Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2018
Declarații politice · respins
Viorica Cherecheș
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Admiterea în liceu, o problemă pentru elevi”
Admiterea în liceu prin sistemul electronic de repartizare poate influența destinul absolvenților.
Din cauza unei cifre greșite la transcrierea codului de identificare al unității de învățământ sau al unei note mai mici, elevul poate fi repartizat la un liceu pe care nu și-l dorește.
Zeci de ani a funcționat ireproșabil sistemul clasic de admitere în liceu prin examen la fiecare școală în parte. În funcție de profilul ales, viitorul licean mai susținea și probele de aptitudine, la muzică, educație fizică, pedagogie, desen sau limbi străine. Acum elevii susțin testele naționale și apoi trăiesc cu speranța să nu fie repartizați la un liceu pentru care nu au aptitudini.
Anual, viitorul a peste 100.000 de elevi din întreaga țară este decis de un computer care are drept criteriu de selecție doar nota obținută.
Elevii care termină gimnaziul au doar 14 sau 15 ani, o perioadă critică pentru adolescenți, și mulți dintre ei până la această vârstă nu s-a confruntat cu un examen real. Putem vorbi despre elevi care au probleme emoționale și care, chiar dacă sunt foarte bine pregătiți la materiile de examen, se pot confrunta cu un blocaj temporar. Vorbim despre emoții pe care unii dintre ei nu le pot gestiona eficient, iar consecințele se transpun într-o lucrare mai slabă și, implicit, o notă mai mică.
Media de admitere în liceu este media ponderată dintre media generală obținută la evaluarea națională, cu o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, cu o pondere de 20%. Media generală de absolvire a claselor de gimnaziu poate să fie sensibil influențată și de școala de unde provine elevul. Cursurile se fac la fel și în școlile de elită din marile orașe, precum și în școlile din cătunele unde sunt doar câțiva elevi în clasă. Diferă însă modul de notare a elevilor, care poate să fie ușor influențabil în comunitățile restrânse. Procentul de 20% la media de admitere poate să facă diferența între admis și respins.
Viitorul unui adolescent, care încă nu este decis ce va alege în viață, va fi decis de un calculator. În acest moment modalitatea de admitere în liceu este laborioasă și în detrimentul elevului care susține examenele.
Dacă întreg sistemul de învățământ din România este bulversat, guvernanții ar trebui să se aplece mai mult în sprijinirea formării absolvenților de gimnaziu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.