Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2018
Camera Deputaților · MO 104/2018 · 2018-06-20
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (PL-x 373/2018; adoptată în procedură de urgență) 44
Informare privind activarea demnului deputat Ovidiu Ioan Sitterli în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal 44
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi 44–46
· Declarații politice · respins
· Informare · informare
· Informare · informare
· other
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· procedural
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· Informare · informare
· final vote batch
422 de discursuri
Bună dimineața! Doamnelor și domnilor deputați, Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 20 iunie 2018, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.
Pentru început, dați-mi voie să vă reamintesc dispozițiile regulamentare cu privire la declarațiile politice.
Declarațiile politice sau alte intervenții se prezintă în scris sau verbal. Dacă declarațiile sau intervențiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăși 3 minute. Dacă deputatul depășește timpul alocat, președintele de ședință are dreptul să-i retragă cuvântul. Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă și se va face pe grupuri parlamentare. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declarație sau intervenție în aceeași ședință.
În continuare, dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamnei deputat Tudorița Rodica Boboc.
Vă rog.
Declarație politică: „Donații în slujba vieții”. Doamnelor și domnilor deputați,
Ocupați prea mult cu certurile noastre politice pe tema justiției, riscăm să pierdem din vedere probleme mai comune, dar cu impact în viața oamenilor.
De mai mult timp, în mod repetat s-au lansat chemări de ajutor pentru viața semenilor noștri aflați în suferință. Una dintre acestea este adresată donatorilor de sânge. Ați aflat și dumneavoastră despre lipsa acestei surse vitale din spitalele românești.
Problema nu este una locală, românească, ci una mondială, din moment ce o zi din an, 14 iunie, este dedicată donatorilor de sânge din toată lumea. Ediția 2018 a fost găzduită de Grecia și are ca temă: „Donarea de sânge ca o acțiune de solidaritate”, iar sloganul din acest an îi îndeamnă pe potențialii donatori: „Fii acolo pentru altcineva. A da sânge = viață. Spune-le prietenilor!”
Scopul desemnării unei zile dedicate donatorului este de a promova donarea de sânge voluntară, neremunerată și de a încuraja noile generații de donatori de sânge voluntari să mențină aprovizionarea cu sânge, sigur, și, nu în ultimul rând, salvarea de vieți.
Dar chiar și celor care nu se califică a fi donatori direcți le revine o parte de contribuție. Să spună celor apropiați, să-i îndemne să facă acest nobil gest: donarea de sânge.
În acest sens, în acord cu chemarea Ministerului Sănătății, am conceput și eu un mic discurs.
Stimați colegi și prieteni, fiți acolo pentru altcineva. Donând sânge, donați viață. Iar, dacă nu donați dumneavoastră, spuneți-le prietenilor!
Datele statistice mondiale arată că mult mai mulți donatori voluntari se înregistrează în statele mai bogate, ceea ce ne spune că în statele mai sărace există mai puțină solidaritate umană și aceasta ar sta și la baza situației de sărăcie. Solidaritatea nu presupune un cost financiar mare, dar are beneficii umane imense.
În final, lansez invitația la mai multă solidaritate cu semenii noștri aflați în suferință, contribuind, în cazul acesta, la asigurarea unităților spitalicești cu sângele necesar. Deputat de Vrancea, Rodica Boboc.
Mulțumim, doamnă deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Laurențiu Dan Leoreanu.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, stimați colegi!
Declarația mea politică se referă la criza din învățământul gimnazial, care are nevoie de ajutorul nostru.
Știu că PSD și ALDE sunt foarte preocupați de suprimarea totală a justiției sau de noi planuri pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, pentru a pune România total sub control, dar trag un semnal de alarmă asupra învățământului românesc.
Ieri s-au publicat rezultatele de la evaluarea națională și procentul celor care au luat note de 5 sau peste 5 este mai mic cu 3,4% comparativ cu datele din 2017.
Mai grav, din 179.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, chiar potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, aproximativ 30.000 nu s-au înscris la examenele evaluării naționale din această sesiune. Cel mai probabil, o parte dintre acești elevi au abandonat școala din cauza situației
materiale precare sau pentru că provin din familii cu o situație dificilă.
Din păcate, aceste date nu sunt izolate. Nu ne referim doar la anul școlar 2017–2018. Asociația Human Catalyst arată într-un studiu că în anul școlar 2016–2017, la nivel național, au fost înscriși la evaluarea națională mai puțin de 30.449 de elevi de clasa a VIII-a, adică 18,7% din totalul absolvenților de gimnaziu nu s-au prezentat la acest examen de sfârșit de etapă.
Nici în anul 2018 nu vorbim despre câțiva copii, ci de nu mai puțin de circa 20% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a, 20%, un procent enorm! În timp, această situație devine o problemă a întregii societăți. Aceștia au probleme în a-și continua studiile, iar posibilitățile lor de dezvoltare devin limitate.
Acești copii au nevoie de ajutorul nostru, pentru că, altfel, le va fi greu să recupereze pe termen lung.
Procentul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care se află în afara sistemului educațional, dar și fără o slujbă, este nepermis de ridicat pentru România. Mai exact, acesta este de 19,3%, țara noastră clasându-se pe un rușinos loc 5 în Uniunea Europeană la acest capitol.
Pe această cale, solicit ministrului educației naționale să prezinte care sunt măsurile pe care le propune pentru a întinde o mână de ajutor acestor elevi care nu au susținut nici măcar examenul de încheiere al celor opt ani de școală.
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Mihai Cătălin Botez.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
De mai bine de un an și jumătate, alături de obișnuitele dezbateri pe teme economice, facilitate în ultima vreme de tot felul de revoluții fiscale și fonduri suverane, asistăm la o dezbatere pe marginea reformei justiției. Legile justiției, Codul penal, Codul de procedură penală, toate sunt modificate sub pretextul unor reforme cerute de nimeni, dar bazate pe anumite pretexte, adeseori inventate.
Totuși astăzi nu vreau să vorbesc despre spiritul reformator al coaliției majoritare, ci despre o altă problemă, și anume recuperarea prejudiciilor în cazul hotărârilor definitive.
Datele ne spun că există aproximativ un miliard de euro, bani ce trebuie recuperați ca urmare a deciziilor definitive ale instanțelor judecătorești, în total 990 de hotărâri judecătorești definitive trimise Ministerului Finanțelor de către ANAF, pentru a fi puse în aplicare. Ca un fapt divers, un miliard de euro este valoarea spitalului republican cuprins în programul de guvernare sau contravaloarea a trei spitale regionale, la fel, menționate în programul de guvernare și despre care nu se mai știe nimic.
Rolul unui sistem penal în cele mai multe state este, în primul rând, de pedepsire a unui infractor, de a proteja societatea de repetarea unor fapte ce ar putea să dăuneze societății, reeducarea celui care a săvârșit fapta, dar și recuperarea eventualelor prejudicii aduse statului.
Deși mai avem multe de învățat, se pare că în ceea ce privește lupta anticorupție, până acum suntem un exemplu bun.
Însă recentele schimbări legislative în ceea ce privește legile justiției sau Codul de procedură penală par să ne îndepărteze de la a mai fi un exemplu pentru statele din jur. Însă aceasta este o altă discuție.
Totuși de ce statul nu reușește să recupereze prejudiciile? Nu se dorește. Nu există capacitatea de a face acest lucru. Există un adevărat paradox al statului român. În jur de 30% din numărul total de angajați lucrează la stat. Totuși, dacă în anumite locuri aparatul funcționarilor este supradimensionat, în alte locuri – poliție, educație, sănătate – aparatul este subdimensionat. Iar specialiștii care au rămas pleacă din sistem atunci când se ivește oportunitatea.
Mulțumesc, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al ALDE, domnul Florică Ică Calotă.
Bună dimineața! Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Declarația mea politică este intitulată „Acvacultura, o necesitate”.
În cadrul dezbaterilor „Oceanul, sursă inepuizabilă de hrană”, care au avut loc la Paris, a fost abordată și problema acvaculturii.
După datele disponibile, producția anuală de pește obținută prin acvacultură nu este semnificativă, față de 7.578 de milioane de tone de pește prins anual. „Este momentul ca omul să treacă de la stadiul «culesului și vânătorii..., să se nască și să crească «acvacultura». Se prevede
că acvacultura va constitui în viitor una din principalele industrii alimentare.”
Una dintre problemele deosebite cu care se confruntă Uniunea Europeană este acvacultura. Se importă 60% din peștele aflat pe piață, 32% provine din pescuit și doar 8% din acvacultură.
Un studiu realizat de experții europeni arată că trebuie să avem mai puțin pește din pescuit și mai mult din acvacultură.
În cadrul următorului buget pe termen lung al Uniunii Europene, pentru perioada 2021–2027, Comisia Europeană propune un fond mai simplu și mai flexibil, în valoare de 6,14 miliarde euro, pentru sprijinirea sectorului european al pescuitului și economiei maritime. Noul fond european pentru pescuit si afaceri maritime va continua să ajute sectorul european al pescuitului să adopte practici de pescuit mai durabile, punând accentul pe sprijinirea micilor pescari.
El va contribui, de asemenea, la valorificarea potențialului unei economii albastre durabile, în scopul asigurării unui viitor mai prosper pentru comunitățile costiere. Acest fond va contribui pentru prima dată la consolidarea guvernanței internaționale a oceanelor, pentru ca mările și oceanele să devină mai sigure, mai curate, mai securizate și să fie gestionate într-un mod mai sustenabil.
Comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a declarat: „Sănătatea și buna gestionare a oceanelor reprezintă o condiție prealabilă pentru investițiile pe termen lung și crearea de locuri de muncă în sectorul pescuitului și în economia albastră în general. Ca actor mondial în domeniul oceanelor și al cincilea mare producător de pește și fructe de mare din lume, Uniunea Europeană este direct responsabilă de protejarea, conservarea și utilizarea sustenabilă a oceanelor și a resurselor lor. Fondul va permite statelor membre și Comisiei să-și onoreze această responsabilitate și să investească în pescuitul sustenabil, în securitatea alimentară, într-o economie maritimă prosperă și în mări și oceane sănătoase și productive.”
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doamna deputat Ambrus Izabella Agnes.
Declarația politică se intitulează „Prezumția de nevinovăție”.
Suntem țintele unor critici vehemente venite din mai multe direcții: opoziție, Uniunea Europeană. Și totuși trebuie să avem și propriile noastre opinii. Și asta nu ca urmare a poziției pe care o ocupăm în băncile Parlamentului, ci așa cum se cuvine, cu responsabilitatea unui cetățean european și a unui om politic.
Cunoșteam faptul că prevederile Directivei nr. 343 privind prezumția de nevinovăție trebuiau transpuse până la data de 1 aprilie 2018 în legislația internă. Am discutat despre această necesitate, chiar grupul UDMR a avut la momentul apariției acesteia o propunere legislativă în acest sens, însă nu s-a întâmplat nimic.
Este îmbucurător faptul că, deși după expirarea termenului prevăzut în acest sens, prevederea legală internă a fost adoptată, chiar dacă în cuprinsul modificărilor aduse Codului de procedură penală, care, la fel ca și directiva, așteptau de o vreme să fie dezbătute, pentru simplul motiv că de ani de zile, în ciuda faptului că instanța constituțională s-a pronunțat de numeroase ori cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din cuprinsul codului, acestea nu au mai fost modificate, astfel născându-se, în unele spețe, sentințe penale nu tocmai în ordine.
După lungi dezbateri, în ciuda criticilor primite, aceste modificări la Codul de procedură penală asigură o mai mare transparență și o garanție în plus la un proces echitabil și corect.
Iar votul de luni referitor la aceste modificări ne-a arătat cine suntem, de fapt, cu adevărat: o profundă dezamăgire relativ la o parte a reprezentanților din Parlamentul României, care nu de mult au ocupat chiar funcții înalte și care au înțeles să facă opoziție prin ridicarea degetului mijlociu în plen.
Despre ce este bine nu se discută, nu se amintește. Faptul că am făcut ceea ce de ani de zile nu s-a făcut în Parlament, am adus modificări la prevederile declarate neconstituționale, am transpus prevederile unei directive europene, am dezbătut și, după algoritmul politic actual, au trecut sau nu anumite propuneri.
Iar sentimentul de dezamăgire rămâne. Nu mă așteptam ca la acest nivel unii dintre noi să aibă un comportament de stradă.
Mulțumim, doamnă deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PMP, însuși domnul Corneliu Bichineț.
Poftiți, domnule deputat.
## Domnule președinte,
Cred că la dumneavoastră, sus, acolo, încă nu se simte, dar vă anunț că a început lunga vară fierbinte. Țara noastră parcă a luat foc, și la propriu, și la figurat. Temperaturi nemiloase usucă dealurile, câmpiile, recoltele, pălesc speranțele.
Noroc că Dumnezeu a avut grijă săptămâna trecută și a dat ploaie, ploaie bună. Chiar dacă în anumite locuri a mai făcut și stricăciuni, măruntaiele pământului au fost răcorite și există șanse să fie un an agricol bun, care dă o oarecare stabilitate economică țării noastre.
Însă dacă între om și natură s-ar părea că există o oarecare colaborare, natura, când se supără pe om, este nemiloasă, între oameni, în țara aceasta, parcă nu mai este dialog. Ceea ce ridică foarte multe semne de întrebare.
În timp ce noi ne desfășurăm activitatea aici, ați văzut, despre același..., patru-cinci oameni vorbesc diferit. Sub acordurile celor de afară care, invariant, strigă: „Hoții! Hoții! Hoții!”.
Acum, eu nu mă simt confortabil când aud sunetele acelea, poate justificate, din anumite unghiuri de vedere, și nu mă simt deloc bine când aici, în loc să existe un concert, încât lucrurile să fie puse în temeiul lor și să dăm legi bune, există mai mult circ, preluat, copios, cu dexteritate și abilitate, de presa centrală, care știe foarte bine ce, cât, cum și în ce fel să transmită.
Ați văzut, procurorii au început să se devoreze și să se toarne între ei. Judecătorii, care erau recunoscuți prin discreția lor, vin la televiziuni și fac dezvăluiri, „știri-bombă”, ca să mă exprim în limbajul care face carieră acum, mai des decât moderatorii.
De asemenea, profesorii, preoții..., profesorii se bat cu elevii; preoții, cu enoriașii.
Nu știu cum am ajuns noi în asemenea situație.
Și, imperturbabil, în această vâlvătaie, cineva citește. Dar nu citește oricum, bine, temeinic. Este vorba despre președintele Iohannis, pe care eu l-am sprijinit și cred în continuare că nu am făcut rău.
Domnule președinte, eu toată viața mea am citit, dar nu mi s-a părut niciodată așa de greu. Terminați odată lectura aceea, că se termină..., copiii au luat vacanță, studenții termină sesiunea, terminăm și noi sesiunea. Și să știm pe ce coordonate evoluăm.
Mulțumim, domnule deputat.
Corneliu Bichineț, PMP Vaslui.
Mulțumim foarte mult.
Dăm, în continuare, cuvântul deputaților neafiliați, doamnei deputat Oana Bîzgan.
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colege,
Dragi colegi,
Inegalitatea și discriminarea la care asistăm zi de zi ne costă prea mult. Femeile, copiii și tinerii, seniorii, membrii comunității rome, persoanele cu dizabilități se numără printre grupurile din societatea noastră care au de înfruntat nepermis de multe obstacole în calea participării lor depline în societate.
Aceste inechități afectează profund dezvoltarea României.
Pentru a gestiona cu responsabilitate schimbările demografice alarmante care se derulează sub ochii noștri trebuie să luăm măsuri urgente. Trebuie să îmbunătățim participarea economică, a productivității muncii, a investiției durabile și eficiente în oameni.
Costul discriminării pe bază de gen pe piața forței de muncă este izbitor. Discriminarea femeilor în sectorul economic împreună cu rata redusă a participării femeii pe piața muncii aduc anual României pierderi de 1,6% din PIB.
Consecințele sociale și economice ale violenței domestice, costul acestor inechități și violențe a fost de 10 miliarde de euro în 2016. Și sunt convinsă că cifrele din 2017 și chiar din acest an nu arată mai bine.
Imaginați-vă ce putem face anual cu 10 miliarde de euro! Imaginați-vă câte vieți putem schimba! Imaginați-vă câte vieți putem salva! Crearea unor alternative viabile pentru echilibrarea vieții profesionale cu viața de familie și combaterea violenței asupra femeilor, a hărțuirii și discriminării se impun ca soluții integrate pentru a reduce costurile asociate discriminării pe bază de gen.
Fără măsuri specifice de intervenție, Forumul Economic Mondial estimează că disparitățile economice dintre femei și bărbați se vor reduce abia peste 200 de ani.
Reducerea inechității are consecințe economice clare. Doar prin reducerea disparităților economice dintre femei și bărbați, prin asigurarea egalității de șanse, Franța sau Germania, spre exemplu, au calculat că și-ar putea crește PIB-ul cu peste 300 de miliarde de euro anual.
Pentru a echilibra balanța, trebuie să ne asigurăm că responsabilitățile familiale sunt distribuite echitabil, că presiunea asupra femeilor de a desfășura muncă neplătită sau de a părăsi timpuriu școala sau piața muncii pentru îngrijirea membrilor familiei este contrabalansată prin servicii sociale și de îngrijire adecvate.
Mulțumim, doamnă deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Ilie Toma.
Mulțumesc.
Declarația mea politică se intitulează „Plângerile penale nu ne sperie!”.
Nu există zi fără scântei și declanșări de discuții aprinse pe orice ar întreprinde partidul de guvernământ, Partidul Social Democrat, prin reprezentanții săi și prin instituțiile abilitate să găsească soluții la problemele sensibile și a căror rezolvare este în competența lor. Unii sunt într-o permanentă campanie electorală, denigrând imaginea altora, chiar și cu prețul decăderii României și a cetățenilor ei în ochii altor state membre ale Uniunii Europene. Din păcate, cu toții avem de suferit.
Economia oricărei țări este sensibilă într-un climat politic ostil, cu efecte imediate. Nu este normal ca în România anului 2018 politicianul aflat la guvernare să fie asaltat de plângeri penale, măririle de salarii și pensii să fie aspru criticate, deși plângem că pleacă românii din țară, că inaugurarea unui spital este, de fapt, o inaugurare cu repetiție, că politica agricolă este la pământ, în timp ce s-au aprobat programe de finanțare și susținere a fermierilor din zonele defavorizate, și nu numai.
Pensiile au fost majorate: pensia minimă cu 25,8%, pensia medie cu 12,1%, față de decembrie 2016. Salariile au fost majorate – salariul mediu net cu 11,5%, cel minim net cu 22%, comparativ cu decembrie 2016. Șomajul a înregistrat o scădere, sunt cu 92.000 de persoane mai puțin fără un loc de muncă față de decembrie 2016. Investițiile străine directe au crescut cu 57% în primul trimestru din 2018, comparativ cu primul trimestru din 2016. Oferta de locuri de muncă este în creștere. Și, ce este cel mai important, numărul de persoane aflate în sărăcie, cu risc de excluziune socială, este
cu 695.000 mai mic decât în 2016. Numărul de persoane aflate în deprivare materială severă are cea mai mare scădere din Uniunea Europeană în 2017, față de 2016, cu 876.000 de persoane mai puțin. Sunt autostrăzi în lucru – Arad–Deva, Sebeș–Turda.
Nu contează că au scăzut rata infracționalității în școli, cu 2,3%, tâlhăriile, cu 3,1%, omorurile, cu 14%, contează că la Sinești acționau hoții și s-a dat amploare fenomenului, fără să se aprecieze măsurile luate prompt și că responsabilii au fost trași la răspundere. Contează faptele concrete, nu exagerarea fără temei a unei situații până devine subiect de roman polițist.
Mulțumim, domnule deputat.
...stabilit și unii, cu prețul de a cădea în penibil, chiar dacă depun toate eforturile de a ridica bariere în calea dezvoltării tuturor, vor constata că efortul lor a fost în zadar.
Indiferent câte plângeri penale se vor îndrepta împotriva noastră, nu renunțăm și nu ne lăsăm intimidați. Încă nu este târziu să reflectăm cu toții la acțiunile noastre și să punem interesul țării mai presus de orice orgoliu.
Cu deosebită considerație, Ilie Toma, deputat de Hunedoara.
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Vasile Cristian Achiței.
Stimate colege, Stimați colegi,
După un an și jumătate de activitate în Camera Deputaților, în actualul mandat, constat cu îngrijorare și cu neplăcere că, prin voința majorității parlamentare, cea care decide agenda de lucru, energiile noastre, ale tuturor membrilor forului legislativ al țării, sunt consumate în cea mai mare parte în dispute pe marginea unor teme care nu au nimic de a face cu agenda reală a cetățeanului și cu nevoia de dezvoltare a țării.
Reprezint în Parlamentul României județul Botoșani, județ în care situația socioeconomică a populației este de-a dreptul dezastruoasă.
În lipsa unor măsuri consistente și coerente ale Guvernului României pentru dezvoltarea accelerată a acestei zone, 400.000 de botoșăneni sunt practic condamnați la sărăcie pentru zeci de ani de acum înainte.
Așa cum am mai afirmat de-a lungul timpului, în calitate de parlamentar, doar investiții substanțiale și urgente în infrastructura județului, de care majoritatea politicienilor își amintesc doar atunci când îi omagiază pe Eminescu, Enescu, Iorga sau Luchian, pot schimba această stare de lucruri, dând o șansă românilor din acest colț de țară să aibă o viață normală, un trai decent la ei acasă, fără a mai lua calea pribegiei în vestul Europei.
La jumătatea mandatului actualei puteri guvernamentale, PSD–ALDE, realizările concrete în domeniul infrastructurii botoșănene sunt aproape nule. Oamenii au fost acoperiți cu un noian de promisiuni privind cutare sau cutare obiectiv investițional, însă extrem de puține dintre acestea au fost realizate sau măcar au fost lansate spre transpunerea în practică. Chiar și atunci când unele proiecte au obținut finanțare pe hârtie, demararea lor trenează nepermis, ceea ce mă duce cu gândul spre o blocare intenționată din partea puterii, astfel încât lucrul efectiv să înceapă în anii electorali, dintr-un calcul politic extrem de meschin.
Spre exemplu, modernizarea drumului național 28B Botoșani–Târgu Frumos, obiectiv pentru care m-am bătut tot anul trecut, a obținut teoretic finanțarea necesară, ca urmare a amendamentului la Legea bugetului de stat pe 2018 pe care l-am susținut personal în comisiile de specialitate. Cu toate acestea, la jumătatea anului, punerea în aplicare a proiectului trenează, cu riscul ca 2018 să fie efectiv pierdut pentru această investiție, dacă nu va exista voința politică reală a puterii de a face efectiv această lucrare vitală pentru conexiunea județului Botoșani cu restul țării.
Mulțumim, domnule deputat.
...de mii de botoșăneni, direct interesați de realizarea lor, nu mai au acest timp.
Vă mulțumesc.
Cristian Achiței, deputat al PNL de Botoșani.
Mulțumim, domnule deputat.
Îi rog pe ceilalți colegi care vor urma la cuvânt să încerce să se încadreze în cele 3 minute, din respect pentru ceilalți colegi.
Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al USR, domnului Dumitru Lupescu. Vă rog, domnule deputat.
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică se numește „PSD, cu legea pe lege călcând”.
Așa cum am prezentat încă de acum două luni în interpelarea adresată doamnei ministru al muncii, Lia Olguța Vasilescu, se constată o politică constantă, diabolică, de distrugere a sistemului național de apărare, prin atacarea militarilor sub toate formele și în toate planurile.
Sunt cunoscute protestele și încercările de a se face auziți militarii prin asociațiile lor, deși au fost cazuri când au fost împiedicați și să asiste la lucrările Parlamentului. O parte dintre aceștia se vor afla astăzi la balcoane, în plen. Mulți dintre ei, aproape jumătate din pensionarii militari, grupați într-un forum al structurilor asociative, au trimis scrisori către toți factorii de decizie, de partid și guvernamentali, cerând să li se respecte drepturile și să fie eliminate nedreptățile cuprinse în ordonanțele nr. 57 din 2015 și nr. 59 din 2017.
Degeaba, nimeni nu îi ia în seamă!
De fapt, Ordonanța nr. 59/2017, prin art. VII, este plină de ilegalități.
Astfel, încalcă prevederile Deciziei nr. 20 din 2000 a Curții Constituționale; modifică o lege organică; este emisă cu încălcarea art. 5 și art. 40 din Legea nr. 346/2006; nu există în această ordonanță avizul și nici punctul de vedere al MApN. Acest minister, de fapt, a omis să răspundă detaliat unui set de întrebări puse de un rezervist, susținut de 32 de asociații ale militarilor, privind implicarea Ministerului Apărării în emiterea acestei ordonanțe.
Militarii sunt discriminați față de civili. Militarii sunt discriminați și prin faptul că indexarea cu rata inflației – transformată abuziv în actualizare – la militari se face „cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie”, în timp ce la civili, conform Legii nr. 263, este vorba de „valoarea punctului de pensie, care se majorează anual cu 100% din rata medie...”.
Se încalcă principiul egalității, stipulat în Legea nr. 223/2015.
Se încalcă însuși principiul sacru al „recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari”.
Mulțumim, domnule deputat.
...care consideră că au încă mâinile curate să voteze eliminarea art. VII din Ordonanța nr. 59/2017.
Cu convingerea că veți cumpăni cu mare atenție asupra acestui subiect, vă rog, stimați colegi, să primiți expresia deplinei mele considerații.
Dumitru Lupescu, deputat al USR de Dâmbovița. Mulțumesc, domnule președinte.
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar ALDE, domnul Constantin Avram.
Nu este.
Din partea Grupului parlamentar al PMP, domnul Emil Marius Pașcan.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!
Declarația mea politică se intitulează „Epigonii statului paralel”.
În urmă cu o sută de ani, după secole de luptă, trudă și sacrificii supreme, după un război purtat pentru independența țării, străbunii noștri săvârșeau Marea Unire și făureau România. Adunau în aceeași matcă teritorială țările românești, națiunea română și făureau statul român. Admirabil acest efort, excepțională consfințire și binecuvântare dumnezeiască a năzuințelor de veacuri a atâtor români, care au scris, prin sângele și jertfelnicia lor, istoria tumultoasă și, adeseori, învolburată ori înnegurată a acestui popor, atât de greu încercat de-a lungul veacurilor.
Iată, acum, la distanță de un centenar, după ce străbunii noștri au consfințit România ca stat unitar, suveran și de sine stătător, unii dintre jalnicii politruci de azi s-au „învrednicit” să imagineze și să creeze, la rândul lor, un stat: statul paralel. Rușinos, aberant, incredibil.
În acest stat fabulos ne întoarcem în lumea basmelor, a poveștilor, din păcate, cu dedicație pentru adulți, cu „lupul cel rău”, pe post de Soros, ori multinaționale care ne cotropesc, cu Căpcăunul aflat la Parchetul General, cu Baba-Cloanța de la DNA, cu Zmeul Zmeilor de prin serviciile secrete, și-i aflăm pe Feții-Frumoși „ca lacrima”, pe Dragnea și Tăriceanu, cum luptă din răsputeri cu toți acești răi bizari, fantastici, care ne copleșesc cu statul lor paralel cu tot.
Culmea este că cei doi lideri ai PSD și ALDE, care acum dețin frâiele puterii statului autentic și neparalel de drept, susțin că, de fapt, ne guvernează utopic celălalt stat, adică cel fantasmagoric și paralel.
Am înțelege retorica dacă Liviu Dragnea, Ghiță, Ponta, Oprea, precum și alți acoliți și oportuniști de curioasă strânsură ai statului de „drepți” nu ar fi stat, mai an, la câte un tenis informativ, șprițuri, șorici și niscai chiolhane pe la casele de protocol, prin tărâmurile secrete ale „statului paralel”, ciocnind paharele și reglând problemele statului, împreună cu Baba-Cloanța și Zmeul Zmeilor. Și nu era narațiunea situată peste șapte mări și șapte țări, încât să se potcovească puricele cu nouăzeci și nouă de oca de fier
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea parlamentarilor neafiliați, domnul Adrian Dohotaru.
„Libertățile civile trebuie să fie temă de consens, nu de dispută”
Declarație politică în sprijinul Cluj _Pride_ , 23 iunie, platoul Sălii Sporturilor, ora 17.00.
„Mai întâi au venit să-i ia pe socialiști și nu am spus nimic. Pentru că nu eram socialist. Apoi au venit după sindicaliști și nu am spus nimic. Pentru că nu eram sindicalist. Apoi au venit după evrei și nu am spus nimic. Pentru că nu eram evreu. Apoi au venit după mine și nu mai era nimeni care să ia poziție pentru mine”, spunea pastorul protestant Martin Niemöller, care și-a petrecut șapte ani în lagărele de concentrare naziste.
Putem include azi, în această înșiruire, și minoritățile LGBT, cea mai discriminată minoritate de la noi, arată un Eurobarometru.
Doar 36% dintre concetățenii noștri consideră că persoanele LGBT ar trebui să aibă aceleași drepturi ca persoanele heterosexuale, iar 42% dintre români s-ar simți total „neconfortabil” dacă ar lucra cu o persoană _gay_ , lesbiană sau bisexuală. Și dacă am avea majorități confortabile la aceste sondaje, noi trebuie să înțelegem un principiu liberal expus de John Stuart Mill: „Democrația nu este «dictatura majorității»”. Acest lucru ar trebui să îl înțeleagă și Primăria Cluj, condusă de un primar presupus liberal.
Dacă manifestația mișcării Noua Dreaptă a fost acceptată în centrul Clujului, pentru Cluj _Pride_ s-au depus, atât anul trecut, cât și anul acesta, zeci de cereri de trasee prin centrul orașului, toate refuzate pe motivul penibil că au loc peste tot în oraș lucrări de construcții. S-a obținut, ca anul trecut, un traseu marginal, semn că multiculturalismul municipalității este unul strict de paradă. Nu parada _gay_ și a susținătorilor drepturilor și libertăților civile, ci cealaltă paradă a organizației neofasciste Noua Dreaptă. Această organizație de extremă dreapta, dar și altele care se poziționează pe „centru”, de parcă leneșul simț comun al centrului nu poate genera prejudecăți extreme, se luptă pentru redefinirea familiei în Constituție.
Dar Codul civil prevede clar, la art. 259: „Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie”. Deci schimbarea Constituției, în sensul definirii familiei drept căsătorie între un bărbat și o femeie, nu are niciun sens și doar riscă să radicalizeze discriminarea față de minoritatea _gay_ .
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PSD, dau cuvântul domnului deputat Ioan Dîrzu.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
S-a creat deja un laitmotiv de a asocia Partidul Social Democrat cu „penalii” care „mutilează” Codul de procedură penală.
Fără să citească modificările aduse Codului de procedură penală și expunerea de motive care le însoțește, opoziția și presa de propagandă a dreptei au reușit să distorsioneze complet adevărul.
Iată, de fapt, la ce se referă aceste „mutilări” despre care tot vorbește propaganda.
Proiectul de modificare a Codului de procedură penală introduce o nouă condiție, pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive, respectiv atunci când hotărârea nu este redactată sau semnată de judecătorul care a luat decizia.
Proiectul de modificare a Codului de procedură penală prevede că, după 10 zile de la încetarea unui mandat de supraveghere tehnică, toți cei interceptați, respectiv nu doar cei vizați de mandat, trebuie informați în scris, nu doar cei vizați de mandat, așa cum am spus.
Probele constatate nule pe tot parcursului procesului vor fi eliminate, nu doar cele din etapa inițială, de început, a procesului.
Nu mai pot fi utilizați martori acoperiți în mai multe procese penale bazate exclusiv pe denunțuri ale respectivilor martori.
Nu mai pot fi dispuse condamnări exclusiv în baza unor declarații ale unor denunțători care beneficiază de reduceri de pedepse, ci trebuie aduse și alte probe.
Nu mai poți utiliza mandate de securitate națională pentru a proba fapte care nu privesc securitatea națională.
În materia punerii în acord a textului Codului de procedură penală cu deciziile CCR, amintesc că mai multe texte au fost declarate neconstituționale, iar ieșirea lor din vigoare produce mai multă insecuritate juridică decât securitate și predictibilitate juridică. Aici aș aminti mai multe decizii, printre care Decizia nr. 552/2015 și, nu în ultimul rând, Decizia nr. 704/2016. În total au fost declarate neconstituționale peste 60 de articole din Codul de procedură penală, adică peste 10% din conținutul întregului cod. Aceasta demonstrează cât respect față de lege și față de drepturile omului au avut cei care au trecut acest cod în Parlament, prin asumarea răspunderii, tot acei oameni care astăzi vin să facă pe marii apărători ai democrației.
Mulțumim, domnule deputat.
...vor cei de la PNL și PDL. Deputat de Alba, Ioan Dîrzu. Mulțumesc, domnule președinte.
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Victor Paul Dobre.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică se intitulează „Podul rutier de la Drajna, un alt obiectiv de infrastructură ratat de guvernarea PSD–ALDE”.
## Stimați colegi,
Mă adresez astăzi de la tribuna Parlamentului în special conducerii Ministerului Transporturilor și a Companiei Naționale de Autostrăzi și Investiții, care nu se implică suficient de mult în realizarea proiectului de pod rutier peste calea ferată de la Drajna.
Suntem la mijlocul anului 2018, iar acest obiectiv de investiții atât de necesar pentru fluidizarea traficului în zonă și pentru reducerea timpilor de așteptare la trecerea de cale ferată de la Drajna încă nu are un calendar de implementare aprobat.
Încă se vorbește despre demararea studiului de fezabilitate, iar pentru finalizarea lucrărilor au fost anunțați doi ani, adică în anul 2020 ar trebui să se poată circula pe acest pod. Un termen extrem de optimist, aș putea spune nerealist, având în vedere faptul că în România proiectele de infrastructură sunt amânate și nu se încadrează în termenele inițiale asumate de către autorități.
Sper că la nivelul Ministerului Transporturilor este înțeleasă importanța acestui obiectiv, pentru că, din analiza modului în care se acționează, reiese contrariul.
Iar, dacă responsabilii de aceste proiecte nu înțeleg importanța realizării acestui pod rutier, îl invit pe domnul ministru al transporturilor să parcurgă traseul respectiv și să simtă pe propria piele calvarul prin care trec zilnic cetățenii care tranzitează zona și care așteaptă ore bune să treacă calea ferată.
Poate, dacă domnul ministru va face acest exercițiu, va urgenta demararea procedurilor și, totodată, va avea ocazia să constate că realizarea acestui obiectiv se află în strânsă legătură cu demararea lucrărilor pentru reabilitarea DN 21 – Slobozia–Drajna – și DN 3A, în zona localității Drajna.
Viziunea actualilor guvernanți în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport din România este una deficitară, iar cei care au de suferit de pe urma acestei lipse de strategie sunt toți cetățenii acestei țări, efectele manifestându-se în cascadă asupra întregului mediu economic.
Mulțumim, domnule deputat.
Podul rutier de la Drajna trebuie să constituie o prioritate pentru regiunea de sud-est a țării, la fel ca și podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.
Nu mai sunt suficiente declarațiile triumfaliste și angajamentele politicianiste, românii așteaptă responsabilitate și eficiență în actul de guvernare, concretizate în proiecte de infrastructură de transport finalizate.
Victor Paul Dobre, deputat al PNL Galați. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să vă vorbesc astăzi despre Codul administrativ, care se află acum în dezbatere în Parlament, în comisia specială.
Din punctul meu de vedere, acest moment important pentru administrația publică din România ar trebui să fie o oportunitate pentru noi, toți, astfel încât să putem contribui la o administrație publică modernă și transparentă.
Din păcate, de aproape 30 de ani ne învârtim în același cerc vicios, cel al controlului politic, fără transparență și fără performanță.
Facem același lucru de 30 de ani și așteptăm rezultate diferite. Din păcate, nu le vom avea!
Am depus, în acest sens, amendamente care, din punctul meu de vedere, sunt necesare pentru modernizarea societății românești și ar fi doar un prim mic pas.
Primul amendament se referă la eliminarea funcției de viceprimar. Cred că știm cu toții că în majoritatea țărilor această funcție nu există sau, dacă ea există, nu este remunerată. Directorii și șefii de servicii care există în organigrama unei primării sunt de ajuns ca să deservească un act administrativ de calitate. Și primarii recunosc că, de fapt, nu avem nevoie de această funcție. Dar, desigur, ei, când spun acest lucru, o fac neoficial, ca să nu supere partidul.
Ce am putea face cu acești bani pe care i-am economisi? Am putea oferi o masă caldă pentru fiecare copil care merge la școală. Atunci într-adevăr am cheltui banul public eficient și în interesul cetățenilor, și nu răsplătind prin funcții politice membrii de partid.
Al doilea amendament se referă la modificarea numărului de semnături necesare unei inițiative cetățenești. În momentul de față, procentul este de 5% din numărul cetățenilor cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială.
Propunerea mea este ca acest procent să scadă la 1%, facilitând astfel accesul cetățenilor de a se implica mai ușor în ceea ce înseamnă administrația publică.
Toate aceste modificări pe care le-am menționat ar duce la o administrație bazată pe participare publică, pe transparență, eficiență, bună-credință și, în mod special, cheltuirea riguroasă a banului public.
Mulțumim, doamnă deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PMP, domnul Robert Turcescu.
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al USR, doamna deputat Lavinia Corina Cosma.
Bună dimineața! Stimați colegi,
Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, din care fac parte, a dat ieri aviz pozitiv unui proiect de lege halucinant, inițiat de viitorul șef al SIE, actualul deputat Gabriel Vlase. Este vorba despre un proiect prin care se înființează instituția pentru promovarea valorilor naționale „Regele Mihai I”, o instituție sub control parlamentar și bugetată cu sume colosale de statul român.
Directorul acestei autorități ar urma să fie numit de Parlament, la propunerea Custodelui Coroanei României, și ar urma să își desfășoare activitatea, alături de alți 20 de angajați, în Palatul Elisabeta, care trece de la RAAPPS în administrarea instituției. Mai mult, statul român ar urma să aloce anual un buget de 860.000 de euro, pentru ca această autoritate să desfășoare studii, cercetări, simpozioane, vizite și tot felul de sindrofii.
În opinia mea, acest proiect este o rușine! Repet, o rușine! Nu are nimic de-a face cu cinstirea memoriei Regelui Mihai și nu aduce niciun plus societății, pentru că activitățile acestei viitoare instituții sunt deja desfășurate, uneori chiar cu succes, de Academia Română, de Institutul Cultural Român, de Camera de Comerț și Industrie a României, de ministere și așa mai departe.
Acest proiect este o mită mascată. Un buget colosal, la care se adaugă transferul patrimonial al Palatului Elisabeta, pe care moștenitorii Regelui Mihai trebuiau să îl elibereze de câteva luni bune, dacă legea era respectată.
PSD încearcă, de fapt, să câștige bunăvoința a ceea ce a mai rămas din Casa Regală a României, respectiv cuplul Duda–Margareta, un cuplu cu evidente preferințe politice, care nu s-a sfiit să se implice în campanii electorale ori de câte ori a avut ocazia.
## Stimați colegi,
Nu putem să ne batem joc anual de 860.000 de euro, ca să facem pe plac cuplului Duda–Margareta!
Când încă mai avem școli cu toaleta în fundul curții, când încă ne mor oameni dragi din cauza condițiilor proaste din spitalele românești, când avem o rată enormă a analfabetismului funcțional, când ne lipsesc atât de multe autostrăzi, a da aproape un milion de euro anual pe o instituție-fantomă nu este o cinstire a memoriei Regelui, ci o bătaie de joc față de istorie și de popor.
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Georgeta Carmen Holban.
## Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Peste câteva luni, România sărbătorește al 100-lea an de existență. Din păcate, interese obscure din afara puterii legitime, stabilite prin vot în 2016, țin România captivă într-un scandal permanent, acum, în prag de Centenar. Dorința legitimă a reprezentanților statului român de a da României, în an centenar, legile de care societatea are nevoie se lovește de interesele statului paralel, care simte că zilele sale sunt numărate dacă legile justiției vor fi puse în aplicare în România.
Trebuie să găsim curajul de a merge până la capăt, curajul de a repune demnitatea persoanei în matca ei constituțională, care garantează libertatea individuală și siguranța fiecărui român. Suntem bombardați zilele acestea cu idei și principii care vin pe căi de comunicare străine și care se doresc a ne fi impuse, deși tot Constituția ne garantează libertatea gândirii și a opiniei. Nu trebuie să cedăm!
Dragi colegi,
Sute de mii de oameni au venit în Capitală și ne-au cerut să punem capăt abuzurilor justiției și statului paralel. Un bilanț arată că au fost peste 1.000 de condamnări ale României la CEDO, în ultimii zece ani, aproape o sută de achitări pronunțate de instanțele din România pe dosarele instrumentate de DNA; aproximativ 2.500 de mandate de interceptare pe siguranță națională, dublu față de SUA.
În această realitate evidentă, sute de mii de oameni ne-au cerut să fim curajoși și demni în fața presiunii la care România este supusă în aceste zile.
Legile justiției au în spatele lor o puternică susținere populară a românilor, care știu că suveranitatea națională aparține poporului, care o exercită prin organele sale reprezentative, și că o persoană sau un grup nu poate exercita suveranitatea în nume propriu.
## Dragi colegi,
Este momentul ca românii să fie cu adevărat liberi, să nu mai trăiască cu teama că printr-o eroare judiciară viața lor și a familiilor va fi distrusă. Este momentul ca românii să simtă că legile îi apără cu adevărat și că toți sunt egali în fața legii. România în centenar trebuie să fie o Românie a libertății
Mulțumim, doamnă deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Andrei Daniel Gheorghe.
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Ucraina nu-și uită trecutul sovietic”.
Zilele trecute, ușile Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”, centrul cultural românesc din Cernăuți, au fost sparte de către securitatea ucraineană. Oare de ce?!
Cu două zile înainte avusese loc un simpozion științific internațional, organizat de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și de Institutul „Bucovina” al Academiei Române, cu privire la anul Centenar și la ceea ce a reprezentat, din perspectivă istorică, unirea Bucovinei cu România la 1918.
Iată însă că statul vecin vine cu o serie de măsuri care sunt total absurde și halucinante, din perspectiva unei relații amicale, a unei relații așa-zis parteneriale între România și Ucraina.
Nici mai mult, nici mai puțin, au fost reprezentanții români de acolo acuzați că, prin acțiunile lor, instigă la separatism teritorial și la încălcarea integrității Ucrainei. Ba chiar, în urma acestei descinderi, au fost confiscate niște hărți, niște hărți istorice, cu o grafică foarte frumoasă și care nu au nici cel mai mic element nici măcar naționalist, ca să spun așa, sunt niște hărți comemorative. Am și eu două hărți de acest tip la biroul meu parlamentar din Otopeni și doresc să fac un anunț: aștept securitatea ucraineană să vină și la mine la birou, să-mi spargă și mie ușa și să-mi confiște aceste hărți!
Abuzurile au continuat. Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”, a fost reținut temporar de autoritățile ucrainene, iar acest centru cultural a fost închis.
Bineînțeles, ca întotdeauna, când vine vorba de Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni încep să tremure, încep să spună tot felul de povești în limbaj criptic diplomatic, zic: vom vedea, vom păți, să sperăm că n-o fi așa!
De ani de zile Ucraina încalcă drepturile fundamentale ale românilor din teritoriile ocupate abuziv, prin Tratatul Ribbentrop–Molotov, de regimul sovietic. Indiferent că vorbim de nordul Bucovinei, indiferent că vorbim de sudul Basarabiei sau de fostul județ Hotin ori de alte zone, comunități românești, precum Transcarpatia ori chiar Transnistria ucraineană, peste tot românii au devenit bătaia de joc a statului ucrainean, și nu doar ei! Iată cum vedem Legea educației din Ucraina, care încalcă drepturile fundamentale ale tuturor reprezentanților minorităților din Ucraina.
