Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2015
Informare · informare
Vasile Horga
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Centrul de Excelență în Finanțe face parte din cadrul inițiativelor Pactului de stabilitate pentru Europa de sud-est și a fost constituit ca urmare a inițiativei Ministerului de Finanțe
slovac, semnat, așa cum știm, la 3.09 la Bled, în Slovacia. România este parte a acestui acord începând cu 30.05.2014, atunci când România a semnat acest acord și odată cu semnarea a făcut și o declarație interpretativă, în sensul că nicio organizație interguvernamentală sau neguvernamentală nu poate fi membru cu drepturi depline al acestui acord, cu excepția organizațiilor guvernamentale regionale de dezvoltare economică și, în cadrul acestor organizații, numai cu condiția ca din organizația respectivă să facă parte un stat membru care a semnat acordul, iar votul să fie unul singur, al statului membru, deci cele două voturi să nu se cumuleze.
Scopul pentru care a fost semnat acest acord a fost acela de a dezvolta capacitatea instituțională și de implementare a standardelor internaționale în managementul finanțelor publice și al sistemului bancar.
România beneficiază de avantajele acestui acord prin trimiterea, în cadrul proiectelor finanțate în cadrul Centrului de excelență, a specialiștilor din finanțe și din sistemul bancar românesc, astfel încât integrarea în cadrul statelor semnatare și cu celelalte state din Europa și din lume să fie interoperabilă cât mai cu putință în cele două domenii: al finanțelor publice și al sistemului bancar.
Mai trebuie amintit că, potrivit acestui acord, nu există obligativitatea României să participe cu cote de finanțare, deci nu avem un efort bugetar direct. Sigur că se pot face prin acorduri bilaterale aceste finanțări, dar, în acest moment, România nu este un contributor la acest Centru de excelență.
Având în vedere avantajele pe care România, avantajele certe pe care România le are potrivit acestui acord în Centrul de excelență, Partidul Național Liberal va vota acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.