Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2015
Informare · respins
Ionaș Florin Urcan
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Tot ceea ce am discutat adineauri sunt niște măsuri care nu au putut fi adoptate de către autoritățile locale deoarece nu exista o bază legală pentru aceste intervenții asupra locuințelor proprietate privată.
Consider că în tot acest context prevenția este extrem de importantă, autoritățile administrației publice locale și centrale fiind obligate să creeze toate pârghiile necesare, logistice, structurale, financiare, tocmai pentru a putea fi pregătite în a face față oricăror astfel de evenimente neplăcute.
Statisticile bazate pe atente studii spun că suntem o țară cu expunere mare la dezastre seismice. Guvernul trebuie să ia de îndată toate măsurile necesare prin alocarea de sume importante de la bugetul de stat în vederea realizării, dar și executării concrete a unui plan prin care să asigure diminuarea riscurilor.
Nu este normal să asistăm la evenimente neplăcute, iar apoi să regretăm că nu s-au alocat din timp resursele care puteau minimaliza efectele unor tragedii.
Grupul nostru parlamentar susține că această măsură pe care o adoptăm astăzi este extrem de importantă și, chiar dacă sună oarecum a centralism, consider că putem face un efort în a impune, prin intermediul legilor speciale, ca cel puțin autoritățile publice județene să fie obligate la constituirea unui fond, în care să fie alocate sume gen 1, 2, 3% din bugetele anuale, destinate prevenirii și înlăturării efectelor dezastrelor și calamităților.
Aici putem discuta de cutremure, inundații, epidemii etc. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.