Mulțumim, domnule deputat.
...ucrainene în România.
Ca să nu mai spun că asupra României se fac astăzi o serie de presiuni internaționale ca să asigure și securitatea energetică a Ucrainei, total în detrimentul...
Mulțumim, domnule deputat.
...relației cu Republica Moldova.
Așadar, să nu-i uităm pe românii din Bucovina de nord și din Ucraina!
Mulțumesc și eu, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Astăzi mă simt obligat să trag un semnal de alarmă foarte serios legat de schimbarea de paradigmă în politica externă a României. Cu îngrijorare constat faptul că Liviu Dragnea a privatizat politica externă a României și încearcă să forțeze în momentul de față o alegere falsă, o alegere între Uniunea Europeană și Statele Unite. Mai nou, România nu mai este văzută ca un partener predictibil de aliații și partenerii noștri strategici, dat fiind că politica externă este condusă din Kiseleff, ocolind Președintele, iar premierul Vasilica Dăncilă, pe lângă faptul că este doar o marionetă, nu reușește, este total depășită de rolul prea mare pe care-l are.
Sub bagheta domnului Liviu Dragnea se întâmplă un lucru foarte grav. Cei doi piloni ai politicii externe românești, și anume apartenența la Uniunea Europeană și parteneriatul strategic cu Statele Unite, sunt puși în antiteză. Este un lucru și un joc foarte periculos, deoarece traversăm o perioadă de incertitudini și de disensiuni majore între noua administrație de la Washington și țările nucleului dur european: Franța și Germania.
În esență, Liviu Dragnea încearcă să ne convingă că avem de ales între Uniunea Europeană și Statele Unite.
România nu poate să-și permită o asemenea alegere. România ar fi putut să joace un rol de liant în această ecuație transatlantică atât de complicată. Ar fi putut să joace un liant între cele două părți, având relații bune cu ambele.
Prin vizitele făcute la Washington, Berlin, Paris de președintele Iohannis, România s-a poziționat clar alături de nucleul dur al Uniunii Europene și ca principalul partener al americanilor în regiune, având relații bune cu ambele părți. Aceste roluri nu se exclud. Acest lucru a fost subliniat și de președintele Iohannis.
Domnul Dragnea însă a aruncat în aer toate aceste parteneriate, toate oportunitățile pe care România le avea în momentul de față.
În actualul context, dominat de derapajele foarte bine cunoscute ale unor țări, precum Polonia și Ungaria, de la statul de drept, România era interlocutorul firesc în această regiune, era un interlocutor interesant pentru nucleul dur al Uniunii Europene și era cel mai interesant partener, în contextul acestui iliberalism care mătură regiunea.
Mulțumim, domnule deputat.
Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al USR, domnului deputat Dobrovie.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Politica externă a României a fost confiscată de Liviu Dragnea”.
...ani de zile am susținut procesul de pace...
Vă rog să vă apropiați de concluzie.
...israelo-palestinian și soluția celor două state, să devenim impredictibili, să boicotăm practic declarația Uniunii Europene de condamnare a mutării Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și, mai mult decât atât, să participăm la ceremonia de inaugurare.
Astfel, rolul României de _honest broker_ , credibilitatea pe care am câștigat-o în atâția ani, în relația cu statele arabe, a fost grav deteriorată.
Mulțumim, domnule deputat.
Închei imediat!
Vă rog să-mi permiteți o concluzie.
Din păcate, România devine imprevizibilă în politica externă, în acest context foarte complicat, în care relația transatlantică a fost afectată puternic de ieșirea SUA din acordul nuclear cu Iranul.
Sunt foarte multe probleme...
Mulțumim tare mult.
Președintele Trump a crescut tarifele vamale pentru Europa la exporturile către SUA.
Și nu pot decât să trag o singură concluzie: că este absolut iresponsabil și de o gravitate extremă faptul că Liviu Dragnea se folosește de acest context atât de complicat pentru a forța o alegere între Uniunea Europeană și Statele Unite.
Domnule deputat, vă întrerup microfonul! Vă rog frumos să încheiați! Vă mulțumesc.
Ulterior, din cauza unor anumite tergiversări, deși acest proiect de lege a trecut cu avize pozitive în majoritatea comisiilor, s-a întâmplat ca proiectul să fie preluat de Guvern, s-a întâmplat ca proiectul să fie preluat de un coleg apropiat arcului de guvernare și să treacă în forma respectivă, cu aceeași expunere de motive. Dar nu despre egoismul electoral vorbim acum, ci despre bucuria că s-a înțeles – putere și opoziție – că trebuie să facem lucruri concrete pentru a-i sprijini pe românii noștri, pentru că, în fond, acest demers legislativ a venit ca urmare a unor discuții pe care le-am purtat inclusiv cu cei care gestionează la nivel local activitatea oficiilor care se ocupă de evidența și de eliberarea pașapoartelor simple pentru populația României. Altfel spus, este un lucru pe care-l putem face, este unul dintre lucrurile pe care le putem face și, mai ales, este foarte important ca acest lucru să se întâmple în anul Centenarului. Este un semnal pozitiv, un semnal pe care mă bucur să-l putem da din Parlamentul României pentru românii noștri din afara granițelor țării și vreau ca acest tip de semnale să continue pe viitor.
În a doua parte a declarației mele nu pot să nu reacționez la ceea ce se întâmplă la Chișinău, în Republica Moldova, acolo unde ieri instanța de judecată a decis să nu valideze rezultatele alegerilor locale pentru Primăria Municipiului Chișinău.
Avem o dovadă crasă a faptului că justiția din Republica Moldova suferă, este o justiție controlată. Și cu această ocazie reiterez un alt îndemn pe care l-am făcut de nenumărate ori de la această tribună, ca în relația pe care noi, România, o avem cu Republica Moldova să nu uităm să condiționăm orice sprijin, fie că vorbim despre unul financiar, fie că vorbim despre orice alt demers de sprijin pentru cel de-al doilea stat românesc, să-l condiționăm de situația justiției de acolo, să-l condiționăm de reformele care ar trebui să aibă loc acolo și să nu fim surzi și orbi la derapajele care au loc acolo și să susținem Republica Moldova într-un singur mod, invitând-o să respecte standardele europene.
Vă mulțumesc.
Deputat Matei Dobrovie, Circumscripția nr. 42 București.
Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PMP, domnului Constantin Codreanu.
Mulțumesc, domnule de ședință.
Bună dimineața, distinși colegi!
În prima parte a declarației mele vreau să salut finalul fericit al unui demers legislativ pe care-l porneam acum un an.
Luni, 18 iunie, Președintele României a promulgat Legea care prevede modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
În esență, vorbim despre o modificare care poate părea una mică, nesemnificativă, dar care va avea urmări, consecințe extrem de importante, atât pentru cei care se află în diaspora noastră emergentă, cât și pentru românii din țară.
Pașapoartele simple electronice vor avea o valabilitate de 10 ani de acum încolo și este un demers, așa cum spuneam, pe care-l porneam în iunie 2017, alături de alți peste 100 de colegi de la toate grupurile parlamentare, și m-am bucurat să avem înțelegerea necesară din partea tuturor celor care vor binele cetățenilor români.
Deputat Constantin Codreanu, Circumscripția electorală nr. 43, diaspora, PMP.
Mulțumim, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Viorel Chiriac.
Nu este.
Domnul Ștefan Mușoiu? Nu este.
Doamna Roxana Mînzatu?
Vă rog, doamnă deputat.
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Luni, Camera Deputaților a adoptat o lege extrem de importantă și extrem de așteptată în România. Este vorba despre modificări la Legea privind combaterea violenței domestice, o lege care a fost inițiată de Guvernul Viorica Dăncilă în luna februarie și în doar câteva luni iată că avem adoptare în Parlamentul României și avem o legislație gata să intre în vigoare.
Cu siguranță, toți cei care s-au luptat cu acest fenomen, care afectează sănătatea societății românești, violența în familie, violența împotriva femeii, apreciază conținutul, dar și determinarea pe care o găsim în prevederile acestei legi: obligativități pentru autoritățile locale cu privire la înființarea, pentru prima dată în România, de locuințe protejate, de centre de asistare a victimelor violenței domestice, rezidențiale, de linii de urgență, de centre de consiliere și recuperare a agresorilor. Cu toții, cu siguranță, apreciază că pentru prima dată într-un proiect de lege se vede ordinul de protecție provizoriu și purtarea de dispozitive de monitorizare electronică pentru agresori, instrumente care au fost cerute de ani de zile, chiar dinainte, de când România a semnat Convenția de la Istanbul, și care, iată, acum sunt prevăzute în această lege. Cu toții, cei care au luptat cu acest fenomen – și sunt multe organizații neguvernamentale care în județele României, din donații, din sponsorizări, uneori cu sprijinul primăriilor, au reușit să înființeze centre de sprijinire a victimelor –, apreciază obligativitatea prevăzută de această lege ca în doi ani de la intrarea în vigoare a legii, la nivel județean, măcar, dacă nu mai mult, în toată România, autoritățile locale să înființeze centre de adăpostire a victimelor violenței domestice și de consiliere, de diagnosticare medicală și de sprijin.
Este o lege extrem de importantă! Poate noi, aici, în Parlament, nu am reușit să-i dăm importanța cuvenită, pe agenda noastră, cu foarte multe alte priorități, dar este un moment de cotitură și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse, pe care o felicit, vine și cu finanțare pentru ca, până autoritățile locale reușesc să susțină aceste centre din resurse proprii, prin proiecte naționale, din fonduri norvegiene și din fonduri europene, să se înființeze la nivel regional aceste centre de asistență.
Vă mulțumesc mult.
Eu vă mulțumesc. Roxana Mînzatu, deputat al PSD de Brașov.
Mulțumim, doamnă deputat.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Florica Cherecheș.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Elevilor, mutați-vă la țară, dacă vreți privilegii guvernamentale!”.
Din spusele ministrului educației naționale, aproximativ 200 de milioane de euro vor fi acordați sub formă de burse elevilor din mediul rural, cu prezență bună la școală, de peste 80%. Bursa nu este condiționată de performanțele școlare, ci doar de prezență. O sumă egală va fi alocată
profesorilor de excelență pe care îi are România, profesorilor din școlile de renume din orașe, care vor primi ore în regim de plată cu ora în școlile din mediul rural, precum și pentru dotarea laboratoarelor din școlile din mediul rural, inclusiv cu mobilier și tehnică de calcul, asta în timp ce salariile profesorilor sunt plătite uneori cu întârziere sau incomplet.
Aceste măsuri, ni se spune, ar trebui să reducă abandonul școlar și să crească procentul de promovabilitate al examenului de bacalaureat. Atenție, finanțarea de 400 de milioane de euro pentru aceste măsuri provine dintr-un credit pe care-l plătesc toți românii! Adică vom plăti cu toții ca să dăm burse copiilor pentru simplul fapt că vin la școală! Cum încurajăm astfel performanța, astfel încât elevii să fie competitivi și să învețe, ca să-și facă un viitor? Este adevărat că mulți copii abandonează școala din motive de sărăcie a familiei, dar pentru aceasta sunt bursele sociale. Dându-le burse doar pentru că sunt săraci, dar vin la școală, nu-i ajută să se maturizeze în oameni responsabili și independenți, ci le instituie un statut de asistat social.
Partidul Național Liberal a oferit alternative, cum ar fi generalizarea programelor „Masa la școală”, „Școală după școală”, reabilitarea și dotarea școlilor, pentru a le face mai atractive, creșterea calității actului educațional prin pregătirea superioară a dascălilor.
Tot pentru elevii din mediul rural, o decizie discutabilă a ministrului educației naționale prevede alocarea a 3.000 de locuri bugetate la facultăți. Ministrul subliniază că doar elevii care au terminat un liceu aflat în zona rurală vor putea să aplice pentru aceste locuri, nu și elevii care au domiciliul la țară. „Este pentru prima dată în istorie când asigurăm pentru acești absolvenți o admitere separată de ceilalți, așa cum facem o admitere separată pentru etnicii români și pentru romi. Aceștia, practic, au un anumit număr de locuri dedicate la fiecare universitate, proporțional cu numărul de locuri istoric atribuit și practic având o admitere separată, nu concurează decât între ei”, a declarat ministrul educației naționale.
Mulțumim foarte mult.
...care l-ar ajuta pe fiecare elev să-și aleagă parcursul, ministrul optează pentru cantitate, în defavoarea calității. Stimați colegi,
Reflectați, vă rog, la aceste lucruri și haideți să ne aplecăm cu seriozitate asupra nevoilor reale ale tinerilor din România!
Florica Cherecheș, deputat al PNL de Bihor.
Mulțumim foarte mult.
Din partea Grupului parlamentar al PMP, dau cuvântul domnului deputat Ionuț Simionca.
Bună dimineața, domnule președinte! Stimați colegi,
Declarația mea politică este intitulată „La omul sărac, nici boii nu trag!”.
Nu este destul că noi, românii, ne dăm cu stângul în dreptul atunci când vine vorba de atragerea de fonduri europene. Conform zicalei „La omul sărac, nici boii nu trag”, vedem că nici măcar la proiectele finanțate direct de la Bruxelles nu avem noroc.
Rata absorbției fondurilor europene la nivelul programelor operaționale din România este undeva la 10% din exercițiul bugetar 2014–2020. Noi riscăm să pierdem miliarde de euro, cu un Guvern deficitar și cu un management deficitar. O sumă foarte importantă care ar putea fi alocată României se pierde. Mare ghinion!
Și, pentru că un ghinion nu vine niciodată singur, aflu zilele trecute de la un primar din județul Bistrița-Năsăud că a primit o informare din partea Agenției Executive pentru Inovare și Rețele a Comisiei Europene, care a decis – citez – „cu părere de rău” să anuleze prima cerere de accesare a programului WiFi4EU, care a fost luat în considerare pentru finanțarea acestor programe, undeva la 15.000 de euro.
În urma unei investigații, agenția, subordonată Comisiei Europene, a ajuns la concluzia că solicitanții nu au avut timp real și nu au fost condițiile egale pentru a accesa acest proiect și au decis ca proiectul să se reia în toamnă, în septembrie 2018.
Mulțumim, domnule deputat.
Nu este clar, în acest caz, dacă ghinionul este contagios, dacă cei din Uniunea Europeană au ghinion din cauza noastră sau noi avem ghinion din cauza lor.
Am o singură solicitare, în încheiere.
Celor de la Bruxelles și din România vreau să le solicit să nu se culce pe bani europeni, deoarece România are mare nevoie de aceste fonduri europene. Dacă nu accesăm fonduri europene, România va trebui să se împrumute, pentru a trăi în limitele veniturilor ei!
Deputat Ionuț Simionca, de Bistrița-Năsăud. Mulțumesc.
## **Domnul Ben Oni Ardelean:**
Mulțumim, domnule deputat.
Înainte de încheierea ședinței, dați-mi voie să dau citire listei doamnelor și domnilor deputați care au depus în scris declarațiile politice și intervențiile.
Din partea Grupului parlamentar al PSD: Silviu Nicu Macovei, Camelia Gavrilă, Mirela Furtună, Ioan Spânu, Gabriel Nasra, Tudor Ciuhodaru, Tamara Ciofu, Mihaela Huncă, Răzvan Ilie Rotaru, Marius Budăi, Anișoara Radu, Laurențiu Nistor, Aida Căruceru, Florinel Stancu, Viorel Stan, Vasile Cîtea, Alina Teiș, Eliza Ștefănescu, Costel Lupașcu, Alexandra Presură, Neculai Iftimie, Natalia Intotero, Daniela Oteșanu, Cornel Itu, Mihăiță Găină, Alexandru Rotaru, Nicolae Georgescu, Ciprian Constantin Șerban, Alina Tănăsescu, Claudiu Ilișanu, Cristina Burciu, Claudia Gilia.
Din partea Grupului parlamentar al PNL: Corneliu Olar, Vasile Gudu, Costel Alexe, Pavel Popescu, Raluca Turcan, Gavrilă Ghilea, Vasile Stamatian, Viorica Cherecheș, Bogdan Huțucă, Sorin Bumb, Florin Roman, Aurel Robert Boroianu,
Dumitru Oprea, Ioan Balan, Nicolae Giugea, Dănuț Bica, Claudiu Vasile Răcuci, George Șișcu, Ionuț Stroe, Marius Bode, Dumitru Mihalescul, Constantin Șovăială, Corneliu Mugurel Cozmanciuc.
Din partea Grupului parlamentar al ALDE: domnul Constantin Avram și domnul Mihai Niță.
Din partea Grupului parlamentar al PMP: domnul Cornel Sămărtinean, domnul Eugen Tomac, domnul Cătălin Cristache, domnul Petru Movilă, domnul Adrian Mihăiță Todoran.
Încheiem aici ședința dedicată declarațiilor politice și intervențiilor din 20 iunie 2018.
Vă mulțumesc și vă doresc o zi excepțională!
„Șoseaua de centură a Iașiului, un proiect îngropat în birocrație și interese politice”
Duminică, 17 iunie, s-a desfășurat, la Iași, Forumul de Mediu – „Investind în mediu, investim în viitor”, un eveniment organizat de filiala Iași a Partidului Național Liberal, în parteneriat cu Grupul Partidului Popularilor Europeni, PPE, din Parlamentul European, o inițiativă apărută în urma eforturilor pe care personal le fac de peste patru ani, atât în calitate de deputat, cât și ca vicepreședinte al Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, pe lângă autoritățile centrale și locale, să implementeze soluții viabile pentru reducerea poluării și alinierea la cerințele impuse de Uniunea Europeană.
Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au răspuns pozitiv invitației și, totodată, provocării noastre de a dezbate un subiect cu implicații majore în viața noastră: protejarea mediului înconjurător și combaterea poluării! Spun că are implicații majore pentru că, dincolo de efectele vizibile pe care le resimțim zi de zi, modul cum ne raportăm astăzi la problematica mediului va afecta generațiile următoare.
Din păcate, o spun cu toate răspunderea, autoritățile locale și centrale din România tratează de foarte multe ori superficial acest capitol. De la momentul aderării României la Uniunea Europeană și până la finalul anului 2018 au fost deschise 56 de proceduri de infringement împotriva României, dintre care 19 vizează direct sau conex probleme de mediu. Fie că vorbim despre o transpunere greșită a directivelor UE în legislația românească sau despre încălcări grave ale legislației în domeniu, este clar că se impune o dezbatere și o analiză profundă a corelării legislației autohtone cu legislația europeană.
Am purtat atât în mandatul trecut, cât și în ultimii doi ani o corespondență insistentă, uneori agasantă, cu Ministerul Mediului, în vederea găsirii unor soluții pentru combaterea poluării din Iași. Totodată, le-am cerut insistent ultimilor patru prim-miniștri și ultimilor cinci miniștri ai transporturilor și dezvoltării regionale urgentarea alocării fondurilor pentru centura Iașiului, un proiect de investiții strâns legat de combaterea poluării, căci ar prelua o parte semnificativă a traficului care tranzitează municipiul Iași.
„Modificări legislative esențiale pentru diminuarea și combaterea violenței în familie”
Parlamentul României a reușit în această săptămână adoptarea unei legi extrem de importante pentru însănătoșirea climatului familial și social al țării, prin votarea Proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. În calitate de for decizional, Camera Deputaților a transformat în lege acest demers, extrem de necesar în contextul actual al escaladării fenomenului violenței domestice.
Noul act normativ vine la doi ani după adoptarea Legii nr. 30/2016, prin care România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, Convenția de la Istanbul. Aceasta obliga statele semnatare la adoptarea unor decizii concrete de prevenire și de protecție a victimelor violenței, fiind cel mai complex instrument de cooperare juridică internațională în ceea privește prevenirea violenței și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
În aceste condiții, legea votată de Camera Deputaților aduce modificări exponențiale referitoare la protejarea victimelor, urmărirea penală a autorilor și alte măsuri concrete pentru stoparea acestui fenomen alarmant. În acest fel, prevederile Convenției de la Istanbul sunt transpuse acum în legislația internă și, de asemenea, se realizează unul dintre punctele vitale ale Programului de guvernare al PSD pentru perioada 2018–2020, respectiv „Respect și demnitate pentru femei”, din capitolul „Politici publice în domeniul muncii și justiției sociale”.
Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, România va avea cu adevărat mecanismele legislative adecvate care să permită atât protecția victimelor, cât și creșterea gradului de conștientizare a efectelor nefaste ale acestui fenomen,
pentru ca violența să fie prevenită și descurajată în formele incipiente. Actul normativ definește în mod clar calitatea de victimă a unor fapte de violență și, de asemenea, permite pedepsirea unor practici tradiționale, culturale sau religioase care de-a lungul timpului au prejudiciat viața de zi cu zi a româncelor: căsătoria forțată, hărțuirea, avortul forțat sau sterilizarea forțată.
Iașiul este printre cele mai poluate orașe din România. Iașiul, alături de Brașov și București, face obiectul procedurii de infrigement declanșate de Uniunea Europeană din cauza nivelului de poluare ridicat.
Calitatea aerului, suprafața de spațiu verde din municipiu și politicile locale de monitorizare și acțiune în domeniul mediului ne arată că în municipiul Iași avem o reală problemă în privința mediului.
Calitatea aerului în municipiului Iași începe să reprezinte o problemă de siguranță locală. Doar în acest an, în primele trei luni au fost 65 de depășiri la PM10, în condițiile în care limita maximă anuală admisă prin lege este de 35 de depășiri.
Iașiul este deficitar la problema spațiilor verzi. Iașiul are o suprafață de spațiu verde de maximum 10 mp/locuitor în zonele cu densitate mare de locuitori. Este o statistică alarmantă, în condițiile în care legea națională prevede minimum 20 mp/locuitor, directivele europene prevăd 26 mp/locuitor, iar Organizația Mondială a Sănătății prevede 50 mp/locuitor. Suntem mult în urma marilor orașe. La Cluj există o suprafață de 25,3 mp/locuitor, la Oradea, de 25 mp/locuitor, la Craiova, de 33 mp/locuitor, pentru a da numai câteva exemple. Vegetația „plămânii orașelor” are capacitatea de a elimina praful și gazele nocive, captând 50% din praful atmosferic, funcționând ca o barieră biologică de epurare microbiană a aerului.
În acest moment, Iașiul este singurul oraș mare din țară care nu are în dezbatere un plan de calitate a aerului, spre deosebire de București.
Toate acestea indică faptul că în Iași calitatea vieții este la un nivel scăzut.
Soluțiile constau într-o multitudine de investiții în domeniul parcărilor, la marginea orașului și în cartiere, implementarea transportului public la nivel local și metropolitan, urbanism, spații verzi.
Totodată, trebuie avută în vedere obligativitatea dezvoltatorilor imobiliari de a respecta legea în privința realizării a 2 mp de spațiu verde per apartament. Se impune, de asemenea, respectarea hotărârii consiliului local și a legii, în privința locurilor de parcare, și a regulamentului șantierelor de construcție din Iași, în privința normelor pentru protejarea mediului.
„Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, un nou tun marca PSDragnea”
Parlamentul României a fost transformat într-o simplă unealtă supusă voinței liderilor coaliției guvernamentale, totul doar pentru a le satisface interesele acestora de moment. Fără a ține cont de propunerile opoziției, majoritatea parlamentară a decis să treacă pe repede ’nainte legea prin care se înființează Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, proiectul de suflet al liderului PSD, Liviu Dragnea.
Astfel, se pun bazele unei structuri megalomanice, caracteristică statelor centralizate, în care principiile economice specifice unei piețe libere reprezintă doar un simplu moft. Prin înființarea acestui fond, statul intervine în economie într-un mod brutal, controlând politic cele mai performante companii de stat. Companiile considerate adevărate „perle” ale economiei românești sunt aduse astfel sub pulpana liderului suprem, care va deține „pâinea și cuțitul” și va decide cum vor fi cheltuiți banii acestor societăți.
Putem spune că Loteria Română, Hidroelectrica, Poșta Română, Romgaz, Romsilva, Nuclearelectrica, OMV Petrom, CFR Călători, Metrorex, CEC Bank, OIL Terminal – SA, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime și multe altele vor intra în portofoliul PSD–ALDE, prin intermediul conducerii exclusiv politice a acestui fond de investiții.
Având în vedere aceste considerente, PNL a luat decizia politică de a vota în Parlament împotriva înființării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Totodată, Grupul PNL din Camera Deputaților a depus la Curtea Constituțională a României o sesizare de neconstituționalitate, asta pentru că majoritatea PSD–ALDE a adoptat această lege prin încălcarea mai multor prevederi constituționale.
În viziunea noastră, actul normativ nu respectă principiul bicameralismului, existând diferențe substanțiale între forma adoptată de Senat și cea adoptată de Camera Deputaților.
De asemenea, considerăm că transferul unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului către o societate pe acțiuni printr-un act de reglementare primară reprezintă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o încălcare a deciziilor Curții Constituționale, care au statuat faptul că astfel de acte „nu țin de competența de legiferare a Parlamentului, ci de cea de administrare a bunurilor proprietate publică/privată a statului, care aparține în mod exclusiv Guvernului”.
„Dezvoltarea urbană – traficul aglomerat, poluare, riscuri, soluții pentru un urbanism inteligent”
În contextul actual, observăm o dezvoltare urbană tot mai accentuată a marilor orașe din țara noastră, repere urbane autentice, aspect care ne bucură, dar, în același timp, aduce noi provocări din punctul de vedere al confortului urban, al unei vieți sănătoase și din perspectiva a ceea ce numim oraș modern sau _smart city_ . Termenul _„smart city”_ este utilizat pentru a desemna orașele care apelează intensiv la tehnologiile noi dedicate îmbunătățirii serviciilor publice, creșterii nivelului de confort al cetățenilor din localitățile urbane și rurale, eficientizării consumurilor de resurse și reducerii cheltuielilor pe termen mediu și lung.
Declarația politică de astăzi dorește să atragă atenția asupra situațiilor grave, la cote diferite, cu care se confruntă atât municipiul Iași, cât și toate marile orașe din România, probleme care țin, în special, de aglomerarea traficului rutier și afectarea mediului ambient, odată cu o alarmantă creștere a numărului de autovehicule.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, de la data de 1 februarie 2017 a fost eliminată taxa de timbru. Inevitabil, eliminarea acestei taxe ne îndeamnă la o analiză obiectivă legată de problema restituirii banilor, efectele poluării sau creșterea numărului de vehicule în fiecare județ. Doar în anul 2017 au fost înmatriculate 624.000 de autoturisme, dintre care 105.000 au fost mașini noi, în creștere cu 10,71% față de anul precedent, iar mașinile _second-hand_ au ajuns la aproape 519.000, cu 74,55% mai mult față de 2016. Tendințele se mențin și pentru anul 2018. Spre exemplu, în ianuarie au fost înmatriculate 2.383 de autovehicule, dintre care doar 430 au fost noi.
Întrebarea firească, în situația actuală, este dacă Programul „Rabla”, program care are ca scop eliminarea mașinilor vechi din România, cauzatoare de poluare excesivă, își mai are rostul. Este pusă sub semnul întrebării eficiența acestui program, în contextul în care Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile declară o îmbătrânire accentuată a parcului auto.
„Ora exactă în neurochirurgie se dă acum la Iași” Toți pacienții vor putea beneficia de noua aparatură ultraperformantă de la Spitalul Clinic de Urgențe „Prof. dr. Nicolae Oblu”.
Concret, medicii din spitalul nostru pot folosi acum în toate intervențiile chirurgicale cea mai modernă sală de operații în domeniul neurochirurgiei și chirurgiei spinale din sud-estul Europei. Blocul operator de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” din Iași dispune de:
– cel mai avansat sistem de imagistică intraoperatorie la nivel mondial: O-Arm2;
- un sistem de neuronavigație, care permite efectuarea
- intervențiilor chirurgicale în modul 3D;
- un sistem de monitorizare neurofuncțională
- intraoperatorie, NIM-Eclipse;
- masă de operație radiotransparentă din fibră de carbon. Rețineți!
Avem acum în Iași cea mai performantă aparatură și cei mai buni specialiști, alături de Centrul de Neurochirurgie de la Viena.
Cu ajutorul Sistemului Imagistic O-Arm2 pot fi operați pacienții cu traumatisme, infecții ale vertebrelor și discurilor sau tumori ale coloanei.
Operațiile sunt efectuate în condiții de maximă siguranță, atât pentru pacient, cât și pentru echipa medicală.
Costul pentru achiziționarea aparaturii, un milion de euro, a fost suportat în mod egal de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” și de Consiliul Județean Iași. 80 de medici din România și din străinătate au testat deja această aparatură.
Spitalul devine astfel un centru de pregătire europeană în această tehnologie.
Pentru binele tuturor pacienților din Iași și din România, vreau ca aceste demersuri reușite să nu se oprească aici!
Astăzi voi prezenta declarația politică intitulată: „Curtea Constituțională, garantul respectării Constituției” În ultima perioadă, opoziția și Palatul Cotroceni încearcă în mod constant să blocheze procesul legislativ din România, utilizând, spun Domniile Lor, mijloacele democratice care le sunt puse la dispoziție într-un stat de drept. Mai exact, orice propunere legislativă importantă care ajunge la Președintele României pentru promulgare este trimisă Parlamentului în vederea reexaminării, invocându-se motive care nu se susțin, la o analiză atentă.
Apoi se apelează, în tandem, opoziție-președinție, la controlul anterior de constituționalitate, aclamându-se pe toate canalele media că acest gen de întârziere a procesului legislativ nu este un abuz de drept, ci, mai mult, un mijloc democratic de a controla mai în amănunt calitatea actelor normative.
Și nu ar fi fost vreo problemă dacă opoziția și Președintele României ar dovedi aceeași încredere în justețea analizei Curții Constituționale și în situațiile în care Curtea le respinge sesizările. Oricum, respingerea sesizărilor venite de la Cotroceni a devenit un fapt constant și de notorietate, ceea ce ar trebui să ridice mari semne de întrebare cu privire la justețea demersurilor făcute de la Palatul Cotroceni.
Nu mai insistăm asupra revocării doamnei Kövesi, deoarece am aflat că Președintele României încă mai citește considerentele Curții, în ipoteza în care a cerut și un timp rezonabil pentru a se gândi. Nu cunoaștem ca legislația din România să prevadă noțiunea de timp rezonabil pentru
aplicarea unei hotărâri a Curții Constituționale, atât timp cât aceste hotărâri sunt obligatorii și cu aplicare imediată, dar ne întrebăm, pe această cale: ce s-ar întâmpla dacă orice particular ar solicita un termen rezonabil pentru analiza hotărârilor Curții? Oare acesta nu este totuși un abuz de drept, profitându-se de poziția dominantă a Președinției României?
Ca argument la cele spuse până acum, aduc analizei dumneavoastră și faptul că sesizarea Președintelui României cu privire la Legea referendumului a fost respinsă, de asemenea, de Curtea Constituțională, pe motiv de inadmisibilitate, în fond textul legal fiind atacat deja de două ori de opoziție, pe aceleași motive invocate și de Președintele României. Oare această soluție nu era previzibilă și ea, în contextul în care Președinția României a înaintat aceleași motive de atac, motive înaintate și de opoziție și respinse de CCR deja de două ori?
„Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, PL-x 351/2018, șansa dezvoltării infrastructurii județului Timiș”
În calitate de deputat ales în Circumscripția electorală nr. 37 Timiș, am readus de 10 ori până în prezent în atenția Ministerului Transporturilor situația dezastruoasă a infrastructurii județului Timiș, referitoare la nedemararea procedurilor de finanțare și execuție a lucrărilor de finalizare a centurii sud a municipiului Timișoara, varianta de ocolire. Centurile ocolitoare reprezintă cheia modernizării infrastructurii rutiere din România. Menirea unor astfel de artere este legată de scoaterea traficului greu din localitățile respective, dar și de imaginea mai largă asupra rețelei de transport dezvoltate la nivelul Uniunii Europene. Constatăm faptul că și în anul 2018 județul Timiș este cvasiabsent din lista de investiții ale Guvernului României în infrastructură, având în vedere că acest obiectiv nu este inclus în Programul de guvernare 2018–2020, capitolul „Politici pentru infrastructura de transport”, subcapitolul „Măsuri Transport rutier”.
Este dovedită incapacitatea CNAIR – SA de a își atinge principalele obiective, reprezentate de dezvoltarea rețelei de autostrăzi, construirea unei rețele de drumuri expres, realizarea de centuri și variante ocolitoare pentru orașele mari, conexiunea municipiilor reședință de județ și a localităților urbane limitrofe la autostrăzi și drumuri expres, dar și de a asigura implementarea proiectelor de infrastructură de transport transeuropene pe care le gestionează în prezent, așa cum acestea sunt definite de legislația în vigoare.
Săptămâna trecută, în ședința din 12 iunie 2018, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, PL-x 351/2018. Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare transmiterea dreptului de proprietate asupra drumurilor de interes național care reprezintă variante de ocolire a municipiilor reședință de județ sau a municipiilor din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, la cererea autorităților publice locale.
## „Mai aveți curaj să mergeți pe stradă?”
Vreau să vă aduc aminte numai câteva dintre vorbele spuse în campania electorală de Liviu Dragnea: „Eu-s român... eu-s născut și crescut la țară, crescut sănătos... eu nu sunt făcut în eprubetă. Eu nu pot să-mi permit să vin cu programul de guvernare pe care românii să-l voteze și dup-aia să mai am curaj să merg pe stradă.”
Nu cred că mai trebuie să mai demonstrăm în vreun fel că PSD–ALDE au înșelat populația în urmă cu aproape doi ani. Una au promis și alta au făcut. Aproape toți munții de cozonaci și râurile de lapte și miere au dispărut din agenda PSD–ALDE, dar au apărut, în schimb, lucruri pe care românii nu le-au votat și vă enumăr numai câteva dintre ele: înăbușirea luptei împotriva corupției, tăierile de salarii pentru angajații din sectorul privat cu acea prostie denumită „revoluție fiscală”, furtul banilor de la pilonul II, scumpirea
tuturor produselor de la raft, confiscarea majorării punctului de pensie pentru o jumătate de an și lista poate continua.
L-aș întreba pe domnul Liviu Dragnea dacă, așa cum spunea chiar Domnia Sa în anul 2016, astăzi are curajul să iasă pe stradă să dea ochi în ochi cu oamenii pe care i-a înșelat, cu oamenii simpli care plătesc factura unei guvernări incompetente. Domnia Sa iese în fața oamenilor numai atunci când aceștia sunt aduși cu forța la nu știu ce mitinguri fără rost și nu are curajul să meargă fără să fie însoțit de gărzi de corp. Așadar chiar nu mai are curaj să meargă singur pe stradă.
Domnul Dragnea nu este singurul lider PSD care nu mai are încredere în ochii cetățenilor. S-a văzut săptămâna trecută, când doamna Firea, cu gândul că va candida la președinție, a încercat să se cațere pe gloria celei mai iubite copile românce din aceste zile, Simona Halep. Românii i-au dat doamnei Firea o lecție usturătoare și i-au arătat că, dacă oamenii nu sunt aduși cu de-a sila, atunci nu vor primi niciodată aplauze, ci doar huiduieli.
Am intervenit astăzi deoarece consider extrem de jignitoare și extrem de periculoase gesturile celor din PSD de a compromite imaginea numărului 1 în lume la tenis, totul cu scopul de a mai câștiga voturi.
„Asistența socială în România”
Declarația mea politică de astăzi se referă la importanța sistemului de asistență socială din România, un sistem format din totalitatea instituțiilor cu funcții sociale, programele de natură socială, precum și din ajutorul dat persoanelor aflate în dificultate.
Când vorbim despre asistența socială, ne referim la toate ramurile ei: cercetare, apărare, administrare, îngrijirea și protecția copilului, servicii pentru tineri, pentru persoanele cu handicap sau vârstnice. Deci, din orice unghi privim, rolul asistenței sociale este acela de a ajuta oamenii aflați în dificultate.
În România asistența socială este reglementată ca profesie și are un statut propriu, prin care se pune, în primul rând, preț pe respectarea drepturilor omului. În ultimul timp, un element foarte important îl constituie diminuarea discrepanțelor și a inegalităților dintre populația majoritară și cea minoritară.
Importanța acestei profesii se regăsește în modul de rezolvare a problemelor cu care persoanele defavorizate se confruntă în viața de zi cu zi, în eforturile pe care asistenții sociali le fac pentru ca acești oameni aflați în dificultate, de multe ori nu din vina lor, să fie reintegrați în viața socială. Aici putem aminti de persoanele cu handicap, cele cu comportament antisocial, cu probleme psihice sau chiar cei care au probleme sociale. Activitatea desfășurată de asistenții sociali este una complexă, pentru că ei trebuie să facă o analiză amănunțită asupra stării de sănătate a celui pe care îl ajută, a cauzelor care au generat problema celui pe care îl au în îngrijire și să colaboreze cu alte instituții care au aceleași obiective, pentru a găsi soluția cea mai bună în rezolvarea problemelor legate de viața lor personală sau de situația lor socială.
Cei care aleg să lucreze în asistența socială sunt cadre cu o foarte bună pregătire în domeniu, cu studii de specialitate, implicați profesional, precum și afectiv, reușind astfel să identifice problemele celor pe care îi ajută, iar în final să reușească să restaureze armonia în cadrul mediului familial al acelor persoane.
Un astfel de domeniu trebuie să ne preocupe pe fiecare dintre noi, iar pentru acest lucru, începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale asistenților sociali au crescut la nivelul grilei stabilit pentru 2022, prin aprobarea OUG nr. 91 din 2017 privind modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ordonanță care, înainte de a fi votată în plen, a fost dezbătută în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, unde au fost acceptate mai multe amendamente, unul dintre ele referindu-se la acest domeniu extrem de important și de complex.
„Cresc investițiile în economia națională și se mărește puterea de cumpărare”
Angajamentul PSD de a face din investiții motor al creșterii economice în 2018 începe să producă efecte. Datele statistice pe primul trimestru consemnează clar că investițiile din intervalul ianuarie–martie 2018 sunt consistent mai mari comparativ cu perioada similară a anului trecut.
15,7 miliarde de lei, adică peste 3,3 miliarde de euro, reprezintă nivelul investițiilor în economia țării în primul trimestru al acestui an. Este o creștere cu 14,3% față de anul precedent.
Până la finalul anului 2018, investițiile publice vor reprezenta 3,8% din PIB. Practic, în primul trimestru s-a dat startul politicii de susținere a creșterii economice prin investiții consistente.
Distinct de resursele bugetare alocate investițiilor, alte trei componente esențiale ale dezvoltării vor începe să producă efecte benefice: parteneriatele public-private, care s-au aprobat recent prin OUG ce modifică legislația care stimulează inițierea și dezvoltarea de proiecte de mare anvergură în acest tip de colaborare; înființarea FSDI, care s-a votat în Parlament și prin care statul român va avea la dispoziție un instrument modern, un fond de investiții, după modelul celor consacrate în alte state, care va contribui la reindustrializarea României; simplificarea și eficientizarea procedurilor de achiziție publică, modificate prin OUG, care vor permite o mai rapidă absorbție a fondurilor europene, precum și a resurselor naționale pentru orice tip de proiect.
În același timp, România menține un ritm de creștere economică robustă, iar puterea de cumpărare a românilor va crește până la 70% din media UE în 2020.
Aceste rezultate sunt certificate și recunoscute de Banca Mondială, FMI și Comisia Europeană, care au revizuit în creștere prognozele privind creșterea economică a României pentru acest an – Banca Mondială, prognoză revizuită: de la 4,5% în ianuarie la 5,1% în luna iunie; creștere economică a României în 2018 plus îmbunătățirea perspectivelor pentru 2019; Fondul Monetar Internațional, prognoză revizuită: de la 4,4% la 5,1%; o mențiune – România va avea și în acest an cea mai mare creștere economică din Europa;
„România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la spațiul Schengen!”
Amânarea deciziei privind aderarea României la spațiul Schengen este cel puțin curioasă, dacă nu chiar deplasată, în contextul în care marea majoritate a statelor din Uniunea Europeană remarcă faptul că țara noastră și-a îndeplinit obiectivele asumate prin acest proces. Mai mult, însuși președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și alți oficiali europeni de prim rang au recunoscut public, și nu doar o dată, că România merită din plin să adere la spațiul Schengen.
În aceste condiții, dincolo de întrebările legitime care sunt puse de români, trebuie să vedem de ce totuși ni se refuză accesul în această zonă de circulație liberă a Europei, care cuprinde și țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Statele care s-au opus, convenind în repetate rânduri amânarea deciziei privind aderarea României și a Bulgariei „până la o dată ulterioară nedefinită”, mai exact Germania, Olanda și Finlanda, au condiționat inițial intrarea noastră în Schengen tocmai de realizarea unor progrese substanțiale în ceea ce privește securitatea frontierelor și armonizarea sistemelor de protecție la standardele europene.
După ce am realizat și aceste solicitări, se pare că numai Olanda a rămas să se opună fățiș aderării României la Schengen. În ciuda eforturilor diplomatice ale României, atitudinea Olandei față de aderarea României la spațiul Schengen nu s-a modificat aproape deloc în ultimii 10 ani. Este un paradox, din moment ce am cheltuit din banii europeni și din bani publici peste 1,3 miliarde de euro pentru a ne securiza frontierele și îndeplinim absolut toate condițiile tehnice de aderare.
În aceste condiții, diplomația română are misiunea, deloc ușoară, să intensifice mijloacele diplomatice și de lobby avute la dispoziție, pentru a reuși în cel mai scurt timp convingerea Țării Lalelelor să renunțe la această opoziție nejustificată! Ar fi păcat ca anul viitor, când România va asigura președinția Consiliului Uniunii Europene, mandat a cărui pregătire reprezintă o prioritate națională, să nu ne putem bucura și de succesul așteptat și meritat al aderării la spațiul Schengen!
„Proiectul de completare a Legii violenței în familie reprezintă o victorie uriașă pentru femeile din România. Violența psihologică este acum considerată o formă de manifestare a violenței în familie” În ultimul an și jumătate am adus de mai multe ori în atenția dumneavoastră subiectul violenței în familie și al violenței împotriva femeilor în general. Este o problemă serioasă, cu consecințe grave, care necesită atenție și soluții.
În acest context, Guvernul PSD, condus de o femeie, a inițiat un proiect de lege care permite o luptă reală și eficientă împotriva acestui tip de violențe, iar luni plenul Camerei Deputaților, cu votul majorității PSD–ALDE, a adoptat actul normativ.
Este o victorie uriașă pentru femeile din România, care acum se pot bucura de elementele de protecție instituite de Convenția de la Istanbul pentru combaterea și prevenirea violenței în familie și a violenței împotriva femeilor. Am prezentat plenului raportul Comisiei juridice privind proiectul de lege, un motiv în plus de a convinge colegii deputați de importanța modificărilor aduse cadrului legislativ ce guvernează violența în familie.
Din punctul meu de vedere, cea mai importantă victorie este că violența psihologică a fost definită în lege ca fiind o formă de manifestare a violenței în familie. Numărul femeilor care sunt agresate fizic este unul destul de mare, dar numărul femeilor care sunt terorizate, hărțuite, amenințate și a căror viață este făcută un calvar de partenerul lor este mult, mult mai mare. Până acum, presiunile psihice la care erau supuse aceste femei nu intrau sub incidența legii, ceea ce era profund greșit. De luni, violența psihologică este considerată tot o formă de violență și este definită ca fiind „impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau prin orice modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângeri de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere”. Este un uriaș pas înainte. Practic, hărțuirea împotriva femeilor, gelozia, terorizarea prin telefon devin acum fapte incriminabile. Femeile din toată România trebuie să știe că nu au motive să îndure teroarea psihologică a partenerilor și acum au și instrumentele juridice pentru a lua măsuri.
