Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2003
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Flutur
Discurs
Am douã întrebãri.
Prima este adresatã domnului ministru Dan Ioan Popescu, ministrul industriei ºi resurselor.
Domnule ministru,
În judeþul Suceava, locuitori din mai multe comune mi-au adus la cunoºtinþã un fapt deosebit de grav, care aduce aminte de statul poliþienesc.
În ultimele sãptãmâni, în comuna Vama, comunã de oameni gospodari, echipe de salariaþi ai societãþii ”ElectricaÒ, însoþiþi de echipaje de jandarmi având cagule trase pe faþã, au descins la casele unora dintre cetãþeni fãrã explicarea vreunui motiv ºi cu încãlcarea flagrantã a legii privind inviolabilitatea domiciliului. Scopul materializat rapid de nãvãlitorii sus-menþionaþi a fost debranºarea acestor cetãþeni de la reþeaua electricã. Motivele invocate de Societatea ”ElectricaÒ, dar dupã încheierea acþiunii în forþã amintite mai sus, au constat, în principal, în lipsa autorizaþiei pe puterea instalatã consumatã de unele mici
agregate pentru uz casnic, deºi persoanele în cauzã au fãcut dovada plãþii la zi a curentului electric consumat, potrivit tarifelor în vigoare.
Vã rog, domnule ministru, sã verificaþi motivele invocate de societatea sus-amintitã în cazul debranºãrii cetãþenilor din comuna Vama, judeþul Suceava, ºi sã-mi transmiteþi în scris soluþia adoptatã în scopul revenirii la normal în ceea ce priveºte alimentarea cu curent electric a locuinþelor respective.
Îmi exprim încrederea cã astfel de apucãturi abuzive ale organelor de stat nu se vor mai repeta, mai ales cã cetãþenii sunt de bunã-credinþã, plãtindu-ºi întotdeauna datoriile cãtre furnizorii locali de utilitãþi publice.
A doua întrebare, dacã îmi este permis, este adresatã domnului ministru de interne Ioan Rus.
În ultima perioadã mi s-au adresat la biroul senatorial mai mulþi posesori de tractoare ºi maºini agricole, semnalând faptul cã nu au posibilitatea sã le înmatriculeze potrivit actualelor prevederi, datoritã faptului cã acestea prezintã diferite grade de uzurã, rezultate ºi din nenumãratele reparaþii la care au fost supuse în timp. Este cazul unor locuitori ºi din comuna Bosanci, judeþul Suceava, care au peste 300 de tractoare ºi maºini agricole folosite în lucrãrile din proprietatea privatã.
Vã rog, domnule ministru, sã-mi comunicaþi în ce mãsurã existã posibilitatea unei înmatriculãri provizorii a utilajelor care lucreazã pãmântul, þinând cont ºi de faptul cã aceºti agricultori îºi plãtesc în mod regulat taxele ºi impozitele aferente, pe de o parte, iar pe de altã parte, în România existã încã un mare deficit de utilaje agricole pentru suprafaþa arabilã. Solicit rãspuns în scris. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.