Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2017
other · Trimis la votul final
Mihaela Huncă
Discurs
„Adoptarea unui mecanism privind monitorizarea parcursului profesional al absolvenților din ciclul preuniversitar și superior”
Obiectivul principal al actualei coaliții de guvernare și al parlamentarilor PSD–ALDE este acela de a promova inițiative pentru tineret, astfel încât copiii noștri să beneficieze de o educație de înaltă calitate, favorabilă incluziunii sociale și orientată spre viitor.
Toate deciziile adoptate de Executivul Grindeanu, precum și de echipa din Parlament care susține Guvernul au fost orientate spre creșterea accesului la educație și a stimulării performanțelor elevilor și studenților.
Este pentru prima dată când tinerii din învățământul preuniversitar care fac performanță sunt recompensați cu fonduri pentru participarea la competiții internaționale și pentru achiziționarea de materiale și echipamente care să le folosească în realizarea proiectelor științifice. Până acum, aceștia primeau doar o sumă simbolică pentru câștigarea concursurilor din țară sau din străinătate. Acest lucru este dovada că PSD este interesat să oprească exodul tinerilor din țară și să ofere o șansă pentru a se dezvolta aici, în România. Această măsură promovată de Ministerul Cercetării și Inovării vine în completarea proiectelor de lege elaborate de Guvernul Grindeanu, care sunt în dezbaterea Parlamentului pentru a fi adoptate, și anume: programul pentru tineri pentru însușirea unei profesii, programul de subvenționare a chiriilor și utilităților pentru cei care se angajează la o distanță mai mare de 50 km față de locul de reședință și programul de internshipuri, prin care companiile sunt stimulate să angajeze tineri absolvenți pentru minimum doi ani.
Cu toate acestea, consider că mai avem nevoie de o strategie prin care să adoptăm un mecanism pentru monitorizarea parcursului profesional al absolvenților, atât la nivel preuniversitar, cât și după finalizarea ciclului superior. Din acest punct de vedere, este important să ne preocupăm cu toții, indiferent de partid, de promovarea unor măsuri pentru tineri, de garantarea faptului că, la terminarea ciclului de învățământ, absolvenții dețin toate competențele de care au nevoie în contextul economiei locale și naționale.
De aceea, trebuie să creăm premisele unui sistem de învățământ superior favorabil incluziunii și să ne asigurăm că toate instituțiile de învățământ liceal și toate facultățile contribuie la procesul de inovare din sectorul economic.
În sfârșit, cred că a venit timpul pentru a garanta că învățământul românesc poate contribui la încurajarea creșterii și creării de locuri de muncă. De aceea, liceele profesionale și universitățile trebuie să își adapteze programele la nevoile actuale și previzionate ale economiei și ale societății. În acest sens, viitorii studenți au nevoie de informații actualizate și fiabile, care să îi ajute să decidă pentru ce programe de studii să opteze.
În consonanță cu propunerile Comisiei Europene, învățământul din țara noastră, la fel ca cel din celelalte state ale Uniunii Europene, are nevoie de înființarea unui sistem, la nivel național, de monitorizare a parcursului profesional al absolvenților, care îi va include, pe lângă absolvenții de învățământ superior, și pe absolvenții programelor de învățământ profesional și tehnic. În acest fel, fiecare autoritate locală își va crea o bază de date actualizată