„Creșterea accesului și participarea la educație a copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale”
Având în vedere că au trecut 13 ani din momentul în care s-a început implementarea măsurii de includere a copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale în învățământul de masă, consider că este momentul oportun să analizăm aspectele problematice care trebuie soluționate pentru realizarea și susținerea acestei politici educaționale.
Monitorizarea accesului la educație al persoanelor cu dizabilități și CES reprezintă încă un punct vulnerabil la nivelul practicilor din România. Analiza studiilor în domeniu evidențiază faptul că nu există un sistem coerent și unitar de monitorizare a acestui aspect.
La nivel național nu există o singură instituție care să colecteze și să pună la dispoziția interesului public informații statistice referitoare la acești copii, în particular informații referitoare la accesul acestora la servicii de educație.
În contextul redefinirii politicilor educaționale bazate pe evidențe, se impune ca necesitate implementarea unor instrumente de colectare unitară a datelor privind accesul la educație al copiilor cu dizabilități și CES, atât în învățământul special, cât mai ales în cel de masă.
Măsurile de susținere a abordărilor integrate și incluzive în sistemul educațional românesc au determinat o creștere a numărului unităților de învățământ de masă care școlarizează elevi cu dizabilități și CES, concomitent cu scăderea treptată a rețelei de învățământ special.
Studii în domeniul educației apreciază că participarea acestei categorii este foarte scăzută, nefiind considerată prioritate nici pentru politicile educaționale în domeniu, nici de instituțiile de învățământ superior din România.
Rata abandonului școlar în învățământul special este un alt indicator care oferă date despre eficiența acestei rute de formare. În comparație cu rata abandonului școlar la nivelul întregului sistem de învățământ, se evidențiază niveluri mai mari ale abandonului școlar în învățământul liceal special și niveluri mai reduse în învățământul profesional special.
„Transformăm mediul rural în zone de atracție!”
Guvernul Dăncilă reușește, pentru prima dată după revoluție, să dinamizeze mediul rural! Guvernarea PSD–ALDE a implementat o serie de măsuri menite să stopeze migrația populației din zonele rurale. O parte dintre noile politici lansate pentru sectorul agricol au devenit deja unul dintre principalele motoare de creștere economică. Țintele prognozate de Executiv urmăresc, pe de o parte, dinamizarea agriculturii și transformarea acesteia într-o resursă care generează noi locuri de muncă pentru populația
din mediul rural, garantând veniturile agricultorilor și rămânerea acestora la vatră. Pe de altă parte, Guvernul și-a propus creșterea absorbției fondurilor europene destinate agriculturii, în special prin stimularea tinerilor fermieri să-și dezvolte afaceri în zona rurală.
În afară de asigurarea condițiilor necesare unui trai decent pentru agricultori, Guvernul își propune, prin creditarea agriculturii ca prioritate națională, alături de sănătate și învățământ, să le asigure românilor o hrană cât mai sănătoasă, precum și recâștigarea pieței interne, reducerea importurilor și creșterea exporturilor de produse agroalimentare.
Dovadă că Guvernul României și-a fixat ca prioritate națională dezvoltarea agriculturii și a zonei rurale stau măsurile luate până acum și rezultatele pozitive ale acestora. Micii fermieri sunt la zi cu primirea subvențiilor, iar proiectele europene în derulare sunt în măsură să încurajeze înființarea de noi exploatații agricole și investiții profitabile. Mai mult, fermierii vor primi finanțare extinsă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, iar conceptul de eliminare a birocrației din sistem va duce la extinderea exploatațiilor existente.
Progrese însemnate s-au înregistrat și în ceea ce privește aplicarea Programului de irigații la nivel național. Astfel, au fost aprobate 46 de obiective noi de irigații, iar în acest an numărul contractelor de irigații încheiate deja în primul trimestru acoperă o suprafață de peste 800.000 de hectare, mai mult decât dublu față de 2017.
De asemenea, continuă cu succes și Programul de colectare a lânii, cu o valorificare suplimentară față de primul trimestru al anului trecut de 68,5%.
„Migrația politică, un fenomen nociv clasei politice românești!”
Problema migrației politice trebuie să fie reglementată prin interzicerea categorică a acestui fenomen!
Consider că este datoria întregii clase politice să rezolve aspectele dăunătoare bunei funcționări a puterii legislative, care au atras antipatia românilor de-a lungul timpului față de clasa politică în ansamblul ei, iar migrația parlamentară constituie unul dintre principalele motive ale neîncrederii românilor în politică și Parlament.
Fenomenul migrației politice trebuie eradicat dacă ne dorim cu adevărat, și nu doar declarativ, însănătoșirea clasei politice românești. Trebuie să găsim formele adecvate pentru interzicerea parlamentarilor și a altor demnitari aleși de a trece la o altă formațiune politică în timpul mandatului! Este incorect și imoral ca un parlamentar să fie votat de susținătorii unui anumit partid politic, iar apoi, după ce s-a văzut în Parlament, să întoarcă spatele acelui partid și votanților lui, să plece la altă formațiune, fără importanță din ce rațiuni.
Indiferent sub ce formă este analizată, cu sau fără circumstanțe atenuante, migrația politică are ca efect direct înșelarea electoratului. Oamenii îți dau încrederea și votul pentru a-i reprezenta pe ei și o anumită structură politică, iar apoi, după ce alesul pleacă la alt partid, votanții respectivi rămân, pe bună dreptate, cu sentimentul de aversiune față de întreaga clasă politică. Parlamentarul are o obligație politică și morală față de alegătorii săi, care l-au ales bazându-se pe principiile, pe ideile, pe programul susținut de acesta în campania electorală. Este greu de înțeles pentru alegător cum este posibil ca parlamentarul căruia i-a dat votul și în care și-a pus speranțele pentru îndeplinirea unor obiective importante pentru viața sa poate o perioadă de timp să activeze în cadrul grupului partidului de unde provine, iar peste un timp să treacă la grupul parlamentar și să se alăture parlamentarilor împotriva cărora a luptat în campania electorală. Este greu pentru cetățeanul care poate l-a susținut în campania electorală și care i-a acordat și votul să înțeleagă disprețul, dezinteresul cu care este tratat de cel pe care el l-a ales și care, din diferite rațiuni, migrează la cel mai puternic adversar politic din campania electorală.
„Perfecționarea standardelor de învățare ale noului curriculum și îmbunătățirea sistemelor de evaluare și examinare”
Sistemul de învățământ din România a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, consolidându-și instituțiile și îmbunătățind rezultatele învățării la nivelul elevilor. Cu toate că oferă unora dintre elevi șansa de a excela, mulți alții nu stăpânesc competențele de bază și aproape o cincime renunță la școală înainte de a absolvi învățământul liceal.
De aceea consider că este nevoie de un proces de modernizare și adaptare a sistemului de învățământ, prin stabilirea unor standarde clare, la nivel național, referitoare la ce se așteaptă din partea elevilor, a cadrelor didactice și a școlilor, introducerea unui sistem de colectare a datelor și a informațiilor în legătură cu performanțele elevilor și implementarea unui cadru solid și adecvat de evaluare și examinare.
În prezent, România implementează un nou curriculum, centrat pe învățarea ghidată de elevi și dezvoltarea competențelor-cheie. Consolidarea sistemului de evaluare și examinare, în sensul stabilirii unor așteptări ridicate pentru toți elevii și a unor practici formative, care să contribuie la dezvoltarea elevilor, a profesorilor și a școlilor, va juca un rol esențial în realizarea acestei transformări și în crearea unui sistem de învățământ mai echitabil, în care toți elevii au acces la educație de calitate.
Studiile realizate în țara noastră de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și UNICEF au arătat că sistemul educațional trebuie să perfecționeze standardele de învățare ale curriculumului și să încurajeze schimbările de la nivelul procesului de învățare și predare la care aspiră acesta. De aceea apreciez că standardele de învățare ar trebui formulate mai clar și însoțite de exemple de lucrări ale școlarilor, astfel încât profesorii să poată aprecia nivelul de învățare al elevilor în baza lor.
În recomandările analizelor realizate în România de cele două organisme internaționale, în primul rând ar trebui să se îmbunătățească calitatea și imparțialitatea evaluării naționale pentru clasa a VIII-a, ținând cont de miza importantă a acesteia pentru studiile viitoare ale elevilor. Astfel, în viitor România ar trebui să revizuiască parcursurile școlare și certificarea de la nivelul învățământului secundar.
„Trebuie toleranță și comunicare în viața socială și în politica românească!”
Se spune – și confirmă și istoricul și filosoful Michael Walzer din Nurnberg – că toleranța s-ar putea să se fi născut în America, acolo unde s-ar fi născut și „modelul ideal” al democrației. După ce s-au bătut „aprig” nordul și sudul, americanii au înțeles primii că războiului îi este de preferat coexistența pașnică între nord și sud, între diferite grupuri religioase și culturale, între albi și negri și între cei veniți și cei preexistenți de când nu se cunoștea America. Americanii, chiar dacă nu se iubesc între ei se tolerează, chiar dacă nu se cunosc își dau bună ziua și nu contenesc să dialogheze, să facă afaceri și să strângă contacte ca pe niște averi prețioase. Americanii, și nu numai ei, au învățat bine din singura lecție pe care istoria le-a dat-o, aceea că „toleranța este condiția pentru coexistența pașnică”.
Principiul este acum universal valabil și se referă atât la relațiile interumane, cât și la cele interstatale.
Odată ce toleranța ar putea fi acceptată de membrii societății și de politicieni, se pun următoarele întrebări:
Ce ne aduce toleranța?
Până unde poate fi acceptată toleranța?
Deși pentru majoritatea membrilor sociali ai României „toleranța” este un cuvânt „de împrumut”, care nu se potrivește neamului românesc, totuși însușirea toleranței ca fenomen specific unui comportament uman civilizat ar putea aduce omului politic anumite avantaje, și anume:
1. Toleranța obligă individul la comunicare.
2. Toleranța obligă individul la o susținută acțiune de a învăța, de a acumula cunoștințe, de a ști, pentru că i-o cere necesitatea de comunicare impusă de comportament. Asta nu înseamnă că fiecare individ trebuie să devină un savant. Nu. El trebuie să învețe atât cât trebuie pentru a se înțelege cu toată lumea.
3. Toleranța, în numeroase cazuri, creează bună dispoziție și îi impune individului disponibilitatea de a fi amabil, comunicativ, deschis spre dialog și de a fi ceva mai modest.
Și, firește, este bine să precizez că, din punct de vedere anatomic, specia umană dispune de componentele necesare realizării comportamentelor mai sus menționate.
„Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei – moment de bilanț privind protejarea ecosistemelor și gestionarea durabilă a resurselor mediului pentru prevenirea schimbărilor climatice și a dezechilibrelor ecologice”
De Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei, care a fost marcată pe 17 iunie, trebuie să aducem în discuție importanța păstrării echilibrului ecologic, prin gestionarea conștientă și durabilă a terenurilor și a tuturor resurselor naturale.
Odată cu adoptarea în 1994 a Zilei mondiale pentru combaterea deșertificării și a secetei, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite trăgea un semnal de alarmă cu privire la două probleme globale: deșertificarea și seceta,
care în vremurile noastre devin din ce în ce mai acute, nu doar în Africa, ci și în unele zone ale Europei.
Combaterea deșertificării este un obiectiv important al politicii europene. Încă de la începutul anului 2018 gestionarea acțiunilor împotriva deșertificării și eficiența acestora au intrat și în atenția Curții de Conturi Europene, care a demarat un audit cu privire la cadrul strategic al Uniunii Europene pentru combaterea deșertificării, urmând ca raportul rezultat în urma auditului să fie publicat la sfârșitul anului. Suntem cu toții conștienți că efectele deșertificării afectează ecosistemele, productivitatea solului, precum și condițiile de viață ale persoanelor din zonele de risc. Ca atare, o analiză a eficacității proiectelor europene în acest sens este bine-venită, întrucât fenomenul deșertificării este prezent în aproximativ 13 state membre ale Uniunii Europene, printre care și țara noastră.
În contextul importanței majore privind combaterea acestui fenomen, Curtea de Conturi Europeană a publicat la data de 15 iunie 2018 o notă de informare privind fenomenul deșertificării în Uniunea Europeană. Nota oferă suport informativ tuturor celor interesați de programele de combatere a deșertificării, aceasta fiind cu atât mai importantă cu cât publicarea s-a făcut în apropierea marcării Zilei mondiale pentru combaterea deșertificării și a secetei. Preocuparea la nivelul Uniunii Europene cu această problemă globală trebuie să se bucure în continuare de aceeași abordare serioasă. Statele europene au nevoie de o politică solidă de combatere a fenomenului deșertificării și a schimbărilor climatice. Trebuie să reducem aceste fenomene prin utilizarea resurselor naturale în mod conștient și prin stabilirea unor obiective strategice pentru anii viitori.
„Facilitarea accesului tinerilor care studiază în străinătate pe piața muncii din România’’
În calitatea mea de deputat al partidului de guvernământ, astăzi voi vorbi despre ceea ce eu cred că reprezintă un lucru esențial pentru dezvoltarea României. De aceea voi vorbi despre importanța locurilor de muncă pentru tineri.
Prioritatea actualei legislaturi europene este crearea de locuri de muncă pentru tineri. Toate țările Uniunii Europene, fie ele mai mult sau mai puțin dezvoltate, se confruntă cu problema șomajului în rândul absolvenților de studii superioare. Nevoia unor măsuri în forță, curajoase, pentru a ataca această problemă se face din ce în ce mai simțită și în țara noastră. În momentul actual există atât norme legislative, cât și executive care conturează planul pentru stimularea angajării tinerilor absolvenți. Reglementarea uceniciei, posibilitatea angajării _part-time_ în timpul vacanțelor școlare, practica pe care elevii și studenții o pot face în timpul școlii, programele pentru tinerii antreprenori, precum și parteneriatele dintre Ministerul Educației Naționale și companii pentru angajarea elevilor școlilor profesionale sunt câteva dintre modalitățile prin care autoritățile combat șomajul în rândul tinerilor.
Cu toate acestea, în acest moment nu există un plan structurat pentru aducerea în țară a tinerilor români care studiază în străinătate. Potrivit unui sondaj realizat de Liga Studenților Români din Străinătate, 29% dintre tinerii care studiază în alte țări vor să se întoarcă în România, pe când 39% dintre aceștia au declarat că nu vor să muncească în țară. Mai mult, dintre cei care aleg să se întoarcă în țară majoritatea aleg calea antreprenoriatului.
De aceea consider că în perioada următoare Parlamentul României ar trebui să pregătească un set de măsuri legislative dedicate studenților români care studiază în alte țări. Climatul economic și semnele revigorării pieței muncii pot constitui un punct de plecare pentru un set de măsuri fiscale, prin care angajatorii români să fie stimulați să angajeze tineri cu studii în străinătate. Sunt ferm convins că la baza acestui plan nu poate sta constrângerea ca tinerii să se întoarcă în România, ci crearea unui mediu competitiv, stimulant și atractiv atât pentru angajatori, cât și pentru viitorii angajați sau tineri antreprenori.
„PSD susține mediul de afaceri”
Săptămâna trecută, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat o propunere legislativă prin care se urmărește simplificarea modului în care se distribuie dividende către acționari.
Această modificare are scopul de a stimula economia românească, prin favorizarea obținerii de către agenții economici de profit în mod curent.
Prezint principalele aspecte legate de această lege, deoarece mă număr printre inițiatori și știu că este o reglementare așteptată cu interes de mediul economic din România.
Prin prezenta lege va fi posibilă acordarea de dividende trimestrial, nu doar o dată, după aprobarea situațiilor financiare anuale, cum este în prezent. În acest sens, repartizarea trimestrială a profitului către acționari sau asociați se poate efectua opțional, în limita profitului contabil net realizat trimestrial, pe baza situațiilor financiare interimare aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților, după caz.
Subliniez că prin adoptarea acestei legi va exista un impact favorabil asupra mediului de afaceri, prin faptul că vor fi simplificate procedurile de repartizare a profitului și vor fi instituite reguli clare și permisive privind repartizarea profitului și la intervale mai mici de timp, ceea ce va stimula creșterea economică și va contribui la inițiativa comercială și la derularea în mod corespunzător a activității operatorilor economici.
De asemenea, impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung, va fi unul pozitiv. Odată cu distribuirea trimestrială a profitului societar sub forma dividendelor cuvenite asociaților se vor vărsa tot trimestrial și impozitele aferente la bugetul general consolidat, astfel încât se vor crea disponibilități bănești și rezerve bugetare în timpul anului fiscal, iar odată cu regularizarea conturilor de profit, prin depunerea situațiilor financiare anuale, contribuabilii vor vărsa diferențele de impozit/contribuții la bugetul general consolidat.
Vreau să subliniez că propunerea a fost inițiată de un grup de parlamentari ai PSD, printre care mă număr și eu, iar voturile pentru adoptarea legii au venit din partea PSD, ALDE, UDMR și a minorităților. De aceea mi-am intitulat declarația politică „PSD susține mediul de afaceri”, ținând cont și de toate celelalte măsuri economice luate de coaliția PSD–ALDE pentru stimularea economiei românești.
„Garanții pentru tineri privind dezvoltarea personală și profesională și oprirea exodului acestora prin implementarea Programului «Investește în tine» – împrumuturi fără dobândă garantate de stat”
Programul „Investește în tine” vine în sprijinul și susținerea unui număr de circa 8 milioane de cetățeni din România, prin care statul va acorda credite preferențiale cu dobândă zero persoanelor care vor să investească fie în dezvoltare personală, acoperind cheltuieli din domeniul educației, al sănătății, al culturii sau al sportului, fie în achiziționarea sau construirea unei locuințe sau în amenajarea celei în care beneficiarul locuiește împreună cu familia sa.
Este un program care se adresează în primul rând tinerilor cu vârsta între 16–26 de ani, dar și persoanelor cu vârsta între 26–55 de ani, eligibili dacă urmează o formă de învățământ sau cursuri de reconversie profesională. Creditul poate avea o valoare inițială de 40.000 de lei pentru tinerii cu vârsta până în 26 de ani și este garantat de stat în proporție de 80%, cu 100% subvenționarea dobânzii, iar în cazul persoanelor cu vârsta între 26–55 de ani valoarea creditului este de 35.000 de lei.
Se știe că există dificultăți mari pentru tinerii care provin din medii rurale în a-și finaliza studiile, și aceasta din cauza veniturilor reduse ale familiilor din care fac parte. De asemenea, persoanelor apropiate de vârsta de 55 de ani le este greu să-și găsească un loc de muncă și să se reintegreze pe piața muncii.
Practic, prin acest program se doresc combaterea șomajului în rândul tinerilor, și nu numai, creșterea ocupării și a mobilității forței de muncă, îmbunătățirea tranziției de la școală spre locul de muncă, susținerea potențialului de creștere economică prin creșterea nivelului de calificare, stimularea cetățenilor pentru a investi în propria dezvoltare sau a familiei lor, sprijinirea persoanelor care urmează o anumită formă de învățământ sau de formare profesională. România are nevoie de astfel de programe care să vină în ajutorul tinerilor printr-un set de stimulente financiare, precum și în vederea revenirii acestora înapoi în țară.
Așadar programul de creditare cu dobândă zero – „Investește în tine” – reprezintă o prioritate și însumează una dintre măsurile promise prin programul de guvernare al PSD–ALDE, și anume: garanția unor soluții prompte și eficiente pentru tineret, pentru dezvoltarea personală și profesională, precum și pentru formarea de forță de muncă bine calificată și integrarea acesteia pe piața muncii.
„Motivarea Curții Constituționale a României respinge toate manipulările propagandei opoziției”
Niciuna dintre manipulările din ultimele zile nu a fost „iertată” de motivarea deciziei Curții Constituționale privind revocarea procurorului-șef al DNA.
Manipularea 1. Președintele este scos din procedura de revocare. El va trebui să semneze ca primarul.
Președintele României nu își asumă vreo răspundere politică, ci doar juridică, în sensul legalității desfășurării procedurii care se finalizează cu decretul de numire.
În cazul revocării, ministrul justiției are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte și, în aceste condiții, Președintele României îi poate opune numai dreptul său de a verifica legalitatea propunerii, putând-o refuza doar în cazul în care propunerea nu respectă condițiile legii, caz în care procedura încetează.
Manipularea 2. Este afectată independența magistraților. Motivarea CCR: Curtea constată că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esența lor.
Procurorii nu pot invoca o poziție de independență, asemenea judecătorilor, cu privire la care art. 124 alin. (3) prevede expres că „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, din moment ce activitatea acestora se desfășoară sub control ierarhic și sub autoritatea ministrului justiției. În acest sens, Comisia de la Veneția a subliniat că politica judiciară – penală sau civilă – a unui stat este determinată, într-un context democratic, de Guvern, emanație a majorității parlamentare.
Manipularea 3. Este afectată independența procurorilor și lupta anticorupție.
Motivarea CCR: controlul ministrului justiției constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmării penale și soluțiile penale.
Noțiunea de autoritate are o semnificație foarte puternică, ea fiind definită ca fiind puterea de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare, însă, în contextul constituțional dat, acesta se referă la o puterea de decizie în privința gestionării carierei procurorilor și a modului de realizare a politicii penale generale a statului.
„Prin politica de reactivare a sistemelor de irigație, România va avea rezultate pozitive în domeniul agricol și în combaterea deșertificării și a secetei” În fiecare an, la 17 iunie este marcată Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei, pentru a arăta necesitatea stopării acestor fenomene care afectează atât natura, cât și pe oameni. Cu o tradiție de 24 de ani la nivel internațional, respectiv de 21 de ani la nivel național, Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei ne face să aducem în atenția tuturor factorilor politici și sociali importanța unei acțiuni eficiente împotriva acestor fenomene.
România are un potențial agricol extraordinar, cu aproximativ 14,8 milioane de hectare de teren agricol, dintre care 8,7 milioane de hectare reprezintă teren arabil. Întrucât condițiile climatice sunt din ce în ce mai schimbătoare, iar deșertificarea și seceta sunt fenomene prezente de ani buni în anumite regiuni ale țării noastre, sistemul agricol românesc are nevoie de sustenabilitate, iar această sustenabilitate vine odată cu reactivarea sistemului de irigații.
Programul național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România este cu siguranță unul de succes, întrucât aplicabilitatea sa este necesară adaptării agriculturii la schimbările climatice. Reabilitarea infrastructurii principale de irigații existente este, în perioada de programare financiară europeană 2014–2020, unul dintre obiectivele ce aduc un plus producției agricole naționale. Reactivarea acestor sisteme de irigații va reduce efectele negative pe care schimbările climatice le au în ceea ce privește stabilitatea producției agricole a țării noastre. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale gestionează extrem de eficient această problemă, fiind conștient de faptul că repunerea în funcțiune a acestei infrastructuri va duce, pe termen lung, la creșterea potențialului din agricultură.
În urma fenomenelor climatice din ultimii ani, precum și pe baza încălzirii globale, devine previzibil faptul că și țara noastră, ca și alte state europene, se va confrunta pe viitor cu o creștere semnificativă a temperaturilor anuale și, în consecință, cu o scădere a precipitațiilor, respectiv cu prezența unei clime extreme. Reactivările sau reamenajările de irigații sunt foarte importante pentru a reduce variabilitatea producției agricole. Seriozitatea cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale tratează această problemă va conduce cu siguranță la îndeplinirea obiectivului general al programului, și anume creșterea suprafeței funcționale din suprafața pentru irigații la 70% în anul 2020 și 90% în anul 2030.
„Importanța încurajării donării de sânge în România”
Donarea de sânge este gestul prin care orice persoană poate oferi un ajutor pe cât de mic pe atât de important și de valoros. Pe 14 iunie, în fiecare an, din 2004 încoace, este marcată Ziua mondială a donatorului de sânge, pentru a trage un semnal de alarmă atât asupra nevoii donării de sânge, cât și pentru a le mulțumi celor care periodic calcă pragul unui centru de transfuzii, și nu numai. Aceste persoane au o contribuție cât se poate de masivă față de semenii lor, aflați nu de puține ori în lupta pentru viață.
În România, conform statisticilor, aproximativ 2% dintre cetățeni merg periodic să doneze sânge. Indicatorul este însă destul de mic față de alte state din Europa, dar asta nu trebuie să ne descurajeze. Mereu este loc de mai bine,
mai ales având în vedere scopul final: o persoană care donează sânge din trei în trei luni poate salva într-un an 15 vieți.
Criza de sânge din România este un subiect delicat și mereu de actualitate și, de multe ori, motivele pentru care cetățenii aleg să nu doneze sunt legate de condițiile din spațiile de donare. Partidul Social Democrat și-a asumat, prin programul de guvernare, investiții masive în infrastructura de sănătate, însă cred cu tărie că la fel de importantă este și atitudinea pe care o avem, ca națiune, față de acest gest.
Donarea de sânge înseamnă altruism și o iubire fără egal față de semeni. Când ne gândim că viața unui om poate depinde de câteva sute de mililitri de sânge și că noi putem oferi acest mic cadou, asta ne dă o putere pe care trebuie să o tratăm cu foarte mare seriozitate. Dincolo de beneficiile acordate donatorului de sânge, de inițiativele publice sau private de a susține donatorii de sânge, aceștia din urmă trebuie să se gândească și la faptul că undeva, pe un pat de spital, inima unei persoane continuă să bată grație lor. Iar acesta este un motiv de a dona, mai mult decât important, pentru oricare dintre persoanele care, până acum, nu au ales să facă asta.
Ediția din acest an a Zilei mondiale a donatorului de sânge este găzduită de Grecia, desfășurându-se sub sloganul „Fii acolo pentru cineva. Donează sânge. Împarte viața”. Dincolo de a face noi înșine acest gest, important este să vorbim și cu cei din jur despre cât de important este. Conștientizând necesitatea donării și cât de mult poate însemna ea pe termen lung, doar așa îi putem convinge, la rândul nostru, pe ceilalți să nu rămână indiferenți, mai ales în contextul grupelor rare de sânge, unde este nevoie de o promovare și mai intensă a donării de sânge. Nu în ultimul rând, donarea de sânge într-un număr cât mai mare va duce și la scăderea numărului de abuzuri legate de traficul de sânge.
În anul 2000, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis să dedice ziua de 20 iunie refugiaților, ca expresie a solidarității cu oamenii trecuți prin experiența amară a dezrădăcinării, fiind nevoiți să-și părăsească propriile case din cauza războiului, a conflictelor și a sărăciei, pornind pe drumurile pribegiei, în căutarea protecției pe care nu o pot primi în țara lor de origine.
Cele mai recente cifre ale Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați, UNHCR, arată că aproximativ 65 de milioane de persoane, una din 113, au fost strămutate forțat din țările lor, în afara granițelor. În timp ce Siria rămâne cea mai mare sursă de refugiați din lume, Sudanul de Sud prezintă cea mai rapidă creștere a situațiilor de urgență, cu 1,4 milioane de refugiați și 1,9 milioane de persoane strămutate intern, majoritatea sub 18 ani.
Anul trecut, 62.753 de oameni au ajuns în Uniunea Europeană prin traversarea Mării Mediterane, dintre care 5.022 au dispărut.
În spatele acestor statistici se află povestiri individuale despre greutăți, separare și pierdere, despre călătorii care pun în pericol viața, în căutarea siguranței, despre lupte pentru a reconstrui vieți în împrejurări dificile. Este îngrozitor să vedem că frontierele sunt închise, că oamenii care se află în tranzit, refugiații și migranții, sunt evitați, încălcându-se drepturile omului și dreptul internațional. Costul uman este imens: milioane de locuri de muncă s-au pierdut, milioane de copii au ieșit din școală și trăiesc bântuiți de traumă, nesiguranță și intoleranță.
Refugiații sunt printre cei mai vulnerabili oameni din lume. Convenția din 1951 privind refugiații și Protocolul din 1967 ne ajută să le oferim protecție. Acestea sunt singurele instrumente juridice globale care acoperă în mod explicit cele mai importante aspecte ale vieții unui refugiat.
Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au garantat protecție pentru 538.000 de persoane care au solicitat azil în anul 2017, cu aproape 25% mai puțin față de anul 2016.
La nivel european, România ocupă locul 16 din punctul de vedere al numărului de refugiați care au primit o decizie favorabilă de ședere. Din datele Eurostat, în anul 2017 au fost înregistrate 4.820 de cereri de azil, 1.330 de cetățeni primind aviz favorabil de ședere în țară. Cei mai mulți dintre refugiații care s-au bucurat de măsurile de protecție au fost cetățenii sirieni, irakieni și cei de naționalitate afgană.
„PSD–ALDE vrea o altă țară. Se va numi «România în genunchi»!”
Suntem nu atât la o răscruce în privința regimului democratic din România, ci asistăm și la finalul unei epoci. Sunt puse în discuție chiar fundamentele constituționale ale țării. Indiferent care va fi deznodământul luptei care se dă în aceste zile, țara noastră nu va mai arăta la fel. Astfel, o parte a țării va merge spre calea prosperității, a independenței justiției și a spiritului european. Cealaltă o ia spre Răsărit și presupune subordonarea justiției de către politic, sărăcirea accentuată a populației în favoarea „noilor oligarhi” de la Teleorman.
Alegerea pe care o avem de făcut pare simplă la prima vedere. Dar ne întrebăm: ce pondere din clasa politică își dorește cu adevărat calea prosperității întregii națiuni și continuarea reformelor? Blatul politic, negocierile pe sub masă și interesele individuale meschine, indiferent de apartenența la o familie politică sau alta, ne vor costa enorm, dacă nu ne decidem acum unde vrem să ajungem.
Fără un consens larg în rândurile opoziției parlamentare, vom eșua în fața tăvălugului inițiat de Liviu Dragnea și PSD–ALDE. Faptul că a apărut un politician pornit să pună în operă un plan perfid, prin care să garanteze că niciun demnitar nu va risca o anchetă a parchetului anticorupție,
nu ține de normalitate democratică, de constituționalitate, ci de banditism politic. Are și justiția corupții săi, are și justiția derapajele sale? Perfect condamnabil, iar toți cei care mânjesc munca unui întreg sistem trebuie pedepsiți exemplar! Dar a arunca la coș independența tuturor procurorilor din această țară din cauza unor uscături înseamnă a fura șansa întregii țări la dreptate. Căci pentru PSD–ALDE „dreptate până la capăt” înseamnă ca nicio faptă de corupție din România să nu mai poată fi vreodată pedepsită! Niciun funcționar sau vreun oficial ales al statului român nu va mai putea fi lovit cu o floare!
Dacă astăzi justiția este îngenuncheată, iar noi vom tăcea, mâine vor închide presa liberă și vor încerca să îi aresteze pe toți cei care exprimă păreri contrare puterii. Vor fi în stare să folosească forța pentru a înăbuși orice formă de protest spontan. Pentru câteva avantaje personale mărunte, se vor găsi destui care să închidă acum ochii sau să se uite în altă parte.
„PSD Alba a pus «lupul» paznic la Fabrica de Arme Cugir – SA” Aș vrea să vă semnalez un caz revoltător de sinecuri politice marca PSD, care mi-a fost adus la cunoștință de Grupul de Inițiativă Locală Cugir, cu privire la directorul general al Fabricii de Arme Cugir, Nicolae Mihăilesc, instalat și susținut în această funcție de PSD Alba.
Spun revoltător deoarece de un personaj incult și agramat, căruia îi pasă exclusiv de interesele sale personale și eventual de cele ale PSD, fără niciun fel de calități manageriale, depinde atât economia zonei respective, cât și destinele a peste 900 de angajați!
Domnul Nicolae Mihăilesc, în prezent director general la Fabrica de Arme Cugir – SA, a devenit recent unul dintre personajele principale ale unor articole defăimătoare, apărute în presă și la TV, care au prezentat modul în care a fost căpușată fabrica respectivă în ultimii ani.
Mai mult decât atât, domnul Nicolae Mihăilesc a administrat una dintre aceste SRL-uri aflate pe lista firmelor tip căpușă, și anume SC Mecanik Work – SRL! Dar, culmea tupeului, acesta susține că nici usturoi n-a mâncat..., ci că el însuși a curățat fabrica de căpușeli, deși dovezile sunt altele...
Un exemplu concludent în acest sens constă în faptul că, prin SC Mecanik Work – SRL, actualul director general al Fabricii de Arme Cugir – SA nu numai că a parazitat la greu această fabrică a statului român, ci i-a mai dat și „țepe” de rămas bun, adică înainte de rezilierea contractului. Astfel, în momentul în care a fost reziliat contractul de colaborare dintre Fabrica de Arme Cugir și SC Mecanik Work – SRL, păstorită de deontologul Nicolae Mihăilesc, acesta, de comun acord cu conducerea societății de stat de la vremea respectivă, a mai dat un ultim tun, adică a mai emis două facturi consistente, iar acestea au fost acceptate de conducerea de atunci, dar neplătite. Ulterior, firma domnului Nicolae Mihăilesc a acționat fabrica în instanță și a câștigat procesul, ca urmare a noncombatului impus de conducerea Fabricii de Arme Cugir – SA, cu care, evident, se înțelesese.
În schimb, trebuie precizat că nici fosta conducere, nici actualul director general, domnul Nicolae Mihăilesc – care pentru buzunarele lui a știut să se lupte până și le-a umplut –, nu au făcut nimic pentru a moderniza și retehnologiza această fabrică cu tradiție în domeniul fabricării armelor! Niciunul nu a făcut ceva astfel încât cei peste 900 de salariați să aibă în halele de producție condiții decente de muncă, să nu mai fie nevoiți să lucreze iarna în frig, iar vara la temperaturi insuportabile și în condiții precare de igienă!
„Românii care au avut de suferit în urma inundațiilor trebuie sprijiniți de Guvern!”
România a fost lovită de un val puternic de inundații în ultimele săptămâni. Zeci de localități din șase județe s-au aflat sub ape. Ploile torențiale au afectat 44 de localități din 16 județe ale țării. Peste 120 de pompieri au intervenit de urgență, iar Administrația Bazinală „Apele Române” a monitorizat în timp real, pe toată perioada, situația bazinelor hidrologice.
Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cel mai afectat este județul Teleorman, unde au fost inundate peste 150 de gospodării, la nivelul județului fiind inundate, de asemenea, peste 1.000 de hectare de teren arabil, aproape 100 de fântâni și 13 poduri sau podețe. Într-o situație asemănătoare se află și județele Olt, Vâlcea, Galați.
Guvernul trebuie să fie solidar cu populația afectată și trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca viața românilor afectați să revină la normal cât mai curând posibil. În zonele inundate vom avea nevoie de reconstrucții. Cunoaștem toți că românii din zonele rurale nu dispun de fonduri suficiente pentru a-și asigura locuințele, de aceea trebuie să găsim căi legale pentru a le veni în ajutor.
În zonele inundate, Guvernul și administrația locală vor realiza o evaluare exactă a pagubelor produse. Prioritățile noastre în acest moment sunt: viața și sănătatea persoanelor afectate de ape, asigurarea unor condiții de trai decente până când trece pericolul, refacerea infrastructurii și sprijin concret pentru reconstruirea caselor. Nu-i putem abandona pe acești bieți oameni care nu au avut bani să-și plătească o asigurare destul de costisitoare și pentru o persoană bine plătită.
În continuare, îndemn autoritățile, dar îi îndemn și pe cetățenii acestor localități să participe la refacerea infrastructurii, precum și la decolmatarea și curățirea albiilor râurilor și a zonelor locuite care au fost afectate. Pericolul încă nu a trecut, iar până vor cădea noi precipitații trebuie curățate șanțurile și rigolele de scurgere.
Am înaintat o întrebare pe acest subiect Guvernului, iar până vom primi un răspuns despre acțiunile ce le preconizează vom căuta soluții legale să-i ajutăm. Acum putem să dovedim, din nou, că suntem solidari cu românii loviți de necazuri și nenorociri. Toată România trebuie să o dovedească!
„26 iunie – Ziua internațională împotriva traficului și a consumului ilicit de droguri”
În data de 7 decembrie 1987, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a decis ca ziua de 26 iunie să fie celebrată ca Ziua internațională de luptă împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri, ca o expresie a consolidării acțiunilor și cooperării în vederea eradicării consumului abuziv de droguri.
Consumul și traficul ilicit de droguri reprezintă una din problemele majore ale societății și continuă să creeze enorme prejudicii pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor.
Combaterea acestui fenomen deosebit de nociv pentru sănătatea umană trebuie să ne preocupe pe toți, mai ales că România nu mai reprezintă doar o țară de tranzit, ea devenind loc de destinație pentru multe dintre aceste substanțe menite să otrăvească trupul și mintea. În anul 2015, în țara noastră au fost depistate nu mai puțin de 10.053 de cazuri de încălcare a legilor privind consumul de droguri, cele mai multe fiind asociate celui de heroină.
Este foarte important să acționăm împreună pentru diminuarea numărului celor care consumă sau trafichează substanțe psihoactive pe teritoriul României, cu un pronunțat accent pe populația de vârstă școlară. Este imperios necesar să se desfășoare o luptă intensă pentru scoaterea definitivă a narcoticelor din școală și ținerea acestora cât mai departe posibil de copii și tineri. Conform raportului Agenției Naționale Antidrog pe 2017, cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani, iar media vârstei de debut este 21,3 ani.
Cunoscând efectele devastatoare ale acestui flagel al lumii contemporane, nu putem să asistăm impasibili la modul în care sunt ruinate sănătatea și viitorul semenilor noștri, tineri în cele mai multe cazuri, pe seama exploatării inocenței acestora. Trebuie să ținem cont de faptul că drogurile nu afectează doar consumatorii, ci acestea provoacă familiilor și celor dragi dificultăți enorme și suferință.
Ca dascăl și părinte și ca om politic responsabil, fac apel la toate autoritățile statului cu responsabilități în acest domeniu, la cadrele didactice din școala românească și, nu în ultimul rând, la părinți, pentru a-și intensifica efortul de a combate acest rău aproape ireversibil pe care consumul de substanțe psihoactive îl reprezintă.
„DN 76 rămâne pavat doar cu bune intenții”
Nu mai puțin de 14 titulari s-au perindat pe la șefia Ministerului Transporturilor în ultimii șase ani, dar niciunul dintre aceștia nu a fost în măsură să-și înscrie în palmares tăierea panglicii drumului național 76 modernizat.
Deși s-au bucurat până acum de un buget de aproape un miliard de lei, lucrările de reabilitare a celor peste 170 de kilometri care leagă Oradea de Deva, împărțite în șase loturi, s-au opintit de nenumărate ori în șicane birocratice, chichițe administrative, lacune de proiectare ori mostre de incompetență, aparținând, deopotrivă, atât antreprenorilor, cât și administratorilor și ordonatorilor principali de credite.
Cel mai recent exemplu l-am avut după rezilierea contractului de execuție cu antreprenorul desemnat, când lucrările pe lotul 4 al DN 76, Vârfurile–Ștei, între km 69+350–102+660, au rămas încremenite în proiect timp de mai multe luni, finalizarea acestora devenind tot mai incertă pe zi ce trece.
Această stare de fapt pare de neînțeles. În timp ce 75% din valoarea investiției este finanțată prin Programul operațional „Infrastructură mare”, POIM, elaborat tocmai pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de parteneriat 2014–2020 și în acord cu Cadrul strategic comun și Documentul de poziție al serviciilor Comisiei Europene, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se dovedește incapabilă să selecteze un executant competent, care să finalizeze lucrările începute cu peste șapte ani în urmă.
Să ne amintim doar că, după abandonarea șantierului, în primăvara acestui an, o alunecare masivă de teren survenită la kilometrul 80+500 a blocat circulația pe ambele sensuri, autoritățile fiind nevoite să ia măsuri de deviere a traficului pe rute ocolitoare, iar acest fenomen se poate repeta oricând.
Din aceste considerente, procedura de selectare a unui nou antreprenor care să continue lucrările de reabilitare la acest tronson rutier trebuie să fie prioritară, cu atât mai mult cu cât CNAIR riscă penalități uriașe pentru neutilizarea corespunzătoare a finanțării asigurate prin POIM pentru derularea acestei investiții.
„Suspendarea președintelui este parte a programului de guvernare al PSD–ALDE”
În primul rând, vreau să clarific un lucru. Președintele Klaus Iohannis nu este singur, așa cum se iluzionează cei din
PSD–ALDE. Alături de președinte a fost și va rămâne Partidul Național Liberal, nu numai la bine, ci mai ales la greu. Aș mai adăuga faptul că președintele Klaus Iohannis este candidatul nostru, al PNL, la următoarele alegeri prezidențiale și vă garantez că nu vom lăsa PSD și ALDE să cucerească și ultima redută de apărare a democrației și a statului de drept din România.
Așadar, domnule președinte, să faceți tot ce-i bine pentru români și pentru țară, căci PNL este alături de dumneavoastră.
În al doilea rând, nu pot să nu constat că în spațiul public se rostogolește tot mai puternic tema suspendării președintelui Iohannis de către parlamentul personal al lui Liviu Dragnea, pentru ca, pe perioada suspendării, PSD–ALDE să o demită pe Laura Codruța Kovesi, poate chiar și pe Augustin Lazăr, procurorul general al României, și să promulge toate legile prin care se rup picioarele justiției independente.
Cei mai mulți vor spune că nu se va ajunge aici, pentru că Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu chiar nu vor da foc la țară pentru interesele lor personale! Din păcate, celor care le-a mai rămas vreo urmă de încredere în liderii aflați la guvernare le dau o veste proastă. Principalul scop al majorității PSD și ALDE nu a fost bunăstarea populației, majorarea reală a salariilor și a pensiilor, realizarea de investiții prin care să se modernizeze România. Principalul scop al celor care sunt deja la al treilea guvern este acela de a amputa independența justiției și de a promova acte normative prin care să-și salveze pielea de dosarele penale aflate în pronunțarea instanțelor de judecată. Toată lumea știe că principiul legii penale mai favorabile presupune că o lege care l-ar putea scăpa pe Dragnea nu trebuie să apară în Monitorul Oficial decât pentru un minut pentru a putea să fie invocată în fața judecătorilor.
Nu am comentat vreodată deciziile din justiție, indiferent dacă, personal, m-au nemulțumit sau poate mi-au dat o relativă satisfacție. Nu voi comenta nici decizia Curții Constituționale prin care aceasta l-a obligat pe Președintele României să facă ceva ce nu-i prevăzut în Constituție. Aș putea doar să spun că singurul lucru care îl poate obliga pe Președintele României să facă sau să nu facă ceva este părerea celor peste 6,3 milioane de români care i-au acordat încrederea și l-au votat ca Președinte al României.
„Construirea democrației sau războiul contra corupției?” Mă adresez astăzi Domniilor Voastre pentru a aduce în atenție o dilemă oarecum filosofică, dar care ține direct de principiile pe care dorim să ne clădim societatea românească în viitor. Această dilemă se rezumă la o întrebare cu termeni care aparent nu sunt în antiteză: construim democrație sau facem război contra corupției?
Vă veți întreba: de ce antiteza logică este dată de o variantă sau de alta? De ce nu putem face și democrație, și război? Răspunsul ține chiar de natura belicoasă a termenului de „război”. Într-o conflagrație există victime, agresor, instrumente de forță și, cel mai trist, victime colaterale. Dar se mai întâmplă, nu-i așa?
De partea cealaltă, democrația se construiește în baza unor principii de bază esențiale: libertatea de exprimare, muncă, sănătate și circulație; dreptul de a alege și de a fi ales; dreptul de a beneficia de o justiție imparțială și, poate cel mai important, separația puterilor în stat.
