Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Alte intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori pentru dezbaterea proiectului legislativ?
Dacă nu mai sunt, închid dezbaterile generale.
Legea are caracter organic și o vom vota mâine, la ora 12.30.
Punctul 16 din ordinea de zi – Propunerea legislativă pentru recunoașterea delfinilor drept persoane non-umane.
Inițiator este domnul Remus Florinel Cernea, deputat independent. Îl invit, la microfonul 6, pentru a prezenta propunerea legislativă.
Aveți cuvântul.
## **Domnul Remus Florinel Cernea** _– deputat_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi senatori,
Această lege este una specială. Face apel la sentimentul dumneavoastră moral și la conștiința dumneavoastră. Este o chestiune de graniță, este o chestiune nouă. Deocamdată, o singură țară din lume a mai legiferat în acest domeniu, dar sunt altele care o vor lua în discuție în curând.
Grație inteligenței pe care delfinii o au – după cum se știe, delfinii sunt singura specie despre care se cunoaște faptul că în mod constant salvează vieți omenești –, grație, așadar, acestei inteligențe a delfinilor, sunt de părere, și nu numai eu, ci și foarte mulți reprezentanți ai comunității științifice, foarte multe organizații, foarte mulți gânditori, foarte mulți teoreticieni ai eticii, sunt de părere că această specie cere și merită un statut special de protecție.
Se știe că delfinii, spre exemplu, au numeroase comportamente asemănătoare cu ale noastre. Își dau nume unii altora. Există, a fost studiat acest lucru, în funcție de zona în care trăiesc. Au dialecte diferite, au un mod de a comunica diferit. De asemenea, așa cum vă spuneam, au o putere conceptuală extraordinară, din moment ce înțeleg că o viață umană are valoare și merită prețuită, astfel încât delfinii decid, aleg să salveze vieți omenești. Și sunt numeroase astfel de situații. Uneori, delfinii chiar și-au pus integritatea corporală în pericol încercând să îndepărteze rechini care amenințau viața oamenilor.
Pe teritoriul țării noastre trăiesc delfini în Marea Neagră. De asemenea, sunt și doi delfini captivi la delfinariul de la Constanța. A ține delfini în captivitate este ca și cum ai ține oameni în cușcă. În mediul lor natural delfinii înoată zeci de kilometri pe zi. A-i ține într-un delfinariu care are o lungime, să spunem, de 100 de metri, în cel mai bun caz, este realmente ca și cum i-ai ține într-o cușcă. Este un act de cruzime.
Sunt convins că specia noastră va face și trebuie să facă acest pas către acordarea unui statut special acelor specii care au un grad extraordinar de înalt de inteligență, precum delfinii, elefanții sau cimpanzeii. Pe teritoriul național al României trăiesc însă doar delfini, de aceea legea se referă numai la ei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .