Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2023
Declarații politice · respins
Eugen Bejinariu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Aleșii sunt întocmai precum poporul pe care îl reprezintă! Nici n-ar putea fi altfel, dacă respectăm normele democratice și ne supunem principiului de reprezentativitate, cel pe care l-au adus alegerile libere.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă ca sunt păguboase generalizările, că este deplasată orice formă de lamentare, că acuzațiile „vrac” la adresa clasei politice reprezintă o formă de autoetichetare a poporului român.* În politică, precum în mediul de afaceri, în ONG-uri sau în presă, precum în cadrul oricărui segment social sau domeniu profesional există oameni mici, farisei, impostori și ipocriți fără seamăn.
Există, de asemenea, în cadrul fiecărei categorii, oameni serioși, onești, riguroși, oameni cu vocația binelui și a construcției durabile. Am evitat în toată cariera mea publică să generalizez acuze, să denigrez chiar și adversarii politici, să arunc blam usturător asupra celor fără vină. Am nădăjduit că prin exemplul personal de om al faptelor, mereu prezent și implicat în activitatea zilnică a Parlamentului, atent la nevoile oamenilor care ne-au votat, grijuliu cu așteptările celor pe care îi reprezentăm, consecvent în a împlini promisiuni făcute de echipa mea politică, am sperat să văd în jurul meu, prin reprezentanții politici ai generației mai emancipate, modele de conduită impecabilă. Le caut încă, acolo unde promiseseră să se arate!
Unii dintre noi, în politică, sunt buni strategi ai evoluției noastre ca popor, alții sunt organizatori excepționali de echipe, alții au profunzimi intelectuale și augmentează realitatea înconjurătoare cu idei, concepte și viziuni de termen lung. Alții sunt harnici și duc la îndeplinire misiunile profesionale ale echipei. Unii sunt buni oratori, alții au magnetism personal și plac alegătorilor prin simpla prezență.