ªi eu vreau sã prezint scuze televiziunilor care fac aici, la Bucureºti, ce n-ar îndrãzni sã facã în nici o capitalã a lumii. Niciodatã în plenul Parlamentului unei þãri nu se iau interviuri de genul acesta. Aceasta este o diversiune, vã rog sã mã credeþi! Puteþi sã spuneþi disearã ce vreþi sã spuneþi împotriva mea. ( _Aplauze._ )
Sã ne gândim bunãoarã la angajamentul construirii a 400 de sãli de sport în 4 ani, ceea ce este un vis frumos, dar imposibil sau un perpetuum mobile.
Acest Guvern pare mai preocupat de lãmurirea datoriei pe care o care România de plãtit Suediei, de pildã, decât de lãmurirea datoriilor pe care le au alte þãri de plãtit României, în valoare de circa 3 miliarde de dolari. Toatã lumea vine cu pretenþii ºi cere de la noi despãgubiri de îþi faci cruce, majoritatea cazurilor fiind fabulaþii. Dar când oare vom obþine ºi noi Tezaurul de la Moscova?
De altfel, deschid o micã parantezã. Acum câteva zile, eram invitaþi de un secretar de stat de la externe, domnul Cristian Diaconescu, dacã am înþeles bine cum se cheamã, care invitã în scris membrii delegaþiei permanente a Parlamentului României la Consiliul Europei. Înainte de a pleca de acasã, dându-mi tot programul peste cap, am prezenþa de spirit sã vorbesc cu domnul Ghiorghi Prisãcaru, preºedintele Comisiei de politicã externã a Senatului României, ºi el îmi spune cã s-a contramandat întâlnirea, dar nimeni de la Ministerul de Externe nu ne-a anunþat ºi pe noi. Era ca temã datã dezbaterea Tezaurului României din Federaþia Rusã. Cu asemenea chestiuni eu aº ruga pe demnitari sã nu se mai joace. Dar când oare vom obþine ºi noi Tezaurul de la Moscova sau Tezaurele de la Sânicolau Mare ºi Cristuru Secuiesc, aflate la Viena, ori bunurile Fundaþiei ”Emanuil GojduÒ, situate la Budapesta? Unde scrie cã numai românii sunt mereu ºi mereu buni de platã?
Prevederile bugetului pe anul 2001 nu asigurã certitudinea relansãrii economice a României, condiþie fundamentalã pentru aderarea þãrii la structurile euroatlantice.
La impresia generalã, contribuie ºi maniera de gestionare a datoriei publice interne ºi a datoriei publice externe. Existã riscul real, ca, prin votarea bugetului, sã votãm implicit cu mâna noastrã ºi o scandaloasã inginerie financiarã a preluãrii la datoria publicã internã a mai multor mii de miliarde de lei de la bãncile devalizate de alþii, iar costurile vor trebui suportate tot de populaþie. Asta nu e drept. Nimeni n-are voie sã-i rãstigneascã pe români pe o astfel de cruce!
Ne exprimãm totodatã regretul cã Guvernul n-a acceptat decât douã din cele 43 de amendamente majore pe care, cu bunã-credinþã ºi dezinteresat, le-a depus Partidul România Mare. Aceste douã mici succese ale noastre, dar, în fond, ale bunului-simþ, sunt alocarea a încã 100 de miliarde de lei pentru agriculturã ºi a 2,25 miliarde de lei pentru revistele unioniste din Basarabia, în situaþia dramaticã, nou creatã, peste Prut. Maniera în care parlamentarii P.D.S.R. au respins toate celelalte amendamente, nu numai ale noastre, ci ºi ale celorlalte partide de opoziþie, a lãsat mult de dorit. ªi dacã partidul de
guvernãmânt ne va trata pe mai departe la fel, va avea în primul rând el de pierdut ºi, alãturi de el, þara.
