Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Constantin Severus Militaru
Discurs
„Adolescenții – victime ale tranziției românești”
Transformările economice, politice și sociale din ultimii ani au afectat în diferite măsuri aproape toate categoriile sociale ale populației. Tineri și pensionari, lucrători sau șomeri au traversat și continuă să traverseze momente dificile.
Din nefericire, una dintre categoriile cele mai afectate este reprezentată de adolescenți, aflați permanent sub tirul provocărilor și amenințărilor venite de pretutindeni.
În domeniul educației, modificările succesive din sistem au provocat bulversări și mai ales lipsa de apetit pentru școală, chiar și pentru cei care se ghidau după principiul „cine are carte, are parte”. Influențele negative venite pe calea falselor modele de reușită în viață, promovate cu atâta iresponsabilitate de o parte a mass-media, au descărcat de conținut principiul enunțat mai sus.
Slăbiciunea justiției și a autorităților centrale a creat premisele transformării acestor tineri în categoria socială cea mai expusă traficului de persoane, înșelăciunilor pe internet, pornografiei și, mai recent, în principalii consumatori de țigarete, alcool și produse stupefiante ușoare, denumite generic etnobotanice.
Pentru mulți adolescenți, vârsta poate cea mai frumoasă a vieții a fost transformată în prilej de suferință, de exploatare sau de muncă silnică, aproape fără excepție neplătită.
Cauzele unui astfel de fenomen se află și în slăbiciunea statului de a răspunde prompt unor astfel de probleme, dar și în incapacitatea părinților de a genera soluții pentru propriii copii.
În România peste 70.000 de tineri sunt în continuare lăsați în grija bunicilor sau vecinilor, pentru ca părinții să poată lucra în străinătate. Acești copii sunt cei mai vulnerabili în fața provocărilor amintite. Lor li se adaugă copiii ai căror părinți s-au dedicat în exclusivitate propriei cariere, pierzând din vedere că orice copil are nevoie și de susținere morală, nu numai materială. Nu trebuie să ne temem să afirmăm că în școala românească problemele care s-au acumulat în ultimii douăzeci de ani au condus la situația nefericită în care se face învățământ, însă prea puțină educație.
Educația tinerilor și mai ales protecția lor în fața tuturor amenințărilor sunt și trebuie să fie o sarcină partajată între părinți și școală și trebuie să preocupe în egală măsură și autoritățile române responsabile: justiție, poliție, autorități publice locale.
Adolescenții de azi sunt oamenii pentru care construim România de mâine, însă dacă nu le acordăm atenția cuvenită s-ar putea să construim o Românie prosperă pentru o populație extrem de vulnerabilă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.