Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Dorin Valeriu Bădulescu
Discurs
Am ascultat și pledoaria colegilor de la USR, am văzut și proiectul de lege, ideea este, într-un fel, nobilă, numai că nu poate fi pusă în practică în asemenea modalitate. Este real faptul că la ședințele de consilii locale și consilii județene, deși există dreptul cetățeanului de a participa nestingherit la aceste ședințe, prin efectul Legii nr. 215, în realitate lucrurile nu stau așa, în sensul că fie accesul este limitat, fie inexistent, prin diverse decizii de politică internă ale anumitor instituții. Din această perspectivă, nu avem de ce să reglementăm un număr minim de locuri, ci va trebui să reglementăm efectiv și să controlăm modul în care se pune în aplicare dreptul cetățeanului, în sensul că ar trebui reglementate o sancțiune și modul în care se poate face sesizarea din partea cetățenilor pentru că nu li s-a respectat acest drept.
De aceea, proiectul de lege poate că ar mai fi trebuit să fie dezbătut și modificat în acest sens, nu neapărat respins. Putea fi amendat și putea fi reașezat față de ceea ce am respectat până acum ca principiu în Legea nr. 215 și ceea ce avem.
Din această perspectivă, eu v-aș propune să retrimitem acest proiect la comisie, pentru a nu-l respinge, pentru a-l discuta din nou și pentru a-l amenda, pentru că, într-adevăr, realitatea ne arată că, deși avem o lege, ea nu este suficient de bine respectată și pusă în aplicare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.