Stenogramă plen

Stenogramă plen · Camera Deputaților · 19 mai 2001 · monitorul.ai

## **Domnul Nicolae Vãcãroiu:**

Doamnelor ºi domnilor, Stimaþi colegi,

Ziua de 9 Mai este pentru istoria României, pentru prezentul ei, o zi aparte. Sãrbãtorim astãzi trei evenimente care þin de trecutul, prezentul ºi viitorul României. Pentru cã astãzi, 9 Mai, sãrbãtorim Ziua Independenþei de Stat a României, clipa când, în primãvara lui 1877, Parlamentul Român a proclamat independenþa deplinã a þãrii.

Spunea atunci ministrul de externe Mihail Kogãlniceanu: ”Suntem independenþi, suntem naþiune de sine stãtãtoare, liberã ºi independentã.Ò Se împlinea un vis pentru care secole la rând se vãrsase sânge românesc ºi se duseserã sã moarã eroii cei mari ai neamului nostru.

Tot astãzi, în întreaga lume se sãrbãtoreºte Ziua Victoriei, datã care a marcat încheierea celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial prin înfrângerea definitivã de cãtre Naþiunile Unite a fascismului hitlerist, o zi devenitã simbol al izbânzii raþiunii ºi luminii împotriva forþelor oarbe, iraþionale care întunecaserã cerul lumii.

ªi tot la 9 Mai se adaugã o sãrbãtoare care aparþine de drept ºi de fapt aspiraþiilor României, prezentului ºi viitorului, ca þarã democratã, liberã, a continentului european. Este vorba despre Ziua Europei, ce semnificã dorinþa de apropiere între toate þãrile bãtrânului continent sub semnul edificãrii unui proiect solid de pace ºi unitate în diversitate, ideal la împlinirea cãruia România contemporanã doreºte sã-ºi aducã o contribuþie de primã importanþã.

Numai punând la lucru toate energiile pozitive ale naþiunii noastre vom putea sã ne exprimãm voinþa ºi implicarea în construcþia viitorului Europei.

Cu aceste puþine cuvinte, daþi-mi voie sã deschid ºedinþa noastrã solemnã de astãzi ºi, pentru început, sã vã spun procedura de lucru. Birourile permanente au hotãrât ca pentru fiecare grup parlamentar, Senat, Camera Deputaþilor, sã se acorde câte 20 minute, plus, bineînþeles, Grupul minoritãþilor, care are la dispoziþie 10 minute.

Dau cuvântul pentru început primului-ministru al României, domnul Adrian Nãstase. ( _Aplauze_ .)

## **Domnul Adrian Nãstase** Ñ _prim-ministru ai Guvernului României_ _**:**_

Domnilor preºedinþi, Domnule coleg Ilie Ilaºcu, Dragi colegi parlamentari,

Ziua de 9 Mai aduce în memoria noastrã date istorice de care se leagã o dublã identitate: o dublã identitate a poporului român, în dimensiunea sa naþionalã ºi europeanã.

Contaminarea acestor sãrbãtori de-a lungul timpului cu un anumit tip de festivism a creat, poate, o anumitã indiferenþã, nedreaptã, faþã de adevãrata însemnãtate a acestor zile.

Astãzi, societatea noastrã trebuie sã-ºi gãseascã luciditatea de a reaºeza aceste sãrbãtori la un loc de cinste, la un loc pe care-l meritã. Idealurile politice contemporane nu pot fi pe deplin înþelese, dacã se uitã astfel de sãrbãtori ce ne trimit la originile sistemului de valori democratice pe care tindem sã le asimilãm, sã le aprofundãm.

Ziua Schuman Ð visul Europei unite. Societatea româneascã are dorinþa de a cunoaºte ºi de a respecta însemnãtatea zilei de 9 Mai, deoarece aceasta face parte de pe acum din sistemul de valori ºi din identitatea politicã ºi continentalã a românilor. Proiectul Schuman a fost privit iniþial ca o utopie romanticã, dar astãzi el a evoluat într-un sistem de principii, de valori, de reguli, capabil sã asigure unitatea instituþionalã a Europei.

Iatã, dincolo de ceea ce a însemnat acest fundament axiologic, se discutã de pe acum despre structuri instituþionale mult mai ambiþioase. Dorinþa noastrã este sã participãm la dezbaterea acestor noi idei de forþã, astfel încât interesele societãþii româneºti sã se regãseascã în proiectul de anvergurã pe care þãrile membre ale Uniunii Europene îl desfãºoarã în cadrul unor proiecte politice ambiþioase. Pentru ca þãri precum România sã ajungã implicate într-un astfel de proces de unificare continentalã, a fost nevoie ca cineva sã aibã curajul de a visa acest lucru.

Robert Schuman a avut spiritul anticipativ, luciditatea ºi curajul de a visa la unitatea Europei în plin rãzboi rece, atunci când graniþele dintre blocul capitalist ºi cel comunist pãreau de neclintit. Supravieþuirea proiectului unificãrii continentale rezidã în adaptabilitatea sa la rigorile dinamicii istoriei. Uniunea Europeanã este o instituþie capabilã sã se reformeze, sã se perfecþioneze, sã se construiascã în ritmul evoluþiilor de pe continent.

Deºi Europa unitã a fost gânditã la scarã redusã, România nu poate fi exclusã din acest proces. Suntem europeni în sensul culturii, istoriei, aºezãrii geografice, religiei, dar dorim sã devenim europeni ºi în termeni instituþionali, fãcând parte dintr-o structurã, dintr-o construcþie bazatã pe interese ºi pe orientãri pragmatice.

Geneza actualei Uniuni Europene, iniþial o asociaþie interstatalã de cooperare economicã, trebuie sã ne dea de gândit. Unitatea continentalã a început de la compatibilitatea economicã. Economia este domeniul unde trebuie sã acþionãm decisiv pentru integrarea noastrã în Uniunea Europeanã.

Aº vrea sã remarc în continuare faptul cã, alãturi de ziua de 24 Ianuarie, când sãrbãtorim Unirea Principatelor, data de 9 Mai poate fi consideratã ziua când România modernã a primit un al doilea act de naºtere: Proclamarea Independenþei.

Pentru politicieni, în primul rând, dar ºi pentru toþi cetãþenii þãrii, aceasta este o zi plinã de învãþãminte. La mai puþin de douã decenii de la unificarea Moldovei cu Þara Româneascã, o generaþie excepþionalã de oameni de stat a încheiat procesul de formare a statului naþional. Spiritul de sacrificiu al dorobanþilor nu trebuie uitat de societatea româneascã, mai ales acum când, la fel ca ºi în urmã cu 123 de ani, România se aflã la o rãscruce de drumuri.

Fermitatea cu care înaintaºii noºtri s-au implicat în acel rãzboi a conturat deja idealul politic al României ca lider regional, ca primã þarã balcanicã eliberatã de sub stãpânirea otomanã.

Dupã secole de dominaþie strãinã, România ºi-a exprimat la 9 Mai esenþa valorilor sale politice: demnitate naþionalã ºi orientare cãtre Europa, modernizare în spirit european. Aceste valori politice sunt astãzi la fel de actuale ca ºi atunci când ele au fost gândite ºi puse în planul peisajului autohton.

Renaºterea naþionalã ºi integrarea europeanã sunt ecouri moderne ale actelor politice din acel timp, sunt treptele superioare ale aceluiaºi drum.

9 Mai 1945, sfârºitul unei crude himere. Capitularea Germaniei naziste în faþa forþelor aliate a însemnat sfârºitul oficial al unei iluzii, al utopiei privind supremaþia rasialã ºi eficienþa unei politici a urii. Pacea încheiatã la 9 Mai a fost o pace amarã, umbritã de atrocitãþile unui rãzboi despre care este greu sã spunem cã a avut câºtigãtori, dar care a avut în mod cert sute de milioane de victime.

Cunoscutã mai ales ca Zi a Victoriei, ziua de 9 Mai ne duce cu gândul mai degrabã la ceea ce a fost înainte de aceastã datã: 7 ani de mizerie, de moarte, de tragedii. Partea optimistã a acestei comemorãri ºi în definitiv componenta sa aniversarã este aceea cã ne demonstreazã vitalitatea valorilor democratice, rezistenþa lor în faþa tentaþiilor totalitarismului.

Nu este important numai faptul cã statele democrate au învins, ci mai ales încãpãþânarea lor de a nu se transforma în þãri autoritare, într-o perioadã în care doctrinele extremiste erau în plin avânt.

Celebrarea acestei zile nu se rezumã doar la aduceri aminte, ea ne pune în faþã un imperativ. Niciodatã nu trebuie sã sacrificãm credinþa în democraþie ºi în pluralism în folosul unor doctrine iluzorii, cu consecinþe dezastruoase. Pericolul extremismului poate reapãrea oricând.

Ziua de astãzi este ºi o zi cu totul excepþionalã, ziua în care Parlamentul României primeºte la el acasã un erou naþional. Aceastã zi ne oferã un motiv de bucurie: Parlamentul României primeºte în rândurile sale un patriot român în viaþã. Este un motiv pentru noi de a ne aduce aminte de ceea ce înseamnã toate datoriile noastre faþã de patria noastrã comunã.

Ilie Ilaºcu este deja un simbol naþional. Sã-l ferim de uzura discursurilor ºi a disputelor partizane. Sã ne gândim la faptul cã el reprezintã, dincolo de stânga ºi de dreapta politicã, acel inefabil al fiinþei naþionale care ne-a fost redat prin sacrificiul sãu.

De aceea, P.D.S.R., dincolo de orice discurs care în acest moment nu ar reuºi decât sã estompeze frumuseþea unei clipe pe care am dorit-o cu toþii în ultimii nouã ani, doreºte sã se asocieze tuturor celor care

doresc sã priveascã acest simbol de patriotism ºi ca un simbol de unitate naþionalã. ( _Aplauze._ )

O scurtã concluzie: datele ºi evenimentele istorice nu ne învaþã nimic dacã nu înþelegem adevãrata lor semnificaþie. Numai în acest fel ne putem aminti de unde am pornit, pentru ca sã ºtim unde vrem sã ajungem.

Sãrbãtorile concentrate în aceste zile sintetizeazã perfect destinul istoric, dar ºi aspiraþiile României, o þarã construitã cu sacrificiu, care ºi-a dobândit demnitatea naþionalã ºi care tinde spre recunoaºterea ºi desãvârºirea identitãþii sale europene.

Vã mulþumesc.

Adrian Pãunescu

#11797

## **Domnul Adrian Pãunescu:**

Domnilor senatori ºi deputaþi, Domnilor membri ai Guvernului, Domnilor preºedinþi, Domnule senator al României Ilie Ilaºcu,

Astãzi, 9 Mai 2001, la Sfânta conjuncþie dintre Ziua Independenþei noastre Naþionale, Ziua Victoriei împotriva întunericului ºi Ziua Europei regãsirii dintre þãrile ei, ne este datã ºi nouã o clipã de fericire, o clipã astralã, o - clipã de miracol: un om se întoarce din moarte ºi ade vereºte Învierea printre ai sãi. Rãul nu învinge totdeauna. Dumnezeu nu ne-a uitat!