Aș vorbi un pic despre acest ultim punct, care are la bază un principiu simplu: nicio putere a statului nu trebuie să fie deasupra celeilalte! Nici Guvernul peste Parlament, nici președintele peste Guvern, nici instituțiile care susțin actul justiției peste oricare alta. Singurul drept suveran este cel al cetățeanului liber.
Atunci când apare un dezechilibru în societate, în guvernanță sau administrare, este rolul celorlalte puteri să regăsească acest echilibru. De aceea suveran este poporul, prin reprezentanții săi în Parlament.
Ne aflăm în aceste zile într-o situație tensionată, dată de încercarea reprezentanților aleși democratic ai românilor de a corecta unele aspecte procedurale care pot duce la abuz contra cetățeanului. Nu știu dacă din necunoaștere, informare incorectă sau prea selectivă, mulți români protestează contra unor măsuri menite să îndrepte nedreptăți.
Nu avem pretenția să fim perfecți, însă atunci când dorim să construim o democrație trebuie să ne gândim la prevenirea unor abuzuri, indiferent din ce parte ar veni! Însă, atunci când declanșăm un război, ne așteptăm inclusiv la victime colaterale. Însă, în acest caz, nu mai vorbim despre democrație, stat de drept și nici despre justiție dreaptă. Vorbim doar despre înfrângerea adversarului indiferent de costuri!
„Ziua mondială a refugiaților”
Ziua de 20 iunie este marcată în toată lumea ca „Ziua mondială a refugiaților”, la inițiativa ONU, începând din anul 2001. În acel an, ziua a coincis cu sărbătorirea a 50 de ani de la semnarea Convenției Națiunilor Unite pentru Refugiați.
Numărul impresionant de migranți, care a atins punctul culminant în anul 2015, pune presiune pe toate țările Uniunii Europene, inclusiv pe România. Chestiunea cea mai importantă pentru o gestionare eficientă a fenomenului o constituie resursa financiară, ceea ce a determinat o mai strânsă colaborare între UE și statele din care provin migranții, precum și cu țările de tranzit, încheindu-se acorduri de colaborare cu Turcia și Africa, ceea ce presupune fonduri europene consistente pentru eliminarea cauzelor migrației, precum și pentru crearea de centre pentru refugiați în țările de origine sau de tranzit.
România se află printre țările care au votat împotriva impunerii cotelor de refugiați, argumentând că nu poate administra numărul propus de Comisie, ceea ce pare să fie o atitudine realistă. Autoritățile de la București au explicat că, în schimb, România contribuie la atenuarea crizei refugiaților și a migranților prin implicarea în securizarea granițelor Uniunii, în special prin participarea consistentă în operațiunile Frontex, destinate căutării și salvării. Ca să susțină Agenda pentru migrație, Uniunea a alocat fonduri suplimentare pentru operațiunile Frontex, pentru relocarea legală și în siguranță a imigranților în Europa.
La fel de adevărat este și faptul că România are o altfel de problemă cu fenomenul emigrării, situându-se pe locul al doilea, după Siria, ca număr de persoane care au părăsit țara pentru a munci în țările occidentale, unde nivelul de salarizare este net superior. Această situație a creat un grav deficit pe piața muncii de la noi. În privința asimilării migranților, ar trebui să vedem și partea plină a paharului, Comisia argumentând că Europa îmbătrânește tot mai mult din punct de vedere demografic.
Anul 2015 a marcat apogeul fuxului migrator. Au fost dislocate în acest an 12,4 milioane de persoane, 54% dintre refugiați provenind doar din trei țări: Siria, Afganistan și Somalia, iar jumătate dintre acești oameni au vârste sub 18 ani.
„PSD–ALDE compromite dezvoltarea României pe fonduri europene”
Dacă ne-am fi luat după promisiunile PSD–ALDE, în anii 2017–2018 în visteria României ar fi trebuit să intre peste 11 miliarde de euro, adică peste 50 de miliarde de lei din fondurile europene nerambursabile la care avem dreptul, altele decât cele care vin pentru plățile directe din agricultură!
Banii gratuiți, pe care nu ar fi trebuit să îi dăm înapoi, ar fi trebuit să finanțeze drumuri moderne, care să lege provinciile istorice ale României în anul bucuriei naționale a Centenarului Marii Uniri, ar fi trebuit să susțină construcția spitalelor regionale și județene, ar fi trebuit să meargă în modernizarea a peste 2.000 de școli care continuă să funcționeze cu toalete din scândură.
Din păcate însă se pare că guvernele PSD–ALDE au făcut tot posibilul să împiedice ca aceste fonduri să vină în România, fie prin incompetența miniștrilor care au condus domeniile de resort, fie prin pasivitate și neștiință, fie chiar prin dorința de a direcționa unele proiecte care se puteau face pe bani gratuiți către bugetul național. Motivul este simplu: cele din fonduri europene sunt controlate asupra corectitudinii folosirii banilor și calității lucrărilor, în vreme ce fondurile naționale au fost tot timpul supuse batjocurii guvernanților.
Guvernul Dăncilă–Dragnea dă demonstrații tot mai clare că nu îi pasă nicidecum de banii de la Uniunea Europeană, promovând acte normative care mai de care mai în ciuda recomandărilor și uzanțelor Uniunii.
De exemplu, prin modul în care au reglementat Codul administrativ, România riscă să piardă mai bine de 500 de milioane de euro din fondurile europene disponibile pentru întărirea capacității administrative a țării. La critica formulată de Comisia Europeană, care ne spune că funcționarii și înalții funcționari nu trebuie puși sub comandă politică, doamna Plumb a găsit de cuviință să certe și chiar să amenințe oficialitățile de la Bruxelles.
De asemenea, prin constituirea Fondului Suveran de Investiții, Liviu Dragnea ne anunță că nu va mai construi autostrăzi și spitale care au deja proiecte depuse la Uniunea Europeană, ci că le va face din banii românilor, luați din bugetul și din portofoliul celor mai profitabile companii de stat.
„Domnule ministru al transporturilor, nu credeți că este cazul să demisionați?”
Cred că mulți dintre voi ați fost, ca și mine, stupefiați de declarația recentă a ministrului transporturilor, domnul Lucian Șova, prin care încerca să explice de ce țara noastră nu are autostrăzi.
Despre ce declarație este vorba?
„Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari și multinaționalele vor pleca către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici!”
Stimate domnule ministru Lucian Șova, consider că este cazul să vă prezentați demisia de onoare, în cel mai scurt timp, pentru că acest mod de gândire trădează faptul că nu aveți ce să căutați la conducerea Ministerului Transporturilor.
Mulți cetățeni din zona Moldovei și-au pus speranța în dumneavoastră, crezând că veți face tot ce este posibil să demarați construcția autostrăzii Moldovei, având în vedere că sunteți din această zonă. Le-ați spulberat orice speranță. Și nu doar lor, ci unei țări întregi. România are nevoie de o infrastructură rutieră adecvată tocmai pentru a atrage noi investitori străini. Și prin noile investiții românii vor avea mai multe șanse să își găsească noi locuri de muncă, deci să le crească șansele pentru o viață mai bună.
Domnule ministru al transporturilor, consider că această declarație ar trebui să fie un motiv suficient să demisionați și să lăsați pe altcineva care chiar își dorește să facă ceva pentru infrastructura României, să construiască autostrăzi.
„Pensiile scad, prețurile cresc. Fiți recunoscători PSD–ALDE!”
Pentru că Guvernul PSD–ALDE se face că nu înțelege atunci când citește Legea pensiilor, mă simt dator să vă dau citire din articolul care prevede cum se majorează pensiile în România, în fiecare an, de la începutul anului, și nu de când vrea Guvernul: „Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.”
Domnii și doamnele din PSD–ALDE care știu foarte bine să citească și să modifice Codul penal și legile justiției astfel încât să-și scape șeful de o vacanță prelungită în Brazilia, s-au împiedicat exact în interpretarea celui mai important articol din Legea pensiilor, cel care privește majorarea anuală a pensiilor, adică de la începutul anului. Acum ne apare mult mai clar de ce Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu vor să desființeze pensiile private! Își doresc ca toți pensionarii să depindă de mofturile lor și de când au ei chef să aplice legea! Confirmă acest lucru chiar Olguța Vasilescu, care spune cu seninătate că: „O persoană care cotizează doar la pilonul I va ieși cu o pensie care de multe ori e crescută artificial, din pixul guvernanților, așa cum s-a întâmplat și de când suntem noi la guvernare (...).”
Între timp, dușmanul cel mai mare pentru buzunarele pensionarilor, inflația, adică galopul în care a fost antrenată creșterea prețurilor, a scos deja din buzunarele pensionarilor peste 5,41% în ultimul an. Pentru produse de bază, cum ar fi legumele sau fructele, creșterile de prețuri au fost și de peste 18%. De exemplu, nimeni nu mai poate păcăli un român care se duce cu sacoșa la cumpărături că acesta o duce mai bine, atâta vreme cât prețul legumelor a crescut cu peste 13%, iar la fructe proaspete cu peste 18%. Cum românul nostru sărac dă cea mai mare parte a veniturilor pe mâncare, este ușor de înțeles cât de puternic a fost lovit la buzunar! Deși Institutul Național de Statistică a trecut direct sub pantoful Guvernului, încă mai există în interiorul acestei instituții prestigioase, nu știm pentru câtă vreme, oameni care-și fac datoria științifică într-un mod conștiincios. De pildă, săptămâna trecută, experții INS nu au putut să ascundă adevărul crunt și ne-au confirmat ceea ce noi știam cu toții. Pensia medie lunară a scăzut în România cu 0,9% față de trimestrul precedent, iar indicele pensiei medii reale, față de trimestrul precedent, a fost de 98,1%. „Mai pe românește”, cum ar spune Olguța Vasilescu, puterea de cumpărare a pensionarului a înregistrat o scădere de aproape 2% în numai trei luni.
„Subvenții consistente pentru firmele care angajează șomeri și beneficiari de ajutor social”
Guvernul PSD și majoritatea parlamentară își respectă cu seriozitate promisiunile făcute românilor, prevederile cuprinse în programul de guvernare fiind realizate cu seriozitate, în scopul creșterii calității vieții și a bunăstării românilor.
În acest sens, Ministerul Muncii și Justiției Sociale a elaborat un act normativ care vizează sprijinirea firmelor care vor angaja șomeri, beneficiari de ajutor social și persoane defavorizate. Proiectul de ordonanță de urgență vizează, pe de o parte, întărirea mediului de afaceri autohton și, pe de altă parte, susținerea persoanelor care doresc să muncească, precum și descurajarea celor care nu doresc acest lucru.
Potrivit inițiativei legislative, statul va plăti lunar câte 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, angajatorilor care încadrează șomeri și beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru o perioadă de până la cinci ani, în funcție de categoria din care viitorii angajați fac parte.
Ministrul muncii și justiției sociale, Lia Olguța Vasilescu, a precizat că vor fi acordați bani de la stat și pentru angajarea tinerilor absolvenți, de orice formă de educație, școală profesională, liceu, facultate, tineri greu angajabili, marginalizați, ucenici, indiferent de vârstă și stagiari,
persoane cu handicap și persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare, care își găsesc mai anevoios locuri de muncă.
Acest stimulent al angajatorilor constituie un alt punct realizat, prevăzut în programul de guvernare al PSD, adăugându-se Programului guvernamental „Investește în tine”, prin care peste 8 milioane de români pot beneficia de credite cu dobândă 0% pentru diferite necesități curente.
România este corect guvernată, în scopul creșterii calității vieții fiecărui român și a dezvoltării generale a țării! Scopul nostru bine definit este de a elimina cât mai curând diferențele dintre noi și celelalte țări europene, de a determina tinerii plecați să se reîntoarcă pentru totdeauna acasă, de a-i încuraja pe cei care doresc să muncească și, de asemenea, de a sprijini mediul privat!
„PSD–ALDE – minus 23 de kilometri de autostradă”
Ați uitat oare cum se juca Dan Șova, ministrul „marilor proiecte” de investiții, mâzgălind harta României cu tot felul de carioci colorate și promițând mii de kilometri noi de autostradă?
Ați uitat cum se lăuda Victor Ponta că este doctor în autostrăzi și că, dacă până în anul 2016 autostrada Comarnic–Brașov nu va fi gata, el nu va mai candida vreodată pentru o funcție de parlamentar?
Ați uitat cum Victor Ponta a pus în circulație 13 kilometri de autostradă și a închis circulației, la numai câteva luni distanță, 22 de kilometri construiți prost, care s-au fărâmat? Ați uitat că guvernele PSD conduse de Ponta au avut marea performanță prin care au lăsat după ele minus 9 kilometri de autostradă?
Ați uitat cum toată strategia europeană de transporturi era bulversată de decizia unor impostori, care, în loc să dea drumul lucrărilor de construire la coridorul paneuropean VI, îi promiteau lui Liviu Dragnea că vor face o autostradă de la Bombonica, din Teleorman, care să se lege de București?
Ați uitat oare, voi cei care susțineți cel de-al treilea și cel mai incompetent guvern al lui Dragnea, câte mii de kilometri de autostradă ați propus în programul mincinos electoral, kilometri care au dispărut cu totul și din programul de guvernare, și din alocările bugetare naționale și sunt pe cale să dispară și din alocările care vin gratuit de la Uniunea Europeană? Ați uitat că în locul incompetentului Răzvan Cuc l-ați pus pe atotnepriceputul Lucian Șova, care a ajuns la minus 14 kilometri de autostradă? Mai precis, pe A10, autostrada Sebeș–Turda, au fost inaugurați cu fast în anul 2017 15 kilometri de autostradă și, pe aceeași autostradă, Sebeș–Turda, stau în continuare închiși 29 de kilometri, deși sunt finalizați, dar pe care nu se poate circula pentru că au fost construiți extrem de prost!
Ați uitat cum se lăuda Mihai Tudose că va face autostrada Comarnic–Brașov printr-un proiect cu Banca Mondială, pe care Lucian Șova tocmai l-a aruncat la coșul de gunoi? Șova este sau nu ministrul vostru? Am ajuns să ne fie frică dacă îl demiteți, căci cine știe ce alt incompetent veți mai pune!
„Viziunea PSD în domeniul infrastructurii de transport este tributară unor mentalități învechite”
Sub patronajul PSD–ALDE România este condamnată la subdezvoltare pe toate palierele, situația fiind jalnică și în ceea ce privește infrastructura de transport. Spun asta pentru că, din păcate, niciunul din marile obiective de investiții pe care guvernanții și le-au asumat prin programul de guvernare nu va deveni realitate sub mandatul actualului ministru al transporturilor. Chiar domnul Lucian Șova a ținut morțiș să ne demonstreze acest lucru, la o dezbatere a Comisiei de transporturi din cadrul Camerei Deputaților de săptămâna trecută.
Astfel, într-un exercițiu de sinceritate, acesta a dat cărțile pe față și ne-a explicat, cu subiect și predicat, de ce România nu ar trebui să își extindă rețeaua de autostrăzi. Potrivit Domniei Sale, multinaționalele vor pleca din România în momentul în care „o să avem autostrăzi”, și asta pentru că, în acest caz, „o să avem salarii mai mari”.
Să fie oare acesta semnalul că actualul Guvern este total nepreocupat de dezvoltarea infrastructurii rutiere din România?! Sau să fie doar o scuză anticipată pentru incapacitatea Ministerului Transporturilor și a CNAIR de a realiza obiective cum sunt autostrada Sibiu–Pitești sau autostrada Comarnic–Brașov?!
Însă, dacă ministrul chiar se ghidează după acest principiu în activitatea sa, este foarte clar că trebuie să își caute o altă meserie! O astfel de viziune, așa cum ne-a fost dat să vedem, este una simplistă și învechită, tributară unor vremuri de mult apuse, iar un astfel de politician nu are ce căuta într-o funcție atât de importantă, esențială pentru dezvoltarea României.
Este lesne de înțeles, în aceste condiții, de ce asistăm în România la un blocaj total al investițiilor în infrastructura de transport, autoritățile fiind incapabile să atragă cele 5,1 miliarde de euro alocate țării noastre prin POIM 2014–2020. Este o bătaie de joc la adresa românilor și o sfidare a intereselor economice ale României, care riscă să piardă alocările din fondurile europene aferente actualului exercițiu financiar.
Vedem cu toții că această guvernare nu s-a remarcat prin nimic bun pentru cetățenii acestei țări, iar jocul
„PSD transformă România într-un paradis al infractorilor” Atacul PSD la adresa justiției și a statului de drept a devenit unul total, având drept obiectiv subordonarea politică a tuturor instituțiilor de control. Pentru a-și atinge acest scop suprem și pentru a modela o democrație cu accente sud-americane, pe placul domnului Dragnea, PSD folosește toate mijloacele avute la îndemână. După ce a generat o amenințare voalată, scoțând în stradă circa o sută de mii de asistați social, să arate astfel bățul, PSD scoate acum și zăhărelul din cămara statului, adică diverse beneficii și compensații materiale, acordate celor aflați prin funcții importante.
Încet, încet, PSD transformă România într-un paradis al infractorilor, scoțând-o totodată de pe orbita țărilor europene, democratice și întorcând-o în timp pe vremea altui mare infractor – Adrian Năstase –, care cred că și el privește cu uimire și invidie la tupeul cu care Dragnea și ai lui fac ce vor din țara asta.
După diverse superimunități, după majorări astronomice de pensii și salarii, șefii principalelor instituții de control, în frunte cu Valer Dorneanu, primesc acum și case gratis de la RAPPS, cu toate cheltuielile achitate de stat. Întâmplător sau nu, măsura a fost anunțată exact după ce Curtea Constituțională, patronată de Valer Dorneanu și PSD, a decis că Președintele României trebuie să se subordoneze unui ministru și chiar cu o zi înainte ca Înalta Curte de Justiție – a cărei șefă se află și ea pe această listă – să îl achite pe Sebastian Ghiță și să-i anuleze și mandatul de arestare.
Poate că decizia privitoare la Ghiță nu este definitivă, dar este executorie și face din acesta un om liber. Liber, eventual, chiar să mai încheie ceva contracte de informatizare cu statul – desigur, prin încredințare directă –, doar să fie gata actele și să se poată semna până are loc recursul...
Aceste mișcări sunt atent gândite și fac parte dintr-un plan odios al PSD de a acapara total România și de a-i scăpa pe Dragnea și pe acoliții săi de orice neplăceri cu legea. Pentru PSD nu mai contează nimic când este vorba de a-și atinge acest țel, nici măcar avertismentele tot mai dure venite de la Bruxelles, prin care se arată că România a deraiat total de la parcursul european și în curând fondurile europene vor fi oprite. PSD s-a asigurat deja că vor fi bani pentru plata asistaților social, din vânzarea economiei naționale, prin proaspătul înființat Fond Suveran. În fond, acești oameni, pe care i-am văzut cu toții manifestând în fața domnului Dragnea, dependenți total de PSD, nu au nevoie de autostrăzi și nici de locuri de muncă, ci doar de un venit de subzistență, pe care PSD îl va acorda pe voturi.
„Prea mulți copii-părinți!”
Ca medic ginecolog, aduc azi în discuție o problemă care se pare că nu are soluții de rezolvare sau ameliorare. Și aici mă refer la numărul mare de sarcini nedorite, mai ales în rândul minorelor. Îngrijorată de acest lucru se pare că este și actualul ministru al sănătății, care este decisă să facă ceva pentru a combate acest fenomen, prin elaborarea unui cod cu privire la sănătate, un cod care să aibă ca și componentă importantă prevenția.
De la vorbe până la fapte drumul este destul de lung și anevoios, stimată doamnă ministru!
Prea puține campanii de prevenire a sarcinilor nedorite, prea puține soluții pentru a reduce numărul copiilor abandonați! Educația precară în școli și lipsa informării, precum și proasta comunicare dintre școală, părinți și copii nu fac altceva decât să crească alarmant numărul mamelor minore, precum și al avorturilor.
România deține locul I în Uniunea Europeană la numărul de nașteri înregistrate la categoria mame minore, mame care provin de cele mai multe ori din rândul familiilor dezorganizate, care trăiesc în mediul rural, precum și din rândul minorității rome.
Sute de copii sunt abandonați în spitalele din România în fiecare an, iar ca medic nu mai vreau ca aceste statistici negative care privesc soarta acestor copii să ne facă campionii Europei. Nu îmi doresc decât ca venirea pe lume a unui nou-născut să fie bucurie pentru părinți.
Nu mai vreau ca România să fie cunoscută în afara granițelor țării ca țara cu mame pe băncile școlii, ca țara cu copii abandonați în spitale. Oare vă cer așa de mult?
Cum se implică autoritățile din România și ce fac în acest sens pentru mamele minore, precum și pentru cei nou-născuți care ajung în grija statului și care nu beneficiază de o educație corespunzătoare?
Prea mulți copii-părinți, stimați guvernați! Nu trebuie să neglijați faptul că acest fenomen al copiilor cu copii este unul social, cu efecte pe termen mediu și lung.
Politicile în acest sens și soluțiile pentru a ameliora acest fenomen sunt în mâinile dumneavoastră!
Analizați, gândiți, elaborați și decideți!
„Mizele personale ale lui Liviu Dragnea riscă să izoleze România”
Cel mai important proiect de țară pentru România postcomunistă a fost integrarea în structurile europene și transatlantice. Am privit către modelul țărilor din Vest și am decis că asta ne dorim. Ne-am regăsit pe noi înșine în ideile occidentale, am știut că cea mai bună Românie este cea aliniată la standardele și exigențele statelor care au o experiență democratică mai îndelungată decât a noastră. Ne-am dorit o justiție independentă, o societate civilă puternică și vigilentă, echilibrul între puterile statului, am cerut să avem instituții puternice și profesioniști care înțeleg demnitatea funcției cu care au fost învestiți. Nu instituțiile
europene și nu partenerii transatlantici ne-au impus aceste standarde, ci noi înșine, pentru că ele sunt cele care ne dau șansa de a fi respectați de propriul stat, precum britanicii, și prosperi, precum germanii.
Acțiunile și declarațiile celor aflați astăzi la putere sunt deosebit de periculoase. Nu doar pentru că erodează economia și amanetează viitorul țării pentru a petici bugetul de stat pe termen scurt, ci și pentru că pun sub semnul întrebării ambițiile europene ale României, singurul proiect de țară pe care întreaga noastră societate postdecembristă s-a pus de acord până în prezent.
De exemplu, șeful PSD a declarat public că NATO și UE „au încurajat și parțial au finanțat acest stat paralel și acest sistem odios”. Așadar în viziunea PSD, atunci când instituțiile europene și partenerii transatlantici insistă asupra faptului că justiția trebuie să fie ferită de influențe politice, ele nu fac decât să încurajeze „statul paralel”. Atunci când granturile europene sprijină organizații nonguvernamentale care scot la lumină abuzurile celor de la putere, PSD se simte persecutat de „statul paralel”.
Excesele retorice și acuzele fantasmagorice despre presupusa implicare a partenerilor noștri internaționali în acțiuni subversive reprezintă un derapaj grav. Drumul pe care s-au angajat cei din arcul guvernamental este unul foarte periculos pentru România, amenințând exact acele valori care fac posibilă o societate democratică.
„Guvernul PSD–ALDE promovează incompetenți în funcții-cheie!”
Gafele domnului Lucian Șova sunt la fel de ridicole precum cele ale doamnei Dăncilă. Cum să afirmi că „(...) veți circula pe centura de sud a Bucureștiului, pe două benzi pe sens, atunci când va fi gata; așteptați și aveți răbdare (...)”?!
Întrebarea mea este când o să fie gata, pentru că de mai bine de șase ani tot se vorbește despre asta. Ne spune domnul ministru că, dacă este șantier, înseamnă că se lucrează și că nu trebuie să ne facem griji, că totul este sub control. Totuși Lucian Șova uită că se trage chiulul la capitolul infrastructură și nimeni până acum nu a fost tras la răspundere pentru acest lucru sau pentru toate neregulile de la finalizarea unor drumuri sau autostrăzi. Îmi pare rău că suntem mințiți în fiecare zi de actualii guvernanți.
O altă afirmație falsă este faptul că pe centura Sucevei deja s-a contractat execuția lucrărilor. În realitate, proiectul este abandonat în proporție de 85%, de peste trei ani, fără constructor și cu finanțare zero pe 2018. Pentru această afirmație îi solicit domnului Șova demiterea directorului companiei de drumuri CNAIR, Ștefan Ioniță, pentru că își neglijează responsabilitățile de serviciu. Din octombrie 2017 trebuia să înceapă licitația, însă nici până azi nu a fost publicată în SEAP, astfel încât proiectul nu a fost prevăzut în bugetul de stat. Este inadmisibil faptul că lucrările la centura Sucevei, pe teren, au început în 2008 și nici acum nu s-au finalizat. Subliniez că șoseaua de centură a Sucevei nu este vreo autostradă sau drum expres, ci un simplu drum.
Dacă nici un drum nu putem să realizăm, atunci ce pretenții să avem să construim autostrăzi?! Totodată, am fost deranjat de minciunile ministrului Șova, care a declarat că a notificat Banca Mondială privind deciziile pe care le-a luat de capul lui. În replică, Banca Mondială a spus că nu a primit vreo notificare oficială din partea Ministerului Transporturilor privind colaborarea pentru autostrada Ploiești–Brașov. De ce renunță?! Pentru că nu sunt în stare să realizeze o documentație! Așa de greu le este celor din Guvern, incompetenților care ne guvernează!
„Programul «Start-up Nation» – un pilon esențial al creșterii economice”
Astăzi vreau să vorbesc despre investiții, despre investițiile pe care le facem pentru a-i susține pe cei care vor să pornească o afacere în România, pe toți cei care au idei, știu cum să le pună în practică, sunt pregătiți, dar mai ales perseverenți, pe toți cei care vor să-și transforme visul într-o afacere de succes.
Mai exact, astăzi vreau să vorbesc despre Programul „Start-up Nation”, program care, spun eu, este o adevărată reușită a celor care se ocupă de el.
Anul acesta, guvernarea PSD alocă două miliarde de lei pentru Programul „Start-up Nation II”, bani suficienți pentru a finanța 10.000 de noi proiecte de afaceri. Astfel, se vor acorda câte 200.000 de lei pentru susținerea companiilor nou-înființate.
„Start-up Nation II” este prevăzut să înceapă la finalul lunii iulie sau începutul lunii august, adică imediat ce vor fi finalizate plățile aferente ediției de anul trecut, ediție care cred că a fost un real succes, mai ales că prin Programul „Start-up Nation I” au fost finanțate până acum 1.300 de proiecte. Ce înseamnă acest lucru? Că 1.300 de români au primit motivul necesar pentru a rămâne în țară și pentru a-și începe aici afaceri care se vor dezvolta și vor contribui, mai apoi, și la dezvoltarea economiei românești.
Toți cei care au cereri de plată în așteptare sau care nu le-au depus sunt contactați de personalul agențiilor regionale pentru a fi îndrumați. Așadar oamenilor de afaceri aflați la început de drum li se oferă tot sprijinul. Ultima zi de depunere a cererilor de plată pentru Start-up Națion I este 29 septembrie 2018. Așa că toți cei care au obținut finanțare sunt așteptați să-și ridice banii, care se află în conturile celor trei bănci partenere și ale agențiilor.
Vreau să vă reamintesc că și bugetul pe anul 2017 al Programului „Start-up Nation” a fost unul consistent, de 1,7 miliarde de lei, din care 500 de milioane de lei pentru acoperirea plăților directe la partea de fonduri europene, iar restul de 1,2 miliarde de lei au fost credite de angajament, pentru partea de fonduri naționale a programului. Anul trecut, circa 8.400 de firme mici și mijlocii și microîntreprinderi, înființate după 30 ianuarie 2017, s-au calificat la finanțare pentru a primi fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare, de la stat, pentru investiții.
Viorica Cherecheș
#249557„Admiterea în liceu, o problemă pentru elevi”
Admiterea în liceu prin sistemul electronic de repartizare poate influența destinul absolvenților.
Din cauza unei cifre greșite la transcrierea codului de identificare al unității de învățământ sau al unei note mai mici, elevul poate fi repartizat la un liceu pe care nu și-l dorește.
Zeci de ani a funcționat ireproșabil sistemul clasic de admitere în liceu prin examen la fiecare școală în parte. În funcție de profilul ales, viitorul licean mai susținea și probele de aptitudine, la muzică, educație fizică, pedagogie, desen sau limbi străine. Acum elevii susțin testele naționale și apoi trăiesc cu speranța să nu fie repartizați la un liceu pentru care nu au aptitudini.
Anual, viitorul a peste 100.000 de elevi din întreaga țară este decis de un computer care are drept criteriu de selecție doar nota obținută.
Elevii care termină gimnaziul au doar 14 sau 15 ani, o perioadă critică pentru adolescenți, și mulți dintre ei până la această vârstă nu s-a confruntat cu un examen real. Putem vorbi despre elevi care au probleme emoționale și care, chiar dacă sunt foarte bine pregătiți la materiile de examen, se pot confrunta cu un blocaj temporar. Vorbim despre emoții pe care unii dintre ei nu le pot gestiona eficient, iar consecințele se transpun într-o lucrare mai slabă și, implicit, o notă mai mică.
Media de admitere în liceu este media ponderată dintre media generală obținută la evaluarea națională, cu o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, cu o pondere de 20%. Media generală de absolvire a claselor de gimnaziu poate să fie sensibil influențată și de școala de unde provine elevul. Cursurile se fac la fel și în școlile de elită din marile orașe, precum și în școlile din cătunele unde sunt doar câțiva elevi în clasă. Diferă însă modul de notare a elevilor, care poate să fie ușor influențabil în comunitățile restrânse. Procentul de 20% la media de admitere poate să facă diferența între admis și respins.
Viitorul unui adolescent, care încă nu este decis ce va alege în viață, va fi decis de un calculator. În acest moment modalitatea de admitere în liceu este laborioasă și în detrimentul elevului care susține examenele.
Dacă întreg sistemul de învățământ din România este bulversat, guvernanții ar trebui să se aplece mai mult în sprijinirea formării absolvenților de gimnaziu.
„Încă o zi neagră în istoria României”
Ziua de luni, 18 iunie, va rămâne în istoria României ca ziua în care Codul de procedură penală a fost măcelărit și astfel s-a mai bătut un cui în sicriul democrației din țara noastră.
De luni mă tot gândesc la momentul în care s-a dat startul preluării justiției de către PSD. Vă amintiți oare declarația lui Dan Voiculescu, care spunea „nu avem toată puterea până nu punem mâna și pe justiție”? La butoane era tot PSD. Iată că, după șase ani, au reușit!
PSD a aranjat Codul de procedură penală așa încât penalii PSD-iști să poată scăpa de dosarele pe care le au. Miza numărul 1 este însuși _el líder máximo_ , Liviu Dragnea, care nu s-a lăsat până nu și-a făcut propria lege referitoare la justiție, în speranța că va scăpa de cătușe.
Știu, veți spune că sunt răutăcios în mod gratuit, dar pentru cine este oare prevederea conform căreia fostele soții/concubine nu mai pot fi audiate în calitate de martori în dosarele foștilor parteneri de viață? Nu cumva este cu dedicație pentru Liviu Dragnea și Bombonica, fosta sa soție, ambii fiind implicați în dosarul angajărilor fictive, în care liderul PSD își așteaptă temător sentința? Iar prevederea potrivit căreia este interzisă în timpul urmăririi penale comunicarea publică a oricărei informații referitoare la faptele și persoanele care fac obiectul procedurii, așa încât cetățenii nu vor mai afla dacă aleșii lor sunt suspectați de corupție, oare pentru cine o fi? Cărui partid 600.000 de români i-au strigat în Piața Victoriei că este penal?
Stimați colegi din PSD și ALDE, ulciorul nu merge de multe ori la apă. Într-o zi toate nenorocirile pe care le faceți acum se vor întoarce fix împotriva voastră. Trist este că până la momentul în care veți ajunge să regretați măcelărirea Codului de procedură penală democrația românească ar putea deveni o simplă amintire.
Constat cu amărăciune că diplomația românească eșuează din nou. Presiunile exercitate de autoritățile ucrainene asupra comunității românești din statul vecin sunt în continuare la ordinea zilei, ba chiar mai acerbe, iar reacția Bucureștiului întârzie, ca de fiecare dată, de altfel.
În ultimul an, procesul de denaționalizare a comunității românești din Ucraina a atins cote inimaginabile, situația fiind de o gravitate deosebită.
După ce, în septembrie anul trecut, Parlamentul de la Kiev a adoptat o lege a educației care privează minoritățile etnice (români, maghiari, ruși, bulgari, polonezi etc.) de acces la școlarizare în limba maternă, săptămâna trecută angajații Serviciului de Securitate al Ucrainei au descins la sediul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, în căutarea unor materiale care conțin „apeluri la încălcarea integrității teritoriale a statului”. Anchetatorii ar fi constatat că membrii societății au distribuit literatură în care se face apel la restabilirea „adevărului istoric”, prin anularea unor documente internaționale, Pactul Ribbentrop–Molotov, și readucerea nordului Bucovinei, Basarabiei de Nord și Basarabiei de Sud în componența României.
Potrivit președintelui Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, Vasile Tărâțeanu, în timpul perchezițiilor au fost ridicate toate hărțile României anului 1918, revistele „Glasul Bucovinei”, ziarul „Neamul Românesc” și unele cărți de istorie.
Am intrat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe. Mă așteptam să găsesc o reacție fermă a ministrului Meleșcanu cu privire la situația dificilă în care se află românii noștri din statul vecin. Spre marea mea surprindere, nu am găsit nici măcar un comunicat de presă.
Presiunea la care sunt supuși românii din Ucraina este mai apăsătoare pe zi ce trece. Lupta acestora pentru păstrarea identității și culturii românești este răsplătită de autoritățile statului vecin prin percheziții și dosare penale. În atari condiții, tăcerea Bucureștiului este cu atât mai revoltătoare.
Îmi exprim speranța ca, măcar în al doisprezecelea ceas, autoritățile de la București să reacționeze și să acționeze ferm pentru apărarea românilor din Ucraina.
„Soluția pentru autostrada Iași–Târgu-Mureș este în România!”
Din 2012, de când a preluat puterea, PSD a promis că face autostrada Iași–Târgu-Mureș. În primii patru ani, liderii partidului s-au înghesuit cu promisiuni, tăieri de panglici, studii de fezabilitate și declarații fanteziste. Însă, de când președintele Liviu Dragnea a intrat în scenă, subiectul autostrăzii Iași–Târgu-Mureș a devenit tabu. Nu se mai aude
nimic, totul este trecut la capitolul secret, nicio instituție nu mai oferă soluții concrete, doar amânări vagi, fără nicio urmă de adevăr.
În tot acest timp, societatea civilă caută răspunsuri. Neputința și lipsa de interes a autorităților i-au dus până la Bruxelles, la Comisia Europeană. Tot aici, la începutul anului, am căutat și eu răspunsuri. Soluția mi-a oferit-o doamna comisar Corina Crețu, colega dumneavoastră de partid. Și este una simplă: Guvernul României trebuie să-și facă treaba.
Autostrada Iași–Târgu-Mureș poate fi făcută doar de autoritățile din România, nu de cele de la Bruxelles, nu de cele de la Iași, ci doar de Guvernul României. Atât timp cât Comisia Europeană, prin vocea doamnei comisar Crețu, a anunțat că este dispusă să plătească construirea tronsoanelor Iași–Ditrău–Târgu-Mureș este cât se poate de clar că această autostradă este necesară pentru Uniunea Europeană.
Bunicii noștri au o vorbă: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n traistă. Cam așa suntem și noi cu această autostradă. Comisia Europeană are banii necesari și este dispusă să finanțeze acest proiect, însă Guvernul României, prin instituțiile sale, trebuie să ceară banii. Nimeni nu ne va face autostrăzi cu forța. Nimeni nu ne va spune că fără efort se va face toată documentația.
Nu înțeleg de ce există atâta reticență și rea-voință la nivelul Guvernului pentru demararea autostrăzii unirii. Conform logicii PSD, dacă în România se vor construi autostrăzi, multinaționalele vor pleca din țară. Nu mai este niciun secret că acest partid nu iubește aceste companii. În aceste condiții, România ar trebui să aibă toate drumurile județene și naționale transformate în autostrăzi.
Demagogia și tupeul unor PSD-iști, discursurile explozive și cu o pseudotentă naționalistă nu fac altceva decât să ascundă lenea, prostia, fățărnicia și interesul pentru buzunarul propriu.
„Deportarea în Bărăgan – pribegia satului românesc”
Astăzi comemorăm 67 de ani de la începutul celui mai teribil exod intranațional al românilor – deportarea în Bărăgan. În 18/19 iunie 1951, trei județe ale României, 12.791 de familii, 40.230 de persoane, 2.656 de vagoane de tren și 6.211 autocamioane au pornit având ca destinație câmpia stearpă a Bărăganului. Acestea sunt coordonatele celei mai cumplite pribegii a satului românesc.
Iugoslavia anului 1948, transformată – după „teoria” lui Gheorghe Gheorghiu-Dej – de fascistul Tito într-o „semicolonie a imperialismului anglo-american”, nu putea sta în calea sovietizării firești a României. Marea schismă dintre losif Tito și losif Stalin însemna curățarea oricăror urme de „titoism” din țară. Dar pe teren, când orgoliile ideologiilor stabilesc destine, matematica nu mai funcționează ca în fotoliile Kremlinului. Ascunsă de eufemismele limbii de lemn, soarta a 40.230 de persoane începea să fie scrisă de plenara CC al PMR din 3–5 martie 1949, consacrată procesului de transformare socialistă a agriculturii. Gheorghe Gheorghiu-Dej reclama detașat necesitatea „îngrădirii și lichidării elementelor capitaliste din agricultură, a rezolvării problemei țărăniste, ca sarcină a dictaturii proletariatului”. Într-un an și jumătate era deja finalizat „recensământul” fermierilor, proprietarilor de pământ, industriașilor, hangiilor, refugiaților basarabeni sau aromâni, foștilor membri în forțele armate germane, cetățenilor străini, simpatizanților lui Tito, cadrelor militare, al oficialităților demise sau contrarevoluționarilor care puteau pune în pericol socialismul românesc. La 26 octombrie 1950, prin HCM 1.154/1950, era aprobat planul de deportare sau internare în domiciliu obligatoriu a tuturor acestor „elemente dușmănoase cu factor ridicat de risc” – elemente, așa li se spunea oamenilor –, totul pentru curățarea zonei de influență cu Iugoslavia titoistă.
Forma legală, verdictul, fără noimă ori judecată, a venit, scurt și tăios, abia la 15 martie 1951, prin modificarea art. 6 al HCM 1.154/1950. Acest text nu mai poate lăsa loc de comentarii: „Ministrul Afacerilor Interne va putea pe cale de decizie să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-și justifică prezența în aceste centre, precum și mutarea din orice localitate a persoanelor care, prin manifestările față de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor mutați li se va stabili domiciliu obligator în orice localitate.” Această decizie, coroborată cu Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2 din 13 ianuarie 1950 și Decretul nr. 6 din 1950, privitoare la înființarea „unităților de muncă”, cu scopul „reeducării elementelor dușmănoase”, precum și a numeroaselor hotărâri și decrete privitoare la colectivizarea agriculturii, la confiscarea proprietăților etc., deschideau calea spre realizarea planului de distrugere a elitei satelor românești din regiunile cele mai dezvoltate și mai animate de spiritul libertății.
„PSD are responsabilitatea guvernării”
În ultima perioadă, președintele Klaus lohannis încearcă blocarea Guvernului, prin plângerile lui Ludovic Orban, precum și a Parlamentului, prin contestarea legilor la CCR. De asemenea, afectează funcționarea DNA, pentru că orice act, orice document, orice decizie care poartă semnătura Laurei Codruța Kövesi, începând cu 7 iunie, momentul motivării CCR, este contestabilă atât in instanțele de contencios-administrativ, cât și în cele penale.
Fiecare zi de întârziere a emiterii cererii de revocare a șefei DNA, revocare obligatorie după ce CCR a motivat, în data de 7 iunie, aduce noi probleme și blocaje pentru activitatea DNA. lohannis trebuie să emită imediat decretul de revocare, iar apoi nu are decât să aprofundeze cât dorește, până înțelege de ce CCR a considerat că și-a depășit limitele constituționale.
Dincolo de mizele politice, PSD are însă și responsabilitatea guvernării, care este mult mai importantă decât jocurile de culise ale președintelui.
De aceea PSD trebuie să aleagă soluția care va afecta cel mai puțin actul de guvernare, o guvernare pentru români și pentru România. Pentru că, așa cum arată datele instituțiilor de profil, țara noastră continuă să fie în topul clasamentelor economice europene. România a avut în aprilie a doua cea mai mare creștere a producției industriale din Uniunea Europeană, cu +6% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Eurostat.
Practic, țara noastră continuă să fie campioană europeană, cu cel mai semnificativ ritm de creștere a numărului de locuri de muncă. Pe scurt, s-a ajuns că în România condusă de PSD doar cine nu vrea nu muncește. Așadar trebuie să continuăm ce am început, aplicarea unui program de guvernare menit să ofere românilor o țară așa cum ne dorim cu toții.
„Campania națională «Informare acasă! Siguranță în lume!» – aproape de final”
În afara granițelor României trăiesc în prezent aproximativ 10 milioane de români. Sunt trei distincții principale: românii din jurul granițelor țării care au fost la un moment dat parte a statului român, românii din jurul României care nu au beneficiat de acest statut și comunitățile din diaspora.
Pentru toți românii din afara țării, în ansamblul lor, trebuie elaborate proiecte diferite și adecvate în funcție de specificul și nevoile respectivelor comunități. Datoria noastră este să identificăm corect toate aceste nevoi și să venim în întâmpinarea așteptărilor conaționalilor noștri.
Campania Națională „Informare acasă! Siguranță în lume!”, care se apropie de final, a venit ca răspuns al realității cu care ne confruntăm – români care pleacă la muncă în străinătate fără să se informeze și care se supun astfel diverselor forme de abuz.
Am inițiat această campanie ca urmare a identificării unor situații vulnerabile în care se găsesc concetățenii noștri și în urma numeroaselor probleme care mi-au fost prezentate în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanții comunităților românești de peste hotare.
Considerăm că un cetățean informat este un cetățean câștigat, întrucât are la dispoziție instrumentele necesare pentru a face față situațiilor dificile și pentru că este echipat cu informația care îi poate salva viața în caz de necesitate, prin solicitarea sprijinului autorităților competente din România și din țara de rezidență. Această etapă a campaniei, care s-a adresat tinerilor, se va încheia la sfârșitul lunii iunie, urmând ca în perioada septembrie–octombrie să avem o a doua etapă care se va adresa persoanelor adulte.
Campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” a beneficiat de sprijinul Ministerului Educației Naționale, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerului Tineretului și Sportului, Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții și Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane. Totodată, ni s-au alăturat și misiunile diplomatice.
„20 iunie, Ziua mondială a refugiaților”
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat, prin Rezoluția nr. 55/76 din 4 decembrie 2000, marcarea Zilei mondiale a refugiaților în fiecare an la 20 iunie.
Cu acest prilej, aduc în atenția colegilor mei necesitatea adoptării unor măsuri pentru combaterea discriminării refugiaților din România.
Din datele Eurostat, în anul 2017 în România au primit azil 655 de sirieni, reprezentând 49% din totalul celor care au solicitat măsuri de protecție. Pe cel de-al doilea loc se află grupul cetățenilor irakieni, cu un număr de 460 de persoane, reprezentând 34%, urmat de grupul cetățenilor de naționalitate afgană, cu un număr de 65 de persoane. La nivel european, România ocupă locul 16 din punctul de vedere al numărului de refugiați care au primit o decizie favorabilă de ședere.
