Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2018
other · retrimis
Răzvan Ilie Rotaru
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Adoptarea de măsuri legislative pentru sancționarea demnitarilor și a reprezentanților autorităților deliberative, executive, judecătorești și legislative, din Parlamentul României și din Parlamentul European pentru denigrarea și dezinformarea privind statul român”
Având în vedere acțiunile de săptămâna trecută de insultă, de calomnie, denigrare și dezinformare, realizate în mod deliberat de anumiți europarlamentari români în cadrul dezbaterilor din cadrul Parlamentului European, cu privire la modificarea legilor justiției, pentru punerea în acord cu prevederile impuse de Curtea Constituțională și transpunerea Directivei Europene 2016/343, consider că este obligatoriu să adoptăm cât mai rapid măsuri legislative pentru a nu mai asista la prejudicierea demnității și onoarei poporului român și a cetățenilor români.
Să le fie rușine românilor care au mers în Parlamentul European și i-au mințit pe străini și și-au denigrat țara pentru a obține un avantaj în bătălia politică din interior, respectiv condamnarea de Parlamentul European a puterii politice de la București și blocarea reformei justiției. Trebuie felicitați cei care au demontat această propagandă antiromânească.
A fost o dezbatere netransparentă, politicianistă, făcută cu rea-voință. Foarte important: niciunul dintre exponenții propagandei mincinoase nu a fost în stare să indice măcar un singur amendament din legile justiției care ar îngrădi independența justiției.
A fost blocat, cu premeditare, accesul ministrului justiției, Tudorel Toader, la aceste dezbateri, fapt care dovedește cât de vulnerabili și de lipsiți de argument sunt cei care clamează atacul la independența justiției. Le-a fost pur și simplu teamă că o voce respectabilă în domeniul justiției le va spulbera tentativa de manipulare a oficialilor europeni.
Dezbaterea a fost totuși un bun prilej pentru ca minciunile să fie devoalate și pentru a fi prezentată realitatea din România. Comisarul european pe justiție, Věra Jourová, cea care a refuzat dialogul cu ministrul Tudorel Toader, a aflat despre protocoalele secrete dintre procurori și serviciile secrete, protocoale care au permis acțiunile de poliție politică, a aflat despre abuzurile procurorilor, despre neconstituționalitatea legilor concepute de Monica Macovei și adoptate fără consultare publică, comparativ cu dezbaterea transparentă a noilor legi ale justiției, prin care urmează să treacă legile care privesc implementarea directivei europene privind prezumția de nevinovăție și cele care prevăd modificarea codurilor penale în concordanță cu deciziile Curții Constituționale.
Prioritatea coaliției de guvernare PSD–ALDE în acest domeniu constă în finalizarea legilor justiției, respectiv Legea nr. 303, Legea nr. 304 și Legea nr. 317, în sensul preluării și transpunerii observațiilor și deciziilor Curții Constituționale.
De asemenea, se impune și implementarea, până la termenul-limită de 1 aprilie, a Directivei Europene 2016/343 privind garanțiile prezumției de nevinovăție, prin ajustările necesare legislației penale, inclusiv punerea în acord cu prevederile constituționale impuse de Curtea Constituțională.