Bine aþi venit în România pentru care aþi luptat pânã la sacrificiul suprem, domnule Ilie Ilaºcu, soldatule necunoscut, devenit soldatul cunoscut, care se întoarce, pe picioarele lui, acasã, la viaþã, din lungul sãu prizonierat de rãzboi.

România propriei independenþe ºi identitãþi naþionale, România victoriei împotriva tuturor lanþurilor ºi dogmelor, România europeanã vã salutã, cunoscutule soldat necunoscut, cu creºtineascã, uimitã întâmpinare: Cristos a înviat! Adevãrat a înviat! ( _Aplauze._ )

Dumnezeul popoarelor a înþeles ºi a simþit suferinþa Domniei voastre ºi adânca solidaritate a pãtimitului popor român care, în ziua condamnãrii dumneavoastrã la moarte, când i-aþi spus de despãrþire: ”Vã iubesc, popor român!Ò, v-a rãspuns: ”Vã iubesc, Ilie Ilaºcu!Ò, în umbra aceleiaºi tragice Golgote care ne istoveºte existenþa, de sute ºi sute de ani, în crucificare ºi dezbinare!

Sunteþi, iatã, validat direct de acest popor, în aceastã Zi a Independenþei, a Victoriei ºi a Europei, ca senator al României, frate Ilie!

Probabil cã dumneavoastrã veþi aduce în Parlamentul României acel plus necesar de durere ºi de realism, de dãruire ºi de curaj, care sã ne determine pe noi sã fim mai exacþi în respectarea cuvântului dat, mai fideli fãgãduinþelor proclamate, mai apropiaþi oamenilor care ne-au ales sã le micºorãm necazurile.

Ziua Independenþei noastre de stat nu poate fi uitatã tocmai în Ziua Europei. Despre independenþa naþionalã ºi, implicit, despre unitatea naþionalã e vorba în ziua biruinþei împotriva întunericului ºi în ziua ieºirii lui Ilie Ilaºcu din temniþa sa prin contribuþia României, a Moldovei, a Rusiei ºi a Europei proteguitoare.

Desigur, vorbind despre factorii care au contribuit la eliberarea eroului, nu uitãm versurile dramatice ºi interogative ale poetului Geo Dumitrescu: ”Vânturile care au - Ò strâmbat copacii vor, tot ele, sã i îndrepte la loc! , aºa cum trebuie sã recunoaºtem cinstit, nimeni n-ar fi putut reacþiona convingãtor, eficient, pentru eliberarea lui Ilaºcu, dacã n-ar fi existat, cu standardele ei aspre, lumea liberã, Euro-America, aºa cum mi-aº permite s-o numesc. Pentru cã, fãrã lumea liberã ca reper ºi turn de control, gheþarii extremului rãsãrit ne-ar fi acoperit ºi nu s-ar mai fi auzit plânsul ºi protestul nostru. Cine ar mai fi auzit?

Se dovedeºte astfel cã nici un gheþar ideologic nu rezistã sub bãtaia necruþãtoare a soarelui libertãþii.

Este confirmat, acum, aici, marele basarabean C. Stere, cu nemuritoarea sa premoniþie: ”Nici o picãturã de energie Ò moralã nu se risipeºte în zadar! .

ªi trebuie sã ne amintim cu amãrãciune ºi vigilenþã ºi cã în Parlamenul României Mari, de dupã 1918, a existat ºi a fost intensificat interesul zâzaniei între români dupã Marea lor Unire.

Mã numãr, doamnelor ºi domnilor, printre cei care au criticat mereu instituþiile mondiale ºi europene pentru ineficienþa demersurilor lor în favoarea eliberãrii grupului Ilaºcu.

În primãvara anului 1993, am fost întâiul parlamentar european care, la Strasbourg, a ridicat glasul pentru libertatea eroului nostru ºi a fraþilor sãi.

Sunt mândru de aceasta, aºa cum sunt fericit cã am iniþiat, împreunã cu alþi parlamentari, din toate partidele, în Senatul României, primul act de protest oficial la adresa criminalei condamnãri la moarte a eroului.

M-am plâns mereu de ritmul în care s-a lucrat pentru dreptate ºi am cãzut, în 1994, eu însumi victima aberantului ºi ilegitimului regim separatist de la Tiraspol, care, în calitatea mea de parlamentar european ce monitoriza alegerile din Republica Moldova, m-a ºi arestat, e drept, doar pentru câteva ore.

Mai am doar un semnificativ amãnunt tragic sã vã spun: la câteva sãptãmâni dupã întoarcerea sa în þarã, cel care a trebuit sã rãmânã cu maºina Senatului, pe care aºa-zisele autoritãþi de la Tiraspol ne-au reþinut-o, - ºoferul Cazacu (neuitatã sã i fie amintirea!), a murit de cancer galopant.

Nu este exclus ca iradierea de care familia lui se plângea sã-mi fi fost destinatã mie, care avusesem norocul sã fug din Tiraspol cu un microbuz de ziariºti.

Dar am vãzut, în câteva ore, coºmarul pe care Ilie Ilaºcu ºi fraþii sãi l-au suportat nouã ani.

Cu glasul cu care m-am plâns, mulþumesc astãzi tuturor celor care au fãcut posibilã aceastã minune ºi, în primul rând, Europei instituþionale, a cãrei zi o sãrbãtorim, european, azi.

Cu acel glas de obidã ºi protest, mulþumesc dumneavoastrã tuturor, mulþumesc Partidului România Mare, care

a avut, în 2000, inspiraþia de a-l propune pe Ilaºcu senator... ( _Aplauze._ )... ºi mulþumesc Partidului României Întregi pentru felul cum l-a primit pe Ilie Ilaºcu. ( _Aplauze._ )

Doamne, iartã-ne pe toþi pentru lunga noastrã neputinþã, neputinþã încheiatã miraculos sub fascinaþia puternicului exemplu personal al eroului, sub presiunea lumii libere, a democraþiei ºi a solidaritãþii de neam, prin libertatea, la care asistãm, a acestui emoþionant ºi tragic Ilie Ilaºcu, cu chipul sãu de samurai român, care ºi-a învins moartea!

Sã râvnim (ºi sã ne rugãm) ca poporul român sã-ºi învingã, la fel ca ºi Ilie Ilaºcu, condamnarea la moarte ºi la marginalizare, blestemul marºarierului ºi al ieºirii din istorie.

Corneliu Vadim Tudor

#22237

## **Domnul Corneliu Vadim Tudor:**

Domnilor preºedinþi ai celor douã Camere ale Parlamentului,

- Domnule prim-ministru,

- Domnilor miniºtri,

- Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi,

Atunci când am propus conducerii Parlamentului o sesiune solemnã consacratã Zilei de 9 Mai ºi triplei sale semnificaþii, n-am ºtiut ce încãrcãturã emoþionalã poate avea o asemenea întâlnire, n-am ºtiut cã Independenþa de stat, Ziua victoriei împotriva fascismului ºi Ziua Europei îºi pot contopi razele într-o cununã atât de frumoasã, aºezatã pe fruntea unui om. N-am bãnuit nici cã ceea ce pãrea un vis frumos Ð schimbarea cetãþeniei sale, alegerea lui ca senator al României ºi votarea ca parlamentar european Ð se va realiza. Totul a funcþionat însã perfect, conform înþelegerii noastre secrete.

Ilie Ð un þãran român, cu nume de profet biblic! Acesta e mai mult decât un om, e un catarg pe care se înalþã Tricolorul, e o icoanã a Neamului nostru oropsit, chinuit, pãlmuit, vânat prin codrii Istoriei, crucificat, dar care, când te aºtepþi mai puþin, se ridicã falnic ºi dã Umanitãþii o lecþie de demnitate de o mãreþie anticã.

Prizonier între douã milenii, rãstignit pe crucea celor patru puncte cardinale, acest urmaº al plãieºilor lui ªtefan cel Mare ºi-a fãcut ”pohta ce-a pohtitÒ. Pentru ce a luptat el, pentru ce a pãtimit el, pentru ce a zãcut în cea mai adâncã temniþã stalinistã, mai întunecatã decât o gropniþã medievalã, vreme de 9 ani, zi ºi noapte, singur în celulã, mereu ºi mereu singur în celulã, de se împrietenea cu vrãbiile de la zãbrelele temniþei ºi cu pãianjenii ºi cu furnicile, aºa cum au spus toþi deþinuþii politici pe care i-a dat acest popor?

9 ani! O viaþã de om mic, o viaþã de copil. În Epoca modernã, dupã detenþia de 27 de ani a preºedintelui Nelson Mandela, de la care am avut onoarea personal sã aflu ce a suferit, detenþia de 9 ani a românului Ilie Ilaºcu mi se pare cea mai durã, cea mai nedreaptã ºi cea mai îndelungatã.

Haideþi sã ne gândim ce am fãcut noi între iunie 1992 ºi mai 2001: ne-am trãit existenþa, pur ºi simplu, am avut grijã de copii ºi de pãrinþi, am muncit, am vãzut spectacole ºi întâlniri sportive, am cãlãtorit, ne-am petrecut vacanþele Ð pe scurt, ne-am bucurat de viaþã. Numai cã în timp ce noi ne bucuram de viaþã, Ilie Ilaºcu se întrista de moarte!

Istoria consemneazã o întâmplare pilduitoare: în noaptea când a luat hotãrârea ca Armata românã sã treacã Dunãrea, la 1877, primul-ministru Ion C. Brãtianu a albit subit. Emoþia era prea mare, rãspunderea, pe mãsurã. Îºi spunea cuvântul þesutul limfatic biciuit la sânge.

Poate oare descrie cineva în cuvinte, în culori, în note muzicale ce a trãit fratele nostru Ilie în momentul în care a fost pus la zid ºi în jurul capului sãu s-a tras, efectiv, cu gloanþe de rãzboi? Ce inimã de leu trebuie sã ai ca sã nu te pulverizezi pe loc! Pentru cã, în ciuda celor scrise de unii ºi de alþii, lui nu i s-a anulat niciodatã condamnarea la moarte, el a fost condamnat la moarte pânã în noaptea de vineri spre sâmbãtã!

Dar, cu certitudine, vor veni ºi clipele depãnãrii amintirilor, când spiritele se vor fi calmat ºi românii vor putea judeca exact ce pericol mare ne paºte, cu niºte forþe paramilitare foarte agresive pentru epoca modernã, care ne privesc ca duºmani, deºi le-am oferit tuturor ospeþie ºi nu avem nici o vinã, dacât aceea de a ne numi români la noi acasã.

Astãzi, Ilie Ilaºcu s-a întors la vatrã, la baºtinã, la izvoarele acelui soare care, pentru toþi românii, de la Bucureºti rãsare. Abia acum intrãm în normalitate, avem mult de muncã, pentru vindecarea þãrii de molima sãrãciei.

Prin eliberarea ºi prezenþa lui în cel mai înalt forum politic al României, avem speranþa cã, în sfârºit, va începe sã se rezolve criza moralã gravã pe care o trãim de 12 ani. Asemenea idealiºti ºi luptãtori îi trebuie României, oameni dintr-o bucatã, care nu cer absolut nimic pentru ei, ci se dãruiesc cu generozitate tuturor.

