Paul Ichim

Am ascultat declarația politică precedentă și, vă spun cinstit, încerc sentimentul că, dacă am face țara asta după declarațiile politice, ar merge tare bine!

Ce ne facem noi... îmi pare rău, trebuie să fiu solidar – este în afara declarației politice – cu doamna colegă Cristiana Anghel. Nu sunt de acord cu multe din ce spune dânsa, dar nu dă dreptul nimănui să-și atace un coleg în

Senat și poate încetează unii să mai facă treaba asta și să învețe să fim solidari. Toată țara se uită la noi. Noi, chipurile, am fi oamenii care să fim un exemplu în stat. Atunci, de ce ne mai mirăm că țara merge așa, dacă noi dăm un exemplu așa de prost?

Declarația politică, cum este și normal, este din domeniul medical. Zic „normal” pentru că sunt din domeniul medical.

Am să încep declarația politică cu sfârșitul și am să pun la sfârșit titlul declarației politice.

Situația în domeniul medical este așa de tragică încât consemnez cu o oarecare satisfacție intervenția de ieri televizată, la postul „Realitatea TV”, în care un om, în fața căruia îmi scot pălăria, a avut curajul și tăria să facă o emisiune în care oamenii beneficiari ai sistemului să-și spună punctul de vedere, inclusiv specialiștii din domeniu.

Surprinderea mea este că celelalte posturi de televiziune, de știri, pe care noi le consumăm destul de insistent, mai ales că vrem să vedem ce vorbesc despre noi, discută despre ce vrăji a mai făcut prietenul nostru de la Cotroceni, ce mare accident de circulație s-a mai întâmplat. Deci ne ocupăm cu toate nimicurile și mediatizăm un personaj. Nu cred că asta e realitatea din România. Realitatea din România este cea din domeniul medical, care e catastrofală și care cred că a depășit deja interesele de partid și vremea doar a declarațiilor politice și este un interes general comun, iar lumea așteaptă intervenții de la noi.

După o guvernare – trebuie să recunosc, nu mi-o luați în nume de rău – care a făcut mai mult ordine și reformă doar la televiziune, iar ce a făcut a făcut rău – îmi pare rău, trebuie să spun asta –, cred că e vremea ca noi, care am venit, să nu repetăm aceleași greșeli. Cred că e cazul să ne sfătuim și să rezolvăm problema.

Problema pusă în discuție astăzi este cea a medicamentelor.

Normal, trăim în capitalism, asta am dorit, iar regula afacerilor este a identifica nevoile: vezi de ce are nevoie omul, vezi populația-țintă, oportunitățile, facilitățile legislative sau lipsa de reglementare și atunci profiți să faci profit. Astfel, pe lângă spitalele mari, au apărut, dacă o să vă uitați: bănci – bolnavii au nevoie de bani; farmacii – au nevoie de medicamente și materiale sanitare; pompe funebre – pentru cei care nu vor mai vota; florării și restaurante de pomeni. Dau exemplu Spitalul Județean din Galați. Pe 200 de metri ai șase farmacii și niciuna nu dă faliment. Oare de ce?

Populația este în scădere, procentul de vârstnici este în creștere, bolnavii cronici și cei cu afecțiuni oncologice sunt în creștere, iar veniturile scad. Populația ar trebui să nu mai cumpere medicamente, dar cumpără. Farmaciile nu dau faliment.