spune șefului statului despre pensia socială că „În 2009 mi-ați spus că ar fi fost bine ca ea să fi fost de 500 de lei”.

Răspunsul președintelui Băsescu nu a întârziat la această intervenție, fiind unul ce caracterizează întreaga sa carieră profesională și care explică fără dubii valențele președinteluijucător: „Eram sub influența băuturilor alcoolice”, i-a răspuns Băsescu, după care, pe înregistrarea dată publicității de Antena 3, se aud râsete.

La acest răspuns, deputatul Marian Sârbu continuă dialogul cu președintele-jucător susținând: „Deci așa mi-ați spus și știu că atunci credeați foarte mult în această treabă”, a continuat parlamentarul.

În replică, Băsescu îi spune acestuia că: „Eu, în campania prezidențială, nu am susținut așa ceva”.

Dacă punem în balanță trăsăturile caracteriale ale președintelui Băsescu cu exigențele funcției prezidențiale, vom constata că rolul președintelui-jucător Băsescu în primul său mandat a fost îndeplinit „sub influența băuturilor alcoolice”.

Mă declar îngrijorat de soarta celor peste 22 milioane de români ce vor suporta mai cu seamă din toamna anului 2010 adevăratele efecte ale crizei generate de incompetența Guvernului Boc, sub comanda fermă a președintelui-profet Băsescu.

Rămânem, totodată, surprinși de neputința afișată de Guvernul Boc față de măsurile profetice de austeritate prezentate în premieră de președintele Băsescu și asumate în totalitate de Executiv.

Totuși, dacă am putea să-l luăm în serios pe ministrul Adriean Videanu, ceea ce nu cred că mai poate fi posibil nici măcar la nivelul structurilor de partid portocaliu PDL, am accepta că situația în România poate fi definită optimist prin intermediul a trei parametri nesemnificativi, enunțați seară de seară în emisiunile TV de regele marmurei din România.

Situația sub mandatul președintelui Băsescu și al Guvernului Boc în anul de criză 2009 nu este deloc optimistă și confortabilă, așa cum încearcă domnul Videanu să o prezinte, ci ,mai degrabă, exprimă dramatismul acestei societăți condamnate la suferință de președintele-jucător, situație ce poate fi definită astfel.

Cele 20 miliarde euro împrumutate de la FMI în anul 2009 au crescut datoria publică a României la circa 30% din PIB.

Dacă încasările bugetare ale anului 2009 s-au cifrat la circa 32 miliarde euro, putem observa că „centura de siguranță de 20 miliarde euro împrumut FMI” – angajată și asumată de președintele Băsescu, a crescut datoria publică a României cu peste 16% din PIB în anul 2009, față de anul 2008.

Într-o perspectivă foarte apropiată, prezisă de același mare specialist în finanțare – pilotul Traian Băsescu –, ne putem aștepta ca în anul 2010 să mai avem nevoie de o „cămașă de forță de circa 20 miliarde euro”, ce va îndatora România pentru multe generații de aici înainte și va condamna poporul la suferință îndelungată.

Poate președintele Băsescu, sub efectul băuturilor alcoolice, are o țintă de creștere a datoriei publice a României, având astfel posibilitatea primirii unei noi distincții, alături de multe altele, cu titlul: „Președintele-jucător ce a condus România spre un eșec dezastruos”.

„Marele Iorga, față cu recesiunea”

Criză, criză, dar să știm și noi! O vorbă care circulă prin târg ne spune că istoria ne învață că oamenii nu învață nimic din istorie. Noi de ce am învăța? Ni se spune că unde nu au reușit alții, de ce am reuși noi, românii? Dascălii români de ce ar fi nemulțumiți?

Guvernele istorice țărăniste Maniu și Mironescu au făcut și au desfăcut țara și nu au ieșit decât curbe de sacrificiu. Prima, în decembrie 1930, a doua, în septembrie 1932 și ultima, sau cea mai recentă, în aprilie 1933. Acum, ca și atunci, din spatele catedrelor, dascălii au strâns din nou cureaua. La prima „curbă”, profesorilor li s-au tăiat 10% din salarii. A doua curbă a fost de departe cea mai tulburătoare, pentru că atunci profesorii s-au întâlnit cu Profesorul Neamului, cum îi plăcea să i se spună, sau marele istoric N. Iorga, cum îi spunem noi.

Ca și actualul prim-ministru, și marele Iorga era sfâșiat de condiția sa de politician, pe de o parte, și de originea sa didactică, pe de altă parte. Așa cum viața bate filmul, și criza a învins deviza. Au tăiat amândoi, cu supra de măsură. De la înălțimea catedrei sale prim-ministeriale, Profesorul a mai tăiat 15% din lefuri, după ce prima curbă le „ajustase” cu 10 procente. În total 25%! Unde am mai auzit procentul ăsta?

Măcar de s-ar fi plătit și acestea, dar împrumuturile „de stabilizare” și „de dezvoltare”, practicate de guvernele succesive, nu s-au dovedit „centuri de siguranță” prea sigure. Față de sumele împrumutate astăzi, cele istorice par bani de buzunar, deci să păstrăm proporțiile: 60 milioane dolari versus 20 de miliarde de euro. Dar dăscălimea română nu era la capătul puterilor, pentru că a mai făcut față încă unei curbe de sacrificiu. În ianuarie 1933, salariile „bugetarilor”, cum îi numim noi astăzi, „funcționarilor de stat”, cum erau ei numiți atunci, au scăzut cu încă 12%. Așadar, între 1930 și 1933 salariile au scăzut cu aproape 40%. Pușchea pe limbă.

Sub patronajul Societății Națiunilor, nu mult după aceea, guvernul a semnat Acordul de la Geneva prin care garanta returnarea împrumuturilor externe. Ca măsuri de siguranță, guvernul era de acord cu încă o reducere a salariilor și concedierea a 30% din aceiași „lefegii” făcuți vinovați pentru recesiunea mondială, muncitori industriali, câți mai rămăseseră, și funcționari publici. Acordul mai prevedea creșterea impozitelor și taxelor, dar și măsuri severe de recuperare și de încasare regulată a impozitelor. Măcar în privința regulatului aveau dreptate. În acest timp, între 1929 și 1931, firmele străine au „repatriat” peste 17 miliarde de lei din țară. Reacția guvernanților a fost nefericită și identică în ineficiență. Ca și astăzi, consumul a scăzut dramatic, chiar dacă viața de zi cu zi părea să se desfășoare în limite normale. Până în 1931, agricultorii aveau datorii de peste 70 de miliarde de lei și nici profesorii nu se simțeau prea bine.

Ziarele vremii denunțau starea învățământului și anunțau iminente greve ale profesorilor. „Profesorii secundari își încep cariera cu 700 lei pe lună, atât cât costă chiria lunară a unei locuințe modeste, iar pentru tot restul de cheltuieli ale unei vieți de familie, statul se dezinteresează complet, părăsindu-i absolut la voia întâmplării. Starea învățământului nostru nu este decât efectul acestei crime politice împotriva profesorimii”. Profesorii, așa, cu leafa afectată de curbele de sacrificiu, nu își primeau salariile luni de zile. Ziarul „Opinia” din 30 ianuarie 1930 nota revoltat: „Statul n-a respectat legea, căci profesorii nu primesc pentru orele suplimentare plata egală cu a orelor celorlalte ale catedrei. Statul îi oprește pe nedrept profesorului pentru această muncă în plus câte 4.380 lei lunar, ceea ce face pe an 52.560 lei! Această sumă echivalează cu salariul său de la catedră pe timp de mai bine de trei luni!”. Același ziar observa starea proastă a unor elevi care nu aveau ce mânca și care depindeau în totalitate de cantinele școlare.

Guvernanții de ieri și de astăzi nu au reușit și nu reușesc să explice sau să gestioneze măsurile „de sacrificiu” pe care le aplică și le cer cetățenilor. Dacă tot strângem cureaua încă o dată, măcar să știm pentru ce și mai ales până când. Deși comparația cu marele savant Iorga îi avantajează pe vremelnicii miniștrii Boc și Funeriu, atitudinea lor a fost asemănătoare, ceea ce ne face să înțelegem că mintea multă sau puțină nu este neapărat și cea de pe urmă. E adevărat că niciun profesor nu a murit de foame, dar nici educație națională de calitate nu s-a făcut și nu se poate face cu un sistem subfinanțat.

Ni se propune astăzi să tăiem salarii și să concediem profesori, sau amândouă. Ne-am învățat, dar vrem să știm cu ce folos, și ne întrebăm dacă și alte soluții nu ar fi fost posibile. Au trecut mai bine de 80 de ani și suferim de lipsă de imaginație. Tot dăscălimea, tot dăscălimea... Dacă tot vrem să repetăm istoria, măcar să o repetăm pe de-a întregul. Guvernele Mironescu, Maniu, Iorga, Vaida Voevod și-au făcut loc unul altuia, lăsând măcar impresia unor minime responsabilități și solidarități.

Din partea Guvernului Boc așteptăm comunicare, solidaritate și competență, măcar în ultimul ceas. Riscurile pe termen lung sunt enorme. Într-un sistem subfinanțat și nemotivant riscăm ca generațiile viitoare să cadă victime neoanalfabetismului, iar destinul României să fie astfel marcat de incompetență și sărăcie pentru veacurile viitoare.

## **Domnul Liviu Bogdan Ciucă:**

## „1 Iunie – Ziua Copilului”

Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită pe 1 iunie, este în primul rând o ocazie de a ne aduce aminte că în fiecare moment copiii trebuie să fie în atenția noastră, a întregii societăți. 1 iunie este, de aceea, nu doar o sărbătoare a copiilor, ci o zi internațională a tuturor, cu prilejul căreia putem realiza importanța extraordinară a noii generații în contextul societății.

Această grijă semnificativă ce trebuie acordată copiilor și poziției lor în cadrul familiei este evidențiată de faptul că, alături de școală, familia este unul dintre factorii care se preocupă de educația omului, exercitând o influență deosebit de adâncă asupra copiilor.

Câteva fenomene ne îngrijorează și ne alarmează, astfel, statisticile spun că peste jumătate din copiii de până la 5 ani suferă de anemie. Malnutriția proteino-calorică este asociată deceselor de la 0-1 ani într-o proporție de 21 la sută, iar la prematuritate, de 38 la sută. Ar fi și greu să fie altfel, căci doar un sugar din 20 primește lapte praf special, ceilalți fiind hrăniți cu lapte de vacă sau lapte pulbere standard, care provoacă tulburări digestive, sângerări și anemii.

Starea de sănătate proastă a celor mici îi face să fie din ce în ce mai sensibili la boli. În ultimii ani s-au înmulțit serios cazurile de boli ale aparatului digestiv, de boli infecțioase, tulburări mentale și probleme respiratorii. Toate la un loc provoacă moartea a circa 5.000 de copii într-un an. Dacă ajung la școală, aici încep alte probleme. Pur și simplu, multe familii nu sunt în stare să facă față cheltuielilor pe care le presupune frecventarea unei instituții de învățământ, așa că își opresc copiii acasă. Numai în acest an, în județul Galați, 1.100 de elevi au abandonat cursurile obligatorii, iar la liceu, 4.400 de elevi n-au promovat cursurile semestrului I. Prin alte părți, situația e mai dezastruoasă și ar fi și mai dezastruoasă dacă nu s-ar fi luat măsura ca nefrecventarea cursurilor școlare să ducă la pierderea alocației pentru copii. Cum respectivele alocații sunt, în unele case, singura sursă stabilă de venit, toată familia are grijă cu sfințenie să-l trimită în fiecare zi pe cel mic la „serviciu”. Când slujba cu cartea nu mai ține, copiii sunt trimiși la patron, „să scoată un ban și să învețe meserie”.

Dar, cu toate acestea, România se poate mândri cu numeroși elevi care la olimpiadele școlare de nivel internațional au demonstrat că această țară știe, vrea și poate să ofere multe valori. Răsplătirea și încurajarea acestor copii este, în consecință, o contribuție la o imagine mai bună a României nu prin statistici, ci prin ceea ce această țară promite comunității internaționale la nivel intelectual. Trebuie să avem grijă de pilonul central al acestei societăți, reprezentat de noua generație.

În concluzie, ar trebui să înțelegem că cea mai bună cale pentru a crea copiilor noștri o lume mai bună este o reformă eficientă, care să elimine rapid sărăcia. Altfel, vom crea o lume în care Paștele, Crăciunul și ziua de 1Iunie vor fi puținele bucurii ale copiilor noștri.

## „Ziua mondială a mediului”

Ziua mondială a mediului, 5 iunie, a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței „Ecologia umană” de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Națiunilor Unite (UNEP).

Această zi constituie un prilej pentru instituțiile guvernamentale, administrațiile locale, asociațiile de tineri, organizațiile nonguvernamentale, întreprinzători, industriași, inclusiv mass-media, de a se mobiliza prin manifestări comune menite să atragă atenția asupra necesității protejării factorilor de mediu.

Marcarea Zilei mondiale a mediului reprezintă un binevenit semnal și un îndemn de a acționa unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural, pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generațiilor viitoare.

Mondializarea s-a extins asupra întregii planete, aducând beneficii pentru jumătate din populație. Cealaltă jumătate continuă să supraviețuiască cu doi dolari pe zi și neavând probabil șansa de a se bucura de o cană de apă curată. Noi trebuie să facem în așa fel ca mondializarea să devină benefică pentru toată lumea, nu doar pentru unii oameni! Ziua mondială a protecției mediului, marcată pe data de 5 iunie, se înscrie în efortul comun de a promova dezvoltarea durabilă a orașelor. Ziua mediului este o sărbătoare a tuturor cetățenilor, indiferent de țară, rasă sau de altă natură. Astfel, se reamintește anual omenirii cât de grave pot deveni lucrurile dacă nu se manifestă grija pentru patrimoniul natural. Se desfășoară în această perioadă activități care țin de managementul și dezvoltarea durabilă a orașelor, în context ecologic.

Spațiile verzi din orașe, grădinile și parcurile sunt adevărate refugii pentru mulți dintre noi. Ceea ce facem în direcția protejării acestora, facem în primul rând pentru noi, pentru sănătatea noastră și a generațiilor care ne vor urma. Este important a sădi în mintea și sufletul fiecărui cetățean al societății conceptul că omul, ca specie biologică, este dependent de natură și nu poate trăi în afara ei.

Fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea și protejarea parcurilor, a spațiilor verzi sau a grădinilor, precum și la celebrarea acestei sărbători.

*

## „Șomajul în România”

În ultimii doi ani, numărul șomerilor s-a dublat, ajungând la sfârșitul lunii aprilie 2010 la 738.187 de persoane. Previziunile arată că în scurt timp ne vom confrunta cu un nou val de disponibilizări, care împinge spre un milion numărul celor rămași fără loc de muncă.

Chiar dacă oficial ni se spune că doar 70.000 de bugetari trebuie să părăsească sistemul până la sfârșitul anului, cifra reală e mult mai mare, sindicatele avansând varianta de 235.000 de persoane. Aici trebuie să adăugăm și concediații din mediul privat rezultați în urma „măsurilor anticriză” adoptate de Cabinetul Boc.

În 1999, în România erau înregistrate 1.118.877 de persoane fără loc de muncă, rata șomajului atingând atunci la 11,4%. În 2010, statisticile indică faptul că șomajul se apropie de pragul de un milion, fiind posibil ca în câteva luni să fie chiar mai mare. Intervalul 2008–2010 a reprezentat perioada cea mai agitată de pe piața muncii autohtone. Trecerea bruscă de la extaz la agonie arată cât de puțin pregătită a fost România pentru a face față crizei economice internaționale, șomajul reprezentând un indicator relevant. Disponibilizările succesive realizate în special în mediul privat au determinat o creștere fără precedent a numărului celor obligați să se înscrie în statisticile referitoare la asistații sociali. Dacă în aprilie 2008 rata șomajului era de 3,9%, în acest an a atins 8,07%. Optimismul afișat de Guvern atunci când compară rata șomajului de la noi cu cea înregistrată în alte țări din spațiul comunitar nu are susținere practică.

Chiar dacă spaniolii au un șomaj mult mai ridicat, gradul de ocupare e unul crescut, dând posibilitatea persoanelor concediate să revină destul de repede în activitate. În România, trimiterea în șomaj este similară cu o condamnare de cel puțin un an în care disponibilizatul are nevoie de susținerea statului pentru a supraviețui. Reîncadrarea în muncă se face din ce în ce mai greu, Guvernul neavând niciun plan coerent de redresare a pieței muncii. Inclusiv programele de reconversie profesională susținute din bani publici sunt paralele cu realitatea. De altfel, bugetul alocat instituției care gestionează șomajul din România este egal cu cel de anul trecut, arătând că Guvernul nu realizează impactul viitoarelor disponibilizări asupra acestui sistem. Pentru 2010, fondul de șomaj și-a programat un consum de 2,72 miliarde de lei, sumă insuficientă pentru a acoperi toate indemnizațiile pe care statul va trebui să le plătească în urma viitoarelor concedieri. Și în 2009 s-a observat că Executivul

nu a estimat corect efectele crizei economice pe piața muncii, fiind obligat să apeleze la rectificări bugetare pentru a face față avalanșei solicitărilor de ajutor de șomaj.

*

## „Declarațiile ministrului muncii”

Domnul Mihai Șeitan, ministrul muncii, a anunțat că, în cazul în care Guvernul nu aplică în acest an măsurile de austeritate anunțate deja, bugetarii riscă în 2011 să se confrunte cu scăderi de salariu de 30%, 50% sau chiar 70%.

În opinia mea, declarațiile ministrului Șeitan sunt menite să întărească neîncrederea populației în actualul Guvern și să creeze panică. Declarațiile făcute de ministrul muncii ar fi trebuit făcute de ministrul de finanțe sau de premier și prezentate împreună cu justificarea acestei declarații și cu strategia concretă, având la bază un calendar foarte precis de ieșire din criză.

Domnul ministru Șeitan a mai făcut, de-a lungul timpului, declarații care au fost contrazise de premier și care nu au fost susținute de partidul de guvernare. Deocamdată, declarațiile domnului ministru Mihai Șeitan nu se știe în ce categorie pot fi încadrate – la observații personale sau în categoria declarațiilor oficiale pe care Guvernul și le asumă. Până la clarificarea acestui lucru, iau declarațiile sub titlu de inventar și cred ca sunt alarmante pentru un popor care ar trebui sprijinit și încurajat în asemenea momente.

*

## „Deșertificarea României”

Deșertificarea este considerată cea mai mare provocare de mediu a vremurilor noastre, în special prin degradarea constantă a solului. Acest fenomen apare atunci când copacii și vegetația care țin solul sunt tăiate, când suprafețele agricole sunt curățate pentru cultivare, când pășunatul este făcut necorespunzător, când agricultura intensivă epuizează nutrienții din sol, când irigațiile sunt deficitare. Combinarea acestor factori conduce la transformarea pământurilor degradate în deșert. Dincolo de acești factori care țin de activitățile umane, factorii climatici au o mare contribuție. Eroziunea provocată de vânt și de apă, care iau pământul arabil și lasă în urmă un amestec infertil de praf și nisip, agravează fenomenul. Perioadele prelungite de secetă își pun amprenta asupra calității solului, iar schimbările climatice vor accelera ritmul deșertificării în unele zone. Ignoranța, erorile, dezastrele naturale sau provocate de om pot, de asemenea, contribui la degradarea solului.

Studii recente arată că 40% din suprafața destinată agriculturii și creșterii animalelor este afectată de deșertificare și că 3,6 miliarde de hectare sunt afectate de degradarea terenurilor, din cauza schimbărilor climatice și a activităților umane. Un studiu realizat de 13 institute europene de pedologie și meteorologie afirmă că în următorii douăzeci de ani zece județe ale României situate în sudul țării vor deveni aride și multe culturi de plante vor dispărea, cele mai afectate județe fiind în Banat, Oltenia și Dobrogea, în Olt aproximativ 80 de mii de hectare transformându-se deja în nisip.

Tăierile masive de păduri, dispariția plantațiilor pomicole care mențineau stabilitatea solului, distrugerea sistemelor de irigații, parcelarea excesivă a terenurilor după retrocedarea către foștii proprietari sunt numai câteva dintre cauzele care au condus la deteriorarea terenurilor agricole și extinderea fenomenului de deșertificare din aceste zone. Lipsa materiei organice, care face ca suprafețe importante să fie neproductive, creșterea temperaturilor, care duce la evaporarea rapidă a apei din sol, lipsa lucrărilor agricole de profunzime, care să permită apei să iasă la suprafață, lipsa tehnologiilor și culturilor adecvate solurilor nisipoase și lipsa irigațiilor în aceste zone nisipoase adâncesc degradarea solurilor respective.

Deșertificarea este atât cauza, cât și consecința sărăciei, care forțează oamenii al căror trai depinde de pământ să îl supraexploateze pentru hrană, energie, locuit și ca sursă de venit, forțându-l să extragă cât pot de mult pe termen scurt, acționând astfel împotriva propriilor interese pe termen lung. De aceea, instituțiile statului trebuie să intervină energic și cât mai curând pentru a limita extinderea acestui fenomen prin împăduriri masive și prin refacerea sistemelor de irigații, ca și prin informarea fermierilor despre riscurile existente, soiurile potrivite tipurilor de sol din zonele afectate, mijloacele și tehnologiile adecvate. Totodată, o strategie eficientă trebuie să trateze însăși sărăcia, luând în considerare structurile sociale și proprietatea asupra pământului, precum și educația, instruirea și comunicarea, într-un concept integrat de combatere a deșertificării. Fără aceste demersuri, întreaga țară va fi afectată pe termen lung de pierderea Câmpiei Române și de deșertificarea sudului României.

## DUPĂ PAUZĂ

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

## Doamnelor și domnilor deputați,

Continuăm lucrările de astăzi ale ședinței Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 334 deputați și-au înregistrat prezența 177, sunt absenți 157, iar 31 participă la alte acțiuni parlamentare.

La punctul 2 al ordinii de zi avem dezbaterea moțiunii simple inițiate de 51 de deputați, membri ai Grupului parlamentar al PNL.

În legătură cu prezentarea și dezbaterea acestei moțiuni simple, Biroul permanent și Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun ca moțiunea să fie prezentată, așa cum este și procedura, de unul dintre semnatari. Guvernului i se rezervă 50 de minute pe care le poate utiliza la începutul și la sfârșitul dezbaterii.

Pentru dezbatere s-au luat în calcul câte 20 de secunde pentru fiecare deputat, iar timpul maxim alocat pentru grupuri este astfel distribuit: pentru PDL, 39 de minute, pentru PSD+PC, 38 de minute, pentru PNL, 22 de minute, pentru UDMR, 7 minute, minoritățile naționale 6 minute, grupul deputaților independenți, 5 minute și deputații independenți fără apartenență la un grup, un minut.

