Varujan Pambuccian

Dezbaterea Proiectului de lege pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (PL-x 388/2023; rămas pentru votul final) 29–30

540 cuvinte

Analiza discursului

Populism: 0 · fără2 marcheri
Anti-pluralism: 0 · fără
DQI: nivel 2 · justificare calificată
Voce: voce proprie

Codat de flash-lite. Metodologie

Discurs

Am cuvântat în toate felurile cu putință despre una dintre cele mai negre zile ale istoriei. Am vorbit de atâtea ori încât până și aerul din jurul meu a ajuns să fie modelat de amintirea acelei zile. Și m-am izbit de fiecare dată de tot felul de rațiuni înalte, de stat, care mi-au aruncat cuvintele în cele patru vânturi, pentru că niciodată, nu-i așa?, nu a fost momentul pentru acceptarea că ce s-a întâmplat în acel an, 1915, și în anii care i-au urmat a fost o oribilă și condamnabilă crimă de genocid.

Unii vor zice că s-a întâmplat demult, într-un imperiu care nu mai există1 2, unui popor care e suficient de puțin numeros ca să mai conteze.* Acum prioritățile sunt altele, geopolitice sunt ele și economice sunt ele, și țin de traiul de azi și viața merge înainte.

În contextul ședinței

Acei puțini urmași ai celor și mai puțini care au reușit să scape cu viață atunci reprezintă, într-o lume a numerelor mari, un grăunte de care nu se poate împiedica nimeni.

*

Am spus, de fiecare dată, că negarea unei tragedii, cum este un genocid, duce la perpetuarea tragediilor și cred că *niciun om nu trebuie tratat ca un punct într-o statistică și 1 2nimeni nu are dreptul să condamne pe nimeni la uitare1 2 3.* Mult mai practic, am spus că această condamnare la uitare permite readucerea ororilor trecutului într-un prezent în care alți oameni sunt supuși acelorași orori. Și uite că s-a întâmplat din nou, tot cu poporul armean, de data aceasta din Arțach, de data acesta oarecum altfel, atunci când, anul trecut, peste o sută de mii de oameni au fost nevoiți să își abandoneze casele, școlile și bisericile, au fost nevoiți să își abandoneze viața lor, așa cum era ea, și să ia calea exilului în fața vălătucilor morții care porniseră către ei.

Nu, nu au fost uciși ca cei peste un milion de armeni din Imperiul Otoman, ca o dovadă că trăim vremuri mai bune, în care este suficient să ameninți cu moartea. În urma lor au rămas, ca în 1915, casele lor, școlile lor, bisericile lor și un întreg tezaur arheologic de peste 3.000 de ani, ca și cel din Anatolia, care urmează a fi distrus sistematic pentru ca cei care nu au o istorie în acele locuri să își poată fabrica una.

În fața intereselor economice și geostrategice, orice încercare de a face dreptate, printr-o simplă recunoaștere a ceea ce s-a întâmplat atunci și acum, pălește. O recunoaștere din aceea formală, bazată pe definiții acceptate de toată comunitatea planetei și pusă în practică doar atunci când convine, și chiar și atunci ciopârțită temeinic pentru a încăpea în patul lui Procust al intereselor.

Lucrul acesta mă îndreptățește să cred, cu mâhnire, că asemenea crime se vor repeta, într-o tragică recurență a crimei susținute de tăcere. Chiar dacă o mare parte a statelor lumii, căreia îi aparținem, a recunoscut și calificat ca genocid ceea ce s-a întâmplat atunci, aceeași mare parte a statelor lumii nu a calificat în niciun fel și s-a mărginit să condamne formal și circumstanțial ceea ce se întâmplă acum. Fără a interveni pentru a ieși din această circularitate mortală care, nu mai am nicio îndoială, se va repeta și în viitor*, cu complicitatea tăcerii din prezent.

Vocevoce proprie

Marker

Cadru

Apelul este la principii universale de dreptate și umanitate, nu la interesele unui grup specific.

„niciun om nu trebuie tratat ca un punct într-o statistică și nimeni nu are dreptul să condamne pe nimeni la uitare”

În context ↑

Calitate deliberativărespect față de grupuri· 1

Vocevoce proprieMarkerCadru

Grupul este menționat cu empatie, dar fără a fi un out-group angajat în dezbatere; postura rămâne neutră.

„Acei puțini urmași ai celor și mai puțini care au reușit să scape cu viață atunci reprezintă, într-o lume a numerelor mari, un grăunte de care nu se poate împiedica nimeni.”

În context ↑

Calitate deliberativărespect față de cereri· 1

Vocevoce proprieMarkerCadru

Vorbitorul anticipează o poziție adversă, dar nu o tratează ca pe o cerere legitimă, ci ca pe o scuză.

„Unii vor zice că s-a întâmplat demult, într-un imperiu care nu mai există”

În context ↑

Calitate deliberativărespect față de contraargumente· 1

Vocevoce proprieMarkerCadru

Argumentul advers este menționat, dar nu este angajat substanțial; este respins ca fiind o simplă scuză.

„Unii vor zice că s-a întâmplat demult, într-un imperiu care nu mai există, unui popor care e suficient de puțin numeros ca să mai conteze.”

În context ↑

Calitate deliberativăpolitică constructivă· positional

Vocevoce proprieMarkerCadru

Discursul este o pledoarie morală și politică, fără a propune un amendament sau o soluție legislativă concretă.

„Lucrul acesta mă îndreptățește să cred, cu mâhnire, că asemenea crime se vor repeta, într-o tragică recurență a crimei susținute de tăcere.”

În context ↑