Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2013
Informare · adoptat tacit
Georgică Severin
Discurs
Am citit, stimate domnule profesor, că încă din 2005, dacă ați fi fost atent la ce am spus eu. Am spus doar că în ultimul mandat s-au dublat datoriile și acest răspuns îl aveam și pentru dumneavoastră, stimate domnule senator. Am spus doar că în ultimul mandat s-au dublat datoriile. Deci asta nu cred că puteți contesta.
Faptul că ele au început încă din 2004 – 2005 este real și trebuie să ne gândim la câteva lucruri. Dar ce aș vrea să precizăm e că, probabil, mulți dintre colegi, inclusiv unii care au luat cuvântul, nu știu cât de atent au citit. Noi nu acordăm niciun ban din fondurile publice Televiziunii Române. De altfel, nu știu dacă se cunoaște, banii pe care Televiziunea Română îi primește prin bugetul public merg numai pentru relee, ca să se asigure serviciul public de difuzare. În rest, Televiziunea Română trăiește din taxa TV și din publicitate, iar noi ce acordăm televiziunii publice prin ordonanța pe care sper să o citească și unii din cei care o critică?
Domnule senator, nu mă refeream la dumneavoastră.
Acordăm o reeșalonare a datoriilor acumulate, pentru că, dacă nu acordăm această reeșalonare, Televiziunea Română riscă falimentul. Este interesul nostru să avem o televiziune publică, dar noi nu dăm niciun leu de la buget, deci să nu vorbim că dăm bani din taxele cetățenilor, ci doar acordăm o reeșalonare a datoriilor existente.
Sper că am clarificat.
Nu vreau să intru într-o polemică acum. Mulțumesc. Nu am pronunțat niciun nume.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.