Dacă sunt observații în legătură cu această ordine de zi? Dacă nu, vă supun la vot...

Vă rog să pregătiți cartelele.

Dacă aveți pregătite cartele, atunci votul este deschis și o să

Conform prevederilor prezentului regulament, întreb dacă cineva dintre semnatari își retrage semnătura de pe moțiunea simplă.

Nu.

Îl invit pe domnul deputat Eugen Nicolăescu pentru a da citire moțiunii simple.

Poftiți, domnule vicelider al Grupului parlamentar al PNL.

## **Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:**

## Doamnelor și domnilor deputați, Domnule ministru,

Pentru a fi eficientă în fața provocărilor unei crize economico-financiare, orice guvernare este obligată să adopte măsuri de reformă instituțională, de modernizare și restructurare a sistemelor publice – mă refer la educație, sănătate, pensii, ordine publică, însoțite de programe masive de investiții publice, toate pentru a stopa declinul economic, pentru a sprijini sectorul privat și mediul de afaceri, adevăratul motor al reluării creșterii economice și al bunăstării cetățenilor. Dimpotrivă, o guvernare lipsită de voință politică și de pricepere, cum este cea din țara noastră, va crea haos administrativ, va adânci deficitele și va crește datoria publică, ajungându-se la blocaje în funcționarea statului și la scăderea drastică a nivelului de trai.

De aproape doi ani de zile, economiile europene și cele de peste Ocean se confruntă cu o puternică și acută criză. După mai bine de un an și jumătate, în timp ce o parte însemnată a statelor lumii occidentale au făcut și fac eforturi considerabile pentru ieșirea din criza economico-financiară, fiind pe drumul cel bun, România suferă și se adâncește pe zi ce trece într-o criză din ce în ce mai severă. De fapt, în România nu mai putem vorbi de efectele unei crize financiare mondiale, vorbim de o criză românească, provocată de proasta guvernare a Cabinetului Boc, în toate formele sale din 2009 încoace, de politicile inconsecvente și incompetența unui Guvern PDL depășit de realitățile economice și de problemele sociale ale românilor.

Aceasta este realitatea în care trăim, aceasta este România guvernantă de un partid și de un președinte incapabili să ofere soluții pentru ieșirea din criză. Întrebarea firească în acest context, care nu trebuie să facă loc lamentărilor, este: Ce-i de făcut? Însă, înainte de a răspunde, ar trebui să zăbovim puțin asupra înțelesurilor la întrebarea: De ce s-a ajuns aici? Ce s-a întâmplat de fapt în acești doi ani, încât România trebuie să facă față celui mai grav scenariu economic de la Revoluție încoace?

România plătește prețul visului lui Băsescu, incompetenței Guvernului Boc și corupției PDL.

Doamnelor și domnilor deputați,

Suntem deja în al șaselea an în care România este condusă de un președinte-jucător care din 2005 a făcut tot ce i-a stat în putință, uneori la limita legii și a spiritului constituțional, alteori încălcându-le fără scrupule, folosind minciuna și aducând-o la rang de politică oficială, distrugând, prin campanii de denigrare și mișcări politice, aliați, dușmani politici și opoziție, punând în mișcare un întreg arsenal al statului pentru a instala în fruntea țării marele partid democrat-liberal. Asta a fost pofta cea mare a domnului președinte Băsescu, asta a reușit în decembrie 2008. Altul mai potrivit decât domnul Boc să formeze Guvernul atunci nici că se putea găsi, profilul său corespunzând perfect standardelor prezidențiale: docil, fără a ieși din cuvântul și vorbele prezidențiale, fără personalitate, câteva cunoștințe de anticonstituționalism și nimic de-a face cu economia sau criza financiară. Alături de Boc, au mai fost trimiși la Palatul Victoria să se joace de-a treburile guvernării pe spinarea oamenilor greii partidului: Blaga, Berceanu, Videanu, Udrea, singura lor preocupare fiind lipirea PDL la bugetul de stat, pentru a-l suge ca o căpușă și pentru a recompensa clientela politică cu contracte publice bănoase.

Aceasta este doar fața ascunsă a actului de guvernare, așa cum este înțeleasă de PDL, cealaltă față, transparentă, a guvernării, care ar fi trebuit să vizeze interesul public, fiind externalizată reprezentanților Fondului Monetar Internațional. Când n-ai soluții, când n-ai expertiză e mai bine să-i lași pe alții să-ți șoptească măsurile și să le imagineze pentru tine, numai că această filozofie păguboasă a PDL-ului din 2009, chiar dacă a adus în România câteva miliarde bune de euro de la FMI, a îndatorat țara și pe fiecare român în parte.

Chiar și așa, cu toată expertiza FMI, Cabinetul Boc nu și-a făcut temele, nereușind să aplice măsurile convenite cu Fondul. După un an și jumătate de mandat al noului partid-stat democrat-liberal în fruntea țării, se văd și rezultatele: majoritatea românilor trăiesc la limita subzistenței, abia supraviețuiesc de pe o zi pe alta, România se confruntă cu cea mai gravă criză economică în urma prestației jalnice a unui Guvern incapabil să imagineze soluții pentru problemele românilor, pentru mediul de afaceri, pentru salariații din privat și de la stat, pentru pensionari.

Traian Băsescu a reușit să aducă la cârma României cel mai incompetent și mai slab guvern pe care l-a avut țara noastră de la Ceaușescu încoace. În schimb, Guvernul a știut să-i mintă frumos pe români, cu scopul de a-i asigura domnului Băsescu cel de-al doilea mandat de președinte.

Aceasta a fost ținta activității Guvernului Boc în 2009 – mandatul lui Traian Băsescu, pentru care a adoptat toate măsurile necesare, de multe ori neconstituționale, chiar a organizat perfect ziua – noi o numim fraudarea – alegerilor în străinătate –, și nu combaterea efectelor crizei economice în rândul cetățenilor români.

Vorbele frumoase și minciuna liderilor PDL nu țin loc de soluții pentru ieșirea din criză

Toate promisiunile frumoase ale liderilor PDL privind pensiile, salariile, ieșirea din criză, toate vorbele frumoase ale domnului președinte Băsescu din campaniile electorale din 2008 și 2009 se dovedesc astăzi a fi minciuni sfruntate, lansate în scop propagandistic, pentru a atrage doar voturi. Românii trăiesc mai prost, deși li s-a promis că vor trăi mai bine.

În toamna lui 2008, deși era începutul crizei, dar și campanie electorală, profesorilor li s-a promis aplicarea legii de creștere a salariilor cu 50%, pensionarilor, de asemenea, creșterea pensiilor, fermierilor din agricultură – subvenții și fonduri europene, satului și infrastructurii românești – noi investiții și sute de kilometri de autostradă, liderii PDL zugrăvind atunci tărâmul unei Românii de vis, comparabile cu raiul din cer coborât în spațiul carpatic, între Dunăre și Marea Neagră.

După care, în 2009, totul a fost înghețat: pensii, salarii, promisiuni.

Înghețată a rămas și mintea guvernanților de la PDL care nu au reușit să adopte nicio măsură viabilă anticriză, pentru a stimula activitatea IMM-urilor aflate în dificultate. În schimb, guvernanții au reușit performanța de a falimenta și îngropa aproape definitiv mediul privat, aproximativ 200.000 de firme fiind nevoite să se închidă sau să-și suspende activitatea în urma aplicării impozitului minim obligatoriu al domnului Pogea, măsură care demonstrează incompetența Guvernului și incapacitatea cronică a guvernanților de a identifica și de a aplica măsuri alternative, capabile să stopeze declinul

economic și să dea un răgaz, o șansă, o speranță mediului privat.

Economia se prăbușește, pensiile și salariile românilor scad, corupția PDL înflorește

În aceste condiții, sub acest Guvern incompetent, cu toată asistența FMI și cu toți banii livrați în tranșe, dar cheltuiți acolo unde nu trebuia, criza a început să se adâncească și să producă următoarele efecte/realități:

• reducerea dramatică a produsului intern brut, însoțită de scăderea brutală a nivelului de trai al populației;

• economia românească continuă să fie în recesiune și după primul trimestru al anului 2010, însoțită de dublarea numărului de șomeri, care va costa bugetul ajutorului de șomaj cu un miliard de euro mai mult decât în 2008, iar costul șomajului asupra bugetului consolidat va fi de peste 2,5 miliarde euro în 2010;

• reapariția masivă a arieratelor bugetului către furnizori, grevând asupra disciplinei financiare a acestora, supuși executării silite, deși nu și-au încasat veniturile de la bugete, cu alte cuvinte blocajul financiar redevine după circa 7-8 ani o prezență nefericită în economia românească;

• deficitul bugetar pe trimestrul I 2010 este, în termeni nominali, cel mai mare din istoria României (circa două miliarde de euro) pentru perioade similare;

• datoria publică a crescut de la 21% în 2008 și poate să ajungă la peste 36% din PIB în 2010, ceea ce ar însemna o creștere de peste 20 de miliarde euro (o dublare, aproape, a datoriei cumulate în toată perioada tranziției în numai aproape doi ani), iar creșterea exagerată a datoriei publice, în condițiile recesiunii economice, face ca aceasta să devină nesustenabilă;

• trendul crescător al deficitului de cont curent, pe fundalul scăderii dramatice a investițiilor străine, cu tendința de slăbire a monedei naționale.

În schimb, corupția la nivel înalt, guvernamental nu este în criză. Din contră, înflorește în curtea PDL, o vreme a stat și la masa Guvernului (oficial, a reprezentat Ministerul Turismului) și mai stă și astăzi, chiar dacă nu o vedem. În România, PDL construiește scene de sute de mii de euro pentru clientela politică, precum și patinoare de 12 milioane de euro, la un preț de trei ori mai mare decât în Ungaria, o altă țară aflată în criză. Mai nou, se deschid noi licitații pentru baze sportive de sute de mii de euro în localitățile și primăriile conduse de lideri PDL, încât ai impresia că Guvernul pregătește satul românesc să găzduiască jocurile olimpice deodată, de vară și de iarnă, fără ca România să le organizeze.

Măsurile de austeritate propuse îi împovărează pe români și nu asigură relansarea economică și ieșirea din criză Stimați colegi deputați,

În fața acestei realități se impune o viziune clară, coerentă, eficientă și de îmbinare a două categorii de măsuri: una de stopare a cheltuirii neeconomicoase a banului public și alta cuprinzând măsuri concrete și imediate de relansare economică. Din păcate, răspunsul și atitudinea Guvernului, ale partidului de guvernământ au lăsat și de această dată de dorit.

Lipsit de responsabilitate și de viziune, cuprins de panică, Guvernul, în frunte cu primul său ministru en titre, Traian Băsescu, a anunțat un pachet de măsuri care prevede, în principal, reducerea în termeni nominali a veniturilor salariale ale bugetarilor cu 25%, precum și reducerea pensiilor și ajutoarelor sociale cu 15%. Fără măsuri de creștere economică, fără alte măsuri anticriză, doar ajustări în acele părți ale bugetului unde nu ar trebui să se umble deloc sau cu extrem de mare grijă și numai în condiții de extremă urgență, doar tăieri de pensii și salarii, de alocații, la care se adaugă noi surse de impozitare – aceasta este noua viziune, din nou falimentară, pe care Guvernul Boc o propune românilor pentru a ieși din criză.

Situația în care se găsește România astăzi este consecința directă a ineficienței PDL și a Cabinetului Boc la guvernare, a faptului că Guvernul a fost incapabil să gestioneze treburile țării, fiind în situația de a revizui Acordul cu FMI. Este prețul pe care România îl plătește pentru instaurarea dictaturii portocalii de un an încoace, factura pe care românii trebuie să o suporte și să o achite în continuare pentru incapacitatea unor guvernanți de a găsi soluții, dar dornici în a-și menține posturile și privilegiile. Este tributul pe care îl plătim cu toții pentru o guvernare coruptă și incompetentă.

De asemenea, se mai constată că pe lângă măsurile anunțate, referitoare la pensii și salarii, catastrofale pentru puterea de cumpărare, în fapt, pachetul se referă la toate tipurile de cheltuieli sociale (alocații și indemnizații de toate felurile și care afectează categorii masive de cetățeni), la subvenții, mai ales în agricultură, reduceri care nu se aplică, însă, și pentru cheltuieli bugetare aferente achizițiilor, altele decât investițiile publice. Cheltuielile publice efectuate de reprezentanții PDL în administrația publică centrală și locală, din care trăiește clientela politică, își văd nestingherit de treabă, crescând atât în 2009, cât și 2010.

În schimb, sunt anunțate o serie de măsuri de creștere a fiscalității, care vor conduce la scăderea veniturilor a peste 9 milioane de români, pentru majoritatea lor dincolo de pragul de suportabilitate, la scăderea drastică a consumului, cu influență negativă și asupra sectorului privat, precum și la creșterea șomajului.

Măsurile puterii executive de la palatele Cotroceni și Victoria vor stoarce complet economia, afectată de absența oricăror măsuri anticriză din 2009 încoace, vor crea dezordine socială și vor agrava declinul economic, obligând, în scurt timp, la alte măsuri de atenuare a dezechilibrelor bugetare, aducând în atenție o majorare a impozitelor directe și a taxei pe valoarea adăugată, situație de neconceput pentru o economie vlăguită, precum a României.

Ca atare răspunsul guvernanților la problemele economice românești este și de această dată inadecvat, ceea ce probează incompetența crasă a Cabinetului Boc. Reducerea mecanică, fără raționalitate, a cheltuielilor salariale și sociale ale bugetului, nu poate fi decât o măsură defectuoasă și antieconomică, o măsură administrativă luată fără analize, fără studiul impactului aplicării programului guvernamental.

Este de amintit faptul că reducerea salariilor cu 25%, concomitent cu reducerea pensiilor cu 15%, a tuturor alocațiilor, a indemnizațiilor de șomaj, reprezintă cel mai sever pachet anunțat de vreo țară aflată în dificultate, din regiune sau din Europa Centrală. Nicio țară afectată de criză nu a tăiat atât de drastic din veniturile populației, preferând alte surse de reducere a cheltuielilor din aparatul de stat, pe care guvernanții noștri nu sunt în stare să le aplice, fiind vorba de privilegiile lor și ale clientelei portocalii instalate în ministere.

Aplicarea măsurilor anunțate va genera alte probleme: prăbușirea consumului individual, reducerea activității economice, în special în rândul întreprinderilor mici și mijlocii, creșterea numărului de șomeri, colectarea unor sume și mai mici la bugetul consolidat, contracția mai dură a PIB-ului, de

fapt majorarea dezechilibrelor și deficitelor înregistrate și prost gestionate până în prezent.

Guvernul, captiv în turnul său de fildeș, nu ține cont de soluțiile alternative, de părerea sindicatelor și nici de oameni

Soluții alternative există, ele au fost prezentate Guvernului atât de opoziție, cât și de reprezentanții patronatelor, ai sindicatelor, ai mediului economico-academic, chiar de către FMI. Aceste măsuri trebuie doar aplicate.

PNL consideră că actualul impas poate fi depășit printr-o acțiune de ansamblu pe trei direcții: stimularea investițiilor, creșterea veniturilor bugetare și redimensionarea rolului statului.

Partidul Național Liberal propune un Program de urgență pentru ieșirea din actuala criză și reluarea creșterii economice. Acest program își propune ca orizont de timp imediat încadrarea în țintele stabilite în Acordul revizuit cu Fondul Monetar Internațional, în condițiile în care nu sunt abandonate măsurile reformatoare. Prin Programul PNL sunt propuse măsuri ferme de modernizare a sistemelor publice și de creștere a rolului activ, stimulator, al bugetului. Această asumare strategică pentru anul 2010 creează premisele ca anul 2011 să devină anul relansării economice, oferind condiții pentru ameliorarea nivelului de trai al populației.

În consecință, obiectivele asumate de PNL prin Programul de urgență sunt următoarele:

A. Crearea unui cadru favorabil mediului economic și promovarea unor măsuri sectoriale cu efect de antrenare a economiei;

B. Reducerea cheltuielilor publice prin restructurarea cheltuielilor bugetare și redimensionarea rolului statului, și nu prin reducerea salariilor și pensiilor bugetare. Se va avea în vedere încadrarea în ținta de deficit convenită cu FMI, de 6,8% din PIB pentru anul 2010;

C. Creșterea veniturilor bugetare, precum și reducerea evaziunii fiscale;

D. Eficientizarea sistemului de management și control pentru creșterea absorbției fondurilor europene. În viziunea liberală, susținerea mediului de afaceri reprezintă singura soluție pentru relansarea economică, pentru crearea locurilor de muncă, pentru consolidarea bugetar-fiscală și pentru ameliorarea nivelului de trai, drept pentru care, stimați colegi, vă propunem:

a) menținerea actualului sistem fiscal. Aceasta înseamnă, în primul rând, menținerea cotei unice de 16%, care a constituit unul dintre principalele motoare ale dezvoltării economice în perioada 2005–2008, fiind considerată de mediul de afaceri drept cea mai importantă măsură fiscală luată în perioada de tranziție. Suntem, de asemenea, împotriva creșterii cotei standard de TVA de 19%. Orice majorare de TVA va conduce la scăderea consumului, va pune în pericol atingerea țintei de inflație și va afecta categoriile cele mai sărace ale populației, aflate deja la limita suportabilității;

b) anularea impozitului minim, măsură care a lovit mai ales micii întreprinzători, antrenând un mare număr de radieri, lichidări ori suspendări de IMM-uri (aproape 200.000 în 2009, așa cum spuneam mai sus);

c) reducerea TVA pentru construcțiile și tranzacțiile de locuințe noi la 5% pentru stimularea industriei construcțiilor și a pieței imobiliare;

d) reașezarea redevențelor și taxelor de concesiune, ceea ce ar putea dubla veniturile statului din aceste surse;

e) introducerea taxării inverse pentru produsele agroalimentare și pentru lucrările de construcții-montaj, cu efect în ceea ce privește reducerea evaziunii fiscale; f) reducerea integrală a impozitului pe venit și a cotelor de contribuții sociale pentru întreaga perioadă a anului 2010, pentru angajatorii care creează locuri de muncă și angajează persoane aflate de peste trei luni în șomaj. În anul 2011 reducerea cotelor de contribuții sociale se va situa la un nivel de 50%;

g) scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite și care conduc la crearea de noi locuri de muncă;

h) achitarea obligațiilor în termen de maxim 30 de zile de la data scadenței de către toate instituțiile din administrația centrală și locală către furnizori. Acest set de măsuri va fi însoțit de un mecanism de compensare în cadrul aceluiași buget, precum și de emiterea unui „certificat de garantare” de către instituțiile publice debitoare, pentru asigurarea finanțării de către instituțiile bancare;

i) capitalizarea CEC-BANK, mărind astfel resursele de creditare utilizate la finanțarea cu prioritate a IMM-urilor;

j) capitalizarea EXIMBANK, pentru promovarea exporturilor și diversificarea instrumentelor de asigurare și garantare a operațiunilor de export;

k) capitalizarea Fondului Național de Garantare a IMM-urilor; l) aplicarea unui program de susținere a pieței de capital;

m) instituirea, în colaborare cu Banca Națională a României, a unui mecanism de atragere, prin sistemul bancar românesc, de linii de finanțare de la instituțiile financiare internaționale cu destinația creditării întreprinderilor mici și mijlocii;

n) asumarea angajamentului politic ca totalul cheltuielilor de investiții să fie mai mare decât deficitul bugetului consolidat. Astfel va exista garanția că împrumuturile sunt îndreptate exclusiv către investiții, creând și resursele de rambursare a lor.

Creșterea deficitului bugetar se va face exclusiv pentru: investiții publice în infrastructură, cofinanțarea fondurilor europene, parteneriat public-privat, capitalizarea instituțiilor financiare ale statului, inclusiv a fondului de garantare, îmbunătățirea managementului IMM-urilor, acordarea ajutorului de stat pentru mari proiecte investiționale.

Alături de stimularea mediului de afaceri sunt necesare și o serie de măsuri care să aibă efect de antrenare în economie. Astfel, mediul de afaceri trebuie susținut și prin politici publice elaborate pentru sectoarele importante cum ar fi agricultura (de exemplu, sistemele de irigații și cele de preluare a recoltei), energia, transporturile și mediul. De asemenea, este necesară elaborarea și adoptarea unei noi politici industriale în concordanță cu cerințele Pieței Interne a Uniunii Europene.

Este necesară, de asemenea, o reformă a cheltuielilor publice care să vizeze reducerea aparatului birocratic al statului, prin reorganizarea și restructurarea administrației publice centrale și locale, reducerea cheltuielilor bugetare și stoparea risipei, prin ajustarea unor capitole de cheltuieli. Astfel, propunem reducerea cu 50% a cheltuielilor prevăzute în legea bugetară cu achizițiile de imobile, dotările independente, elaborarea studiilor de prefezabilitate și de fezabilitate, cu deplăsările, detașările, transferurile, precum și reducerea cu 25% a cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat cu bunuri și servicii (protocol, carburanți, poștă, telecomunicații).

Creșterea veniturilor bugetare și reducerea evaziunii fiscale reprezintă alt punct al programului de urgență propus de PNL pentru ieșirea din criză. Un lucru grav: conformarea voluntară a scăzut de la 83% în 2008 la 72% în 2009, ca atare o politică eficientă în acest domeniu poate oferi resurse

considerabile îmbunătățirii execuției bugetare. Fiecare procent de creștere a conformării voluntare asigură un plus de jumătate de miliard de euro la veniturile bugetare.

Măsurile imediate pe care le propune Partidul Național Liberal în acest domeniu sunt – și enumăr câteva:

– introducerea unor bonificații de 5% din valoarea obligațiilor fiscale pentru contribuabilii care își plătesc taxele la termen;

– reducerea majorărilor de întârziere la plata obligațiilor fiscale, către bugetul consolidat la 0,02% pe zi, corelat cu nivelul anual al dobânzii de referință a Băncii Naționale a României;

– continuarea procesului de informatizare al ANAF și finalizarea centralizării bazelor de date și interconectarea sistemelor IT cu cele ale caselor de asigurări sociale (pensii și sănătate);

– reforma structurilor de control și inspecție fiscală din subordinea ANAF (inspecție fiscală, garda financiară, antifraudă și supraveghere vamală), prin unificarea acestora într-o singură structură de control antifraudă, eliminând suprapunerile în verificarea contribuabililor, precum și interpretarea și aplicarea diferită a legislației fiscale;

– utilizarea brigăzilor multilaterale de control din statele UE în ceea ce privește operațiunile de import intracomunitar cu bunuri;

– utilizarea unor echipe internaționale, specializate în control vamal în zonele de risc de la frontiera cu țări nemembre ale Uniunii Europene;

– elaborarea unui nou act normativ privind colectarea unificată a impozitului pe salarii și a contribuțiilor sociale, precum și implementarea declarației unice.

