Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Corneliu Florin Buicu
Discurs
„Alianța PSD+UNPR+PC a câștigat detașat alegerile europarlamentare!”
Declarația mea de astăzi nu ar putea fi decât despre succesul obținut de PSD+UNPR+PC la alegerile de duminică. Cu falsă modestie remarc faptul că PSD este cel mai votat partid la alegerile care determină echilibrul politic în Europa. Salut colegii – proaspăt parlamentari europeni – și îi încurajez, spunându-le că avem cea mai bună echipă din România. Trebuie să continue proiectele la care au lucrat în mandatul trecut, iar cei noi să pună umărul și experiența proprie în a conlucra la o cât mai bună imagine a României. Aceste alegeri sunt de o importanță extremă, iar interesul parlamentarilor noștri trebuie să vizeze continuarea subvenționării agriculturii din România, luarea celor mai bune decizii în dezvoltarea și protejarea sănătății, industriei, culturii, turismului, educației și tineretului. Sunt alegeri care vor determina dacă banii pe care noi i-am negociat în timpul guvernării PSD, cei peste 33 de miliarde de euro, vor fi păstrați și în 2020. În ultimul timp, consider că am reușit să fim respectați ca adevărați cetățeni europeni, să reclădim speranța și încrederea românilor și, mai ales, a tinerilor că se pot realiza ca oameni decenți și fericiți și în țara în care s-au născut. Drumul acesta este greu, dar cred că deja am parcurs mai multe etape și este obligația noastră și voința noastră de a face o nouă Românie, în care într-adevăr să trăim corect și decent.
Vreau să le mulțumesc mureșenilor, locuitorilor din Târgu Mureș, pentru prezența la vot, indiferent pe cine au votat, și în special celor care au votat PSD, care au votat Alianța PSD–UNPR–PC, celor care au votat, mândri că sunt români, o echipă care să-i apere de denigrare pe românii din România și pe cei din străinătate, o echipă care va lupta împotriva politicilor de austeritate promovate de regimul lui Traian Băsescu, o echipă care va avea ca obiectiv îmbunătățirea politicilor europene pentru România.
Mesajul transmis de către alegătorii noștri la aceste alegeri este că populația are încredere în obiectivele stabilite de USL și promovate de Guvernul Ponta, obiective care trebuie duse până la capăt, indiferent de sacrificii.
Astăzi se va alege președintele Parlamentului European și vom vedea ce portofoliu obține țara noastră. Să sperăm că va fi din nou agricultura, pentru că România are un potențial fantastic, pe care a învățat să îl fructifice.
Succes!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.