În perioada 2018–2019, România va primi un număr de 109 refugiați de origine siriană, aflați provizoriu în Turcia. Această hotărâre este luată conform cotei de relocare stabilită prin deciziile Comitetului pentru relocarea refugiaților din România.
Cu toate că legislația din țara noastră este mai flexibilă în ceea ce privește recunoașterea statutului de refugiat pentru aplicanți și obținerea cetățeniei române, se pare că prejudecățile și discriminarea la adresa refugiaților sunt fenomene în continuă creștere în România. Sunt raportate tot mai multe situații de discriminare – hărțuire pe stradă, refuzul de angajare, refuzul de închiriere a locuințelor, reticența din partea organelor administrației publice locale etc. –, iar rolul nostru ca reprezentanți ai cetățenilor, precum și ca parte a societății este de a încuraja acțiuni de combatere a discriminării prin diverse mijloace: campanii de informare, încurajarea antreprenorilor de a accepta angajați cu statut de refugiat.
Responsabilitatea noastră față de persoanele cu statut de refugiat nu trebuie rezumată doar la respectarea cadrului legal pentru integrarea acestora, ci și la responsabilizarea restului societății pentru acceptarea acestora.
„Consecințele votului PSD–ALDE pentru modificarea Codului de procedură penală vor fi de o gravitate deosebită în toată România”
Toți hoții și corupții au astăzi motiv de sărbătoare după ce, luni, majoritatea PSD–ALDE a schimbat în Parlament Codul de procedură penală, o nouă sfidare fără margini comandată de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, o sfidare a românilor care își doresc o țară europeană, nu una în care viitorul copiilor lor să fie decis de condamnați și de cei cu probleme penale.
Consecințele votului PSD–ALDE vor fi de o gravitate deosebită în toată România. Astfel, cei care vor provoca accidente rutiere grave și vor fugi de la fața locului, violatorii, pedofilii sau bătăușii care vor încerca să influențeze martorii, dar pentru care nu vor exista „probe sau indicii temeinice”, vor continua să circule pe străzi, să săvârșească alte infracțiuni.
PSD și complicele ALDE au decis și că instanțele superioare trebuie să fie mai blânde cu infractorii. Dacă prima instanță va da o soluție de achitare, instanța de apel nu va putea da o altă soluție în cazul în care nu apar probe noi. Astfel, infractorii vor avea un avantaj în fața victimelor și a păgubiților.
Iar ca să fie siguri cei din PSD–ALDE că toți acești infractori vor scăpa, au limitat timpul pe care procurorii îl au pentru strângerea de probe necesare trimiterii în judecată la un an. Dar dacă dovezile incriminatoare sunt descoperite după mai mult timp?
Românii vor o țară normală, o țară în care oamenii cinstiți și muncitorii să fie în siguranță pe stradă și în casele lor, nu o țară în care majoritatea să guverneze pentru hoți, iar infractorii să se plimbe liniștiți și să fure viitorul copiilor noștri.
„România are nevoie să fie guvernată!”
Care este forma de guvernământ a României? Pentru cei care știu, răspunsul este simplu. Dar mai crede oare cineva că așa este? În ultimul an, încercările celor care dețin puterea de a reduce prerogativele președintelui sunt evidente. Unii se pot întreba dacă am devenit republică parlamentară. Asta nu cred eu, pentru că parlamentarii ALDE–PSD doar ridică mâna fără să știe de ce.
La 100 de ani de la Marea Unire am ajuns să nu știm cine suntem și ce formă de guvernământ avem, asta pentru că un grup de băieți de la PSD și ALDE au confiscat toate instituțiile și preiau abuziv prerogativele prezidențiale.
De fapt, asistăm zilnic la manifestările celor care se fac a guverna împotriva a ceva ce nu există decât în mintea lor ocupată cu furtul banului public. Sunt la putere și se consideră abuzați. Dar a aduce o parte a electoratului tău de voie sau de nevoie pentru un sandvici, o bere și un tricou într-o zi de caniculă cum se cheamă? Un mare abuz.
Și totul doar pentru a arăta că acțiunile împotriva statului de drept sunt susținute. Este pentru prima dată în istoria acestei țări când cei de la putere se simt abuzați și mai fac și miting pentru asta, prostia fiind adusă la nivel de artă și demagogia fiind susținută prin manipularea electoratului de partid.
Urmează o săptămână de foc și vom vedea cum ALDE și PSD vor să îngroape democrația în România și asta chiar în anul Centenarului. Mulți dintre cei aduși cu „binele” la miting se plâng că au venit ca să nu-și piardă locul de muncă.
Aveau ce pierde cei care au înfăptuit Unirea acum o sută de ani? Dar cei care au ieșit în stradă în 1989? Chiar viața. Unde este simțul răspunderii și dragostea de țară? Noi, astăzi, la o sută de ani de la Marea Unire și la aproape 30 de ani de la revoluție, ce facem? Asistăm la îngroparea democrației și confiscarea statului sau vom susține acțiunile președintelui de a proteja instituțiile statului și de a menține democrația?
Cine poate compara pierderea serviciului cu cea a vieții? Nimeni, dar unii mai bine se vaită și le merge bine, pentru că restul nu contează.
Dragi guvernanți, lăsați demagogia și manipularea! O viață mai bună nu înseamnă un sandvici, o bere și un tricou. România are nevoie să fie guvernată, nu abuzată!
## **Domnul Ștefan Mușoiu:**
„Opoziției nu-i mai ajunge demagogia nici de-o moțiune!” Am asistat, în ultima vreme, la fel și fel de tentative ale opoziției de manipulare a opiniei publice, prin prezentarea de scenarii alarmiste și mincinoase. În ciuda eforturilor concertate, mitingul nostru din Piața Victoriei a demonstrat încă o dată că poporul român este un popor inteligent, care nu acceptă zvonistica menită să conducă la destabilizarea păcii sociale din țară și la alungarea investitorilor.
Din lipsa rezultatelor palpabile în urma încercărilor repetate de defăimare a Guvernului și fără niciun mesaj specific unei opoziții sănătoase, colegii din afara arcului puterii au decis, pe finalul sesiunii parlamentare, să-și încerce norocul cu o moțiune de cenzură.
Mă văd obligat să nu pot afirma că se face uz de posibilitatea legislativă de a iniția o moțiune de cenzură pe fiecare sesiune parlamentară pentru că, până acum, am auzit doar de știrea care se dorește o adevărată „amenințare” la adresa Guvernului Dăncilă, cum că PNL va depune moțiunea. Nimeni n-a făcut nimic altceva decât o știre și probabil că așa va și rămâne, din cauză că nu va avea finalitate. Cică se adună „muniție” de către „cavalerii” liberali astfel încât să poată fi atacată o doamnă, prima femeie premier, în persoana distinsei noastre colege Viorica Dăncilă.
Abordarea unor asemenea strategii nu face altceva decât să deruteze și, cel mult, să inducă în eroare populația! Este dreptul dumneavoastră constituțional să inițiați moțiuni de cenzură, însă se știe dinainte că acest demers nu va avea niciun fel de reușită, așa cum s-a întâmplat și anterior în această legislatură! Nu convingeți pe nimeni că purtați discuții cu colegii mei de la PSD și ALDE ca să trișeze vreunul la vot! Asemenea afirmații denotă nu doar o demagogie copilărească, ci și disperarea care se generalizează în rândurile dumneavoastră!
Declarația „eu nu sunt Mafalda” a liderului dumneavoastră profețește în mod sincer insuccesul demersului opoziției!
Astfel de strategii nu aduc profit nimănui, nici dumneavoastră, nici celorlalți români, pentru că pur și simplu distrageți Guvernul de la activitatea lui curentă și performantă!
Bună dimineața, stimați colegi!
Vă rog să luați loc, să putem începe partea a doua a ședinței noastre!
Rog liderii de grup să-și invite colegii să ia loc în bănci. Vă anunț că din totalul celor 329 de deputați și-au înregistrat prezența un număr de 157.
Programul de lucru: până la ora 11.30 – dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; 11.30–12.00 – pauză; la ora 12.00 – vot final; la încheierea ședinței de vot final – ședința Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor; apoi, la ora 13.00, până la epuizarea ordinii de zi – ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului.
Înainte de chestiuni procedurale, vreau să vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 47 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, adoptată în procedură de urgență.
Termen pentru sesizare – două zile de la data depunerii, de astăzi.
Procedură, domnul Sitterli. Vă rog.
## **Domnul Ovidiu Ioan Sitterli:**
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Vreau să vă aduc la cunoștință că, prin cererea înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaților, îmi încetez activitatea ca deputat neafiliat și voi activa în continuare ca deputat afiliat Grupului Partidului Național Liberal din Camera Deputaților.
Vă mulțumesc.
Da. Bun. Domnule Suciu, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Am câteva propuneri pentru a modifica ordinea de zi, și anume: inițiativa legislativă de la poziția 55, așa cum figurează ea pe ordinea de zi, respectiv Pl-x 46/2018, să o mutăm pe poziția 29.
Bun.
Rămâneți pe loc, să supun... Să fie pe poziția 20 și...?
Pl-x 46/2018, de la poziția 55...
Deci este vorba despre statutul cadrelor militare..., la poziția 55, Pl-x 46/2018...
Pe ce poziție vreți să o mutăm?
Pe poziția 29.
## **Domnul Florin Iordache:**
Pe poziția 29.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Mai departe. Alte intervenții?
Ca urmare a discuțiilor cu toți liderii de grup, am convenit ca Pl-x 76/2018, chiar dacă nu figurează pe ordinea de zi, să fie introdusă și să figureze pe poziția 30.
Vot pentru introducerea pe poziția 30. 142 de voturi pentru. Unanimitate. Adoptată. Mai departe.
Ca urmare a discuțiilor de săptămâna trecută și din cauza situației de infringement în care se află România, PL-x 110/2017 – la fel, nu există pe ordinea de zi – să fie introdus pe poziția 31.
## **Domnul Florin Iordache:**
PL-x 110/2017 să fie introdus pe poziția 31.
Vot · Amânat
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
PL-x 159/2018, de la poziția 43 a ordinii de zi, să fie mutat pe poziția 35.
Deci de la poziția 43... PL-x 159/2018, da?
## **Domnul Florin Iordache:**
PL-x 284/2018 să fie mutat mai în față. Vă rog,
Vot · Amânat
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Vă mulțumesc.
Domnule lider, mă urmăriți?
Programul de lucru este până la finalizarea acestor proiecte astăzi.
Vă rog.
Până la ora 11.30...
Până la ora 11.30, dar până la dezbaterea ultimului proiect de lege pe care l-am mutat...
Bun. La 11.30, dacă nu am terminat, stăm de vorbă... Alte intervenții? Domnul Cucșa. Vă rog.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Vă rog ca PL-x 192/2018, de la poziția 103, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, să fie adus pe poziția 33.
## **Domnul Florin Iordache:**
Da. Pe poziția 33 avem mai multe proiecte, și de respingere, în concordanță cu PL-x 192.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Mai departe. Domnul Varujan Pambuccian. Vă rog.
Da.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
PL-x 6/2018 – Proiectul de lege privind internshipul – să fie mutat pe poziția 36.
## **Domnul Florin Iordache:**
Deci Proiectul de lege privind internshipul să fie mutat pe poziția 36.
Vot · Amânat
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Și PL-x 284/2018 să fie mutat pe poziția 39.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Este vorba despre PL-x 384/2018 – Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
Luni, Biroul permanent a votat pentru acest proiect procedură de urgență. A trecut de Senat cu unanimitate de voturi.
Și vă rog să-l punem astăzi pe poziția 28. Vă voi spune de ce. Este un proiect de lege foarte scurt, ne ia cam cinci minute să-l votăm.
Și de ce este important să-l votăm astăzi?
Este important să-l votăm astăzi, în mod simbolic, pentru că în luna iunie se împlinesc 80 de ani de când a fost adoptată legislația antisemită în România și, în mod simbolic, ar fi o măsură reparatorie pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, pentru că în ultimul timp numărul de devastări de cimitire evreiești, de inscripționări cu texte antievreiești în sinagogile existente în România, anul trecut, cel puțin, a crescut îngrijorător, și considerăm că, pe fundalul tuturor lucrurilor care se petrec astăzi în Europa, este bine să avem adoptată această legislație cât mai repede. Deci propunerea mea este să fie mutat pe poziția 28 a ordinii de zi. Ar fi primul proiect pe care l-am discuta. Durează 5-6 minute.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
## **Domnul Vasile Daniel Suciu:**
Așa este când sunt multe... Mai uităm câte una!
Ca urmare a înțelegerii cu toți liderii de grup, PL-x 318/2018 – ciclul nuclear integrat – vă rog să fiți de acord să figureze pe ordinea de zi la poziția 31.
Poziția 31?
Pe poziția 32.
Da. Și se mută celelalte.
A, se mută celelalte mai jos.
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Adoptată.
Avem ordinea de zi.
4. Proiectul de lege pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 – PL-x 165/2018; caracter organic; are propunere de respingere.
Domnul Cupă sau domnul Stănescu? Cine prezintă raportul de respingere?
Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu, raportul de respingere?
Vă rog.
Haideți, domnule vicepreședinte! Prezentați raportul de respingere.
Raport comun asupra Proiectului de lege pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic – raport de respingere.
Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu au fost sesizate cu dezbaterea pe fond a Proiectului de lege pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 1 lit. a)–d) și a art. 42 lit. o) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006,
cu modificările și completările ulterioare, în sensul introducerii unor excepții referitoare la faptele care constituie acțiunea de vânătoare și la cele care constituie infracțiunea de braconaj, ca urmare a completării Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege, întrucât modificările propuse prin prezentul proiect de lege vor fi cuprinse, ca amendamente, în raportul comun la PL-x 126/2018.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Intervenții? Nu. Rămâne la votul final; caracter organic. Următorul.
5. Proiectul de lege pentru modificarea art. 1 alin. (3) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată – PL-x 227/2017; caracter ordinar.
Dacă inițiatorii doresc? Nu doresc. Comisia pentru buget? Cine prezintă raportul? Vă rog. Avem 6 amendamente admise.
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Proiectului de lege pentru modificarea art. 1 alin. (3) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege pentru modificarea art. 1 alin. (3) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare includerea în categoria persoanelor juridice care realizează anual o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 50.000 de euro și care au obligația de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit și cardurile de credit a persoanelor juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, precum și a celor care desfășoară activități de prestări servicii.
La dezbaterea proiectului de lege au participat, în calitate de invitați, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai Băncii Naționale a României.
În urma examinării Proiectului de lege pentru modificarea art. 1 alin. (3) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților un raport de adoptare, cu amendamentele admise, prezentate în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Mulțumesc. Domnul Heiuș. Vă rog frumos!
Evaziunea fiscală este un flagel care afectează grav economia României, cu efecte nocive asupra veniturilor bugetare și asupra existenței unui mediu concurențial onest.
Unul dintre mijloacele de reducere a evaziunii fiscale este limitarea circulației monetare și introducerea de instrumente electronice moderne de plată.
Guvernul a înțeles acest lucru și, prin Ordonanța de urgență nr. 193/2002, a făcut un pas important în acest sens.
Astăzi, Partidul Social Democrat dorește să renunțe la drumul început și să revină la plățile făcute în numerar.
Partidul Național Liberal dorește modernizarea României și reducerea evaziunii fiscale, lucru care, prin acest proiect de lege, nu se întâmplă.
Din acest motiv nu susținem această modificare legislativă.
Domnul Năsui. Grupul USR, vă rog.
Mi se întâmplă destul de rar să vin la această tribună și să laud un proiect inițiat de un membru al Partidului Social Democrat. Dar de data aceasta o voi face. Este un proiect pe care l-am semnat alături de domnul Marius Budăi, pe care-l felicit pentru acest proiect, precum și alături de alți colegi din USR.
Este un proiect care spune, pe scurt, că evaziunea fiscală nu se combate prin a plăti o rentă unor bănci și a obliga micii antreprenori din România să achiziționeze servicii de care nu au nevoie. Prin această lege se îndreaptă o injustiție, și anume faptul că întreprinderi foarte mici, care nu sunt capabile probabil nici să plătească măcar un salariu minim, erau obligate să plătească peste 600 de lei pe an băncilor, ceea ce nu este normal.
Mulțumesc.
Al doilea vorbitor de la PNL, domnul Pavel Popescu.
Mulțumesc, domnule președinte.
Prin această lege s-a promovat foarte mult conceptul de digitalizare. Și îmi aduc aminte că la comisie am avut niște discuții cu toți actorii mari din piață privind plățile electronice.
Evident, punctul de vedere al Guvernului, cel referitor la plafonul de 10.000 de lei, a fost încurajat și susținut de PNL și era una dintre acele comisii în care eram foarte bucuroși pentru că am avut un dialog cum rar avem între opoziție și coaliție. Și toată lumea căzuse de acord. Cei cu sistemele de plată au venit cu diferite metode de plată. Una dintre metode – și îmi permit aici să îl contrazic pe colegul meu de la USR, care a vorbit înainte – avea o valoare de un euro pe lună, adică poți să intri într-o prăvălie și să plătești cu telefonul, în timp ce acea prăvălie plătește un singur euro pe lună.
Deci variante există, variante pentru modernizare, pentru digitalizare, pentru procesul de educare a cetățeanului
în raport cu plățile pe care le face. Și acolo trebuie să tindem cu toții, spre modernizare.
Ei, totul a fost bine până când a sunat telefonul unui coleg de-al nostru, pe ecranul căruia scria Darius Vâlcov. Noi ne-am obișnuit cu astfel de practici și dintr-o dată s-a întâmplat ceea ce se întâmplă în mod clasic – un vot care pleca într-o direcție s-a schimbat.
Aceasta este situația! Noi ne-am obișnuit cu ea, dar vom vota împotriva acestei legi.
Bun. Mulțumesc. Trecem la dezbateri. Avem șase amendamente admise.
La titlul legii, observații, intervenții? Nu.
La articolul unic, observații, intervenții? Nu.
3 marginal? 4? 5? 6? Rămâne la votul final; caracter ordinar. Următoarea.
8. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 – Pl-x 169/2018; caracter organic.
Dacă dorește cineva din partea inițiatorilor? Nu.
Comisia pentru învățământ?
Doamnă președinte Gavrilă, vă rog, prezentați raportul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Pl-x 169/2018 – completări la Legea educației naționale. Comisia noastră a primit spre dezbatere, în fond, propunerea legislativă respectivă.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii educației naționale în sensul introducerii obligației Ministerului Educației Naționale de a da publicității și de a prezenta, anual, Parlamentului raportul privind starea învățământului preuniversitar din România până la data de 15 septembrie, împreună cu direcțiile și prioritățile aferente domeniului preuniversitar, precum și de a publica anual un raport privind starea învățământului universitar până la data de 1 octombrie, împreună cu direcțiile și prioritățile de dezvoltare ale învățământului superior.
Este o propunere legislativă din categoria legilor organice. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Dezbaterile au adus câteva amendamente și au formulat câteva aspecte importante referitoare la modificarea cu un termen de trei luni de la încheierea anului școlar, respectiv a anului universitar, pentru prezentarea raportului, în așa fel încât datele să fie prelucrate, iar analizele să fie contextualizate cu multă rigoare.
De asemenea, un alt amendament a precizat anumite condiții în care se organizează și funcționează formațiuni de studiu pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale și lingvistice, urmărind astfel egalitatea de șanse și dreptul egal la educație al minorităților, fie naționale, fie lingvistice.
Comisia, cu majoritate de voturi, 13 voturi pentru, 6 voturi împotrivă și o abținere, a adoptat propunerea legislativă, cu amendamentele admise din anexă.
Dezbateri generale. Doamna Cherecheș.
În ultimii ani, Parlamentul a devenit o anexă a Guvernului. Știm cu toții asta și constatăm că miniștrii refuză să vină în fața Parlamentului pentru a prezenta strategiile și prioritățile legislative.
Dar ceea ce este mai grav este că miniștrii educației au încălcat Legea educației naționale prin refuzul constant de a da publicității și a prezenta în Parlament raportul anual privind starea învățământului.
Majoritatea miniștrilor au ignorat prevederile Legii educației naționale, deoarece au dorit să ascundă sub preș eșecul politicilor susținute de guvernele din care au făcut parte.
Dacă ar fi fost prezentate aceste rapoarte anuale pentru învățământul preuniversitar și universitar, am fi putut avea un diagnostic corect al stării de fapt a educației, am fi putut propune și vota inițiative legislative în funcție de niște date măsurabile.
Să fie foarte clar! Atât timp cât nu există un diagnostic, nici legiuitorul, nici Executivul și nici partenerii sociali nu pot veni cu propuneri legislative concrete și viabile.
Dragi colegi,
Trebuie să știți că la dezbaterea în cadrul Comisiei pentru învățământ UDMR a venit cu o serie de amendamente care nu țineau de obiectul inițial al acestui proiect de lege. Au propus ca în localitățile în care există cerere pentru forma de învățământ în limbile minorităților să se poată crea grupe de preșcolari și clase din învățământul primar și gimnazial cu trei copii, iar la cel liceal cu patru elevi.
Inițiatorul a renunțat apoi la aceste prevederi prin care grupele și clasele se puteau forma cu un sfert din numărul minim prevăzut de lege, dar a păstrat și o serie de amendamente care nu au ce căuta în Legea educației naționale, pentru că acestea sunt prevederi care țin de legislația secundară.
În aceste condiții, Partidul Național Liberal nu este de acord cu amendamentele introduse în comisia de specialitate și, ca atare, noi ne vom abține la acest vot.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare extinderea sferei operațiunilor pentru care se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată. Astfel, cota redusă de 9% urmează să se aplice și serviciilor de alimentare cu apă și canalizare.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților, spre dezbatere și adoptare, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în forma adoptată de Senat.
Mulțumesc. Dacă sunt intervenții? Domnule Neagu, vă rog. Grupul PNL.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Chiar dacă nu suntem fanii și adepții unor modificări dese pe Codul fiscal, acolo unde este bine, Partidul Național Liberal susține. A veni cu 9% pe serviciile de apă și canalizare este un lucru pozitiv.
Vom susține această inițiativă.
## Vă mulțumesc.
Neavând amendamente, rămâne la votul final; are caracter ordinar.
## Următoarea.
Vă mulțumesc, doamnă. Sunt cinci amendamente admise.
Dacă la titlul legii sunt intervenții? Nu.
La articolul unic, intervenții? Nu.
La art. 63 alin. (2), intervenții? Nu.
La art. 94 alin. (2), intervenții? Nu.
La art. 216 alin. (2), intervenții? Nu.
Rămâne la votul final; caracter organic.
9. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal – PL-x 364/2018; procedură de urgență; caracter ordinar.
Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu dorește.
Comisia pentru buget? Cine prezintă raportul? Vă rog.
Am ajuns la poziția 29, să puteți să urmăriți ordinea de zi. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare – Pl-x 46/2018.
Inițiatorii?
Nu.
Domnule Bejinariu, vă rog, prezentați raportul. Comisia pentru apărare.
## Mulțumesc.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 80/1995 în sensul menținerii în activitate a medicilor militari și a subofițerilor sanitari, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la împlinirea vârstei de pensionare stabilite pentru medicii/asistenții medicali civili.
Comisia a avut în vedere, la întocmirea prezentului raport: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru drepturile omului, al Comisiei pentru sănătate și familie, al Comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați, al Comisiei pentru muncă și protecție socială.
De asemenea, punctul de vedere al Guvernului este unul favorabil, transmis prin adresa nr. 3.765 din 4 aprilie 2018. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterilor, în ședința din 30 mai 2018, cu unanimitate de voturi pentru, membrii comisiei au hotărât adoptarea inițiativei legislative, cu amendamentele admise prezentate în anexă.
Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Mulțumesc. Intervenții dacă sunt? Nu sunt intervenții. Avem patru amendamente admise. La titlul legii dacă sunt intervenții...?
A..., păi, vă răzgândiți..., iar... Da, domnule Dobre!
Mulțumesc, domnule președinte. Voi fi foarte scurt.
Având în vedere deficitul de cadre medicale atât cu pregătire superioară, cât și cu pregătire medie, inclusiv în zona armatei, sprijinim acest proiect de lege și îl vom vota. Mulțumesc.
Mulțumesc. Dacă sunt intervenții? Domnule Andronache, vă rog. Și domnul Stelian Ion se pregătește.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Voi spune de la început că Partidul Național Liberal nu va vota această propunere legislativă și vă voi explica motivele.
Din punctul nostru de vedere, contenciosul administrativ ar trebui să fie parte integrantă a Propunerii legislative privind Codul administrativ.
Este anormal să reglementezi funcționarea administrației în România, iar partea contencioasă, cea care privește apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor în raport cu abuzul autorităților publice, să figureze în continuare într-un act normativ separat.
De asemenea, credem că această modificare propusă de inițiatori nu satisface exigențele pe care Grupul Partidului Național Liberal le are în vedere pentru ca această activitate de contencios administrativ să fie una rezonabilă, în sensul apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Însă vom vota amendamentele propuse de colegii de la USR, pentru că le considerăm amendamente care totuși mai îmbunătățesc această inițiativă legislativă.
La votul final însă ne vom exprima împotriva acestei propuneri legislative. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Intervenții? Nu mai sunt. Sunt patru amendamente admise, stimați colegi. La titlul legii dacă sunt intervenții? Nu. Art. I? Art. II? III? Adoptate. Rămâne la votul final. Următoarea.
30. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; Pl-x 76/2018; caracter organic.
Are 54 de amendamente admise, 11 respinse. Dacă inițiatorii doresc? Nu doresc. Comisia juridică, vă rog. Vă rog să prezentați raportul. Domnul Dunava, domnul vicepreședinte.
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere în fond cu propunerea legislativă.
În urma dezbaterii, comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 554/2004, cu amendamentele admise, cuprinse în anexa nr. 1, și amendamente respinse, redate în anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Grupul USR. Domnule Ion Stelian, vă rog.
Grupul USR se va abține de la adoptarea acestui proiect de lege pentru că, deși conține unele prevederi bune, nu suntem de acord cu multe dintre propunerile invocate, propuse în acest proiect.
Printre ele – scoaterea din sfera contenciosului administrativ a părții care este legată de executarea tuturor contractelor administrative. Noi o considerăm cel puțin neinspirată.
Nu poți să privești un contract administrativ separat de momentul încheierii sale.
Executarea contractului administrativ e strâns legată de încheierea contractului administrativ.
Sunt foarte importante aceste contracte administrative. E foarte important să le supunem contenciosului administrativ.
Contenciosul administrativ judecă, are ca obiect aceste contracte care țin de modul de cheltuire a banului public, de achizițiile publice.
Și trebuie ca acești judecători care sunt specializați pe contencios administrativ să judece în continuare și chestiunile care țin de executarea contractului administrativ.
Pe de altă parte, se modifică substanțial niște norme legate de competență, astfel încât pe viitor mai puține cauze vor ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce va însemna că va fi în România o practică neunitară pe aceste probleme foarte importante. De aceea ne vom abține de la vot și vom susține amendamentele pe care considerăm că le-am propus întemeiat, argumentat și care îmbunătățesc acest proiect de lege.
Sigur. Vă voi da cuvântul când ajungem la amendamentele respinse.
Domnule Márton Árpád, Grupul UDMR, vă rog.
Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor,
Inițial n-aș fi dorit să intervin la acest proiect de lege, pentru că, parțial, și eu, din start, eram convins că nu e o soluție bună să scoatem din competența specializată a instanței tocmai executarea contractelor.
Dar am intervenit pentru că avem niște colegi din două partide – Partidul Național Liberal și USR – care mai tot timpul ne atacă că nu luăm în considerare punctul de vedere al specialiștilor.
Și în cazul acesta n-am auzit nimic de la ei.
Ce au spus specialiștii în legătură cu această lege? Păi, vă spun eu, ca să aflați.
Legea a fost modificată la solicitarea specialiștilor. Și, de fapt, ei au fost cei care pe mine m-au convins să votez.
Deci, stimați colegi, să nu mai aplicați dubla măsură. Dacă în anumite cazuri enunțați ce au spus specialiștii în domeniu, nu evitați în alte cazuri să faceți aidoma. Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Și eu vă mulțumesc. Domnule Ion Stelian, vă rog. Dar punctual, nu...
Vreți drept la replică sau...?
Păi, vă rog, aveți la amendamente, când ajungem la amendament.
Foarte scurt, un drept la replică domnului deputat Márton Árpád.
Să știți, domnule deputat, că ne-am consultat și noi cu specialiști. La comisie au venit specialiști, dar nu cei pe care i-am invitat noi. Am ținut cont și de părerea Domniilor Lor, dar am ținut cont și de părerea celor cu care am intrat în legătură și care judecă de zeci de ani de zile în acest domeniu al contenciosului administrativ.
Nu întotdeauna specialiștii sunt la unison și au aceleași opinii cu privire la aceste chestiuni.
Și dacă îmi permiteți pe amendamente.
Vă rog, haideți, ca să rămâneți pe loc, că ajungem imediat la amendamentele respinse.
Sunt 54 de amendamente admise și 11 respinse. Până la art. 2. Dacă sunt intervenții?
La art. 2 aveți dumneavoastră un amendament respins. Vreți să-l susțineți?
Da.
Vă rog.
Avem amendament la art. 2. Este vorba de eliminarea acestei propuneri legislative în care în definiția actului administrativ se inserează în final sintagma: „litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt de competența de soluționare a instanțelor de drept comun”.
Pentru acest motiv, cu care am explicat deja că noi nu suntem de acord, solicităm eliminarea acestui amendament.
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun. Este o propunere de eliminare.
Vot · Respins
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Până la art. 7. Dacă sunt intervenții? Nu.
La art. 7 vreți să interveniți? Nu.
Adoptat. La art. 8 vreți să interveniți? Vă rog. Aveți o propunere de eliminare la art. 8.
Avem propunerea de eliminare a modificării potrivit căreia pe viitor litigiile legate de interpretarea, modificarea, executarea și încetarea contractului administrativ nu vor mai fi de competența contenciosului administrativ.
Este foarte important ca și pe viitor aceste litigii legate de executarea contractelor administrative să rămână în competența contenciosului administrativ. Motiv pentru care vă solicităm eliminarea propunerii de la art. 8 alin. (2).
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun.
Vot · Respins
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Propunerea de eliminare nu a întrunit numărul de voturi.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
La art. 10 vreți să interveniți? Vă rog.
Avem, de asemenea, propunere de eliminare a modificărilor de la art. 10, care țin de competența materială a instanțelor de contencios administrativ.
Considerăm că modificarea limitei, de la un milion de lei la 3 milioane de lei, raportat la stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ nu este oportună. Aceasta ar însemna ca pe viitor mai puține litigii să ajungă sub controlul instanței supreme, Înaltei Curți de Casație și Justiție, și aceasta va conduce la o practică neunitară.
De altfel, o parte a specialiștilor a spus acest lucru. Și cred că trebuie să fim de acord cu această opinie.
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun.
Vot · Respins
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Ce amendament vreți să mai susțineți, domnule coleg?
La 6 marginal.
Da. Este vorba de eliminarea alin. (1[1] ) al art. 10, da?
Da.
Propunerea de eliminare.
Este vorba de eliminarea acestui articol.
Argumentul este legat de faptul că aceste litigii, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, au o anumită caracteristică și legiuitorul le-a conferit, la momentul adoptării acestui text, o importanță deosebită.
De aceea ar trebui să se mențină competența judecării acestor litigii în sarcina curților de apel, și nu în sarcina tribunalelor, în primă instanță.
E foarte important să avem și aici o practică unitară. Solicităm eliminarea acestei propuneri.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vot · Respins
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Nu a întrunit numărul de voturi.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
La 10, nr. crt. 10.
Marginal 10, la art. 20. La „Recurs”, da?
Da, la „Recurs”.
Vă rog.
Am depus un amendament prin care am făcut o adăugire, în sensul de a preciza ca pe viitor recursul să nu fie limitat la motivele de casare prevăzute în Codul de procedură civilă.
Acest recurs este singura cale de atac în contenciosul administrativ. Și, fiind singura cale de atac, este absolut normal ca această cale de atac să poată prevedea sau să poată îngloba toate motivele care pot fi invocate pentru atacarea actului administrativ.
Deci amendamentul nostru permite ca pe viitor să poată fi atacate aceste hotărâri judecătorești sub toate aspectele, nu doar pentru motivele de casare, limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă.
Și este o prevedere în folosul justițiabililor.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vot · Respins
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Rămâne forma din lege.
Nu e... N-am ce supune, că inițiativa nu modifică.
Mai aveți un singur... Este vorba de 11 – „Dispozițiile prezentei legi se aplică” și textul curge.
De la 11, da? Amendamentul respins.
Da. Vă solicităm adoptarea acestui amendament.
Da.
El este unul care se referă la aplicarea pe viitor, este o dispoziție tranzitorie. Trebuie specificat foarte clar în lege căror litigii se aplică aceste modificări.
Iar amendamentul nostru precizează că dispozițiile prezentei legi se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Altfel, vor fi mari probleme de aplicare în practică a acestor dispoziții legale.
## **Domnul Florin Iordache:**
Mulțumesc.
Vot · Respins
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Proiectul de lege, cu cele 54 de amendamente admise și
11 respinse, merge la votul final; caracter organic. Următorul.
31. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012; PL-x 110/2017.
Comisia pentru industrii, domnul președinte Iulian Iancu. Vă rog.
## Stimați colegi,
Cu proiectul de lege a fost sesizată comisia, spre dezbatere în fond.
Proiectul a fost adoptat de Senat; avizat de Comisia pentru transporturi și Comisia juridică; a fost discutat în plenul Camerei; la solicitarea plenului, reexaminat.
În urma reexaminării, membrii comisiei propun plenului adoptarea proiectului în forma adoptată de Senat.
## Mulțumesc.
Domnul Bumb, dezbateri generale. Domnule Bumb, vă rog, v-ați înscris.
Și doamna Prună, din partea USR, la dezbateri generale. Nu avem amendamente.
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
PNL va vota împotriva acestui proiect de lege, pentru că nu este normal, și poate vă aduceți bine aminte, anul trecut, pe 1 aprilie, când a intrat în vigoare această ordonanță, peste noapte, prețul de producție s-a scumpit la gazul metan cu 23%, deși erau promisiuni că va crește cu maximum 7%.
Trebuie să ne gândim la ceea ce se întâmplă în România. Trebuie să ne gândim, în primul rând, la consumatorii și la beneficiarii care nu pot să suporte acest preț. Și ne dăm seama că nu numai cei particulari, ci și industria a avut de suferit în acest an.
Deci votul nostru va fi împotrivă. Mulțumesc.
Doamna Prună, vă rog, Grupul USR.
## Stimați colegi,
Iată că, după aproape un an și jumătate, avem, în sfârșit, în plenul Camerei Deputaților Ordonanța nr. 64. Un act legislativ care a deblocat piața gazelor în România și a înlăturat un posibil infringement din partea Comisiei Europene.
Această ordonanță a adus trei schimbări majore pe piața gazelor.
În primul rând, a fost eliminat prețul fix, stabilit de stat, la producția internă de gaze destinate consumului casnic, de care ani la rând au profitat niște grupuri de interese. Știm foarte bine raportul Curții de Conturi, care a arătat că prețul acesta, reglementat și mic, al gazelor a făcut ca anumiți consumatori industriali să profite tocmai de gazul care trebuia să meargă la acei consumatori casnici săraci.
În al doilea rând, această ordonanță a impus un procent de minimum 30% pentru tranzacționarea gazelor naturale pe piețele centralizate, în ideea de a avea transparență.
Și, nu în ultimul rând, OUG nr. 64 a stabilit acel climat legislativ care să pună în concordanță legislația românească cu cerințele Comisiei Europene.
Și, grație acestei ordonanțe, Transgaz a primit un grant de 180 de milioane de euro pentru a contribui la construcția secțiunii românești a gazoductului BRUA.
Ei bine, această ordonanță nu a fost atât de ușor de trecut prin Camera Deputaților, pentru că timp de un an de zile, cât
au tot ținut dezbaterile – au început chiar în februarie 2017 –, s-a prevestit în mod alarmist că această ordonanță va duce la creșterea enormă a prețului la gaze pentru populație.
În realitate, în locul acestei creșteri, care se prevestea a fi de 33% în 2017 față de 2016, INS a arătat că creșterea a fost de doar 1,41%, adică sub nivelul inflației.
Și, pe lângă informațiile false, s-a încercat în două rânduri adoptarea unor amendamente care ar fi naționalizat piața de gaze.
Se dorea ca OPCOM să fie singura piață centralizată pe care să se tranzacționeze gazele și să fie eliminat concurentul privat de pe piață.
Și, totodată, s-a dorit să se tranzacționeze întreaga cantitate de gaze pe piața centralizată, ceea ce ar fi dus la un blocaj al pieței, pentru că producătorii aveau, bineînțeles, tot interesul să încheie și contracte bilaterale pe termen lung.
Vă rog să concluzionați.
Și de ce toate acestea? O să concluzionez imediat. Pentru că majoritatea PSD–ALDE a dorit eliminarea mecanismelor de piață.
Și pentru că, domnilor din majoritate, nu vă place concurența absolut deloc.
Și pentru că vă este mult mai ușor, ca atunci când statul decidea din pix la ce preț și unde să fie direcționat gazul, acest lucru întâmplându-se chiar pe seama cetățenilor. Acei cetățeni săraci, vulnerabili, care nu reușesc să-și plătească factura la gaze.
USR va vota pentru acest act normativ în forma inițială, așa cum a fost trimis de la Guvern în anul 2016, pentru că noi susținem mecanismele pieței libere și totodată susținem mediul concurențial pe piața gazelor.
Și trebuie să-mi exprim cumva surprinderea pentru faptul că PNL va vota împotriva acestei ordonanțe, așa cum a spus domnul Bumb de la această tribună. În condițiile în care votul dumnealor a fost unul „pentru” în Comisia pentru industrii și servicii acum două săptămâni.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Domnule Iulian Iancu, vă rog.
## **Domnul Iulian Iancu:**
## Stimați colegi,
Avem o probă, o demonstrație a ce înseamnă decizie extrem de periculoasă la nivelul cel mai înalt în statul român, când un Guvern, care nu este împuternicit legal și democratic, ajungând să decidă, decide împotriva acestei țări.
Aceasta este ordonanța în forma ei inițială, pe care noi, dacă n-am fi corectat-o prin Proiectul de lege de modificare a Legii nr. 123 a energiei electrice și a gazelor naturale, de săptămâna trecută, am fi trăit o tragedie în continuare, pentru că� – și am să vă fac o demonstrație în câteva secunde, despre înșiruirea de date false și manipulatorii. Ordonanța a fost concepută pentru a debloca așa-zisa „barieră” la export, deși ea n-a existat, dar, în realitate, menirea i-a fost să liberalizeze cu patru ani mai repede piața gazelor.
Și, în loc să ne regăsim într-o creștere graduală a prețului până în 2021, inclusiv astăzi se spune că au beneficiat consumatorii industriali de prețul mic pentru populație.
Fals. Consumatorii industriali au avut piața liberalizată de ani de zile înainte. Nu erau vizați consumatorii industriali. Vizată a fost doar populația, pentru că noi am spus, în legea noastră, în 2012, că gazele se asigură cu prioritate populației României.
Aceasta a fost temerea și pentru acest lucru am fost atacați. Pentru că am spus că asigurăm cu prioritate populației. Ce era aici atât de grav?
Doi. S-a spus aici că noi, de fapt, împiedicăm concurența între burse.
Stimați colegi,
Citez din decizia Curții Constituționale: „Într-o bursă a energiei și a gazelor naturale concurența se formează prin numărul de participanți la piață”, nu în concurența burselor. Pentru că, dacă ai mai mulți participanți, îți formezi un preț de referință și abia atunci consumatorul este câștigat.
Și trei.
Stimați colegi,
Dacă noi nu am fi intervenit să corectăm acest act normativ, nu am fi putut beneficia astăzi cu adevărat de o transparentizare a tranzacționării. Ne-am bătut pentru ca gazele în această țară să fie comercializate transparent, nediscriminatoriu și concurențial.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Procedură de urgență – un singur vorbitor! Mergem mai departe.
Rămâne la votul final.
28. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului; caracter organic; procedură de urgență.
Raport fără amendamente. Comisia juridică. Vă rog.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere, în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc mult.
Domnule Vexler, vă rog. La dezbateri generale. Și inițiator, sigur! Vă rog.
## **Domnul Silviu Vexler:**
Bună dimineața, stimați colegi! Voi fi foarte scurt. Într-adevăr, anul acesta se împlinesc 80 de ani de la introducerea legilor rasiale și antievreiești din România.
Aș putea detalia acest subiect, dar nu este acum momentul.
Aș vrea doar să vă împărtășesc o experiență personală, scurtă, care a fost unul din motivele și exemplele pentru necesitatea acestei legi.
În trecut, în copilărie și ulterior, am fost bătut, scuipat, amenințat, pentru că sunt evreu, pentru că l-am omorât pe Iisus și o listă lungă de astfel asemenea lucruri.
Nu am fost singurul membru al comunităților evreiești care a trecut prin toate acestea. Totuși subliniez faptul că, în comparație cu țările din jurul României, noi suntem o oază de liniște. Rolul acestei legi este a asigura faptul că această liniște și colaborare impecabilă între minoritățile și cultele din România continuă să trăiască.
Profit de ocazie pentru a le mulțumi, în primul rând, colegilor care au fost de acord să fie coinițiatori ai acestui proiect de lege și tuturor grupurilor parlamentare care l-au susținut până acum în Senat și în mod special domnului Suciu și domnului Varujan, colegul meu, pentru înțelegerea pe care au arătat-o pentru proiect. Recunosc că am fost un pic prea agitat pe acest subiect, dar sper că mă înțelegeți. Și, nu în ultimul rând, dumneavoastră, domnule președinte, și colegului meu, domnul Cupșa, care, într-un moment sensibil, mi-a fost alături.
Vă mulțumesc frumos.
Vă rog să-l susțineți.
Și eu vă mulțumesc. Grupul UDMR. Vă rog, domnul Csoma Botond.
Domnule vicepreședinte, Stimați colegi,
Cred că, plecând de la experiența teribilă a Holocaustului european, acest proiect de lege este pe deplin justificat.
Vreau să vă spun că la Cluj, cu câțiva ani în urmă, cu sprijinul financiar al consiliului local, a fost construit un monument al Holocaustului. N-a existat la Cluj până la acea vreme acest monument. Toate partidele politice din Cluj au sprijinit acest monument și toate partidele politice participă, în fiecare an, la comemorarea Holocaustului.
Cred că a fost o idee foarte bună și mai avem – sigur, o lege nu schimbă o atitudine de pe o zi pe alta –, mai avem de lucru și la mentalități.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Grupul USR. Domnule Seidler, vă rog. Și, din partea Grupului PNL, domnul Dobre.
## **Domnul Cristian Gabriel Seidler:**
## Stimați colegi,
Antisemitismul instituționalizat în toată Europa a avut un precursor propagandistic. Printre altele, s-a folosit imaginea evreului bătrân, care prin tranzacții financiare ascunse cumpără influență. Aceeași imagine este folosită în contemporaneitate de către partide politice și de către reprezentanți de-ai lor în Parlamentul României.
Din momentul în care acest text devine lege, va deveni infracțiune – și mă uit acum în ochii celor care urlă pe aici „Soros! Soros!” – să propagi asemenea lucruri în spațiul public românesc și rușine să propagi asemenea lucruri, mai ales aici, în Parlamentul României.
Va fi sfârșitul minciunilor soroșiste; veți rămâne doar cu minciunile statului paralel!
