Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 decembrie 2011
other · adoptat tacit
Nicolae Robu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vă asigur că intervenția este total alta decât cea pentru care mă pregătisem. Eu am crezut că lucrurile sunt foarte clare aici și chiar nu înțeleg de ce vrem să mai retrimitem acest proiect de lege la comisie.
Este vorba despre o eroare care s-a întâmplat la un moment dat. Aceste două comune, Valcani și Dudeștii Vechi, există de mult. Au fost unite în 1968 și apoi s-au reînființat. Problema este cu un teritoriu care nu este locuit și care nu este acum în granițele lui istorice, așa cum a fost în 1968. Acest teritoriu aduce venituri la bugetul local. Aducerea lui la comuna Valcani, căreia i-a aparținut istoricește, este cel mai firesc lucru, nu se mișcă niciun alegător, niciun om dintr-un loc în altul. Nu este oare firesc să facem dreptate?
Se judecă acei oameni de vreo 10 ani, până s-a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat verdictul că nu este de competența puterii judecătorești, ci de competența puterii legislative, scrie textual în ultima hotărâre, pentru că s-a făcut, la momentul reînființării comunelor, o eroare de încadrare în legislația de înființare de comune, nu în cea de reînființare de comune, cum ar fi fost corect.
Despre asta este vorba. S-a discutat în comisie, s-a paradiscutat, am fost prezent acolo și chiar vreau să mulțumesc colegilor din Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, domnului președinte, pentru abordarea pozitivă de acolo. A fost aviz favorabil și acum văd că vreți să mai tergiversăm, că despre altceva nu cred că mai poate fi vorba.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.