Un alt capitol important din programul PNL se referă la eficientizarea sistemului de management și control pentru creșterea absorbției fondurilor europene, în condițiile în care Guvernul Boc, deși și-a asumat acest obiectiv, a rămas restant și la acest capitol, gradul de absorbție scăzând din 2009 până în prezent. Și de această dată, viața a bătut filmul declarațiilor propagandistice ale liderilor PDL, capitol la care, e drept și trebuie să recunoaștem, sunt campioni.

Aplicarea hotărâtă a Programului PNL va asigura echilibrul finanțelor publice, ajustarea deficitelor și relansarea economică. Programul nostru, spre deosebire de al celorlalte partide politice parlamentare, nu-și propune să scadă veniturile populației, așa cum propune PDL, și nici să crească fiscalitatea, așa cum dorește PSD. În aceste momente grele pentru România, PNL își reafirmă opțiunile de dreapta care constau în stimularea inițiativei private în slujba binelui public și în așezarea instituției numite cetățean în centrul tuturor politicilor sale.

Următorul capitol: Responsabilitate, măsuri viabile, un buget rectificat, un nou angajament și respect față de oameni

Din păcate pentru actualii guvernanți, timpul lor a expirat. Vorbim de o guvernare incompetentă și coruptă, fără precedent în România anilor ’90, ținută în viață prin voința și pârghiile unui singur om, Președintele României, care în complicitate cu sistemul clientelar pe care îl patronează, oferă în continuare gir și putere Guvernului Boc, fără susținere publică și fără încredere din partea cetățenilor.

Vorbim, de asemenea, de un guvern care, indiferent de voința politică sau de susținerea parlamentară, a demonstrat că nu are soluții de guvernare pentru cetățenii săi și că nu mai reprezintă agenda publică a acestora. Nu are expertiză, nu promovează oameni competenți, nu slujește interesul public. Vorbim de o guvernare care nu lucrează și n-a lucrat niciodată pentru români, ci pentru clientela politică, căreia i-a servit din puținii bani publici afaceri dubioase, contracte bănoase, fără nicio legătură cu criza economică, cu prioritățile unei Românii aflate în dificultate sau cu problemele unor oameni măcinați de grija zilei de mâine. Traian Băsescu și acoliții săi de la PDL preferă să meargă mai departe cu această Românie, pentru că le e bine la putere, pentru că afacerile și averile lor nu sunt în criză, pentru că au impresia că îi pot minți la nesfârșit pe români și îi pot manipula pe veșnicie.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Noi, semnatarii prezentei moțiuni simple, spunem că așa nu se mai poate. Noi spunem că România trebuie să aibă o altă șansă și că există soluții alternative pentru a depăși cu toții momentul greu în care ne aflăm.

Această moțiune este un alt semnal de alarmă pe care deputații PNL îl trag astăzi în Parlament, nefiind de acord cu maniera și măsurile propuse de actuala putere, care au menirea de a-i împovăra pe români și nicidecum de a le oferi soluții. Cu acest Guvern la timonă și cu aceste măsuri aplicate, avem deja „cronica unei morți anunțate”: România va intra în colaps și cu greu ne vom reveni.

Am evidențiat pe parcursul și prin intermediul acestei moțiuni ceea ce știu și resimt în viața lor toți românii: lipsa de performanță economică a Cabinetului Boc, care a dus România într-o situație grea, fără precedent, dar și lipsa de viziune și ineficiența măsurilor anunțate, care nu vor avea darul de a ne scoate la liman.

Și mai este ceva care trebuie spus aici, la tribuna Parlamentului, forul legislativ care a dat încrederea premierului Emil Boc și voturi pentru formarea Cabinetului său: modul incalificabil și iresponsabil în care prim-ministrul României, domnul Emil Boc, a înțeles să comunice măsurile de austeritate anunțate, să le asume, să le implementeze. Este inadmisibil pentru un prim-ministru să nu meargă, alături de ministrul finanțelor, în fața Consiliului Economic și Social și să nu-și prezinte măsurile asumate. Acesta este modelul de prim-ministru promovat de Emil Boc, din păcate descalificant pentru această funcție, întotdeauna la picioarele lui Băsescu și la ordinele lui, niciodată cu fața la români și departe, prea departe de interesele și problemele lor.

Ca atare, solicitările noastre se adresează ministrului de finanțe, Sebastian Vlădescu, și se rezumă la obligativitatea ministrului de finanțe de a prezenta, înainte sau cu prilejul iminentei angajări a răspunderii Guvernului pentru măsurile de austeritate anunțate, un proiect de buget rectificat care să reflecte modul transparent în care aceste măsuri sunt implementate, și mai ales impactul asupra populației, și care să fie dezbătut în Parlament, în regim de urgență.

Vom avea în acest mod, în dezbaterea publică și parlamentară, scenariul economic negativ pe care acest Guvern îl impune României și românilor pentru a-l suporta, care va duce la o deteriorare a mediului economic și la o adâncire a deficitelor structurale, precum și la împovărarea și sărăcirea populației prin mărirea în scurt timp a fiscalității. Vom avea dovada intenției Guvernului de a nu restructura clientela politică din ministere, de a nu reduce cheltuielile și licitațiile dedicate firmelor PDL, de a nu eradica fenomenul corupției guvernamentale PDL-iste și, mai grav, de a nu oferi soluții pentru relansarea economică și pentru ieșirea din criză.

Cu acest program, Guvernul Băsescu-Boc introduce curbele de sacrificiu pentru români!

Există însă și o ultimă soluție anticriză pe care acest Guvern o mai poate lua: să-și prezinte demisia, cu convingerea că va întruni acceptul tuturor categoriilor socioprofesionale din România și că această măsură va fi acceptată cu entuziasm de popor!

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă reamintesc faptul că la moțiunea simplă nu pot fi depuse amendamente.

În continuare, îl invit la tribună pe domnul ministru Sebastian Vlădescu pentru a prezenta punctul de vedere al Ministerului Finanțelor și al Guvernului. **Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu** _– ministrul finanțelor publice_ **:**

## Bună ziua!

Și vreau să mulțumesc Partidului Național Liberal pentru ocazia pe care mi-a oferit-o de a susține încă o dată, de data aceasta în fața Parlamentului, grelele măsuri pe care Guvernul Boc și le-a asumat.

N-am să stau să vorbesc acum foarte mult despre trecut, pentru că oricum trecutul nu poate fi schimbat, dar este ceva care ar trebui să ne învețe, și primul lucru care ar trebui să ne învețe ar fi acela că nu e bine să minți. Ne-au învățat părinții noștri că nu este frumos să minți. Se pare că e foarte ușor, când intri în politică, să uiți acest lucru. Și e foarte ușor să te duci în fața cetățenilor români și să le promiți. Și s-a promis foarte mult și nu demult, ci acum doi ani de zile.

S-a promis că în România va fi creștere economică veșnică, de peste 5%, s-a promis că în România vom putea să dăm creșteri salariale de peste 25% anual. Vă dau un singur exemplu: în 2007 și 2008 creșterea totală a fost de 54%. S-a promis că se pot da la nesfârșit creșteri de pensii și că punctul de pensie poate să ajungă la un nivel total nesustenabil și să fie legat de ceva care va crește veșnic. Salariul mediu în România și pensiile au crescut în mai puțin de doi ani cu mai mult de 75%.

S-a promis foarte mult și s-a promis de către cei care, din păcate, mi-au confirmat ceva ce am spus în vara anului 2007, că cei care iau aceste măsuri le iau pentru că știu că nu vor mai fi niciodată la putere și-și asumă lucruri pe care nu le vor putea duce niciodată mai departe.

Și am ajuns în situația în care, datorită faptului că România este un stat european și este un stat integrat în circuitul globalizării, România trebuie să treacă prin criza economică prin care toată lumea trece. România nu se poate rupe de lumea în care trăim, România nu poate să redevină un stat autarhic ca pe vremea guvernului comunist. România este un stat care și-a dezvoltat legături externe, care a beneficiat o perioadă lungă de timp de aceste legături externe, care a beneficiat de fluxurile de capital, de fluxurile de investiții directe, de venituri din privatizare excepționale, a beneficiat de tot ceea ce o lume în expansiune, în boom economic a oferit României. Și cetățenii României au beneficiat și ei, atât în zona privată, cât și în zona publică.

Din păcate, aceste beneficii n-au fost niciodată corelate de cei care le-au acordat în zona publică cu realitatea economică și întotdeauna au fost corelate cu dorințe și cu un vis de obținere de voturi care să le permită să stea la putere. De ce? Cred că cea mai bună explicație a fost în documentul care a fost citit. De ce această bătălie infernală și acest angajament total nesustenabil vizavi de poporul român? Pentru că existau avantaje pe care au vrut să le mențină, iar pierderea acestor avantaje determină această degringoladă în care se află în acest moment cei care au venit cu moțiunea prezentată.

O moțiune care nu are legătură cu realitatea, care nu face niciun fel de referire la ceea ce a fost nu demult, ci acum doi ani, care, nu vrea să discute despre cauze, care ignoră efectele și care vine cu soluții total fanteziste într-o anumită zonă sau cu soluții care sunt copiate din ceea ce face Guvernul în acest moment.

Și din tot ceea ce s-a propus în această moțiune există lucruri care dacă n-ar fi atât de serioase, ar putea fi văzute ca amuzante: neimpozitarea dividendelor pentru investiții. Cred că orice jurist își dă seama că n-are nicio legătură cu economia și cu dreptul acest tip de propunere. Măsuri care sunt luate deja în acest moment de Guvern, netaxarea în zona contribuțiilor sociale vizavi de cei care angajează șomeri. 5% pentru construcții. Este efectivă. Modificarea legilor în lupta cu evaziunea fiscală. Mă întreb de ce n-a fost făcută o lungă perioadă de timp și acum toată lumea știe ce ar trebui făcut și, dintr-o dată, când venim cu această lege toată lumea spune da, dar poate e prea dură. Da, dar poate creează probleme.

Da, e o lege foarte dură, pe care ne-o asumăm pentru că de data asta vrem să ne luptăm cu evaziunea fiscală de-adevăratelea.

Da, vom modifica structura ANAF-ului, și acest lucru l-am comunicat public, și vom veni cu altă structură a Ministerului Finanțelor.

Da, informatizăm, și mă întreb de ce conectarea despre care se discută în acest moment la nivel de transfer de informații între Ministerul Finanțelor și alte structuri din România n-a fost făcută, ci este făcută în acest moment.

Da, venim cu scheme de ajutor de stat pentru cei care investesc.

Da, vrem să capitalizăm CEC-ul. L-am mai capitalizat, eu l-am capitalizat și eu îl voi capitaliza din nou. Nu l-a mai capitalizat nimeni.

Vrem să capitalizăm EXIMBANK-ul. L-am capitalizat. Tot eu am capitalizat EXIMBANK, nimeni ulterior, și în acest moment lucrăm pentru ca EXIMBANK să devină mai eficientă decât este.

Da, capitalizăm fondurile de garantare. N-au mai fost capitalizate în ultima perioadă. Numai fondul de garantare agricolă a primit 220 de milioane de euro. Este o sumă despre care cred că nici nu se gândea cineva că ar putea să se întâmple.

Da, punem în funcțiune scheme de garantare pentru autoritățile locale.

Da, punem în funcțiune scheme de garantare pentru cei care au candidat pentru fonduri europene, au primit acest drept de a accesa fondurile europene și au nevoie de cofinanțare. Și fondul de garantare pentru întreprinderi mici și mijlocii le va oferi o schemă directă de suport pentru accesul fondurilor europene.

Știm ce să facem. În niciun caz, în acest moment, cuvântul incompetență nu are legătură cu acest Guvern. Faptul că ceea ce facem presupune un risc politic pe care nimeni nu și-a închipuit acum o lună și jumătate că cineva și l-ar asuma arată, din punctul meu de vedere, deplina responsabilitate a acestui Guvern vizavi de cetățenii români. Era foarte ușor să mințim în continuare. Din poziția de ministru al finanțelor vă spun că am fi putut să mai mințim vreo șase luni. Am fi putut să ne mai împrumutăm vreo șase luni, am fi putut să aranjăm un acord cu Fondul Monetar care

să ne mai dea șase luni și am fi așteptat să vedem ce se întâmplă.

Nu cred că lucrurile vor evolua în bine și, decât să mințim încă șase luni, decât să spunem încă șase luni, da, Europa merge bine, lumea merge bine și România s-ar putea să meargă și ea bine, le spunem românilor adevărul: lumea nu merge bine, Europa merge prost și România s-ar putea să nu meargă bine, dar trebuie să ne luăm măsurile de precauție și când discutăm de măsuri de precauție trebuie să fim realiști.

Se discută aici despre cât se fură în România, în fața Parlamentului român și de fiecare dată cineva vine la acest microfon și spune „cei care sunt la putere fură”. Toți care sunt în această sală au fost, în anumite momente, la putere și întrebarea este dacă acesta nu este un reflex al informației perfecte. Poate în acest moment este timpul să ne oprim în această direcție cu toții, cei care suntem azi la putere, cei care am fost la putere, cei care vom fi la putere, pentru că acesta este un reflex al politicii românești și cred că mesajele care se transmit în acest moment vizavi de stoparea corupției, vizavi de lupta cu evaziunea fiscală, ar putea să rămână și sper să rămână mesaje valabile nu numai atâta timp cât acest Guvern este la putere, ci pentru toate guvernele în viitor.

De asemenea, cred că ar fi bine să mai tragem o lecție din ceea ce se întâmplă în acest moment, lecția de a nu minți, lecția de a nu promite ceea ce știm că nu vom putea să facem, lecția de a nu ne duce în fața cetățenilor români cu lucruri pe care știm că ei le speră, cu dorințe pe care știm că cetățenii români le au și să le oferim soluții care nu există. Haideți să aveți încredere în poporul român, haideți să avem încredere în cetățenii României și să le spunem adevărul! Haideți să avem încredere că oamenii din această țară n-au nevoie să fie mințiți că li se va da pentru a li se cumpăra voturile, ci să le spunem adevărul și să credem că sunt atât de înțelepți, atât de pricepuți în a înțelege ceea ce se întâmplă în România, încât să suporte acest adevăr și să putem merge cu el înainte! Și ceea ce face Guvernul în acest moment este să spună adevărul.

Avem o structură a cheltuielilor bugetare extrem de dezechilibrată. Creșterile pe care le-am menționat anterior generează nevoia de ajustare de care vorbim în acest moment. Nu este o dorință a cuiva, nu este o încercare sinucigașă a unui guvern de a dispărea de pe eșichierul politic. Este o încercare a unui guvern de a rezolva problemele României acum, anul viitor și pe termen lung. Pentru că avem o problemă majoră în sistemul bugetar. Și această problemă majoră este dată de structura sistemului bugetar, de numărul de angajați din sistemul bugetar, de eficiența sistemului bugetar și de costurile acestui sistem. Și este ceva de care se discută de ani de zile și de fiecare dată, fiecare guvern nu face altceva decât să mărească ineficiența sistemului bugetar mărind salariile, mărind numărul de angajați, dar nemărind calitatea serviciilor care se oferă românilor. Și românii așteaptă servicii mai bune de la mai puțini angajați în sectorul bugetar.

Este un lucru pe care vrem să-l facem și-l vom impune. Știm că este greu. Știm că există o rezistență a sistemului extrem de solidă, știm că de foarte multe ori va trebui să ne luptăm inclusiv cu cei care sunt mai mult sau mai puțin de partea noastră. Dar suntem convinși că aceasta este calea și este ceea ce ni se cere în mod constant.

Avem, de asemenea, o problemă în sistemul de asigurări sociale. Avem enorm de mulți beneficiari în raport cu cei care contribuie și este un lucru care nu e de ieri, nu e de azi, a început în anii ’90 și continuă și astăzi și sper să fie stopat.

Avem zeci de formule de sprijin social, avem diverse sisteme de pensii care se cheamă pensii fără să fi fost vreodată contributive, avem sate de orbi care se plimbă cu mașina și au carnet, avem beneficiari de ajutor social care au Mercedes în curte, avem beneficiari de salariu minim garantat care au venituri probabil mult mai mari decât media celor care sunt în acest moment în această sală. Avem tot felul de rupturi în funcționarea sistemului care au fost susținute prin legi, prin zeci de legi de asistență socială. Trebuie să înceteze acest sistem. Și trebuie să găsim soluția prin care cei care, într-adevăr, în România au nevoie, să fie susținuți de statul român, iar cei care pot munci să se ducă la muncă.

Avem o problemă în sistemul de pensii, pentru că, în ciuda sistemului contributiv, constatăm că, din ceea ce se contribuie în acest moment, din cauza numărului mic de contributori și a numărului mare de beneficiari, avem un deficit structural al sistemului de pensii și încercăm să ne luptăm cu acest deficit. Probabil că ar fi fost mult mai ușor și, așa cum s-a menționat aici, puteam să mărim taxe, probabil că ar fi fost mult mai ușor să nu afectăm sistemul de pensii. Ar fi fost o măsură temporară, care nu repara eroarea structurală de majorare a pensiilor dincolo de limitele de suportabilitate ale sistemului și ne-am asumat riscul politic de a face acest lucru. Nu pentru binele cuiva din Guvernul României, nu pentru că Sebastian Vlădescu vrea să fie călăul cuiva, nu pentru că Guvernul Boc urăște vreun român, ci pentru că noi credem că aceasta este calea prin care putem să-i ajutăm pe români.

Am auzit aici o exprimare, spunându-se că-i urâm pe toți românii. E foarte ușor să spui acest lucru când n-ai nimic de făcut și când i-ai mințit pe români ani de zile. Repet: nu-i vom minți pe români, chiar dacă cineva va spune că vrem să le facem rău. Vom spune adevărul, vom face ceea ce se poate face în acest moment, vom ajusta toate cheltuielile și veți vedea transparența cheltuirii banului public. Totul va fi public, totul va fi afișat pe site-urile ministerelor și mă întreb de ce acest lucru nu a fost făcut în anii anteriori. Veți vedea salariile din sectorul bugetar, și mă întreb de ce acest lucru nu a fost făcut în anii anteriori, și veți vedea toate lucrurile pe care senzația mea este că ne-au fost furate din programul pe care-l implementăm sau din cele pe care le-am implementat deja, funcționând în România. Și, în mod cert, în criza în care ne aflăm, e greu să le promitem românilor că va fi mai bine.

Ceea ce le pot promite românilor este că, luând aceste măsuri, în România nu va fi mai rău, că în România nu se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 2008, moment în care credibilitatea României s-a dus aproape de zero. Și uitați-vă, vă rog – știu că e foarte tehnic, dar legătura României cu piețele externe, când ai nevoie de finanțare de ordinul miliardelor, este foarte importantă –, uitați-vă că, la sfârșitul anului 2008, în ciuda unei creșteri economice extrem de solide, riscul României s-a dus la 800. E un parametru de risc, se cheamă CDS. În momentul de față, este 250-260 și se va duce în jos, pentru că, în momentul de față, lumea crede că acestea sunt măsurile bune. Iar, când spun „lumea” – și aici vreau să mai închid o dispută, cea vizavi de declarațiile unor oficiali ai Fondului Monetar Internațional –, din punct de vedere tehnic, în mod constant și Fondul Monetar a spus că acesta este cel mai bun program pe care România îl poate asuma. Emoția lor constantă a fost vizavi de capabilitatea noastră de a ne asuma aceste măsuri, cu risc politic extrem de ridicat.

Am dovedit că suntem gata să ni le asumăm, am dovedit că ceea ce facem este ceea ce credem că este cel mai bine

pentru români și sunt convins că, în continuare, vom reuși, pentru că, dincolo de minciuna unor moțiuni care prezintă alchimii bugetare absolut neinteligibile, vom veni cu bugete transparente, vom veni cu bugete funcționale și vom veni cu o stare de fapt care va permite României să funcționeze, nu la parametrii pe care ni-i dorim, dar la parametrii pe care o lume, într-o tulburență extrem de gravă, ne permite. Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc, domnule ministru. Intrăm în dezbaterile asupra moțiunii simple. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, îi dau cuvântul domnului deputat Nicolae Bud.

## **Domnul Nicolae Bud:**

Doamna președinte a Camerei Deputaților, Stimați colegi,

Moțiunea simplă „Programul Băsescu-PDL = egal curbe de sacrificiu pentru români”, inițiată de colegii deputați liberali și prezentată de domnul Eugen Nicolăescu cu atâta determinare, demnă de o cauză mai bună, vine să întreacă prin demagogie și populism și cele mai recente declarații ale domnului Victor Ponta, declarații asupra cărora un reputat editorialist al unui cotidian central se exprima astfel: „Talentul de demagog al lui Victor Ponta ar fi rămas poate nedescoperit dacă nu primea funcția de președinte al PSD. Din poziția de șef de partid, el strălucește, însă, pe firmamentul populismului”.

O să mă refer, cu îngăduința dumneavoastră, doar la câteva dintre acuzele aduse Guvernului.

N-are sens să nu fiu sincer măcar cu mine însumi până la capăt. Unele merită cu atitudine sinceră și onestă a fi analizate, multe sunt și puse în practică. Cum tot la fel de adevărat este că, dacă nu avem vocația construcției, avem, în schimb, și încă din plin, vocația negației și a nihilismului distructiv.

Autorii moțiunii vorbesc de reducerea dramatică a produsului intern brut. Economia românească a căzut de la +7,1%, în 2008, la –7,2% în 2009. Practic, PIB-ul a revenit la nivelul din 2007. Numai că principala cauză nu a fost criza, ci modelul de creștere economică bazat pe consum, un consum pe datorie, care a dus la creșterea excesivă a deficitului de cont curent. Dacă derapajul extern nu ar fi fost stopat, economia s-ar fi prăbușit chiar în absența crizei, iar explicația este relativ simplă și a dat explicații aici și domnul ministru de finanțe: nimeni nu te mai finanțează când constată că te îndatorezi peste măsură, fără să mai poți restitui banii împrumutați, deoarece nu i-ai trimis în economie, pentru a da roade, ci, pur și simplu, i-ai trimis în consum.