Domnule Dobre, vă rog.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Partidul Național Liberal, în lunga sa istorie, a fost consecvent și rămânem în continuare consecvenți în ceea ce înseamnă combaterea antisemitismului și sprijinim acest proiect de lege și îl salutăm.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Și eu vă mulțumesc. Am încheiat dezbaterile.
Rămâne la votul final.
33. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Și avem și trei...
Liniște, liniște, vă rog frumos!
Avem și trei propuneri de respingere, în concordanță. Este vorba de Pl-x 521/2017 _[Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (7) al art. 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat]_ ; Pl-x 532/2017
și Pl-x 114/2017
.
Dacă din partea inițiatorilor dorește să intervină cineva? Comisia pentru muncă.
Vă rog, doamna Violeta. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată, prin adresele nr. PL-x 192/2018 din 10 aprilie 2018, Pl-x 521/2017, Pl-x 532/2017 și Pl-x 114/2018, cu dezbaterea în fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, a Propunerii legislative pentru modificarea alin. (7) al art. 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și, respectiv,
a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Cele patru inițiative legislative au ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 în sensul instituirii unor măsuri de responsabilizare a persoanelor asistate social, prin implicarea în activități în folosul comunității, oferind astfel primarilor resurse umane pentru desfășurarea acestor activități.
Se preconizează ca pentru sumele acordate ca ajutor social persoanele apte de muncă din familiile beneficiare să aibă obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, muncă pentru acțiuni sau lucrări de interes local, respectiv în interesul unor beneficiari de lucrări care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativteritoriale, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii.
Inițiativele legislative fac parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituția României, republicată.
Proiectul de lege cu PL-x 192/2018 a fost adoptat de Senat în ședința din 3 aprilie 2018.
Propunerile legislative Pl-x 521/2017, Pl-x 532/2017 și Pl-x 114/2018 au fost respinse de Senat în ședințele din 27 noiembrie 2017, respectiv 5 martie 2018.
Pentru toate cele patru inițiative legislative Camera Deputaților este Cameră decizională.
Vă mulțumesc.
Domnule Băișanu, dezbateri generale.
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
Acest proiect de lege, pe care l-am inițiat, are o istorie mai lungă și trebuie să precizez câteva aspecte.
Dar, până în momentul de față, în toate comisiile a primit vot pozitiv.
Dar vreau să vă spun că și Partidul Național Liberal, prin domnul Florin Roman, a depus un proiect similar.
Vreau să vă spun că și PMP, prin domnul Petru Movilă, a depus un proiect similar.
Și vreau să vă mai spun că, dacă nu ar fi fost forța și sprijinul colegilor de la PSD, și de la PNL, și de la PMP, și, cred, și de la USR, acest proiect nu ar fi ajuns în această fază.
Vă mulțumesc din suflet pentru munca pe care ați depus-o. Consider că România care muncește se află în spatele acestei legi; România care plătește taxe și impozite susține în continuare această lege.
Și vă doresc din tot sufletul să vă dea Dumnezeu gândul cel bun și să-l votăm cu toții, împreună.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Domnul Dohotaru. Se pregătește doamna deputat Calista. Vă rog.
Bună ziua!
Vă mulțumesc.
Voiam să vă spun că se creează o imagine falsă cu privire la beneficiarii de venit minim garantat, transformați în țapi ispășitori pentru problemele pieței muncii și, de aceea, cred că este foarte important să venim cu date, în momentul în care venim cu astfel de inițiative legislative, și o să venim cu ceva date chiar de la Ministerul Muncii, ca să vă arăt că sunt probleme de sistem, până la urmă, cu acești oameni care nu vor să muncească.
Așadar beneficiarii de VMG în România sunt în scădere. În martie 2011 sunt 216.000, iar ponderea bugetului de ajutoare sociale pentru VMG-iști este de sub 6% – 169 de milioane.
În 2017 – foarte important – doar 0,76% au refuzat un loc de muncă sau un curs de recalificare și doar 350 de beneficiari au refuzat de trei ori și li s-a sistat, astfel, venitul minim garantat. Aceasta înseamnă 0,11%.
Când apare în media sau din partea unor politicieni că sunt niște putori care refuză să muncească, pur și simplu este un fals grosolan.
În 2017 doar sub 5% au fost încadrați în muncă.
Un alt fals grosolan este faptul că oamenii preferă să ia VMG și de aceea refuză un loc de muncă. Pentru două persoane se dau în momentul de față 255 de lei.
Deci este un eșec de sistem, nu este o vină a acestor oameni, care ar refuza să muncească. Mulțumesc.
## Și eu.
Doamna deputat Mara Calista, vă rog. Grupul PNL. Se pregătește domnul Seidler.
## Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Așa cum a precizat deja domnul Băișanu, într-adevăr, Partidul Național Liberal, prin inițiator, domnul Florin Roman, a avut un proiect depus încă de anul trecut, în care, de asemenea, și noi, ca PNL, încurajam munca. Într-adevăr, s-a decis – toate având același obiect – să fie comasate sub forma unui singur proiect, unde domnul Băișanu a fost inițiator, iar cea mai importantă modificare pe care, de altfel, PNL a susținut-o este aceea că atât timp cât o persoană va refuza un loc de muncă sau va refuza un curs de simulare a forței de muncă acest ajutor social să fie sistat.
Ce dorim prin lucrul acesta, atât noi, cât și inițiatorul – mă gândesc –, este încurajarea muncii, și nu statul acasă al persoanelor care sunt apte de muncă și care ar putea să producă pentru societatea românească taxe, impozite și așa mai departe.
Clar, Partidul Național Liberal va vota cu două mâini, dacă vreți, acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Domnule Seidler, vă rog. Se pregătește domnul Movilă Petru.
## Stimați colegi,
Acest proiect de lege vine să rezolve o problemă destul de mică, așa cum spunea și un antevorbitor, dar o rezolvă, și acest lucru este bun.
Ce nu rezolvă acest proiect de lege este asistența socială reală de care au nevoie anumite persoane, într-adevăr.
Nu există creșe suficiente în mediul rural, nu există învățământ de calitate în mediul rural și nu se vorbește niciodată în acest Parlament, nu se stă niciodată până la ora 10 seara să se rezolve asemenea probleme.
O altă mare problemă politică pe care nu o rezolvă acest proiect de lege este folosirea ajutoarelor sociale, în mod repetat și în timp îndelungat, în scopuri politice, mai ales în momentele electorale, dar nu doar în momentele electorale, ci chiar și atunci când este nevoie ca 150.000 de persoane să fie aduse, plătite, în Piața Victoriei, pentru a preaslăvi conducătorul unic iubit.
Rușinos să folosești niște persoane aflate la riscul excluziunii sociale pentru propagandă politică!
## **Domnul Florin Iordache:**
Domnul Petru Movilă.
Așa înțeleg colegii dezbaterea.
Vă rog, domnule Petru Movilă.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Aș vrea să-i felicit pe colegii care au inițiat acest proiect de lege, sigur, și pe cei care au avut idei asemănătoare, dar au fost toate compilate la un loc și s-a ales această soluție.
Aș vrea să-i invit și pe colegii care mai vin la microfon să vorbească despre un proiect de lege să citească proiectul de lege despre care vin să vorbească la microfon, pentru că este important ca oamenii să înțeleagă, atunci când se poate, ce se întâmplă în Parlament.
Acest proiect de lege este foarte important, pentru că reglementează anumite condiții în care cei care beneficiază de ajutor social pot beneficia de el în continuare, dar reglementează faptul că cei care sunt buni de muncă ar trebui să se ducă la muncă.
România are o problemă majoră cu forța de muncă. Societăți comerciale, oameni de afaceri, mediul privat au nevoie de forță de muncă din ce în ce mai multă și nu avem, pentru că foarte mulți s-au refugiat în dosare făcute de primari pentru ajutorul social.
Administrațiile locale, da, au nevoie de forță de muncă și, în proiectul propus de Partidul Mișcarea Populară, noi am spus că toți membrii familiei care beneficiază de ajutor social să facă prestațiile sociale, am spus că lucrările care se fac în cadrul activității de ajutor social, de prestare servicii, să fie făcute cu program, cu deviz de lucrări și recepție de lucrări. De abia atunci oamenii vor înțelege foarte clar că cei care prestează activități sociale nu muncesc prin curtea primarilor sau cei care guvernează pe plan local, indiferent de culoarea politică, și lucrările, muncile lor, sunt munci recepționate de comunitate, pentru că și ei, cei de la ajutoarele sociale, care muncesc și-și respectă regulile, trebuie respectați de comunitate. Proiectul de lege este bun, nu este complet. Partidul Mișcarea Populară îl va susține și ne vom consulta cu ceilalți inițiatori și cu domnul coleg Băișanu, și cu domnul Roman, să venim și cu alte completări la această lege, pentru că, într-adevăr, încă este nevoie de reglementare în domeniu. Mulțumesc.
Vă mulțumesc. Câte un vorbitor la fiecare grup. În continuare, Grupul UDMR, doamna Éva Csép. Se pregătește domnul Ovidiu Ganț.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Percepția generală despre ajutor social este una negativă și știm foarte bine, deoarece avem în jurul nostru comunități care beneficiază de acest ajutor social, în ciuda faptului că sunt oameni înstăriți, sunt oameni capabili de muncă. Noi, ca observatori de dinafară, aceste lucruri le observăm.
Pe de altă parte, nu ne aplecăm destul asupra comunităților marginalizate, unde chiar sunt familii în sărăcie, unde chiar este o problemă, pentru că sunt persoane cu dizabilități sau bolnave în familiile acestea, în care sunt mulți copii și sunt crescuți mulți copii de bunici, pentru că părinții au plecat în străinătate, poate.
Totuși trebuie să avem o responsabilitate socială pentru acești oameni, dar omul care este capabil să lucreze și poate să prindă chiar o scândură și s-o ducă mai departe trebuie să presteze aceste servicii, să primească un venit binemeritat, să plătească impozitele la stat și să nu trăiască în viața de zi cu zi din ajutor social.
Pe de altă parte, trebuie să delimităm ajutorul social de serviciile sociale și să nu comasăm aceste două lucruri, pentru că de multe ori facem această greșeală. Avem nevoie de serviciile sociale, avem nevoie de ajutor social pentru persoanele care chiar sunt nevoiașe și pentru care, cum a zis colegul, UDMR nu a pregătit un proiect de lege separat pentru acesta, dar în cadrul Comisiei pentru muncă am lucrat împreună la el și UDMR va sprijini această inițiativă. Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.
Ultimul vorbitor, domnul Ovidiu Ganț, din partea minorităților naționale.
Stimate domnule președinte, Stimate colege, Stimați colegi,
Și grupul nostru parlamentar va vota în favoarea acestei inițiative, care totuși, așa cum s-a spus aici, este foarte bună, dar rezolvă o chestiune mai degrabă minoră, pentru că problema de fond persistă. Sunt regiuni întregi ale României care sunt printre cele mai sărace din Uniunea Europeană, din considerente care nu țin de oamenii care locuiesc neapărat acolo, ci de eșecul unor politici publice din ultimii 28 de ani.
Lipsa infrastructurii rutiere este o problemă fundamentală, pentru că atât timp cât nu vom avea această infrastructură, care să determine marii investitori să meargă în aceste regiuni să investească și să creeze locuri de muncă – preponderent, evident, investitori străini care ar avea aceste posibilități –, și nu vom duce locuri de muncă în aceste
regiuni problema nu va fi rezolvată. Pentru că, pe de o parte, sigur, poți să-l sancționezi că refuză un loc de muncă, dar trebuie să i-l și oferi, or statul nu poate să o facă. Este clar că această ofertă trebuie să vină din mediul privat.
În consecință, construcția de autostrăzi nu va speria investitorii străini, cum afirma recent un ilustru politician, ci, din contră, îi va încuraja să meargă către aceste regiuni sărace ale României.
Mai mult, faptul că există aceste regiuni subdezvoltate în România determină o migrație de forță de muncă în interiorul țării. Veți putea observa – sociologii vă pot spune acest lucru – că există grupuri mari de oameni din țară care își părăsesc regiunea natală pentru a-și găsi o șansă mai bună în alte regiuni ale țării, unde deja există deficit de forță de muncă. Deci este un fenomen complex, extrem de mare și care nu găsește soluții doar de această manieră punctuală.
În plus, lipsa forței de muncă calificate în România este accentuată și de faptul că nu am reușit încă să generalizăm învățământul profesional dual în această țară. Este singura soluție pentru asigurarea forței de muncă calificate, dar și o ofertă către oamenii care nu au nicio perspectivă și care sunt expuși acestui eșec social și necesității de a primi ajutoare de la stat.
Și eu vă mulțumesc.
Imediat, domnule Suciu, să termin și apoi vă dau cuvântul.
Avem 19 amendamente admise.
- Dacă la titlul legii sunt intervenții? Nu.
- De la 2 la 19 sunt intervenții? Nu.
Celelalte, Pl-x 521/2017, Pl-x 532/2017 și Pl-x 114/2018
- au rapoarte de respingere.
- Rămâne la votul final.
- Domnul Suciu, prelungirea programului. Vă rog.
Chiar dacă am stabilit la începutul ședinței de astăzi că vom prelungi programul până la PL-x 318/2018, ca să rămână și pe stenogramă, vă rog să supuneți la vot prelungirea programului de lucru până la dezbaterea PL-x 318/2018, adică încă patru proiecte de lege.
Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Prelungim programul. Mai avem patru Pl-x-uri. Următorul. 35. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale.
Guvernul, dacă dorește să intervină? Nu.
Vă rog, doamnă Răduț, raportul Comisiei pentru muncă. Raportul, foarte sintetic, doamnă!
Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, respectiv a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Și aș vrea să mai fac o mențiune, o corectură de tehnică legislativă.
La nr. crt. 251, punctul 27 din legea de aprobare, corectarea amendamentului de la alin. (20) al art. 110, pentru corelare cu toate celelalte dispoziții din Legea nr. 263/2010, astfel cum au fost modificate prin ordonanța de urgență.
Textul alin. (20), nou-introdus, se completează cu sintagma „și a prestațiilor”, astfel încât textul final să se refere la „contravaloarea serviciilor medicale și a prestațiilor acordate asiguraților”, iar textul curge.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Cu această chestiune de tehnică legislativă, dezbateri generale.
Grupul PNL, doamna deputat Mara Calista. Vă rog.
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Nu știu dacă foarte mulți dintre dumneavoastră știu cam care a fost ordinea cronologică și ce s-a întâmplat cu aceste ordonanțe.
Una dintre ele, respectiv Ordonanța nr. 103, pe care o discutăm astăzi, a fost emisă anul trecut, undeva, cred că, pe 20 decembrie – sper să nu mă înșel –, în care Guvernul României spunea foarte clar că se interzice cumulul de pensii publice, de serviciu sau indemnizații pentru limită de vârstă.
Zece zile mai târziu, o altă ordonanță de urgență, nr. 116, pe care sunt sigură că o vom avea – n-am văzut-o astăzi pe ordinea de zi –, vine și modifică complet prevederile lui 103 și spune: „Nu este adevărat, se pot cumula și pensiile de serviciu, și pensiile speciale, și indemnizațiile de vârstă.”
Am avut și Ordonanța nr. 116 în Comisia pentru muncă, dar ce să vedeți?
La Ordonanța nr. 103, cea pe care chiar astăzi o discutăm, coaliția de guvernare a decis să facă o nouă modificare, în sensul în care se pot cumula pensiile de serviciu sau pensiile din sistemul public cu indemnizațiile pentru limită de vârstă.
Evident, am avut două întrebări, la momentul acela, în comisie. Nu am primit un răspuns nici din partea Guvernului, nici din partea coaliției de guvernare.
Și mă gândeam ce s-a întâmplat oare în 10 zile astfel încât Guvernul să emită, repet, două ordonanțe de urgență pentru a-și modifica propriile decizii?
Mai mult decât atât. Nu a existat niciun impact financiar care să fie prezentat comisiei, în ceea ce privește sumele pe care, de altfel, nu le avem prevăzute în bugetul de stat pe subiectul acesta și ce presiune va exista pe bugetul pe care îl avem adoptat deja.
Aș face și o completare tehnică, ca o modificare tehnică, dacă îmi permiteți, domnule președinte.
La pozițiile 60–61, unde au fost două amendamente, printre altele, eu, personal, și cred că încă un coleg, am votat împotrivă și nu apare totuși această modificare în raportul pe care îl avem astăzi aici.
Aș vrea să rămână înregistrat pe stenogramă...
Da.
...că au existat voturi împotrivă, iar raportul nu cuprinde aceste informații.
Mulțumesc.
Am înțeles. Fără probleme, rămâne și această informație. Grupul USR, domnul Cristian Seidler. Vă rog.
## **Domnul Cristian Gabriel Seidler:**
Informația relevantă a acestor zile, atunci când discutăm despre pensii, este că, spre deosebire de sfârșitul anului 2017, pensia medie a scăzut în valoare reală cu 2%.
Stimați guvernanți, la interval de 10 zile emiteți ordonanțe de urgență contradictorii, pe care mai apoi le și modificați prin legi în Parlament.
Întrebați pensionarii, dintre care o parte se află astăzi acolo, sus: la ce se așteaptă la vârsta pensionării? Și vă vor spune că la stabilitate.
Speranța medie de viață în România după vârsta pensionării este de 10 ani – 120 de luni de pensie.
Și dumneavoastră vă jucați cu pensiile acestor oameni și vă jucați cu sănătatea lor.
Halal partid social democrat!
Da. Mulțumesc.
Am terminat dezbaterile generale.
Avem 255 de amendamente admise, cu observațiile de tehnică legislativă.
Dacă la titlul legii sunt observații? Nu.
De la 1 până la 50. Dacă sunt intervenții? Nu.
De la 51 la 100. Intervenții? Nu.
De la 101 la 150. Intervenții? Nu. De la 151 la 200? Nu.
De la 201 la 255. Intervenții? Nu.
Rămâne la votul final; caracter organic. Următorul. 36. Proiectul de lege privind internshipul; PL-x 6/2018. Tot Comisia pentru muncă, vă rog.
Ultimul, domnule Iulian Iancu, am zis ultimul, PL-x 318. La solicitarea liderului de grup, PL-x 318 e ultimul. Internshipul, vă rog.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea modalității de efectuare a programelor de internship pentru persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, în scopul dezvoltării aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților din domeniul în care se organizează programul de internship, al dobândirii de experiență profesională și al facilitării tranzacției de la sistemul de educație la piața muncii.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise, redate în anexa nr. 1, amendamentele respinse, în anexa nr. 2; fac parte integrantă din prezentul raport.
Iar pentru corectură de tehnică legislativă, la nr. crt. 33, la art. 26 alin. (1) lit. d), în loc de „art. 17 și art. 17” se va corecta a doua trimitere ca fiind făcută la „art. 18”. Motivarea – ca urmare a renumerotării articolului, art. 16 devine art. 17 și art. 17 devine art. 18.
Mulțumesc.
Îmi cer scuze, doamna Gavrilă era anunțată înaintea mea. Nicio problemă.
Da, o să vă mirați de ceea ce urmează să vă spun acum, dar am reușit să scoatem o lege bună.
Este unul dintre acele puține exemple când puterea acceptă că totuși și opoziția ar putea avea o contribuție la dezvoltarea de legi bune.
Iese, în sfârșit, internshipul din ilegalitate.
Dacă vă vine să credeți, Guvernul României și Parlamentul României desfășoară programe de internship de ani de zile în totală ilegalitate.
Abia aștept promovarea acestei legi, ca programul de internship, în general, să intre în legalitate.
Există, evident, ca totdeauna, un element ciudat în această lege.
Veți dori – pentru că scrie în această lege – să desfășurați majoritatea activităților care țin de președinția Uniunii Europene cu ajutorul internilor.
Sunt mai multe derogări prin care Guvernul României poate derula în mod special programe de internship, ca să acopere lipsa de competență ce domnește în structurile guvernamentale românești.
Mult succes!
Am anunțat-o pe doamna Bîzgan. Și apoi, doamna Gavrilă.
Dezbateri generale, doamna Mara Calista, Grupul PNL.
## Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Nu pot să încep fără a face o observație, că Partidul Național Liberal a avut un proiect depus în ceea ce privește internshipul încă de acum doi ani de zile.
Din păcate, în cadrul Comisiei pentru muncă nu s-a discutat acest proiect.
Pot însă să fac observația că a existat deschidere în cadrul Comisiei pentru muncă, cu reprezentanți ai tuturor partidelor politice, cu reprezentanți ai patronatelor și cu reprezentanți ai studenților, să reușim să ne așezăm la masă și să facem din proiectul inițiat de Guvernul României un proiect care să fie bun, aplicabil și agreat de toate partidele.
Este un proiect la care s-a lucrat intens, au fost cel puțin două-trei întâlniri ale grupului de lucru.
Mulțumesc foarte mult colegilor care au participat.
Proiectul răspunde tuturor nevoilor, tocmai pentru că am avut răbdarea și dorința de a ne așeza toți și a discuta toate detaliile importante.
Din punctul meu de vedere și din punctul de vedere al Partidului Național Liberal reprezintă un proiect foarte bun, motiv pentru care PNL va vota pentru.
Și aș face doar o singură distincție, tocmai pentru că au existat câteva interpretări.
Acest proiect se referă la internship, iar practica studentului este cu totul alt subiect. Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Domnul Seidler, Grupul USR.
Doamna Bîzgan, vă rog.
V-am dat cuvântul, domnule Seidler. Vă rog frumos, v-am dat cuvântul. V-am dat cuvântul.
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimate colege,
Stimați colegi,
În țara noastră peste 15% din tinerii între 15 și 24 de ani se încadrează în așa-numita categorie NEET, adică persoane care nu sunt încadrate în piața muncii, nu studiază niciunde și nici nu urmează un curs de specializare.
Studiile europene arată că foarte mulți dintre ei se simt descurajați în plan economic, iar întrebați unde își văd viitorul, unu din doi tineri din România spune că în cel mult cinci ani de-acum încolo va pleca din țară.
România se confruntă cu un deficit de forță de muncă, iar potențialii angajatori au nevoie de oameni care dețin nu doar noțiuni teoretice, ci și competențe și abilități practice.
Prezentul proiect de lege ajută la integrarea persoanelor pe piața muncii, prin crearea unor oportunități de pregătire profesională de care tinerii duc lipsă, în toate mediile, mai ales în cel academic.
Mai mult decât atât, aceste stagii de internship vor fi remunerate, asigurând astfel o stabilitate financiară pentru tinerii care se pregătesc să intre în piața muncii.
Prin aceste oportunități de internship ajutăm tinerii să-și consolideze competențele și abilitățile dobândite și le putem face o punte de trecere de la mediul academic la mediul de lucru.
Personal, am trei, chiar patru voluntari, și abia așteptam această lege, să pot să-i transform în interni.
Și vă sfătuiesc pe toți, dragi colegi, să luați acești tineri în cabinetele dumneavoastră, pentru a putea într-adevăr să pregătim următoarea generație de politicieni.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Doamna Gavrilă. Se pregătește domnul Petru Movilă.
Dincolo de presiunea timpului, de faptul că trebuie să ne încadrăm într-un termen rezonabil de timp, nu se poate să nu semnalăm importanța acestei legi, care, în sfârșit, va fi votată, pentru tineri, pentru accesul pe piața muncii și pentru ruperea unui cerc vicios, care înseamnă, pe de o parte, solicitare de experiență în muncă din partea angajatorilor, pe de altă parte, imposibilitatea de a o obține, din partea tinerilor.
În felul acesta se creează o relație firească între absolventul, fie de studii superioare, fie de învățământ de nivel mediu, se creează oportunitatea unei experiențe practice în care teoria din anii de facultate sau din anii de studiu liceal se poate completa cu demersul practic.
Cred că și acea salarizare, acea formă de primă de internship este foarte importantă, de asemenea, certificatul de internship, care creează suportul unui CV pentru evoluția ulterioară a tânărului, sunt demersuri importante.
Rata NEET este puțin mai mică decât o semnala doamna deputat anterior. Trebuie să semnalăm fenomenul, dar, în același timp, nu trebuie să-l dramatizăm. Există și oportunități de muncă pe piața muncii, însă, în același timp, atenția unei societăți responsabile trebuie să se îndrepte spre absolvenții de învățământ și spre inserția firească a acestora pe piața muncii.
Da. Cel mai important era că Guvernul a inițiat acest proiect de lege. Bun.
Domnule Movilă, vă rog.
Domnule președinte de ședință,
Sigur că Guvernul a inițiat acest proiect de lege. Este un proiect de lege bun.
Însă colega mea de la PNL a precizat că acum doi ani de zile, împreună cu colegul Costel Alexe, deputat al PNL, am avut o lege asemănătoare, care nu a ajuns în dezbatere. Aceasta vorbind de proceduri și de respectul pentru Parlament.
Însă, revenind la proiectul de lege, Partidul Mișcarea Populară îl va susține. Este un proiect de lege bun. Nu este perfect, dacă ne referim doar la faptul că la internship pot participa maximum cinci tineri pentru internship. Nu cred că ar fi trebuit să avem o limită, ci angajatorul sau organizatorul – gazda – să stabilească capacitatea de a organiza internship, un lucru extraordinar.
Proiectul de lege vine și reglementează drepturi și atribuții și pentru tânărul care face internship, și pentru gazdă.
De asemenea, foarte important și este o problemă generală în România, inclusiv pentru cei care preferă să rămână cu ajutorul social, este aceea că internshipul vine și ordonează, disciplinează tinerii pentru un program de lucru. Este cea mai mare problemă cu care se confruntă tinerii care vin pe piața muncii – aceea de a respecta un program.
E o lege bună. Sperăm să se aplice bine și rezultatele să se vadă, atât în pregătirea profesională, în pregătirea pentru viață a tinerilor, cât și în beneficiile angajatorilor sau, cum se spune, a gazdelor pentru internship.
Vă mulțumesc.
Grupul UDMR, ultimul vorbitor, doamna Éva Csép.
În sfârșit, putem să spunem că internshipul a devenit legal. Pentru că, din moment ce veneau studenții – și bine a zis colega mea –, trebuia să separăm ce înseamnă internship și ce înseamnă practică.
Pe de altă parte, cred că familiarizarea acestor tineri cu un loc de muncă bine organizat, dobândirea experiențelor într-un mediu în care au poate niște modele chiar de urmat în aceste organizații-gazdă va fi și în beneficiul tinerilor, precum și al angajatorilor.
Pentru că morala muncii este foarte important să fie dobândită din timp, într-un mediu amiabil pentru acești tineri.
Pe de altă parte, noutățile aduse și în special ceea ce ne-a preocupat este numărul de ore pe care pot acești tineri să le lucreze în cadrul internshipului. Pentru că mulți dintre ei pot fi studenți, care, după orele de la facultate, intră într-o organizație-gazdă și acolo învață mai departe meseria pe care și-au ales-o, profesia.
Pe de altă parte, am dat posibilitatea, am oferit posibilitatea, prin această lege, ca și tinerii de la 15 ani, cu acordul părinților, să poată să participe la aceste programe de internship.
Cred că s-a adeverit că din moment ce este o tematică importantă se poate lucra în echilibru. Pentru că grupul de lucru care s-a organizat în cadrul Comisiei pentru muncă a lucrat destul de mult pentru această lege, să o îmbunătățească.
Și se pare că totuși putem să dăm dovadă de seriozitate și să aducem în fața dumneavoastră o lege de care suntem convinși că este bună, va fi funcțională și va veni în sprijinul tinerilor care chiar vor să rămână, aici, acasă, în România și să-și stabilească o familie aici, acasă, în România. Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Am terminat dezbaterile generale.
Avem 38 de amendamente admise, 24 de amendamente respinse.
- Dacă la titlul legii sunt intervenții? Nu.
- De la 1 până la 15. Dacă sunt intervenții? Nu.
De la 16 până la 30. Dacă sunt intervenții? Nu.
De la 31 la 38. Intervenții? Nu.
Rămâne la votul final; caracter organic.
Nu, domnule Iancu, stați puțin, până la dumneavoastră mai avem un proiect de lege.
Este vorba de...
39. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2018 pentru completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol; PL-x 284/2018.
Comisia pentru agricultură și Comisia pentru industrii. Comisia pentru agricultură. Vă rog, domnule vicepreședinte.
## Raport comun.
Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2018 pentru completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol; PL-x 284/2018.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol în vederea introducerii unei perioade de tranziție, până la 30 iulie 2018, în care atestatele de producător și carnetele de comercializare a produselor din sectorul agricol – tipărite și aflate pe stoc – să poată fi utilizate.
În urma dezbaterii și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Vă mulțumesc.
Prin obiectul de reglementare și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Camera decizională pentru acest proiect de lege este Camera Deputaților.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Dacă sunt intervenții? Nu sunt. Avem patru amendamente... Da, domnule Giugea, vă rog.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Partidul Național Liberal va susține acest proiect de lege, întrucât inițiatorii amendamentului care a fost aprobat în comisie și la care comisia a subscris în unanimitate... Aparține membrilor Partidului Național Liberal care fac parte din Comisia pentru agricultură.
Eu zic că este un lucru bun ce se întâmplă, întrucât erau stocuri foarte mari de atestate de producător și carnete de comerciant la primării. Înseamnă eliminarea unor cheltuieli suplimentare, care înseamnă destul de mult pentru unele primării.
## E un lucru bun care se întâmplă.
Să dea Dumnezeu să se mai întâmple astfel de lucruri! Chiar dacă noi venim cu..., domnul ministru nu prea mai are timp în momentul de față să se ocupe și de lucruri serioase, întrucât inventează niște funcții. Am înțeles că mai nou a inventat funcția de „pompă” în România, care...
Vreau să-i aduc aminte, pe această cale, că nu există funcția de „pompă”.
Mulțumesc.
Domnul Simionca, Grupul PMP.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Și Grupul PMP va susține și va vota această propunere legislativă. Nu facem altceva decât să îi lăsăm pe acești oameni să folosească acele carnete de producător și atestate până la perioada în care expiră, după care va intra noua reglementare, pe șapte ani în vigoare.
Deci noi o să votăm pentru acest proiect legislativ.
E procedură de urgență, un singur vorbitor. Mulțumesc. Avem patru amendamente admise. La titlul legii dacă sunt intervenții? Nu.
2 marginal?
3 marginal?
4 marginal?
Rămâne la votul final.
Și ultimul proiect, este vorba de PL-x 318.
32. Proiectul de lege pentru asigurarea strategiei naționale a României privind menținerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcționării unităților de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
Domnule președinte Iancu, vă rog.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Avem în dezbatere în fond proiectul de lege menționat. Aș vrea să vă spun că a fost adoptat de Senat; este de asemenea avizat de Comisia pentru apărare.
Este un proiect de lege extrem de important, pentru că el se adresează, pe de o parte, strategiei energetice a României, precum și securității energetice a țării și vizează menținerea ciclului nuclear integrat prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcționării unităților de la Cernavodă, respectiv Centrala Nucleară de la Cernavodă.
În urma finalizării dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise.
## Mulțumesc.
Dezbateri generale, domnul Bumb, Grupul PNL. Se pregătește doamna Cristina Prună, USR.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
În vederea menținerii ciclului integrat de fabricare a combustibilului nuclear în România, necesar funcționării reactoarelor nucleare 1 și 2 de la Cernavodă și produs de Compania Națională a Uraniului, în scopul asigurării securității energetice și independenței energetice a României, Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă poate achiziționa acest combustibil nuclear prin procedură competitivă, la prețuri reglementate și cu obligația Companiei Naționale a Uraniului de a notifica, în primele trei luni ale anului, cantitățile disponibile și perioadele de timp în care pot fi livrate.
PNL va vota pentru acest proiect de lege, având în vedere asigurarea securității și independenței energetice a României.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Doamna Prună Cristina, USR.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest proiect de lege este unul care s-ar dori a fi salvator, doar că intenția este un pic departe de a oferi un răspuns concret la această mare problemă.
Concret. Se dorește ca furnizarea materiei prime pentru combustibilul nuclear pentru reactoarele de la Cernavodă să fie asigurată din exploatările naționale de uraniu.
Acest lucru cert este un lucru bun, doar că el maschează multă neputință. Pentru că în prezent este nevoie de investiții la CNU, importante pentru deschiderea de noi mine de uraniu, și, totodată, pentru noi instalații, pentru Uzina de Rafinare a Uraniului de la Feldioara, din județul Brașov.
Însă compania a fost abandonată și este la un pas de desființare în prezent, deși încă din 2014 există un proiect de preluare a CNU de către Nuclearelectrica.
Ministerul Energiei trebuia să vină cu un plan de eficientizare, de restructurare, să păstreze activele sănătoase de la această companie, însă nu a făcut acest lucru.
Și cumva era previzibil să se întâmple acest lucru, pentru că asta se întâmplă când bunurile statului ajung să fie gestionate de niște oameni care nu au pic de viziune și interes față de România.
Ar mai fi și alte aspecte de menționat.
Am întrebat ieri cum ne asigurăm de faptul că o companie cum este Nuclearelectrica, care este listată la bursă, poate să preia o companie precum CNU, care are o situație financiară precară, cine e de vină că astăzi Nuclearelectrica nu are o soluție alternativă pentru contractul cu canadienii de la Cameco și de ce vorbim de patru ani de zile de interes național și de patriotism, dar am lăsat să se aleagă praful de ciclul nuclear integrat.
USR se va abține, însă vom face o cerere la Comisia pentru industrii și servicii, pentru a avea reprezentanții Ministerului Energiei în comisie. Și să ne dea aceste răspunsuri și soluții viabile pentru CNU, nu doar strategii peste strategii și proiecte care nu au întotdeauna legătură cu realitatea.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Avem patru amendamente admise. La titlul legii. Intervenții? Nu. La art. 1. Intervenții? Nu. Art. 2. Intervenții? Nu. Art. 3. Intervenții? Nu. Rămâne la votul final; caracter ordinar.
Și, înainte de a anunța votul final, pe procedură, domnul Drulă.
Vă rog.
Vom face pauză cinci minute, pentru a pregăti ședința de vot final.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Anunțăm depunerea moțiunii simple „Ministerul Transporturilor sub PSD este Ministerul Anti-Autostrăzi”, semnate de deputați ai USR, PMP și neafiliați.
Da.
Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Dați-o, pentru... Mulțumesc.
Pauză, cinci minute; începem ședința de vot final.
PAUZĂ * * * DUPĂ PAUZĂ
## **Domnul Florin Iordache:**
Rog colegii să ia loc, să putem începe ședința de vot final. Vom face un vot-test pentru a verifica prezența.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
2. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea
art. 291 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 364/2018.
- Comisia pentru buget propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
3. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012; PL-x 110/2017.
- Comisia pentru industrii propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
- Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de
- urgență a Guvernului nr. 27/2018...
- Explicarea votului, da, doamnă Prună, vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. USR a votat pentru acest proiect legislativ.
Am votat pentru un proiect care vine în sprijinul pieței gazelor naturale, elimină prețul fix la producție al gazului natural la consumatorii casnici, adică la gospodării, urmând ca abia din 2022 acest preț să fie eliminat de tot.
Vă reamintesc că România și Comisia Europeană au negociat în 2012 un grafic de creștere a prețului la producție, deoarece acesta era subvenționat de stat, mult sub ce se tranzacționa pe piața liberă.
Dacă se respecta acest calendar, am fi ajuns ca astăzi să avem prețuri mai mari decât cel al gazului rusesc, adică undeva la 84 de lei/MWh, însă Ordonanța nr. 64 a venit tocmai să preîntâmpine acest lucru. Și puteți vedea, acum pe piața centralizată se tranzacționează undeva în jurul valorii de 75 de lei/MWh.
S-au spus în spațiul public, precum și de la această tribună, niște neadevăruri, cum că a explodat prețul la gaze.
Chiar președintele Comisiei pentru industrii și servicii a spus că prețul a crescut cu 33% în octombrie, apoi cu 25% în noiembrie, apoi s-a răzgândit și în luna noiembrie a spus 50%.
Și o să citez exact ce a spus dumnealui: „Ce țară pe această planetă și cum ar putea România pentru consumatorul ei casnic să suporte o creștere de 50% fără să-și asume riscuri extraordinar de mari?”
În martie apoi s-a răzgândit și a spus..., a acestui an..., a spus că a crescut cu 48%, ca săptămâna trecută, de la această tribună, să vehiculeze o altă cifră, la fel de fantasmagorică, de 56%.
L-aș întreba pe domnul Iancu dacă voia ca... colegii dumnealui de partid să joace aceste cifre la loto? Sau nu știu exact ce a dorit să facă spunând aceste creșteri care sunt total neadevărate și care n-au făcut decât să creeze panică în piață, de anul trecut, din aprilie 2017, când această ordonanță a intrat...
Concluzionați, doamnă...
## **Doamna Cristina Mădălina Prună:**
...în vigoare, aceste creșteri de prețuri care au fost vehiculate au fost niște minciuni.
USR a votat pentru această ordonanță, pentru că susținem piața liberă și susținem mediul concurențial în România.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Domnule Iancu, vă rog.
Stimați colegi,
Vorbeam de o anumită categorie specială de surzenie, adică a acelor oameni care aud doar ceea ce spun ei.
De data aceasta însă lucrurile sunt mult mai grave. Sunt mult mai grave!
Și mă bucur că doamna deputat mi-a dat posibilitatea să facem împreună o analiză a felului în care s-au luat deciziile în această țară privind liberalizarea prețului la gaze.
A menționat 2012. Vă reamintesc că domnul premier Boc și cu domnul prim-ministru Ungureanu au stabilit acel calendar care a fost invocat astăzi aici.
Cum l-au stabilit? Din burtă, stimați colegi. Din burtă. N-au avut absolut niciun studiu, nicio referință. Absolut din burtă.
Dar din burta lor? Nu! Au fost sugerate aceste cifre de companii. Pentru că s-au dus cu limitele la valoarea cea mai mare posibilă, pe care niciodată piața n-ar fi atins-o.
Ce-a făcut domnul Cioloș în 2016, în iunie? A vrut să liberalizeze prețul, în iunie, pentru că se ajunsese la 60 de lei, adică cu 15 lei mai puțin decât era trecut în graficul acela de creștere a prețurilor.
Și atunci s-a ajuns la concluzia că, gata, scad prețurile și s-a liberalizat piața – iunie 2016.
Pentru că nu am fost de acord atunci și personal am fost la Domnia Sa în birou și i-am spus: puteți garanta că și în toamnă vor scădea prețurile? Poate cineva pe planetă să vă garanteze că în iarna viitoare prețurile vor avea trend de scădere, și nu de creștere?
Și atunci n-a mai liberalizat în iunie. Dar ce a făcut? A făcut o ordonanță de urgență și a liberalizat din martie anul viitor, când el oricum nu mai era la guvernare și oricum nu-și mai asuma în niciun fel responsabilitatea impactului.
Ce spune doamna aici, demonstrându-ne că este foarte periculos să te pronunți într-un domeniu despre care nu știi nimic și faci confuzii de termeni?
Da, stimată colegă, da, am ținut și am precizat acele creșteri de prețuri. Și vi le reamintesc. Am spus 46 și a fost 52% creștere, în anul în care ați declanșat liberalizarea. Dar e vorba de creșterea la producător, și nu la consumator. Vă rog să faceți o distincție clară între acești termeni. Producătorul a fost liberalizat, la el a fost creșterea de 50%.
Da, mulțumesc, domnule coleg.
## **Domnul Iulian Iancu:**
Și despre ce susținere a competitivității economiei românești?
Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Da, mulțumesc. Domnul Popescu.
Nu am drept la replică, nu s-a pronunțat niciun nume. Domnul Popescu, vă rog.
## **Domnul Virgil Daniel Popescu:**
Dragi colegi,
PNL a votat pentru aprobarea acestei Ordonanțe nr. 64 și eu sunt surprins de ce aud de la acest microfon. Pentru că toți am votat-o. Din ce am văzut, au fost vreo trei voturi împotrivă.
Ori e bună, ori nu e bună, dragi colegi?
PNL a cerut de două ori, în cursul anului trecut, întoarcerea la comisii, pentru că era într-o formă în care România rămânea în infringement.
Da, s-a mărit prețul la producător. S-a liberalizat, de fapt, prețul la producător, care a dus la o creștere a prețului.
Dar eu îmi aduc aminte, anul trecut, de o măsură a Guvernului PSD prin care a luat 90% din dividendele companiilor din energie.
Atunci au fost buni banii aceștia, dragi colegi de la majoritate? Atunci au fost buni!
Păi, vorbim cu două măsuri?
Deci ori lăsăm companiile să meargă pe piața liberă, să-și vândă produsul, respectiv gazul, să facă profit, pe care să-l luați dumneavoastră, la bugetul de stat, sau guvernele care vor veni, ori ținem totul sub control.
Prețul la consumator este în continuare reglementat. Este în continuare, până în 2021, reglementat de ANRE.
M-am uitat și eu în factura de gaze pe care am plătit-o acum câteva zile în București. Și am văzut că a crescut. Și m-am interesat.
A crescut pentru că a crescut tariful de distribuție. Și mă întreb: de ce?
De ce un distribuitor din București trebuie să aibă tarif mai mare? Are vreo legătură cu prețul gazului?
Stau să mă întreb.
În fine, a crescut tariful de distribuție, OK. Dar de aici, ca să spunem că este 120 prețul, când pe bursă m-am uitat alaltăieri și am văzut că se vinde cu 89, e mult.
Eu cred că această lege – ca să închidem subiectul – este bine-venită. Este bine că s-a aprobat.
În sfârșit, cred că, cu ocazia aceasta, putem închide procedura de infringement. România iese din infringement, sper, după această lege.
Și nu cred că obligarea tranzacționărilor, cum ați spus, 50% pe bursă și 50% prin contracte bilaterale, va ajuta exploatarea gazelor din Marea Neagră. Pentru că acolo trebuie să avem contracte bilaterale pe termen lung.
Or, dacă noi îi obligăm pe cei care vin să investească miliarde să se ducă cu gazele pe bursă și vor vedea ei ce vor vinde, atunci nu vom mai avea niciodată exploatări din Marea Neagră.
Și aceasta înseamnă că rezervele onshore vor..., de pe pământ, ca să înțelegeți mai bine – adică rezervele onshore vor scădea. Aceasta înseamnă dependență de gazul rusesc.
Și vă întreb, de aici, de la tribuna Parlamentului: asta vrem?
Eu nu cred că asta vrea nici Parlamentul României și nici poporul român.
Deci, dragi colegi...
, haideți să spunem lucrurile cum trebuie.
Să dăm drumul la exploatările din Marea Neagră, pentru că le ținem blocate în Comisia pentru industrii pe niște lucruri�, nu știu de ce încă.
Și haideți să terminăm odată, să ne punem pe treabă! Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Domnule Gerea, vă rog. Domnul Gerea.
Numai puțin, numai puțin, i-am dat cuvântul domnului Gerea.
Nu, nu avem... Numai puțin...
## **Domnul Cătălin Drulă:**
Pe procedură. Art. 151 alin. (4), domnule președinte, spune că în momentul..., se dă dreptul la replică imediat când la adresa unui deputat� – asta nu înseamnă că trebuie să-i pronunțe numele. Dacă eu spun că omul Rusiei conduce Comisia pentru industrii este clar despre cine este vorba și domnul respectiv...
, are dreptul la drept la replică.
Aceasta este o interpretare abuzivă, că trebuie să se pronunțe numele.
Se pot profera afirmații la adresa cuiva – domnul cu mustață, condamnat penal care conduce Camera Deputaților și așa mai departe
– și totuși este clar despre cine e vorba. Nu trebuie să i se pronunțe numele. Există dreptul la replică.
Domnule Gerea, vă rog.
## **Domnul Andrei Dominic Gerea:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Stau și mă întreb cine se simte atunci când vorbim despre proști de aici, de la tribuna Parlamentului.