Noi n-am fãcut propuneri de dragul de a ne afla în treabã, fiindcã ”boala copilãrieiÒ vieþii parlamentare Ñ ca sã parafrazez un clasic Ñ a trecut. Noi am analizat cu luciditate atât bugetul cât ºi resursele existente, vorbind în cunoºtinþã de cauzã ºi în conformitate cu mandatul pe care ni l-a dat segmentul nostru de electorat.
La sãnãtate, e jale mare. Ca ºi în învãþãmânt. Ca sã nu mai vorbim de protecþia socialã ºi, nu în ultimul rând, de culturã ºi culte. Aþi vãzut cu toþii cã au început sã ne cadã în cap bisericile, monumente istorice, chiar acum în Sãptãmâna Patimilor.
Nu este deloc clar ce se va întâmpla cu banii obþinuþi din privatizare. Vor fi reinvestiþi pentru recapitalizarea unor bãnci sau vor fi destinaþi fondului de consum sau, Doamne fereºte!, ca de atâtea ori pânã acum, vor fi deturnaþi de unele structuri de tip mafiot. ªi, în general, noi nu ºtim cu ce a beneficiat societatea româneascã de pe urma sutelor de acþiuni de privatizare, care n-au fãcut altceva decât sã ruineze patrimoniul naþional ºi sã-i îmbogãþeascã pe bandiþi pe vreo trei generaþii.
Noi suntem pentru privatizare. Dar aproape tot ce s-a petrecut pânã acum a fost un jaf inimaginabil. ªi cu aceeaºi gurã cu care am criticat Ministerul de Interne, recent, pentru tergiversarea anchetelor cu privire la privatizãrile frauduloase, am fair-play-ul de a elogia acum acelaºi minister pentru zecile de dosare pe care le-a instrumentat. Aºadar, se poate.
Avem totuºi serioase rezerve faþã de negocierea unor împrumuturi externe împovãrãtoare care vor ipoteca viitorul þãrii. Imaginaþi-vã, de exemplu, stimate domnule prim-ministru, profit cã sunteþi aici, vã mai dau, cu amiciþie, o temã de lucru. În decembrie 2000, România a importat nu mai puþin de 400.000 de tone de cãrbune din Africa de Sud, la un preþ de 50 de dolari tona. Aºadar, 20 de milioane de dolari. E o informaþie de ultimã orã ºi absolut rarisimã dar se poate verifica. Importul de huilã a fost fãcut de fosta guvernare pentru termocentralele de la Iaºi ºi Suceava, dupã care cãrbunele a ajuns...unde credeþi? În Valea Jiului, mai precis, la Termocentrala Mintia din Deva. Numai cã puterea caloricã e prea mare ºi poate distruge instalaþiile, aºa cã huila trebuie prelucratã ºi amestecatã.
Cum e posibil aºa ceva? În vreme ce mineritul agonizeazã pe tot cuprinsul þãrii, iar în Valea Jiului ºomajul a depãºit 50%, uite cã ne permitem luxul sã dãm 20 de milioane de dolari ca sã aducem cãrbune tocmai de la capãtul lumii, din Africa de Sud. E ca ºi cum Israelul ar importa nisip, Groenlanda ar importa gheaþã, iar Ungaria ar importa palincã. ( _Aplauze._ ) ªi ca dovadã cã nimic nu e întâmplãtor, am sã vã informez cã ºi aici se întâlneºte un braþ al caracatiþei. Statul român a plãtit banii cu pricina unei firme importatoare care este condusã de odrasla unui domn Ion Ungureanu, director la TERMOELECTRICA. Vedeþi conflictul de interese?
Am dat acest exemplu pentru a arãta concret cã greaua moºtenire pe care tot o acuzã unii ºi alþii, de la un regim la altul, nu e întotdeauna o invenþie. Din
moºtenire în moºtenire, din reproºuri în reproºuri, din blesteme în blesteme, unele partide pierd din vedere interesul naþional. Sancþiunea datã de electorat a fost foarte drasticã. Pentru maniera în care au înþeles sã-ºi batã joc de þarã, partide cu pretenþii ºi cu claxoane propagandistice neobosite, au reuºit sã iasã din Parlament, iar altele au intrat la apã cu o reprezentare confidenþialã.
