Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Dumitru Oprea
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Am ascultat declarația dinainte și chiar că m-a șocat, încât aș da titlul „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce spun!”. L-au adus pe președintele Băsescu unde-i este locul. Da, Președintele României.
Nu pot să nu taxez astfel de lucruri care sunt chiar paralele cu starea de fapt a României.
Declarația mea de astăzi are titlul „Black Friday la educație?”.
În aceste zile, bugetul educației a devenit din nou subiectul multor discuții. Din păcate, ministrul de resort s-a lansat într-un discurs triumfalist privind fondurile de care ar dispune învățământul românesc. Mai precis, pretinde că educația ar avea la dispoziție 22 de miliarde de lei în 2014, sumă în creștere față de anul precedent.
O scurtă analiză a proiectului de buget pune serios la îndoială pretențiile domnului ministru Remus Pricopie. Astfel, la anexa dedicată învățământului, la secțiunea „Sinteza fondurilor alocate pe surse și titluri de cheltuieli”, sunt prevăzute 8,5 miliarde de lei, care provin de la buget, inclusiv fonduri europene și din venituri proprii, parțial venituri proprii. Așadar, chiar dacă s-ar lua în calcul și sumele provenite de la alte ministere – zice dumnealui: externe, dezvoltare, când la externe sunt cu totul vreo 300 și ceva de milioane, ce anume poate să fie găsit pentru educație? –, de altfel, sume care sunt destul de neglijabile, tot nu s-ar ajunge la cele 22 de miliarde de lei anunțate, cum am spus, triumfalist de ministrul educației.
În plus, dumnealui trebuie să dea seamă pentru faptul că s-a angajat, prin partidul de guvernământ, că asigură 6% din PIB, adică 40 de miliarde de lei. Cu 8,5 miliarde de lei rezultă o cincime din angajament. O adevărată himeră sunt cele 40 de miliarde de lei pentru actualul Guvern.
În aceste condiții, asistăm la un fel de alba-neagra guvernamentală cu un domeniu care merită infinit mai multă considerație. Profesori și elevi, deopotrivă, trebuie să suporte jongleriile cu cifre ale unui ministru care crede că poate păcăli pe toată lumea, așa cum a făcut-o și cu propunerea de
tablete pentru toți școlarii României. Drept urmare, îi cerem, în mod public, domnului Pricopie să explice, leu cu leu, cum a ajuns și la cele 22 de miliarde de lei. Iar dacă nu reușește îl invităm să plece acasă, poate că le va găsi pe alte căi, prin fonduri europene sau – eu știu? – prin ofertele făcute de pe alte continente. Pentru a nu afecta sistemul educațional cu oferte mincinoase, îi recomandăm încă o dată să meargă puțin acasă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.