Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Petru Filip
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia a dezbătut propunerea legislativă în 23 martie 2010, împreună cu reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, și a hotărât, în unanimitate, adoptarea unui raport de respingere.
Nu am pus niciodată în discuție necesitatea creșterii fondurilor pentru ceea ce înseamnă sănătate, mai ales că propunerea legislativă se referă la un anumit tip de boli, este vorba de bolile cardiovasculare.
Realitatea – din punct de vedere tehnic, mă refer la gestionarea bugetelor speciale, la modul în care sunt finanțate instituțiile publice, integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau bugetul fondurilor speciale – ne-a făcut să dăm acest raport de respingere.
S-au primit avize negative din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
Aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ.
Guvernul, ați văzut, nu susține această propunere legislativă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.