Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 septembrie 2011
procedural · adoptat
Gheorghe David
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
„Alegeri parlamentare; de ce comasate?”
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Cum era de așteptat, ideea comasării alegerilor parlamentare cu cele locale a stârnit numeroase opinii pro și contra.
Pe de-o parte, formațiunile politice aflate în arcul guvernamental și-au exprimat motivele menite să susțină opțiunea lor. După cum se știe, o decizie finală urmează să fie luată la nivelul coaliției în zilele următoare.
Pe de altă parte, social-democrații și liberalii, acompaniați îndeaproape de conservatori, se opun amânării scrutinului, dorința lor fiind organizarea cât mai degrabă posibil – mai exact, la mijlocul anului viitor – a alegerii viitorilor parlamentari. Discuții pro și contra se poartă și în jurul ideii de vot uninominal.
Sunt pe deplin conștient că o soluție care să reflecte un consens între părțile angajate în cursa câștigării viitoarelor alegeri este dificil de stabilit. În susținerea propriilor puncte de vedere – și aici îi am în vedere, în principal, pe adversarii noștri politici – sunt invocate încălcarea unor prevederi stabilite prin actuala lege de organizare a alegerilor, diminuarea șanselor accederii în Parlament și în consiliile locale a candidaților propuși de actuala opoziție ca urmare a validării votului uninominal și a organizării unui singur tur de scrutin, dar și alte motive, mai puțin invocate – din motive lesne de înțeles –, ce țin de grupurile de interese din interiorul fiecărei formațiuni politice care intră în componența uniunii din opoziție.
În intervenția mea nu mi-am propus să enumăr multele argumente invocate și făcute public de către formațiunea politică pe care o reprezint în susținerea noii formule de organizare a viitoarelor alegeri. Mă voi limita doar la câteva. Pe primul îl consider ca făcând parte din categoria logicii elementare și, prin urmare, de bun-simț.
Chiar dacă în opinia publică – prea adesea, din păcate, invocată în susținerea unor puncte de vedere din aria politicului – circulă ideea că în țara noastră democrația nu este suficient de consolidată, nu poate fi ignorat faptul că în cele peste două decenii de la ieșirea de sub tutela sufocantă a dictaturii comuniste s-a izbutit totuși clădirea unei clase politice în interiorul căreia – indiferent de ideologia pe care declară că o slujesc – există, ca lideri, persoane recunoscute prin competența dovedită de-a lungul anilor și responsabilitatea demonstrată în luarea deciziilor.
Și atunci, de ce trebuie să ne temem de comasarea, de suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare ori de votul uninominal?
Pentru a câștiga, cel mai important lucru este ca partidele angajate în cursa electorală să-și desemneze drept candidați pe cei pe care îi consideră a fi cei mai credibili și respectați de alegători.
Cel de-al doilea argument avut în vedere este cel de ordin material. Concret, este vorba despre cheltuielile consistente pe care le presupune susținerea unui astfel de demers democratic. Una este ca el să se desfășoare „la pachet”, și cu totul altceva este ca el să fie fragmentat în două – am exclus ideea avansată de colegii din opoziție de a devansa cu un an alegerile prezidențiale – sau chiar trei, dacă în locul nominalelor se impune procedura celui de-al treilea tur de scrutin.