Poate cã nu aº fi abordat acest subiect dacã zilele trecute nu l-am fi vãzut cu toþii, pe toate posturile de televiziune, pe fostul premier Victor Ciorbea, dându-ne, el, lecþii ºi de economie, ºi de politicã ºi de moralitate, tocmai el care din cei ºapte prim-miniºtrii pe care i-a avut România post-decembristã, a fost nu numai cel mai slab, dar ºi chiar ºi cel mai primejdios pentru þarã. Mãrturisesc sincer cã n-aº fi crezut cã principalul vinovat pentru tragediile din minerit ºi din zootehnie ne va mai ferici cu gândirea lui rudimentarã, cu ”luminiþaÒ care tot îi face cu ochiul ”de la capãtul tuneluluiÒ de-o vede numai el, secondat de domnii Varujan Vosganian, Andrei Marga, Teodor Meleºcanu ºi completat de alte redute ºi cu alte mijloace din recuzita folcloricã de Vasile Lupu.
Lãsaþi-ne, domnilor, o perioadã! Am crezut cã veþi avea bunul-simþ ca, mãcar de la Crãciun la Paºte, sã tãceþi, sã vã întoarceþi la profesiile dumneavoastrã, dacã aþi avut vreodatã vreuna.
În amintirile sale despre I.L.Caragiale, fiul acestuia, Luca, povesteºte cum a plecat marele scriitor de la Berlin spre Transilvania pentru a-l vizita pe tânãrul Octavian Goga în temniþa unde-l azvârliserã ungurii. Pe peronul gãrii, nemuritorul pãrinte al lui Miticã dar ºi al lui Ion Nebunul din ”NãpastaÒ, a spus: ”Mã duc, mã, sã-i spun bãiatului sã nu se mai mãsoare cu prostul. Prostul îþi dã întotdeauna la cap. Nu vezi ºi cu mine? Am fugit din þarã din pricina proºtilor.Ò
Dacã pânã acum duceam eu partidul, acum mã duce partidul pe mine. Cu alte cuvinte, un partid cu 120 de senatori ºi deputaþi nu se poate conduce decât printr-o permanentã consultare a cadrelor sale, mai cu seamã în problemele cardinale. În cursul zilei de ieri, într-o ºedinþã extraordinarã a Grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare am recurs la mijlocul infailibil de a tranºa atitudinea noastrã finalã faþã de buget ºi anume, votul democratic. Ei bine, cu o majoritate confortabilã, Partidul România Mare a decis sã voteze pentru Legea bugetului pe anul 2001. ( _Aplauze puternice._ )
Mã bucur cã aþi scãpat de emoþii. ( _Aplauze ºi râsete._ )
Este de la sine înþeles cã în aceste condiþii, în conformitate cu voinþa politicã a partidului, ºi ceilalþi parlamentari ai noºtri vor vota tot în favoarea bugetului. Toatã lumea ºtie cã þara are nevoie de un buget. În percepþia omului simplu, singurul care ne intereseazã, sau ar trebui sã ne intereseze, bugetul înseamnã banul de pâine, de medicamente, de transport în comun. România n-are încã un exerciþiu democratic atât de îndelungat încât sã-ºi permitã sã respingã total un buget în ideea cã economia merge înainte oricum ºi cã lumea îºi vede de treabã. La noi, bugetul încã e vãzut ca un colac de salvare, ca o gurã de oxigen, ca o pensie giganticã ºi miraculoasã care-ºi revarsã gologanii din slava cerului. Respingerea
Legii bugetului echivaleazã la noi, cel puþin pe plan moral, cu adoptarea unei moþiuni de cenzurã, deci, cu cãderea Guvernului, ceea ce nu e cazul. Eu nu cred cã acest Guvern minoritar poate face minuni în anul 2001. Nu cred nici în creºterea economicã planificatã, dar cred ºi sper cã, mãcar poate opri prãbuºirea.