Prin urmare, reluarea creșterii nesustenabile din perioada 2006–2008 nu ar face decât să-i pună din nou pe români să plătească ceea ce au consumat pe datorie când economia României „duduia”, așa cum se exprimau anumiți colegi. De aceea, România nu are neapărat nevoie de o revenire economică spectaculoasă, ci de o schimbare a direcției, adică de trecerea de pe consum pe exporturi.

Se mai spune de către autorii moțiunii că „datoria publică a crescut de la 21% în 2008 și poate să ajungă la peste 36% din PIB în 2010, iar creșterea exagerată a acesteia în condițiile recesiunii economice face ca aceasta să devină nesustenabilă”. Dacă e să fim drepți, avem încă o datorie publică relativ mică, dar dimensiunile ei nu ne feresc de riscuri foarte mari. Să ne aducem aminte cât de virulent au acționat piețele internaționale la criza din România și la cât de puternic ne-au penalizat la începutul anului trecut. Asta și pentru că suntem în rândul țărilor cu intoleranță la datoria publică. Numai așa se poate explica de ce România, la o datorie publică de 21% din PIB, a fost penalizată mai rău decât alte țări emergente, cu datorii de peste 50%.

Ce ar trebui să ne frământe cu adevărat este că între datoria publică și impozite există o mare asemănare, deoarece oamenii raționali știu că datoria va trebui achitată, la un moment dat, sub forma unor impozite mai mari.

Se mai vorbește în moțiune de „eficiența sistemului de management și control pentru creșterea absorbției fondurilor europene și spuneți că, în condițiile în care Guvernul Boc, deși și-a asumat acest obiectiv, a rămas restant și la acest capitol”. Este o parte din adevăr, dar, pentru ca el să fie întreg, trebuie să fiți de acord că una dintre cauzele acestei situații – dramatice, e drept – este legată de faptul că, atunci când se concepea bugetul pe 2007, nu s-a creat spațiul fiscal pentru partea de cofinanțare românească a proiectelor europene. O pătrime din valoarea proiectului ar fi atras și alte trei pătrimi nerambursabile.

I se reproșează Guvernului Boc că nu a pompat mai mulți bani în economie. El a băgat cât a avut spațiu fiscal, adică 0,2% din PIB. Atât și-a permis România, atât a dat. Culmea ironiei este că cei mai virulenți și vocali critici sunt tocmai aceia care au avut posibilitatea să mărească apreciabil spațiul fiscal, dar nu au făcut-o, din cauze cărora dânșii le spun „de incompetență”.

Cu toate bunele intenții, trebuie a fi recunoscut aici, ale premierului, Guvernul pe care-l conduce nu a reușit diminuarea evaziunii, diminuarea corupției și a intereselor clientelei politice.

## Stimați colegi,

Poate că cel mai important lucru care trebuie spus românilor este acela că în perioadele de criză, alegerea nu este între o soluție bună și alta rea. Toate sunt rele. Important este ca opțiunea făcută să se constituie în răul cel mai mic. Dacă Guvernul actual, care, din cauza lentorii cu care s-a mișcat până acum, i-a dezamăgit până și pe simpatizanții săi, nu ar face totuși nimic, nu o treime din români și-ar vedea redusă puterea de cumpărare, ci toți cei 22 de milioane de români. Nu trebuie să fii mare economist pentru a-ți da seama cât de mare este riscul să intri în incapacitate de plată, în condițiile în care veniturile publice nu depășesc în medie 31% din PIB pe an, în vreme ce cheltuielile statului numai cu salariile și transferurile depășesc 24%.

Este ușor să speculezi politic criza, dar este aproape sinucigaș să scoți țara din ea. Guvernul actual, așa cum este el, își asumă măsurile, conștient de consecințele negative pentru el și partidele care-l susțin și, în același timp, conștient de consecințele pozitive pentru economia României.

## Stimați colegi,

Mi-aș îngădui să închei intervenția de la microfon a acestei zile, citându-l tot pe editorialistul cu care am început această susținere a acestei moțiuni. Același editorialist spunea: „PSD-iștii încearcă să profite electoral de situație și, în timp ce se erijează în _vox populi_ , se roagă de fapt să nu se împlinească predicția pedelistului-dizident Cristian Preda, iar Guvernul Boc să reziste și unui cataclism natural”. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc și eu.

Domnul deputat Iulian Iancu, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

## **Domnul Iulian Iancu:**

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Domnule ministru, Stimați colegi,

Aș vrea să vă spun că l-am ascultat cu foarte mare atenție pe domnul ministru și l-am auzit începându-și cuvântul Domniei Sale făcând referire la minciună, la minciuna care a fost invocată până în prezent, la minciuna care este pe limba tuturor, la faptul că o minciună se sprijină pe altă minciună, că suntem în minciună până la gât, dar nimeni, nimeni nu se întoarce cu fața către adevăr.

Aș vrea să vă spun, domnule ministru, că adevărul nu are preț și trebuie spus până la capăt și că viitorul unei minciuni este nebănuit de mare. Nu înțeleg de ce și acum, în fața Parlamentului, nu doriți dumneavoastră, Cabinetul, să spuneți adevărul până la capăt. Măsurile pe care dumneavoastră le-ați luat sunt măsuri dure, de reducere a salariilor și pensiilor, deci dure, de reducere a cheltuielilor bugetare, fără să fie însoțite de nicio altă măsură de creștere a investițiilor, de creare a locurilor de muncă, de reducerea cheltuielilor publice în mod eficient. V-ați axat pe reducere cantitativă, și nu pe eficiența reducerii cheltuielilor publice. Acesta este de fapt motivul pentru care a fost înaintată moțiunea. Acesta este motivul pentru care noi, ceilalți, încercăm să vă atragem atenția că aceste măsuri sunt contraproductive, dacă le luați în acest mod. Aceste măsuri vă sunt și inutile, și ineficiente. Și măcar astăzi o să încercăm aici, împreună, să vă spunem de ce aceste măsuri, așa, luate în acest mod, vor crea efecte perverse, respectiv efecte ce nu pot fi controlate de Guvern în zona socială. Au generat deja efectul de spirală și de domino social. Observați frustrarea, sentimentul de frustrare, sentimentul de nemulțumire al pensionarilor, al unor bugetari care acum se află în stradă.

Oare acești oameni sunt în stradă pentru că sunt nemulțumiți de situația lor sau pentru că deciziile dumneavoastră nu au generat încredere? De ce medicii ne spun: nu putem să acceptăm o astfel de decizie, pentru că nu avem încredere în ea. Nu o spunem numai noi. O spun, iată, și v-a fost comunicată prin diverse metode, au fost făcute referiri la laureații Premiului Nobel, Keynes, la Stiglitz, mai nou la Nouriel Roubini, care acum, aici, în România, a atras atenția asupra acestor măsuri care, dacă nu lansează, nu susțin mediul privat, nu susțin investițiile, nu susțin locurile de muncă, ele sunt contraproductive. Or, în aceste condiții, stimați colegi, vă rog să-mi permiteți să înțelegem în ce situație de ansamblu ne aflăm în România, în contextul european și să vedem de ce aceste măsuri vor avea efecte distructive în România, în țara noastră, având în vedere contextul european.

În momentul de față, ca urmare a modului de evoluție a crizei, la nivel european, s-au desprins trei principale provocări. Prima este cea legată de securitate. Nu am auzit ca în CSAT să fie pusă în discuție o problemă ce vizează siguranța și securitatea României ca urmare a promovării acestui tip de măsuri; nu a fost nicio dezbatere. Doi: Europa încă mai este îngrijorată de efectele schimbărilor climatice. La noi le vom resimți într-un mod direct, ca urmare, iată, a lipsei resurselor financiare privind irigațiile din acest an și lipsa resurselor financiare, inclusiv pentru plata banilor aferenți furnizării energiei electrice din anul anterior. Și cea mai importantă provocare este cea a inegalității sociale. Este astăzi România polarizată? Este astăzi România ruptă într-o mare masă – a celor săraci, cărora li se cere acum să plătească factura acestei crize, și o mică masă, a celor foarte bogați? Niciodată România nu a părut să semene mai mult cu un iarmaroc ca astăzi, când, iată, rătăciții ni se transformă în călăuze, iar bogătanii în izbăvitori.

Aș vrea să știți, domnule ministru, că aceste efecte perverse vor începe să-și facă cunoscută adevărata lor față în următoarele luni. Și am să vă dau câteva exemple. S-a vorbit aici, foarte senin, de faptul că vom reduce salariile medicilor. Șapte mii de medici s-au înscris să plece din România. 150 de mii este minusul de cadre medicale în Uniunea Europeană, 150 de mii! Abia-i așteaptă.

Vorbeam de faptul că, în Uniunea Europeană, acele provocări se traduc și prin faptul că populația Uniunii Europene este îmbătrânită. Tinerii din Uniunea Europeană nu acceptă, nu mai acceptă activități grele în domeniul instalațiilor, în domeniul conducerii auto, pentru transportul auto, sau șoferi de taxi, sau asistenți sanitari, pentru că sunt activități stresante pentru ei, dar vor absorbi această forță de muncă din România, pentru că, iată, noi, expunându-i la acest tip de măsuri, vor prefera să plece. Cea mai mare vulnerabilitate astăzi, a României, este resursa umană. Cea mai mare! Noi îi mai aplicăm acum o lovitură. Și, unde? Exact în zona de vulnerabilitate maximă, adică a sistemului sanitar, pierzându-ne asistenți sanitari, medici, personal auxiliar, sistemul nostru sanitar și așa împovărat de datorii și în incapacitatea de a-și asigura medicamentația, se va ajunge la crimă.

## Stimați colegi,

Aveți exemplul acelui copil care a murit ca urmare a unei banale fracturi. Vom face anchete. Cu ce ne ajută acest lucru? Cine răspunde pentru acest tip de crimă? Cine își asumă responsabilitatea pentru faptul că vom avea un eșec cu aceste măsuri în care dumneavoastră rămâneți captivi și vă încăpățânați să le promovați? De ce nu avem, în asumarea acestei răspunderi, și o răspundere pentru eșecul dumneavoastră și o răspundere pentru faptul că vor muri oameni?

Ați vorbit de faptul că vom tăia subvențiile. E o măsură din setul de măsuri pe care dumneavoastră le-ați anunțat acolo, subvențiile la alimentarea cu energie termică și căldură de la iarnă.

## Stimați colegi,

La iarnă, 70% din familiile care au astăzi un bugetar în familie vor fi în incapacitatea să-și plătească cheltuielile lunare. Pensionarii, 80% dintre ei, vor avea nivelul facturilor mai mare decât nivelul pensiei. Facturile vor crește cu 200300% ca urmare a tăierii subvențiilor și ca urmare a creșterii prețului la gazele naturale. Ați anunțat și veți crește prețul gazelor naturale cu 5%, fără să vă uitați că în interiorul Autorității de Reglementare sunt astăzi oameni incapabili să poată gestiona costurile operatorilor. Au crescut costurile operatorilor de distribuție cu 300%, la înmagazinare costă 11%, la transport de gaze pe sistem național cu 80%. Au profit transportatorii în primul trimestru 42 de milioane de euro. Și vor încă o creștere cu 10%. Cine gestionează? Vorbeam de eficiența în gestiunea cheltuielilor.

Ați acceptat prelungirea contractelor de furnizare a energiei electrice cu încă 7 ani, până în 2018. Sute de milioane de euro se pierd acolo. Ați fi putut dirija acești bani, o parte dintre ei, pentru susținerea populației vulnerabile, și o parte pentru spitale, pentru instituții, ca să nu spun că sunt bani suficienți și pentru a susține microhidrocentralele. Am face România un șantier din acești bani și am crea locuri de muncă și am crea, iată, un plus la bugetul național.

Cu foarte mare seninătate ați anulat această posibilitate pentru România. În schimb, vedem că se dau în continuare

premii. Uitați-vă ce se întâmplă în ministerul dumneavoastră, vedeți ce salariu are consilierul dumneavoastră, vedeți ce salarii au secretarii de stat, vedeți câte posturi bugetare le scoateți anul acesta la concurs – 2.300 de posturi. Vă rog să vă uitați și să cercetați! Nu încerc acum să aduc cifre fantasmagorice. Uitați-vă în locurile de muncă bugetare scoase și anunțate public la diverse agenții – de la Garda de Mediu până la cea de pescuit. Salariile sunt în medie acolo între 2.000-2.400 lei pe lună.

Or, dacă vorbim de eficientizare, nu ar trebui să plecăm de aici? Nu acest lucru ar putea genera încrederea populației României în măsurile dumneavoastră? De ce credeți că acest tip de dezbatere a fost generat și s-a insistat pentru ea? Pentru că, iată, mai există alternativă. Mai există o variantă la cea propusă de dumneavoastră, care generează acest tip de efect de domino și care nu va mai putea fi stăpânit și nu veți mai putea implementa nici măsurile bune pe care le aveți în vedere.

Deci acesta este tipul de compromis pe care noi vi-l cerem. Acesta este, de fapt, în esență, demersul nostru și vă cerem, pe de o parte, ca acest tip de dezbatere să plece de la eficientizarea cheltuirii banului public, de la stoparea evaziunii fiscale și, în ultimă instanță, să ajungă la o analiză a modului în care este structurat personalul în unitățile bugetare. Luați exemplul Bulgariei! Nu s-au atins de pensii, nu s-au atins de salarii. Au redus cu 11% după un audit al locurilor de muncă în fiecare unitate bugetară. Și, iată, anunță acum ieșirea din criză. Deci avem precedent.

## Stimați colegi,

Știu că pentru unii este mai dureros să se spună lucrurile atât de tranșant.

Vreau însă să vă spun, stimați colegi, că pentru cei care au facilitat un joc politic murdar, pentru cei care s-au erijat în a accepta ghilotina votului împotriva conștiinței lor, stimați colegi, este foarte ușor să saturi o slugă, însă foarte greu să saturi un stăpân.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, liderul grupului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu.

## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**

## Doamnă președinte,

## Doamnelor și domnilor parlamentari,

Îmi pare rău că astăzi, într-un moment atât de important, ținând cont de criza economică pe care o traversează economia românească și țara, în final, în afară de ministrul de finanțe și ministrul pentru relația cu Parlamentul, ceilalți membri ai Guvernului nu au catadicsit să vină la această dezbatere. Și acest lucru arată evident respectul pe care îl acordă Executivul instituției parlamentare.

Sigur, colegul meu Eugen Nicolăescu a făcut în prezentarea moțiunii o analiză tehnică a problemelor cu care se confruntă economia românească și a dat numeroase exemple și argumente legate de evidenta lipsă de soluții pentru combaterea crizei la nivelul Executivului.

Eu aș vrea, totuși, din punct de vedere politic, să amintesc câteva lucruri care astăzi par să fie uitate sau necunoscute de unii dintre cei care participă la dezbateri, și aici mă refer la banca guvernamentală.

## Doamnelor și domnilor,

În anul 2008, la finele anului 2008, vă aduceți aminte că mulți dintre dumneavoastră erați aici în sală, a fost o dezbatere extrem de aprinsă, generată de propunerea care a venit din partea opoziției de atunci de a majora salariile profesorilor cu 50%, nu cu 5% nu cu 15, nu cu 25, cu 50. Și, după cum știți, m-am opus vehement acestei măsuri populiste, care era generată, exclusiv, de apropierea campaniei electorale și m-am opus în așa fel încât să nu ducem către un adevărat dezastru economia românească, ținând cont că deja se profilau la orizont contururile crizei economice. Evident, nu am fost ascultat și Parlamentul a votat într-o mare voioșie acest proiect de lege.

Nu numai atât. Atât Băsescu, cât și Boc nu s-au sfiit să declare următorul lucru: că majorarea de salarii poate să fie făcută dacă există voință politică și că această majorare ar trebui, evident, aplicată și altor categorii profesionale. Asta atunci când vorbim de minciună sau de cei care dau dovadă de iresponsabilitate.

Am auzit ieri sau alaltăieri, dacă nu cumva chiar din partea PDL-ului, pe cineva vorbind de 20 de ordonanțe de urgență date în anul 2008 de majorare a salariilor. Sigur că pot să fie 20 de ordonanțe, dar asta nu înseamnă că majorările sunt succesive, ci se aplică diferitor categorii sociale sau profesionale și trebuie să țineți cont de un lucru, că atâta vreme cât economia funcționează, cât generează valoarea adăugată, cât produsul intern brut crește, nimic mai logic decât ca salariile să cunoască o creștere și o creștere care, sigur că, în anul 2008, a fost cu mult mai moderată decât în anii precedenți din aceleași motive pe care le menționam mai devreme, și anume profilarea unor condiții dificile în anii care urmau.

Dar haideți să revenim puțin la ceea ce a făcut în continuare Partidul Democrat Liberal, care a ajuns la putere grație promisiunilor fără niciun fel de acoperire făcute în anul 2008 în campania electorală.

În 2009, l-am auzit pe Boc spunând că trebuie, evident, făcute economii și că trebuie tăiate salariile nesimțite. O formulă originală, fără îndoială. Eu cred că nu există salariu nesimțit, cred că în România trebuie să lăsăm la o parte populismele ieftine, care făceau priză în perioada comunistă. Fac o paranteză: și atunci salariile erau diferențiate și cred că și astăzi în România salariile trebuie să fie diferențiate și să nu mergem către un egalitarism utopic. Dar sigur că putem să discutăm uneori despre salarii exagerate.

Ce a făcut Guvernul în 2009? A ținut un frumos discurs politic și astăzi ce aflăm din presă. Că sunt salarii record în ministere precum Ministerul Economiei, Ministerul de Finanțe, Ministerul Sănătății, Ministerul Administrației. Cred că nu există minister care să fie scutit de astfel de salarii record. Deci iată diferența între retorică și acțiune concretă. Și această diferență se numește foarte simplu: minciună.

Vreau să mai aduc aminte de un lucru petrecut în anul 2009: atacul pe ideea cumulului salariilor cu pensiile, sau pensiilor cu salariile. Sigur, într-o logică foarte corectă la nivelul PDL-ului, și anume, haideți să descurajăm munca, și pe cei care muncesc și sunt valori în domeniile în care s-au afirmat să-i trimitem acasă și să stea, eventual, la televizor și să se uite la discursurile politice ale celor de la putere.

Toate acestea au făcut ca, în anul 2009, în lipsa unor măsuri concrete de reducere a cheltuielilor să înregistrăm o situație paradoxală, cu toate că România era în criză, cheltuielile la buget au crescut comparativ cu anul precedent. Deci, comparativ cu anul precedent, cheltuielile în 2009 au crescut, în timp ce veniturile, la fel, raportate la anul 2008, au scăzut. Și atunci sigur că ne mirăm de ce suntem astăzi în criză.

Dar totul are o explicație și o știți foarte bine. Anul 2009 era din nou pentru PDL un an electoral.

În anul 2010....

Nu, pentru că dumneavoastră ați guvernat și ați cheltuit banii.

În anul 2010, după ce Guvernul din 2009 și cel actual au ținut-o în continuare cu minciunile și raportările false pentru o țară întreagă și pentru Fondul Monetar Internațional, inclusiv, a venit, din păcate, momentul adevărului, când cei de la Fond nu s-au mai lăsat prostiți și le-au spus într-un limbaj probabil care ar putea fi tradus foarte simplu să nu mai umble cu cioara vopsită. Și acum, sigur că Guvernului actual nu-i vine să creadă că este în situația de a adopta o serie de măsuri de o duritate fără precedent, extrem de impopulare.

Am avertizat Guvernul de nenumărate ori asupra unui lucru foarte, foarte simplu – simplu pentru oricine care, sigur, când era mic, nu a fost bătut cu ou în cap –, și anume că dacă economia nu va începe să producă, oricâte reduceri s-ar face, nu vor fi suficiente.

Deci, stimați colegi, putem să reducem salariile cu 25%, pensiile cu 15%, domnul ministru al muncii Șeitan vine și supralicitează cu încă 30, cu încă 50, cu încă 70. Soluția nu este aceasta. Soluția este repunerea economiei în funcțiune, și, la acest capitol, măsurile care sunt luate acum îmi creează profunde îndoieli că vor duce la o soluție. De ce? Pentru că evident, toate măsurile pe care Guvernul le va întreprinde vor duce la frânarea într-o măsură și mai mare a consumului, iar ieșirea din criză va fi întârziată.

Doamnelor și domnilor,

Noi, ca liberali, am propus două tipuri de măsuri pentru depășirea crizei.

Prima soluție este reluarea creșterii economice. Cea mai mare vină a Guvernului este faptul că nu poate să înțeleagă că nu vom face nimic dacă economia își va continua prăbușirea.

Problema României astăzi nu este că avem prea mulți profesori, prea multe cadre medicale, prea mulți soldați sau polițiști, prea mulți judecători, ci că economia nu este în stare să producă, așa cum producea în anii anteriori pentru a susține o arhitectură instituțională în funcțiune, care definește un stat. Dacă nu vom avea instituții, atunci, stimați colegi de la PDL, înțelegeți bine, nici stat nu va exista în România.

Problema României este prăbușirea economică continuă care a început în anul 2009 și pe care PDL nu este în stare s-o oprească.

Deci principalele măsuri trebuie să fie de relansare economică. Le-am prezentat în moțiune și, evident, acestea sunt, în sinteză: cele de stimulare a plății impozitelor, de creare de locuri de muncă, de investiții publice. Evident, economiile la buget sunt la fel de importante.

Sigur că cea mai mare economie ce ar putea fi făcută de România în acest moment, ar fi, însă, plecarea Partidului Democrat Liberal de la putere.

Probabil că am putea economisi astfel, procente bune din PIB, bani care ar putea fi folosiți pentru plata salariilor și pensiilor, pentru investiții. Demisia Guvernului ar putea fi cea mai bună măsură anticriză.

Dar România trebuie să facă și alte economii, fără a afecta sănătatea socială a țării. Doctrina economică neofanariotă a lui Băsescu și a PDL trebuie părăsită. România nu va progresa din punct de vedere social dacă statul va lua de la săraci și va da la boierii și ciocoii portocalii, așa cum făceau fanarioții și cum se dorește a se face acum de către PDL.

## Doamnelor și domnilor,

Această putere neofanariotă trebuie să plece. România are nevoie de un guvern competent și de o viziune politică, care să nu mai pună pe primul plan interesul particular al celor aflați la putere.

Mă adresez acum nu parlamentarilor, ci românilor. Ne așteaptă o luptă dificilă, pentru că statul român este folosit acum împotriva cetățenilor pentru atingerea unor interese particulare. Ca și înainte de 1989, clasa politică nu mai lucrează pentru oameni, ci împotriva lor.

Nomenclatura portocalie este singura care prosperă într-o țară tot mai săracă, dar sper să nu le mai meargă mult și sunt convins că românii, cu primul prilej, nu-i vor mai ierta.