Nicolae Iorga spunea: ”Boala de care suferã societatea româneascã e lipsa de caractere.Ò Aºa este, aceastã maladie ne-a fãcut tuturor un imens rãu. A venit momentul sã ne lecuim de boala asta, fiecare sã-ºi vadã de treaba lui, sã descãtuºãm energiile naþionale despre care îi scria Vasile Pârvan aceluiaºi Nicolae Iorga, în 1904, de la Berlin. Sã nu ne mai anatemizãm unii pe alþii, moara naþiunii sã nu mai macine în gol, sã ne þinem de cuvântul dat ºi în faþa þãrii, ºi în faþa comunitãþii internaþionale fãrã de care am înþeles în sfârºit cu toþii cã nu putem trãi! Fãrã comunitatea internaþionalã suntem îngrozitor de izolaþi, asta e realitatea!

Pe scurt, sã fim cu toþii rãspunzãtori, fiecare în parte ºi toþi la un loc, de soarta Patriei noastre. Ajunge atâta suferinþã! Ajung atâtea lupte fratricide între români! Uitaþi-vã ce se întâmplã la câþiva paºi de noi, în Peninsula Balcanicã. Românii sunt un popor solar, dãruit de Dumnezeu, un popor cu pepite de aur în suflet, ei îºi dau ºi haina de pe ei dacã îi iei cu frumosul ºi le spui cum e mai bine sã facã, dupã care rãstoarnã ºi munþii.

Ziua de astãzi e un început, Neamul Românesc îºi regãseºte cadenþa ºi ceasul biologic. Astãzi, abia astãzi, a luat sfârºit rãzboiul din Transnistria! Astãzi, abia astãzi, începe sã ardã timid la un colþ blestematul Pact Riebbentrop-Molotov!

Trebuia ca acum, la începutul celui de al treilea Mileniu Creºtin, sã se întâmple o minune ºi aceastã minune ni s-a întâmplat! Acelora care încã se mai întreabã cine ºi cu ce a contribuit la eliberarea fratelui Ilie Ilaºcu le voi tãia elanul analitic ºi le voi rãspunde: Cel care l-a scos din temniþã pe Ilie, ca pe Sfântul Petru din temniþa de sub Colina Capitoliului din Roma, a fost Bunul Dumnezeu. Fãrã ajutorul Împãratului Ceresc nu se putea înfãptui nimic. El ºi numai El i-a dat sãnãtate ºi tãrie moralã sã reziste, sã numere zilele ºi nopþile, sã viseze la îngeraºii lui Ð la fetiþele lui dragi, sã murmure ”Sara pe dealÒ a lui Eminescu, sã scrâºneascã din dinþi ºi sã rosteascã, din adâncul cuºtii fiarelor, folosind pluralul majestãþii imperiale: ”Vã iubesc, popor român!Ò

Ilie Ilaºcu nu e al meu, nu e al vostru, nu e al nici unei forþe politice ºi administrative, el este al Patrimoniului Naþional.

Noi, cei de la Partidul România Mare, credem cu fermitate în revenirea pe cale paºnicã a Basarabiei la Patria-Mamã. Acesta e un proces firesc ºi ireversibil, iar comunitatea internaþionalã este rugatã sã sprijine ºi sã înþeleagã Idealul latinilor de la Dunãre. Acest ideal poate ºi trebuie sã prindã viaþã în noua arhitecturã a Europei unite, în care noi credem cu sfinþenie ºi vom semna toate documentele care vor facilita reîncadrarea noastrã în concertul mondial de valori.

În numele partidului care l-a fãcut pe Ilie Ilaºcu senator român ºi parlamentar european, daþi-mi voie sã mulþumesc, din adâncul inimii, tuturor forþelor care au contribuit la eliberarea fratelui nostru din arsenalul celor 40 de mii de tone de armament greu, pe care Armata a 14-a rusã le pãstreazã, anacronic ºi ilegal, pe teritoriul Basarabiei noastre strãbune. Mulþumesc tuturor partidelor politice din România, Societãþii civile, Preºedinþiei României, Guvernului României, Delegaþiei Parlamentului României la Strasbourg, Comitetului european pentru drepturile omului, Lordului Russel Johnston, noii conduceri de la Moscova ºi de la Chiºinãu, corpului diplomatic acreditat la Bucureºti ºi Chiºinãu ºi, nu în ultimul rând, presei româneºti ºi internaþionale. Toþi, fãrã excepþie, au contribuit la desãvârºirea politicã ºi juridicã a acestui miracol dumnezeiesc.

Acum am trãit ºi noi pe viu, la o altã dimensiune, acea concordie care a fãcut ca generaþia de aur de la 1918 sã se înfrãþeascã pe Altarul patriei, toþi fiind înþeleºi între ei, deºi erau temporar adversari politici. În istoria României, asemenea momente de solidaritate umanã ºi naþionalã au mai fost la 24 Ianuarie 1859, în iureºul Horei Unirii, apoi la 9 Mai 1877, la 1 Decembrie 1918, despre care am pomenit, la 22 Decembrie 1989. Vorba lui Grigore Vieru, un alt crucificat, imortalizat de Doina ºi Ion Aldea Teodorovici: ”Degerat la mâini ºi la picioare/ Se întoarce-acasã Dumnezeu!Ò

Bine ai venit, frate Ilie! Acum vei fi nevoit sã-þi supravieþuieºti propriei legende, aidoma lui Avram Iancu. Ne vom strãdui sã te ferim de mizeriile Balcanilor. Fii pe pace, tot ce e scris sã se întâmple, se va întâmpla. ªi prizonieratul tãu, ºi eliberarea ta pesemne cã fac parte dintr-un plan al lui Dumnezeu, cã mult a fost, puþin a rãmas.

Azi e o zi mare! Ziua învierii din morþi a unui român, a românului tipic, a românului generic! Trageþi clopotele, fraþilor, în toate bisericile neamului, presãraþi flori cu eºarfã tricolorã pe mormintele eroilor! ªi nu uitaþi aceastã orã astralã, educaþi-vã pruncii în cultul iubirii de þarã! Noi credem într-o Europã a patriilor ºi a naþiunilor!

În încheiere, daþi-mi voie sã dau citire câtorva fragmente din _Psalmul 109_ , care a fost fãurit de marele Rege David parcã anume pentru martiri din acelaºi aluat ca sãrbãtoritul nostru de astãzi: ”Dumnezeul laudei mele, nu tãcea! Cãci protivnicii au deschis împotriva mea o gurã rea ºi înºelãtoare, îmi vorbesc cu o limbã mincinoasã, mã înconjoarã cu cuvântãri pline de urã ºi se rãzboiesc cu mine fãrã temei. Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt protivnici; dar eu alerg la rugãciune. Ei îmi întorc rãul spre bine ºi ura pentru dragostea mea. Pe vrãjmaºul meu pune-l supt stãpânirea unui om rãu, ºi un pârâº sã stea la dreapta lui! Când va fi judecat, sã fie gãsit vinovat ºi rugãciunea lui sã treacã drept un pãcat!

Domnul sã-i aibã totdeauna înaintea ochilor, ca sã le ºteargã pomenirea de pe pãmânt; pentru cã nu ºi-a adus aminte sã facã îndurare, pentru cã a prigonit pe cel nenorocit ºi pe cel lipsit pânã acolo încât sã omoare pe omul cu inima zdrobitã!

Aceasta sã fie, din partea Domnului, plata vrãjmaºilor mei ºi acelor ce vorbesc cu rãutate împotriva sufletului meu. Iar Tu, Doamne, Dumnezeule, lucreazã pentru mine din pricina Numelui Tãu, cãci mare este bunãtatea Ta: izbãveºte-mã! Sunt nenorocit ºi lipsit ºi îmi e rãnitã inima înlãuntrul meu. Pier ca umbra gata sã treacã, sunt izgonit, mi-au slãbit genunchii de post ºi mi s-a sleit trupul de slãbiciune. Am ajuns de ocara lor; când mã privesc ei, dau din cap. Ajutã-mi, Doamne, Dumnezeul meu!

Voi lãuda foarte mult cu gura mea pe Domnul, îl voi mãri în mijlocul mulþimii; cãci El stã la dreapta sãracului, ca sã-l izbãveascã de cei ce-i osîndesc sufletul. Amin!Ò

Mihai Baciu

#32947

## **Domnul Mihai Baciu:**

Domnilor preºedinþi, Domnule prim-ministru, Domnilor miniºtri, Stimaþi colegi senatori ºi deputaþi, Onoraþi invitaþi,

Trebuie sã recunosc cã este foarte greu sã vorbeascã cineva ºi sã vã reþinã ºi atenþia dupã oratori ca cei dinaintea mea. ( _Aplauze ale deputaþilor P.D.S.R. ºi P.R.M._ ) Unul, cu autoritatea primului-ministru, alþi doi, cu avântul poetic recunoscut. Dar tema de azi este inepuizabilã ºi avem fiecare ceva de spus.

## Doamnelor ºi domnilor,

O fericitã coincidenþã face ca ziua de 9 Mai sã aibã pentru România o dublã semnificaþie: aceea a obþinerii independenþei depline a României ca stat, eveniment care împlineºte azi 124 de ani, dar este Ziua Europei, a acelei Europe a pãcii, democraþiei ºi prosperitãþii, nãscutã acum 52 de ani, o datã cu crearea Comunitãþii Europene a Cãrbunelui ºi Oþelului, devenitã în timp Uniunea Europeanã de astãzi.

Dialectica istoriei face ca noi, românii, sã cinstim astãzi, 9 Mai, douã procese istorice care par a avea semnificaþii opuse. Pe de o parte, independenþa pentru un popor înseamnã triumful aspiraþiei sale spre identitate, spre recunoaºterea nu numai a teritoriului sãu, dar ºi a specificului ºi unicitãþii valorilor sale de orice fel, înseamnã dreptul acelui popor de a-ºi afirma diferenþa faþã de celelalte popoare ºi de a i se recunoaºte aceastã diferenþã. Pe de altã parte, a sãrbãtori Ziua Europei înseamnã a declara legitimã ºi de dorit tendinþa opusã, cea de integrare a poporului român în marea familie europeanã, proces care, cel puþin la prima vedere, neagã independenþa ºi valorile ei.

Existã oameni în toate þãrile Europei care privesc douã asemenea procese istorice ca excluzându-se reciproc. Din fericire, marea majoritate a românilor nu vede lucrurile în acest fel maniheist, iar aceeaºi complicatã dialecticã a istoriei de care aminteam mai sus, printr-o magie doar ei specificã, topeºte astãzi contradicþii vechi, stinge duºmãnii seculare ºi apropie în aceeaºi mare familie europeanã pe cei diferiþi prin limbã, obiceiuri, culturã, fãrã sã le anuleze deosebirile.

De aceea, noi, românii, sãrbãtorim cu bucurie egalã cele douã evenimente: independenþa þãrii ºi Ziua Europei, iar întâmplarea ca ambele sã fie sãrbãtorite în aceeaºi zi o consider, de aceea, fericitã. Daþi-mi voie sã constat cã nici un alt popor din Europa nu sãrbãtoreºte în aceastã zi acest dublu eveniment.

