Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2023
Declarații politice · respins
Vasile Cîtea
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Ajutor acordat agriculturii”
Aflați în plin proces de schimbare climatică globală, martorii unor ani consecutivi de secetă, situați atât de aproape de o modificare fundamentală a configurațiilor anotimpurilor așa cum le știam până acum și sub amenințarea crizelor geopolitice și economice ce se încăpățânează să se suprapună cu conflictul din Ucraina, fermierii români traversează poate una dintre cele mai grele perioade* în care sunt nevoiți să își desfășoare activitatea.
Identificarea problemelor acestora a fost abia primul pas în procesul de susținere a activității pe care au învățat-o și pe
care și-au însușit-o de ani de zile. Realitatea cruntă este că fermierii români se află în pericol de a își pierde capacitatea de a presta munci agricole, de a avea cum să își vândă produsele și de a putea contribui sănătos la dezvoltarea acestei ramuri deosebit de importante pentru economia românească.
Partidul Social Democrat a instaurat un set de măsuri care să vină în sprijinul agricultorului român, să îl ajute să treacă peste perioada nefastă în care se regăsește.
Propunerea legislativă inițiată de parlamentarii PSD, ce se bazează pe lanțul scurt de aprovizionare, prevede ca instituțiile publice în care se prepară sau se servesc mâncăruri gătite sau produse alimentare să achiziționeze materia primă cu prioritate din surse locale1