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR nu am nicio solicitare pentru intervenție.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al minorităților naționale, domnul Varujan Pambuccian.

## **Domnul Varujan Pambuccian:**

Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,

Trăim un moment pe care nu l-am mai trăit niciodată și sper să nu-l mai trăim prea curând.

Ceea ce numim criză, nu este o criză. Nu este nici măcar o depresie economică, este sfârșitul unui sistem și al unui model de stat, care se termină urât.

Nu se întâmplă numai la noi, se întâmplă în tot spațiul european. Într-un fel, se întâmplă în întregul spațiu euroatlantic și-și are rădăcinile în renunțarea, acum 70 de ani, la capitalism.

Lumea euroatlantică, lumea întreagă a trăit de atunci două forme de marxism: una extremă – cea prin care am trecut noi – și cea de acum. Acum a venit și a doua formă, la sfârșitul vieții ei.

În momente de genul acesta, soluții de tipul ajustării unui sistem nu mai funcționează. Este nevoie de soluții radicale, care să țină cont de naturalitatea mecanismelor economice și nu de felul ciudat în care evoluează ideologiile prin capetele noastre.

Tot ceea ce am auzit ca soluții – aproape tot ceea ce am auzit ca soluții – sunt chestiuni care țin, mai degrabă, de aducerea cheltuielilor la nivelul veniturilor sub o formă sau alta, mânați de o ideologie sau alta, dar nu metode prin care economia poate fi ținută acasă, și insist asupra acestui lucru, și ajutată să se dezvolte, după ce un stat din ce în ce mai hipertrofiat și din ce în ce mai hulpav, într-o continuă alergare după mituirea unui electorat din ce în ce mai asistat, a ajuns la sfârșitul său, după 70 de ani, repet.

În acest moment, cred că barierele ideologice nu mai contează, iar soluțiile în care cred trebuie să fie soluții care să facă să funcționeze mediul economic așa cum își dorește el, nu așa cum ne imaginăm noi că ar trebui să fie bine. Pentru că vreau să vă spun că eu cred, și e credința mea profundă, că, exceptând Statele Unite și poate Germania, restul economiilor mari nu mai au nicio șansă. Un stat mic, cu o economie periferică, cum este România, are o șansă și are chiar șansa să profite de pe urma acestei căderi finale a unui sistem. Și cred că merită să facem lucrul acesta pentru că până una alta, aici trăim și pe cei de aici îi reprezentăm.

Ceea ce cred eu că trebuie făcut în România, pe lângă renunțarea urgentă la orice hipertrofiere a statului și orice

continuare a modelului de stat care asistă european, sunt câteva măsuri absolut pragmatice pe care ar trebui să le luăm.

Sper ca Guvernul să le ia și sper ca, în aceste măsuri, să-l sprijinim cu toții, pentru că ele ne vor ajuta să ieșim din situația în care suntem.

Prima măsură. Abrogarea imediată a impozitului forfetar. Singurul rezultat al impozitului forfetar a fost mutarea rezidenței fiscale a firmelor care n-au murit și care acum plătesc taxe și impozite altor state. Trebuie să fii complet nebun să vrei să faci lucrul acesta.

Doi. Plata TVA-ului în momentul încasării banilor, și nu în momentul facturării. Asta face diferența între companii sufocate de un stat care vrea din ce în ce mai repede, din ce în ce mai mulți bani, de unde ei nu mai sunt, de unde am luat cât am putut ca să redistribuim și să mituim electoratul – cu toții, absolut cu toții. Cred că trebuie neapărat să facem și acest al doilea lucru.

Al treilea lucru. Să mutăm ideea fixă de subvenție în ideea fixă de investiție. Singurele domenii în care merită să acționăm pârghia fiscală, și numai pârghia fiscală poate fi cea care dă rezultate, sunt domeniile cele mai dinamice, domeniile cu cea mai mare valoare adăugată. Domeniile care mor trebuie lăsate să moară. Dacă nu facem lucrul acesta urgent, nu avem nicio șansă. Vom târî cangrene după cangrene, până când statul însuși se va prăbuși.

Următorul lucru pe care trebuie să-l facem, chiar dacă pare o agresiune economică, trebuie s-o facem. Să trecem la un mecanism în care cota unică să fie 4 și, în compensare, TVA-ul 25%. Este un mecanism care, simultan, crește ușor consumul, stabilizează locurile de muncă, atrage investiția și rezidența fiscală. Aici este bucățica de agresiune, dar asta e.

Fiecare stat, într-o situație de genul acesta e pe cont propriu și trebuie să înțelegem lucrul acesta.

Uitați-vă că Statele Unite au intrat deja în autoprotecție, uitați-vă că Senatul american, în unanimitate, a votat ca FMI-ul să nu acorde bani către zonele – bani ai contribuabililor americani –, și e corect cum au gândit, să nu acorde bani de ajutor către statele care se scufundă. E foarte corect ce au făcut Statele Unite.

Uitați-vă că Germania intră în curând și ea în autoprotecție. Trebuie să intrăm și noi în autoprotecție. E singura noastră șansă.

Gândind _nice_ ne scufundăm și nu cred că asta vrem, nici pentru noi, nici pentru electoratele noastre. Cred că niciunul dintre partidele de aici nu-și dorește lucrul acesta.

Cred, de asemenea, că trebuie să gândim din temelii sistemul de taxe și impozite. Avem prea multe. Avem prea mulți funcționari care se ocupă cu urmărirea și ridicarea lor. Legile trebuie să fie simple, clare și puține. Statul trebuie să fie minimal. Un stat nu are ce căuta în domenii care au sens economic. Acolo există firmele private. Domeniile care au sens economic sunt apanajul mediului privat, nu al statului.

Statul trebuie să-și vadă de treaba lui. Punem banii împreună ca să facem lucruri care n-au sens economic. Nu o să facem niciodată străzi private în totalitate în interiorul unui oraș, pentru că ar fi bariere peste tot și n-ar avea sens să facem asta. Și atunci, punem banii împreună și facem străzile așa cum sunt. Ăsta este un loc, o zonă, care nu are sens economic. Dar fabrici de pantofi nu avem de ce să facem, punând banii împreună.

Haideți să începem să gândim natural. Câtă vreme nu vom gândi natural, drumul spre un final urât este asigurat, indiferent de cum luăm măsurile de ajustare acum. Le putem lua într-un fel sau altul. M-am uitat în toate programele partidelor. Diferențele sunt de câteva luni până la dezastru între fiecare dintre aceste programe, dacă nu venim cu măsuri active imediat, dacă nu înțelegem că ceea ce trăim acum nu este o criză, nu este nici măcar o depresie economică, așa cum credeam, ci finalul unui sistem care s-a manifestat ca un imens joc piramidal.

Vă mulțumesc.

Din partea deputaților independenți dacă dorește cineva să intervină?

Dacă nu, are cuvântul domnul deputat Constantin Dascălu, de la PDL.

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Moțiunea simplă depusă de către Partidul Național Liberal, din punctul meu de vedere, este un text nedocumentat, un model de ipocrizie și impostură în politică, evident făcut din dispoziție de partid.

Știm cu toții că efectele unei guvernări se văd la adevărata lor valoare după ce ai predat guvernarea, pentru că atunci se vede responsabilitatea unui guvern care nu ia măsuri populiste și ia măsuri în folosul națiunii.

S-au văzut efectele guvernării PNL după ce au predat guvernarea după amploarea dezastrului pe care l-au provocat.

Dacă Guvernul Boc, imediat la preluarea guvernării, nu lua măsuri foarte dure de reducere a cheltuielilor publice, puteam să discutăm încă de acum de un împrumut extern de 50%, 60% din PIB, cu deficite bugetare de neimaginat.

Guvernul PNL a dus o politică iresponsabilă, antinațională și antieconomică, măsurile adoptate fiind de un populism absurd, fără precedent în România. Au promovat, prin politicile pe care le-au dus, nemunca, au promovat, prin politicile pe care le-au dus, faptul că funcționarii de stat sunt mai presus față de oamenii care muncesc în mediul privat și care asigură adevărata prosperitate a unei națiuni.

Și aș da aici un singur exemplu, pentru că ele sunt multe. Au preluat guvernarea liberală cu o diferență între angajații la stat și mediul privat de aproape 15% în favoarea celor angajați la stat. Au predat, în 2008, guvernarea cu o diferență de peste 35% în favoarea angajaților la stat, media salariilor în sectorul public la predarea guvernării era de 25 de milioane de lei vechi, față de 17 milioane în mediul privat. Păi cum să mai dorească un om să se angajeze în mediul privat, să-și deschidă o afacere și să muncească, când putea să se angajeze la stat și să lucreze acolo, eu știu, câteva ore pe zi, să-și facă interesele, relații și prin nemuncă să poată să ajungă la prosperitate.

Ridzi!

Aceasta este eficiența guvernării liberale și care vine acum să propună măsuri, să dea lecții. E adevărat că Guvernul Boc a făcut și greșeli.

Care? Multe?

## **Domnul Constantin Dascălu:**

Da, recunosc acest lucru, da.

Prima mare greșeală este faptul că nu a deferit justiției pe cei responsabili de dezastrul provocat în guvernarea trecută. Aceasta este prima mare greșeală.

Faptul că au scăpat de pedeapsă a permis trompetelor liberale să devină staruri de televiziune, postură din care propovăduiesc dezastrul din România sau dau sfaturi pe care nici ei nu le-au aplicat în guvernarea lor.

A doua greșeală este că nu am spus românilor încă de prima dată, la nivel de masă, adevărata amploare a dezastrului provocat de guvernarea liberală.

Propunerile făcute în moțiunea simplă, unele sunt inspirate din măsuri luate deja de către Guvern, care au fost amintite aici de domnul ministru, cum sunt: capitalizarea fondurilor de garantare, introducerea taxei inverse, deficitul să meargă numai pe investiții. Sunt măsuri care se aplică și care au fost inspirate, probabil, ca să scrie ceva în moțiune, au luat câteva inspirații din măsurile aplicate de către noi.

Altele sunt menite să îndrepte erorile guvernării liberale, cum ar fi propunerea de reformă a cheltuielilor publice. Păi este normal să facă această măsură, când Guvernul liberal a ajuns ca 80% din cheltuielile publice să meargă pe consum și pe datoriile externe. Numai pensiile, salariile, indemnizațiile de diverse ajutoare sociale și serviciul datoriei externe acoperă peste 80% din bugetul de stat. Și în felul acesta a condus Guvernul liberal România, cu măsuri populiste fără precedent, pe care nu le-a aplicat nici Guvernul anterior, pentru că au preluat o gestiune fiscală responsabilă de la ministrul Tănăsescu – nu e bine să critici opoziția, dar ministrul Tănăsescu a fost un om responsabil.

Cheltuielile publice de peste 80% din bugetul de stat nu pot să ducă înainte România. Avalanșa declanșată de măsurile populiste, luate de către Guvernul liberal, trebuia oprită și trebuia spus românilor adevărul.

Aceasta este situația și numai un guvern responsabil, un partid responsabil pot să facă acest lucru, nu ceea ce au făcut dânșii, pentru a aduce voturi la partidul pe care-l reprezintă, au angajat masiv în sectorul public oameni care nu-și justifică prezența acolo, au dat diverse ajutoare, au mărit nejustificat pensii și salarii, cu toate că nu se justificau prin creșterea productivității muncii și a PIB, toate acestea făcute în ultimul an al guvernării la nivel de masă, declanșând o avalanșă a cheltuielilor publice fără precedent în România. V-aș da și în acest loc un exemplu de populism fără precedent.

Se propune în moțiune reducerea arieratelor. Vă voi spune cum a redus arieratele domnul Vosganian, ministrul de finanțe. În anul 2008, domnul Vosganian a lăsat pe seama agenților economici 5 miliarde de euro, transformând statul într-un infractor: două miliarde jumătate de euro facturi neplătite, două miliarde jumătate de euro lucrări efectuate și nefacturate de către agenții economici, pentru că a mințit că are bani în bugetul public și, de fapt, nu a avut bani. A mințit că va încasa la bugetul de stat 38% din PIB și, de fapt, nu a încasat decât 31%.

Deci moțiunea simplă a PNL-ului este un demers politicianist făcut nu pentru a sprijini în vreun fel îndreptarea situației actuale din România, ci, mai ales, pentru a ascunde măsurile aberante luate de guvernul liberal, ținut în lesă de PSD, măsuri iresponsabile, antinaționale, antieconomice care au determinat ca România să nu fie pregătită pentru a face față, în condiții mai bune, crizei economice mondiale. Politica liberală a fost: după noi, potopul! Asta a fost politica pe care ați făcut-o, domnilor! Singura țintă pe care ați avut-o a fost voturile populației. Nu putem să acceptăm și nu vom vota o asemenea moțiune simplă.

Vă mulțumesc pentru atenție. ( _Aplauze.)_

Din partea Grupului parlamentar PSD+PC, domnul deputat Dan Mircea Popescu.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor parlamentari, Stimați invitați,

De câțiva ani, multe dintre drepturile noastre, mai ales cele de natură economică și socială, se restrâng. Unele dintre ele chiar dispar cu totul, altele, deși rămân pe hârtie, sunt lipsite de conținut, fiind suspendate pe termen nelimitat sau ciuntite în asemenea hal încât nu le mai recunoști. În mod paradoxal, putem spune că avem acum, într-un regim considerat democratic, mai puține drepturi economice și sociale decât am avut într-un regim totalitar.

Măsurile recente de reducere a salariilor, a pensiilor, a indemnizațiilor pentru creșterea copilului, a subvențiilor pentru căldură și restrângerea altor măsuri de protecție socială ne conduc spre o constatare și mai gravă, anume aceea că astăzi România traversează unele dintre cele mai negre momente din istoria sa recentă. Dezastrul, anunțat pe un ton amenințător, ne-a găsit pe toți nepregătiți. Nu am cunoscut adevărul și nu ni s-a spus adevărul despre situația economică și socială a țării. De aici și starea de șoc a unei întregi națiuni la aflarea situației reale. Am putut vedea, și cu acest prilej, falia enormă dintre putere și opoziție, dintre patroni și sindicate, dintre stat și societate, dintre tineri și vârstnici, dintre bugetari și cei din sectorul privat, dintre săraci și bogați, dintre ai noștri și ai lor, dintre cei cu șanse și cei fără nicio șansă.

Chiar și acum, în aceste momente grele, țara este divizată, obosită de atâtea confruntări politice și electorale. Sărăcită, lipsită de o minimă speranță, lăsată pradă marilor corupți și clientelei politice, o țară confuză și neajutorată, o țară ce nu-și găsește drumul și oamenii de stat capabili să o conducă.

Solidaritatea și coeziunea socială sunt valori de care ne aducem aminte la câte un simpozion, dar ele au dispărut, în primul rând, din conștiința și din vocabularul celor care ne conduc. Altfel cum să interpretezi încercarea de a pune întreaga povară a crizei pe umerii copiilor, a pensionarilor și a bugetarilor din această țară. Cum puteți face lucrul acesta, când știți bine că evaziunea fiscală este în floare? Că 35–40% din economia românească este o economie nefiscalizată? Că fondurile europene destinate României n- au fost absorbite decât în proporție de 6%, că 4 milioane de hectare nu sunt lucrate, că banii de investiții și pentru noi locuri de muncă s-au dus către clientela politică, că aproximativ 10 miliarde de euro merg anual din banii publici către buzunare private, că furtul și corupția sunt de esența capitalismului de cumetrie pe care îl patronați? Cum să fii dispus la sacrificii pentru a acoperi astfel incompetența, furtul, evaziunea, politizarea, corupția, clientelismul, iar când și vezi cine te îndeamnă la solidaritate și austeritate și îți impune curbele de sacrificiu de astăzi, chiar că e bine să dai cu barda în Dumnezeu, cum se spune.

Primul impuls este acela de a spune că măsurile brutale de astăzi sunt similare celor din anii 1929–1933 și, totuși, nu

acesta este adevărul, căci nu se pot uita atât de repede nici tăierile de curent electric, de apă caldă, de căldură, din perioada anilor 1980, nu putem trece peste rațiile la unt, ulei, zahăr, ouă, carne, din regimul comunist. Nu putem să nu amintim izolarea culturală prin tăierea abonamentelor la ziare, reviste de specialitate și cărți din străinătate, nu putem uita și ierta atât de ușor interdicția de a călători în afara granițelor, suspiciunea și urmărirea permanentă, nesiguranța și frica pe care le-am încercat cu toții.

Până la urmă, stimați colegi, măsurile de astăzi sunt, în fapt, măsurile de ieri și de alaltăieri. Este vorba de același tip de măsuri, același sentiment de umilință, de înjosire, de anihilare a ființei umane, de arbitrariu, de ghetou, nici măcar mărfuri nu mai suntem, căci aceasta ar presupune dreptul la o relație socială care ni se refuză și ea.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Suntem astăzi disponibilizați în vrac și aruncați cu bună știință la marginea societății pentru a nu depăși cumva procentele din PIB alocate pe un ton suficient de niște contabili năimiți. Mai marii zilei îngrămădesc din nou viețile a milioane de oameni într-un „pat al lui Procust”, echivalent cu mizeria umană și subdezvoltarea. Pentru a-l salva, ce credeți? Nici mai mult, nici mai puțin, decât echilibrul unui buget devalizat cu metodă, de ani buni, chiar de ei înșiși și de clientela lor portocalie. În plus, votul din Parlamentul țării ar trebui să-i absolve de orice vină pe cei ce ne-au adus în această stare. Consecința, pentru un om normal și întreg al minte, ar trebui să fie, în viziunea puterii, una singură, și anume acceptarea fără murmur a situației. Deci să nu mai întrebăm cum am ajuns aici după 9 ani de creștere economică. Cine este de vină, dacă nu cumva sunt posibile și măsuri alternative mai puțin dureroase. Vă pierdeți vremea, par a ne spune partidele din Coaliția de la putere.

Guvernul nici măcar nu mai ascunde cauza tuturor acestor amputări și reduceri de drepturi. Este vorba, ni se spune direct, despre lipsa resurselor, despre lipsa banilor. Guvernul ne propune chiar un târg, spunându-ne cam așa: trăiți prea bine pentru cât poate suporta economia; aveți prea multe drepturi pentru câți bani ne dați; ne costați prea mult, pe viitor, pe câți bani ne dați, atâtea drepturi vă dăm!

Măsurile de azi nu sunt decât expresia acestui târg. Unii s-au grăbit să spună că lucrul este rezonabil, iar dacă te uiți la ei, înțelegi și de ce. Sunt reprezentanții celor 20% din populația țării, oamenii bogați și foarte bogați care își apără în acest fel propriile interese. Ceilalți 80% din populație însă nu pot să nu vadă înșelătoria grosolană ce stă la baza acestui târg, și anume încercarea de a introduce logica economiei de piață și a profitului în materia drepturilor fundamentale ale cetățenilor, în domeniul social.

În fapt, asta se și întâmplă, ni se ajustează drepturile sociale și economice, dreptul la muncă, dreptul la învățătură, la sănătate, la cultură, la măsuri de protecție socială, la negocieri colective, dreptul la o viață decentă, în funcție de banii rămași în vistieria țării, după îndestularea puterii și a clientelei sale. Trebuie să ai, cu siguranță, mult tupeu ca să vii în fața națiunii și să-i impui acest târg: De câți bani îmi dați, atâta democrație vă dau!

În primul rând, democrația nu se tranzacționează. În al doilea rând, nu poți introduce logica profitului în materia drepturilor și libertăților cetățenești, fără a bulversa societatea și valorile ei fundamentale. Ca să fim clar înțeleși, suntem pentru o economie de piață, dar ne opunem din răsputeri unei societăți de piață. Ne opunem unei societăți în care, rând pe rând, sănătatea, educația, asistența socială, cultura, justiția, siguranța cetățeanului, calitatea mediului trec din responsabilitatea statului social în sarcina pieței, transformându-se în mărfuri.

Partidul Social Democrat se opune cu toată fermitatea unei asemenea viziuni despre societate, considerând că solidaritatea și coeziunea socială trebuie să rămână unele dintre valorile fundamentale ale societății românești.

Iată de ce și respingem _de plano_ orice încercări de tranzacționare a acestor drepturi, oricât de rezonabile ar părea ele reprezentanților PDL-ului. Iată de ce încercăm să ținem piept asaltului pieței în relațiile dintre oameni. În acest sens, răul cel mare, în opinia noastră, nu îl reprezintă atât statul obez, așa cum ni se tot spune, ci, dimpotrivă, capitalismul de cumetrie și asaltul pieței asupra socialului. Dacă pentru statul obez avem ac de cojocul său, pentru capitalismul de cumetrie și în fața asaltului pieței, cetățeanul obișnuit din această țară a rămas singur și neajutorat, căci cel menit să-l apere, statul social, tocmai își dă duhul sub loviturile dreptei politice.

Astăzi, stimați colegi, ne sunt amenințate înseși elementele fundamentale ale statului român: democrația, statul de drept, statul social.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Atacul asupra statului reprezintă o mistificare asupra cauzei fundamentale a crizei, motivată de interese politice și materiale. În fapt, tocmai prin intervenția statului a fost salvată acea parte a sectorului privat care a produs criza, sectorul financiar-bancar, statul preluând asupra sa pasivul. Să fi uitat chiar atât de repede ce a însemnat, de fapt, împrumutul de la Fondul Monetar Internațional? Nimic altceva decât naționalizarea pierderilor și privatizarea profiturilor. A considera acum statul obez drept principal vinovat al crizei economice când, dimpotrivă, lipsesc cu desăvârșire măsurile de ieșire din criza economică înseamnă a pasa responsabilitatea din sarcina puterii, care ar fi trebuit să ia aceste măsuri, în cea a statului, care pare ceva abstract, altceva, nu se știe bine ce.

Confuzia este voită, este întreținută cu abilitate, iar în această capcană am căzut cu toții, considerând că da, statul obez este cu adevărat inamicul public numărul 1, și nu puterea.

În acest fel, puterea încearcă să scape de vina uriașă de a nu fi făcut nimic concret ani de zile, nici cu privire la măsurile de ieșire din criza economică, dar nici cu privire la obezitatea statului. Căci, până la urmă, statul nu este chiar o abstracție, ci instituții, reguli, norme și mai ales oameni aflați în funcții de decizie sau execuție. Vina aparține deci, în ambele cazuri, unor oameni din partidele aflate la putere, deci vina este a puterii în exclusivitate a dreptei politice din această țară.