Dar, sigur, lucrurile pot evolua foarte mult. Și ascult și aud multe enormități pronunțate de la această tribună.
Dar aș vrea să fac două remarci aici.
Legat de liberalizarea prețului la gaze. Aș vrea să vă împrospătez eventual memoria sau să vă dau ocazia să aflați că în negocierile pe care le-am purtat cu Banca Mondială, Fondul Monetar, Comisia Eur opeană, am acceptat, am agreat, la un moment dat, ca acel calendar de liberalizare a prețului la gaze să cuprindă o clauză. Și anume, dacă ceea ce noi am negociat este peste prețul pieței, să luăm în considerare prețul pieței.
Adică, stimată domnișoară expertă în energie, și nu numai, probabil�
– așa sunt ei, multivalenți, la USR...
–, România era protejată de orice evoluție nefavorabilă a prețului.
Dar, așa cum știm foarte bine, domnul Cioloș..., „Cumințenia pământului” mai bine zis, s-a grăbit, cu basca în mână, să zică: da, șefu’, așa este, facem cum vreți dumneavoastră, liberalizăm, nu contează ce consecințe vom avea.
Acestea au fost evoluțiile. Sunt opera dumneavoastră, Guvernul tehnocrat de tristă amintire.
În ceea ce privește îngrijorările pe care le avem de, eu știu?, năvălire a gazului rusesc în piața românească, eu spun că ar fi mai bine să fim îngrijorați și să ridicăm și noi niște probleme. Și măcar niște întrebări să punem, să vedem unde este amenințarea.
Amenințarea vine din faptul că încercăm, cu eforturi, să promovăm tot ceea ce înseamnă gaz românesc, investiții, BRUA și așa mai departe, sau vine din construcția unor conducte, să zicem, North Stream, care nu fac altceva decât să aducă gazul rusesc în mijlocul Europei?
Este o dezbatere și o întrebare de pus. Mulțumesc.
## **Doamna Cristina Mădălina Prună:**
Domnule președinte,
Nu mi-ați dat cuvântul la proiectul legislativ anterior, deși era dreptul meu și v-a fost invocat de la această tribună articolul în numele căruia am dreptul să mă exprim, în calitate de ales al poporului român.
Aș dori să..., aș dori să-mi dați drept la replică și să mă exprim vizavi de cele ce au fost spuse pe proiectul anterior.
Și vreau să fie clar acest lucru și să nu-mi închideți microfonul.
Am acest drept, domnule Iordache, sau mă cenzurați?
## **Domnul Florin Iordache:**
Dar văd că... aveți... Vorbiți, doamnă, vă rog. Aveți o...? V-am spus...
În primul rând, aș vrea să vă spun că nu o să mă refer la lucrurile care au fost spuse aici despre mine, pentru că aveți o vârstă, și dumneavoastră, domnule Iancu, și dumneavoastră, domnule Gerea, și știu că este foarte greu să vă schimbați la vârsta aceasta.
Știu că este foarte greu să acceptați că oameni capabili au fost aleși, au fost trimiși de poporul român în Parlamentul României pentru a reprezenta interesele consumatorilor români, și nu pentru a reprezenta interesele unor grupuri. Unor grupuri infracționale care fac legea de un an de zile în acest Parlament.
Iar securitatea energetică a României, pentru că s-a discutat despre acest lucru, înseamnă și interconectare. Nu înseamnă doar niște legi stabilite în spatele unor uși închise care apără niște interese.
Da, acest calendar de liberalizare a dus prețul gazelor la un nivel mai mic decât prețul gazului rusesc. Și știu că e greu să acceptați acest lucru, dar este adevărul. Încă o dată...
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun.
4. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2018...
Îmi pare rău...
Îmi pare rău...
...pentru completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol; PL-x 284/2018.
Comisia pentru industrii și Comisia pentru agricultură propun adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Numai puțin. Eram în procedură de vot, doamnă. 267 de voturi pentru. Unanimitate. Vă rog, vă rog.
Hai să respectăm regulamentul! Eram în procedură de vot.
Aveți o problemă de procedură? Vă rog.
Dacă nu aveți procedură, vă opresc microfonul. Vă rog.
Vă mulțumesc.
...USR a votat pentru acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Și sper să nu ne mai cenzurați în halul acesta, pentru că suntem deputați în...
Citiți regulamentul...
...Parlamentul României...
...doamnă. Mulțumesc.
Am fost aleși de poporul român să venim aici...
Mulțumesc.
## **Doamna Cristina Mădălina Prună:**
...și să-l reprezentăm.
## **Domnul Florin Iordache:**
## Domnul Petru Movilă.
Domnule Iulian Iancu, mai multă înțelepciune. Vă rog, explicarea votului la PL-x 284, da?
Da.
Partidul Mișcarea Populară a votat Ordonanța de urgență pentru completarea art. II din Legea nr. 70/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.
Dacă vă amintiți, această ordonanță vine și prorogă un termen prin care se prelungește folosirea atestatelor de producător și a carnetelor de comercializare.
E de râsul curcilor că venim și dăm ordonanță pentru faptul că niște instituții ale statului român – fie că sunt direcții agricole, fie primării –, care ar trebui să colaboreze, nu reușesc ca în 10 aprilie să elibereze niște documente pentru certificate de producător. Și noi dăm ordonanță de urgență. Este rușinos și jenant.
Eu mă așteptam ca Guvernul să ia măsuri ca aceste lucruri să nu se întâmple, nu să vină cu ordonanță de urgență.
Și, pe viitor, le recomand membrilor Cabinetului Dăncilă: faceți instituțiile să funcționeze, nu dați ordonanță pentru orice lucru care nu funcționează corect.
Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vă mulțumesc. Următorul.
5. Proiectul de lege pentru asigurarea strategiei naționale a României privind menținerea ciclului nuclear integrat, prin asigurarea materiei prime pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcționării unităților de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă; PL-x 318/2018.
Comisia pentru industrii propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Legi organice. Adoptări.
Domnule Popescu, vă rog, explicarea votului.
Partidul Național Liberal a votat pentru aprobarea acestui proiect legislativ.
Cred că era momentul să punem ordine în strategia națională privind energia nucleară, astfel încât să avem un ciclu integrat nuclear.
Și sunt bucuros datorită faptului că... colegii mei din Comisia pentru industrii au fost de acord cu un amendament depus de mine ieri, în care apa grea de la Drobeta Turnu-Severin, din Centrul Național de Management, este inclusă în acest proiect legislativ. Astfel încât nu se va mai
pune vreodată problema ca stocul de apă grea să nu fie folosit pentru reactoarele de la Cernavodă. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Domnul Băișanu, Grupul... Domnule Iancu, marcați... Domnule Băișanu, v-am dat cuvântul, vă rog. Și apoi domnul Iancu. Păi, butonul...
Ca parlamentar ALDE de Suceava, acolo unde industria mineritului încă supraviețuiește, salut această hotărâre pe care ați propus-o și care a fost votată sau va fi votată astăzi.
Este important să dăm o gură de oxigen minerilor din județul Suceava, din zona CNU.
Sprijinim în totalitate.
Și sper ca actualul ministru al energiei, ministrul ALDE, domnul Anton Anton, să ducă până la capăt toate proiectele prin care CNU și mineritul de uraniu să fie salvate. Vă mulțumim.
Vă mulțumesc. Domnul Iancu, Grupul PSD.
## **Domnul Iulian Iancu:**
## Stimați colegi,
Aș vrea să încep prin a vă spune că este foarte greu să-ți stăpânești emoția în anumite momente atunci când vezi că se continuă de la microfon cu seninătate, manipulare și diversiune.
Acest act normativ pe care îl discutăm acum este o inițiativă legislativă a noastră, care a plecat din necesitatea salvării ciclului nuclear, pentru că Guvernul Cioloș, în decembrie, introduce într-un mod absolut abuziv condiția ca unei companii naționale care a fost concepută, realizată pentru a avea un singur beneficiar, respectiv Centrala Nucleară, să i se introducă un concurent, concurent care a intrat într-un preț și într-o politică de _dumping_ , obligând practic scoaterea din piață a Companiei Naționale a Uraniului.
Cum am început noi guvernarea în ianuarie? Cu toți minerii cerându-ne în mod disperat să încercăm să introducem în buget resursa necesară să putem lua la rezervele statului producția lor, pentru că a rămas nevândută.
Cine a dat lovitura de grație Companiei Naționale a Uraniului? Ce companie era în discuție? Cameco. Cine este această companie? Intrați, vă rog, pe internet și o să vedeți că în Statele Unite s-a declanșat un scandal monstru de corupție în care sunt vizați, la nivelul cel mai înalt, funcționari din Statele Unite și Canada, descoperindu-se că în spatele companiei Cameco este și acționariat rusesc. Și, deși Cameco n-avea voie să iasă la export, cu toate acestea, printr-o semnătură dată în mod cu totul și cu totul surprinzător, iese la export și intră pe piața românească și scoate Compania Națională a Uraniului.
Cine este cu rușii?
Și apropo de ruși. Să știți că rezolvăm problema aceasta în mod definitiv și poate că ușor, ușor, începem să înțelegem de ce atunci când luăm explicit apărarea României pe probleme de energie persoana respectivă e transformată în omul rușilor. În momentul de față, domnul președinte Ludovic Orban este acționat în instanță de mine pentru că a făcut afirmația că sunt omul rușilor.
Și pentru că eu îl cred, fiind lider de partid, un om foarte bine informat, îl rog să demonstreze în fața țării cum anume sunt eu omul rușilor.
## **Domnul Florin Iordache:**
Grupul USR, doamna Prună.
Explicarea... Nu e replică, este explicarea votului.
## **Doamna Cristina Mădălina Prună:**
Explicarea votului, stimați colegi, poate mai puneți mâna pe regulament și mai învățați și dumneavoastră care...
cum funcționează Parlamentul României.
Într-adevăr, astăzi am văzut foarte multe emoții în Camera Deputaților. Dar dacă emoțiile sunt în favoarea poporului român atunci nici n-avem de ce să ne scuzăm de la această tribună.
USR s-a abținut la acest proiect legislativ, pentru că am cerut ieri în Comisia pentru industrii și servicii să avem reprezentanți de la Ministerul Energiei, care să vină să ne prezinte un plan de restructurare a Companiei Naționale a Uraniului, să vedem și noi care sunt planurile pe viitor, mai ales în cadrul acestui ciclu integrat.
Acest proiect de lege se numește strategie. Au fost ani în România când am avut un număr de strategii mai mare decât numărul de zile calendaristice.
Deci haideți să nu mai mințim poporul cu încă o nouă strategie, haideți să venim cu soluții reale, haideți să încurajăm economia românească și haideți să nu mai spunem de la această tribună că Soros, că rușii, că, mai știu eu?, Cioloș, că în continuare Guvernul Cioloș este de vină pentru toate problemele României, inclusiv la doi ani după guvernare. Ați avut doi ani de mandat în care nu ați făcut
nimic, v-ați dat legi, ați modificat legile justiției, ați modificat Codul penal, v-ați dat legi în interes propriu, însă economia României, pe aceasta ați ignorat-o în continuare și ați dat legi care să nu fie în interesul național, deși vă dați cu toții mari patrioți, de aici, din Parlamentul României.
## **Domnul Florin Iordache:**
Legi organice. Adoptări.
6. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii
educației naționale nr. 1/2011.
- Comisia pentru învățământ propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
7. Propunerea legislativă pentru completarea unor acte
normative.
- Comisia pentru apărare propune adoptarea propunerii
- legislative.
-
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
8. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a altor acte normative.
- Comisia juridică propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
9. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea
Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Comisia pentru muncă propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
- Proiectul de lege privind...
-
- Explicarea votului, domnul Băișanu. Vă rog.
## **Domnul Ștefan Alexandru Băișanu:**
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Vă mulțumesc din suflet pentru votul pe care l-ați dat astăzi. Este un vot care vine să repare 17 ani în care am acceptat, cu bună știință, ca lenea să fie plătită și cred că trebuie să punem punct.
Pe de altă parte, aș dori, dacă se poate – fac o propunere –, să aducem un preot în sala aceasta, pentru că este prea multă ură și este nevoie de pace, iubire și înțelepciune.
În opinia mea, cred că capacitatea de a dialoga este mai importantă decât ura. Rezultatul acestui dialog este tocmai votul majoritar pe care astăzi l-ați dat în Parlamentul României, în care ALDE a venit cu o propunere, în care PSD a susținut, fără de care nu putea trece acest proiect, în care cei de la PNL au susținut, cei de la UNPR..., UNPR..., PMP – tot un drac!
– , cei de la UDMR și cei de la USR.
De ce am propus această lege? Și argumentez cu două chestiuni: una făcută de un mare fizician al lumii și una de Biblie. Și anume, în primele legi ale mișcării, Newton spunea că: „Orice corp aflat în mișcare tinde să rămână în mișcare, iar orice corp aflat în repaus, tinde să rămână în repaus.”
Este important ca, prin această lege, să-i punem în mișcare pe cei apți de muncă, capabili să muncească, sănătoși, și să-i ducem spre acel pariu cu munca, din care nu vor pierde nici unii, nici alții.
Foarte important este și ceea ce spune Biblia, și anume că „Cei care nu vor munci, vor fi robi și vor plăti bir”.
România n-are nevoie nici de robi, nici de bir, nici de sărăcie, nici de lene, iar motorul care poate schimba toată chestiunea aceasta este munca. Haideți să pariem pe ea! Și ați făcut-o astăzi și vă mulțumesc!
Și eu vă mulțumesc.
Pe de altă parte, un lucru foarte important, vreau să scot în evidență ceea de a făcut doamna ministru Olguța Vasilescu, care vine cu o chestiune foarte serioasă, cu sprijinul acela de 500 de euro pentru fiecare societate care angajează un om, din asistat social, un tânăr sau un șomer.
Toate acestea, și legea de astăzi, și propunerea doamnei Olguța Vasilescu, vin în sprijinirea noțiunii de muncă și în ajutarea și a celor care au nevoie de locuri de muncă, precum și a celor care au nevoie de oameni care să muncească.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Grupul PNL, un singur vorbitor! Domnul Olar. Păi, înțelegeți-vă! S-a înscris domnul Olar înainte. Vă rog.
## **Domnul Corneliu Olar:**
Din timpul alocat, și domnul Dobre! Nu?! Stimați colegi,
Într-adevăr, este o lege, o măsură de dreapta. Dar, așa cum dumneavoastră i-ați acuzat aici, de la tribună, și pe domnul Cioloș, și pe alții, trebuie să spunem cine a dat legea aceasta. Cea mai proastă lege pentru țară, care ne-a adus numai dezavantaje! O reparăm după câțiva ani...
În 1996, când s-a dat legea, să știți că eram primar independent în comuna Horea și știu că s-a făcut la Casa de cultură și a trebuit ca toți primarii să bată din palme ce lege bună a scos PSD – nu vă supărați, erați încă la guvernare, nu plecaserăți! –, la care mă ridic eu în picioare – eram singurul primar independent –, era presă, televiziune și erau așa... toată lumea aplauda și mă ridic eu, un primar în primul mandat, și spun așa: „Domnilor, cred că este cea mai proastă lege pe care a dat-o un partid politic, un partid politic de stânga, o lege populistă, prea populistă!” Ca să treacă atâția ani...
Eu sunt mândru că pot vorbi acum de la tribună! Eu aveam 40 de dosare, să spun așa, la care le dădeam asistență socială, care meritau, într-adevăr.
Nu avem nimic cu cei care merită și care sunt inapți de muncă, dar vedeți dumneavoastră că cei apți de muncă
au plecat din România! Cum îi aducem acum, îi chemăm la muncă?! Este o întrebare.
Și așa că, comparativ, comuna Albac avea 2.400 de locuitori, Horea – 2.400. Comuna Albac avea 450 de dosare – era condusă de PSD! –, comuna Horea avea 40 de dosare! Ia faceți comparație la numărul acela...
Deci n-am împărtășit niciodată să plătesc nemunca! Mulțumesc.
Grupul PMP, domnul Simionca. Vă rog.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul parlamentar al PMP a votat acest proiect de lege. Noi susținem munca. Chiar mai mult decât atât, eu, personal, împreună cu colegii din PMP și cu 100 de alți parlamentari, am făcut un alt proiect legislativ prin care să punem acești asistați social, acești oameni care primesc venitul minim garantat, să-i punem la dispoziția comunității, adică ei să lucreze pentru firme, să poată fi angajați de către firme, de către fermieri și banii cu care ar trebui să fie remunerați să fie plătiți primăriilor, astfel putem să-i folosim să construim grădinițe și școli.
Noi am votat acest proiect legislativ. Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Mai departe.
10. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
Comisia juridică propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
## **Domnul Silviu Vexler:**
Vă mulțumesc frumos tuturor pentru acest vot. Ați făcut astăzi un gest mai important decât vă puteți da seama acum.
Așa cum am menționat azi-dimineață, anul acesta, foarte curând, se împlinesc 80 de ani de la adoptarea legilor rasiale și antievreiești în România.
V-aș reaminti că anul trecut Cimitirul evreiesc din București a fost devastat chiar în ziua în care se aniversa comemorarea victimelor Holocaustului din țara noastră. Cred că este un gest simbolic și un gest frumos faptul că astăzi se adoptă această lege.
România este, poate, una din singurele țări din zonă în care există o conviețuire fără probleme între toate minoritățile și cultele din țară și mai ales una... poate chiar singurul loc în care veți vedea deputatul evreu invitat la Cina de Iftar și deputatul turc invitat, de Hanuka, într-o sinagogă. Nu veți găsi acest lucru în jur!
## **Domnul Varujan Pambuccian**
**:**
Și deputatul armean...
## **Domnul Silviu Vexler:**
Deputatul armean, în obligatoriu trebuie să meargă la Iftar și italianul!
Două gânduri foarte scurte și închei. De la începutul acestui mandat am primit tot felul de mesaje care mi-au fost adresate, ca deputat din partea minorității evreiești. Am fost numit de la Azazel, Dracu pe pământ, Satana, trădător de țară până la, preferata mea, pentru că a fost însoțită și de o imagine foarte sugestivă, „porc evreu numai bun de afumat”. Este o listă lungă, le-am memorat, nu au o valoare sau o relevanță deosebită. De fapt, nu au absolut nicio valoare și o să vă explic foarte scurt de ce.
Cu tot ceea ce s-a întâmplat în trecut, rău sau bun, cu tot ceea ce s-a întâmplat rău ulterior, evreii și comunitățile evreiești din România au fost, sunt și rămân loiali acestei țări.
Restul lucrurilor au _... (Aplauze.)_ , restul tuturor acestor lucruri intră la ceea ce se denumește calitate neglijabilă.
Apreciez sfaturile primite din partea doamnei secretar general pe traseu și în mod special vreau să subliniez modul profesionist și mai mult decât eficient în care am lucrat cu domnul președinte Nicolicea, căruia îi mulțumesc și aici și, evident, colegului meu, domnul deputat Ibram Iusein, care, ca întotdeauna, a fost alături și, nu în ultimul rând, dumneavoastră, domnule președinte, pentru că ați susținut de la început acest proiect.
În numele comunităților evreiești din România, vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc, domnule deputat. Domnul Seidler, Grupul USR.
## **Domnul Cristian Gabriel Seidler:**
Legile rasiale, stimați membri ai Parlamentului României, au fost precedate de o propagandă mizeră, în care se folosea imaginea evreului. Vorbeați despre ură, stimate coleg, și, în același timp, în cealaltă Cameră, în Senat, se striga a ură, se striga a ură, de către un reprezentant al Partidului Social Democrat.
Ipocrizia este la maximum, domnule Șerban Nicolae – despre dânsul este vorba –, în timp ce democrația și respectul sunt la minimum istoric.
## **Domnul Florin Iordache:**
11. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale.
Comisia pentru muncă propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
12. Proiectul de lege privind internshipul. Comisia pentru muncă propune adoptarea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Legi organice. Respingeri.
13. Proiectul de lege pentru modificarea Legii vânătorii și
a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.
- Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu
- propun respingerea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
14. Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (7) al articolului 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Comisia pentru muncă propune respingerea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
15. Propunerea legislativă pentru modificarea și
completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Comisia pentru muncă propune respingerea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
16. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Comisia pentru muncă propune respingerea.
Vot · approved
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Invit membrii Biroului permanent la ședință. Vă mulțumesc.
Încheiem aici ședința noastră de astăzi. Urmează plenul comun.
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#403142„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYEJT|085454]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 104/28.VI.2018 conține 68 de pagini.**
Prețul: 170,00 lei
Potrivit unor date recente, oferite de Raportul Băncii Mondiale pentru Dezvoltare, mai mult de un sfert din copiii din mediul rural abandonează școala înainte să termine clasa a VIII-a. Avem o rată a analfabetismului funcțional de 42%; suntem campioni, așadar, la acest nivel, pe acest capitol, dar, cu toate acestea, educația preuniversitară nu beneficiază de atenția de care are nevoie.
Indiferent care ar fi preocupările PSD–ALDE, ale domnului Dragnea, ale domnului Tăriceanu, trebuie să nu uităm să avem grijă de lucrurile cu adevărat importante: educația copiilor noștri!
Vă mulțumesc.
Deputat, Circumscripția nr. 29 Neamț, Laurențiu Dan Leoreanu.
Situația ANAF este similară cu cea a domeniilor enumerate mai devreme: un aparat subdimensionat, cu multe alte atribuții, cu sisteme informatice ineficiente. Trebuie să pună în aplicare sentințe judecătorești pentru care nu a fost pregătit.
Trebuie să înțelegem că recuperarea prejudiciilor este o parte integrantă a pedepsei.
Statul nu poate lăsa impresia că poți fura milioane de euro, pentru ca mai apoi să petreci un an sau doi la închisoare, pentru ca în cele din urmă să te retragi liniștit la pensie, cu milioanele obținute în mod fraudulos.
Ce lupte vrem să ducem? Cum vrem să modernizăm România? Ducând lupte crâncene împotriva unor abuzuri închipuite sau a unor state paralele inexistente? Sau creând un sistem public care funcționează adecvat și care oferă un exemplu pentru toată societatea?
Răspunsurile la întrebările acestea ne vor spune cum va arăta România peste câțiva ani.
Vă mulțumesc.
Mihai Botez, deputat al USR de Vaslui.
Pescuitul constituie o sursă vitală de subzistență pentru multe dintre comunitățile costiere din Uniunea Europeană și reprezintă un element important al patrimoniului lor cultural. Împreună cu acvacultura, acesta contribuie, de asemenea, la securitatea alimentară și la alimentație.
De la reforma politicii comune în domeniul pescuitului din 2014 s-au înregistrat progrese în ceea ce privește refacerea stocurilor de pește și creșterea rentabilității industriei pescuitului din Uniunea Europeană.
Sper că și România, în următorii ani, va pune accent pe dezvoltarea acvaculturii, prin acordarea de fonduri necesare în acest sens.
Vă mulțumesc.
Ică Florică Calotă, deputat al ALDE.
Mulțumesc.
Și, mai ales, trebuie să punem capăt violenței, hărțuirii și intimidării femeilor acasă, la locul de muncă și în spațiul public.
Este de datoria noastră, dragi colege și dragi colegi, să sprijinim dezvoltarea durabilă a României, prin asigurarea echității și egalității de șanse între toți cetățenii săi.
Vă mulțumesc.
Oana Bîzgan, deputat independent.
Exemplele pot continua. Acestea sunt fapte de necontestat, iar cifrele nu mint.
Cu toate acestea, contestatarii sporesc ca număr și manipulează fără scrupule opinia publică. Ba mai mult, răutățile lor se mută din sfera profesională în cea personală, ceea ce înseamnă că toate barierele bunului-simț au căzut. Și asta din cauza lipsei de viziune pe termen lung a celor care doresc cu orice preț ca România să bată pasul pe loc. În loc să ne vedem de treabă, consumăm timp prețios să contracarăm atacurile celor care doresc distrugerea imaginii țării, atacuri care nu se rezumă doar la nivel profesional, ci le lansează și personal. Subit, un politician aflat la putere trebuie să aibă mare grijă unde pune virgula într-un text sau cum citește un text, în timp ce este bombardat cu zeci de întrebări și distras constant de la ceea ce are de făcut.
Scenarii și dezinformări, că nu sunt bani de pensii sau salarii, naționalizări, mutări sau anulări ale pilonului II de pensii, încălcări ale atribuțiilor în exercitarea funcției – oricare ar fi ea, de la prim-ministru până la simplul funcționar public –, au efecte imediate și devastatoare pentru economia țării. Nu putem privi, aprecia și încuraja direcția bună spre care se îndreaptă lucrurile, fără ca unii să-l bulverseze cu informații negative pe cetățeanul României?
Programul de guvernare al Partidului Social Democrat este clar stabilit. Cu voia sau fără voia unora, el se va aplica, pentru că interesul primordial este cetățeanul, bunăstarea materială și viitorul lui.
Lucrurile merg pe un drum bun, clar...
Un alt exemplu este DN 29D Botoșani–Ștefanești, pentru care nici acum nu a apărut hotărârea Guvernului care să aprobe indicatorii tehnico-economici.
În situații similare se află, din păcate, majoritatea investițiilor promise botoșănenilor în ultimii doi ani.
Din toate aceste considerente, semnalându-vă încă o dată situația alarmantă în care se află județul Botoșani, vă solicit, stimați colegi care reprezentați puterea politică în acest mandat parlamentar, să sprijiniți efectiv proiectele referitoare la dezvoltarea acestei zone, proiecte care nu trebuie să zacă prin fel de fel de sertare, ani în șir, înainte de a se trece efectiv la implementarea lor. Pur și simplu, sutele...
Și, în final, dar nu în ultimul rând, ba poate chiar cel mai important lucru este că nu ne putem pronunța și nu putem vota această Ordonanță nr. 59/2017, deoarece se află pe masa Curții Constituționale.
Vă informez, stimați colegi, că în data de 6 februarie 2018 Tribunalul Suceava dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din OUG nr. 59.
Oare chiar vrem să ne batem joc de tot ce am pretins cândva că respectăm și apărăm?!
Eu, în dubla calitate de parlamentar și militar în retragere, vă solicit, stimați colegi din arcul guvernamental, să vă aplecați urechea la drepturile „Mării Mute”, să călcați în picioare drepturile propriilor pensii sau ale cui vreți dumneavoastră, dar nu ale militarilor. Dacă veți menține art. VII din Ordonanța nr. 59/2017, după ce veți vota, să vă priviți mâinile. Nu vor mai fi niciodată curate! Solicit, așadar, tuturor colegilor...
și să sară până în slava cerului, ci era tocmai colea, adică la vilele de protocol ale „zmeimii”, K1, K2, T14 și altele identice.
Așadar, vorba lui nenea Iancu, „trădare, fie, dar s-o știm și noi!”, că de atâta stat paralel ni s-au strepezit neuronii, iar manipularea face ca prostia să devină contagioasă și cu atât mai periculoasă. Așa că rămâne cum a concluzionat Mihai Eminescu, prin raportare la străbunii noștri, care ne-au creat un stat veritabil, de care să fim mândri, în timp ce unii contemporani l-au inventat propagandistic pe cel paralel.
„Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază...”
Ei credeau și voi credeați în statul vostru... „în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”
Vă mulțumesc pentru atenție. Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.
Fac un apel către reprezentanții liberali să își respecte principiile fondatoare și să dea un semnal în stradă. Așa cum într-o țară mai conservatoare, ca Polonia, primarul din Gdansk este în fruntea _Pride_ -ului, la fel poate să facă și primarul Emil Boc.
Fac un apel și către social-democrați să se revendice din principiile lor progresiste. Dar PSD nu e de stânga.
Un partid atât de axat pe legile justiției, și nu pe justiție socială, nu este un partid de stânga. Așa cum PSD nu apără drepturile sociale, nu apără nici libertățile civile. La nivel european, familia din care face parte PSD își încuraja public membrii și simpatizanții să participe la _Pride_ -uri. În România: tăcere. Cu mici excepții doar, care întăresc regula.
Fac un apel și către reprezentanții noilor partide. Anul trecut, în USR președintele partidului și-a dat demisia aparent pornind de la această temă, unde avea o majoritate împotrivă, care cerea o exprimare univocă de poziționare pe referendum. Dacă a fost chiar așa, și nu o măruntă luptă pentru putere, cum am avertizat, de ce nu a fost conducerea USR în stradă la București _Pride_ ?
În fine, fac un apel către clujeni să iasă în stradă și să trăim bucuria de a ne accepta împreună. Eu voi ieși cu familia.
Cu respect, Adrian Dohotaru, deputat independent de Cluj.
Legea penală nu trebuie să fie un mijloc de persecuție a omului, și cu atât mai puțin a omului nevinovat. Moștenirea comunistă și regimul macovist instaurat în anul 2004 nu au făcut din România un stat mai puțin corupt sau cu risc infracțional redus, ci un stat al abuzurilor, în care unii erau condamnați politic și alții scăpați de politică. Această dublă măsură s-a realizat prin diverse articole și prevederi în legea penală care au permis dubla măsură, multe dintre ele declarate neconstituționale de către CCR.
Partidul Social Democrat doar a pus legislația penală în acord cu hotărârile CEDO, cu deciziile Uniunii Europene și ale CCR, precum și cu directivele și regulamentele europene.
Nu ne mai dorim amenzi la CEDO, nu ne mai dorim achitări după 180 de zile de arestare preventivă, nu ne mai dorim politicieni PDL-PNL scăpați de închisoare doar pentru că sunt protejații lui Traian Băsescu și ai vechii sale camarile.
PSD nu dorește nici să apere penalii, nici să-i scoată din închisoare. Poate asta este ceea ce...
Subdimensionarea rețelei de transport și inadecvarea ei la noile realități, astfel încât să țină pasul cu dinamica fluxurilor de transport, reprezintă un atentat la siguranța traficului. Faptul că autoritățile române rămân impasibile în fața acestor realități ne demonstrează că agenda lor de lucru nu este sincronizată cu așteptările României reale.
Constat că pe hârtie se fac planuri cincinale, în care se planifică realizarea a sute de kilometri de drumuri modernizate, și de fiecare dată aceste planuri sunt infirmate de realitatea din teren, ceea ce demonstrează slaba capacitate administrativă a instituțiilor responsabile, în speță Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi și Investiții, de a executa proiectele majore de infrastructură.
Declarativ, nu am auzit niciun coleg parlamentar să spună că nu-și dorește aceste lucruri. Însă, din păcate, de la vorbă până la faptă este cale lungă. O cale lungă de aproape 30 de ani.
Îmi exprim speranța, aici, în Parlamentul României, că nu va dura încă 30 de ani și că nu vom vorbi și peste 30 de ani de aceleași lucruri, fără să facem, în schimb, nimic. Ar fi trist și vom plăti în fiecare zi pentru asta! Cu conștiința noastră și cu viitorul copiilor noștri!
Lavinia Cosma, deputat al USR de Mureș. Mulțumesc.
După ziua de ieri, nu pot decât să sper că plenul Camerei Deputaților va fi mult mai lucid decât a fost ieri Comisia pentru învățământ și va respinge acest mizerabil proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Deputat al PMP, Robert Nicolae Turcescu, Circumscripția nr. 14 Constanța.
și a demnității, nu una a fricii și a dezbinării! Vă mulțumesc.
Deputat Georgeta Carmen Holban.
Eu aș propune, așa, câteva măsuri.
În primul rând, România, care a și asigurat securitatea cibernetică a Ucrainei, care a semnat un tratat al Ucrainei foarte binevoitor pentru statul vecin, în 1997, ar trebui să renunțe la orice formă de susținere a parcursului european al acestui stat, până când aceste măsuri de represiune la adresa comunității românești nu sunt oprite.
România nu are nicio obligație să susțină Ucraina pe drumul integrării europene atât timp cât Ucraina nu învață să trăiască civilizat și se comportă într-un tip sovietic, într-un model brutal, specific Asiei, și nu Europei. Și, îmi pare rău că trebuie să spun, eu cred că și acel tratat semnat în 1997, pe care mulți români îl consideră o rușine istorică, ar trebui rediscutat în aceste momente, când Ucraina îl încalcă, iar nu România, care respectă deplin drepturile minorității...
Țara noastră putea, cumva, lua locul Poloniei în Europa de Est, dar PSD a stricat totul, pe de o parte, prin asaltul asupra statului de drept și a independenței justiției și, pe de altă parte, prin măsurile populiste și nesustenabile, care, iată, ne îndepărtează de zona euro. La fel, măsurile de atac asupra justiției și de subjugare a acesteia ne îndepărtează de obiectivul fundamental de aderare la spațiul Schengen.
Mai mult decât atât, am devenit impredictibili chiar și în politica externă, predictibilitatea fiind una dintre puținele caracteristici pozitive ale politicii externe românești, de-a lungul anilor.
Am ajuns ca după ce...
Vă mulțumesc.
Statul, pentru prima dată, își face datoria în această zonă în care nu recunoaștem că avem o problemă și este bine să o spunem de aici, de la tribuna Parlamentului, că am dat o lege bună, o lege așteptată, o lege care îi va ajuta pe toți cei care au suferit în tăcere abuz fizic, emoțional, psihologic și sunt femei, și sunt, poate, și bărbați, și sunt persoane din toate categoriile socioprofesionale și este important să spunem că prin legea aceasta îi vom ajuta.
La Brașov am organizat în noiembrie 2017 o conferință pe această temă și mă bucur, ca deputat, că astăzi pot să le spun că Parlamentul României, Guvernul au inițiat această legislație, PSD a susținut proiectul și le dăm soluția legislativă cerută.
Mă întreb ce vor face acești tineri odată deveniți studenți, cum se vor integra. Vor avea oare o sesiune specială, vor avea locuri de muncă speciale?
Facultatea nu este obligatorie și acolo ar trebui să ajungă cei mai merituoși absolvenți, cei care doresc să se perfecționeze într-un anumit domeniu. Este evident că și această măsură este luată pentru a avantaja unitățile de învățământ superior, prin mărirea numărului de locuri. În loc să urmărească cererea de pe piața muncii și să adapteze tot sistemul de învățământ la acest lucru, în loc să pună accent pe consilierea în carieră...
Soluțiile sunt știute de autorități și să știți că sunt facile și există chiar și finanțare, dar se tergiversează politic și birocratic implementarea lor, iar cu fiecare zi pierdută sunt tot mai convins că Iașiul este pedepsit și ținut intenționat într-o zonă gri, bolnăvicioasă din punct de vedere administrativ! Alocarea fondurilor pentru finalizarea lucrărilor la șoseaua de centură a Iașiului are același efect precum un transplant pulmonar. Imaginați-vă că acum efectiv suntem sufocați și abia respirăm din cauza prafului, a șantierelor, a noxelor, a traficului transfrontalier din și spre vămile cu Republica Moldova și Ucraina! Toate acestea ar dispărea dacă Iașiul ar primi un plămân nou, funcțional, care să asigure un trai sănătos ieșenilor, un balon cu oxigen.
Sunt ieșean, deputat și vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și vă spun că nu mă voi opri până când acest deziderat nu va fi îndeplinit! Am umblat în ultimii ani pe la porțile ministerelor, fie că vorbim despre Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale sau despre Guvern, și, dacă este nevoie, mă vor ști de la paznic până la secretare și directori și toți miniștrii care se vor perinda, căci și asta este o mare problemă: o instabilitate incredibilă, pentru că miniștrii sunt devorați periodic și toate acordurile și discuțiile se resetează!
Am observat că mulți colegi din Partidul Național Liberal și din opoziție s-au alăturat demersurilor mele de urgentare a lucrărilor la centura Iașiului, dar m-aș bucura să găsesc deschidere și măcar în al douăsprezece-lea ceas reprezentanții Partidului Social Democrat să fie lăsați să își facă datoria față de ieșeni!
Este trist și frustrant să fii parlamentar de Iași și partidul să te țină ca pe o unealtă și să nu îți permită să susții proiecte locale, vitale pentru dezvoltarea și însănătoșirea orașului, județului pe care îl reprezinți!
Noua abordare legislativă este centrată pe victimă și pe dezvoltarea unor măsuri de prevenire a faptelor de violență domestică: consiliere psihologică în cazurile de divorț cu antecedente de violență domestică, monitorizarea ordinelor de protecție, măsuri de prevenire a încălcării acestora. De asemenea, în aceeași măsură, noua lege va stipula intervențiile în regim de urgență în caz de necesitate, respectiv prin introducerea ordinului de protecție provizoriu în situații de risc imediat.
De asemenea, potrivit noii legi, autoritățile locale sunt obligate să dețină și să mențină baze de date cu informații despre servicii, centre sau alte forme de sprijin pentru victimele violenței domestice. În plus, se reglementează obligația autorităților centrale de a elabora și a difuza materiale documentare privind prevenirea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
Un fapt extrem de important este că, pentru prima dată în țara noastră, vor fi incluse în materialul didactic probleme cum ar fi: egalitatea între femei și bărbați, rolurile de gen nestereotipe, respectul reciproc, rezolvarea nonviolentă a conflictelor în relațiile interpersonale, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculumul formal și la toate nivelurile de educație.
Din păcate, au fost extrem de multe cazuri fatale, cu consecințe dramatice pentru copiii rămași orfani în urma acestor orori, iar noile reglementări vor avea drept efect imediat reducerea numărului victimelor, pe de o parte, și pedepsirea exemplară și imediată a autorilor, pe de altă parte.
Îmi exprim încrederea că, în urma promulgării acestei legi, România va cunoaște o diminuare semnificativă a fenomenului violenței domestice în România. Le transmit româncelor să fie curajoase și să apeleze de îndată la autoritățile abilitate, atunci când sunt supuse oricărei forme de violență, deoarece astfel vor putea fi cu adevărat protejate și salvate de la evenimente care pot avea consecințe tragice!
Administrația locală trebuie să demareze investiții rapide pentru tehnologizarea sistemului de curățare a străzilor și realizarea unor servicii de salubritate pe baze moderne.
Totodată, Guvernul central trebuie să demareze de urgență investițiile pentru finalizarea proiectului șoselei de centură a municipiului Iași.
Iată cum, doar pentru a îndeplini porunca lui Dragnea, parlamentarii majorității au ignorat prevederile constituționale care atestă că înființarea unei societăți pe acțiuni reprezintă o activitate care trebuia realizată printr-o reglementare secundară, și nu printr-un act care are forța legii, emis de Parlament. Au reglementat, astfel, într-un domeniu care, de fapt, este de competența autorităților administrației publice centrale sau locale, nicidecum a Parlamentului. O astfel de lege este, așadar, neconstituțională, fiind viciată în ansamblul său!
Consider ca fiind neoportună înființarea acestui fond de investiții, mai ales că experiența de până acum ne-a demonstrat deja că managementul politic din cadrul companiilor de stat nu a avut randamentul scontat, ci doar le-a căpușat, pentru a satisface clientela de partid. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții reprezintă, de fapt, un nou tun marca PSDragnea, care urmărește doar impunerea unei viziuni arbitrare și discreționare în managementul acestor companii.
În acest sens, declarația politică de astăzi abordează efectele acestui fenomen, care este resimțit intens în aglomerările urbane, și subliniază urgența unui cumul de soluții.
Traficul îngreunat este primul efect vizibil și din ce în ce mai dificil de gestionat. Capitala României se află pe primele poziții la nivelul Uniunii Europene cu privire la traficul dificil, iar în Iași situația este asemănătoare, întrucât la orele de vârf există aceeași problemă, cu toate că au fost implementate sisteme inteligente de semaforizare.
Poluarea reprezintă un alt efect negativ în contextul dezvoltării orașelor și al creșterii numărului de autovehicule. Se constată o valoare ridicată a indicatorilor de poluare în orașe precum București, Iași, Cluj, Brașov, iar acest lucru are efecte imediate în privința sănătății cetățenilor. Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, afirma faptul că, după unele estimări, 23.000 de decese au loc anual în România din cauza poluării aerului cu anumite particule nocive.
Evident, o provocare este legată de dezvoltarea durabilă a orașului, de asigurarea unui echilibru între confort și câștig economic, condiții moderne, modernitate și sănătate, decongestionarea rețelelor aglomerate, eliminarea poluării. Dincolo de dezvoltarea arhitecturală și frumusețea acestor orașe, regăsim încă suficiente contraste care nu ne aproprie de ceea ce numim _smart city_ sau oraș modern european.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere este un demers logic și normal pentru calitatea unei societăți moderne. Cu toate acestea, se pare că România nu poate să treacă, în fapt, la implementarea unor demersuri clare și punerea în practică a masterplanurilor asumate. Ziua în care se va circula pe șoseaua de centură a orașului Iași pare să fie încă departe, deși atât factorii de decizie, cât și ieșenii în general doresc soluționarea acestei probleme în cel mai scurt timp. Iașiul este un oraș universitar aglomerat, precum și un oraș de frontieră, iar prezența autovehiculelor grele spre și dinspre Vama Sculeni reprezintă un alt element care contribuie la aglomerarea și la poluarea masivă. Trebuie precizat faptul că orașele din România au la bază o infrastructură rutieră adecvată doar pentru un număr redus de autovehicule, un sistem corelat cu situația și cu datele din perioada comunistă, în timp ce progresul tehnologic, evoluția societății au generat alte contexte și alte dezvoltări urbane.
Decongestionarea traficului în zonele aglomerate prin oferirea variantelor ocolitoare și crearea unui sistem rutier inteligent pentru orele de vârf este o soluție reală, aplicată cu succes la nivelul marilor orașe europene. Primăria Municipiului Iași a interzis accesul vehiculelor grele în centrul orașului, măsuri benefice, dar nu suficiente. Implementarea sistemului de management al traficului în municipiul Iași este depășită și nu reprezintă o măsură suficientă pentru un oraș în plină dezvoltare, iar această situație se regăsește la nivelul tuturor marilor orașe din România. Există însă și exemple de bune practici: implementarea vignetelor verzi, care nu permit autovehiculelor circulația în centrul orașelor.
Prezența parcărilor în punctele-cheie ale orașului. Un număr mare de mașini, retrocedarea unor terenuri care ar fi putut susține crearea de parcări, lipsa unor investiții consistente în amenajarea unor noi locuri de parcare de reședință în orașele mari au făcut ca procesul găsirii unui loc de parcare să devină o adevărată aventură. Prezența
acestora este necesară și urgentă. Primăriile trebuie să prioritizeze realizarea unor spații destinate parcărilor cu sau fără taxă, iar efortul financiar trebuie susținut prin proiecte europene, în colaborare cu ministerele de resort și consiliile județene. Evident, de multe ori ne confruntăm cu lipsa spațiilor pentru realizarea acestor parcări, dar observăm în țările europene module de tip _„smart parking”_ , pentru a rezolva problema locurilor de parcare de lângă blocuri sau parcările subterane/supraterane, evident, cu toate costurile aferente unor asemenea demersuri.
O altă soluție este reprezentată de încurajarea folosirii transportului public în comun și utilizarea mijloacelor de transport ecologice, precum bicicletele, transportul electric etc. Prezența campaniilor de informare în România este din ce în ce mai vizibilă, dar efectele nu sunt încă cele dorite. Mai mult decât atât, amenajarea pistelor pentru biciclete trebuie să fie luată în calcul la modul cel mai serios, dacă dorim ca bicicleta să devină cu adevărat un mijloc de transport cotidian, mai ales pentru elevi, studenți sau tineri, așa cum se întâmplă în Finlanda, Olanda sau chiar în Germania, acolo unde curțile liceelor și campusurile universitare au amenajate locuri de parcare pentru sute de biciclete.
