Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2019
procedural · respins
Tudor Ciuhodaru
Aprobarea prelungirii programului de lucru 41
Discurs
„Adoptat. Legea va fi modificată în favoarea copiilor”
Prin ordonanța de urgență mărim toate alocațiile pentru copii. Mai exact, art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copiii se modifică după cum urmează:
- 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani sau
- de până la trei ani, în cazul copilului cu handicap;
- 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi ani
- și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3); – 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între trei ani
- și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
De asemenea, după alin. (3) al art. 3 se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins: „Cuantumul alocației de stat pentru copii, prevăzut la alin. (1), se majorează prin hotărâre a Guvernului.”
Nu este singura lege modificată în favoarea copiilor și a persoanelor cu dezabilități. Alineatul (1) al art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, va avea următorul cuprins: „Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocație de stat, în condițiile și în cuantumul prevăzut de lege.”
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.