Gavril Dejeu

Am afirmat de mai multe ori de la acest microfon cã legislaþia românã trebuie sã reflecte întotdeauna realitatea social-economicã a þãrii noastre ºi sã nu ne orientãm dupã standardul de dezvoltare al anumitor þãri supercivilizate sau dupã alte þãri care sunt în urma noastrã. Or, realitatea de la noi, perceputã atât intern, cât ºi internaþional, este cã fenomenul de sustragere de la lege, fenomenul de încãlcare a legii de cãtre cetãþenii noºtri sau de cãtre cetãþenii strãini pe teritoriul nostru constituie un motiv de preocupare atât pentru organele interne ale statului român, cât ºi pentru organele specializate sau politice, dacã vreþi, ale altor state spre care dorim sã ne îndreptãm. Una dintre cerinþele principale care ni se adreseazã este sã facem ordine în România. Nu atât aspectul economic îi intereseazã, ci combaterea corupþiei ºi aspectul de legalitate.

Problema principalã care ne-a fost pusã a fost cum controlãm, de pildã, frontierele României pentru ca România sã nu fie o zonã de alimentare a unor surse infracþionale în vest. Or, aceastã problemã pe care o discutãm noi aici poate constitui o verigã pentru realitatea

noastrã de control. Am avut ºi avem în continuare cazuri în care în România se adãpostesc grupe de strãini imigranþi din rãsãrit sau din sud cu scopul de a ajunge în Germania, în Franþa ºi aºa mai departe, care stau la noi sãptãmâni întregi, fãrã sã fie anunþaþi de nimeni, cu scopul de a-ºi crea condiþii de emigrare mai departe.

Dacã, prin urmare, nu introducem nici un fel de obligativitate pentru cei care gãzduiesc persoane strãine, spre a fi anunþate la organele de autoritate, însemneazã cã facilitãm, într-un fel, acest proces, acest curent care este atât de îndeaproape observat de strãinãtate. Mie mi se pare normal sã se impunã acum, pentru aceastã perioadã pe care o trãim, obligativitatea anunþãrii prezenþei strãinilor în România. Nu numai pentru motivele pe care le-am arãtat ºi mai înainte, dar realitatea demonstreazã cã organele de ordine nu au capacitatea sã acopere întregul proces de supraveghere a prezenþei strãinilor în România, aºa cum s-ar fi dorit în mod normal.

De aceea, eu sunt pentru formula adoptatã de iniþiator, ºi nu pentru cea adoptatã de comisie. ªi vã spun de ce nu cea adoptatã de comisie. Comisia spune cã anunþarea sã se facã numai pentru o perioadã de ºedere de mai mult de 5 zile ºi numai la expirarea termenului de 3 zile de la plecare. Pãi ce se întâmplã? Dacã noi anunþãm organul de poliþie, de pildã, la 3 zile dupã ce a plecat de la noi, acela este deja plecat peste graniþã, anunþarea devine inutilã, ineficientã. Ori se anunþã imediat, pentru ca organul de ordine sã ºtie despre ce este vorba, ori, dupã 3 zile, nu mai are nici un fel de raþiune sã-l anunþãm.

Iatã pentru care motiv socot cã este bine sã adoptãm varianta iniþialã a textului propus de lege.