Amenajarea spațiilor verzi și a parcurilor/grădinilor orășenești în concordanță cu manualele de bune practici urbane, organizarea periodică a unor campanii de ecologizare în colaborare cu ONG-uri de profil sau asociații, precum și educarea tinerei generații în spiritul conservării naturii, al respectului pentru mediu, al susținerii unei dezvoltări durabile sunt doar câteva aspecte simple, mai puțin costisitoare, care ar trebui să ne preocupe, corelate cu tema în discuție, pentru că vizează probleme de mediu, calitatea vieții și educația în spiritul acestor principii și valori importante și actuale.
Fred Kent, specialist american în dezvoltarea urbană a spațiilor publice – străzi, parcuri, piețe publice –, afirma că: „Dacă planifici orașele pentru mașini și trafic, vei obține mașini și trafic. Dacă le planifici pentru oameni și locuri, vei obține oameni și locuri.” Orașele mari din România, inclusiv municipiul Iași, se confruntă cu probleme de mediu, iar în calitate de parlamentar al ieșenilor este de datoria mea să semnalez aceste aspecte și să provocăm autoritățile și guvernanții la găsirea unor soluții pentru rezolvarea lor, fără amânări, explicații și finanțări sumare.
Este evident că, la ora actuală, niciunul dintre orașele noastre nu reușește să îndeplinească simultan toate aceste criterii de _smart city:_ energie inteligentă, clădiri inteligente, tehnologie inteligentă, infrastructură inteligentă, administrație inteligentă.
De aceea, această declarație politică nu are rolul de a oferi soluții imediate și miraculoase, ci constituie un semnal de alarmă, o definire a problemei, o atenționare pentru viitor și argumente pentru proiecte comune spre care Guvernul trebuie să se aplece cu mai multă responsabilitate.
Un prim pas înseamnă, în primul rând, educarea permanentă a locuitorilor marilor aglomerări urbane în spiritul conceptului _smart city_ , iar soluțiile posibile pot prelua parțial și etapizat modelele europene, dar și o finanțare adecvată și o preocupare evidentă a Guvernului, mai ales în sens integrator, transministerial – mediu, administrație și dezvoltare regională, transporturi, educație; fiecare domeniu are un rol, un sens, o responsabilitate în rezolvarea unei teme de actualitate, un subiect complex, grav, dificil.
Oare promovarea acestei căi de atac nu a avut ca scop final doar întârzierea procesului legislativ, în contextul în care de această modificare legislativă ar fi beneficiat poporul român, care s-a exprimat deja pentru revizuirea Constituției în ceea ce privește redefinirea noțiunii de familie?
Și, nu în ultimul rând, CCR a respins și sesizarea opoziției cu privire la modificarea Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, afirmându-se în sesizarea Domniilor Lor că soluțiile legislative ale puterii sunt de o calitate foarte scăzută, neclare și impredictibile, ceea ce înseamnă, _per a contrario_ : după Hotărârea Curții, soluțiile legislative nu numai ca sunt de calitate, dar sunt și în acord cu Constituția țării.
Înțelegem că scopul opoziției și al Palatului Cotroceni este blocarea sau măcar întârzierea procesului legislativ și prin aceasta supraaglomerarea Curții Constituționale cu fel de fel de cauze care conțin excepții de neconstituționalitate închipuite.
Însă, atunci când Curtea se pronunță asupra unei excepții, haideți să și respectăm decizia garantului respectării Constituției! Nu putem, domnilor din PNL și USR și domnule președinte, să fim clienți fideli ai Curții doar la depunerea sesizărilor și apoi să solicităm timpi de gândire pentru aplicarea deciziilor acesteia.
Iar, în contextul în care plenul Curții a hotărât, în unanimitate, sesizarea Comisiei de la Veneția pentru presiuni care sunt exercitate asupra judecătorilor ei, este mai clar ca lumina zilei că timpii de gândire solicitați și sesizările inadmisibile pe care le promovați nu constituie altceva, domnule președinte Iohannis și domnule președinte al PNL, decât un abuz de drept, care confirmă faptul ca nu ați renunțat la vechile metehne cotroceniste din deceniul 2005–2014.
Adoptarea acestui proiect legislativ în plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, reprezintă șansa realizării centurii-sud a municipiului Timișoara, responsabilitatea realizării acestui obiectiv revenind în acest sens direct în sarcina administrației publice locale din județul Timiș. Astfel, administrația publică locală din Timiș are posibilitatea legală de a prelua în administrare centura-sud a municipiului Timișoara, varianta de ocolire, asigurându-se cadrul legal pentru implicarea acestora în soluționarea optimă, în interesul cetățenilor, a problemelor legate de infrastructura rutieră a municipiului Timișoara.
Având în vedere situația dezastruoasă în care se află infrastructura rutieră din județul Timiș, trag un semnal de alarmă și îi invit la unitate pe toți parlamentarii din județul Timiș, indiferent de culoarea politică, solicitându-le să militeze și să susțină acest demers legislativ. Județul Timiș și municipiul Timișoara merită soluții la înălțimea potențialului lor!
Domnule Dragnea, după mizeriile proferate la adresa Simonei Halep, nu veți câștiga mai multe voturi, ci le veți pierde și pe cele pe care le mai aveați. Vă solicit să nu vă mai agățați de gloria și de munca onestă a unor români și de a pune amprentele murdare ale PSD peste aceștia! Încercați să compromiteți tot ceea ce mai este frumos și curat în România. Opriți-vă, căci, așa cum vă știu, mâine sau poimâine o să aflăm că și Avram Iancu a fost membru al PSD.
Guvernarea PSD–ALDE dovedește astfel un interes major pentru acest domeniu de activitate și va rămâne în permanență atentă la problemele cu care se confruntă asistența socială în România.
Comisia Europeană, prognoză: „România creștere economică robustă: 4,5%!”, mențiune specială pentru creșterea investițiilor la 7% și rată de creștere a PIB potențial de 4,8%, mult peste celelalte țări din UE: Cehia – 3,1%, Polonia – 3,6%, Ungaria – 3,2%, Franța – 1,2%, Austria – 2%, Germania – 1,9%.
România confirmă deci perspectivele de creștere anticipate, mult peste media europeană de 1,7%. Această evoluție începe să reducă decalajele dintre veniturile românilor și cele din Uniunea Europeană. Deja puterea de cumpărare a românilor a ajuns la 62% și a depășit pentru prima dată nivelul de 60%, comparativ cu media din UE.
În contextul evoluției proiecțiilor de creștere economică ale BM, FMI și CE, românii vor ajunge în 2020 la o putere de cumpărare de aproape 70% din media puterii de cumpărare din UE. Astfel se îndeplinește consistent obiectivul strategic al PSD, acela de a avea „mai mulți români în clasa de mijloc”.
La fel de importantă este și definirea violenței sociale ca fiind „impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni” pentru că este cunoscut faptul că o metodă a agresorilor este să izoleze femeia de familia ei, de sistemul ei de sprijin, pentru a o ține ostatică într-o perpetuă stare de tensiune și violență. Legea definește și violența spirituală ca fiind acea manifestare care diminuează sau ridiculizează aspirațiile membrilor familiei. Adică partenerul nu are dreptul să râdă de sau să minimizeze dorințele femeii de a-și întemeia o carieră, de a-și urma sau continua studiile și de a-și căuta fericirea în viață. Cu alte cuvinte, nimeni nu mai poate să râdă de ceea ce un membru al familiei consideră că este important pentru el sau pentru ea.
Mai trebuie subliniat, cât de des posibil, că așa-zisa onoare nu poate fi considerată drept justificare pentru orice fel de acte de violență împotriva femeilor sau bărbaților. Este o prevedere care permite României să intre în lumea modernă, civilizată, progresistă în ceea ce privește protecția cetățenilor ei.
Această lege esențială pentru femeile din România redefinește conceptele de violență domestică, violență împotriva femeilor, reglementează obligația autorităților locale
de a menține baze de date cu informații despre servicii, centre sau alte forme de sprijin pentru victimele violenței domestice, includerea în materialul didactic din sistemul de educație a unor probleme precum egalitatea între femei și bărbați, rolurile de gen și respectul reciproc. Toate acestea sunt de natură să ducă la creșterea calității conviețuirii în România.
În ceea ce privește ordinul de protecție, legea votată de plenul Camerei Deputaților reglementează ordinul de protecție provizoriu ca fiind o formă specifică de protecție a victimelor unor fapte grave de violență domestică și impune măsuri de monitorizare a respectării ordinului de protecție care pot fi dispuse de organele de poliție, precum și reglementarea unui sistem electronic de supraveghere care să permită verificarea respectării agresorului în cazul ordinului de protecție provizoriu și a ordinului de protecție. Cu alte cuvinte, toate aceste prevederi fac ca ordinul de protecție să fie un instrument real și eficient pentru siguranța femeilor din România.
Este unul dintre cei mai fermi pași pentru transformarea și modernizarea României și pentru asigurarea unui climat familial demn și sigur pentru femeile din această țară și sunt mândră că un guvern social democrat a inițiat această lege.
În urma prezentării acestor aspecte, apreciez că se impun o serie de modificări în acest domeniu. Astfel, este nevoie de revizuirea metodologiei de normare a activității profesorului de sprijin și a consilierului școlar, precum și a responsabilităților și atribuțiilor acestora, în acord cu nevoile reale de sprijin ale copiilor cu dizabilități și CES din școlile de masă.
În același timp se impune o corelare a criteriilor de definire și colectare a informațiilor între instituțiile care culeg date privind copiii cu dizabilități și CES, prin dezvoltarea unui sistem coerent, unitar, standardizat, informatizat, de monitorizare a acestei categorii, în special pentru identificarea situațiilor de încălcare a dreptului copiilor cu dizabilități și CES de acces în învățământul de masă și prevenirea abandonului prin introducerea unui sistem de supraveghere și avertizare timpurie asupra acestui risc.
Totodată, ar fi nevoie de introducerea în formarea inițială a tuturor cadrelor didactice a unor discipline, domenii de pregătire teoretică și practică obligatorie, cu relevanță pentru educația incluzivă. Dezvoltarea unor programe de formare continuă la nivel național, care să promoveze principiile educației incluzive și modele de bune practici în activitatea didactică cu copiii cu dizabilități și CES, ar fi un alt aspect important care trebuie avut în vedere.
În opinia mea, se impune redefinirea rolului școlilor speciale, ca centre de resurse pentru școlarizarea copiilor cu dizabilități și CES în școlile de masă, prin dezvoltarea serviciilor de orientare și consiliere personalizate pentru stimularea continuării studiilor postobligatorii pentru acești copii.
Consider că este nevoie și de elaborarea și promovarea de auxiliare didactice – ghiduri, fișe de lucru, materiale didactice etc. – destinate activității cu diferite categorii de copii cu dizabilități și CES. Promovarea unor modalități și practici flexibile de evaluare a rezultatelor școlare ale copiilor cu dizabilități și CES din școlile de masă ar conduce la raportarea progresului individual și la evitarea situațiilor de repetenție. Simplificarea metodologiilor care reglementează participarea copiilor cu dizabilități și CES la evaluările și examenele naționale va facilita și va crește ponderea de înscriere și participare, în condiții favorabile.
Cred că se impune în același timp și instituirea unor proceduri de responsabilizare a părinților în a iniția procedurile de certificare a dizabilității propriilor copii, în situația în care cadrele didactice și alți actori școlari consideră necesar acest lucru. În acest sens, consider că este nevoie de elaborarea unei platforme electronice, sub coordonarea Ministerului Educației Naționale, care să faciliteze realizarea unor comunități de practici pentru susținerea integrării în învățământul de masă a copiilor cu dizabilități și CES, odată cu dezvoltarea de materiale de informare și programe de formare destinate părinților, în vederea pregătirii acestora pentru cunoașterea specificului dezvoltării propriului copil și pentru oferirea de sprijin adecvat.
Mă declar convins că procesul de modernizare a agriculturii românești, demarat de PSD și susținut prin noi măsuri de optimizare a acestui domeniu, va avea consecință principală transformarea din nou a României în grânarul Europei.
În contextul constituțional românesc, care valorifică fără limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate pe care o au partidul sau alegătorii nemulțumiți de activitatea unui parlamentar este să nu îl mai realeagă. Teoria mandatului reprezentativ pare greu conciliabilă cu principiul pluralismului politic, precum și cu ideea constituirii grupurilor parlamentare.
Îmi exprim încrederea că, la o viitoare revizuire a Legii fundamentale, vom identifica soluțiile adecvate, astfel încât acest fenomen să înceteze, iar românii să își poată recăpăta încrederea în democrația parlamentară autohtonă, legitimată de votul acordat de fiecare cetățean cu drept de vot!
În opinia mea, profesorii români au nevoie de mai multă susținere pentru a putea evalua corect performanțele elevilor și pentru a oferi _feedback_ -ul și sprijinul de care au nevoie aceștia. În plus, este nevoie de un cadru care să le permită să își exercite propriul raționament.
De aceea va fi important să se actualizeze formarea teoretică și practică a noilor cadre didactice în domeniul evaluării elevilor și să se asigure o dezvoltare profesională care să vizeze prioritar îmbunătățirea practicii de evaluare, mai ales prin metode formative. Revizuirea evaluărilor naționale, care să permită redactarea unor teste ghidate de profesori, cu sprijinul autorităților centrale, va contribui la dezvoltarea progresivă a competențelor de evaluare ale cadrelor didactice.
Studiile OCDE și UNICEF arată că în România cadrele didactice sunt supuse unui număr mare de evaluări pe parcursul carierei lor. Totuși cred că prin adoptarea unui program de furnizare de informații școlilor referitoare la profilul lor statistic și rezultatele învățării elevilor, pentru a-și putea analiza propriile date și a înțelege modul în care mediul lor școlar influențează rezultatele învățării în comparație cu alte unități de învățământ, sistemul ar putea fi mai eficient în ceea ce privește identificarea candidaților competenți, recunoașterea și aprecierea competențelor esențiale în practica pedagogică sau acordarea de sprijin profesorilor, pentru a putea progresa și a se dezvolta.
Fundamentarea evaluării personalului didactic prin introducerea de standarde profesionale comune va permite evaluarea profesorilor în baza competențelor necesare unei activități didactice eficiente. Apelând mai des la directori și profesori experimentați în rolul de evaluatori și creând un cadru mai generos pentru observații, _feedback_ și discuții la clasă, evaluările vor putea viza efectiv practica pedagogică și vor oferi cadrelor didactice sfaturi utile pentru a evolua.
Consolidarea instrumentelor de monitorizare a rezultatelor învățării și a echității, printr-o evaluare standardizată și colectarea mai multor informații contextuale referitoare la elevi și mediul lor educațional, va permite urmărirea cu mai mare acuratețe a progreselor înregistrate de România în raport cu provocările naționale și elaborarea unor politici mai informate.
Nu în ultimul rând, este crucial ca țara noastră să investească în capacitatea sa analitică, pentru a putea folosi informațiile adunate, să înțeleagă unde și cum se pot face îmbunătățiri în sprijinul reformei de la nivelul sistemului de educație.
Paradoxal, citim informații despre cum părinții și fiii nu numai că nu se tolerează, ci, dimpotrivă, se maltratează, mergând până la a se ucide unii pe alții. Maltratați sunt și copiii, bătrânii și toți cei lipsiți de apărare, de putere. Vecinii se urăsc, se bat, se ucid. Politicienii se sfâșie între ei.
Este momentul ca în jurul nostru să creăm o atmosferă respirabilă, astfel încât fiecare individ să se simtă bine, dar mai ales să se simtă sigur, să aibă un comportament tolerant, civilizat și amabil și să dispară din noi comportamentul uman agresiv și netolerant.
Toleranța, care are niște limite, este o condiție pentru coexistența pașnică, pentru înțelegere, bună stare și trebuie să fie reciprocă, liber consimțită și creatoare.
În concluzie, vom reuși oare să așezăm toleranța dintre noi pe principii corecte, creștinești sau vom continua politica minciunii, a diversiunii și a învrăjbirii?
Vom putea rezolva pozitiv această dilemă?
Și în România există zone cu un risc crescut de accentuare a fenomenului deșertificării. Trebuie să acționăm printr-un management eficient în aceste zone aride ale țării noastre, în vederea menținerii echilibrului ecologic și a reducerii activităților care au ca efect accelerarea procesului de deșertificare.
Una dintre măsurile necesare este cu siguranță refacerea resurselor forestiere ale României. O preocupare serioasă în acest sens va avea cu siguranță efecte durabile. Să nu uităm că România, prin actuala coaliție, promovează o politică de regenerare a resurselor naturale, un proiect demn de amintit fiind „Luna plantării arborilor”, care reprezintă o măsură cu efecte pozitive în dezvoltarea unei politici de combatere a deșertificării și de prevenire a schimbărilor climatice și a dezechilibrelor ecologice.
Tinerii români care învață și se formează în marile centre universitare ale lumii trebuie să se întoarcă acasă, să deschidă afaceri, să conducă companii, să preia conducerea instituțiilor publice!
De aceea, în calitate de deputat în Parlamentului României, voi depune toate eforturile necesare pentru susținerea acestor măsuri, care vor conduce implicit și la dezvoltarea principiilor unei societăți echilibrate, în care fiecare tânăr să își poate exprima liber opinia, oferindu-i-se șansa de a contribui în mod activ și continuu la bunul mers al comunității.
În acest moment legea se află la promulgare și îi cer pe această cale domnului președinte Iohannis să promulge cât mai repede legea, pentru ca economia românească să devină din ce în ce mai competitivă.
Prin urmare vedem cum, încă o dată, Guvernul PSD–ALDE a venit cu măsuri concrete pentru a opri exodul tinerilor din țară și pentru a le oferi șansa însușirii sau dezvoltării unei profesii. Acest program este unul bine-venit pentru cei care ar putea fi eligibili în obținerea unui astfel de sprijin.
Activitatea judiciară pe care un procuror o desfășoară concret, într-o anumită cauză penală, nu are legătură cu autoritatea ministrului justiției, acestea fiind două probleme distincte.
Prin urmare Curtea subliniază că actele procurorului în situații individuale/concrete ale activității sale judiciare nu sunt supuse niciunui control al ministrului justiției, ci procurorului ierarhic superior sau instanței judecătorești
competente, după caz, tocmai pentru că autoritatea ministrului nu vizează și se delimitează de această ipoteză.
Manipularea 4. Doar în România se întâmplă astfel de lucruri groaznice.
Motivarea CCR: o situație similară se regăsește și în Franța, unde magistrații din cadrul parchetului sunt plasați sub îndrumarea și controlul șefilor ierarhici și sub autoritatea ministrului justiției.
În Germania ministrul federal de justiție deține dreptul de a-l superviza și a-l îndruma pe procurorul general federal, precum și pe procurorii federali, iar membrii Parchetului trebuie să se conformeze îndrumărilor oficiale.
Manipularea 5. Curtea Constituțională adaugă noi prevederi Constituției.
Motivarea CCR: Constituția a fost revizuită o singură dată, însă în textul analizat, cel referitor la funcționarea procurorilor sub autoritatea ministrului justiției, CCR trebuie să identifice voința constituantului originar, împreună cu motivațiile care au stat la baza acesteia, apelând, astfel, la metoda istorică de interpretare.
În sensul celor prezentate, este de observat că în proiectul de Constituție statutul procurorilor era reglementat după cum urmează: „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea administrativă a ministrului justiției.” Comisia de redactare a proiectului Constituției României a admis un amendament la acest text și a eliminat termenul „administrativ”, cu următoarea motivare: „Pentru a se asigura răspunderea ministrului justiției cu privire la întreaga activitate a Ministerului Public, este necesar ca autoritatea sa să nu fie limitată la aspectul pur administrativ. Altminteri, reducându-se această autoritate exclusiv la aspectele sale administrative, implicit se micșorează răspunderea ministrului față de Parlament și Guvern pentru activitatea procurorilor.” Manipularea 6. Ministrul justiției îi va putea revoca pe procurorii-șefi după bunul plac.
Motivarea CCR: autoritatea ministrului justiției poate fi supusă, sub aspectul revocării procurorilor din funcții de conducere, unor condiții legale, pentru ca ea în sine să nu se manifeste în mod nemărginit, arbitrar, exclusiv la libera sa apreciere. În motivarea deciziei CCR sunt citate cele trei puncte ale art. 51 din Legea nr. 303/2004, care pot constitui motive de revocare a procurorilor-șefi.
Prin urmare ministrul justiției poate propune numai în aceste trei ipoteze revocarea din funcția de conducere a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, a primadjunctului și adjunctului acestuia, a procurorului general al DNA, a adjuncților acestuia, a procurorilor-șefi de secție ai acestor parchete, precum și a a procurorului-șef al DIICOT și a adjuncților acestuia.
În cazul revocării, ministrul justiției are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte.
Manipularea 7. Este abuzivă decizia în cazul revocării, pentru că, în cazul numirii, președintele poate refuza o singură dată.
Motivarea CCR: nu se poate aplica teza prevăzută la art. 77 din Constituție, în sensul că președintele ar putea refuza o singură dată propunerea de revocare, acest principiu general recunoscut putând viza numai situația numirilor în funcție.
Coaliția își îndeplinește cu succes măsurile asumate de a face România mai competitivă în toate domeniile de dezvoltare, iar agricultura este în mod cert domeniul care, prin investiții în infrastructură și prin continuitate în aplicarea unor strategii eficiente, va genera o permanentă creștere a economiei naționale.
În concluzie, doresc să îmi manifest întreg sprijinul față de orice persoană sau instituție care încurajează donarea de sânge. Doar dacă vom lua toți măsuri, ca indivizi, vom putea ajuta din ce în ce mai mulți semeni aflați în nevoie în societatea noastră.
La mulți ani donatorilor de pretutindeni și echipelor medicale care fac posibil acest act!
În fiecare minut, în lume 20 de persoane își lasă viața în urmă pentru a scăpa de război, persecuție sau teroare, din cauza rasei, religiei, naționalității, apartenenței la o anumită grupare socială sau chiar pentru a fugi de efectele dezastrelor naturale sau ale celor provocate de om.
Când ne referim la primirea în țările noastre a refugiaților nu trebuie să vorbim ca despre împărțirea unei poveri, ci despre împărtășirea unei responsabilități globale, bazată nu numai pe ideea generală a umanității noastre comune, ci și pe obligațiile foarte specifice ale dreptului internațional. Refugiații sunt printre primele victime ale terorismului; problemele radicale sunt războiul și ura, nu oamenii care fug din calea acestora.
Într-o lume în care violența forțează mii de familii să fugă zilnic pentru viața lor, este momentul să demonstrăm concret, faptic, sprijinul și suportul nostru familiilor forțate să fugă pentru a se salva!
Să nu ne mai amăgim! Îngenuncherea României democratice va însemna, mai devreme sau mai târziu, îngenuncherea fiecăruia dintre noi!
Prin acest semnal de alarmă vreau să le atrag atenția responsabililor din PSD Alba că dezvoltarea economiei județului, pe care cu mândrie îl reprezint și eu în Parlamentul României, precum și destinele cugirenilor trebuie să primeze în fața oricăror altor socoteli obscure de partid sau a unor înțelegeri conjuncturale!
Conform datelor oficiale, aproximativ 200.000 de oameni mor în lume în fiecare an din cauza drogurilor ilegale. Se estimează că, în 2015, în Europa – UE-28, Turcia și Norvegia – s-au produs 8.441 de decese prin supradoză, asociate în principal consumului de heroină și de alte opioide, ceea ce înseamnă o creștere cu 6%. La nivel național, în lipsa datelor de la 11 instituții medico-legale județene, în anul 2016 au fost declarate 19 cazuri de decese asociate în mod direct consumului de droguri și 12 cazuri de decese indirect asociate consumului de droguri.
Pe măsură ce fenomenul drogurilor continuă să evolueze, răspunsurile Europei și ale României la această problemă trebuie să evolueze la rândul lor. Primul pas către atingerea acestui scop constă în înțelegerea provocărilor cu care ne confruntăm. Spre exemplu, la sfârșitul anului 2016 erau monitorizate peste 620 de noi substanțe psihoactive, comparativ cu aproximativ 350 în 2013.
În acest sens, România a adoptat gradual, alături de statele membre ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative destinate construcției și consolidării continue a cadrului legal și instituțional național, în scopul prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri. Astfel, țara noastră a înregistrat progrese importante în lupta împotriva fenomenului drogurilor, având în prezent reglementări naționale unitare și coerente, conforme cu standardele europene și internaționale actuale.
Efortul susținut împotriva drogurilor ilicite necesită o abordare echilibrată, cooperantă și integrată, care se adresează atât reducerii cererii de droguri, cât și reducerii ofertei de droguri, și include măsuri comprehensive, axate pe prevenire, tratament, reabilitare, protecție socială și coeziune. Consider că prin efortul nostru, al tuturor, la un moment dat, sper cât mai curând, se vor găsi mijloacele optime de a proteja generațiile tinere în fața agresivității tot mai mari a acestei tentații ucigătoare.
Într-un comunicat de presă postat pe site-ul CNAIR conducerea companiei susține că implementarea proiectului de modernizare a DN 76 va contribui la „îmbunătățirea condițiilor generale de transport pentru bunuri și călători, la îmbunătățirea calității vieții populației municipiilor Deva și Oradea, prin dezvoltarea economică a zonei, precum și la decongestionarea traficului urban”.
În realitate însă reabilitarea acestui tronson rutier s-a dovedit un eșec lamentabil și răsunător al guvernărilor din ultimii șase ani, iar cei 170 de kilometri dintre Oradea și Deva, asemenea drumului spre infern, nu au fost pavați decât cu bunele intenții ale celor 14 miniștri ai transporturilor care au ratat șansa de a-și înscrie în palmares tăierea panglicii inaugurale a DN 76.
De aceea vă spun că am toată încrederea că președintele Iohannis va lua cea mai înțeleaptă decizie, în acord cu litera și cu spiritul Constituției, pe care le-a respectat tot timpul cu sfințenie.
În ceea ce privește liderii monstruoasei coaliții de guvernare PSD–ALDE, vreau să remarc faptul că nimeni nu poate avea încredere în ei! Una spun și alta fac! Au spus că măresc salariile tuturor bugetarilor cu 25%, dar nu au spus că vor lua înapoi, prin „harababura fiscală”, 22-23%! Au spus că nu se ating de banii de pensie economisiți de 7 milioane de români la pilonul II de pensii, dar au luat deja din ei, prin diminuarea contribuțiilor de la 6% la 3,7%. Au promis că nu își bat joc de economia națională, dar au creat Fondul Suveran la dispoziția lui Dragnea, girând un mare jaf național. Cine mai poate avea încredere în PSD–ALDE? Cine mai crede că amenințările și presiunile la adresa președintelui nu devoalează de fapt planul lor principal, suspendarea președintelui și rezolvarea intereselor personale?
Nu aș încheia înainte de a-i avertiza pe liderii PSD–ALDE că românii nu au votat ceea ce fac ei acum. Așa cum Gabrielei Firea bucureștenii i-au arătat cât se poate de clar ce poate păți un lider PSD când vorbește în fața unei mulțimi care nu a fost adusă cu japca, tot așa românii le vor demonstra, sancționându-i la alegerile următoare, că epoca minciunii PSD–ALDE a ajuns la capăt. Oamenii s-au săturat să fim arătați cu degetul pentru faptul că liderii lor nu își urmăresc decât interesele lor personale, iar problemele celor mulți sunt uitate! Românii uită și iartă multe, însă minciunile și înșelătoriile orchestrate de Liviu Dragnea nu vor fi prea curând uitate și iertate.
Nu cred că avem nevoie de învinși în societatea românească. Cred în democrație, cred în actul justiției înfăptuit de judecători și cred în imparțialitatea și profesionalismul lor, la fel cum cred în prezumpția de nevinovăție și în drepturile individului. Dacă ai greșit, plătești. Dar până nu ești judecat drept, pe baza unor dovezi clare și fără echivoc, ești nevinovat și ai drepturi ca oricare alt cetățean.
Doamnelor, domnilor, România nu are nevoie de un război, ci de o democrație pentru toți, egală și dreaptă!
Există însă o problemă conexă. Comisariatul ONU pentru Refugiați arată că s-a înregistrat cel mai mare flux migrator începând de la al Doilea Război Mondial și că aceasta a dus la ascensiunea grupărilor de extremă dreapta și la aplicarea unor politici antiimigrație. „Cei care fac invers, care ațâță opinia publică împotriva refugiaților și migranților, sunt responsabili de crearea unui climat de xenofobie, care a devenit îngrijorător în Europa de azi.”
Țara noastră are obligația, ca orice stat care primește refugiați, să le ofere protecție împotriva returnării în țara de origine, acces efectiv și neîngrădit la procedura de azil, precum și o serie de măsuri de asistență socială, materială, medicală. România consemnează în trecutul său momente când a oferit adăpost unor populații străine, care emigrau din cauza persecuțiilor politice, rasiste, religioase sau care se refugiau din calea războiului.
Românii, la rândul lor, s-au bucurat de ospitalitatea altor țări, atunci când fugeau din țară din cauza regimului despotic de inspirație bolșevică. Nu putem uita, nici măcar pentru o clipă, că refugiații n-au vină pentru situația în care au ajuns și că suntem datori, ca oameni, locuitori ai planetei comune, să le acordăm șansa la care au dreptul. Așadar motivele umanitare sunt cele de natură a ne determina să privim cu atentă cumpănire la problema migrației, care nu poate fi disociată de drepturile omului și care în ultimii ani a căpătat dimensiuni globale.
Nu în ultimul rând, legea prin care se modifică statutul Curții de Conturi și al Autorității de Audit va fi de fapt cea care ne va conduce la sistarea tuturor plăților din fonduri europene, deoarece PSD și ALDE vor utiliza și această instituție ca pe un instrument politic de control arbitrar al fondurilor publice.
Să ne ferească Dumnezeu și de o posibilă suspendare a Președintelui României, plan care prinde contur tot mai puternic pe buzele liderilor PSD–ALDE, căci atunci chiar putem spune că România, în loc să se apropie și mai mult de prosperitatea europeană, a ales calea către subdezvoltare, populism și sărăcie. Este trist, însă mai este puțin și se fac doi ani de când PSD–ALDE îi păcăleau pe români cu tot felul de promisiuni, pentru ca, în final, populația să aibă o viață mai scumpă, iar din toată creșterea economică să nu se construiască nimic durabil pentru copiii și nepoții noștri în toată țara.
Potrivit datelor furnizate de Casa Națională de Pensii, din cei peste 5 milioane de pensionari care sunt astăzi în România 4,68 de milioane de pensionari au pensii mai mici de 2.000 de lei, iar dintre aceștia 2,77 de milioane de pensionari au pensii mai mici de 1.000 de lei. Vă rog să vă imaginați: cum pot să trăiască mai mult de jumătate dintre pensionari cu aceste pensii, din care să plătească medicamente, facturile la utilități și să mai meargă și la piață?
Toți acești oameni au fost înșelați de Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu că atunci când vor veni la guvernare vor elimina pensiile speciale și vor elimina toate inechitățile din sistemul de pensii.
După cum vedeți cu ochii dumneavoastră, PSD și ALDE fac exact invers față de ceea ce au promis oamenilor: extind numărul șmecherilor care profită de pensii speciale, le măresc ori de câte ori pot, ignoră inechitățile și discriminările dintre pensionarii aflați în plată și majorează punctul de pensii nu atunci când scrie în lege, ci când vor ei. De ce? Ca să citez: „Pentru că pot!”
Ați observat cu toții că nu am adus nicio critică la adresa doamnei Viorica Dăncilă, pentru că Domnia Sa nu este altceva decât un interpus al lui Liviu Dragnea în funcția de prim-ministru. Am speranța ca parlamentarii PSD–ALDE care se rușinează de situația în care au dus țara și de incompetența guvernului lor să voteze moțiunea de cenzură depusă de PNL: „Opriți Guvernul marionetă!”.
Ați uitat de câte ori v-a arătat obrazul chiar colega voastră, Corina Crețu, comisar european pentru dezvoltare, pentru că miliarde de euro stau necheltuiți în sertarele Uniunii Europene, iar voi nu vă ocupați decât de războaie cu „state paralele” și alți inamici închipuiți?
V-a păsat vreodată câți investitori străini au vrut să construiască fabrici moderne în România, dar au fugit mâncând pământul văzând că de la București și până la vama vestică mărfurile circulă cu o viteză medie orară de sub 50 de kilometri/oră? V-a păsat măcar puțin de pierderea a mii de locuri de muncă, determinată de faptul că acești investitori și-au întemeiat afacerile prin statele vecine care le-au pus la dispoziție infrastructură rapidă și modernă?
V-a păsat vreodată de faptul că mii de oameni mor anual, în situații care mai de care mai stupide, pentru că sunt nevoiți să circule pe drumuri naționale înguste, sufocate de trafic și pline de gropi?
Dacă ați uitat, sunteți vinovați pentru subdezvoltarea României și pentru pierderea a miliarde de euro care ar fi contribuit la modernizarea țării noastre!
Dacă nu ați uitat și tăceți doar din frică să nu îi supărați pe Liviu Dragnea și pe gașca de impostori care-și spun miniștri atunci sunteți complici cu ei!
Și, ca să înțelegeți ce au însemnat guvernările PSD din anul 2012 și până astăzi, o să vă spun cu cifre că ați împrumutat România și românii cu peste 110 miliarde de lei, că am plătit pentru datoriile făcute de guvernele voastre peste 70 de miliarde dobânzi în sarcina datoriei publice și, deși suntem peste cap datori, PSD a construit în ultimii șase ani minus 23 de kilometri de autostradă: minus 9 kilometri de la Ponta, cu minus 14 kilometri de la Dragnea.
de-a guvernarea face imposibilă modernizarea infrastructurii rutiere. După ce Guvernul Tudose ne anunța anul trecut, cu mult aplomb, că proiectul autostrăzii Comarnic–Brașov va fi gestionat de o unitate de proiect formată din experți români care vor lucra în parteneriat cu experți de la Banca Mondială, acum ministrul Șova ne-a comunicat că, de fapt, această autostradă se va realiza în parteneriat public-privat.
Slavă Domnului, nu ducem lipsă de variante de lucru, problema este însă că, prin acest joc de-a alba-neagra, Guvernul PSD–ALDE nu face ceva concret, autostrada Comarnic–Brașov rămânând în continuare la stadiul de promisiune neîndeplinită.
Vedem cum PSD–ALDE condamnă de fapt românii la sărăcie, înlăturând orice urmă de speranță că le vor crește standardul de viață și nivelul de trai. Este rușinos ca din Guvernul României să facă parte astfel de lideri, pentru care profesionalismul nu face parte din cartea lor de vizită. PSD trebuie să îl schimbe urgent din funcția de ministru al transporturilor pe domnul Lucian Șova, pentru că acesta s-a arătat preocupat doar de asigurarea de locuri călduțe pentru clientela de partid în structurile din subordinea sa și nicidecum să performeze în această funcție și să facă lucruri concrete, benefice României și cetățenilor ei!
Oricum, ne șochează de fiecare dată cu declarațiile sale domnul Șova. Să spui că este bine că nu avem autostrăzi, deoarece ar crește rapid salariile și multinaționalele ar pleca din România în căutarea unei forțe de muncă mai ieftine este de-a dreptul jalnic și fals!
Îmbunătățirea infrastructurii rutiere a României trebuie să rămână o prioritate majoră de dezvoltare și este esențială pentru atragerea investițiilor și stimularea competitivității țării.
Programul „Start-up Nation” a fost, așadar, o provocare căreia Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a reușit să-i facă față. Și cu siguranță și anul acesta Programul „Start-up Nation” se va dovedi a fi unul de succes.
Ne-a auzit o Europă întreagă că nu suntem capabili să facem niște proiecte ca să primim banii puși deoparte pentru România. Să vă fie rușine!
Soluția pentru autostrada Iași–Târgu-Mureș este în România. Doar în România!
Au fost deportate acele persoane considerate „periculoase” pentru regimul comunist, persoane care ar fi reprezentat un factor de revoltă atât în eventualitatea unui război cu Iugoslavia lui Tito, cât și în procesul de colectivizare a agriculturii. Conform listelor elaborate de autoritățile comuniste, deportarea a vizat următoarele persoane: „chiaburi și cârciumari, basarabeni, macedoneni, persoane care colaboraseră cu armata germană în timpul războiului, cetățeni străini, persoane cu rude care fugiseră în străinătate, titoiști, dușmani ai regimului socialist, persoane care trăiau în afara zonei de frontieră, persoane care ajutaseră rezistența anticomunistă, criminali deținuți, germani, foști moșieri și industriași”.
Inventarul agricol și bunurile persoanelor menționate mai sus au fost fie confiscate, fie răscumpărate la prețurile „stabilite de comisiuni numite”, pământurile au fost preluate de autorități prin gospodăriile agricole de stat, GAS, în timp ce casele au fost fie confiscate, fie întreținute și repartizate „după nevoile locale”. Deportații aveau voie să ia cu ei, conform deciziilor autorităților locale, de cele mai multe ori nerespectate în graba acțiunii și a proastei organizări, „doi purcei, doi cai sau o pereche de boi de muncă, una vacă, două oi și o căruță”.
Doresc să vă readuc în vedere importanța actelor normative pe care le elaborăm împreună și uriașa responsabilitate de care trebuie să dăm dovadă pe tot parcursul mandatului nostru. Este vital să nu uităm vreodată că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”. Ce înseamnă acest lucru? Deciziile pe care noi le luăm influențează nu doar viața celor ce trăiesc în România, ci și generațiile viitoare sau, cum spunea un mare voievod român, „copiii copiilor noștri”.
Numai printr-un efort conjugat putem fi aproape de românii noștri. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare! Îmi doresc mult ca cetățenii României să fie în siguranță oriunde s-ar afla. Și mai ales îmi doresc să știe că noi nu i-am uitat!
Am vorbit în declarațiile mele anterioare despre succesele Cabinetului Dăncilă și nu vreau să vă mai repet ceva ce știți la fel de bine ca și noi, cei de la PSD și ALDE, ci doar să vă reamintesc că performanța guvernamentală este confirmată de datele furnizate atât de instituțiile românești, INS spre exemplu, cât și de cele internaționale, printre care și Eurostat.
## PAUZĂ
* * * DUPĂ PAUZĂ
Și, dacă nu a mers nici așa, atunci s-a creat Comisia de anchetă ANRE, unde timp de câteva luni de zile a fost demonizată această ordonanță.
Și, până la urmă, chiar și o companie furnizoare a amenințat faptul că nu va mai furniza gaze populației în iarna anului 2017.
Ce nu s-a dorit aici? Să nu introducem cumva 50%, adică măcar jumătate din ce se produce în țara aceasta să o vadă și consumatorul român. Nu! S-a dorit să nu vadă consumatorul român, dimpotrivă, cantitățile de gaze să fie preluate și trimise direct la export și industria noastră, consumatorul român, să meargă către gazele din import din Rusia și să creăm dependență gazelor din Rusia. Cine se bate pentru creșterea securității, în condițiile acestea?
Acesta este adevărul și am vrut să-l subliniez.
În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea, cu amendamente, a proiectului de lege PL-x 192/2018 și respingerea propunerilor legislative Pl-x 521/2017, Pl-x 532/2017 și Pl-x 114/2018.
Amendamentele se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. Mulțumesc.
Dincolo de mari discursuri, să nu uităm că suntem statul din Uniunea Europeană care are, de departe, cea mai mare populație care trăiește din agricultura de subzistență și aceasta este o tragedie pentru România.
Din toate aceste motive, cu siguranță, vom vota în favoarea acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
A, dumneavoastră îmi spuneți că nu o regăsim imediat. Nu o regăsim, pentru că reglementările spun așa: creșterea de la producător se duce la furnizor, furnizorul o suportă un an de zile, se duce la reglementator și cere recunoașterea, și recunoașterea o face reglementatorul, în ce procent crede el că e suportabil pentru consumator.
De aceea n-ați văzut la consumator imediat creșterea. Și n-o s-o vedem acum. Dar ați găsit-o în industrie, ați găsit-o în producția de energie electrică.
Uitați-vă ce ne spune, ne-a trimis astăzi scrisoare, de la Zalău, producătorul și ne spune că avem creștere de 40% de la o lună la alta. Nu s-a mai întâlnit acest lucru. În factură. Și ne cere să intervenim.
Cum să intervenim dacă avem oameni între noi care nu înțeleg noțiuni conceptuale de bază? Și ne spun în continuare că aceste creșteri nu sunt reale și că sunt fantasmagorice.
Uitați-vă la creșterile din trimestrul I, din semestrul viitor! 126 de lei.
De la ce preț am plecat noi, în martie, când ne-am bătut aici și ne-am dus la Bruxelles, și am spus: oameni buni, nu se poate o astfel de liberalizare într-o țară producătoare de gaze! 126 de lei de la 60 de lei e peste 100%? Avem în doi ani de zile peste 100%?
Cât am spus eu? 46, da? E peste 100%.
Să nu veniți acum să spuneți că la consumatorul final nu va fi peste 100%. E la producător. Și de la producător se duce în industrie, în producția de energie, se duce în toate produsele acestei țări.
Dar, pentru că nu avem capacitatea să înțelegem întregul, vedem secvența. Suntem interesați în a transmite un mesaj manipulatoriu. Și, după aceea, noi, toți, ceilalți, de aici, încercăm să ne luptăm cu Bruxelles-ul, să explicăm de ce nu putem angaja ce a spus Guvernul Cioloș.
Și Bruxelles-ul ne spune: păi, e tot Guvernul României. Nu ne interesează cum se numește, e Guvernul României. Ați angajat, respectați ce ați angajat.
Și ne-am trezit cu spatele la zid.
Și de atunci încercăm să corectăm.
Prin ce am corectat?
Am corectat prin modificarea Legii nr. 123, acum o săptămână. După un an de zile în care... Unde ați mai întâlnit dumneavoastră, în istoria relațiilor cu Comisia Europeană, ca un comisar european să transmită o scrisoare președintelui Comisiei pentru industrii din Parlamentul României? Căruia îi spune că e bine, domnule, să nu avem transparență în comercializarea gazelor și să nu punem 50% pe platformă. De ce?
Adică, pe de o parte, transparență, nediscriminare, concurență.
Pe cealaltă parte, ne face scrisoare că nu, că e bine așa, să rămână doar 30% și 70% – bilateral. Să nu vedem gazele, să nu vedem prețurile și să plece afară din România.
Ce...? Despre ce...? Despre ce solidaritate vorbim?
Și așa sper că vom lămuri cine reprezintă interesele Rusiei în această țară.
Pentru că, iată, de la acest microfon, puțin mai înainte, colegii noștri – nu-i mai nominalizez – au venit și au spus așa: a, cum adică, din Marea Neagră noi să introducem condiționalitatea tranzacționării gazelor pe platformă, în loc să fie contract bilateral?
Păi, atunci, dacă punem această condiție, gazele rusești vor intra în piața românească.
Este exact pe dos, stimați colegi. Pentru că atunci când ai contract bilateral exclusiv, fără să vinzi gazele pe platforma românească, consumatorul român nu le mai vede, nu le mai poate cumpăra.
Contractul bilateral ce înseamnă? Ai luat gazele pe un contract pe care nu-l văd decât părțile, l-ai dus la export și nu-l văd piața românească și consumatorul român.
Dacă ai scos un metru cub din țară, îl duci la export, de unde îl iei? Din import. De unde îl luăm? De la ruși.
Și atunci cui facem jocul? Rușilor.
Cine vine și ne vinde aici altfel de teze, în mod manipulatoriu, crezând că am putea să ne lăsăm păcăliți?
De aceea ne-am bătut ca tranzacționarea să fie 50% pe platformă, să fie transparentă și s-o vadă și consumatorul român.
## Acesta este adevărul.
Iar cei care de la acest microfon continuă să facă altfel de jocuri sunt cu adevărat cei care sunt folosiți – poate nici măcar nu-și dau seama, pentru că nu au această capacitate – împotriva interesului statului român.