Mai este oare necesar să vă reamintesc că până mai ieri erau unii care clamau că nu Guvernul este cel care trebuie să scoată țara din criză? Or, această vină uriașă nu poate fi escamotată, nu poate fi pasată altcuiva, iar încercarea de a scăpa basma curată prin votul Parlamentului, în mod normal, ar trebui respinsă de niște parlamentari responsabili.

Practic, puterea a avut de optat, stimați colegi, în legătură cu cine să suporte costurile sociale și economice ale crizei: populația, respectiv cei vulnerabili, pensionarii, șomerii, cei cu venituri reduse, copiii sau, dimpotrivă, capitalismul de cumetrie, respectiv clientela politică a Partidului Democrat Liberal. Asta a însemnat a alege între a tăia din cheltuielile sociale și de personal sau a tăia din cheltuielile de achiziții și investiții, adică lucrări pentru clientela politică. Între populație și clientela politică, puterea a ales, evident, clientela politică,

condamnând la foamete, frig și boală milioane de cetățeni români.

Soluțiile pentru ieșirea din criză nu pot fi numai financiare și economice așa cum, din păcate, le imaginați dumneavoastră. Ele sunt mult mai complexe, fiind și de natură politică, socială și culturală, oricât ar părea de ciudat.

În plus, ele trebuie aplicate simultan pentru a reuși. Deci e nevoie, în primul rând, de un alt guvern, cu o altă credibilitate. E nevoie de un alt model economic și financiar, decât consumul pe datorie și cota unică. E nevoie de un alt model de societate, în care nu are ce căuta logica economiei de piață și a profitului. E nevoie de un alt rol al statului, mult mai robust decât până acum. E nevoie, în sfârșit, de un nou model de capitalism, decât cel de cumetrie pe care îl patronați. Este nevoie de un nou model cultural, în care munca, economisirea, investirea, solidaritatea și coeziunea socială, dialogul trebuie să fie cultivate ca valori fundamentale. Acestea sunt cerințele firești ale stângii, acestea sunt, în fond, cerințele majorității populației din această țară.

Stimați colegi,

Până la urmă, între populație și puterea de azi avem de ales și noi în aceste momente. Opțiunea Partidului Social Democrat este clară: populația țării. Iată de ce ne adresăm fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru ca prin votul ce-l veți exprima să punem capăt dezastrului din țară.

Votați pentru democrație, votați pentru cei de acasă, votați pentru cei care v-au trimis aici, votați pentru moțiune!

Vă mulțumesc. ( _Aplauze.)_

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Ciprian Dobre.

Mai aveți 10 minute.

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor guvernanți..., deși banca Guvernului este goală...

Stimați parlamentari care susțineți puterea,

O să mă adresez pentru început dumneavoastră.

Sunteți la putere la un an și jumătate și, în tot acest timp, ne spuneți că, sub luminata guvernare, România iese din criză, că aveți soluții și, mai ales, că știți să le implementați în folosul oamenilor, cum vă place dumneavoastră să spuneți românilor.

Ba, mai mult decât atât, domnule ministru Vlădescu, care din nou sper să nu mă tratați cu spatele, ați fundamentat bugetul țării pe anul 2010 pe o falsă realitate.

Vă mulțumesc, domnule ministru! ( _Domnul ministru Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu stă de vorbă cu domnul Viorel Hrebenciuc, dar cu spatele la tribună.)_

Ori nu mai aveți elemente de bază de economie, lucru greu de crezut pentru mine, ori sunteți, până la urmă, condus de rea-credință și interese clientelare, domnule ministru, pentru că nu pot să-mi explic altfel cum este posibil să faceți erori importante de strategie. Ignorați proiectele deja începute, le condamnați la ruină și vă deziceți de la sloganul fluturat public privind modernizarea României.

Vreau să vorbesc despre un singur caz. Prin Legea bugetului de stat este prevăzută suma de 813,5 milioane lei pentru finanțarea continuării Programului OG7 pentru anul 2010, în cursul anului 2010, care vizează alimentări cu apă, proiecte de canalizare, construcția de poduri și podețe și alte obiective în mediul rural. Am solicitat Guvernului României și, mai precis, Ministerului Administrației și Internelor situația lucrărilor bugetare din acest ultim an și jumătate pe OG7. Mi s-a răspuns că nu se știe și că ar trebui să mă adresez autorităților locale. Asta am și făcut. Concluzia este una singură și dramatică: ați ignorat acest drept al oamenilor din mediul rural la dezvoltare și ați stopat toate finanțările pe acest proiect.

Procentul rămas de finanțate pe OG7 este impresionant. Vorbim de 50% sume restante din valoarea totală a proiectelor. Am să dau câteva exemple: în județul Mureș, pe care îl reprezint, avem 86 de proiecte în valoare totală de 185.410 mii lei, iar suma rămasă, suma restantă, fiind de 94.589 mii lei, adică mai bine de 51%. Și sunt județe în care situația este și mai gravă. De exemplu: Giurgiu așteaptă bani pentru încă 72% din finanțarea proiectelor sale; Teleorman, 69%; Ialomița, 70%, chiar, credeți-mă, exemplele pot continua.

Concluzia tristă a acestei analize este că în majoritatea județelor a mai rămas de finanțat mai mult de jumătate din valoarea aprobată a proiectelor. Această situație are un impact negativ asupra mediului economic. Se răsfrânge dramatic asupra activității firmelor de construcții care nu pot continua lucrările și deci nu își încasează banii contractați.

Spuneți că nu sunt bani. Atunci cum explicați, domnule ministru al finanțelor, cadoul făcut prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 162 din 12 martie 2010, care prevede, pentru doamna Elena Udrea, alocarea de la buget a sumei de 1,2 miliarde lei, 285 de milioane de euro, numai pentru acest an pentru proiectul „Renașterea satului românesc – 10 case pentru specialiști”?

Cum poate un om sănătos la minte să vorbească despre renașterea satului românesc, când primul semn de renaștere ar trebui să fie terminarea lucrărilor de apă și canal începute în mediul rural din România? Ce facem? Construim casa specialistului, fără apă și canal, cum a făcut Nicolae Ceaușescu la Otopeni?

Vă pun la dispoziție, domnule Vlădescu, spre informarea domnului Boc, toate raportările consiliilor județene și ale prefecturilor care ne arată foarte clar că ați condamnat la sărăcie și ruină proiecte importante de modernizare într-adevăr a satului românesc, și asta pentru că, în timpul pe care îl mai aveți de ospătat pe la Palatul Victoria, puteți să faceți un exercițiu aritmetic simplu: câte comunități ar beneficia din acest 1,2 miliarde lei pe care i-ați făcut cadou doamnei Udrea? Cred că, de fapt, lucrurile sunt foarte simple. Din 800 de milioane am reușit să terminăm proiectul OG7 în România, dar cred că dumneavoastră nu puteți să refuzați cadourile către doamna Udrea. Dar, desigur, cred că doamna Udrea duce în spate o clientelă bogată și fericită a PDL, chiar dacă prețul plătit este o țară tristă, cu oameni de afaceri derutați, cu pensionari disperați, cu profesori și medici umiliți.

După 50 de ani de cel mai greu comunism din Europa ne condamnați la cel mai greu capitalism de pe continent, pentru că aveți drept valori pungășia, frica și amenințările.

Domnule Vlădescu, a conduce o țară este un lucru serios. Cine nu se pricepe, să plece!

Vă mulțumesc.

## Mulțumim.

Mai aveți 3 minute, Grupul parlamentar al PNL.

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Marius Spânu.

Bună ziua, stimați colegi!

Vă spun sincer că nu am vrut să iau astăzi cuvântul pe o nouă moțiune simplă. Am asistat, de un an și jumătate, la nici nu mai știu câte, 10 sau 15, și, din nefericire, nimeni, nici măcar colegii de partid de multe ori ai celui care vorbește nu le iau în seamă.

Se aruncă acuzații în stânga și în dreapta și, dacă ne uităm pe articolele de presă de acum doi ani, patru ani, șase ani, o să vedem că oamenii care iau cuvântul aici au fost pe prima pagină a ziarelor învinovățiți de corupție, clientelism politic și multe altele.

Totuși, am preferat să spun câteva lucruri de la această tribună a Parlamentului pe care de multe ori o declamăm că este instituția supremă a statului, dar de multe ori discursurile care se rostesc aici nu ar fi putut fi spuse în public și jignirile și modul de adresare nici într-un caz nu este al celor șapte ani de acasă.

De ce am cerut acest lucru? Pentru că l-am auzit pe ex domnul ministru al sănătății, onorabilul domn deputat Nicolăescu, și am să încerc să fiu respectuos, așa cum ar trebui de la această tribună a Parlamentului și așa cum onorabilul președinte al Comisiei de învățământ, domnul deputat Dumitrescu, ne spunea că întotdeauna ar trebui să ne adresăm cu politețe unul altuia, și nu așa cum am văzut aici, cu apelative ale unor miniștri, sau prim-miniștri, sau președinți ca la cârciuma din colț.

Domnule Nicolăescu, vreau să vă aduc aminte doar de două episoade. În timp ce dumneavoastră discutați, am făcut și eu o scurtă cercetare pe motorul de căutare, nu „goagăl”, ci google. În toamna anului 2008, în plină criză a gripei aviare, dumneavoastră ați finanțat și plătit un obiectiv care se cheamă „Secție de terapie intensivă și izolare epidemiologică” pentru un program contra gripei aviare. L-ați achitat integral. Sunt 18 luni și acest obiectiv încă nu a fost dat în folosință. De ce a fost plătit? Pentru că a fost cel care construia o firmă de casă a Partidului Național Liberal.

Ați încercat un proiect admirabil: 8 spitale regionale. Și ați omorât un proiect la Târgu-Mureș în valoare de 11 milioane de euro, un ajutor din partea statului grec, pentru că aparentul proiect al dumneavoastră de construcție a intrat efectiv și a anulat această finanțare.

Oameni buni, nu mai suntem credibili, niciunul dintre noi. Ce a făcut Partidul Social Democrat, așa-numita „ciumă roșie”, ce a făcut Partidul Național Liberal, ce încercăm să facem noi acum nu mai are nicio credibilitate. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu: pentru că o dată ajunși în clădirea Parlamentului, foarte mulți dintre dumneavoastră nu aveți nimic altceva decât de scurs.

Nu faceți nimic altceva decât să spuneți aici minciuni învăluite într-o aură a adevărului și, când plecați de aici, o parte dintre noi, nu faceți altceva decât să perpetuați ceea ce s-a întâmplat în această țară de 20 de ani. Numai că a venit ceasul zero și o știți cu toții, și o știți mulți dintre cei care aveți afaceri, poate care nu au afaceri nici măcar cu statul, în ce situație suntem.

Domnule fost prim-ministru Tăriceanu, vreau să vă spun un singur lucru: eram în Partidul Național Liberal înainte de a fi exclus de unul dintre onorabilii dumneavoastră colegi, domnul Relu Fenechiu, când ați spus că 3,2 miliarde de euro din Fondul național de dezvoltare nu-i vom cheltui pentru proiecte mici, ci doar pentru proiecte mari pentru România. I-ați risipit în două luni mituind toți primarii din această țară.

Vorbim toți de aceste salarii care, în sfârșit, Partidul Democrat Liberal le-a scos la lumină și va trebui toți să ne uităm pe ce legi au fost făcute și de când au fost luate. Dar vă pare rău că le-am scos la lumină. Vă pare rău că s-au blocat angajările în sistemul bugetar încă din 2009.

În sfârșit, am asistat la un lucru incredibil după 20 de ani de la revoluție, și-mi pare rău că acea Lege a lustrației care a zăcut în Parlament, în dosarul domnului Bogdan Olteanu, în biroul dumnealui, am auzit un fost membru și cercetător al Academiei de Științe Politice „Ștefan Gheorghiu” venind și dându-ne, după 20 de ani de la revoluție, sfaturi și sperând în construcția unei noi societăți, că nu ați fost atent, care să nu aibă la bază economia de piață.

Bănuiesc că, în situația în care se află acum Europa și lumea întreagă, ar fi bine, domnule Dan Mircea Popescu, să construim în continuare societatea multilateral dezvoltată pe care dumneavoastră ați cercetat-o și ați promovat-o cât ați fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român. Sunteți deputat și senator de 20 de ani. De 20 de ani ați venit și ați clamat de la această tribună că vă dor umilințele și sărăcia românilor. De 20 de ani ați trăit la fel cum ați trăit și în regimul comunist, domnule Dan Mircea Popescu. N-ați făcut altceva decât să ne faceți pe toți de rușine.

## **Domnul Mircea Dușa:**

Domnule deputat, citiți-vă speechul, nu purtați dialog cu sala.

Că dacă tot e vorba de amintiri, de gripă roșie n-am auzit, dar de gripă porcină și de alte gripe am auzit destul. Deci despre gripă aviară am auzit destul, nu de ciumă roșie, da?

Din partea Grupului parlamentar al PSD, are cuvântul domnul deputat Victor Surdu.

## **Domnul Raul Victor Surdu-Soreanu:**

## Domnule președinte de ședință, Domnule ministru,

## Stimați colegi,

În concepția Grupului politic al PSD, ieșirea din criză înseamnă, în primul rând, dinamizarea economiei, pornirea economiei într-un fel. Am fost și rămân convins că anul 2010, așa cum am subliniat și eu, și mulți colegi de-ai noștri, și la recenta moțiune simplă pe domeniul agriculturii, că anul 2010 este unul dintre cei mai buni ani pentru agricultură. Solicitam în ianuarie 2010 o sumă de bani, două miliarde de lei pentru agricultură, în ideea că în acest an în care rezerva de apă din sol este cea mai bună din ultimii zece ani de zile, un leu cheltuit în agricultură înseamnă un produs intern brut de cel puțin trei lei.

Din păcate, multe lucruri s-au vorbit din ianuarie până acum, dar suntem cam în aceeași situație. De remarcat faptul că ministrul finanțelor, prezent aici, domnul Sebastian Vlădescu, a promis la dezbaterea bugetului că va plăti până la sfârșitul lunii februarie toate datoriile, de 1.980 de milioane de lei pentru agricultori, care veneau din 2009. A plătit nu până la sfârșitul lunii februarie, ci până la sfârșitul lunii aprilie, și nu întreaga sumă, mai sunt 321 de milioane de lei restanțe. Ministerul Agriculturii a depus documentația pentru a se face această plată la Ministerul Finanțelor, dar Ministerul Finanțelor încă nu a alocat banii.

M-aș referi punctual la ce se întâmplă cu două doar din sectoarele de bază în care agricultorii români au cheltuit bani mulți, au accesat fonduri europene, s-au înscris în Programul „Fermierul”, „SAPARD”, „Măsuri” și altele.

Prima ar fi laptele. În România s-au făcut peste 150 de ferme moderne, la care fermierii au contribuit cu 50% fonduri

proprii, iar restul sunt fonduri nerambursabile, ferme care dau lapte de calitate și la un preț de sub 8 bani pe litru, ferme care sunt, majoritatea dintre ele, în pragul falimentului, ferme care ar putea să asigure laptele pentru o bună parte a consumatorilor, fiind un lapte de foarte bună calitate, ar merge foarte bine și a și mers un timp la programul „Laptele și cornul”, program care acum este asigurat în majoritate din laptele importat.

Dacă la această tribună mereu se vorbește de ce a fost în guvernarea din 2009, ce a fost în guvernarea din 2008, 2007 și nu mai terminăm cu asta, probabil nici în 2020� astăzi am să vă supun atenției că, recent, a fost emisă o ordonanță de urgență în care sunt stabilite măsuri importante pentru combaterea evaziunii fiscale. Trebuie să vă informez, stimați colegi, și domnule ministru, și poate că în felul ăsta ne dați și un răspuns, de ce și ale cui interese apără această ordonanță de urgență că laptele și produsele din lapte nu sunt introduse în lista produselor care trebuie urmărite cu măsuri speciale pentru a combate evaziunea fiscală?

Consecința neintroducerii acestor produse în această listă este una simplă: se încurajează importul fără control al laptelui, fără a se urmări trasabilitatea, mai ales a laptelui praf. Trebuie să vă informez că din laptele praf care există în diferite magazii în unele țări mari producătoare de lapte din Europa și care este în pragul expirării perioadei de valabilitate se poate asigura consumul de lapte în România pentru trei ani de zile. Consecința care ar fi? Falimentarea definitivă a fermierilor din România, fie că sunt organizați în ferme moderne, 20-30 de capete, fie că lucrează fiecare cum încă mai poate ducând de trei ori apă la o văcuță pentru că nu mai poate, bătrân fiind, să scoată o singură găleată de apă.

A doua chestiune. Deși de la această tribună am formulat mai multe interpelări și în Comisia de agricultură am discutat și cu conducerea ANSVSA-ului, deși mai sunt încă două luni de zile în care porcii din România sunt liberi de nenorocirea care s-a abătut asupra țării noastre după gripa aviară, pesta porcină, vreau să vă informez că deși anul trecut, anul de grație 2009, am importat 256 de mii de tone de carne de porc, în România, astăzi, la gospodăriile populației sunt peste un milion de porci care ar putea să ia drumul abatorului, buni de sacrificare. Nici astăzi nu s-a dat o listă, un ordin, o hotărâre de guvern, deși am declarat că pesta porcină este eradicată, ca acești porci să ajungă să înlocuiască carnea care vine din import. Oamenii nu pot duce acești porci nici în târguri și, mai ales, nu pot să-i ducă la abatoare.

În două luni de zile nu se mai poate face vaccin pentru pesta porcină și atunci probabil o să apară un mic focar undeva de pestă porcină și atunci nu vom mai putea nici duce porcii ăștia la abatoare și nu vom mai putea nici exporta carne de porc în afara României, nici măcar în marele club politic, Uniunea Europeană.

Și aș încheia cu o chestiune industrială. Pentru că sunt născut în Iași, pentru că sunt deputat în zona Moldovei, am primit de mai multe ori o delegație de oameni care sunt demiși astăzi. Din singura mare industrie care are contracte de 30 de milioane de euro și care urmează să fie lichidată, cum a fost lichidat CUG Cluj, cum a fost lichidat „Tractorul” Brașov, se mai află un combinat dotat încă cu utilaje de ultimă oră, un strung de vreo 800 de mii de tone, forjă și toate celelalte, la Iași mai lucrează încă dintre cei vreo 8.000 de oameni, câți erau, 1.500, au contracte și, pentru o datorie de 37 de milioane de euro la un activ de 300 de milioane de euro, din care 200 de milioane de euro ar face numai fierul vechi dacă s-ar tăia în regim de urgență, Ministerul Finanțelor și, respectiv, AVAS-ul nu doresc, printr-un lichidator, să lase acest „Fortus” Iași să lucreze, îngroșând în felul ăsta numărul de șomeri, renunțând la niște contracte externe cu penalități și înlocuind CUG Iași cu un frumos cartier rezidențial în zona mult râvnită de la poalele Cetățuii la Iași.

Poate găsim un răspuns și la această chestiune.

Aș încheia cu rugămintea ca chiar dacă n-a fost votată moțiunea pentru agricultură, domnule ministru de finanțe, în acea moțiune sunt câteva măsuri de bun-simț care nu necesită neapărat miliarde de lei, necesită un Guvern care în frunte cu dumneavoastră și cu Ministerul Agriculturii, chemat de dumneavoastră la ordin, să pună în pagină câteva hotărâri de guvern pentru a organiza și reorganiza, așa cum ne-o cere și Bruxelles-ul, agricultura României. Măcar asta, dacă bani nu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Popa Octavian.

Aveți trei minute.

## **Domnul Octavian Marius Popa:**

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

## Domnule ministru,

Sunt unul dintre cei care au participat la Revoluția din 1989. N-o să-mi găsiți numele pe nicio listă pentru că nu am cerut niciodată să mi se recunoască vreun merit sau să am vreun beneficiu. Deși nu am beneficiat de nimic, trebuie să port povara responsabilității faptului că dumneavoastră veți târî, prin măsurile pe care vreți să le adoptați, acest popor într-un regim de foame, frig și moarte, mai drastic chiar decât cel pe care l-am trăit în ultimii ani ai regimului comunist. Îmi permit să spun acest lucru pentru că tatăl meu a fost deținut politic, iar eu n-am fost niciodată membru de partid.

Da, acesta este adevărul. Vreți să condamnați acest popor la un genocid chiar mai aspru decât cel pe care l-a produs Ceaușescu, pentru că, în condițiile în care reduceți pensiile și salariile oamenilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, tăiați subvenția la încălzire și reduceți lista medicamentelor compensate, exact acest lucru se va întâmpla poporului român. Și măcar dacă această suferință și poate moarte a unora pe care o veți avea pe conștiință toți cei care vor sprijini acest program de măsuri, ar aduce ceva bun! Dimpotrivă, aceste măsuri nu vor face decât să fie agravată situația economică.

Vă prefaceți că nu sunt alte soluții, deși aceste soluții au fost prezentate de numeroase ori. Purtăm aici un dialog al surzilor. În timp ce noi discutăm, mulți dintre dumneavoastră vorbesc între dânșii și, bineînțeles, unul dintre principalii oameni care au acordat foarte puțin timp acestor discuții este domnul ministru Sebastian Vlădescu, „profesor de adevăr și de morală”.

Vreau să-i răspund în final domnului ministru care într-un fel ne-a acuzat că suntem toți părtași la hoțiile produse în acești ani. Nu, domnule ministru, nu suntem toți părtași. Nu toți am beneficiat de contracte cu statul precum finul dumneavoastră, domnul Cristian Boureanu, nu toți am avut privilegiul de a ne înfrupta din consilii de administrație și din alte sinecuri pe care le-ați acordat în timp ce afirmați în permanență că reduceți cheltuielile de la bugetul de stat. Ați procedat exact pe dos de cum ați afirmat. Ați crescut – și dumneavoastră aveți această responsabilitate – de trei, patru și de cinci ori numărul de posturi de conducere, crescând în

același timp nivelul salarizării. Și vă spun că sunteți responsabil pentru că ministerul dumneavoastră a avizat favorabil hotărârile de guvern care au modificat organigramele unor instituții. Și nu vreau să pomenesc aici decât una dintre ele, Garda Națională de Mediu, care a avut două hotărâri de guvern, una în 2009 și alta în 2010, prin care a crescut numărul de posturi de conducere și numărul de personal și, de asemenea, gradul de salarizare.

Ați reușit, și aici voi încheia, un singur lucru: să faceți o sinteză aproape perfectă între corupția regimului fanariot, demagogia regimului comunist și disprețul, mai exact, afișat pe față, față de oameni pe care-l aveau regimurile de extremă dreaptă. Asta este singura realizare a Guvernului dumneavoastră.

