Nu se poate accepta ideea de cosuveranitate românomaghiarã în Ardeal

ªi aº vrea sã ne lãmurim asupra acestor chestiuni, pentru cã ele nu pot trece pe lângã noi, ºi noi sã fim ocupaþi cu fleacuri. Acestea sunt chestiuni care, din pãcate, pun în cauzã o parte importantã, poate cea mai importantã parte de þarã, a noastrã, a tuturor.

Nici un fel de exclusivism, nici un fel de terorism ideologic sau naþional nu trebuie îngãduite. Trebuie sã convieþuim, dar nu în spiritul acestei declaraþii infernale care nu poate fi luatã doar ca un joc de cuvinte. **Nu acceptãm ideea de o a doua ocupare de þarã în Ardeal pe care o anunþã domnul Kelemen Hunor, deputat U.D.M.R., faþã de care, de asemenea, partidul sãu ar avea de ce sã se delimiteze.** Dar nu e numai responsabilitatea acestui partid, ci a noastrã, a tuturor.

Nu cred cã avem dreptul sã privim ca pe un spectacol al altora, ca pe un spectacol de dincolo de timp, aceastã gravã ofensã, acest atac iresponsabil la adresa suveranitãþii naþionale a României.

Aº vrea sã închei printr-o declaraþie referitoare la politica externã româneascã pe care, încã o datã, în ciuda riscurilor pe care ºi le-a asumat, mã vãd obligat sã o laud, pentru cã, iatã, dupã cum aþi vãzut, ºi conclavurile europene încep sã-ºi potoleascã adversitatea faþã de Statele Unite ale Americii, adversitate care poate fi, uneori, explicabilã, dar care nu poate fi dusã la nesfârºit ca o politicã a tuturor europenilor. România a fãcut un gest de înscriere de la început în tabãra învingãtorilor.

**Noi credem, de aici, din estul Europei, cã numai o solidaritate europeano-americanã poate asigura pacea lumii ºi poate da dreptul civilizaþiei noastre Ñ civilizaþiei de acest fel Ñ sã supravieþuiascã ºi sã fie exemplu ºi pentru celelalte continente.**

Geloziile la adresa americanilor nu sunt bune, chiar dacã, fireºte, niciodatã omul nu va accepta cã o competiþie care-l priveºte s-a încheiat cu alt campion. ªi nici þãrile nu acceptã uºor aceste clasamente. Pânã când apare pericolul. Atunci, ele cer ajutorul Numãrului 1. Dar România a fãcut un gest care, poate, pentru prima oarã în istoria nouã, este un gest de înscriere de la început în tabãra învingãtorilor.

Parcurgând istoria noastrã, am fost trist sã vãd de câte ori noi, românii, am fost obligaþi sã orbecãim printre învinºi, pentru a ajunge, eventual, cãtre finalul rãzboaielor care au cutremurat lumea, printre învingãtori.

**Am avut, într-adevãr, mari politicieni care au ºtiut sã împartã tabla de valori a societãþii ºi sã ofere alternative.** Unii dintre ei erau cumnaþi ºi în anii de dinainte de Primul Rãzboi Mondial au decis, cu inteligenþã, cã fiecare cu partidul sãu trebuie sã se înscrie pe o direcþie de naturã a oferi Ñ în orice situaþie s-ar încheia rãzboiul Ñ o soluþie pentru România.

Unii dintre cei în cauzã s-au aºezat alãturi de Germania, alþii alãturi de Anglia, Franþa ºi puterile europene, în anii de început ai veacului XX. Ei, bine, faptul cã, în aceastã circumstanþã de mare tensiune ºi de mare risc, de astãzi, România a ºtiut sã se adapteze situaþiei este un lucru extraordinar, un risc asumat. Acest fler ºi aceastã implicare pe viaþã ºi pe moarte ne-au asigurat dreptul asupra propriei noastre þãri la 1 Decembrie 1918.