Mihai Baciu

#35346

## Doamnelor ºi domnilor,

Am afirmat de la începutul intervenþiei mele cã în 1877 România a obþinut independenþa deplinã sau absolutã. De ce deplinã sau absolutã? Pentru cã atunci când sultanul, la 23 decembrie 1876, declara România ca ”provincie privilegiatãÒ ºi ”parte integrantã ºi permanentã a Imperiului OtomanÒ, Parlamentul ºi Guvernul României au protestat vehement, arãtând cã principatele Române au fost, de drept, întotdeauna, suverane, fapt consemnat ºi în Tratatul de la Paris din 1856, care recunoºtea valabilitatea Capitulaþiilor, a acelor interesante înþelegeri din secolul al XV-lea, dintre sultan ºi domnitorii Moldovei ºi Þãrii Româneºti.

Dominaþia economicã, dar mai ales politicã ºi militarã a Imperiului Otoman asupra þãrilor Române a fost o realitate, o realitate, subliniez, pentru o lungã perioadã de timp, dar Capitulaþiile nu au fost denunþate niciodatã ºi, în plus, þãrile române nu au fost niciodatã paºalâcuri, adicã provincii ale Imperiului. Mai mult, dupã 1829, conform Tratatului de la Adrianopol, dependenþa noastrã faþã de Imperiul Otoman era mai mult nominalã. Cu toate acestea, obþinerea independenþei de stat a costat România multã suferinþã, sacrificiu omenesc, dezamãgiri ºi eforturi diplomatice epuizante, atât în direcþia duºmanului, cât, mai ales, în cea a aliatului care a fost Rusia. A devenit un loc comun afirmaþia cã România a fost aºezatã de Dumnezeu la rãscrucea vânturilor ºi în locul unde se bãteau cap în cap interesele unor mari imperii foarte agresive ºi lacome. Dar dacã aceastã afirmaþie este un loc comun, nu înseamnã cã nu este ºi adevãratã.

Regret cã nu am timpul de a demonstra cu exemplele necesare adevãrul acestor afirmaþii, dar îmi permit sã susþin cã evenimentele în care România a fost implicatã între anii 1876-Õ78 confirmã pe deplin destinul nostru dramatic de-a lungul istoriei, care este destinul þãrilor mici, sacrificate deseori în interesul celor mai mari, dar care, în cazul nostru, prin luptã, sacrificii ºi inteligenþã reuºesc sã iasã la luminã, sã-ºi salveze fiinþa ºi valorile. Repet, nu am timp ºi sar peste acele exemple la care mã gândisem.

Poate cã unii, astãzi, vor spune sau vor gândi: ”Ce rost mai are, dupã atât timp, sã mai vorbim despre aceste evenimente dureroase, când, din perspectivã istoricã, doar rezultatul final conteazã?Ò Eu cred cã nu trebuie sã uitãm istoria nici în latura ei tragicã. Pentru cã, pe de o parte, deseori învãþãm mai mult din dureri ºi sacrificii, iar, pe de altã parte, cine nu îºi cunoaºte istoria este obligat sã o repete.

Iar dacã vorbim de perspectiva istoricã, atunci sã ne amintim cã au trecut 189 de ani de la rãpirea Basarabiei, Basarabiei care este, totuºi, ºi astãzi o ranã a sufletului românesc. Din timp în timp, rana se deschide, aºa cum s-a întâmplat în 1992 cu rãzboiul separatiºtilor de la Nistru care a rupt trupul Moldovei de peste Prut ºi a produs multã suferinþã oamenilor de acolo. Suferinþa exemplarã, în numele unui ideal nobil, a lui Ilie Ilaºcu ºi a camarazilor sãi ne redã credinþa cã existã, totuºi, o justiþie a istoriei.

Partidul Democrat, a cãrui voce o port cãtre dumneavoastrã, îºi exprimã toatã preþuirea pentru omul ºi patriotul Ilie Ilaºcu ºi-i ureazã din tot sufletul bun venit aici, în mijlocul colegilor sãi! ( _Aplauze._ )

S-au spus multe aici despre omul ºi patriotul Ilie Ilaºcu ºi ar fi foarte greu, dacã nu imposibil, sã adaug eu ceva nou. Aºa încât spun doar atât: Sã dea Dumnezeu, domnule Ilie Ilaºcu, sã nu fii dezamãgit foarte repede de viaþa politicã româneascã! ( _Râsete. Aplauze._ )

Am vrut sã amintesc ºi aceste laturi dureroase ale epopeii din Õ77, tocmai pentru a aprecia la justa valoare fructul acesteia: neatârnarea deplinã a þãrii, care este cu atât mai preþioasã cu cât nu ne-a fost oferitã pe tavã, ci am obþinut-o prin sudoare ºi sânge!

Doamnelor ºi domnilor,

Partidul Democrat felicitã cãlduros poporul român, prin reprezentanþii sãi aflaþi în aceastã salã, cu ocazia Zilei Independenþei României, iar în acelaºi timp noi considerãm cã aceastã cinstire, pe lângã tradiþionalele festivitãþi, trebuie sã însemne ºi efortul nostru, al tuturor, pentru a scoate þara din criza unei tranziþii care nu se

mai sfârºeºte ºi care aduce dureri pentru foarte mulþi dintre compatrioþii noºtri. Noi, Partidul Democrat, credem ºi afirmãm cã aceastã crizã nu este o fatalitate, cã degradarea vieþii de zi cu zi, dar ºi a instituþiilor statului, lipsurile de tot felul, sãrãcia ºi descurajarea nu depãºesc puterea noastrã de a le stopa, de a aduce România pe calea echilibrului ºi prosperitãþii.

România nu mai poate rãmâne o þarã cu mari bogãþii ºi talente, dar cu atât de mulþi oameni nevoiaºi. Acesta este mesajul nostru, al Partidului Democrat: sã cinstim cum se cuvine marile fapte ale istoriei noastre ºi, în acelaºi timp, sã fim demni de datoria care ne revine, prin unirea eforturilor pentru crearea unei Românii unite ºi prospere, cum au visat înaintaºii noºtri.

Doamnelor ºi domnilor,

Cinstim astãzi Ziua Europei. Nu voi intra în amãnunte ºi nu vã voi povesti, nici mãcar pe scurt, naºterea ºi evoluþia organismelor europene. Fãrã îndoialã cã aceastã zi ne trimite cu gândul în primul rând la Uniunea Europeanã, aceastã exemplarã, puternicã ºi democraticã asociere de state, dar ºi la Consiliul Europei, la OSCE ºi la alte organisme europene.

Credem cã, cinstind Ziua Europei, cinstim mai întâi de toate un spirit ºi o mentalitate, ambele apãrute dupã Al Doilea Rãzboi Mondial, ca efect al acestuia. Dupã secole de conflicte sângeroase, din raþiuni economice, etnice, religioase, teritoriale, care au culminat cu uriaºul masacru dintre anii 1939-Õ45 ai secolului trecut, popoarele civilizate ale Europei au realizat în sfârºit cã soluþiile celor mai dificile probleme, chiar ale celor moºtenite de generaþii, nu se aflã în rãzboaie, în forþã, în ameninþarea permanentã cu forþa sau în utilizarea forþei, ci în pace, asociere pe baze egale, democraþie ºi cooperare. Noi, românii, ca popor care a trecut prin numeroase drame de-a lungul istoriei, nu putem sã nu ne bucurãm cã pe o mare parte a continentului nostru au apãrut asemenea organisme care promoveazã pacea, securitatea ºi cooperarea.

Marea dramã a României de dupã decembrie Õ89 ºi pânã astãzi este starea economicã, degradarea permanentã a condiþiilor materiale de viaþã pentru cea mai mare parte a concetãþenilor noºtri. Din proasta stare a economiei decurg ºi alte tare, care ne atrag mereu spre coada Europei: corupþia, infracþionalitatea ridicatã, rata mare a mortalitãþii, lipsa de motivare a tineretului, tragedia copiilor handicapaþi ºi orfani, nedreptãþile sistemului judiciar º.a.

Vinovatã este, în primul rând, clasa politicã, pentru care nu avem cuvinte grele ºi am avut cuvinte aspre. Nu suntem însã fataliºti, nu credem cã starea noastrã economicã ºi mentalitatea noastrã nu pot fi schimbate. Noi, românii, nu suntem cu nimic mai prejos, din nici un punct de vedere, altor popoare din Europa. Nu vreau sã mã mai lungesc, sã nu ies din timpul care mi s-a acordat.

Cunoaºteþi foarte bine poziþia noastrã, a Partidului Democrat. Nu avem alternativã la aderarea la Consiliul Europei, nu avem o altã cale. Dar pentru aceasta trebuie sã fim aºa cum am spus noi dintotdeauna: sã fim lucizi, sã respectem cu scrupulozitate condiþiile ºi sã nu credem cã cei care ne criticã ºi ne cer condiþii o fac pentru cã ar avea ceva cu noi.

Un înþelept a spus cã recãsãtoria înseamnã trimful speranþei asupra experienþei. Recãsãtoria noastrã cu Europa civilizatã ºi prosperã va însemna realizarea aspiraþiilor dintotdeauna ale poporului nostru spre pace, cooperare ºi prosperitate, în pofida experienþei tragice a divorþului de câteva decenii de Europa, este vorba de deceniile comuniste. Suntem încrezãtori cã aºa va fi, iar Ziua Europei îmi oferã fericitul prilej de a reafirma aceastã încredere.

În încheiere, doamnelor ºi domnilor, acesta este mesajul nostru cãtre dumneavoastrã, cei din salã, cãtre întregul popor român ºi cãtre þãrile Europei. În numele senatorilor ºi deputaþilor noºtri, al Partidului Democrat, felicit cãlduros poporul român cu ocazia împlinirii a 124 de la obþinerea Independenþei României, cu ocazia Zilei Europei ºi îl asigur cã Partidul Democrat va acþiona în continuare în spiritul idealurilor nobile ale social-democraþiei moderne.

Sã nu uitãm cã 9 Mai este ºi ziua în care a luat sfârºit cel de Al Doilea Rãzboi Mondial ºi sã o cinstim cum se cuvine.

Vã mulþumesc pentru rãbdarea de a mã fi ascultat. Aºa sã ne ajute Dumnezeu!

Puiu Haºotti

#43984

## **Domnul Puiu Haºotti:**

Domnule prim-ministru,

Distinºi membri ai Guvernului României, Domnule preºedinte,

Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi,

Coincidenþele cronologice în istorie nu sunt chiar atât de frecvente ºi mai ales cele fericite. 9 Mai reprezintã pentru istoria noastrã naþionalã proclamarea independenþei, iar pentru istoria europeanã înseamnã sfârºitul rãzboiului mondial Ð 1945 ºi debutul construcþiei unei Europe unite Ð 1950.

În 1945 ºi, apoi, în 1950, se vor prefigura douã Europe: una democraticã, bazatã pe reconstrucþie economicã ºi integrare, ºi alta, comunistã. Astãzi, cel puþin la nivelul aspiraþiilor generale, existã o singurã Europã.

Dar astãzi mai sãrbãtorim o coincidenþã fericitã, prezenþa domnului Ilie Ilaºcu, mai puþin în Parlamentul României ºi mai mult în mijlocul poporului sãu. Prezenþa domnului Ilie Ilaºcu mai puþin în mijlocul nostru ºi al Parlamentului României, ºi mai mult în þara sa.

