Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Remus Mihai Goțiu
Discurs
Stimate colege și stimați colegi, Fac un apel la responsabilitate.
Acest proiect legislativ a fost depus pe data de 22 februarie. El ar urma să aibă o aplicare temporară, cel puțin până în momentul în care se va îndeplini obligația ca toate aceste cluburi, localuri, să aibă autorizare.
Nu vreau să mă gândesc că faptul că a intrat pe ordinea de zi atât de târziu se datorează sau este cauzat de faptul că cineva așteaptă să se producă un accident pentru a putea arăta cu degetul către X sau Y guvern, care a prorogat un termen legat de autorizările ISU.
Aceste plăcuțe, aceste buline sau cum vor fi sunt o minimă protecție pentru ca ceea ce s-a întâmplat la Colectiv să nu se mai repete. De aceea, vă cer, pe de o parte, dacă se va supune la vot, să votați pentru acest proiect legislativ, dacă nu, este și o propunere din partea Grupului USR de retrimitere la comisie și refăcut, eventual, cu anumite amendamente, dar acest lucru ar trebui să intre cât mai repede în funcțiune, pentru a le putea oferi oamenilor o minimă informare despre locurile în care urmează să meargă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.