Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
Am avut un semnal că sunt prezenți în sală colegii care au inițiat propunerile legislative, iar la precedentul punct s-a exercitat votul cu privire la inițiativa legislativă.
4. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii
nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Inițiatorii sunt colegi deputați.
Nu sunt prezenți în sală.
Vă propun, conform practicii noastre, ca acest punct să rămână în procedura obișnuită de dezbatere.
La punctul 4 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.
Este prioritate legislativă a Guvernului.
Termen de adoptare tacită: 21 aprilie 2010.
Raportul comisiei de specialitate va fi prezentat de domnul președinte Petre Daea.
Până când își pregătește materialul domnul senator Petre Daea, îi ofer cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat Apetrei.
Vă rog, domnule secretar de stat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.