Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 noiembrie 2003
other · adoptat
Nicolae Paul Anton P„curaru
Discurs
Am acceptat c„ intr„m pe dezbaterea pe fond ∫i a∫ vrea s„ v„ spun, domnule pre∫edinte, c„ dincolo de lege, de amendamente, de articole ∫i a∫a mai departe, avem Ón fa˛„ o problem„ de principiu pe care o ridic„ aceast„ lege, Ordonan˛a nr. 36/2003.
Sigur c„ atunci c‚nd am citit expunerea de motive, am fost foarte Ónduio∫at de faptul c„ diploma˛ii rom‚ni sunt oameni care o duc foarte greu, c„ au o stare foarte precar„, c„ sunt nedrept„˛i˛i de soart„, c„ au condi˛ii de munc„ extrem de austere, c„ via˛a lor a fost plin„ de nedrept„˛i, toate acestea — sigur — Ón condi˛iile Ón care este ∫tiut faptul c„ nimic nu era mai r‚vnit pe lumea aceasta, Ón Rom‚nia, ∫i premodern„, ∫i modern„, dec‚t s„ devii undeva ambasador ∫i, chiar dac„ nu erai, m„ rog, Ón personalul diplomatic, totu∫i m„car portar, m„car secretar, m„car ceva pe acolo, pe la ambasad„, tot era o mare realizare Ón via˛„.
Din textul ordonan˛ei, din expunerea de motive, afl„m c„ lucrurile stau exact pe dos, corpul diplomatic este frustrat, este privilegiat, este nesecurizat, a avut o via˛„ foarte grea, a avut o situa˛ie foarte grea.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 145/20.XI.2003 Sigur, nu vreau s„ minimizez corpul de elit„ al diploma˛iei rom‚ne. Cred c„ foarte mul˛i dintre ambasadori, nu neap„rat to˛i, chiar Ó∫i fac datoria fa˛„ de ˛ar„, chiar au f„cut din ambasade o poart„ spre lume ∫i de bune rela˛ii ale Rom‚niei. ™i acest lucru nu poate fi omis, nu poate fi neexplicat.
Stau Óns„ ∫i m„ g‚ndesc — ∫i acum ajung la problema de principiu — de ce pentru anumite categorii sociale trebuie s„ facem privilegii, problema de principiu. Guvernul rom‚n, pe care domnul ambasador Ól reprezint„ aici... Sigur c„ e cumva nelalocul s„u c„ un ambasador Ó∫i pledeaz„ propria sa lege, dar este un m„runt aspect, trebuie s„ trecem peste, este un am„nunt m„runt ∫i nesemnificativ aspect... Guvernul Rom‚niei, pentru situa˛iile pensiilor Ón dificultate, are dou„ programe pe care le prezint„ permanent: programul de indexare a pensiilor ∫i programul de recorelare a pensiilor. Tocmai pentru a Óndrepta nedrept„˛ile din sistem, tocmai pentru a ajusta, tocmai pentru a crea o situa˛ie mai bun„ pentru pensiile mici — am Ón˛eles c„ diploma˛ii sunt marii beneficiari ai pensiilor mici — exist„ un r„spuns guvernamental la aceast„ problem„.
Dac„ toat„ Rom‚nia, to˛i pensionarii din Rom‚nia suport„ doar ceea ce poate Guvernul s„ fac„, adic„ indexare ∫i recorelare, de ce o anumit„ categorie social„, mic„ ∫i privilegiat„, poate s„ beneficieze de pensie de serviciu? Deci care este logica pentru care pentru magistra˛i, pentru ap„rare, pentru servicii interne ∫i acum, poftim, o nou„ categorie, for˛eaz„ poarta unor privilegii? Asta Ónseamn„ pensia de serviciu! Fiind cunoscut, Ónseamn„ c„, dincolo de pensia care se pl„te∫te din sistemul public de pensii, se beneficiaz„ de o pensie suportat„ de la bugetul de stat, 80% din valoarea ultimului salariu net ob˛inut.