Aceasta e maniera noastrã de a face opoziþie constructivã. În decembrie 2000, P.R.M. a votat împotriva Guvernului ºi mãrturisesc cã ºi astãzi avem unele rezerve faþã de câþiva miniºtri, pentru ca în aprilie 2001, sã voteze în favoarea bugetului. Asta nu înseamnã cã acordãm un cec în alb Executivului. Dimpotrivã, îl vom ruga, îl vom obliga, dacã e nevoie, prin votul nostru, sã-ºi respecte dacã nu Programul de guvernare, mãcar canoanele existente în buget. Fiindcã aici e vorba de banul public.
Este inutil sã mai precizez cã nu existã nici un fel de acord sau înþelegere prealabilã între P.R.M. ºi P.D.S.R. ºi votul nostru n-a fost condiþionat, aºa cum colporteazã unele publicaþii, de o eventualã rezolvare a situaþiei sediului P.R.M. În aceºti termeni meschini gândesc cei care filtreazã totul prin prisma interesului. Dar noi am fãcut dovada cã suntem animaþi de aspiraþii ceva mai înalte.
Guvernul P.D.S.R. a fãcut pânã acum mai mult exerciþii de imagine, a trimis semnale foarte clare ce-i drept, a defilat frumos pe la toate posturile de televiziune, a proiectat filme ºi diapozitive colorate, dar concret încã nu a bãgat plugul în brazdã. Noi îl sfãtuim sã se grãbeascã. Mai ales în domeniul economic ºi în cel al justiþiei, unde sunt probleme foarte grave, fiindcã românii îºi pierd rãbdarea repede ºi-i mai mare pãcatul de þara asta. Problema nu-i atât a bugetului, ci a þãrii. Ce facem cu þara asta? Numai atât putem face noi pentru ea? În vreme ce ea ne dã totul, absolut totul, inclusiv creºteri salariale, împotriva cãrora eu mã pronunþ de pe acum. Sunt împotriva privilegiilor demnitarilor statului, au destule alte posibilitãþi de a trãi ei ºi familiile lor. În vreme ce þara ne dã totul, noi ce-i oferim? Gâlceavã, scandaluri în filiale, la toate partidele, ºi ºtiþi cã asta e realitatea, ruperea de realitãþile dure ale vieþii de zi cu zi. România se abrutizeazã vertiginos sub ochii noºtri ºi dacã noi, politicienii, ne vom sfâºia mai mult între noi, în loc sã ne punem minþile la contribuþie pentru a smulge din rãdãcinã cauzele rãului, care provoacã suferinþele atâtor milioane de oameni, atunci înseamnã cã suntem blestemaþi.
Partidul România Mare face din nou un apel vibrant la solidaritate naþionalã, la unitate, nu în jurul unui om, nu în jurul unui partid, nu în jurul unei doctrine, ci pentru salvarea þãrii din starea de leºin naþional în care se aflã. Pentru a dezamorsa tensiunile create, P.R.M. îl roagã pe Preºedintele Iliescu sã repare greºeala pe care a fãcut-o alianþa antinaturalã dintre P.D.S.R. ºi U.D.M.R. ºi sã nu promulge Legea administraþiei publice locale. Acest act antiromânesc ºi anticonstituþional nu este altceva decât o bombã cu ceas într-o zonã a Europei care nu mai are nevoie de conflicte etnice.
Este dubios comportamentul preºedintelui Curþii Constituþionale, domnul Lucian Mihai, care s-a grãbit sã
declare drept anticonstituþionalã Legea secretului de stat, dar a amânat fãrã nici o justificare pronunþarea cu privire la Legea administraþiei publice locale, deºi contestaþia introdusã de cei 73 de deputaþi P.R.M. ºi de un deputat P.D.S.R. a fost anterioarã. A cui bunãvoinþã a vrut domnul Lucian Mihai sã o câºtige? ªi, în general, ce jocuri politice face Domnia sa? Am sã aduc aminte conducerii P.D.S.R. o glumã a iluministului german Lessing...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.