Am onoarea ca, în numele Partidului Naþional Liberal, domnule senator Ilie Ilaºcu, sã vã salut ºi sã vã aduc un pios omagiu ºi din partea noastrã, ºi din partea înaintaºilor noºtri! ( _Aplauze._ )

Aºadar, 9 mai 1877, 1945, 1950 ºi, iatã, 2001. Cele patru evenimente nu au legãturã directã între ele, dar, totuºi, toate þin de evoluþia în timp a continentului euro-

pean ºi de efortul pe care România l-a depus pentru integrarea ºi recunoaºterea sa ca naþiune ºi ca stat european.

Este recunoscut faptul cã dobândirea independenþei de stat a României îºi are rãdãcinile în chestiunea orientalã. Rãscoalele antiotomane declanºate mai întâi în Bosnia ºi Herþegovina, urmate de Bulgaria ºi de izbucnirea rãzboiului dintre Serbia ºi Muntenegru, pe de o parte, ºi Imperiului Otoman, pe de altã parte, au dus la intervenþia Rusiei, animate de dorinþa de a recupera ceea ce pierduse prin Tratatul de la Paris din 1856.

România va cãuta în acest context sã obþinã recunoaºterea independenþei ºi sã elimine astfel noul statut dat de Constituþia otomanã, prin care aceasta era consideratã o provincie privilegiatã. Miza pe colaborarea cu Rusia a constituit singura soluþie care putea sã ducã la îndeplinirea obiectivului urmãrit de români Ð independenþa.

Însãrcinat cu purtarea negocierilor, I. C. Brãtianu a dat acordul pãrþii române prin care se permitea trecerea trupelor þariste, Rusia asumându-ºi obligaþia de a ”menþine ºi a face sã se respecte drepturile politice ale statului român, cum rezultã din legile interioare ºi tratatele existente, precum ºi de a menþine ºi a apãra integritatea actualã a RomânieiÒ. Dar lucrurile s-au complicat în momentul în care Rusia, cum a fãcut-o de atâtea ori, a refuzat ”cooperaþia RomânieiÒ, ca sã citez textul de la acea vreme, ceea ce a dus la bombardarea de cãtre artileria turcã a oraºelor de la Dunãre Ð Calafat, Olteniþa, Bechet ºi Cãlãraºi. Replica româneascã nu s-a lãsat aºteptatã. Artileria a ripostat, bombardând Vidinul. Rãzboiul dintre Imperiul Otoman ºi România începuse.

La 9 mai, Mihai Kogãlniceanu, ministrul de externe, declara cã România este un stat independent. Este cunoscutã acea formulare: ”Suntem independenþi, suntem o naþiune de sine stãtãtoare!Ò.

Acesta este, pe scurt, firul evenimentelor care a dus pentru început la proclamarea independenþei. Spunem ”pentru începutÒ, deoarece marile puteri vor recunoaºte acest lucru cu un an mai târziu, când, reunite la Berlin, negociau reorganizarea spaþiului balcanic.

Mult prea adesea se uitã, ºi este pãcat, cã o consecinþã a Rãzboiului de Independenþã a fost alipirea Dobrogei la Principat, fapt ce a reprezentat a doua etapã a procesului de constituire a statului naþional modern român.

Declararea de cãtre Parlament a independenþei pe 9 mai a fost o coincidenþã fericitã ºi, într-o anumitã mãsurã, un gest deliberat. De ce? Pentru cã a doua zi, domnitorul Carol a ratificat starea de rãzboi, adicã pe 10 Mai, Ziua Naþionalã a României pânã la 23 august 1944.

Pe 10 mai, I.C. Brãtianu adresa domnitorului Carol urmãtoarele cuvinte: ”Cu Dumnezeu înainte, Mãria Ta! Deja eºti salutat cu entuziasm de poporul din toate unghiurile României ºi, dacã sacrificiile enorme la care þara este chematã nu ar avea alt efect decât sã cunoºti pe români sub o nouã fazã, sã-l iubeºti ºi mai mult ºi sã dobândeºti o încredere ºi mai mare întrânsul, aceasta ar fi încã destul, cãci numai credinþa absolutã, iubirea reciprocã ºi neclintitã între suveran ºi popor pot asigura viitorul României ºi ne dau tuturor tãria de a lupta în orice vicisitudine pe care o vom trece.Ò

Rolul lui Carol I la desfãºurarea evenimentelor a fost foarte important. Sprijinit pe o clasã politicã unitã pentru moment în faþa pericolului, Carol I va folosi independenþa ca sursã a prestigiului României ºi a legitimitãþii monarhiei.

Nu voi insista asupra momentului 9 Mai 1945. Voi spune doar cã Pacea de la Paris nu a fost dreaptã cu România. De ce? Pentru cã interesele marilor puteri au fost singurele luate în calcul, pentru cã au fost politicieni mult prea cinici, pentru cã România a avut o conjuncturã nefavorabilã, dar poate ºi pentru cã am acceptat Dictatul de la Viena ºi am cedat, în loc sã fi tras cel puþin un glonþ ultimatumului sovietic prin care am pierdut Basarabia ºi Bucovina de nord. Dacã atunci, la cele douã momente, România ar fi avut altã atitudine politicã, poate astãzi unirea cu Moldova ar fi fost mai aproape, poate speranþele noastre ar fi fost mai mari ºi poate Ilie Ilaºcu, camarazii sãi ºi noi, toþi românii, am fi suferit mai puþin.

Revenind la cealaltã semnificaþie a zilei de 9 Mai, trebuie sã precizãm cã nu vom insista asupra momentului în care s-a consemnat sfârºitul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial. O datã terminat, marile puteri au fost preocupate de refacerea economicã a Europei. Au fost preocupãri asemãnãtoare cu cele de la sfârºitul Primului Rãzboi Mondial, când au fost elaborate o serie de proiecte de federalizare prin care continentul sã poatã atinge o stare de prosperitate economicã. Douã concepte complementare vor sta de fapt la baza planului de federalizare economicã, gândit ºi aplicat dupã cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial: europenismul ºi programarea economicã. Cel care a reuºit sã le îmbine într-o strategie unicã a fost Jean Monet, delegat al Franþei la Consiliul Suprem Economic Interaliat, vicesecretar general al Societãþii Naþiunilor ºi membru al Comitetului Francez de Eliberare în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial.

Monet a fost mai întâi responsabil al programãrii economice din Franþa, dupã care a elaborat un mare plan pentru o piaþã europeanã a cãrbunelui ºi oþelului, pe care ministrul de externe, Robert Schuman, l-a prezentat în Sala orologiului, la Quai dÕOrsay, pe 9 mai 1950. Planul avea la bazã urmãtorul raþionament: o mare comunitate continentalã în care accesul la principalele surse ar fi fost supus regulilor interesului comun. Acest principiu este valabil ºi astãzi. Acesta ar fi dus la eliminarea conflictelor, ar fi ºters graniþele, ar fi creat instituþii ºi obiceiuri comune.

Integrarea europeanã era dictatã ºi de necesitatea de a contracara acþiunile Imperiului sovietic. Statele Unite, de asemenea, au sprijinit proiectul, pe de o parte, pentru a da o mai bunã destinaþie ajutoarelor sale, iar, pe de altã parte, pentru a stopa cât mai mult ameninþarea sovieticã.

Istoria integrãrii europene îºi are, prin urmare, originile în sfârºitul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial ºi în dorinþa statelor europene democrate de a elimina rivalitãþile economice generatoare de conflict.

Vicisitudinile istoriei, inclusiv consecinþele rãzboiului mondial, au fãcut ca noi, românii, sã rãspundem mult mai târziu acestei provocãri, care este integrarea europeanã.

Este de datoria noastrã, în primul rând a politicienilor, sã facem ca drumul României cãtre Europa unitã sã fie strãbãtut într-un timp cât mai scurt.

Vã mulþumesc.

Frunda Gyšrgy

#51954

## **Domnul Frunda Gyšrgy:**

Domnule prim-ministru,

Doamnelor ºi domnilor miniºtri,

Domnilor preºedinþi ai Camerei Deputaþilor ºi ai Senatului,

Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi,

Ideea Europei unite nu este nouã. În secolul trecut, dupã Primul Rãzboi Mondial, Liga naþiunilor, cu sediul la Geneva, ºi-a propus _inter alias_ o Europã a naþiunilor. Fascismul s-a dovedit a fi mai puternic decât dorinþa de creare a unei Europe a naþiunilor. Naþionalismul malign, gregar, intolerant, revanºard a învins conceptul Europei unite ºi a dus la declanºarea celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial.

La mai puþin de 5 ani dupã sfârºitul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, câþiva politicieni europeni cu viziunea viitorului, în frunte cu Robert Schuman, ºi-au fixat din nou ca þel înfiinþarea Europei unite. Pornitã cu paºi timizi, ideea a început sã se materializeze. Crearea unei zone economice ºi comerciale s-a accelerat mult dupã cãderea comunismului ºi a zidului Berlinului, zid care despãrþea lumea civilizatã ºi democraticã de dictatura comunistã.

Astãzi, vorbind ideologic ºi din punct de vedere economic, trebuie sã recunoaºtem cã existã mai multe Europe. Existã o Uniune Europeanã formatã din 15 þãri, existã un grup de 12 þãri membre candidate, dintre care face parte ºi România, ºi, în sfârºit, existã o a treia categorie de þãri, care nu vor sã devinã membre ale Uniunii Europene ºi care se gândesc într-o alternativã la Uniunea Europeanã Ð este vorba despre Confederaþia Statelor Independente.

Astãzi, doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi, Uniunea Europeanã înseamnã un sistem de apãrare comun, înseamnã un sistem de politici financiare ºi vamale comune, înseamnã un sistem de politici economice comune, înseamnã un sistem în care frontierele sunt doar simboluri ºi sunt spiritualizate, înseamnã un sistem în care libera circulaþie a oamenilor, ideilor ºi mãrfurilor este garantatã, înseamnã un sistem al suveranitãþii partajate în care deciziile se iau în comun ºi se respectã de cãtre fiecare.

Ce fac în acest timp þãrile candidate la Uniunea Europeanã? Trebuie sã recunoaºtem cã ele se aflã într-o competiþie fermã, certã ºi durã. Fiecare vrea sã prindã primul val al integrãrii, nefiind sigur cã al doilea val va exista sau când va exista, vrea sã prindã integrarea care asigurã bunãstarea materialã ºi spiritualã a poporului sãu.

ªi din rândul candidaþilor putem distinge trei grupe. Trei þãri, Polonia, Cehia ºi Ungaria, mai mult ca sigur vor deveni membre ale Uniunii Europene la primul val de expandare a acesteia în 2004. Ele sunt urmate de un pluton de þãri care au îndeplinit deja principalele criterii de aderare, dar mai au de aºteptat ºi, în sfârºit, sunt douã þãri codaºe, Bulgaria ºi, din nefericire, noi, România, care suntem în coada candidatelor.

Trebuie sã recunoaºtem, doamnelor ºi domnilor miniºtri ºi parlamentari, cã noi, oamenii politici care am fost în acest Parlament ºi care am fost în guvernele succesive din 1990 pânã astãzi, purtãm rãspunderea rezultatului, a faptului cã ne aflãm în aceastã situaþie. În loc sã fi adoptat un cadru legislativ coerent ºi unitar, în 10 ani trecuþi noi am adoptat o ceaþã legislativã, în care legile se bat cap în cap, în care mai multe acte normative în mod diferit reglementeazã acelaºi domeniu. Nu am asigurat o stabilitate legislativã. Am produs o lentoare a procesului de privatizare, având ºi astãzi cel mai mic procentaj al sectorului privat dintre þãrile candidate. Nu avem nici astãzi încã, din pãcate, o politicã economicã ºi financiarã coerentã ºi stabilã. Nici astãzi nu am reuºit sã îndeplinim toate angajamentele pe care ni le-am luat în 1993 ºi în 1997, angajamente pe care ni le-am luat atunci când am devenit membri ai Consiliului Europei.

