Adrian Pãunescu

ªi, pentru cã, totuºi, i-am scris poezii lui Ilie Ilaºcu ºi când era în puºcãrie, i-am dedicat câteva versuri acum, pe drumul încoace:

Bine-ai venit în þara dumitale,

în care-ai coborât sã ne cuprinzi, dar vezi ºi dumneata, din prima clipã, ce rãi am devenit, ºi suferinzi.

O boalã stãpâneºte scena noastrã ºi dacã azi, când dumneata apari, în mic n-am învãþat sã ne-nþelegem, e greu proiectul României Mari.

ªi totuºi trebuie sã ne trezeascã întregul fel istoric cum te porþi, te-aºteaptã România, ca o mamã, de dragul cãreia te-ntorci din morþi.

ªi noi visãm sã asanezi, Ilie, acest urât ºi vinovat noroi, sã vindeci, cu exemplul dumitale, zâzania ºi ura dintre noi.

Muntenia, Moldova ºi Ardealul bat a-nviere clopotele lor ºi om de om se simt atinºi de vrajã ºi poate vom renaºte ca popor.

Ar fi sã transformãm aceastã clipã ca pe-un discret ºi rezistent chibrit, în focul sacru al purificãrii, sã relanseze neamu-ntreg menit.

Te salutãm cu dragoste frãþeascã, deºi ai înþeles ºi dumneata ce greu e sã trãieºti în libertatea în care ai visat s-ajungi cândva.

Dar dumneata sã tragi un somn în voie, în nopþi în care stele nu se vãd ºi într-o luni sã ne-apucãm de treabã, sã scoatem þara noastrã din prãpãd.

În Europa, unde-i locul nostru,

s-adeverim proiectul cel mai greu: ”Trãiascã, verticalã, România!Ò, Aºa sã ne ajute Dumnezeu.