Dar eu vă spun că va veni, în final, din nou un ceas al socotelilor. Dacă disprețuiți în continuare acest popor, mai devreme sau mai târziu oamenilor le va ajunge cuțitul la os și veți fi răsturnați nu prin mijloace democratice, așa cum reclamați, ci prin forța străzii pe care o ignorați și o disprețuiți. O să vină în România un ceas al socotelilor și niciun apel la tot felul de atribute legate de democrație n-o să vă scape atunci. O să plătiți pentru mizeria și deznădejdea în care vreți să înfundați acest neam.

## **Domnul Mircea Dușa:**

Am epuizat lista vorbitorilor.

Domnule ministru, dacă doriți să interveniți.

Înțeleg că trebuie să las efectul să se producă până la capăt. Așa că, până când foștii mei prieteni din Partidul Național Liberal sau actualii mei prieteni din Partidul Național Liberal se vor liniști, am să fac o scurtă pauză.

Da. Încerc să mă adun pentru că...

Stimați colegi, Vă rog să luați loc în bănci.

Domnul ministru vrea să se adreseze...

## **Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu:**

Încerc să mă adun, pentru că am auzit o invectivă impecabilă din partea cuiva care habar n-aveam că știe să vorbească! Deci trecerea la acest stadiu de evoluție pentru mine este mai șocantă decât invectiva și sunt bucuros că măcar acest lucru l-am generat vizavi de cel care și-a permis să spună anumite lucruri despre mine.

În ceea ce privește acuzația vizavi de amestec între fanariotism, comunism și extremă dreaptă, cred că deja trecem într-o zonă a delirului și atunci am să ies din această discuție și cu asta închei referința la parlamentarul care a vorbit anterior.

Mai am o referință la cineva care a vorbit anterior și care a încheiat spunând „Cine nu se pricepe, să plece.” Și a plecat imediat! A făcut foarte bine.

Iar discuția despre ordonanța respectivă, un celebru act normativ semnat de mine, din păcate, prefer s-o închei acum.

În schimb, au fost lucruri foarte serioase spuse aici, dincolo de cele care trebuiau spuse, pentru că fiecare dintre dumneavoastră are o poziție politică pe care trebuie să și-o menționeze, să o reflecte în discurs și să o prezinte cetățenilor români. S-a vorbit despre securitate și s-a spus că prin ceea ce facem ignorăm ideea de securitate națională, pentru că nu am analizat posibilele consecințe ale mișcărilor sociale generate de măsurile noastre. Și răspunsul meu este foarte clar: nu, nu ignorăm. Și nu ignorăm, mai mult decât atât, un risc pentru securitate care ține de un risc social mult mai mare. Europa, lumea, riscă să intre în ceva care se cheamă criza datoriilor publice. În momentul de față este un subiect care pare teoretic. S-a vorbit aici despre Stiglitz, s-a vorbit aici despre Roubini, s-a vorbit aici despre diverși profesori, despre oameni pe care-i respect foarte tare. Acești oameni atrag atenția că una dintre marile crize cărora s-ar putea să trebuiască să le facem față este criza datoriilor publice și, în acel moment, criza pe care România riscă s-o treacă, discutând nu despre reducerea cu 15 sau cu 25%, ci discutând despre imposibilitatea plății salariilor și pensiilor, în acel moment, riscul social este mult mai mare și analiza noastră a ținut cont de acest risc pe care lumea îl vede în acest moment, care nu e la ușa noastră, cum la sfârșitul anului 2008 riscul de profundă criză economică nu era, și am menționat odată cum în două săptămâni ne-am dus de la un CDS de 300 la un CDS de 800. Nu spune nimic pentru cetățenii români. Spune foarte mult pentru că fiecare punct de acolo înseamnă niște miliarde în plus pe care trebuie să le plătim pentru datoria noastră. Și n-am menționat și acest risc suplimentar care a fost asumat.

Nu vrem să ne asumăm acest risc. Nu vrem să punem poporul român peste șase luni sau peste un an și șase luni în situația de a le spune că nu putem să plătim pensii și salarii, nu putem să finanțăm deficitul de 8-9-10-11-12 miliarde de euro, depinde ce program se aplică, pentru că piețele s-au închis pentru România și pentru că trebuie să trăim strict din ceea ce producem. Și producem mult mai puțin decât ne trebuie ca să trăim la nivelul nu foarte bun la care trăim în acest moment.

S-a vorbit despre schimbări climatice, s-a vorbit despre dezechilibre sociale. Fiecare dintre aceste lucruri este luat în considerație, și cred că nimeni nu și-ar asuma, în acest moment, riscul ca, după ce că România este într-o gravă criză economică, să-și asume riscul unei crize sociale sau al unei crize politice.

Eu cred că înțelepciunea poporului român, și nu spaima, îl va face să înțeleagă că, în momentul de față, nu este o acțiune împotriva poporului român, nu este împotriva unui grup din poporul român, ci este o acțiune în favoarea României și a poporului român. Și, din acest punct de vedere, eu sunt cu conștiința foarte curată.

S-a vorbit aici despre cei care au șanse și cei care nu au șanse. Și aici am observat că există o dispută, inclusiv în opoziție. Cine ar trebui să plătească, bogații sau săracii? Cei care au sau cei care nu au?

În mod cert, este bine să redistribuim. Dar, înainte de a redistribui, înainte de a lua de la bogați și de a da la săraci, după diverse modele sociale, care – din punctul meu de vedere – și-au dovedit lipsa de funcționalitate, înainte de a face asta trebuie să creăm. Și, în momentul de față, în România, cei care creează sunt mult mai puțini decât cei care consumă, și ceea ce încercăm noi să facem este să-i susținem pe cei care vor să creeze, știu să creeze, sunt eficienți și, ulterior, să redistribuim, când avem ce. Deocamdată, avem mult mai puțin decât ne dorim.

S-a vorbit aici despre contracte oneroase și despre prelungirea lor. Interesant este că s-a vorbit despre cei pe vremea cărora au fost semnate, dar probabil că face parte din zona de ipocrizie politică și dă bine la public. Când au fost

semnate contractele, era bine să se vadă care sunt clauzele, și cum pot fi ele, și cât ne costă desființarea lor.

S-a vorbit aici despre un stat mai redus. Eu aș vorbi despre un stat mai eficient, despre un stat în care serviciile pe care le primesc cetățenii să fie mult mai bune, mult mai corecte, în care să existe mai puțină mită în sectorul sanitar, în care să existe mai puțină mită la vamă sau la administrația financiară, și ne dorim să facem acest lucru. Încercăm să implementăm sisteme care să funcționeze.

Sistemele sunt puse la punct de oameni, iar oamenii, câteodată, nu sunt exact ce ne dorim. Și, cred că aici, întreg Parlamentul, Guvernul și toată clasa politică ar trebui să aibă o reflecție pe termen lung.

Vă mulțumesc.

Și eu vă mulțumesc.

Era o solicitare pentru drept la replică.

Era domnul Dan Mircea Popescu înscris la cuvânt, pe drept la replică.

Domnule deputat, dumneavoastră cine v-a pronunțat numele?

Nu mi-a pronunțat numele, dar s-a referit în mod explicit la mine, doamna președinte.

Eu sunt...

Domnule deputat, secretarii mi-atrag atenția că în regulament este stipulat clar că trebuie să vi se pronunțe numele. Așa, că dumneavoastră considerați că vorbitorul s-a referit la dumneavoastră, nu se încadrează în termenii regulamentari.

Da, asta este una dintre modalitățile care vă caracterizează.

Vă mulțumesc.

Domnul Dan Mircea Popescu era.

După aceea, domnul Eugen Nicolăescu.

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Două lucruri aș vrea să spun: unul, de conținut, referitor la un crez al stângii, pe care, evident, îl cunoașteți și dumneavoastră, acela că, într-adevăr, suntem pentru o economie de piață, dar nu pentru o societate de piață.

Ceea ce colegul nostru a spus aici este o aberație pe care, oricum, nu mi-aș fi permis-o.

Al doilea lucru pe care vreau să îl spun: aici, într-adevăr, dânsul a avut perfectă dreptate, sunt unul dintre „marii nomenclaturiști” ai acestei țări. Am fost înainte de 1989 cercetător științific într-un institut de cercetare. Mă mir cum de nu am fost împușcat până acum!

Domnul Eugen Nicolăescu, vă rog.

## **Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:**

La început, m-am gândit dacă să-i dau sau nu un drept la replică colegului nostru de la PDL. Inițial, am crezut că nu merită, și nu merită un drept la replică! Dar sunt obligat, totuși, să informez corect Camera Deputaților asupra afirmațiilor pe care le-a făcut domnul deputat.

Încep prin a-l felicita pe domnul Fenechiu că l-a dat afară din PNL.

Acolo îi este locul!

În al doilea rând, dacă ar fi avut bun-simț, ar fi spus următorul lucru: Nicolăescu a cumpărat aparatură la sfârșitul lui 2008, dar noi – Guvernul PDL – nu am pus-o în funcțiune, și noi suntem vinovați, și noi ne batem joc de banii țării.

Și, încă un lucru, apropo de investiția de la Târgu-Mureș: există un subsecretar de stat în Ministerul Sănătății care cu asta se ocupă. Dacă nu-și face datoria, dați-l afară, dar nu reproșați altora că nu fac ceea ce trebuie.

Vă mulțumesc că mi-ați dat voie să fac precizări.

Vă mulțumesc și eu. Domnul deputat, pe procedură. Dar aș vrea să fie intervenția pe procedură.

Foarte, foarte scurt voi fi: n-am înțeles în ce calitate a luat cuvântul domnul care a vorbit, pentru că, dacă îl ascultai, nu înțelegeai în ce calitate vorbește, pentru că părea picat acum, proaspăt, nou-nouț, ca și cum n-ar fi avut nicio legătură cu puterea. Exact așa vorbea și ne dădea la toți lecții, de parcă Domnia Sa nu ar fi fost cel care a generat această situație pe care o reclamă acum.

În rest, nu pot să remarc decât că e un om foarte curajos – cred că de asta nu mi-a pronunțat numele – și un exemplar care caracterizează perfect actuala guvernare: o guvernare care se bazează și care și-a construit majoritatea pe trădare.

Trecem la dezbaterea punctului 3 al ordinii de zi: numirea unui judecător la Curtea Constituțională.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare, numirea judecătorilor la Curtea Constituțională se face cu votul majorității deputaților, la propunerea Biroului permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Îi dau cuvântul secretarului comisiei, domnul Andronache, pentru a vă prezenta raportul comisiei.

## Mulțumesc, doamna președinte,

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată de către Biroul permanent al Camerei Deputaților cu audierea candidaților propuși de către grupurile parlamentare, în vederea numirii unui judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările ulterioare, la Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost depuse următoarele candidaturi: candidatura domnului prof. univ. dr. Valer Dorneanu, din partea Alianței politice PSD+PC, și candidatura domnului prof. univ. dr. Mircea Ștefan Minea, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități, întruniți în ședința din data de 27 mai 2010, au procedat la

verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 143 din Constituția României, și în art. 62 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Cu această ocazie, s-a constatat că dosarele depuse de candidații prof. univ. dr. Valer Dorneanu și prof. univ. dr. Mircea Ștefan Minea sunt complete.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Comisia juridică, de disciplină și imunități a audiat fiecare candidat în parte.

La ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități au fost invitați să participe și reprezentanți ai societății civile, fiind prezente în sală următoarele organizații neguvernamentale: Asociația pentru Proprietate Privată, Transparency International România, Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică Română, Centrul Român de Politici Europene, Fundația Soros și Asociația 21 Decembrie 1989.

La ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități au fost prezenți 25 de membri, din totalul de 28 de deputați.

În urma dezbaterilor, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, avizarea favorabilă a celor două candidaturi.

Față de considerentele mai sus menționate, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Constituția României, Comisia juridică, de disciplină și imunități recomandă plenului Camerei Deputaților audierea celor doi candidați, în vederea numirii unui judecător la Curtea Constituțională. Vă mulțumesc. **Doamna Roberta Alma Anastase:** În ordine alfabetică, din raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, ordine pe care a folosit-o și Comisia juridică, dau cuvântul, mai întâi, domnului Valer Dorneanu, candidat pentru numirea în funcția de judecător al Curții Constituționale, candidat din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Domnul Valer Dorneanu.

## **Domnul Valer Doneanu:**

## Stimată doamnă președinte,

## Stimați colegi,

Mai exact, stimați foști colegi – celor care mi-ați fost –, sper să nu vă supărați că v-am spus și astfel,

Distinși deputați,

Întrucât CV-ul meu este publicat și în mare se cunoaște, ultimii 20 de ani, dați-mi voie să vă prezint foarte pe scurt trecerea mea prin viață și prin funcțiile publice: înainte de 1989, am fost procuror la o procuratură locală și procuror în fosta Secție civilă a Procuraturii Generale, am fost, de asemenea, consilier în fostul Consiliu Legislativ.

Apropo de funcția mea în domeniul organelor represive, nu cred că cineva dintre cei care m-au cunoscut sau au trecut prin fața biroului meu poate să-mi reproșeze vreo ilegalitate. Am slujit legea, așa cum a fost ea, și am satisfacția că, în calitate de fost procuror la Direcția de supraveghere a cauzelor civile, am făcut multă dreptate acelor oameni care au pierdut drepturile lor: dreptul la muncă, la salariu, uneori dreptul de proprietate, așa cum era el strâmb reglementat, în instanțele inferioare. Am avut această satisfacție de a le face dreptate.

După 1989, mi-am început activitatea ca expert și consilier în fosta Comisie juridică a CPUN-ului, am fost apoi un timp consilier – vreo jumătate de an – la Președinția Republicii, după care am fost numit ministru pentru relația cu Parlamentul, președinte al noului Consiliu Legislativ, deputat și președinte al Camerei Deputaților și apoi vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Fără să fac niciun fel de apreciere pozitivă la adresa mea, cred că după 1989 am participat și mi-am adus minima mea contribuție la construirea noului sistem legislativ. La Consiliul Legislativ am participat la asanarea sistemului legislativ de vechea legislație comunistă, începând cu cea care era o piedică a construirii democrației și a noului stat de drept, am participat activ și am satisfacția că am participat și la instituționalizarea normelor de tehnică legislativă.

Ca președinte al Camerei, am căutat să aduc un echilibru între principiul „majoritatea decide, opoziția se exprimă și participă”, la toate componentele structurilor de putere ale Camerei Deputaților, am încercat să introduc colegialitatea, ordinea constituțională, ordinea de drept și să respect regulamentele și colegii.

Dacă am reușit ceva bun în toată această perioadă, o să apreciați dumneavoastră. În orice caz, în general, cred că mă caracterizează o notă de echilibru, de maturitate, cunosc sistemul constituțional, am făcut parte din Comisia de revizuire a Constituției, știu ce înseamnă Curtea Constituțională și, dacă îmi veți da girul, voi ști să apăr Constituția, să apăr instituțiile statului, autoritățile publice și, pentru că este nevoie, să apăr Parlamentul, în dubla lui calitate, de principal exponent al suveranității poporului, și de cel care are suveranitatea legislativă, și de cel care, din păcate, nu se bucură de autoritatea pe care ar merita-o, și nu numai din vina lui.

Vă mulțumesc foarte mult.

Îi dau cuvântul, în continuare, domnului prof. univ. dr. Mircea Ștefan Minea, candidat pentru numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională, propus și susținut de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

## **Domnul Mircea Ștefan Minea:**

Distinsă doamnă președinte, Stimate doamne și stimați domni deputați,

Pentru că nu sunt și n-am fost până acum o persoană publică, cu siguranță majoritatea dintre dumneavoastră nu mă cunoașteți, motiv pentru care vă cer permisiunea să-mi fac o prezentare scurtă.

De curând, am împlinit 60 de ani. Am terminat Facultatea de drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în 1973. După facultate, am lucrat ca notar stagiar, 6 luni, apoi ca avocat, timp de 6 ani, și din 1979 am intrat în cercetarea științifică, desfășurându-mi activitatea în acest domeniu, vreme de 11 ani, la Centrul de Științe Sociale din Cluj, și apoi la Institutul de Științe Sociale.

Din 1991, am intrat în învățământul superior ca lector la Facultatea de drept din Cluj. Am trecut etapele specifice și, din 1998, am devenit profesor universitar, iar din 1999 sunt șeful catedrei de drept public de la Facultatea de drept.

În activitatea mea profesională se remarcă unele dintre lucrările pe care le-am elaborat și pe care le-am publicat, parte dintre ele, mai mult de jumătate chiar, în reviste de specialitate centrale sau în edituri cu arie națională, din București, în principal.

Vreau să mai declar că, după 1990, nu am fost încadrat în niciun partid politic. Nu am făcut parte din niciun partid politic, nu am avut și nu am calități sau funcții care să mă facă incompatibil cu postul pentru care am candidat.

Vă mulțumesc frumos.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Și noi vă mulțumim.

Dacă din partea grupurilor parlamentare se solicită cuvântul, dacă se solicită intervenții? Nu.

Votul asupra numirii unui judecător la Curtea Constituțională urmează să fie dat în ședința de vot final, ședință care va începe în cinci minute.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vă propun să luați loc și să vă pregătiți cartelele de vot. Vom începe cu sesiunea de vot final, și apoi va urma votul pe buletine pentru alegerea judecătorului care va face parte din Curtea Constituțională.

Vă propun să începem sesiunea de vot final.

1. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de

urgență a Guvernului nr. 16/2010 privind unele măsuri de eficientizare a activității de întreținere a culoarului de frontieră, fâșiei de protecție și a semnelor de frontieră.

Este lege organică.

Suntem Cameră decizională.

2. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2010 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Este lege organică. Suntem Cameră decizională.

3. Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind recunoașterea reciprocă a calificărilor obținute în învățământul superior pentru continuarea studiilor în instituții de învățământ superior din cele două țări, semnat la București la 22 mai 2009.

Votul este deschis.

4. Moțiunea simplă inițiată de 51 de deputați. Votul este deschis.

Urmează votul asupra numirii unui judecător la Curtea Constituțională.

Înainte de a trece la vot, reamintesc că, în conformitate cu prevederile regulamentare, exprimarea votului pentru numire se face prin vot cu buletine de vot. Deci este vot secret.

Votul cu buletine este secret, conform prevederilor regulamentare.

În temeiul prevederilor regulamentare, se constituie o comisie de numărare și validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar.

Evident, această comisie va fi asistată de secretarii de ședință.

Am să invit, în continuare, grupurile să facă propuneri pentru această comisie. Domnul Toader.

Doamna președinte,

Din partea Grupului parlamentar al PDL, propun ca din comisie să facă parte domnul Buda Daniel.

Vă mulțumesc. Domnul Hrebenciuc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC va face parte domnul Florin Iordache.

Mulțumesc.

Domnul Eugen Nicolăescu.

Dar mai bine puneam Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Grupul parlamentar al PNL îl propune pe domnul deputat Mihai Donțiu.

Mulțumim. UDMR.

Doamna președinte,

Grupul parlamentar al UDMR îl propune pe domnul Béres István.

Minoritățile.

Doamna președinte, Noi avem un brand aici, deja, domnul Mihai Radan.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Am terminat și aceste propuneri. Am să vă supun la vot componența comisiei. Votul este deschis.

Am să reamintesc procedura: pe buletinul de vot veți regăsi ambele nume, în ordine alfabetică, așa cum s-au prezentat și în fața dumneavoastră cei doi candidați.

Dacă votați pentru, lăsați netăiat acel nume. Și, în momentul în care doriți să vă exprimați votul contra față de unul dintre candidați, vă exprimați acest vot tăind numele candidatului, persoanei propuse.

Am să invit chestorii să ia loc în spațiul rezervat acestora. Domnul Bănicioiu și domnul Seres Dénes.

Am să-i dau cuvântul domnului secretar Pardău, pentru a citi lista deputaților.

O să vă rog să-mi permiteți să încep cu membrii Guvernului: doamna Udrea Elena – prezentă; domnul Kelemen Hunor – prezent; Borbély László – prezent; Oprea Gabriel – absent.