Doamnelor ºi domnilor miniºtri ºi parlamentari,

Zilele trecute, în Senatul României am adoptat o declaraþie prin care ne reafirmãm dorinþa de reintegrare în Uniunea Europeanã. Puþin mai devreme, Guvernul ºi reprezentanþii partidelor politice parlamentare au semnat o declaraþie prin care îºi reafirmã dorinþa de aderare în NATO. Cred cã timpul declaraþiilor a trecut. Cred cã a venit timpul faptelor ºi a recuperãrii timpului pierdut.

Sã facem, doamnelor ºi domnilor parlamentari, legi clare ºi simple, care sã elimine sau cel puþin sã îngrãdeascã la minimum posibilitatea birocraþiei ºi a corupþiei. Sã transformãm ceaþa legislativã în cadru legislativ ºi sã-i asigurãm stabilitate.

Sã adoptãm, doamnelor ºi domnilor miniºtri, politici economice ºi financiare stabile ºi egale pentru toþi. Sã finalizãm procesul de privatizare, ºi aceasta în primul rând în interesul cetãþeanului acestei þãri. Sã reînvãþãm sã avem verticalitatea cerutã unui om de stat, sã spunem acelaºi lucru la Bucureºti ºi la Strasbourg, sã fim europeni, toleranþi ºi antixenofobi, menþinându-ne în acelaºi timp identitatea naþionalã a fiecãruia. Sã luptãm împotriva extremismului ºi sã-l izolãm. ªi, pentru cã este Ziua Victoriei asupra fascismului, sã nu uitãm cã Hitler a fost ales prin mijloace democratice. Experienþa hitlerismului ºi tragedia celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial ne învaþã cã dictatorii ºi extremiºtii trebuie învinºi înainte de a ajunge la putere.

Doamnelor ºi domnilor senatori ºi deputaþi,

Cu toate accentele critice ale discursului meu, sunt optimist. Sper ºi sunt convins cã România va deveni membrã a Uniunii Europene ºi a marii familii europene. Sper cã am învãþat din greºelile trecutului, cã vom putea

preveni pe viitor miºcãri extremiste de genul celor din martie Õ90 din Târgu Mureº sau a mineriadelor, cã vom putea asigura ca ºi cetãþenii þãrii noastre sã circule în scurt timp fãrã vize în spaþiul Schengen, ai cãrui membri sã devinã cât mai repede.

Sper cã România va deveni membrã a Uniunii Europene, în care þãrile mari ºi mici vor fi egale, în care diferenþele dintre majoritãþile ºi comunitãþile naþionale vor dispãrea, în care toþi, majoritari sau minoritari, ne vom bucura de ºanse ºi drepturi egale. Malraux a spus cã secolul al XXI-lea sau va fi creºtin, sau nu va fi deloc. Parafrazându-l, spun cã: sau vom fi membrii Uniunii Europene, sau nu vom fi deloc. Sunt convins cã vom fi membrii Uniunii Europene.

Vã mulþumesc.

Viorel Hrebenciuc

#58414

## **Domnul Viorel Hrebenciuc:**

Domnilor preºedinþi, Domnule prim-ministru, Domnilor miniºtri,

## Stimaþi colegi,

Ilie, astãzi, aici, þi s-au adresat foarte multe cuvinte pe care le meriþi. Mie nu-mi rãmâne decât sã-þi spun ”Bine ai venit acasã!Ò ºi sã-þi doresc ca Dumnezeu sã-þi dea gândul cel bun pentru tot ce vei face de astãzi înainte, aici, acasã, în România, la Bucureºti. ( _Aplauze._ )

Ziua de 9 mai este, fãrã îndoialã, un simbol pentru ideea de unitate europeanã. La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franþei, fãcea istorie, propunând Republicii Federale a Germaniei ºi altor þãri europene ideea unei comunitãþi a cooperãrii ºi pãcii.

Contextul în care s-a nãscut ideea de comunitate a Europei a fost unul extrem de delicat. Continentul european era la acea datã rãvãºit de rãzboi, iar cele douã conflagraþii mondiale ale secolului al XX-lea au fãcut ca Europa sã-ºi piardã poziþia centralã pe care o ocupase timp de secole în istoria universalã. A fost, aºadar, necesar ca Europa sã fie devastatã de rãzboi pentru a deveni conºtientã de consecinþele nefaste ale rivalitãþilor permanente dintre þãrile sale. A trebuit sã se ajungã la starea de ruinã a continentului ºi la declinul politico-economic al statelor pentru a fi create condiþiile înnoirii Europei. În acest context, experienþa dureroasã a rãzboiului a fãcut din sloganul ”Niciodatã un nou rãzboi!Ò o idee forþã pentru gândirea ºi acþiunea politicã europenã.

Evoluþia Europei spre aprofundarea integrãrii a continuat neîncetat de atunci ºi pânã în prezent, iar þãrile europene, fie ele membre ale Uniunii Europene, fie ele candidate sau potenþial candidate, au conºtientizat atât provocãrile, cât ºi oportunitãþile de a crea, prin extinderea Uniunii Europene, o Europã unitã, a pãcii ºi prosperitãþii. Suntem astãzi martori ºi participanþi deopotrivã la evenimente cruciale în definirea destinului european. Despãrþite timp de 50 de ani de o barierã ideologicã ºi de logica blocurilor militare antagoniste, popoarele europene au acum ocazia de a înfãptui împreunã unificarea Europei.

Pentru noi, românii, sãrbãtorirea europeanã a zilei de 9 Mai reprezintã încã o datã prilejul reconfirmãrii voinþei noastre politice de a transpune în practicã idealul comunitar.

Partidul Democraþiei Sociale din România ºi, de altfel, cred cã întreg Parlamentul României, îºi exprimã satisfacþia faþã de rezultatele Consiliului European de la Nisa din decembrie 2000 care, prin reforma instituþionalã pe care a propus-o, a deschis calea extinderii concrete a Uniunii Europene spre est, menþinând intacte speranþele cetãþenilor din aceastã parte a Europei, inclusiv pe cele ale românilor, de a aparþine unui spaþiu comun al pãcii ºi bunãstãrii.

Totodatã, chemarea Consiliului European de la Nisa pentru lansarea unei dezbateri privind viitorul construcþiei europene adresate unui spectru cât mai larg al publicului din þãrile membre ale Uniunii Europene ºi din þãrile candidate este o expresie a solidaritãþii europene ºi a conºtientizãrii necesitãþii angajãrii active a cetãþenilor la proiectul european.

Rãspunzând chemãrilor Uniunii, sub egida Parlamentului, s-a demarat un ciclu de dezbateri privind problematica europeanã. Reflecþia naþionalã care va avea loc pe parcursul anului 2001, prin cooptarea la dezbatere a unui spectru larg al societãþii civile, îºi propune, ºi ne propunem cu toþii, sã identifice opiniile reprezentantive ºi principalele teme care preocupã societatea româneascã, legate de viitorul entitãþii europene.

Astãzi, când forþele globalizãrii obligã statele ºi societãþile sã întreprindã un efort uriaº de adaptare în acord cu noile reguli valabile la nivel planetar, europenii vor trebui sã gãseascã liantul care îi adunã împreunã ºi le oferã o identitate distinctã europeanã.

Se nasc, firesc, o serie de întrebãri. Existã oare un model de dezvoltare specific continentului european, bazat pe valori comune ºi pe conºtientizarea apartenenþei la aceeaºi civilizaþie? Împãrtãºesc europenii aceeaºi imagine privind demnitatea omului în cadrul societãþii ºi vor rãspunde ei, împreunã, la provocãrile viitorului? Cum se vor defini rolurile parlamentelor naþionale ºi ale Parlamentului European în contextul redistribuþiei prerogativelor acestora?

Acestor întrebãri ºi altora trebuie sã le gãsim rãspunsuri în cadrul reflecþiei româneºti asupra integrãrii europene.

Alãturi de angajamentul ferm pentru susþinerea procesului de armonizare legislativã cu standardele juridice ale Uniunii Europene, P.D.S.R. poate oferi rãspunsuri ºi clarificãri problemelor legate de viitorul nostru în Europa, astfel încât atitudinea realistã ºi pozitivã despre Uniunea Europeanã sã creascã în rândul cetãþenilor noºtri.

Implicarea parlamentarã directã aduce un spor de legitimitate procesului de integrare, pentru cã parlamentaris-

mul ºi integrarea sunt douã noþiuni strâns legate în dinamica relaþiilor internaþionale. Ele nu numai cã se justificã, dar se ºi dinamizeazã reciproc.

Viitoarea extindere a Uniunii Europene pune problema coeziunii spaþiului de integrare. Accentul pe liberalizarea pieþelor, creºterea competitivitãþii ºi flexibilizarea pieþei muncii nu trebuie deci sã diminueze preocuparea noastrã pentru asigurarea coeziunii economice ºi sociale.

Problema integrãrii europene este, în definitiv, problema justei gestionãri a decalajului, a contratimpului dintre est ºi vest.

Spaþiul european era acum 10 ani rupt în douã jumãtãþi. Astãzi am construit o punte. Angajaþi într-o construcþie comunã, avem datoria sã consolidãm aceastã punte, evoluând împreunã, pentru a ne întâlni în viitorul comun european.

Ca orice moment aniversar, Ziua Europei oferã prilejul unui bilanþ, dar ºi al exprimãrii unor promisiuni ºi speranþe Ð speranþa cã România se va integra cât mai curând ºi promisiunea cã potenþialul românesc de integrare va fi coordonat într-un mod creativ în folosul exclusiv al poporului român.

Totodatã, folosesc acest prilej ca, în numele Partidului Democraþiei Sociale din România, sã invit partidele politice parlamentare ºi neparlamentare, societatea civilã, organizaþiile nonguvernamentale, mass-media, lumea universitarã ºi academicã sã rãspundã ºi sã rãspundem împreunã la dezbaterea privind viitorul Europei.

Vã mulþumesc.

Gheorghe Buzatu

#64794

## **Domnul Gheorghe Buzatu:**

Domnilor preºedinþi, Domnule prim-ministru, Domnilor miniºtri,

Doamnelor ºi domnilor parlamentari,

Zilele de 9 Mai au adunat în istoria secolelor XIX ºi XX orele astrale ale românilor. Nu îmi propun, ºi veþi înþelege de ce, sã mã refer la toate evenimentele aflate astãzi în atenþia noastrã. Istoric fiind, prefer, din multiple motive, sã insist asupra faptelor petrecute în urmã cu 56 de ani, care fapte, de ani buni, nu mai ascund multe capitole secrete. Voi avea în vedere atât faptele înseºi, dar mai ales urmãrile lor, ºi aceasta pentru cã, dacã în mod sigur rãzboiul mondial din 1939-1945 a fost cel mai mare, cel mai devastator din istorie, singurul cu adevãrat global ºi total, pacea care a urmat victoriei din mai 1945 nu s-a instalat pe deplin ºi convingãtor pretutindeni ºi egal nici pânã astãzi.

