Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Roberta Alma Anastase
Discurs
Am făcut aceste precizări, doamnă Aura Vasile. Probabil că nu ați fost dumneavoastră atentă.
Domnul Márton Árpád a înțeles foarte bine, deci cererea de retragere a semnăturii s-a făcut înainte de a expira termenul constituțional pentru dezbatere. Fiind în această situație, anunțarea încă înainte de dezbatere presupune retragerea proiectului și, prin urmare, nedezbaterea lui. Și, atunci, în mod firesc, așa cum ați punctat și dumneavoastră, presupune scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 15.
Trecem la următorul punct, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I–VIII din învățământul de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal, de 4 ore. Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.
Președintele comisiei, vă rog să prezentați raportul. Raportul este unul de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.