Domnule secretar,

Încă o precizare: pentru a vă exprima votul, trebuie să tăiați unul dintre cele două nume.

|**Domnul Dumitru Pardău:**|| |---|---| |Adomniței Cristian Mihai|prezent| |Albu Gheorghe<br>Alecu Valeriu|prezent<br>prezent| |Almăjanu Marin|prezent| |Amet Aledin|absent| |Ana Gheorghe|prezent| |Anastase Roberta Alma<br>Andon Sergiu|prezentă<br>prezent| |Andronache Gabriel|prezent| |Anghel Florin Serghei<br>Antal István<br>Antochi Gheorghe<br>Apostolache Mihai Cristian|prezent<br>absent<br>prezent<br>prezent| |Ardeleanu Sanda Maria<br>Arion Viorel<br>Atanasiu Teodor<br>Avram Marian|prezentă<br>prezent<br>prezent<br>prezent| |Axenie Carmen<br>Bălan Ioan|prezentă<br>prezent| |Balcan Viorel<br>Banu Mihai|prezent<br>prezent| |Barbu Sulfina<br>Barna Maria Eugenia<br>Bădălan Eugen<br>Bădulescu Adrian|prezentă<br>prezentă<br>prezent<br>prezent| |Bănicioiu Nicolae|prezent| |Bărbulescu Daniel Ionuț<br>Bejinariu Eugen|prezent<br>prezent| |Berci Vasile|prezent| |Béres Ștefan Vasile<br>Blaga Iosif Veniamin<br>Bleotu Vasile|prezent<br>prezent<br>prezent| |Boabeș Dumitru|prezent| |Bobeș Marin<br>Bode Lucian Nicolae<br>Boghicevici Claudia<br>Boiangiu Victor<br>Boldea Mihail<br>Borbély László|prezent<br>prezent<br>prezentă<br>prezent<br>prezent<br>prezent| |Bordeianu Dan|prezent| |Bostan Emil|prezent| |Bot Octavian|prezent|

## 68 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 90/11.VI.2010

Botiș Ioan Nelu prezent Fenechiu Relu prezent Boureanu Cristian Alexandru prezent Firczak Gheorghe prezent Brătianu Matei Radu prezent Florea Damian prezent Brînză William Gabriel absent Florescu Adrian prezent Buciuta Ștefan prezent Frunzulică Doru Claudian absent Bud Nicolae prezent Fuia Stelian prezent Buda Daniel prezent Gabor Gheorghe prezent Buda Viorel Vasile prezent Ganț Ovidiu Victor prezent Budurescu Daniel Stamate prezent Gavrilescu Grațiela Leocadia prezentă Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu prezent Geantă Florian Daniel prezent Buican Cristian prezent Georgescu Filip prezent Burcău Doina prezentă Gerea Andrei Dominic prezent Burlacu Cristian Ion prezent Gheorghe Tinel prezent Burnei Ion prezent Gherasim Vasile prezent Buta Sorin Gheorghe prezent Ghiță Cornel prezent Calimente Mihăiță prezent Ghiță-Eftemie Stelian prezent Canacheu Costică prezent Ghiveciu Marian prezent Cantaragiu Bogdan prezent Giurgiu Mircia prezent Cazan Mircea Vasile prezent Gliga Vasile Ghiorghe prezent Călian Petru prezent Göndör Marius Sorin prezent Călin Ion prezent Gorghiu Alina Ștefania prezentă Cărare Viorel prezent Gospodaru Gabriel Dan prezent Cherecheș Cătălin prezent Grama Horia prezent Chircu Doinița Mariana prezentă Grosaru Mircea prezent Chirilă Constantin prezent Gurzău Adrian prezent Chiriță Dumitru prezent Gust-Băloșin Florentin prezent Chisăliță Ioan Narcis prezent Hogea Gheorghe prezent Chițoiu Daniel prezent Holban Titi absent Chiuariu Tudor Alexandru absent Holdiș Ioan prezent Cindrea Ioan prezent Horj Pavel prezent Ciobanu Gheorghe prezent Hrebenciuc Viorel prezent Ciocan Gheorghe prezent Iacob Ridzi Monica Maria absentă Cionca-Arghir Iustin Marinel prezent Iacob-Strugaru Stelică prezent Ciucă Liviu Bogdan prezent Ialomițianu Gheorghe prezent Ciuhodaru Tudor absent Iancu Iulian prezent Coclici Radu Eugeniu prezent Ibram Iusein absent Coroamă Gheorghe prezent Iftime Dragoș Adrian prezent Covaci Dorel prezent Ignat Miron prezent Cristea Victor prezent Ionescu George prezent Cristian Horia prezent Iordache Florin prezent Croitoru Cătălin prezent Iordache Luminița prezentă Damian Ioan prezent Iorguș Zanfir prezent Dascălu Constantin prezent Irimescu Mircea prezent Derzsi Ákos prezent Itu Cornel prezent Dobre Ciprian Minodor prezent Jipa Florina Ruxandra prezentă Dobre Cristina Elena prezentă Jolța Nicolae prezent Dobre Victor Paul prezent Kelemen Atilla Béla Ladislau prezent Dolineaschi Andrei prezent Kelemen Hunor prezent Donțu Mihai Aurel prezent Kerekes Károly prezent Dragomir Gheorghe prezent Korodi Attila prezent Drăghici Mircea Gheorghe prezent Kötő Iosif prezent Drăghici Sonia Maria prezentă Lakatos Petru prezent Drăgulescu Iosif Ștefan prezent Leșe Doru Brașoan prezent Dugulescu Marius Cristinel prezent Liga Dănuț prezent Dumitrache Ileana Cristina prezentă Longher Ghervazen absent Dumitrescu Cristian Sorin prezent Lubanovici Mircea absent Dumitrescu Liana absentă Luca Ciprian Florin prezent Dumitrică George Ionuț prezent Lup Mircea Silvestru prezent Dumitru Georgică prezent Lupu Mihai prezent Dumitru Ion prezent Macaleți Costică prezent Dușa Mircea prezent Manda Iulian Claudiu prezent Edler András György prezent Manolescu Oana prezentă Erdei Dolóczki István prezent Marian Dan Mihai prezent Farago Petru prezent Marin Mircea prezent Farkas Anna Lili prezentă Marinescu Antonella prezentă |Martin Eduard Stelian|absent|Popa Florian|prezent| |---|---|---|---| |Márton Árpád Francisc|prezent|Popa Octavian Marius|prezent| |Máté András Levente|prezent|Popeangă Vasile|prezent| |Mazilu Constantin|prezent|Popescu Adrian|prezent| |Merka Adrian Miroslav|prezent|Popescu Cosmin Mihai|prezent| |Militaru Constantin Severus|prezent|Popescu Dan Mircea|prezent| |Mircovici Niculae|prezent|Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton prezent|| |Mitrea Manuela|prezentă|Popov Dușan|prezent| |Mocanu Adrian|prezent|Popoviciu Alin Augustin Florin|prezent| |Mocanu Vasile|prezent|Postolachi Florin|prezent| |Mocioalcă Ion|absent|Potor Călin|absent| |Moldovan Carmen Ileana|prezentă|Preda Cezar Florin|prezent| |Moldovan Emil Radu|prezent|Prigoană Vasile Silviu|absent| |Morega Dan Ilie|absent|Radan Mihai|prezent| |Motreanu Dan Ștefan|prezent|Rățoi Neculai|prezent| |Movilă Petru|prezent|Rebenciuc Neculai|prezent| |Munteanu Ioan|prezent|Resmeriță Cornel Cristian|prezent| |Mustea-Șerban Răzvan|prezent|Riviș-Tipei Lucian|prezent| |Nassar Rodica|prezentă|Rizea Cristian|prezent| |Năstase Adrian|prezent|Rogin Marius|prezent| |Neacșu Marian|prezent|Roman Gheorghe|prezent| |Nechifor Cătălin Ioan|prezent|Roman Ioan Sorin|prezent| |Neculai Marius|prezent|Roșca Lucreția|prezentă| |Negoiță Robert Sorin|absent|Rusu Valentin|prezent| |Negruț Clement|prezent|Sava Andrei Valentin|prezent| |Nica Dan|prezent|Săftoiu Ana Adriana|prezentă| |Nica Nicolae Ciprian|prezent|Săniuță Marian Florian|prezent| |Nicolăescu Gheorghe Eugen|prezent|Săpunaru Nini|prezent| |Nicolicea Eugen|prezent|Sârbu Marian|prezent| |Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae|prezent|Scutaru Adrian George|absent| |Niculescu-Mizil-Ștefănescu-Tohme Oana|prezentă|Seremi Ștefan|prezent| |Nistor Laurențiu|prezent|Seres Dénes|prezent| |Niță Constantin|prezent|Socaciu Victor|prezent| |Nițu Adrian Henorel|prezent|Solomon Adrian|prezent| |Nosa Iuliu|prezent|Soporan Vasile Filip|prezent| |Novac Cornelia Brîndușa|prezentă|Spînu Teodor Marius|prezent| |Oajdea Vasile Daniel|prezent|Stan Ioan|prezent| |Olar Corneliu|prezent|Stan Ion|prezent| |Olosz Gergely|prezent|Stan Nicolae|prezent| |Oltean Ioan|prezent|Stanciu Anghel|prezent| |Oprișcan Mihai Doru|prezent|Stavrositu Maria|absentă| |Orban Ludovic|prezent|Steriu Valeriu Andrei|prezent| |Pál Árpád|prezent|Stoica Mihaela|prezentă| |Palașcă Viorel|prezent|Stragea Sorin Constantin|prezent| |Palăr Ionel|prezent|Stroe Ionuț Marian|prezent| |Paleologu Theodor|prezent|Stroe Mihai|prezent| |Pálfi Mózes Zoltán|prezent|Stroe Radu|prezent| |Pambuccian Varujan|prezent|Stroian Toader|prezent| |Pandele Sorin Andi|prezent|Surdu-Soreanu Raul Victor|prezent| |Panțîru Tudor|absent|Surpățeanu Mihai|prezent| |Pardău Dumitru|prezent|Surupăceanu Mugurel|prezent| |Păduraru Nicușor|prezent|Șandru Mihaela Ioana|prezentă| |Păsat Dan|prezent|Ștefan Viorel|prezent| |Păun Nicolae|prezent|Știrbeț Corneliu|prezent| |Pâslaru Florin Costin|prezent|Știrbu Gigel Sorinel|absent| |Pető Csilla Mária|prezentă|Tabără Valeriu|prezent| |Petrescu Cristian|prezent|Tabugan Ion|absent| |Petrescu Petre|prezent|Taloș Gheorghe Mirel|prezent| |Pieptea Cornel|prezent|Tărâță Culiță|prezent| |Pirpiliu Ștefan Daniel|prezent|Teodorescu Horia|absent| |Plăiașu Gabriel|prezent|Timiș Ioan|prezent| |Pocora Cristina Ancuța|prezentă|Tița-Nicolescu Gabriel|absent| |Ponta Victor Viorel|prezent|Tîlvăr Angel|prezent| |Pop Georgian|prezent|Toader Mircea Nicu|prezent| |Pop Virgil|prezent|Trandafir Teodora Virginia|prezentă| Trășculescu Alin Silviu prezent Tudose Mihai prezent Turcan Raluca prezentă Tușa Adriana Diana absentă Țaga Claudiu prezent Țintean Ioan prezent Țîmpău Radu Bogdan prezent Țurcanu Florin absent Țurea Răzvan prezent Udrea Elena Gabriela prezentă Uioreanu Horea Dorin prezent Uricec Eugen Constantin prezent Vainer Aurel prezent Varga Attila prezent Varga Lucia Ana prezentă Vasile Aurelia absentă Vasilică Radu Costin prezent Vișan Gelu prezent Vîlcu Samoil prezent Vladu Iulian prezent Vlase Petru Gabriel prezent Vlădoiu Aurel prezent Voicu Mădălin Ștefan prezent Voicu Mihai Alexandru prezent Voinescu-Cotoi Sever absent Vreme Valerian prezent Zamfirescu Sorin Ștefan prezent Zătreanu Dan Radu prezent Zgonea Valeriu Ștefan prezent Zisopol Dragoș Gabriel prezent Zoicaș Gheorghe prezent Amet Aledin absent Antal István absent Chițoiu Daniel prezent Chiuariu Tudor Alexandru absent Ciuhodaru Tudor absent Dumitrescu Liana absentă Frunzulică Doru Claudian absent Ibram Iusein absent Longher Ghervazen absent Martin Eduard Stelian absent Mocioalcă Ion absent Morega Dan Ilie absent Negoiță Robert Sorin absent Panțîru Tudor absent Potor Călin absent Scutaru Adrian George absent

Mai sunt câteva buletine de vot și o să rog comisia de numărare să meargă în sala Biroului permanent.

Gata, s-a încheiat votul. Invit comisia de numărare să meargă în sala Biroului permanent.

## PAUZĂ

* *

## DUPĂ PAUZĂ

## **Domnul Florin Iordache:**

## Doamna președinte, Stimați colegi,

Proces-verbal privind rezultatul votului exprimat de deputați cu privire la numirea unui judecător la Curtea Constituțională.

În urma verificării și numărării voturilor exprimate de deputați, prin vot secret cu buletine de vot, potrivit art. 123 și art. 128 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, asupra candidaților propuși în vederea numirii unui judecător la Curtea Constituțională, în conformitate cu prevederile art. 142 și art. 143 din Constituția României, republicată, s-au constatat următoarele:

- numărul total de deputați: 334;

- numărul deputaților prezenți: 303;

- numărul total de voturi exprimate: 288;

- numărul voturilor anulate: 4;

- numărul total de voturi valabil exprimate: 284.

În urma verificării și numărării voturilor exprimate, rezultă următoarele:

- Valer Dorneanu:

- voturi pentru: 161;

- voturi contra: 123

- Minea Mircea Ștefan:

- voturi pentru: 123;

- voturi contra: 161.

Potrivit rezultatului votului, din totalul de 334 de deputați, au fost prezenți 303, și-au exprimat votul 288, iar domnul Valer Dorneanu, profesor universitar doctor în drept, a întrunit 161 de voturi pentru, ceea ce reprezintă majoritate pentru numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională.

Nu, domnule Iordache, reprezintă majoritate din numărul celor prezenți.

Da.

Așa cum președintele Camerei...

## **Domnul Florin Iordache:**

Doamna președinte, așa cum dumneavoastră...

O să vă rog să nu mă întrerupeți, să mă lăsați să-mi termin ideea pe procedură, da?

La începutul ședinței – și nu a contestat absolut nimeni – juriștii de la Cameră mi-au introdus în punctaj, tocmai pentru a aduce la cunoștința plenului faptul că, potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47 din 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare, numirea judecătorilor la Curtea Constituțională se face cu votul majorității deputaților. Pentru aceasta, domnul Valer Dorneanu ar fi trebuit să aibă un număr de 168 de voturi, și nu 161, așa cum are în acest moment, la propunerea Biroului permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Deci ceea ce va avea Biroul permanent de făcut este să reprogrameze acest vot.

Vă mulțumesc, domnule Iordache.

Domnul Zgonea vrea să intervină pe procedură.

Vă mulțumesc. Doamna președinte,

Ca o problemă, în primul rând de colegialitate, eu prezentam plenului un proces-verbal al Comisiei pentru numărarea voturilor. Dumneavoastră, ca președinte al Camerei, trebuia să mă lăsați să termin să prezint acest raport, după care dumneavoastră puteați spune orice.

Eu invoc art. 76 alin. (2) din Constituție, dacă aveți plăcerea să-l deschideți, și acolo spune că hotărârile pe care le adoptă Camera se iau cu jumătate plus unu din membrii prezenți.

Vă mulțumesc mult.

Și eu vă mulțumesc.

Sunt convinsă că Parlamentul nu putea să adopte o lege, sau ar fi trebuit, pentru a intra în efectivitate, așa cum știți foarte bine, să se opereze modificarea. Faptul că Parlamentul nu a operat această modificare este greșeala Parlamentului. Știți foarte bine că pe Regulamentul acestei Camere, până când nu am operat modificările, am adoptat hotărârile așa cum ele erau înscrise în regulament, deși se luase această hotărâre a Curții Constituționale.

Doamna președinte, În primul rând, vreau să plec de la...

Și știți că am dreptate.

Doamna președinte, dați-mi și mie voie să iau cuvântul, ca un om care mă pricep la regulament.

Unu. Ceea ce citiți dumneavoastră este treaba dumneavoastră. Nu are nicio legătură cu legislația. Dacă cei din jurul dumneavoastră vă dau texte greșite, nu este vina mea și dumneavoastră puteți să rectificați, să rămâneți în istoria Parlamentului cu o abordare greșită.

Doi. Decizia Curții Constituționale se referă la proiectele de hotărâre pe care Parlamentul României le face. Proiectele de hotărâri se iau cu majoritatea simplă a celor prezenți. Această decizie a Curții Constituționale nu poate fi contestată în România și nici dumneavoastră nu aveți ce să faceți.

În termen de 45 de zile de a publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii a Curții Constituționale, toate articolele legislative care sunt împotriva deciziei sunt nule de drept.

Trei. Patru din cinci membri ai Comisiei de numărare, plus cei doi secretari de ședință, au semnat procesul-verbal.

Patru. Pe cale de consecință, dumneavoastră nu aveți de făcut decât o procedură simplă, ca președinte al Camerei Deputaților: să semnați hârtiile.

Domnule Zgonea...

Dar lăsați-mă să termin! Vă rog frumos!

OK.

## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**

Eu de aici vorbesc. Vreți să vorbiți, aici veniți! Din punct de vedere juridic și al Regulamentului Camerei Deputaților, domnul Valer Dorneanu este declarat membru al Curții Constituționale.

Dumneavoastră nu aveți altceva de făcut decât să semnați hârtiile.

Refuzați să le semnați, este alt articol din Regulamentul Camerei Deputaților. Nu eu am dat decizia

Curții Constituționale, nu eu am stabilit că în 45 de zile, dacă Camera sau Consiliul Legislativ nu vin cu o propunere, automat, articolul se anulează și este caduc.

Deci nu din punctul meu de vedere, al niciunui coleg deputat, nu avem niciunul dintre noi obligația aceasta. Din acest punct de vedere, decizia Curții Constituționale este fără echivoc: majoritate simplă – proiectele de hotărâre.

Dacă dumneavoastră îmi spuneți că altceva votăm astăzi decât un proiect de hotărâre și pe baza numărătorii votului, eu sunt de acord. Dacă nu votăm altceva, nu am votat altceva decât un proiect de hotărâre, vă rog frumos să luați act și să publicați în Monitorul Oficial proiectul de hotărâre cum Camera, în decizia sa, l-a luat. În rest, aveți alte instrumente juridice de a contesta.

Deci vă rog frumos să le utilizați pe acelea, să nu aduceți dumneavoastră, ca președinte al Camerei Deputaților, argumentul a ceea ce ați citit. Eu nu am nicio obligație, nici colegii mei, indiferent de culoarea politică, să vă ascultăm pe dumneavoastră ceea ce citiți, dacă greșiți dumneavoastră.

Cu tot respectul pe care-l am pentru dumneavoastră, ca președinte al Camerei Deputaților, procesul-verbal a fost citit, patru din cinci, asta înseamnă că au recunoscut votul. Votul, conform deciziei Curții Constituționale, îl stabilește pe domnul Valer Dorneanu ca reprezentant al Camerei Deputaților în cadrul Curții Constituționale. Se face hârtia de către angajații Camerei Deputaților, dumneavoastră o semnați și o trimiteți Monitorului Oficial. Punct.

Și, din punctul meu de vedere, doamna președinte, nu mai există niciun comentariu legal. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule Zgonea. Vreau să fac următoarea precizare...

## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**

Doamna...

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vreau să fac următoarea precizare...

Deci, domnule... domnule Zgonea... O să fac precizarea ca președinte al Camerei și de la tribună, pentru că este pe procedură, nu este o intervenție politică.

Deci o să vă dau drumul la microfon... O să vă rog să lăsați lecțiile acestea, că nu mă impresionați! Atunci ascultați ce am de spus, și după aceea o să vă dau cuvântul.

În ceea ce privește ceea ce citesc eu, responsabilitatea aparține domnului Valer Dorneanu, cel care mi-a făcut acest material, ca secretar general adjunct, responsabil cu Departamentul legislativ. Înțeleg că-l contestați chiar pe dânsul.

Iar acum, are o intervenție pe procedură domnul Daniel Buda, care s-a înscris la cuvânt înaintea dumneavoastră.

Cu tot respectul, n-am nicio problemă cu ceea ce ați spus dumneavoastră ca președinte al Camerei Deputaților. Din păcate, pentru noi, parlamentarii, în regulament nu scrie a cui responsabilitate o invocați dumneavoastră. Vă rog frumos să vă referiți la regulament. Aveți o grămadă de consilieri care verifică actele trimise de către angajații Camerei Deputaților. Noi nu avem de unde să știm dacă directorul general al Departamentului juridic, un angajat al Departamentului juridic sau secretarul general adjunct, indiferent cum îl cheamă pe el, bănuiesc că domnul secretar general e plecat din țară, are aceste atribuții. Eu știam că atribuțiile sunt ale secretarului general, care le deleagă. Așa am văzut eu o lege și niște hotărâri de guvern.

Dar, încă o dată vă spun, doamna președinte, cu respect pentru funcția dumneavoastră: nu este un argument pe care puteți să-l invocați din punct de vedere juridic și procedural, chiar dacă dumneavoastră îl susțineți. Vă respect, vă apreciez, dar nu este un argument din ceea ce am spus eu.

Vă mulțumesc, domnule Zgonea. Începeți să vă repetați. Domnul Daniel Buda, președintele Comisiei juridice.

## Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

Câteva chestiuni în primul rând de procedură, dacă vreți, parlamentară.

Există o lege a Curții Constituționale, astăzi în vigoare, care spune foarte clar modul în care judecătorii, la Curtea Constituțională, sunt aleși. Această dispoziție legală spune foarte clar că este vorba de majoritate calificată, respectiv, în cazul nostru, ca să fim mai conciși, 168 de voturi.

Domnul Valer Dorneanu are 161 de voturi, motiv pentru care, de altfel, domnule Zgonea, v-ați grăbit să ieșiți afară fără să vedeți exact cum sună procesul-verbal, nici n-am completat aici mai departe și am spus în felul următor: „Potrivit rezultatului votului, din totalul de 334 de deputați au fost prezenți 308 și și-au exprimat votul 288.” Și mai departe n-am spus și nu am scris, așa cum a citit domnul Iordache, că domnul Valer Dorneanu ar fi confirmat pentru funcția de judecător, tocmai pentru că Domnia Sa a obținut doar 161 de voturi, și trebuia să aibă 168.

Oameni buni, sigur că dacă vrem, într-adevăr, să mergem mai departe cu această decredibilizare a Parlamentului, putem s-o facem, că noi – am mai spus și în Comisia juridică – suntem cerul și pământul. Dar, în fața unei legi în vigoare, să venim să spunem astăzi că există o prevedere – mă rog – regulamentară sau... așa mai departe, cred că este mult prea mult și totuși cred că legea astăzi, în România, trebuie să fie cea care are ultimul cuvânt.

Și repet, potrivit dispozițiilor legale, numărul de voturi necesare era 168.

Mulțumesc.

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Iordache și domnul Timiș după aceea.

## Mulțumesc, doamna președinte.

Într-adevăr, noi suntem cerul și pământul, dar cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare.

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Există o hotărâre a Curții Constituționale, Hotărârea nr. 989/2008, și această hotărâre a Curții Constituționale precizează foarte clar: „Hotărârile Parlamentului se iau cu jumătate plus unu dintre parlamentari, cu o singură condiție, să existe cvorum.” Uitați-vă dumneavoastră, stimați colegi, am fost și în cvorum și hotărârea este luată cu jumătate plus unu dintre parlamentari.

Doi. Dacă vă uitați la art. 147 din Constituție, stimați colegi, se precizează că, dacă o hotărâre a Camerei nu se modifică în 45 de zile, lucru pe care Parlamentul nu l-a făcut, automat acea dispoziție se consideră abrogată.

În aceste condiții, ținând cont de Decizia Curții Constituționale nr. 989, care prevede că pentru desemnarea în funcția de judecător trebuie jumătate plus unu dintre prezenți, constatând că domnul Valer Dorneanu are 161 de voturi, este foarte clar, nu aveți decât un lucru: să constatați că, începând de astăzi, hotărârea Camerei s-a luat cu jumătate plus unu și Valer Dorneanu a îndeplinit condițiile pentru a fi numit judecător la Curte.

Mulțumesc.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

## Dragi colegi,

Eu pot să constat că nu mai suntem în cvorum. Prin urmare, ședința cred că este cazul să o oprim aici, iar evident că plenul va fi cel care va decide. Am ascultat opinia corectă și întemeiată...

Această hotărâre nu a întrunit numărul de voturi necesare conform legislației în vigoare.

Vom relua votul pentru alegerea judecătorului la Curtea Constituțională.

Vă mulțumesc.

Suspend aici ședința, din lipsă de cvorum. Vă mulțumesc mult.

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)

Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|518971]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 90/11.VI.2010 conține 72 de pagini.**

Prețul: 14,40 lei