Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Ioan Vulpescu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- vorbire indirectă +1 alte voci
Discurs
„Administrarea patrimoniului cinematografic, încă o dată, utopia franceză”
Recent, în Monitorul Oficial al Franței a fost publicată o lege care impune producătorilor de film să notifice Ministerul Culturii cu privire la vânzarea producțiilor cinematografice, în special a celor finanțate într-un procent semnificativ de la bugetul de stat, cu scopul prezervării unei suveranități culturale. Conform prevederilor din textul de lege, o comisie din partea Ministerului Culturii s-ar putea opune vânzării unei producții cinematografice, în termen de 6 luni de la notificarea ministerului, un mijloc de control bine-venit, am putea spune, pentru a preveni înstrăinarea unor elemente de patrimoniu cultural din era digitală.
La noi, din păcate, ultima lege menită să reglementeze organizarea, finanțarea și desfășurarea activităților din domeniul cinematografiei, precum și administrarea patrimoniului acesteia datează din 2005, fiind vorba despre OG nr. 39/2005. Fără a avea pretenția de a compara însemnătatea și nivelul cinematografiei franceze cu cea românească, nu pot trece cu vederea importanța și necesitatea unei astfel de legi pentru domeniul cinematografiei din România. Producțiile de film românești reprezintă, asemenea operelor de artă, sculpturilor sau altor creații artistice, elemente de patrimoniu, a căror *conservare ar trebui să fie una dintre principalele preocupări ale Ministerului Culturii1