Sã nu pierdem din vedere în primul rând cã învingãtorii din 1945, în chip special URSS, Statele Unite ºi Marea Britanie, nu s-au înþeles chiar în acele zile ale începutului de mai 1945 asupra datei Zilei Victoriei, 8 sau 9 Mai, ºi iatã cã, de atâtea decenii, pãrþi întregi ale globului se întâmplã sã aniverseze de fiecare datã acelaºi triumf asupra fascismului în Europa, mai apoi ºi în Asia, dar, culmea, în zile diferite.

De asemenea, nu se încheiase bine a doua conflagraþie mondialã, cã urmãtoarea, pe care am numit-o ”Rãzboiul ReceÒ, trecuse deja linia de start. Nu ºtim bine dacã astãzi încã acest rãzboi s-a încheiat. Pe de altã parte, nu toþi învingãtorii din 1945 ºi-au încheiat tratatele de pace cu învinºii lor, în speþã cu Germania ºi cu Japonia, în vreme ce, separat, Italia, România, Ungaria, Bulgaria ºi Finlanda au fost penalizate încã din februarie 1947.

Dar aceasta nu-i nimic în raport cu faptul cã, practic, învinºii ºi învingãtorii din 1945, prin nu ºtiu ce minune a istoriei, ºi-au inversat pur ºi simplu rolurile, ºi aici îi am în vedere pe toþi marii învinºi din 1945, Germania, Japonia ºi Italia, dupã cum nu mai puþin din rândul învingãtorilor de elitã de atunci, Anglia ºi Franþa, ºi-au pierdut de îndatã imperiile, iar Rusia nu demult. Nu faptul în sine ar fi grav, cât situaþia cã un nou raport de forþe poate prevesti oricând alte confruntãri, dacã înþelepciunea politicienilor va fi cumva, cândva, iarãºi în defecþiune.

Doamnelor ºi domnilor,

Nu cred cã este cazul sã vorbim despre victorie în general, ignorând rostul ºi locul nostru. Dupã trecerea timpului, dupã investigarea trecutului de cãtre echipe formate din sute ºi chiar mii de specialiºti, dupã toate acestea, deci, presupun cã ne putem raporta cu suficientã obiectivitate la tot ceea ce s-a întâmplat.

Iatã de ce, în aceastã situaþie, vã rog sã-mi îngãduiþi a vã expune unele gânduri azi, aici ºi acum.

Consider în primul rând cã a fost ºi este, în continuare, ceea ce s-a subliniat deja, pãgubos procedeul de a trata problema în atenþie numai la modul festivist. Nu vãd cum ne-ar ajuta aºa ceva.

În al doilea rând, România, de la 1941 la 1945, s-a aflat în rãzboi atât la est, cât ºi în vest, strãduindu-se de fiecare datã sã-ºi apere tot ce avea mai scump: fiii ºi teritoriul naþional. Nu a fost posibil, având în seamã propriile erori, contextul internaþional defavorabil ºi nu mai puþin erorile altora. Sã nu neglijãm, în context, cã învingãtorii din 1945 nu au reuºit, ei înºiºi, sã fie la înãlþimea momentului ºi nici sã-ºi înfrângã pretenþiile ºi interesele. Cu adevãrat s-a observat cã, pe scena lumii, marile puteri nu au sentimente, ci numai interese.

În al treilea rând, în raport cu lungimea ºi duritatea rãzboiului, pacea nu a putut sã fie, mai ales pentru România, care, în 1945, se afla alãturi de învingãtori, dar conta ca susþinãtoare în 1941 Ð 1944 a rãzboiului precedent, deci pentru noi pacea nu a fost una dulce. Dimpotrivã, þara a fost ºi a rãmas amputatã, i s-au impus grele datorii de rãzboi plãtite în condiþii de ocupaþie militarã. Cel mai greu însã, prin consecinþele directe ale rãzboiului, i-a fost schimbat cursul însuºi al evoluþiei: un nou regim social, cel comunist, i-a fost impus, cu acordul tuturor marilor învingãtori din 1945 ºi acest regim s-a menþinut vreme de aproape 50 de ani.

În al patrulea rând, ne punem întrebarea fireascã: Oare pacea din 1945 au fãcut-o zeii ori oamenii, cu calitãþile ºi defectele lor, unele imense?! În prezent, istori-

cii, ºi nu numai ei, s-au apropiat atât de mult de Stalin, Churchill ºi Truman, încât, cu nici un preþ, nu-i mai admit nici mãcar în categoria semizeilor, ca sã nu mai vorbim cã, în privinþa comportamentului lor, ei s-au confundat cu veritabilii cãmãtari.

Nu de altceva, dar chiar în privinþa României ºi a vecinilor ei, ne stau mãrturie faimoasele procente cu care ne-au fericit, vreme de 40 de ani, Churchill ºi Stalin, la Kremlin, în octombrie 1944.

În al cincilea rând, României, pentru a respecta pacea care a succedat rãzboiului, i-au fost impuse de atâtea ori eforturi mai îndelungate, mai stãruitoare ºi mai costisitoare decât cele necesitate de purtarea rãzboiului din 1941Ð1945. A fost, desigur, ilogic, anormal, dar a fost adevãrat. Cel puþin atâta: sã sperãm cã ele, acele eforturi, nu vor rãmâne ºi fãrã rezultate ºi, de ce nu?, ºi cu anume corecþii reparatoare.

În noua Europã aflatã în construcþie, nu ne putem aºtepta la un alt tratament decât la acela rezultat din munca noastrã ºi numai din munca noastrã. Aceasta va fi adevãrata victorie! Ar fi ºi cea mai preþioasã, fãrã îndoialã.

Cum se ºtie, cel mai redutabil adversar adesea nu este inamicul, ci suntem noi înºine. O Europã a tuturor ar fi o asemenea victorie. S-ar adeveri în ce grad pacea înseamnã construcþie, iar aceasta presupune timp. Este, oricum, altceva decât rãzboiul.

Rãzboiul din 1939 Ð 1945 s-a prelungit aproape 2.200 de zile. Victoria a fost copleºitoare, dar, de atâtea decenii încoace, lipsa rãzboiului nu este sinonimã cu pacea. ªi cine dintre noi s-ar putea sustrage inconfundabilei ºi frumoasei construcþii viitoare?!

Doamnelor ºi domnilor,

Vorbim astãzi despre independenþã ºi victorie. O victorie este ºi eliberarea domnului senator Ilie Ilaºcu. Bine aþi venit, frate Ilaºcu!

Deocamdatã, vedem, aþi venit singur, dar toþi ceilalþi vã vor urma. Aceea va fi marea victorie, nu numai a acestui neam, ci a Europei, chiar de Ziua Europei!

Celebrãm azi independenþa Zilei Victoriei ºi Europei în România micã. Sã dea Dumnezeu ca la anul, de 9 Mai, sã ne regãsim în România Mare!

Vã mulþumesc pentru atenþie.

Eckstein Kov‡cs PŽter

#71369

Domnilor preºedinþi,

Doamnelor ºi domnilor parlamentari, Domnilor miniºtri ºi invitaþi,

Evocãm astãzi trei momente istorice care, deºi marcheazã evenimente petrecute în perioade de timp foarte diferite, pot transmite un mesaj coerent pentru zilele noastre.

Ziua independenþei ne reaminteºte importanþa majorã pentru fiecare popor, dreptul de a-ºi croi propria soartã. Ziua Victoriei înseamnã, pentru noi, astãzi, importanþa capitalã a pãcii, ziua în care planeta noastrã a scãpat de spectrul generalizãrii uneia dintre cele mai antiumane forme ale totalitarismului: fascismul.

Prin sãrbãtorirea Zilei Europei ne arãtãm ataºamentul la principiile care au clãdit o comunitate bazatã pe democraþie, respectarea drepturilor omului, bunãstarea cetãþenilor ºi colaborarea dintre componentele ei.

Independenþa realã constituie o condiþie _sine qua non_ pentru dezvoltarea fireascã a unei societãþi. Lipsa independenþei reale a produs consecinþe greu reparabile, chiar în istoria recentã a României, prin impunerea unui alt regim totalitar: comunismul.

Statul independent care este astãzi România trebuie sã vegheze ca, alãturi de pãstrarea acestui bun nepreþuit, sã ia toate mãsurile pentru preîntâmpinarea oricãrui pericol ca forþele extremismului, xenofobiei ºi intoleranþei sã poatã atenta la valorile democraþiei.

Dorinþa sincerã a marii majoritãþi a cetãþenilor României de a vedea þara noastrã integratã în structurile europene înseamnã ºi dorinþa de a impune implicit ºi valorile care animã þãrile Europei unite. ªi în Europa unitã, toleranþa, respectarea drepturilor omului, supremaþia legii sunt principii nenegociabile.

Principiile cãlãuzitoare ale Comunitãþii Europene s-au cristalizat în bunã parte cunoscând experienþa ºi ororile rãzboiului.

Procesul de aderare la Uniunea Europei este un drum în care asimilarea valorilor morale ºi politice ale acesteia nu trebuie ºi nu poate fi ocolitã.

Garanþia cea mai sigurã a independenþei reale a þãrii, dar ºi a nerepetãrii ororilor rãzboiului mondial este asimilarea acestor valori ºi integrarea în familia europeanã.

Îi urãm bun venit domnului Ilie Ilaºcu în Parlamentul României!

Nu este locul ºi nici momentul de a analiza în amãnunt contextul politic complex care a permis sã-l avem între noi. Antevorbitorii mei au fost însã în consens în a sublinia rolul Uniunii Europene, al Consiliului Europei în eliberarea domnului Ilie Ilaºcu.

Mi se pare simbolic pentru importanþa zilei de astãzi cã domnul Ilie Ilaºcu s-a adresat Curþii Europene a Drepturilor Omului pentru apãrarea drepturilor lui ºi sprijinul structurilor europene pentru cauza dreaptã a domnului Ilaºcu s-a datorat în mare parte faptului cã i s-au încãlcat drepturile omului, o valoare de principiu a Uniunii Europei.

Dacã astãzi simþim efectul benefic al apãrãrii acestor principii ale drepturilor omului prin faptul cã îl avem între noi pe Ilie Ilaºcu, cred cã avem obligaþia de a le respecta întocmai, alãturi de celelalte valori care animã Europa unitã de astãzi.

Mulþumesc. ( _Aplauze._ )

Nicolae Paul Anton Pãcuraru

#74549

Domnilor preºedinþi ai celor douã Camere, Doamnelor ºi domnilor deputaþi ºi senatori, Stimaþi membri ai Guvernului,

În opinia mea, zilele, cu cât sunt mai importante, cu atât trebuie tratate mai atent, mai lucid, mai serios.

Dupã discursurile þinute pânã acum, sigur cã aº vrea sã mã refer la partea de comemorare a celor trei evenimente care converg strãlucit în ziua de astãzi, împreunã cu sosirea în Parlament a colegului nostru, domnul senator Ilie Ilaºcu. Ceea ce cred însã ºi doresc sã spun, în urmãtoarele cuvinte, cred cã va trebui sã ne concentrãm puþin asupra a ceea ce este posibil de fãcut sau a ceea ce cred cã noi, demnitarii, membrii Parlamentului, membrii Cabinetului, ºefii instituþiilor centrale ºi locale pot sã facã pentru ca visul nostru dintotdeauna, unificarea într-o singurã þarã sã devinã o realitate. ªi sigur cã acest vis devine posibil doar în mãsura în care noi toþi lucrãm, într-o formã sau alta, pentru ajutarea Moldovei.

Dificultãþile pe care Moldova le are în momentul de faþã, marile probleme economice cu care se confruntã, tensiunile sociale pe care le are, sigur cã toate pot fi ameliorate dacã avem ºi noi o contribuþie, acolo unde putem, acolo unde ne regãsim, în aºa fel încât o parte din ele sã fie rezolvate ºi, pe aceastã cale, sã facilitãm, cumva, posiblitatea, ºansa de reunificare.

Cred cã o primã misiune pe care o avem este sã contribuim ºi sã intervenim la toate instanþele internaþionale de mediere, pentru ca secesiunea _de facto_ a Transnistriei sã înceteze.

Voi dezvolta în câteva cuvinte acest aspect, dupã ce voi enumera a doua mare prioritate pe care cred cã noi o avem ºi ea þine, în primul rând, de ajutorul pe care noi toþi, în primul rând membrii Guvernului, ministerele, autoritãþile locale, zonele regionale de vecinãtate pot sã le acorde Moldovei, astfel încât sã contribuim cu adevãrat la reconstruirea, la diversificarea ºi la decolarea economiei Moldovei, fãrã de care, cu siguranþã, toate frumoasele noastre idealuri sunt îndepãrtate, singura ºansã fiind, evident, sã ridicãm puþin statutul ºi situaþia materialã a ceea ce, spre regretul nostru, al tuturor, a devenit aproape cea mai sãracã þarã din Europa.

În fine, a treia mare direcþie pe care cred cã va trebui s-o urmãm este cea de a susþine, prin toate mijloacele, de la cele materiale pânã la cele artistice ºi culturale, mai buna definire a identitãþii naþionale în Moldova.

În foarte puþine cuvinte, voi spune câteva cuvinte despre aceastã imensã ºi dificilã problemã a Transnistriei. Naºterea actualei probleme a Transnistriei o regãsim în 1924, când Guvernul sovietic a creat Republica Socialistã Moldova, special pentru a implementa programul de sovietizare a þinuturilor din zona Nistrului ºi zona Prutului.

Originea actualului conflict de pe Nistru o gãsim, evident, în 1924. Nu voi face trecerea în revistã a tuturor celorlalte evenimente care au urmat, este clar însã cã Moldova, Bucovina, Transnistria s-au confruntat din plin cu politica de dezmembrare ºi de rusificare pe care a început-o Stalin ºi pe care au continuat-o succesorii sãi. Sigur cã toatã aceastã politicã a fãcut ca zona sã devinã un focar de instabilitate, motiv pentru care obligaþia noastrã, a tuturor, este sã încercãm sã gãsim cãile prin care, prin intervenþiile pe care le putem face, la Uniunea Europeanã, la Consiliul Europei, la OSCE, sã reuºim sã readucem, în primul rând Transnistria, _de facto_ , în Moldova, astfel încât acest focar de instabilitate ºi de tensiune sã disparã.

Pentru a înþelege cât de gravã a fost atingerea adusã Moldovei de aceastã problemã, voi arãta doar faptul cã, de fapt, Transnistria înseamnã, citez: 12% din suprafaþa Moldovei, 17% din populaþie, 36% din producþia industrialã, 87% din producþia de energie ºi 24% din produsul naþional brut.

Nu voi repeta aici ce pondere însemnatã au aceste lucruri, ci voi arãta doar cã dumneavoastrã ºtiþi cu toþii dificila problemã a Armatei a 14-a, faptul cã existã o prevedere internaþionalã care obligã Armata a 14-a sã se retragã pânã în 2002. Diplomaþii, membrii Guvernului, noi, în Comisiile parlamentare interne ºi internaþionale din care facem parte, cred cã putem interveni permanent pentru ca aceastã obligaþie asumatã de Moscova sã se ºi îndeplineascã.

A doua mare direcþie, care este importantã sau cât se poate de importantã, în opinia mea, este sã trecem de la declaraþiile de bunã intenþie, de la ajutorul de bune intenþii pe care mai degrabã îl facem, ºtiu eu, în declaraþii politice, la o ajutorare de fapt, în primul rând în plan economic.

Se ºtie situaþia extrem, extrem de grea a Moldovei, în planul dependenþei energetice faþã de Rusia ºi de Ucraina, ea fiind dependentã în proporþie de cvasimonopol de GAZPROM, de furnizãrile de petrol, de gaz ºi de energie pe care le fac cele douã mari þãri. Sigur cã se confruntã cu o a doua mare problemã, cea a lipsei de diversificare a producþiei, faptul cã, în mod deliberat, decenii ºi decenii, 50 de ani a fost þinutã într-un regim de nedezvoltare economicã ºi industrialã.

Va trebui ca România, ea însãºi confruntatã cu mari dificultãþi, totuºi sã înþeleagã cã este fratele mai mare, este þara-mamã ºi, din puþinul pe care-l are, sã gãseascã modalitãþi concrete, punctuale de cooperare ºi de colaborare, în primul rând pe calea ajutorului pe care poate sã-l dea ºi în primul rând pe calea prezenþei în activitãþile economice în Republica Moldova.

Spre regretul nostru, al tuturor, capitalul românesc în Moldova este aproape inexistent; spre regretul nostru, al tuturor, prezenþa noastrã în privatizãrile din Moldova este mai mult simbolicã. Din pãcate, evident, capitalul dominant acolo este capitalul rusesc ºi, mã rog, cel al celorlalte þãri.

În fine, cred cã a treia direcþie este, aºa cum spuneam, gãsirea cãilor pentru ca Moldova sã fie susþinutã pe calea regãsirii identitãþii naþionale, regãsirii identitãþii naþionale plenare.

Sigur cã nu este vorba de o confruntare între români ºi rusofoni, este vorba în primul rând de gãsirea unei cãi prin care aceastã þarã latinã sã revinã în ginta latinã, sã revinã acolo unde firesc îi este locul, în aºa fel încât o

majoritate sau o minoritate sã se simtã integratã, ºi cultural ºi spiritual, pe aceste locuri.

Cred cã, pe aceste trei direcþii, dacã vom reuºi sã acþionãm eficient, cred cã foarte multe lucruri din ceea ce sperãm, din ceea ce dorim se pot întâmpla, motiv pentru care, timpul nepermiþând astãzi o dezbatere mai amplã a acestei probleme, folosesc microfonul pentru a cere o sesiune plenarã a celor douã Camere, pentru o dezbatere pe fond a relaþiilor dintre România ºi Moldova, în perspectiva deceniului ºi a perioadei pe termen mediu pe care o avem în faþã. Cred cã o astfel de dezbatere în Parlament este mai mult decât necesarã, nu numai în ocazii festive, este o dezbatere importantã ºi aduc ca argument faptul cã Senatul Franþei a gãsit cu cale sã facã o astfel de dezbatere, pentru simplul motiv cã Moldova este o þarã latinã.

Vã mulþumesc. ( _Aplauze._ )

Sotiris Fotopolos

#81764

Domnilor preºedinþi,

Doamnelor ºi domnilor deputaþi ºi senatori,

ªi astãzi, Grupul parlamentar al minoritãþilor naþionale se asociazã dumneavoastrã, se asociazã poporului român în mijlocul cãruia trãim ºi suntem prezenþi la aceastã solemnitate pentru a celebra, dacã-mi permiteþi, cele trei **Z** : Ziua cuceririi independenþei României, Ziua Victoriei ºi Ziua Europei.

Sunt onorat, ºi deopotrivã îmi exprim bucuria, în numele grupului, sã salut prezenþa senatorului Ilie Ilaºcu, sã-i spun din partea deputaþilor minoritãþii naþionale ”Bine aþi venit la noi în România!Ò... ( _Domnul senator Corneliu Vadim Tudor adaugã: ”Acasã!Ò_ )... sã-i spun cã ºi noi dorim sã vã cunoaºtem mai îndeaproape ºi chiar sã colaborãm cu dumneavoastrã.

Desigur, gândurile noastre se îndreaptã cãtre cei care ºi-au jertfit, ºi-au sacrificat vieþile pentru cucerirea independenþei României.

În acest moment solemn, nu putem sã uitãm sacrificiile poporului român pentru a-ºi pãstra demnitatea sa etnicã, pentru a-ºi pãstra valorile culturale, pentru a-ºi pãstra continuitatea pe acest pãmânt sfânt românesc.

Dupã cum cunoaºtem cu toþii, cu 50 de ani în urmã, la 9 Mai, României, profund marcatã de ororile celui de Al Doilea Rãzboi Mondial, nu i s-a acordat ºansa sã participe la construcþia de la început a Europei unite. I s-a furat aceastã ºansã. Bãtrânul continent însã, care funcþioneazã pe baza unor modele de unitate europeanã, are nevoie ºi de contribuþia României. Astãzi i se oferã României aceastã ºansã istoricã, pentru a se apropia de familia Europei unite, pentru a se integra în ea.

Astãzi cetãþenii aparþinând minoritãþii naþionale doresc sã sprijine, prin posibilitãþile lor, eforturile României, eforturile Parlamentului, ale Guvernului României, mai ales prin sensibilizarea structurilor democratice ale þãrilor lor de obârºie. De exemplu, eu mã ofer, dacã sunteþi de acord, cu Elada, pentru a ne susþine, în continuare, în acest pas important ce urmeazã sã-l evaluãm.

Este pãcat, faþã de toate suferinþele noastre, este pãcat cã tineretul nostru, astãzi, nu poate sã circule liber în Europa. Senzaþia este cã suntem frustraþi, la ora actualã, de acest proces de cunoaºtere interuman, de acest proces de a ne împrieteni, de a cunoaºte europenii, de a penetra valorile noastre de culturã.

Consider cã aici politicile guvernamentale ºi parlamentare trebuie sã fie mai exigente ºi mai pragmatice. Trebuie sã ne apropiem de toþi cei care astãzi ocolesc sã spunã _Da_ spargerii spaþiului Schengen ºi pentru noi românii.

Cetãþenii români de alte naþionalitãþi doresc, deopotrivã cu majoritatea româneascã, sã transmitã astãzi un mesaj Parlamentului României, în sensul cã nu putem sã ajungem acolo cu toþii, dacã nu începem sã depunem niºte eforturi pragmatice în diferite politici economice, sociale º.a.m.d.

Acest efort se impune cu atât mai mult astãzi cu cât celebrãm într-o atmosferã solemnã ideea de cucerire a independenþei României, ideea de Ziua Victoriei, aº zice Ziua Victoriilor în Europa, ideea de a face parte din aceastã familie unitã a Europei, din care, de fapt, facem parte.

Vã mulþumesc. ( _Aplauze._ )

Cuprins

Stenograma

Alocuþiuni ale reprezentanþilor grupurilor parlamentare din Senat ºi Camera Deputaþilor cu prilejul ºedinþei comune a Parlamentului României consacrate sãrbãtoririi Zilei Independenþei, Zilei Victoriei ºi Zilei Europei